2ra-1476/23 — Încasarea datoriei

La 31 martie 2021, Eugenia Marțeva a depus cerere de chemare în judecată către Mariana Veisa, Veaceslav Andreicu și Vitalie Crucerescu cu privire la încasarea sumei (f. d. 3-6).

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a indicat că la 26 august 2020 între Eugenia Marţeva și Mariana Veisa a fost încheiat contract de împrumut a sumei de 5 000 euro prin care, pârâta și-a asumat să o restituie până la 26 noiembrie 2020.

Reclamanta a susținut că transmiterea banilor se confirmă prin contractul de împrumut și actul de transmitere-primire a banilor din 26 august 2020, semnate olograf de către ambele părți.

Eugenia Marţeva a indicat că pârâta, Mariana Veisa nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, din care considerent a fost calculată penalitate în baza pct. 4 din contract pentru perioada întârzierii 27 noiembrie 2020 - 29 martie 2021, constituind sumă de 3075 euro.

Totodată, reclamanta a invocat că în baza pct. 5 din contractul de împrumut, Veaceslav Andreicu și Vitalie Crucerescu, în calitate de fidejusori, și-au asumat obligația să răspundă solidar cu pârâta Mariana Veisa în cazul în care pârâta nu va executa obligațiile contractuale asumate.

Reclamanta a solicitat încasarea, în mod solidar de la pârâţi, a sumei de 5000 euro cu titlu de datorie, a sumei de 3075 euro cu titlu de penalitate și a sumei de 5124,48 lei cu titlu de taxă de stat.

Prin cererea din 26 aprilie 2022, Eugenia Marțeva şi-a concretizat pretențiile solicitând încasarea din contul pârâților a penalității în sumă de 9625 euro, calculată în perioada 30 martie 2021-19 aprilie 2022, în total 12700 euro și cheltuielile de judecată pentru achitarea taxei de stat în sumă de 10881,92 lei. 1

În drept, reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile în baza art. art. 9, 10, 16, 776, 796-797, 1242, 1628, 1640 din Codul civil și art. art. 5-166-167 din Codul de procedură civilă.

La 19 mai 2023, Eugenia Marțeva, reprezentată de avocatul Adrian Matcovschi a depus apel incident, prin care a solicitat casarea hotărârii din 17 noiembrie 2022 Judecătoriei Hîncești, sediul Central, în partea în care a fost respinsă acțiunea privind încasarea penalității în sumă de 12 700 Euro şi adoptarea în această parte unei o noi hotărâri prin care să fie încasat în mod solidar de la Mariana Veisa, Veaceslav Andreicu şi Vitalie Crucerescu în beneficiul apelantei Eugenia Marţeva penalitatea în sumă de 12 700 euro (f. d. 151-156).

În consolidarea soluției adoptate, instanța de apel a constatat că instanța de fond a determinat corect raportul juridic dedus judecății, circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei au fost stabilite şi elucidate pe deplin, probelor prezentate li s-a dat apreciere completă, obiectivă şi sub toate aspectele, iar hotărârea este legală şi întemeiată, adoptată cu respectarea drepturilor şi intereselor legale a participanților la proces.

Colegiul judiciar a considerat că instanța de fond întemeiat a concluzionat despre neexecutarea de către Mariana Veisa, a obligațiilor sale de restituire a împrumutului și a penalităților, începând cu data de 27 noiembrie 2020, iar potrivit materialelor cauzei civile, contractul de împrumut din 26 august 2020, prin efectul articolelor 1248, 1640 și 942 Cod civil, naște dreptul reclamantului de a cere restituirea imediată a întregului împrumut, precum și a penalității.

Instanţa de apel, a reţinut că între părțile contractante s-a stabilit un raport juridic în baza contractului sinalagmatic, potrivit căruia fiecare parte s-a obligat reciproc, astfel încât obligația fiecăreia din ele să fie corelativă obligației celeilalte.

