2r-142/26 — Încasarea datoriei, compensarea cheltuielilor de judecată

La 27 iunie 2025, prin intermediul poștei terestre (f.d.41-42), S.R.L. „DEBIT LEX”, reprezentată de avocatul Ion Lunca, a depus cerere de chemare în judecată, concretizată ulterior, împotriva Oxanei Chirneva, solicitând încasarea sumei de 11.964,23 de lei, cu titlu de datorie la creditul nebancar, a sumei de 4.078,5 lei, cu titlu de dobândă contractuală restantă, a sumei de 1.193,52 de lei, cu titlu de comision de gestiune, 4.000 de lei, cu titlu de cheltuieli de asistență juridică, a sumei de 739,46 de lei, cu titlu de taxă de stat, a sumei de 200 de lei, cu titlu de taxă de timbru, a sumei de 18,5 lei, cu titlu de cheltuieli de corespondență și a sumei de 100 de lei pentru citarea publică.

La 14 octombrie 2025, prin intermediul poștei electronice (f.d.57), S.R.L. „DEBIT LEX”, reprezentată de avocatul Ion Lunca, a depus cerere de corectare a greșelilor comise în hotărârea din 01 octombrie 2025 prin înlocuirea sintagmei „cheltuieli de asistență juridică în sumă de 100 de lei” cu „cheltuieli de asistență juridică în sumă de 4.000 de lei”.

Prin încheierea din 05 noiembrie 2025 a Judecătoriei Cahul, sediul Taraclia, s-a corectat eroarea comisă în dispozitivul hotărârii din 01 octombrie 2025 a Judecătoriei Cahul, sediul Taraclia, și anume în loc de 1 „cheltuieli de asistență juridică în sumă de 100 (una mie) lei” s-a indicat „cheltuieli de asistență juridică în sumă de 1.000 (una mie) lei”.

La 03 februarie 2026, S.R.L. „DEBIT LEX”, reprezentată de avocatul Ion Lunca, a depus cererea de apel suplimentară.

Prin încheierea din 24 februarie 2026 a Curţii de Apel Sud, sediul Cahul, s-a respins ca nefondată cererea S.R.L. „DEBIT LEX” privind repunerea în termenul de apel declarat împotriva hotărârii din 01 octombrie 2025 a Judecătoriei Cahul, sediul Taraclia. S-a restituit cererea de apel a S.R.L. „DEBIT LEX” împotriva hotărârii din 01 octombrie 2025 a Judecătoriei Cahul, sediul Taraclia, ca fiind depusă în afara termenului legal.

În susținerea recursului, recurentul a invocat că instanța de apel la emiterea încheierii contestate a interpretat restrictiv, formalist şi incomplet a normele de procedură civilă și a apreciat eronat efectele procesuale generate de însăşi conduita instanţei de fond. Instanţa de apel a tratat problema repunerii în termen într-o manieră pur formală, ca şi cum simpla existenţă a 2 unei comunicări anterioare a dispozitivului ar exclude, în mod automat, orice posibilitate de restabilire a termenului. Textul art.116 din Codul de procedură civilă nu condiţionează repunerea în termen de inexistenţa unei comunicări formale, ci de existenţa unor motive întemeiate care au făcut imposibilă îndeplinirea actului procedural în termen. Motivul obiectiv care a împiedicat declararea efectivă a apelului a încetat la 14 noiembrie 2025, când a fost recepţionată încheierea de corectare a erorii judiciare, iar apelul a fost declarat la 17 noiembrie 2025, deci în mod evident în interiorul termenului prevăzut de art. 116 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

În opinia recurentului, raționamentul Curţii de Apel ignoră faptul esenţial că nu ține de o simplă nemulţumire subiectivă a apelantului faţă de soluţia primei instanţe, ci o situaţie procesuală obiectivă generată de existenţa unui dispozitiv contradictoriu, ulterior clarificat printr-o încheiere judecătorească distinctă. Hotărârea din 01 octombrie 2025 conţinea, chiar în cuprinsul dispozitivului, o contradicţie internă evidentă între cifra indicată şi exprimarea textuală a aceleiași sume. Această neclaritate nu a fost una minoră sau lipsită de efecte, din moment ce instanţa însăşi a apreciat necesar să intervină prin încheierea de corectare din 05 noiembrie 2025. În asemenea condiţii, este inadmisibil să se pretindă că dispunea din momentul primei comunicări de o hotărâre suficient de clară şi determinată pentru a putea formula, în mod util şi efectiv, o cale de atac completă. Dacă însăşi instanţa a constatat necesitatea corectării dispozitivului, atunci este evident că forma anterioară nu putea fi considerată definitiv clarificată sub aspectul conținutului său esențial. Partea nu poate fi lipsită de exerciţiul efectiv al unei căi de atac ca urmare a faptului că dispozitivul hotărârii instanţei de fond a fost afectat de o eroare materială, ulterior recunoscută şi corectată de aceeaşi instanţă. O asemenea abordare este incompatibilă atât cu finalitatea dispoziţiilor art. 116 din Codul de procedură civilă, cât şi cu principiile fundamentale ale procesului civil referitoare la accesul efectiv la justiţie şi la exercitarea reală a drepturilor procesuale.

