- Dosarul nr.
- 2ac-45/26
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 24 aprilie 2026
- Părțile
- Grosu Pavel vs Curtea de Apel Centru
- Pe scurt
- Incidenta temeiurilor de strămutare
2ac-45/26 — Cu privire la anularea răspunsului, obligarea emiterii actului
ÎNCHEIERE
cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Centru la o altă instanță de judecată în cauza de contencios administrativ, intentată la acțiunea depusă de către Grosu Pavel către Curtea de Apel Centru, privind anularea răspunsurilor și obligarea emiterii actului (Dosarul nr. 2ac-45/26 PIGD 2-25128354-01-2ac-18032026) Incidența temeiului de strămutare potrivit căruia nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de calitatea participanților la proces. 24 aprilie 2026 Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților propunerea Curții de Apel Centru privind strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stela Procopciuc, preşedinte, Oxana Parfeni, Diana Stănilă, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
La data de 08 septembrie 2025, Pavel Grosu a depus cerere de chemare în judecată către Curtea de Apel Centru, solicitând: 1) obligarea Curții de Apel Centru să anuleze în parte actele administrative eliberate în data de 26.06.25, 01.07.25, 25.07.25 şi 13.08.25, cu constatarea faptului participării judecătoarei Liuba Pruteanu în şedința de judecată din data de 23.06.2022, şi a judecătorului Iurie Cotruță în sedința din 30.06.2022, la examinarea cauzei civile nr. 2a- 1238/22 în ordine de apel; 2) includerea obligatorie în procesul-verbal din 23.06.2022 al şedinței de judecată a întrebărilor adresate de către judecătoare Liuba Pruteanu avocatului Pavel Cotruța; 3) întocmirea unui proces-verbal de corectare a erorilor la întocmirea proceselor- verbale al şedințelor de judecată din 23.06.2022 şi 30.06.2022.
Prin încheierea Judecătoriei Chișinău din 26 noiembrie 2025, s-a declarat inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ înaintată de Grosu Pavel către Curtea de Apel Centru, privind anularea răspunsurilor și obligarea emiterii actului, în partea pretențiilor privind obligarea de a întocmi un proces-verbal de corectare a erorilor la întocmirea proceselor verbale la ședinței de judecată din 23 iunie 2022 și 30 iunie 2022 la examinarea cauzei civile nr. 2a-123 8/22 precum și obligarea includerii în procesele-verbale al ședințelor de judecată întrebările adresate unuia din participanți de către judecătorul L. Pruteanu.
La 17 decembrie 2025, Grosu Pavel a depus cerere de recurs asupra acestei încheieri.
Prin încheierea din 20 ianuarie 2026, Curtea de Apel Centru cercetând din oficiu starea de fapt a cererii de recurs, în temeiul art.43 alin.(2) lit. f) din Codul de procedură civilă a dispus transmiterea cauzei Curții Supreme de Justiție în vederea stabilirii competenței unei alte instanțe de același nivel pentru examinarea acesteia, întrucât instanța învestită cu soluționarea recursului are calitatea de pârât în prezenta acțiune. 1
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
5. Art. 189 alin. (1) din Codul administrativ prevede următoarele: „Orice persoană care revendică încălcarea unui drept al său prin activitatea administrativă a unei autorități publice poate înainta o acțiune în contencios administrativ.”
Art. 191 alin. (4) din Codul administrativ stipulează că: „Curţile de apel soluţionează şi cererile de apel împotriva hotărârilor şi recursurile împotriva încheierilor emise de judecătorii.”
Art.192 alin. (1) din Codul administrativ: „Pentru examinarea acţiunilor în contencios administrativ la curţile de apel se instituie complete de judecători.”
Art. 195 din Codul administrativ: „Procedura acţiunii în contenciosul administrativ se desfăşoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepţia art.169–171.”
Art.197 din Codul administrativ: „Nimeni nu poate fi lipsit de dreptul judecării procesului de către instanţa în a cărei competenţă este dată prin lege cauza, cu excepţiile expres stabilite de lege.”
Art.198 din Codul administrativ: „Acţiunea în contencios administrativ reţinută spre examinare de către o instanţă de judecată cu respectarea normelor de competenţă se soluţionează de către aceasta în fond, inclusiv în cazul devenirii ei ulterioare de competenţa unei alte instanţe. Dacă constată că nu este competentă teritorial sau material, instanţa de judecată transmite acţiunea în contencios administrativ instanţei de judecată competente printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs. Instanţa ierarhic superioară decide, printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs, strămutarea acţiunii în contencios administrativ la o altă instanţă de judecată dacă instanţa competentă nu poate adopta o hotărîre: a) cînd, din motivul recuzării sau abţinerii unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor devine imposibilă; b) cînd, din cauza unor circumstanţe excepţionale, nu poate funcţiona o perioadă îndelungată. Instanţa ierarhic superioară remite instanţei competente dosarul în termen de 5 zile de la data adoptării încheierii de strămutare a acţiunii în contencios administrativ.
Art. 43, alin. (2), lit. f) din Codul de procedură civilă: „Instanţa strămută cauza la o altă instanţă dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită de circumstanţele cauzei sau de calitatea participanţilor la proces.” 2
MOTIVAREA INSTANȚEI
12. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează, că prevederile art. 198, alin. (3) din Codul administrativ stabilesc competența Curţii Supreme de Justiţie de a examina chestiunea cu privire la strămutarea acţiunii în contencios administrativ la o altă instanţă de apel.
Aceleași prevederi stabilesc că strămutarea poate fi dispusă doar în temeiuri strict determinate, întemeiate pe argumente plauzibile și, după caz, susținute prin probe care să confirme necesitatea acesteia.
Totodată, art.43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, dezvoltă un mecanism procesul destinat înlăturării unei incompatibilități colective a judecătorilor, datorită unor circumstanțe ce ar putea pune în discuție imparțialitatea lor. Strămutarea cauzei oferă un remediu atunci când imparțialitatea ar fi afectată la nivel instituțional de factori ce nu se referă doar la persoana unui singur judecător. Această formă de incompatibilitate este suficient să fie demonstrată prin existența unor bănuieli rezonabile, ce reies din circumstanțe obiective.
Completul relevă că, din analiza argumentele invocate în susținerea strămutării cauzei de contencios administrativ, se constată că acestea se bazează în esență pe existența unui dubiu privind imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Centru, având în vedere calitatea de pârât/intimat în prezenta cauză a Curții de Apel Centru, iar faptul că instanța de apel- Curtea de Apel Centru - este concomitent parte în proces, creează o situație obiectivă ce poate afecta încrederea justițiabilului în imparțialitatea completului de judecată.
În circumstanțele expuse, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată, că la caz există temeiuri de strămutare a cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad, pentru judecarea recursului depuse de Grosu Pavel, or, ar putea exista bănuieli privind afectarea imparțialității judecătorilor Curții de Apel Centru, instanță care figurează ca parte pârâtă în proces.
Concomitent este de remarcat că normele procesuale instituie mecanisme de garantare a respectării principiului imparțialității instanței învestite cu judecarea cauzei, iar, în speță, strămutarea cauzei va contribui la asigurarea respectării nepărtinirii instanței de judecată învestite cu judecarea cauzei în ordine de recurs. De altfel, prin strămutare, adică prin aplicarea acestui incident procedural, se urmărește garantarea imparțialității judecătorilor şi înlăturarea oricărei ingerințe sau influențe asupra activității de înfăptuire a justiției.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului la acest subiect, se cere ca instanța învestită cu soluționarea unei cauze să fie imparțială, ceea ce prezumă în mod normal absența prejudecății. Cu titlu de principiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit cu referire la cauza Padovani c. Italiei 3 (26 februarie 1993, par. 27), că este fundamental ca într-o societate democratică, tribunalele să inspire încredere justițiabililor, art. 6§1 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, impunând ca fiecare instanță să fie imparțială. Imparțialitatea poate fi apreciată sub diverse aspecte, distingându-se un demers subiectiv, ce tinde a determina ceea ce judecătorul gândește în forul său interior într-o cauză anume şi un demers obiectiv, cu scopul de a cerceta dacă acesta a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa (Piersack c. Belgiei).
Astfel, completul de judecată reține că prevederile legale menționate anterior sunt clare în ceea ce privește cazurile în care poate fi dispusă strămutarea unei cauze la o altă instanță de același grad. Totuși, în speță, au fost identificate circumstanțe care, în baza argumentelor invocate, să justifice strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Centru la o altă instanță de același grad.
Ținând cont de cele expuse şi în temeiul art. 198, art. 230 din Codul administrativ, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Admite solicitarea Curții de Apel Centru înaintată prin încheierea din 20 ianuarie 2026, privind strămutarea cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad. Cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Grosu Pavel către Curtea de Apel Centru, privind anularea răspunsurilor și obligarea emiterii actului, se strămută spre examinare în ordine de recurs la Curtea de Apel Sud. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Diana Stănilă 4