2ra-179/25 — Încasarea contravalorii mărfii procurate și compensarea prejudiciului cauzat

La 4 decembrie 2019, Chiseev Ivan a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Anghelina”, solicitând încasarea contravalorii mărfii procurate în cuantum de 24 595 lei, recuperarea cheltuielilor suportate de 34 108,12 lei, compensarea prejudiciului moral de 20 000 lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, la 22 octombrie 2012, a procurat de la Societatea cu Răspundere Limitată „Anghelina”, țiglă din nisip și polimer de culoare roșie, în cantitate de 150 m², în valoare totală de 24 595 lei, care a fost montată pe acoperișul locuinței sale din xxxx. Potrivit informațiilor publicitare și certificatului de garanție, pârâtul a acordat o garanție comercială de până la 20 ani, pentru impermeabilitate și rezistență la factori climatici, în sensul art. 1 din Legea nr. 105/2015 privind protecția consumatorilor și art. 1130 alin. (1) Cod civil.

A susținut că, după aproximativ 6 ani de exploatare, țigla s-a deteriorat semnificativ (decolorare, fisurare și infiltrarea apei), fiind nevoit să efectueze repetat reparații. În perioada de garanție, acesta a formulat reclamații către pârât, conform art. 185 alin. (3) din Legea privind protecția consumatorilor, însă expertiza promisă nu a fost realizată, iar pârâtul a refuzat să remedieze neconformitățile, contrar obligațiilor prevăzute de art. 18 alin. (2) și art. 181 alin. (1) din aceeași lege. Ca urmare a inacțiunii pârâtului, reclamantul a fost nevoit să înlocuiască acoperișul din mijloace proprii, suportând cheltuieli în cuantum de 34 108,12 lei, invocând dreptul la repararea prejudiciului cauzat de produsul necorespunzător.

Totodată, reclamantul a solicitat repararea prejudiciului moral, invocând suferințe psihice și diminuarea calității vieții, în sensul art. 19 alin. (3) Cod civil, precum și dreptul la despăgubiri pentru prejudiciu nepatrimonial prevăzut de art. 20 alin. (4)–(5) din Legea privind protecția consumatorilor, art. 1998 Cod civil, art. 2036 și art. 2037 Cod civil. 1

Reclamantul a solicitat încasarea contravalorii mărfii în sumă de 24 595 lei, recuperarea cheltuielilor suportate pentru înlocuirea acoperișului în sumă de 34 108,12 lei și compensarea prejudiciului moral în cuantum de 20 000 lei, invocând încălcarea drepturilor sale de consumator și suferințe psihice cauzate de deteriorarea repetată a locuinței.

Instanța de apel a reținut că, din materialele cauzei, rezultă că la 22 octombrie 2012 Ivan Chiseev a procurat de la S.R.L. „Anghelina” țiglă din nisip și polimer de culoare roșie în cantitate de 150 m², precum și coame roșii, fapt confirmat prin factura fiscală și documentele de plată, achitând suma totală de 24 595 lei. Totodată, reclamantului i-a fost eliberat certificat de garanție cu termen de 20 ani, valabil pentru impermeabilitate și rezistență la factori climatici.

Instanța de apel a constatat că, în interiorul termenului de garanție, materialul s-a deteriorat semnificativ, reclamantul adresându-se pârâtului cu reclamații repetate, inclusiv la 24 septembrie 2018 și 12 august 2019, solicitând restituirea contravalorii produsului. Deși pârâtul a invocat necesitatea efectuării unei expertize tehnice, aceasta nu a fost realizată din culpa sa, întrucât nu a achitat costurile expertizei dispuse prin încheierea instanței din 19 noiembrie 2021. 2

Instanța de apel a reținut că, potrivit art. 6 lit. c), art. 18 alin. (2) și art. 18¹ din Legea privind protecția consumatorilor, vânzătorul era obligat să dovedească vina consumatorului prin expertiză tehnică, obligație neîndeplinită în speță. Prin urmare, pârâtul a fost ținut să restituie contravaloarea produsului necorespunzător în sumă de 24 595 lei, soluția primei instanțe fiind apreciată ca legală și temeinică sub acest aspect.

Cu privire la cererea de recuperare a cheltuielilor pentru înlocuirea acoperișului în sumă de 34 108,12 lei, instanța de apel a constatat corect că art. 20 alin. (1) din Legea privind protecția consumatorilor conferă dreptul la restituirea contravalorii produsului necorespunzător, iar nu la recuperarea cheltuielilor suplimentare suportate pentru lucrări de înlocuire, motiv pentru care această pretenție a fost justificat respinsă.

Referitor la prejudiciul moral, instanța de apel a reținut că sunt incidente prevederile art. 20 alin. (4)–(5) din Legea privind protecția consumatorilor și art. 2036–2037 Cod civil, constatând că încălcarea drepturilor reclamantului în calitate de consumator, refuzul nejustificat al pârâtului de a restitui costul produsului și stresul suportat justifică acordarea unei despăgubiri morale. Prin aplicarea principiilor echității și proporționalității, cuantumul de 10 000 lei stabilit de prima instanță a fost apreciat ca rezonabil și suficient compensatoriu.

Instanța de apel a constatat legalitatea încasării taxei de stat în sumele de 737,85 lei și 100 lei, în temeiul art. 85 și art. 98 Cod de procedură civilă, întrucât reclamantul a fost scutit de plata acesteia la depunerea acțiunii, iar obligația de plată revenea pârâtului proporțional părții admise din pretenții.

În motivarea recursului, recurenta a susținut că instanțele inferioare au aplicat și interpretat eronat normele de drept material și procesual, au apreciat superficial probele administrate și au stabilit incorect circumstanțele de fapt. A invocat că restituirea costului mărfii a fost dispusă fără a se ține cont de obligațiile consumatorului privind respectarea condițiilor de montaj, arătând că intimatul a instalat țigla în regie proprie, fără personal calificat, fapt ce, potrivit certificatului de garanție, atrage pierderea dreptului la garanție. Totodată, a susținut lipsa probelor privind identitatea produsului montat și inexistența documentației de proiectare și autorizare a lucrărilor, în sensul Legii nr. 721/1996 și Legii nr. 163/2010. 3

De asemenea, recurenta a contestat acordarea despăgubirilor pentru prejudiciu moral, invocând neîntrunirea condițiilor prevăzute de art. 2036 și art. 2037 Cod civil, în special lipsa raportului de cauzalitate și a vinovăției sale.

Art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel”.

Art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor prevăzute la art. 432. Instanța invocă, din oficiu, neatragerea în proces a persoanelor ale căror drepturi sunt lezate prin hotărâre”.

Art. 433 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat”.

Art. 440 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă: „(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților”.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție subliniază că prevederile Codului de procedură civilă consacră nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, ci și un standard de seriozitate privind invocarea unor încălcări esențiale de drept material și procedural, capabile să conducă la răsturnarea deciziilor instanțelor de apel. 4

Completul de judecată constată că recursul declarat de S.R.L. „Anghelina” se limitează la reiterarea situației de fapt și la invocarea unor principii și norme generale de drept, aspecte deja examinate și apreciate de instanța de apel, fără a fi indicate în mod concret dispozițiile legale pretins încălcate și fără a fi demonstrată existența unei legături directe între pretinsele încălcări și soluția pronunțată. Recurenta nu identifică erori de drept material sau procesual și nici vicii procedurale esențiale susceptibile să justifice casarea deciziei atacate. Or, o asemenea abordare nu întrunește exigențele testului de admisibilitate al recursului, iar examinarea acestuia în lipsa unor critici de drept veritabile ar echivala cu exercitarea unui control din oficiu, inadmisibil în cadrul competenței Curții Supreme de Justiție.

Instanța de apel a motivat decizia în mod detaliat și a constatat în mod corect existența unui raport juridic de consum, precum și faptul că neconformitatea produsului a intervenit în interiorul termenului de garanție, aplicând corect dispozițiile art. 6 lit. c), art. 18 alin. (2) și art. 18¹ din Legea privind protecția consumatorilor și reținând că vânzătorul nu a făcut dovada existenței unor cauze exoneratoare. În aceste condiții, restituirea contravalorii produsului în sumă de 24 595 lei a fost legal dispusă. Totodată, acordarea prejudiciului moral a fost realizată cu respectarea prevederilor art. 20 alin. (4)–(5) din Legea privind protecția consumatorilor și art. 2036–2037 din Codul civil, fiind stabilit un cuantum rezonabil, proporțional și cu caracter compensatoriu.

Recurenta a formulat doar nemulțumiri generale și subiective față de soluția pronunțată, fără a prezenta argumente juridice pertinente care să încadreze recursul în limitele prevăzute de art. 432 din Codul de procedură civilă, ceea ce justifică aprecierea recursului ca vădit neîntemeiat.

În aceste circumstanțe, Completul de judecată constată că cererea de recurs nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege și se respinge ca fiind vădit neîntemeiat.

În conformitate cu art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f) și art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă. COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Consideră inadmisibil recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Anghelina”. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ion Munteanu Gheorghe Stratulat 5