Recurentul a declarat că instanţa de apel era obligată să verifice dacă a manifestat o conduită procesuală diligentă şi dacă motivele invocate pentru depăşirea termenului de apel au avut un caracter obiectiv, serios şi independente de voinţa sa. Materialele cauzei confirmă existenţa unei conduite diligente, care a urmărit evoluţia procesului, a reacţionat la neconcordanţa existentă în dispozitivul hotărârii, a luat act de încheierea de corectare şi a exercitat calea de atac imediat după comunicarea acesteia. Prin urmare, succesiunea actelor procesuale întreprinse relevă diligenţă procesuală, iar nu pasivitate ori culpă.

Motivarea încheierii recurate apare ca fiind insuficient fundamentată sub aspectul evaluării efectelor juridice produse de încheierea de corectare a erorii materiale. Instanţa de apel s-a limitat a constata, în mod formal, că 3 termenul de apel curge de la data pronunţării sau comunicării dispozitivului hotărârii, fără a analiza dacă acel dispozitiv, în redactarea sa iniţială, oferea în mod real părţii posibilitatea de a exercita calea de atac în deplină cunoştinţă de cauză. În materie procesual civilă, dreptul la apel nu poate fi redus la o simplă formalitate, ci presupune posibilitatea efectivă a părţii de a contesta o soluţie clară, inteligibilă şi stabilă sub aspectul conţinutului său. A considera că termenul de apel a început să curgă în mod definitiv de la comunicarea unei hotărâri ulterior rectificate de aceeaşi instanţă echivalează, în fapt, cu lipsirea de efect util a garanţiilor procesuale aferente exercitării căii de atac. În cauza dedusă judecăţii, cererea de repunere în termen a fost formulată în mod expres, motivată în fapt şi susţinută prin împrejurări concrete, astfel încât instanţa de apel era ţinută să efectueze o examinare efectivă, completă şi substanţială, nu una formală. În lipsa unei clarităţi suficiente sub aspectul conţinutului dispozitivului hotărârii instanţei de fond, a recurs la exercitarea drepturilor procesuale conferite de lege tocmai în scopul stabilirii textului corect şi exact al soluţiei pronunţate. Hotărârea instanţei de fond nu indica în mod expres și neechivoc dacă pretenţiile formulate au fost admise integral sau doar parţial, iar redactarea dispozitivului genera o evidentă incertitudine cu privire la întinderea reală a admiterii acţiunii, în special sub aspectul cheltuielilor de asistenţă juridică. În aceste condiţii, prin cererea de corectare a erorii materiale nu a urmărit tergiversarea procedurii şi nici eludarea termenelor procesuale, ci a valorificat în mod legitim şi diligent mijloacele procedurale puse la dispoziţia de lege pentru a clarifica voinţa instanţei şi pentru a stabili conţinutul corect al dispozitivului hotărârii. În circumstanţele conturate, a considerat întemeiată cererea privind repunerea în termenul de declarare a apelului, întrucât omisiunea termenului nu a fost determinată de pasivitatea reclamantului, ci de lipsa de claritate a dispozitivului hotărârii instanţei de fond, clarificat ulterior prin încheierea de corectare a erorii materiale.

Recurentul a susținut că prezenta cerere constituie invocarea, la nivel intern, a exercitării şi protejării drepturilor decurgând din Convenţia europeană a drepturilor omului, pentru îndeplinirea condiţiei de admisibilitate a epuizării căilor interne de atac precum şi pentru respectarea principiului subsidiarităţii, înainte de sesizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului cu o plângere individuală, potrivit art. 34 și 35 din Convenţie pentru încălcarea drepturilor prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. l din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Copia recursului declarat a fost expediată intimatei la 16 aprilie 2026 (f.d.110).

Art. 425 din Codul de procedură civilă: „Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.”

Art. 426 din Codul de procedură civilă: „(2) Recursul se depune la instanţa a cărei încheiere se atacă. (3) Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului şi a referinţei la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.”

Art. 362 din Codul de procedură civilă: „(1) Termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. (3) Repunerea în termen de apel se face de către instanţa de apel în cazurile şi în ordinea prevăzute de art.116.”

Art. 369 din Codul de procedură civilă: „(1) Instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă: b) apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.”

Art. 110 din Codul de procedură civilă: „Termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea instanţei trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.”

Art. 111 din Codul de procedură civilă: „(1) Actele de procedură se efectuează în termenul prevăzut de lege. În cazul în care nu este stabilit prin lege, termenul de procedură se fixează de către instanţa judecătorească. (3) Dacă începutul curgerii termenului este determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.”

Art. 113 din Codul de procedură civilă: „Dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanţa de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.”

Art. 116 din Codul de procedură civilă: „(1) Persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. 5 (3) La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). (4) Repunerea în termen nu poate fi dispusă decît în cazul în care partea şi-a exercitat dreptul la acţiune înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de procedură.”

Art. 10 din Codul de procedură civilă: „(1) Sancţiunile procedurale sînt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum şi în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural. (3) Sancţiunile procedurale vizează atît actele de procedură ale instanţei judecătoreşti, ale participanţilor la proces, cît şi ale persoanelor legate de activitatea acestora şi, în funcţie de prevederile legii, constau în anularea actului procedural defectuos, în decăderea din drepturi pentru neîndeplinire în termen a actului de procedură, în obligaţia de a completa sau a reface actul îndeplinit cu nerespectarea legii, în restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătoreşti, în alte măsuri prevăzute de lege.”

Art. 427 din Codul de procedură civilă: „Instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept: a) să respingă recursul şi să menţină încheierea.”

Din materialele cauzei civile rezultă că, la 17 noiembrie 2025, S.R.L. „DEBIT LEX”, reprezentată de avocatul Ion Lunca, a depus cerere de apel împotriva hotărârii din 01 octombrie 2025 a Judecătoriei Cahul, sediul Taraclia. Totodată, a solicitat repunerea în termenul de depunere a apelului, motivând că examinarea cauzei s-a realizat în procedură cu valoare redusă, nu a avut posibilitatea de a cunoaște data pronunțări și nici conținutul dispozitivului hotărârii din 01 octombrie 2025 anterior comunicării încheierii de corectare. Încheierea de corectare a erorii hotărârii judecătorești a recepţionat-o la 14 noiembrie 2025, dată la care a cunoscut soluția instanței 6 de fond. Respectiv termenul de apel curge de la data comunicării actului procedural complet și legal (f.d.69-71).

Prin încheierea din 24 februarie 2026 a Curții de Apel Sud, sediul Cahul, în temeiul art. 369 alin.(1) lit.b) din Codul de procedură civilă, s-a respins ca nefondată cererea S.R.L. „DEBIT LEX” privind repunerea în termenul de apel. S-a restituit ca fiind depus în afara termenului legal apelul S.R.L. „DEBIT LEX” împotriva hotărârii din 01 octombrie 2025 a Judecătoriei Cahul, sediul Taraclia (f.d.87-91).

Din criticile aduse în recursul declarat, instanţa de recurs identifică dezacordul recurentului cu actul judecătoresc emis, motivat prin faptul că instanţa de apel a tratat problema repunerii în termenul de apel într-o manieră pur formală. Textul art.116 din Codul de procedură civilă nu condiţionează repunerea în termen de inexistenţa unei comunicări formale, ci de existenţa unor motive întemeiate care au făcut imposibilă îndeplinirea actului procedural în termen. În opinia recurentului, motivul obiectiv care a împiedicat declararea efectivă a apelului a încetat la 14 noiembrie 2025, data recepţionării încheierii de corectare a erorii judiciare, iar apelul a fost declarat la 17 noiembrie 2025, în interiorul termenului prevăzut de art. 116 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie apreciază ca fiind întemeiată soluţia instanţei de apel privind respingerea ca fiind nefondată a cererii apelantului de repunere în termenul de apel şi drept urmare restituirea cererii de apel ca fiind depusă în afara termenului legal.

În context, instanţa de recurs reiterează că, la 01 octombrie 2025, Judecătoria Cahul, sediul Taraclia, a pronunțat dispozitivul hotărârii judecătorești. Deși examinarea cauzei civile s-a examinat în conformitate cu art. 2762-2764 din Codul de procedură civilă, în procedura cererilor cu valoare redusă, prima instanță a comunicat participanților la proces la 06 octombrie 2025 dispozitivul hotărârii judecătorești din 01 octombrie 2025 în temeiul art. 2764 alin.(3) din Codul de procedură civilă, recepționat de reclamantul/apelant la sediul acestuia la 10 octombrie 2025 (f.d.56,63).

Totodată, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că, la 14 octombrie 2025, prin intermediul poștei electronice, S.R.L. „DEBIT LEX”, reprezentată de avocatul Ion Lunca, a depus cerere de corectare a erorii comise în dispozitivul hotărârii judecătorești din 01 octombrie 2025 referitor la cuantumul cheltuielilor de asistență juridică cu înlocuirea sintagmelor „cheltuieli de asistență juridică în sumă de 100 lei” cu „cheltuieli de asistență juridică în sumă de 4.000 lei” (f.d.57-60). Iar prin încheierea din 05 noiembrie 2025 a Judecătoriei Cahul, sediul Taraclia, s-a corectat eroarea privind cuantumul cheltuielilor de asistență juridică, fiind înlocuită sintagma 7 „cheltuieli de asistență juridică în sumă de 100 (una mie) lei” cu „cheltuieli de asistență juridică în sumă de 1.000 (una mie) lei” (f.d.61).

La acest capitol, instanța de recurs precizează că în dispozitivul hotărârii judecătorești din 01 octombrie 2025, prin care a încasat inclusiv cheltuielile de asistență juridică în mărime de 1.000 de lei, Judecătoria Cahul, sediul Taraclia, a reflectat în cifre suma de „100 de lei”, însă cu litere „una mie lei”.

În conformitate cu art. 243 din Codul de procedură civilă, instanţa judecătorească, pronunţînd hotărîrea de încasare a unei sume de bani, consemnează în dispozitiv, cu cifre şi litere, suma şi moneda în care se percepe.

De regulă, în caz de discrepanță, suma indicată în litere are prioritate.

Drept urmare, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie menționează că depunerea unei eventuale cereri de corectare a unei erori comise în dispozitivul hotărârii judecătorești și pronunțarea încheierii de către instanța emitentă în acest sens, nu condiționează calcularea curgerii termenului de contestare cu apel prevăzut expres în art. 362 alin.(1) din Codul de procedură civilă. La fel, această circumstanță nu determină repunerea în termenul de apel în sensul art. 116 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în sensul pretins de recurent.

Articolul 362 alin. (1) din Codul de procedură civilă stipulează expres că termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel.

De altfel, posibilitatea corectării de către instanța de judecată a erorii comise este prevăzută expres în art. 249 din Codul de procedură civilă. În virtutea art. 249 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la cererea participanţilor la proces sau din oficiu, instanţa judecătorească corectează greşelile sau omisiunile din hotărîre care ţin de nume, calitatea procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente. Iar alineatul 3 al aceluiași articol prevede că încheierea prin care instanţa judecătorească se pronunţă asupra cererii se comunică participanţilor la proces şi poate fi atacată cu recurs.

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie apreciază ca fiind nejustificat argumentul recurentului precum că termenul de contestare cu apel a hotărârii judecătorești a început a curge la 14 noiembrie 2025, dată la care i s-a comunicat încheierea din 05 noiembrie 2025 de corectare a erorii comise în dispozitivul hotărârii judecătorești. Or, S.R.L. „DEBIT LEX” i s-a expediat dispozitivul hotărârii judecătorești din 01 octombrie 2025 cu scrisoare cu aviz de recepție, fiind primit la 10 octombrie 2025, conform semnăturii aplicate (f.d.63). 8

Aici urmează a fi punctat faptul că hotărârea judecătorească se contestă cu apel în sensul art.362 alin.(1) din Codul de procedură civilă, iar încheierea de corectare a erorii comise în dispozitivul acesteia se contestă separat cu recurs în temeiul art. 249 alin.(3) din Codul de procedură civilă. Astfel, nu poate fi condiționată calcularea începutului curgerii termenului de apel împotriva hotărârii judecătorești de data comunicării încheierii de corectare a erorii a sumei cheltuielilor de asistență juridică indicate în cifre.

Instanța de recurs reiterează că termenul de apel în sensul art. 362 alin. (1) din Codul de procedură civilă este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii. Instanța de apel justificat a constatat omiterea termenului de declarare a apelului de către reclamant, în situația în care dispozitivul hotărârii judecătorești a fost pronunțat la 01 octombrie 2025, expediat S.R.L. „DEBIT LEX” la 06 octombrie 2025 și recepționat la sediul acesteia la 10 octombrie 2025, conform avizului (f.d.63), în interiorul termenului de 30 de zile.

De asemenea, instanța de recurs apreciază ca nejustificată critica recurentului privind aplicarea formală de către instanța de apel a prevederilor art.116 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care omisiunea de contestare cu apel a hotărârii judecătorești în interiorul termenului de 30 de zile, îi este imputabilă. Chiar și în condițiile în care cererea de corectare viza cuantumul cheltuielilor de asistență juridică încasate, această circumstanță la caz nu justifică repunerea în termenul de apel, în situația în care prima instanța la capitolul cheltuieli de asistență juridică încasate a indicat expres cu litere suma „una mie lei”. Or, la încasarea cheltuielilor de asistență juridică instanța decide în virtutea art. 96 alin.(1) din Codul de procedură civilă cuantumul acestora în măsura în care acestea au fost reale, necesare şi rezonabile.

Argumentele din cererea de apel denotă dezacordul reclamantului cu suma cheltuielilor de asistență juridică încasate de prima instanță, aspect corect reținut de instanța de apel, reclamantul/apelant insistând la încasarea sumei de 4.000 de lei, cu titlu de cheltuieli de asistență juridică, solicitată conform cerințelor din cererea de chemare în judecată. Astfel, reclamantul/recurent nu a fost lipsit de dreptul de a depune un apelul inițial împreună cu cererea de corectare a erorii. Legislaţia în vigoare nu stabilește anumite excepții și nici nu condiționează curgerea termenului de exercitare a căii de atac apelul împotriva hotărârii judecătorești de data recepționării încheierii de corectare a sumei indicate eronat cu cifre, în situația în care, la caz, suma corectă este reflectată în litere. De altfel, în caz de discrepanță, suma indicată în litere are prioritate.

Drept urmare, instanța de apel justificat a reținut omiterea termenului de către reclamant de contestare cu apel a hotărârii primei instanţe, or, este irelevant argumentul recurentului precum că odată ce instanța a constatat 9 necesitatea corectării dispozitivului hotărârii judecătorești, evident că forma anterioară nu putea fi considerată definitivă. În ceea ce vizează argumentul recurentului că prima instanța nu ar fi indicat dacă acțiunea se admite integral sau parțial și nu ar fi cert cuantumul sumei încasate cu titlu de asistență juridică, acest aspect nu determină repunerea în termenul de apel. De altfel, eroarea vizează strict suma cheltuielilor de asistență juridică indicată în cifre. În sensul art. 249 alin. (1) din Codul de procedură civilă, după pronunţarea hotărîrii, instanţa care a adoptat-o nu este în drept să o anuleze nici să o modifice. La caz, formularea cererii de corectare a erorii nu excludea depunerea cererii de apel.

Art. 27 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă stipulează că disponibilitatea în drepturi se afirmă în posibilitatea participanţilor la proces, în primul rînd a părţilor, de a dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus judecăţii, precum şi de a dispune de drepturile procedurale, de a alege modalitatea şi mijloacele procedurale de apărare. Instanţa nu admite dispunerea de un drept sau folosirea modalităţii de apărare dacă aceste acte contravin legii ori încalcă drepturile sau interesele legitime ale persoanei.

Deși norma enunțată acordă dreptul părții de a alege modalitatea şi mijloacele procedurale de apărare, însă acest principiu nu exclude valorificarea drepturilor procedurale la exercitarea căilor de atac în termenul prevăzut expres de legislația în vigoare.

Drept urmare, decade argumentul recurentului precum că nu poate fi lipsit de exerciţiul efectiv al unei căi de atac ca urmare a faptului că dispozitivul hotărârii instanţei de fond a fost afectat de o eroare materială. Or, eludarea reclamantului de a se conforma prevederilor legale la exercitarea căii de atac-apelul în interiorul termenului prevăzut de legislația în vigoare, nu poate justifica repunerea în termen în sensul art. 116 din Codul de procedură civilă, în situația în care prima instanță a comunicat reclamantului/recurent dispozitivul hotărârii judecătorești în termen, aspect detaliat supra. Astfel, nu este relevantă alegația recurentului precum că abordarea instanței de apel este incompatibilă cu finalitatea dispoziţiilor art. 116 din Codul de procedură civilă şi principiile fundamentale ale procesului civil referitoare la accesul efectiv la justiţie şi la exercitarea reală a drepturilor procesuale.

În această ordine de idei, instanța de recurs reiterează că recurentul a avut posibilitatea de a se conforma prevederilor legale și a declara apelul în interiorul termenului de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii judecătorești prevăzut la art. 362 alin.(1) din Codul de procedură civilă. De altfel, chiar și în cazul existenței unei cereri de corectare a erorii comise în dispozitivul hotărârii judecătorești referitor la cuantumul cheltuielilor de asistență juridică indicat în cifre, nu exclude exercitarea căii 10 de atac apelul în interiorul termenului prevăzut de legislația în vigoare. Respectiv, nu este justificată repunerea în termenul de apel prin prisma art. 116 alin.(4) din Codul de procedură civilă, în sensul pretins de recurent.

În context, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie consideră relevant de a menţiona obligaţia părţilor de a se folosi cu bună- credinţă de drepturile procedurale în virtutea prevederilor art. 56 alin.(3), art. 61 alin.(1) din Codul de procedură civilă.

Jurisprudenţa constantă a CtEDO a arătat că revine primordial celor interesaţi să depună orice diligenţă pentru protejarea propriilor interese (a se vedea cauza Teuschler v. Germania (dec.), 47636/99, 04 octombrie 2001; cauza Agapito Maestre Sanchez v. Spania, 29608/02, 04 mai 2004).

Deși recurentul afirmă că a depus diligența necesară la exercitarea drepturilor procesuale, însă acesta nu a luat în considerare că exercitarea căii de atac apelul împotriva hotărârii judecătorești nu este condiționată de o eventuală încheiere de corectare, în special că, la caz, viza strict suma încasată cu titlu de cheltuieli de asistență juridică, indicată în cifre. Or, suma este reflectată și în litere și arată cuantumul cheltuielilor de asistență juridică încasate de prima instanță, fapt confirmat ulterior prin încheierea de corectare emisă. Respectiv, nu poate fi invocat caracterul incert al dispozitivului hotărârii judecătorești la cuantumul cheltuielilor de asistență juridică încasate. Prin urmare, dreptul S.R.L. „DEBIT LEX” de formulare a apelului a început a curge anume de la pronunțarea hotărârii, nu de la data corectării acesteia, iar temei de repunere în termenul de apel nu s-a stabilit.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene în interiorul cărora urmează a fi valorificate, or, în caz contrar survin sancţiunile procedurale în sensul art.10 din Codul de procedură civilă. Aici este de remarcat că prin impunerea unor termene limite în vederea valorificării drepturilor pretinse a fi lezate se urmăreşte o bună administrare a justiţiei şi asigurarea securităţii raporturilor juridice.

Prin prisma respectării dreptului la un proces echitabil, inclusiv dreptul de acces liber la justiţie, garantat de art. 6 § 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art. 20 din Constituţia Republicii Moldova şi art. 5 din Codul de procedură civilă, relevat în jurisprudenţa CtEDO, precum şi dreptul la un recurs efectiv garantat de art.13 din Convenţie, circumstanţele relatate denotă că, recurentul şi-a neglijat posibilitatea de valorificare a drepturilor procedurale în termenul prevăzut de legislaţia în vigoare. 11

Alte argumente invocate de recurent referitor la pretinsul caracter neclar al dispozitivului hotărârii judecătorești, precum și faptul că dreptul de apel nu poate fi redus la o simplă formalitate, nu pot fi reținute, or, circumstanțele conturate supra coroborate cu normele de drept procedural denotă examinarea aspectelor esențiale reflectate în recurs în raport cu constatările instanței de apel.

Din considerentele redate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție respinge recursul declarat cu menţinerea încheierii contestate. 58. Ţinând cont de cele expuse, în conformitate cu art. 427 lit. a), art.428 din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „DEBIT LEX”, reprezentată de avocatul Ion Lunca. Menține încheierea din 24 februarie 2026 a Curții de Apel Sud, sediul Cahul, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „DEBIT LEX” împotriva Oxanei Chirneva cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Ion Munteanu Oxana Parfeni 12