2ra-157/26 — Repararea prejudiciului material și moral

La 29 mai 2023 Dimitrov Alexei s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General de Poliție, Direcția de Poliție mun. Chișinău cu privire la încasarea prejudiciului material și moral.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a indicat că, la 20 septembrie 2022, ofițerul de sector al Inspectoratului de Poliție Centru al Direcției de Poliție mun. Chișinău a întocmit în privința sa procesul-verbal cu privire la contravenție nr. MAI04718256, imputându-i săvârșirea contravenției prevăzute de art. 78² din Codul contravențional, acte de persecuție în raport cu Mutu Maria.

Potrivit procesului-verbal cu privire la contravenție, fapta reținută în sarcina reclamantului consta în aceea că, în perioada 21 iulie 2019 – 24 august 2019, aflându-se în XXX XXX, Dimitrov Alexei ar fi persecutat-o în mod repetat pe Mutu Maria, provocându- i o stare de anxietate și teamă pentru propria siguranță și cea a rudelor apropiate, determinând-o să își modifice conduita de viață, prin urmărire și contactare telefonică, acțiuni calificate drept acte de persecuție. Totodată, agentul constatator a propus aplicarea sancțiunii arestului contravențional.

A menționat că procesul contravențional a fost supus rejudecării, cauza parcurgând de două ori succesiv examinarea în fața instanței de fond și a instanței de recurs, fiind soluționată definitiv prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 3 mai 2022, prin care procesul contravențional a fost încetat în temeiul art. 441 alin. (1) lit. a) din Codul contravențional, pe motivul inexistenței faptului contravenției.

A mai indicat că hotărârea a dobândit autoritate de lucru judecat la 24 octombrie 2022, odată cu respingerea de către Curtea de Apel Chișinău a recursurilor declarate de Inspectoratul de Poliție și de pretinsa victimă, Maria Mutu.

Totodată, acesta a menționat că decizia instanței de recurs a fost redactată ulterior și i-a fost înmânată abia la 7 martie 2023.

În acest context, reclamantul a invocat că instanța de fond a constatat desfășurarea procesului contravențional cu încălcarea drepturilor sale procesuale, reținând că agentul constatator nu s-a asigurat de recepționarea citației și a întocmit procesul-verbal în lipsa sa, încălcându-i astfel dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.

Totodată, instanța a reținut că nu a fost demonstrată veridicitatea situației de fapt consemnate în procesul-verbal, învinuirea fiind întemeiată exclusiv pe declarațiile pretinsei victime, Mutu Maria, aflată în relații ostile cu reclamantul, și pe declarațiile martorei Mutu Ana, sora acesteia. În lipsa altor probe pertinente, concludente și utile care să confirme vinovăția lui Dimitrov Alexei, instanța a concluzionat că învinuirea nu s-a confirmat și că se impunea încetarea procesului contravențional, întrucât în acțiunile reclamantului lipseau atât latura obiectivă, cât și cea subiectivă a contravenției imputate, iar dubiile existente urmau a fi interpretate în favoarea acestuia.

De asemenea, instanța a reținut că susținerea învinuirii de către agentul constatator avea un caracter pur declarativ, fiind bazată pe simple presupuneri, fără ca vinovăția reclamantului să fie confirmată prin probe obiective.

Astfel, în lipsa administrării unor probe privind existența faptei ilicite, agentul constatator era obligat să înceteze procesul contravențional pentru lipsa faptului contravenției, fără a întocmi procesul-verbal și cu atât mai puțin fără a expedia cauza spre examinare instanței de judecată. Cu toate acestea, agentul constatator ar fi întocmit nejustificat procesul-verbal și ar fi transmis cauza în instanță cu propunerea aplicării arestului contravențional, fără existența unor probe de vinovăție.

La fel, a invocat că și instanța de recurs, prin decizia din 24 octombrie 2022, a reținut că probele administrate în cauza contravențională confirmă faptul că denunțurile formulate în repetate rânduri de pretinsa victimă în privința sa nu s-au adeverit.

Prin urmare, în temeiul art. 17 din Codul civil și al art. 383, art. 384 și art. 441 din Codul contravențional, reclamantul a solicitat repararea prejudiciului moral, invocând că pe întreaga durată a procesului contravențional a suportat stări emoționale negative, tensiuni, griji și retrăiri generate de situația în care s-a aflat.

