3r-106/26 — Anularea sau constatarea actelor

La 1 septembrie 2025, Grigore Dașchevici a depus la Curtea de Apel Centru o acțiune în contencios administrativ împotriva Comisiei de evaluare a judecătorilor, Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Justiției, solicitând anularea sau constatarea nulității Anexei la Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei independente de evaluare externă a judecătorilor și candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție, aprobată cu modificările din 26 septembrie 2023, 27 noiembrie 2023 și 22 martie 2024.

Prin încheierea Curții de Apel Centru din 1 aprilie 2026, acțiunea în contencios administrativ depusă de Grigore Dașchevici a fost declarată inadmisibilă în temeiul art. 207 alin. (2) lit. e) din Codul administrativ.

Curtea de Apel Centru a reținut că Anexa la Regulamentul contestat nu poate fi calificată drept act administrativ normativ susceptibil controlului în contencios administrativ. Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 252/2023, Comisia de evaluare nu are calitatea de autoritate publică în sensul Codului administrativ, iar activitatea acesteia nu este publică, cu excepțiile expres prevăzute de lege. Prin urmare, actele adoptate de această entitate nu întrunesc condițiile prevăzute de art. 5 și 12 din Codul administrativ.

Instanța a considerat că această concluzie este susținută de Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 16 ianuarie 2025, prin care s-a reținut că neasimilarea Comisiei de evaluare unei autorități publice reprezintă opțiunea legiuitorului, justificată de necesitatea menținerii rolului constituțional al autorităților competente în materia carierei judecătorilor.

Curtea de Apel Centru a constatat, de asemenea, că Grigore Dașchevici nu a demonstrat vătămarea directă, concretă și actuală a unui drept subiectiv în sensul art. 17 din Codul administrativ. Simpla invocare a pretinsei ilegalități a actului contestat nu justifică interesul procesual în lipsa unei atingeri aduse unui drept sau unui interes legitim ocrotit de lege.

Instanța a apreciat că eventualele consecințe juridice invocate de reclamant rezultă din acte ulterioare, emise de autoritățile competente în exercitarea atribuțiilor lor, iar nu nemijlocit din Anexa contestată. În consecință, nu a fost demonstrată 1 legătura de cauzalitate dintre actul contestat și pretinsa vătămare a drepturilor reclamantului.

Totodată, Curtea de Apel Centru a reținut că Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției nu sunt autorii actului contestat și nu au participat la adoptarea sau aprobarea Regulamentului și a Anexei acestuia. Din acest motiv, nu a fost identificată o activitate administrativă imputabilă acestor autorități care să fi generat pretinsa vătămare.

În aceste condiții, instanța a concluzionat că nu sunt întrunite condițiile exercitării acțiunii în contencios administrativ, deoarece actul contestat nu constituie un act administrativ normativ, emitentul acestuia nu este o autoritate publică, reclamantul nu a demonstrat existența unui drept vătămat și nici legătura de cauzalitate dintre actul contestat și pretinsa vătămare, iar pârâții indicați nu au calitate procesuală pasivă în raport cu obiectul acțiunii.

Instanța a mai menționat că declararea acțiunii ca inadmisibilă nu încalcă dreptul reclamantului de acces la justiție, întrucât instituirea și aplicarea condițiilor de admisibilitate urmăresc buna administrare a justiției și respectarea principiului securității juridice.

La 19 aprilie 2026, Grigore Dașchevici a depus recurs împotriva încheierii Curții de Apel Centru din 1 aprilie 2026, solicitând anularea acesteia și restituirea cauzei pentru examinare în fond.

Recurentul a susținut că încheierea contestată rezultă din interpretarea eronată a normelor Codului administrativ și din aplicarea excesiv de formalistă a condițiilor de admisibilitate. În opinia sa, instanța a transformat o problemă de calificare juridică a actului contestat într-un motiv de inadmisibilitate, excluzând astfel controlul judecătoresc asupra unui act care produce efecte juridice directe în privința sa.

Grigore Dașchevici a invocat că instanța de apel a stabilit eronat că Anexa la Regulament nu constituie un act administrativ normativ, întrucât și-a întemeiat concluzia exclusiv pe statutul formal al entității emitente, fără a examina conținutul și efectele juridice ale actului. Acesta a arătat că Anexa stabilește reguli generale și impersonale, aplicabile unui număr nedeterminat de subiecți, și instituie formula de evaluare care produce efecte juridice directe asupra carierei judecătorilor.