Potrivit pct. 5, din contractul de împrumut cu dobândă din 26.08.2020, Veaceslav Andreicu și Vitalie Crucerescu în calitate de fidejusori și-au asumat obligația să răspundă solidar împreună cu Mariana Veisa față de creditorul Eugenia Marțeva, pentru onorarea obligațiilor stipulate în contractul de împrumut din 26 august 2020 (f. d. 8).

Colegiul civil a reţinut că din somațiile expediate de avocatul Andrian Matcovschi, la 26 februarie 2021, rezultă că debitorul Veisa Mariana a înregistrat în baza contractului din 26 august 2020 în raport cu Marțeva Eugenia o datorie totală în valoare de 7 300, 00 euro, dintre care: 5 000 euro cu titlu de împrumut; 2 300, 00 euro cu titlu de penalitate zilnică în mărime de 0,5% pentru fiecare zi de întîrziere calculată pentru perioada de 27.11.2020 –26.02.2021 (f. d. 9-11).

Instanţa de apel a menţionat că Mariana Veisa, solidar cu pârâții Andrei cu Veaceslav și Crucerescu Vitalie au acumulat o datorie în sumă de 5 000 euro (formată din împrumutul nerambursat), precum și suma de 2 500 euro, cu titlul penalitate conform punctului 4 din contract, echivalentul cu 0,5% din suma soldului neachitată pentru fiecare zi de întârziere (f. d. 7, 14-15). 3

Colegiul judiciar a apreciat critic alegațiile apelanților, precum că hotărârea instanței de fond nu se bazează pe probe, din motiv că argumentele aduse de partea pârâtă nu sunt suficiente pentru a demonstra faptul că contractul de împrumut încheiat dintre Eugenia Marţeva şi Mariana Veisa a fost unul simulat.

Instanţa de apel a concluzionat că nu au fost constatate temeiuri legale cu privire la declararea nulității a contractului de împrumut și a actului de primire-predare a banilor, astfel apelanții interpretează eronat normele de drept și situația de fapt, iar soluția primei instanțe este rezultatul unei interpretări corecte a normelor de drept material, cu aprecierea cuvenită a probelor în conformitate cu art.130 Codul de procedură civilă și respectării prevederilor art.121, art.122 Codul de procedură civilă.

În opinia recurenților prin probe cercetate în instanţa de judecată se demonstrează faptul că Eugenia Marţeva practica ilegal activitatea unei organizații de creditare nebancare iar, prin acţiunea formulată încearcă de a se îmbogăți nemistificat şi de a încasa o dobândă suplimentară.

Susțin recurenţii că contractul de împrumut şi actul de predare - primire a banilor din 26 august 2020 sunt contracte simulate care au fost încheiate în scopul de a ascunde un alt contract.

Completul de judecată conchide că recurentul s-a conformat prevederilor art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă și a depus în termen recursul, or, copia deciziei motivate a fost expediată la 31 iulie 2023, la adresa electronică a reprezentantului recurenților, avocatul Mihail Mişcoi, fapt ce se confirmă prin extrasul din poșta electronică anexat la actele cauzei (f. d. 180-verso), iar cererea de recurs a fost depusă la 22 septembrie 2023 (f. d. 188-198).

Ulterior, în adresa Eugeniei Marţeva a fost expediată copia recursului declarat, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei timp de o lună de la data primirii corespondenței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoţire anexată la materialele dosarului (f. d. 210).

Prin referința depusă prin poştă terestră la 21 decembrie 2023 şi 11 decembrie 2025 Eugenia Marţeva, reprezentată de avocatul Adrian Matcovschi, a solicitat declararea recursului ca fiind inadmisibil.

Ulterior, prin referința suplimentară depusă prin poșta terestră la 1 iunie 2024 şi 11 decembrie 2025 a fost adus la cunoștința instanței de recurs faptul executării benevole a hotărârii din 17 noiembrie 2023 a Judecătoriei Hîncești, sediul Central, de către intimați.

Art. 432 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă (1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanţa nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale. (2) Temeiurile menţionate la alin.(1) lit.d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanţa de apel.

