2ra-638/24 — Evacuarea din apartament

La 18 februarie 2020, Primarul, Primăria și Consiliul municipal Bălți a depus cerere de chemare în judecată împotriva Liliei Malimon, Irinei Gîsca și lui Sergiu Focșa cu privire la evacuarea din apartament.

În motivarea acțiunii a indicat că prin hotărârea Primăriei or. Bălţi nr.11/7 din 29 august 1995 a fost eliberat ordinul de repartiție la apartamentul nr. xxxxx lui Focşa Victor pentru componenţa familiei din patru persoane (el - Victor Focşa, soţia - Lilia Focşa, fiica - Irina Gîsca, fiul - Sergiu Focşa).

Au menționat că apartamentul nr. xxxxx este compus dintr-o odaie cu suprafața de 14,8 (27,0) m2 cu toate comoditățile comunale şi în prezent nu este privatizat. La 26 decembrie 2002 Lilia Focşa a divorţat cu Focşa Victor şi s-a scos de la evidenţă din apartamentul în cauză împreună cu copiii Irina Focşa şi Sergiu Focşa, în apartament a rămăs să locuiască numai chiriașul principal Victor Focşa. Iar, la 24 decembrie 2017, Victor Focşa a decedat. Respectiv, la 13 februarie 2019 Irina Gîsca (Focşa) s-a adresat către Primăria mun. Bălţi privind perfectarea ordinului pe numele ei, care a fost examinată la ședința ordinară a comisiei obşteşti pentru problemele locative a Primăriei mun. Bălţi la 21 februarie 2019.

A notat că, în rezultatul examinării comisia a decis de a refuza în satisfacerea cererii Irinei Gîsca pe motivul lipsei temeiurilor juridice, despre ce a fost informată prin scrisoarea nr.13/489-08 din 13 martie 2019, expediată de Întreprinderea Municipală „GLC Bălți”, care este împuternicită de a gestiona fondul locativ. Totodată, prin intermediul întreprinderii „GLC Bălți”, în adresa pârâților Irina Gîsca, Lilia Malimon şi Sergiu Focşa a fost remisă notificarea cu privire la eliberarea apartamentului care este ocupat ilegal, predarea bunului şi a cheilor de la apartament reprezentanților întreprinderii „GLC Bălți”, însă până în prezent pârâții nu au reacționat nici într-un fel.

În conformitate cu art.14 alin.(2) lit. b), d), art. 29 alin.(1) lit. m) din Legea privind administrația publică locală nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006, Legea 1 nr.75 din 30 aprilie 2015 cu privire la locuințe şi Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului cu privire la evidența, modul de atribuire şi folosire a locuinţelor sociale nr. 447 din 19 iunie 2017, apartamentul nr. xxxxx trebuie să fie repartizat altor persoane care necesită a fi asigurați cu spațiu locativ conform listei. Din motiv că apartamentul menţionat este nelegitim ocupat de persoane care au fost decăzute din dreptul la folosirea acestui spaţiu locativ, autorităţile publice locale, fiind proprietar al apartamentului, sunt lipsite de posesiune, de folosinţă şi de dispoziție asupra bunului menţionat.

La 1 iunie 2022, Irina Gîsca a depus cerere reconvențională împotriva Consiliului municipal Bălți, Primarului și Primăriei municipiului Bălți, Întreprinderii Municipale „GLC Bălți”, intervenienți accesorii Lilia Malimon și Sergiu Focșa, cu privire la recunoașterea dreptului de posesie și folosință asupra apartamentului.

În argumentarea acțiunii reconvenționale a indicat că, cererea de chemare în judecată privind evacuarea pârâților din apartamentul nr. xxxxx, o consideră neîntemeiată și îi afectează dreptul la un spațiu locativ, în calitate de chiriaș secundar, or, ultima nu are un alt domiciliu decât cel din care Primăria mun. Bălți solicită a fi evacuată.

A menționat că are la întreținere doi copii minori Nicolae Gîsca și Amelina Gîsca, iar în circumstanțele de evacuare ultimilor li se va încălca dreptul fundamental la protecție socială garantat de art. 47 din Constituție, care proclamă obligația statului de a lua măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure bunăstarea lui și familiei lui, cuprinzând locuința. Apartamentul nr. xxxxx a fost atribuit de autoritatea publică din mun. Bălți, competentă de administrarea locuințelor aflate în proprietatea statului, prin hotărârea autorității deliberative nr. 11/7 din 29 august 1995, executate prin eliberarea ordinului de repartiție nr. 006196 din 6 septembrie 1997. Conform informației din Registrul bunurilor imobile, Primăria mun. Bălti nu este proprietarul apartamentului nr.22 din str. Bulgară 118, mun. Bălți, astfel, în calitate de reclamant al prezentului proces de judecată este limitată în dreptul său de acces la justiție pentru revendicarea unui drept nepertinent. Irina Gîsca a dobândit dreptul de posesie asupra apartamentului nr. xxxxx în calitate de chiriaș secundar, potrivit actelor juridice cu caracter administrativ eliberate de fosta autoritate publică locală și la moment are un interes legal ce justifică dreptul acesteia de posesie si folosință asupra spațiului locativ. Pretențiile Primăriei mun. Bălți față de Irina Gîsca cu privire la evacuarea din apartamentul nr. xxxxx atentează asupra dreptului la locuință al acesteia, inclusiv asupra interesului superior al copiilor minori care locuiesc împreună cu Irina Gîsca, precum și denotă nerecunoașterea dreptului de posesie și folosință asupra bunului imobil în cauză. 2

Întru consolidarea soluției sale, instanța de apel a reținut că raportul juridic litigios vizează dreptul de folosință asupra unui apartament aflat în proprietatea publică a unității administrativ-teritoriale, asupra căruia autoritatea publică locală exercită dreptul de posesie, folosință și dispoziție, în temeiul legislației aplicabile.

Din probele administrate s-a constatat că apelanta Irina Gîsca și ceilalți pârâți nu dețin un titlu juridic valabil care să le confere dreptul de posesie și folosință asupra apartamentului litigios, nefiind prezentate dovezi în acest sens, iar anterior aceștia și-au pierdut calitatea de chiriași prin radierea de la evidența domiciliului.

Totodată, instanța a notat că apelanta dispune de alt domiciliu și de bunuri imobile în proprietate, astfel încât argumentele privind lipsa unui spațiu locativ nu pot fi reținute. De asemenea, s-a constatat existența unei hotărâri judecătorești irevocabile anterioare prin care au fost respinse pretenții similare ale apelantei, faptele stabilite fiind obligatorii potrivit art. 123 din Codul de procedură civilă.

În consecință, instanța de apel a concluzionat că pretențiile reclamantului privind evacuarea sunt întemeiate, iar acțiunea reconvențională este nefondată, întrucât apelanta nu a demonstrat existența unui drept locativ opozabil proprietarului.

În esență, în argumentarea recursului, cu reiterarea motivelor de fapt și de drept expuse anterior, recurenta/reprezentantul a menționat că instanțele inferioare au admis eronat cererea de evacuare și au respins neîntemeiat acțiunea reconvențională, fără a aprecia corect probele administrate și circumstanțele de fapt ale cauzei.

A susținut că deține dreptul de posesie și folosință asupra apartamentului în litigiu, exercitând acest drept în calitate de chiriaș secundar, locuind efectiv în imobil și achitând serviciile comunale, comportându-se ca un posesor de bună- credință.

Totodată, a invocat că instanțele au ajuns la concluzii eronate privind deținerea de către ea a altor bunuri imobile, contrar datelor oficiale din registrele cadastrale, și au ignorat probele care confirmă lipsa unui alt domiciliu efectiv.

Recurenta/reprezentantul a mai precizat că evacuarea dispusă îi afectează dreptul fundamental la locuință, garantat de lege și de Constituție, precum și interesul superior al copiilor săi minori aflați în întreținere, care locuiesc împreună cu aceasta.

De asemenea, s-a invocat că instanțele au interpretat și aplicat greșit normele de drept material privind posesia și dreptul la locuință, precum și au făcut o apreciere vădit nerezonabilă a probelor, în sensul art. 432 din Codul de procedură civilă, considerând în mod neîntemeiat că recurenta nu deține un drept locativ asupra apartamentului.

Recurenta/reprezentantul a afirmat că exercitarea posesiei asupra imobilului este confirmată prin acte și comportamentul său constant de utilizare și întreținere a locuinței, iar dreptul său rezultă inclusiv din actele administrative anterioare și din calitatea de membru al familiei chiriașului inițial.

Art. 433 alin.(1) lit. a) și f) din Codul de procedură civilă: ,,Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat.

Art. 432 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: 4 „Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanţa nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale. Temeiurile menţionate la alin. (1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanţa de apel.”

Art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă: ,,Judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor prevăzute la art. 432. Instanţa invocă, din oficiu, neatragerea în proces a persoanelor ale căror drepturi sunt lezate prin hotărâre.”

Art. 440 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă: „În cazul în care se constată existenţa unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părţilor, declară recursul inadmisibil. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conţine sumar faptele cauzei, motivele şi temeiul inadmisibilităţii, se publică pe pagina web oficială a Curţii Supreme de Justiţie şi se expediază părţilor.”

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (1) lit. a)-f) şi alin. (2) din Codul de procedură civilă. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă. 5

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului urmează să însușească în condițiile Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

Completul Curții Supreme de Justiție notează, că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Dezacordul recurentei cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare a deciziei contestate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție remarcă că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele ierarhic inferioare. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor şi concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Completul de judecată notează că argumentele invocate de recurentă vizează pretinsa apreciere eronată a probelor, existența unui drept de posesie și folosință asupra imobilului, precum și încălcarea dreptului la locuință. Or, aceste critici nu pot fi reținute, întrucât instanța de apel a examinat cauza în limitele prevăzute de lege, a stabilit corect circumstanțele de fapt și a reținut, în mod întemeiat, că recurenta nu a dovedit existența unui temei juridic care să îi confere un drept locativ asupra apartamentului litigios. Simpla folosință de fapt a imobilului și invocarea calității de chiriaș nu sunt suficiente în lipsa unui act juridic valabil. De asemenea, susținerile privind încălcarea dreptului la locuință și existența unor circumstanțe personale nu pot prevala asupra dreptului de proprietate al unității administrativ-teritoriale, în absența unui drept recunoscut de lege asupra bunului.

În lipsa unor erori de drept sau a unei aprecieri vădit nerezonabile a probelor, care să justifice intervenția instanței de recurs, completul conchide că decizia atacată este legală și întemeiată.

În această ordine de idei, se reține că decizia instanței de apel a fost pronunțată în temeiul probelor legal administrate și al unei interpretări conforme a 6 normelor legale incidente. Iar raționamentele instanței de apel sunt clare și coerente, reflectând o legătură directă între situația de fapt și dispozițiile legale aplicabile.

Din considerentele expuse, Completul de judecată conchide că cererea de recurs nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege și consideră recursul ca fiind vădit neîntemeiat.

În conformitate cu art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f) și art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Consideră inadmisibil recursul declarat de Irina Gîsca, reprezentat de avocatul Iulian Paciurca, împotriva deciziei din 26 ianuarie 2024 a Curții de Apel Bălți. Încheierea este irevocabilă. Președinte Diana Stănilă Judecători Ion Munteanu Gheorghe Stratulat 7