În susținerea acestor pretenții, reclamantul a subliniat că simpla sa aflare în statutul de persoană acuzată și consecințele juridice generate de existența acestuia, inclusiv faptul că procesul-verbal a stat la baza emiterii unei ordonanțe de protecție a victimelor violenței în familie, deși între părți nu existau relații de concubinaj, ordonanță prelungită de mai multe ori, precum și inițierea a două cauze penale ulterior clasate, dar și invocarea existenței procesului-verbal de către pretinsa victimă în alte litigii pentru a crea o percepție negativă asupra sa și pentru a-i produce consecințe nefavorabile, i-au provocat stări de stres emoțional, frustrare, umilință și deznădejde, afectându-i echilibrul moral, sfera afectivă și determinând inclusiv surmenaj fizic și psihic.

A subliniat că acuzația de săvârșire a contravenției i-a fost adusă în mod neîntemeiat, în condițiile în care, prin activitatea desfășurată, promovează respectarea ordinii de drept și se implică în acțiuni de voluntariat orientate spre combaterea faptelor ilicite din viața socială. Acesta s-a descris drept o persoană cu o poziție civică activă, orientată spre valorile unei societăți democratice și civilizate și adepta unor standarde înalte de conduită și responsabilitate socială, motiv pentru care a apreciat că efectele negative generate de acțiunile organului de poliție, constând în formularea unei acuzații neîntemeiate, au avut un impact deosebit de grav asupra sa.

Având în vedere principiul reparării echitabile a prejudiciului și particularitățile cauzei, natura drepturilor pretins încălcate, importanța acestora în sistemul său de valori, precum și consecințele produse, reclamantul a apreciat că suma de 20 000 lei, echivalentul a aproximativ 1 000 euro, solicitată cu titlu de prejudiciu moral pentru încălcarea dreptului la prezumția nevinovăției și pentru întocmirea pretins ilegală și neîntemeiată a procesului- verbal cu privire la contravenție din 20 septembrie 2019, este compatibilă cu standardele Curții Europene a Drepturilor Omului și aptă să îi ofere o satisfacție echitabilă și să atenueze impactul negativ suferit.

Totodată, reclamantul a solicitat compensarea cheltuielilor suportate în legătură cu examinarea cauzei contravenționale, inclusiv a cheltuielilor de transport, solicitând încasarea sumei de 108 lei cu acest titlu.

Prin referința depusă asupra cereri de chemare în judecată, Inspectoratul General al Poliției a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

În rest, în partea neadmisă a prejudiciului material și moral, și acțiunii față de Direcția de Poliție mun. Chișinău s-a respins ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 384 alin. (2) lit. u) din Codul contravențional și a Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, consacră obligația generală a statului de a repara prejudiciul material și moral cauzat persoanelor fizice prin tragerea ilegală la răspundere contravențională.

În acest sens, hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 3 mai 2022, prin care a fost încetat procesul contravențional pornit neîntemeiat în privința lui Dimitrov Alexei, constituie premisa factuală și juridică ce legitimează dreptul reclamantului de a solicita repararea prejudiciilor materiale și morale cauzate prin acțiunile ilicite ale agentului constatator.

Prin urmare, instanța a conchis că reclamantului i-a fost cauzat un prejudiciu moral, care urmează a fi reparat în temeiul Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, în coroborare cu art. 384 alin. (2) lit. u) din Codul contravențional și art. 2037 din Codul civil, prin acordarea sumei de 3000 lei cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, cuantum apreciat ca fiind echitabil în raport cu natura și gravitatea încălcărilor admise de agentul constatator.

Referitor la pretenția privind compensarea cheltuielilor de transport, instanța a reținut că reclamantul nu a prezentat probe scrise care să confirme suma solicitată prin cererea de chemare în judecată, motiv pentru care această pretenție a fost respinsă ca neîntemeiată.

Totodată, instanța a constatat că Direcția de Poliție a mun. Chișinău, în calitate de subdiviziune a Inspectoratului General al Poliției, nu are calitate procesuală pasivă distinctă în raporturile de răspundere civilă delictuală, întrucât obligația de reparare a prejudiciului revine, potrivit legii, unității centrale de administrare și control a Poliției, care are statut de persoană juridică și competență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, motiv pentru care pretențiile formulate față de această entitate au fost respinse ca neîntemeiate.

În motivarea cererii de apel, a susținut că instanța de fond a apreciat în mod eronat circumstanțele cauzei, fapt ce a determinat pronunțarea unei hotărâri nemotivate sub aspectul stabilirii cuantumului prejudiciului moral, motivarea acesteia fiind incompletă.

Apelantul a invocat că, la determinarea cuantumului prejudiciului moral, instanța de fond nu a ținut seama de natura valorilor nepatrimoniale lezate, de importanța acestora pentru reclamant, de împrejurările în care s-a produs încălcarea, de consecințele suportate ca urmare a atragerii sale la răspundere contravențională, de conduita procesuală responsabilă manifestată pe parcursul examinării cauzei contravenționale, precum și de realitățile socio-economice existente.

Totodată, a susținut că prejudiciul moral trebuia evaluat la un cuantum de cel puțin jumătate din minimul despăgubirilor acordate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcări similare ale art. 6 din Convenție, respectiv aproximativ 1 000 euro, echivalentul a circa 20 000 lei. În opinia acestuia, suma de 3 000 lei, echivalentă cu aproximativ 150 euro, acordată de prima instanță este vădit disproporționată și se situează mult sub nivelul minim al compensațiilor recomandate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În continuare, apelantul a subliniat că, pentru anularea procesului-verbal cu privire la contravenție, restabilirea drepturilor sale și demonstrarea nevinovăției, a fost nevoit să recurgă la proceduri judiciare, ceea ce a determinat perturbări semnificative ale cursului normal al vieții sale cotidiene. În acest sens, acesta a fost obligat să aloce timp pentru studierea legislației, participarea la ședințele de judecată, precum și pentru redactarea personală a contestației și a diverselor cereri și demersuri procesuale, în detrimentul altor activități.

De asemenea, avocatul Terziman Alexandru, în interesele lui Dimitrov Alexei, a susținut că aceste împrejurări au intervenit într-o perioadă în care apelantul se afla în șomaj, situație care i-a limitat posibilitatea de a identifica un loc de muncă și de a se încadra în câmpul muncii, afectându-i atât viața profesională, cât și cea personală.

Astfel, aceste consecințe reprezintă un prejudiciu de agrement, manifestat prin restrângerea posibilității de a se bucura de viață și de satisfacțiile materiale și spirituale, fiind constrâns să își concentreze, pentru o perioadă îndelungată, atenția asupra problemelor generate de procedura contravențională.

Totodată, a invocat că tragerea apelantului la răspundere contravențională a adus atingere sferei sale nepatrimoniale, întrucât simpla conștientizare a statutului de contravenient, chiar dacă ulterior acuzația a fost înlăturată, i-a afectat stima de sine, reputația și imaginea publică

În același timp, a reținut că, în mediul social, existența sancțiunii contravenționale a fost percepută și valorificată ca un indiciu al unei conduite contrare legii, amplificând astfel suferințele morale suportate.

Apelantul a mai indicat că efectele prejudiciabile au fost resimțite cu atât mai intens cu cât acesta promovează, prin activitatea desfășurată, valorile unei societăți democratice și bazate pe respectarea ordinii de drept, implicându-se constant în acțiuni orientate spre restabilirea echității sociale și combaterea faptelor ilicite din viața cotidiană.

La 29 mai 2024, reprezentantul Inspectoratului General al Poliției, Rusu Ion a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 27 mai 2024, solicitând admiterea apelului, casarea integrală a hotărârii instanței de fond, cu adoptarea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie respinsă integral.

În motivarea cererii de apel, reprezentantul Inspectoratului General al Poliției, Rusu Ion, a susținut că instanța de fond a aplicat în mod eronat normele de drept material și nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele relevante ale cauzei.

În acest sens, a invocat prevederile art. 384 alin. (2) lit. u) din Codul contravențional, potrivit cărora persoana în privința căreia a fost pornit un proces contravențional are dreptul să solicite și să obțină despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin acțiunile sau inacțiunile ilicite ale autorității competente să constate ori să soluționeze cauza contravențională.

Astfel, angajarea unei asemenea răspunderi presupune existența unor acțiuni ilicite ale autorității competente, condiție care nu ar fi întrunită în prezenta cauză, întrucât la dosar nu a fost anexată nicio încheiere judecătorească prin care să fi fost constatată încălcarea legalității sau a drepturilor omului.

Totodată, a susținut că întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenție reprezintă o măsură procesuală prevăzută de lege, care, prin ea însăși, nu aduce atingere drepturilor persoanei, agentul constatator fiind obligat să întreprindă toate măsurile procesuale prevăzute de Codul contravențional.

De asemenea, reprezentantul Inspectoratului General al Poliției a menționat că dreptul de a solicita compensarea cheltuielilor de judecată ocazionate de examinarea cauzei contravenționale este reglementat de art. 383 din Codul contravențional, în timp ce, în prezenta cauză, Dimitrov Alexei a solicitat repararea prejudiciului moral.

În aceste condiții, a susținut că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod eronat prevederile art. 384 alin. (2) lit. u) din Codul contravențional, reclamantul fiind obligat să indice și un temei legal distinct care să îi confere dreptul de a solicita repararea prejudiciului moral.

Totodată, cu referire la prevederile Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, apelantul a susținut că autoritatea competentă să reprezinte statul în asemenea litigii este Ministerul Justiției.

La fel, a criticat concluzia instanței de fond privind cuantumul prejudiciului moral acordat, susținând că la dosar nu au fost administrate probe care să confirme existența și întinderea prejudiciului moral pretins de reclamant.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a stabilit corect circumstanțele de fapt relevante pentru soluționarea cauzei, a apreciat complet și obiectiv probele administrate și a aplicat în mod corespunzător dispozițiile art. 383 și art. 384 din Codul contravențional, ale Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998 și ale Codului civil privind repararea prejudiciului moral.

Instanța de apel a constatat că încetarea procesului contravențional prin hotărâre judecătorească definitivă, pe motivul inexistenței faptului contravenției, constituie un act de reabilitare care conferă reclamantului dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin tragerea ilegală la răspundere contravențională.

Totodată, a reținut că, prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, procedura contravențională urmează a fi asimilată unei proceduri penale în sensul art. 6 din Convenție, astfel încât dispozițiile Legii nr. 1545-XIII sunt aplicabile și în cazul prejudiciilor generate de acțiunile ilicite ale organelor competente în materia contravențională.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, instanța de apel a apreciat că suma de 3 000 lei corespunde principiilor compensării rezonabile și echitabile, având în vedere natura și gravitatea încălcării, consecințele suportate de reclamant și necesitatea asigurării unui just echilibru între interesul persoanei vătămate și finalitatea compensatorie a despăgubirii.

De asemenea, instanța a respins criticile formulate de Inspectoratul General al Poliției, reținând că hotărârea definitivă de încetare a procesului contravențional reprezintă temei suficient pentru angajarea răspunderii autorității competente, iar obligația de reparare a prejudiciului revine organului prevăzut de lege.

În esență, prin cererea de recurs, cu reiterarea argumentelor expuse anterior în cererea de apel, a invocat că decizia Curții de Apel Centru din 7 octombrie 2025 este neîntemeiată, fiind pronunțată ca urmare a neaplicării legii care trebuia aplicată, a încălcării esențiale a normelor de drept material, a aprecierii arbitrare a probelor și a unor concluzii contrare circumstanțelor de fapt ale cauzei.

A susținut că instanța de apel a interpretat și aplicat eronat legea, cu încălcarea prevederilor art. 239 și art. 241 din Codul de procedură civilă privind caracterul legal și întemeiat al hotărârii judecătorești, iar soluția adoptată este contrară jurisprudenței Curții Supreme de Justiție.

A menționat că Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 constituie actul legislativ de bază care reglementează cazurile și condițiile răspunderii patrimoniale a statului, însă, în speță, nu este întrunit niciunul dintre temeiurile expres prevăzute de art. 3 din această lege pentru repararea prejudiciului.

A susținut că, deși instanțele de fond și de apel au făcut trimitere la dispozițiile Legii nr. 1545/1998, acestea au ignorat condițiile prevăzute de art. 3, art. 6 și art. 10, care stabilesc limitativ cazurile în care apare dreptul la repararea prejudiciului moral.

În acest sens, a invocat că art. 6 din Legea nr. 1545/1998 prevede doar patru situații în care apare dreptul la despăgubiri, respectiv: devenirea definitivă a unei sentințe de achitare, scoaterea persoanei de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale pe temeiuri de reabilitare, anularea arestului contravențional în legătură cu reabilitarea persoanei și declararea nulității actelor organului de urmărire penală ori ale organului care exercită activitatea specială de investigații.

Astfel, situația lui Dimitrov Alexei nu se încadrează în niciuna dintre aceste ipoteze, astfel încât acordarea prejudiciului moral în cuantum de 3 000 lei este lipsită de temei legal și contrară practicii Curții Supreme de Justiție.

Totodată, a susținut că instanțele inferioare au selectat în mod arbitrar doar anumite dispoziții din Legea nr. 1545/1998, fără a analiza articolele relevante care nu susțin soluția adoptată, și că reclamantul nu a prezentat probe suficiente privind existența prejudiciului moral, urmărind obținerea unor venituri nejustificate din bugetul de stat.

În susținerea poziției sale, recurentul a invocat încheierile Curții Supreme de Justiție nr. 2ra-189/25 din 17 septembrie 2025, nr. 2ra-481/24 din 12 martie 2025 și nr. 2ra- 846/2023 din 14 februarie 2024, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor instanțelor inferioare și pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii ca neîntemeiată.

Articolul 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă: ,,Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel”.

Articolul 432 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. Temeiurile menționate la alin. (1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.”

Articolul 433 alin. (1), lit. f) și alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat. (2) Recursul declarat în temeiul art. 432 alin. (1) lit. e) nu poate fi declarat inadmisibil în temeiul alin. (1) lit. e) din prezentul articol.”

Articolul 440 alin. (1) și alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”

La caz, examinarea admisibilității recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute în art.432 alin.(2)-(4) din Codul de procedură civilă în redacția legii în vigoare la data depunerii recursului.

Verificând motivele de casare, invocate în recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție atestă că acesta nu cade sub incidența temeiurilor prevăzute la art. 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă, deoarece se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel și nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că recursurile exercitate conform Secțiunii a II-a au caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.

Totodată, potrivit jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiţie menţionează că recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției, conţine obiecţii de fapt şi de drept, similare celor expuse anterior în cadrul examinării cauzei, care au fost analizate de către instanţa de apel, fiind apreciate corespunzător. În consecinţă, nu există aparenţa unei încălcări a dreptului recurenţilor la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în apel, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.

Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul indicării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii şi care se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă. Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum şi dezvoltarea lor. Motivarea recursului presupune nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate instanței de apel şi o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează aceste critici.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție apreciază ca neîntemeiate criticile recurentului referitoare la pretinsa interpretare și aplicare eronată a Legii nr. 1545- XIII din 25 februarie 1998.

Or, contrar susținerilor acestuia, instanța de apel a analizat în mod expres cadrul normativ incident și a interpretat dispozițiile Legii nr. 1545-XIII în coroborare cu prevederile art. 383 și art. 384 din Codul contravențional, ale Codului civil și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la natura procedurilor contravenționale.

În aceste condiții, concluzia instanței de apel potrivit căreia încetarea procesului contravențional prin hotărâre judecătorească definitivă, pe motivul inexistenței faptului contravenției, constituie un act de reabilitare care conferă persoanei dreptul la repararea prejudiciului nu relevă o aplicare eronată a normelor de drept material.

La fel, Completul de judecată apreciază critic alegațiile recurentului potrivit cărora în speță nu sunt incidente prevederile art. 3, art. 6 și art. 10 din Legea nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998. Or, interpretarea acestor dispoziții nu poate fi realizată în mod izolat, ci în contextul întregului cadru normativ aplicabil și al finalității instituției reparării prejudiciului cauzat prin tragerea neîntemeiată la răspundere contravențională.

Astfel, instanța de apel a examinat aceste dispoziții și a motivat în mod suficient concluzia potrivit căreia reclamantul beneficiază de dreptul la repararea prejudiciului, astfel încât criticile recurentului exprimă, în realitate, doar dezacordul acestuia față de interpretarea juridică dată normelor incidente.

Contrar susținerilor recurentului, instanța de apel a făcut o aplicare corectă a normelor de drept incidente, reținând că dreptul la repararea prejudiciului nu este condiționat de existența unei hotărâri distincte de constatare expresă a caracterului ilicit, ci rezultă din însăși soluția definitivă de anulare a actului contravențional, însoțită de constatarea lipsei faptei.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că nu poate fi reținută nici susținerea recurentului potrivit căreia decizia instanței de apel ar fi contrară jurisprudenței Curții Supreme de Justiție.

Astfel, analizând hotărârile invocate în susținerea acestei critici, Completul de judecată constată că acestea vizează problematici juridice distincte de cele deduse judecății în prezenta cauză și au fost pronunțate în contexte factuale și procesuale diferite.

Prin urmare, în cauza nr. 2ra-846/2023 (Parascovia Dicusar), problema juridică esențială nu a vizat condițiile angajării răspunderii pentru prejudiciul moral rezultat din tragerea neîntemeiată la răspundere contravențională, ci identificarea persoanei obligate să răspundă în cadrul raportului juridic litigios.

Instanțele inferioare au respins acțiunea deoarece aceasta a fost îndreptată împotriva unui pârât necorespunzător și anume Inspectoratul de Poliție și Direcția de Poliție, reținând că obligația de reparare a prejudiciului revine Inspectoratului General al Poliției.

Curtea Supremă de Justiție nu a analizat fondul dreptului la despăgubiri și nici interpretarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 1545/1998 privind acordarea prejudiciului moral, ci exclusiv legalitatea concluziei referitoare la cadrul procesual și la lipsa temeiurilor de casare invocate în recurs.

De asemenea, cauza nr. 2ra-189/25 (Ivan Scutelnic) are un obiect juridic diferit. În acea speță, instanța de apel a statuat că Legea nr. 1545/1998 nu este aplicabilă în raport cu Ministerul Justiției, iar litigiul s-a concentrat asupra recuperării cheltuielilor de asistență juridică suportate în procesul contravențional și asupra determinării autorității obligate să repare prejudiciul material.

Totodată, instanța de apel a respins pretenția privind prejudiciul moral, apreciind că anularea procesului-verbal și reabilitarea reclamantului constituiau o satisfacție suficientă.

Prin urmare, problematica juridică analizată a privit delimitarea răspunderii dintre Inspectoratul General al Poliției și Ministerul Justiției, precum și posibilitatea recuperării prejudiciului material, iar nu condițiile în care prejudiciul moral poate fi acordat în situații precum cea din prezenta cauză.

La fel, nici cauza nr. 2ra-481/24 (Tudor Mîțu) nu poate fi considerată relevantă pentru soluționarea prezentului litigiu. Problema de drept examinată în acea cauză a constat în stabilirea pârâtului corespunzător și în consecințele procesuale ale promovării acțiunii exclusiv împotriva Ministerului Justiției, deși instanțele reținuseră că eventualele pretenții urmau a fi formulate împotriva Inspectoratului General al Poliției.

Astfel, analiza instanțelor s-a concentrat asupra calității procesuale pasive și asupra cadrului procesual al litigiului, iar nu asupra existenței dreptului la repararea prejudiciului moral ori asupra interpretării dispozițiilor art. 384 din Codul contravențional în raport cu Legea nr. 1545/1998.

În consecință, Completul de judecată constată că recurentul nu a demonstrat existența unei practici judiciare uniforme care ar fi fost ignorată de instanța de apel și nici faptul că dezlegarea dată prin decizia recurată ar contraveni jurisprudenței Curții Supreme de Justiție.

Or, simpla invocare a unor hotărâri pronunțate în litigii cu obiect, situații de fapt și probleme de drept diferite nu este aptă să justifice incidența temeiului de admisibilitate prevăzut de art. 432 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă.

Drept urmare, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că argumentele invocate de recurent nu pot constitui temei de admisibilitate a recursului, deoarece nu demonstrează că interpretarea legii din decizia recurată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție.

În astfel de circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a aprecia recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției, ca fiind inadmisibil.

Din aceste motive, în conformitate cu art. 431 alin.(1) şi (2), art.433 lit. a) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului, art. 440 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Consideră inadmisibil recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător /semnătură/ Stela Procopciuc Judecători /semnătură/ Elena Croitor /semnătură/ Ion Munteanu