- Dosarul nr.
- 2ac-48/26
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 25 martie 2026
- Părțile
- Daschevici Grigore vs Comisia de evaluare a judecătorilor, Consiliul Superior al Magistraturii si Ministerul Justitiei
- Pe scurt
- Cererea de stramutare nu este justificata. Lipsa temeiurilor de stramutate a cauzei de contencios administrativ.
2ac-48/26 — Anularea în parte a actulului administrativ normativ
ÎNCHEIERE
cu privire la respingerea cererii depuse de Ministerul Justiției, privind strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Centru la o altă instanță de același grad, în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Grigore Dașchevici împotriva Comisiei de evaluare a judecătorilor, Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Justiției, privind anularea în parte a actului administrativ normativ. (Dosarul nr. 2ac-48/26 NR. PIGD 2-25124818-01-2ac-20032026) Cererea de strămutare nu este justificată. Lipsa temeiurilor de strămutare a cauzei de contencios administrativ. 25 martie 2026 Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților cererea depusă de Ministerul Justiției, privind strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Centru la o altă instanță de același grad.
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stela Procopciuc, Președinte, Oxana Parfeni, Diana Stănilă, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
La 1 septembrie 2025, Grigore Daşchevici a depus la Curtea de Apel Centru cerere de chemare în judecată împotriva Comisiei de evaluare a judecătorilor, Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Justiției prin care a solicitat anularea sau declararea nulității Anexei la Regulamentul de organizare şi funcționare a Comisiei independente de evaluare externă a judecătorilor şi candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție, aprobat cu modificările la 26 septembrie, 27 noiembrie 2023 şi 22 martie 2024.
Potrivit fișei de repartizare a dosarului, prezenta cauză a fost distribuită spre examinare, judecătorului-raportor, Lucia Bagrin din cadrul Curții de Apel Centru.
La 19 martie 2026, Ministerul Justiției a depus cerere privind strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad.
În motivarea cererii a indicat că, colegii de serviciu de la Curtea de Apel Centru ai reclamantului Grigore Daşchevici pot avea o tendință de a nu fi imparțiali la examinarea cererii de chemare în judecată împotriva Comisiei de evaluare a judecătorilor, Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Justiției privind anularea în parte a actului administrativ normativ, în aceste împrejurări, există temeiuri de strămutare a pricinii.
Totodată, judecătorii Curții de Apel Centru pot manifesta lipsă de imparțialitate, dat fiind faptul că reclamantul Grigore Daşchevici este judecător la Curtea de Apel Centru din anul 2015 până în prezent.
Astfel consideră necesară strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad în vederea înlăturării dubiilor referitoare la nepărtinirea judecătorilor, generate de circumstanțele expuse supra, deoarece în speță constată existența posibilității invocării unor dubii reale asupra imparțialității şi obiectivității judecătorilor Curții de Apel Centru, soluție generată exclusiv de necesitatea excluderii percepției denaturate a justițiabilului asupra procedurii de înfăptuire a justiției în prezenta cauză. 1
În drept a indicat prevederile art. 43 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
8. Art.197 din Codul administrativ: „Nimeni nu poate fi lipsit de dreptul judecării procesului de către instanța în a cărei competentă este dată prin lege cauza, cu excepțiile expres stabilite de lege.”
Art. 198 alin. (3) din Codul administrativ: „Instanța ierarhic superioară decide, printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs, strămutarea acțiunii în contencios administrativ la o altă instanță de judecată dacă instanța competentă nu poate adopta o hotărâre: a) când, din motivul recuzării sau abținerii unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor devine imposibilă; b) când, din cauza unor circumstanțe excepționale, nu poate funcționa o perioadă îndelungată.”
Art. 43, alin. (2), lit. f) din Codul de procedură civilă stabilește că: „Instanța strămută cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
11. Din materialele dosarului rezultă că pe rolul Curții de Apel Centru se află spre examinare cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Grigore Dașchevici împotriva Comisiei de evaluare a judecătorilor, Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Justiției, privind anularea sau declararea nulității Anexei la Regulamentul de organizare şi funcționare a Comisiei independente de evaluare externă a judecătorilor şi candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție, aprobat cu modificările la 26 septembrie, 27 noiembrie 2023 şi 22 martie 2024.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție subliniază că cererea de strămutare a fost formulată în temeiul art. 43 din Codul de procedură civilă, și în esență, s-a invocat lipsa de imparțialitate, obiectivității și nepărtinirea judecătorilor Curții de Apel Centru.
Deși prezenta cauză este de contencios administrativ, iar art. 198 din Codul administrativ stabilește în mod exhaustiv temeiurile în baza cărora o cauză de contencios administrativ poate fi strămutată de la o instanță la alta de același grad, însă la caz solicitantul a indicat ca temei de drept doar art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă. Or, în sensul acestei prevederi legale, instanța strămută cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces. 2
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție subliniază că art. 198 alin. (3) din Codul administrativ stabilește condițiile și procedura de strămutare a unei cauze în contencios administrativ la o altă instanță, exclusiv în situațiile în care instanța inițial competentă nu poate soluționa cauza în mod obiectiv și imparțial. Scopul acestei reglementări este asigurarea dreptului la un proces echitabil, garantând că instanța care soluționează cauza nu este afectată de suspiciuni rezonabile privind imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor.
Soluția privind strămutarea cauzei constituie o măsură excepțională, fiind dispusă exclusiv de instanța ierarhic superioară, printr-o încheiere definitivă și obligatorie, care nu poate fi atacată prin recurs. Acest mecanism procedural are rolul de a preveni prelungirea nejustificată a litigiilor și de a evita abuzul de drept procesual.
În altă ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că argumentele invocate în susținerea cererii de strămutare nu pot justifica admiterea acesteia în sensul și temeiul formulat. Mai mult, alegațiile solicitantului nu redau decât la general poziția acestuia că Curtea de Apel Centru ar fi lipsită de imparțialitate, obiectivitate și nepărtinire, însă nu a prezentat probe plauzibile în confirmarea celor menționate.
Mai mult ca atât, argumentul Ministerului Justiției că colegii de serviciu de la Curtea de Apel Centru ai reclamantului Grigore Daşchevici pot avea o tendință de a nu fi imparțiali la examinarea cererii de chemare în judecată, precum și faptul că reclamantul este judecător la Curtea de Apel Centru în prezent, este irelevant, or prin hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 368/30 din 15 iulie 2025 s-a acceptat Raportul cu privire la evaluarea externă a judecătorului Curții de Apel Centru Grigore Dașchevici, s-a constatat nepromovarea evaluării și s-a eliberat din funcție judecătorul Grigore Dașchevici de la Curtea de Apel Centru. Iar prin hotărârea din 22 ianuarie 2026 a Curții Supreme de Justiție s-a respins contestația depusă de Grigore Dașchevici împotriva Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la anularea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 368/30 din 15 iulie 2025.
Totodată, corelând situația de fapt cu criteriile de strămutare prin prisma art. 198 alin. (3) lit. a) din Codul administrativ, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că argumentele solicitantului nu se identifică în norma enunțată. Or, scopul principal al acestei prevederi este garantarea imparțialității și respectarea dreptului la un proces echitabil. Strămutarea cauzei asigură că litigiul va fi soluționat de o instanță imparțială, în conformitate cu cerințele de imparțialitate și obiectivitate impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, articolul 198 alin. (3) din Codul administrativ protejează accesul la justiție, oferind părților garanția că vor fi judecate de o instanță de același grad, în condiții de neutralitate procesuală. 3
Drept urmare, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reiterează că în contextul în care legiuitorul a reglementat limitativ cazurile care justifică strămutarea cauzei, argumentele invocate în cererea depusă de Ministerul Justiției, nu se încadrează în situațiile prevăzute la art. 198 alin. (3) din Codul administrativ, motiv pentru care cererea de strămutare este neîntemeiată.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră necesar să evidențieze și prevederile art. 2.5 din Principiile de la Bangalore, potrivit cărora un judecător trebuie să se abțină de la soluționarea unui dosar dacă apreciază că nu poate judeca într-o manieră imparțială sau dacă un observator rezonabil ar putea considera că imparțialitatea sa este afectată.
Printre situațiile relevante, fără ca lista să fie exhaustivă, se numără: existența unei predispoziții sau prejudecăți reale față de una dintre părți, cunoașterea personală a unor fapte relevante pentru proces, participarea anterioară în calitate de avocat sau martor în dosar, existența unui interes economic al judecătorului ori al unui membru al familiei sale în rezultatul procesului.
De altfel, nu poate fi ignorat nici faptul că în vederea garantării justițiabilului dreptul la un proces echitabil și imparțial, prevăzut de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, legiuitorul a instituit la art. 202 din Codul administrativ posibilitatea participanților la proces de a recuza judecătorul, în conformitate cu art. 49, art. 50 din Codul administrativ, care stipulează motivele pentru care un judecător poate fi considerat incompatibil sau poate fi recuzat. Aceste prevederi asigură un cadru legal adecvat pentru protejarea imparțialității actului de justiție, menținerea încrederii în sistemul judiciar și garantarea faptului că nicio parte nu este dezavantajată din cauza unei posibile părtiniri a judecătorului.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că legislația în vigoare oferă suficiente pârghii legale pentru asigurarea imparțialității procesului, după caz, recuzarea unui judecător în cazul existenței unor motive justificate privind părtinirea acestuia. Or, nu poate fi substituită voința legiuitorului exprimată prin normele de procedură administrativă.
Simplele presupuneri sau percepțiile subiective ale unei părți, fără probe clare, nu sunt suficiente pentru a justifica strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad. Strămutarea procesului este o măsură excepțională, aplicabilă doar în situații în care există motive bine întemeiate, care pun la îndoială imparțialitatea sau capacitatea instanței de a judeca obiectiv. Legislația în vigoare prevede că astfel de cereri trebuie susținute de dovezi clare privind lipsa de imparțialitate sau de circumstanțe excepționale care împiedică examinarea obiectivă a cauzei. Acceptarea unor cereri neîntemeiate ar crea un precedent periculos, permițând oricărei părți 4 nemulțumite să solicite strămutarea procesului, ceea ce ar afecta stabilitatea sistemului judiciar și ar împiedica funcționarea eficientă a instanțelor.
Pentru a menține integritatea procesului judiciar și a respecta competențele instanțelor desemnate, este esențial ca cererile de strămutare să fie întemeiate pe motive reale și demonstrabile. În lipsa unui temei solid, competența de soluționare a cauzei rămâne la instanța inițial desemnată.
În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că argumentele generalizate din cererea de strămutare, în lipsa unor probe plauzibile, nu justifică admiterea cererii formulate.
Din considerentele menționate, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea depusă de Ministerul Justiției, cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Centru la o altă instanță de același grad.
Ținând cont de cele expuse şi în temeiul art. 198 alin. (3), art. 230 din Codul administrativ, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge cererea depusă de Ministerul Justiției privind strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Centru la o altă instanță de același grad. Se remite Curții de Apel Centru, cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Grigore Dașchevici împotriva Comisiei de evaluare a judecătorilor, Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Justiției, privind anularea în parte a actului administrativ normativ, pentru examinare. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Diana Stănilă 5