Decizie nr. 71 din 24.06.2025

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 559 alin. (2) teza a II-a din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Sergiu Barbăneagră, în interesele dlui Cristian Rizea (Mihai), în dosarul nr. 8-02/2024, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dna Ana Bologan, judecător de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Circumstanțele litigiului principal, așa cum au fost formulate de autorul sesizării, pot fi rezumate după cum urmează.

La 7 decembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a României a pronunțat o sentință penală prin care s-a dispus confiscarea de la dl Cristian Rizea (Mihai) a sumei de 300 000 euro, sumă care a fost obținută ca urmare a comiterii infracțiunii de trafic de influență.

La 7 noiembrie 2023, secția I penală a Tribunalului București, România a înaintat o cerere de comisie rogatorie autorităților Republicii Moldova, în care a solicitat recunoașterea pe teritoriul Republicii Moldova a sentinței Înaltei Curți de Casație și Justiție a României.

La 16 ianuarie 2024, Ministerul Justiției al Republicii Moldova i-a adresat Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, un demers prin care a solicitat recunoașterea și punerea în aplicare pe teritoriul Republicii Moldova sentința nr. 680 din 7 decembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României.

În procesul examinării demersului, dl avocat Sergiu Barbăneagră a ridicat, în interesele dlui Cristian Rizea (Mihai), excepția de neconstituționalitate a articolului 559 alin. (2) teza a II-a din Codul de procedură penală.

Printr-o încheiere din 23 decembrie 2024, judecătorul cazului a admis cererea de ridicare a excepției de neconstituționalitate și a dispus trimiterea sesizării la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Autorul sesizării susține că articolul 559 alin. (2) teza a II-a din Codul de procedură penală limitează dreptul condamnatului de a participa la soluționarea demersului privind recunoașterea hotărârii penale definitive a unei instanțe străine și de a se apăra în mod efectiv.

În opinia autorului sesizării, prevederile contestate contravin articolelor 1 alin. (3), 4, 7, 8, 20, 23, 26 alin. (1) și (2) și 54 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de avocatul unei părți în proces. Astfel, excepția este formulată de un subiect abilitat cu acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie articolul 559 alin. (2) teza a II-a din Codul de procedură penală, care nu a făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.

Curtea notează că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză în care se soluționează un demers al Ministrului Justiției cu privire la recunoașterea unei hotărâri penale definitive pronunțată de o instanță de judecată din străinătate.

Curtea reține că o altă condiție obligatorie pentru ca excepția de neconstituționalitate să poată fi examinată în fond este incidența unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerință într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 87 din 25 iulie 2024, § 15).

Autorul excepției susține că prevederile contestate sunt contrare articolelor

În jurisprudența sa, Curtea a subliniat că articolele 1, 4, 7, 8, 23 și 54 din Constituție nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul excepției de neconstituționalitate trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existența unei ingerințe în drepturile garantate de Constituție (DCC nr. 73 din 20 iunie 2024, § 23).

Curtea observă că hotărârile penale definitive pronunțate de instanțele judecătorești din străinătate, precum și cele care sunt de natură să producă, potrivit legii penale a Republicii Moldova, efecte juridice, pot fi recunoscute de instanța națională, la demersul ministrului justiției, în baza tratatului internațional sau a acordului de reciprocitate. La soluționarea demersului participă obligatoriu reprezentantul Ministerului Justiției, procurorul, condamnatul și apărătorul acestuia. Instanța poate examina demersul și în lipsa condamnatului în cazul în care acesta se află în detenție pe teritoriul unui stat străin (articolele 558 alin. (1) și 559 alin. (2) din Codul de procedură penală).

Având în vedere criticile autorului sesizării, Curtea nu identifică o problemă de constituționalitate din perspectiva dreptului de acces liber la justițe, garantat de articolul 20 din Constituție, pentru că în procedura de recunoaștere a hotărârilor penale definitive pronunțate de instanțele judecătorești din străinătate, instanțele de judecată din Republica Moldova nu judecă fondul cauzei penale, respectiv, nu analizează faptele sau vinovăția persoanei, ci se limitează la a verifica dacă hotărârea penală: (i) a fost pronunțată de o instanță competentă, (ii) nu contravine ordinii publice din Republica Moldova, (iii) poate produce efecte juridice în țară potrivit legii penale naționale și (iv) nu contravine condițiilor speciale prevăzute de Legea nr. 371/2006 cu privire la asistența juridică internațională în materie penală (articolul 558 alin. (2) din Codul de procedură penală). Această procedură are rolul de a asigura recunoașterea și executarea în Republica Moldova a hotărârilor penale definitive pronunțate de către instanțele de judecată din străinătate, în baza tratatului internațional sau a acordului de reciprocitate.

Din această perspectivă, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a precizat că procedurile de recunoaștere a hotărârilor penale pronunțate de instanțele din străinătate privesc, în esență, aspecte tehnice ale cooperării între state. Acestea ridică exclusiv probleme de natură juridică, având un caracter limitat. Instanțele naționale trebuie doar să verifice îndeplinirea condițiilor legale pentru recunoașterea hotărârii respective și nu sunt chemate să analizeze fondul hotărârii definitive străine. Procedura nu presupune audierea martorilor și nici administrarea altor probe. De asemenea, instanțele nu sunt obligate să audieze condamnatul. Procesul nu ridică probleme legate de credibilitatea hotărârii și nici nu implică împrejurări care să impună instanței formarea unei impresii directe asupra persoanei. În aceste condiții, instanțele pot soluționa în mod echitabil și rezonabil cauza pe baza observațiilor scrise ale părților și a altor documente scrise. Prin urmare, organizarea unei audieri nu este necesară (a se vedea,

Totodată, Curtea remarcă că articolul 559 din Codul de procedură penală le oferă suficiente garanții condamnaților aflați în detenție peste hotarele Republicii Moldova atunci când se solicită recunoașterea unor hotărâri penale definitive pronințate de instanțele judecătorești din străinătate în privința acestora. În asemenea circumstanțe, instanțele de judecată au obligația de a-l informa pe condamnat despre existența demersului de recunoaștere, de a-i comunica hotărârea străină împreună cu documentele aferente, traduse în limba română și în limba pe care acesta o înțelege, precum și de a asigura participarea apărătorului său în proces, care-i poate prezenta punctul de vedere. La soluționarea demersului în discuție instanța ascultă opiniile celor prezenți, inclusiv opinia avocatului inculpatului, și, în baza materialelor anexate la demers, dacă constată că sunt întrunite condițiile legale, recunoaște hotărârea penală a instanței străine.

Referitor la articolul 26 alin. (1) și (2) din Constituție, Curtea observă că autorul sesizării nu a argumentat în ce mod norma contestată contravine Constituției. Simpla trimitere la prevederile constituționale nu poate fi considerată o critică de neconstituționalitate.

Pentru că nu s-a demonstrat incidența unui drept fundamental prevăzut de Constituție, Curtea notează că nici articolele 1, 4, 7, 8, 23 și 54 din Constituție nu sunt incidente.

Astfel, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.