Recurentul a susținut că lipsa calității formale de autoritate publică a Comisiei de evaluare nu exclude controlul judecătoresc asupra actelor adoptate de aceasta. Potrivit recursului, Comisia exercită atribuții conferite expres prin art. 5 alin. (4) din Legea nr. 252/2023, iar elaborarea și aprobarea Regulamentului reprezintă o activitate administrativă delegată, desfășurată în regim de putere publică. Instanța nu ar fi răspuns acestui argument și nu ar fi analizat natura juridică a atribuției exercitate, conținutul actului și efectele produse de acesta. 2

Grigore Dașchevici a contestat concluzia privind lipsa unui drept vătămat, susținând că este subiectul direct al normei contestate, care a fost aplicată în procedura sa de evaluare și a constituit temeiul concluziei de nepromovare, cu consecințe asupra statutului său profesional. Acesta a arătat că, la data introducerii acțiunii în control normativ, era pendinte cauza în care contesta hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii privind confirmarea raportului Comisiei de evaluare, iar prin decizia Curții Supreme de Justiție din 22 ianuarie 2026 acțiunea respectivă a fost respinsă, fapt urmat de eliberarea sa din funcția de judecător. În opinia recurentului, vătămarea este concretă, actuală și directă, iar norma contestată continuă să producă efecte asupra situației sale juridice.

Recurentul a invocat existența unei legături directe de cauzalitate între Anexa contestată și vătămarea pretinsă, întrucât formula de evaluare stabilită prin aceasta i- a fost aplicată nemijlocit și a reprezentat temeiul metodologic al concluziei de nepromovare și al consecințelor juridice ulterioare.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă, Grigore Dașchevici a susținut că aceasta trebuia examinată distinct pentru fiecare pârât. Comisia de evaluare ar avea calitate procesuală pasivă în calitate de autor al Regulamentului și al Anexei contestate, iar Consiliul Superior al Magistraturii ar fi valorificat efectele normei prin adoptarea hotărârii referitoare la cariera reclamantului. În privința Ministerului Justiției, recurentul a afirmat că instanța trebuia să analizeze separat rolul acestuia în cadrul normativ și instituțional al mecanismului de evaluare, iar eventuala lipsă a calității sale procesuale nu putea determina inadmisibilitatea întregii acțiuni.

Recurentul a mai susținut că, și în ipoteza în care actul contestat nu ar constitui un act administrativ normativ, instanța trebuia să-i stabilească din oficiu natura juridică și să examineze dacă acesta reprezintă un act juridic în sensul art. 308 din Codul civil. Dacă litigiul nu ținea de contenciosul administrativ, instanța urma, în opinia sa, să aplice art. 199 din Codul administrativ, să-și decline competența și să remită cauza spre examinare în procedura corespunzătoare, iar nu să declare acțiunea inadmisibilă.

Grigore Dașchevici a invocat că declararea acțiunii ca inadmisibilă, fără examinarea fondului și fără identificarea unei căi procedurale adecvate, i-a restrâns dreptul de acces la o instanță. În susținerea acestei critici, acesta a făcut referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele Golder v. United Kingdom, Běleš and Others v. Czech Republic și Stoianoglo v. Republic of Moldova, afirmând că aplicarea excesiv de strictă a normelor procedurale nu trebuie să lipsească persoana de un control judecătoresc efectiv.

Recurentul a criticat și mențiunea instanței privind existența unei practici judiciare constante potrivit căreia actele Comisiei de evaluare nu constituie acte administrative normative. Acesta a arătat că încheierea nu indică hotărârile care ar 3 confirma o asemenea practică, iar cauza Tețcu, invocată de intimați, nu ar putea constitui singură o jurisprudență constantă și ar privi o situație juridică diferită.

În concluzie, recurentul a pretins că instanța a aplicat greșit normele procedurale, nu a răspuns unor argumente pertinente și a exclus nejustificat controlul jurisdicțional asupra actului contestat, motive pentru care a solicitat anularea încheierii și restituirea cauzei pentru examinare în fond.

La 20 iulie 2026, Consiliul Superior al Magistraturii a depus referință la recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat și menținerea încheierii Curții de Apel Centru din 1 aprilie 2026.

Art. 242 din Codul administrativ: „Recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de judecată care a emis încheierea contestată transmite neîntârziat recursul împotriva încheierii judecătorești împreună cu dosarul judiciar instanței competente să soluționeze recursul.”

Art. 191 alin. (5) lit. b) din Codul administrativ: ,,Curtea Supremă de Justiție soluționează cererile de recurs împotriva hotărârilor, a deciziilor și a încheierilor curților de apel.”

Art. 243 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Codul administrativ: „Examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una dintre următoarele decizii: respinge recursul. Instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces.”

Art. 5 din Codul administrativ: „Activitatea administrativă reprezintă totalitatea actelor administrative individuale şi normative, a contractelor administrative, a actelor reale, precum şi a operaţiunilor administrative realizate de autorităţile publice în regim de putere publică, prin care se organizează aplicarea legii şi se aplică nemijlocit legea.”

Art. 12 din Codul administrativ: „Un act administrativ normativ este actul juridic subordonat legii adoptat, aprobat sau emis de o autoritate publică în baza prevederilor constituţionale sau legale, care nu se supune controlului constituţionalităţii şi stabileşte reguli de aplicare obligatorii pentru un număr nedeterminat de situaţii identice.”

Art. 17 din Codul administrativ: „Drept vătămat este orice drept sau libertate stabilit/stabilită de lege căruia/căreia i se aduce atingere prin activitate administrativă.”

Art. 20 din Codul administrativ: „Dacă printr-o activitate administrativă se încalcă un drept legitim sau o libertate stabilită prin lege, acest drept poate fi revendicat printr-o acţiune în contencios administrativ, cu privire 4 la care decid instanţele de judecată competente pentru examinarea procedurii de contencios administrativ, conform prezentului cod.”

Art. 207 alin. (2) lit. e) din Codul administrativ: „(2) Acţiunea în contencios administrativ se declară inadmisibilă în special cînd: e) reclamantul nu poate revendica încălcarea, prin activitatea administrativă, a unui drept în sensul art.17.”

Art. 4 alin. (4) din Legea privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor și modificarea actelor normativă nr. 252 din 17 august 2023: „Comisiile de evaluare nu sunt autorităţi publice în sensul prevederilor Codului administrativ. Activitatea acestora nu este publică, cu excepţiile stabilite de prezenta lege şi de regulamentele de organizare şi funcţionare ale acestora.”

Principala problematică dedusă judecății în prezenta cauză se referă la faptul dacă Anexa la Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei independente de evaluare externă a judecătorilor și candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție reprezintă sau nu un act administrativ normativ. În dependență de răspunsul la această chestiune, depinde dacă această Anexă poate sau nu fi suspusă controlului judecătoresc în procedura contenciosului administrativ.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție aderă la concluzia Curții de Apel Centru din încheierea contestată potrivit căreia pentru a fi supus controlului de legalitate în procedura contenciosului administrativ, actul contestat trebuie să întrunească, cumulativ, condițiile unui act administrativ în sensul art. 5 și 12 din Codul administrativ.

Totodată, este important a sublinia că și acțiunea în control normativ urmează a fi supusă testului de admisibilitate a acțiunii în control normativ, or aceasta constă în anularea unui act administrativ normativ care aduce atingere unui drept subiectiv al unei persoane.

Astfel, după cum rezultă din art. 207 alin. (2) lit. e), coroborată cu art. 17 din Codul administrativ, pentru a fi admisibilă, o acțiune în contencios administrativ, inclusiv acțiunea în control normativ, trebuie să urmărească revendicarea unui drept subiectiv căruia i s-a adus atingere prin activitate administrativă. Din conținutul articolului 5 din Codul administrativ rezultă expres că activitatea administrativă se realizează de autoritățile publice în regim de putere publică.

În acest sens, Curtea de Apel Centru corect a determinat faptul că potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 252/2023 privind evaluarea externă a judecătorilor şi procurorilor şi modificarea unor acte normative, Comisiile de evaluare nu sunt autorităţi publice în sensul prevederilor Codului administrativ. Activitatea acestora nu 5 este publică, cu excepţiile stabilite de prezenta lege şi de regulamentele de organizare şi funcţionare ale acestora. Această abordare a fost consolidată și prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 16 ianuarie 2025 (pct. 142-146).

Curtea Supremă de Justiție în jurisprudența sa a abordat deja o problematică asemănătoare și a tranșat că Regulamentul de evaluare al Comisiei independente de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare a judecătorilor și procurorilor nu poate forma obiectul acțiunii în control normativ deoarece nu întrunește condițiile unui act administrativ normativ (Decizia nr. 3r-347/25).

Pe de altă parte, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție susține și argumentul Curții de Apel Centru din încheierea contestată că atât timp cât Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției nu au participat la adoptarea sau aprobarea actului contestat, atât timp în privința acestora nu poate fi reținută existența unei activități administrative care să fi generat vătămarea pretinsă de recurent.

În aceste condiții, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că Grigore Dașchevici, după cum corect a stabilit și Curtea de Apel Centru, nu a justificat un drept al său vătămat prin actul contestat, în contextul unei proceduri administrative realizată de o autoritate publică.

Ținând cont de cele expuse supra şi în temeiul art. 193, art. 241, art. 243 alin. (1), lit. b) din Codul administrativ,