Art. 440 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă 5 „(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului urmează să însușească în condițiile Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

Completul Curții Supreme de Justiție notează, că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Din analiza recursului declarat rezultă că Mariana Veisa, Veaceslav Andreicu, Vitalie Crucerescu, reprezentați de avocatul Mihail Mişcoi a invocat temei de admisibilitate prevederile art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă (a se vedea pct. 31).

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că motivele de casare, invocate în recursul depus de Mariana Veisa, Veaceslav Andreicu, Vitalie Crucerescu, reprezentați de avocatul Mihail Mişcoi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, or, nu s-a constatat că decizia contestată ar fi arbitrară.

La acest capitol, în ceea ce privește susținerea recurentului potrivit căreia hotărârea instanței de apel ar fi arbitrară, în sensul art. 432 alin. (1) lit. 6 e) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs reține că nu orice dezacord cu soluția instanței inferioare echivalează cu o încălcare a principiilor de drept sau cu o hotărâre arbitrară.

Din punct de vedere jurisprudențial, noțiunea de „hotărâre arbitrară” trebuie înțeleasă în lumina interpretărilor date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, în cauza Bochan v. Ucraina (nr. 2), 5 februarie 2015, § 62, Curtea a reținut că o decizie judecătorească este arbitrară dacă nu are nicio bază juridică în dreptul intern și nu stabilește nicio legătură logică între faptele litigiului, norma juridică aplicabilă și soluția adoptată. În plus, în cauza Balliktaş Bingöllü v. Turcia, 22 iunie 2021, § 75, s-a subliniat că o hotărâre este afectată de o „eroare vădită” atunci când conține o eroare de drept sau de fapt atât de gravă încât niciun judecător rezonabil nu ar fi putut să o comită și care are potențialul de a compromite echitatea procesului.

Aplicând aceste repere la cauza dedusă judecății, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul probelor legal administrate și al unei interpretări conforme a normelor legale incidente. Hotărârea contestată nu este lipsită de fundament juridic, iar raționamentele instanței de apel sunt clare și coerente, reflectând o legătură directă între situația de fapt și dispozițiile legale aplicabile.

Mai mult, deşi au fost invocate prevederile art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, precum că aprecierea probelor ar fi fost vădit nerezonabilă, în conținutul cererii de recurs, nu s-a indicat concret care probă anume ar fi fost apreciată vădit nerezonabil.

Potrivit art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, o eroare în aprecierea probelor poate atrage admiterea recursului doar dacă este vădită, inexplicabilă rațional pentru un profesionist și determinantă pentru soluția pronunțată, iar în speță recurentul nu a demonstrat aceste elemente și nu a prezentat argumente sau probe concludente privind caracterul arbitrar al deciziei Curții de Apel Chișinău, care a fost întemeiată pe probele administrate și interpretarea corectă a normelor legale, rezultă că cererea de recurs este nefondată.

În context, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în limitele 7 stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei contestate, or, motivele invocate în cererea de recurs sunt similare celor invocate în cadrul judecării anterioare a cauzei, asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat corespunzător cu respectarea prevederilor legale.

La acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă, statuează că, dreptul de acces la instanţă nu este absolut. Există limitări implicit admise (cauza Golder împotriva Regatului Unit, p. 38, cauza Stanev împotriva Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (cauza Luordo împotriva Italiei, p. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (cauza Levages Prestations Services împotriva Franţei, p. 45). Procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac şi procedurile care implică doar chestiuni de drept şi nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6§1 (cauza Helmers c. Suediei, 09 octombrie 1991).

Din considerentele redate, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează că recursul declarat de Mariana Veisa, Veaceslav Andreicu, Vitalie Crucerescu, reprezentați de avocatul Mihail Mişcoi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă și drept urmare prin prisma art. 433, alin. (1) lit. f), urmează a fi considerat inadmisibil deoarece este vădit neîntemeiat.

Din aceste motive, în conformitate cu art. art. 431, alin. (1) şi (2), art. 433, alin. (1), lit. f), 440, alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă,