Decizie nr. 57 din 29.05.2025

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 68 alin. (10) din Legea insolvabilității, ridicată de dl Alexandru Crețu, în interesele SRL „Cristal Lux", în dosarul nr. 2i-107-9/2018, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl judecător Vitalie Guțan de la Judecătoria Chișinău, sediul central, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

La 1 aprilie 2013 a fost intentată procedura de insolvabilitate față de SA „Aroma" și a desemnat administratorul insolvabilității.

La 21 mai 2014, instanța de insolvabilitate a aplicat față de debitor procedura de restructurare a debitorului SA „Aroma" și a confirmat planul procedurii de restructurare a acesteia.

În tabelul definitiv al creanțelor au fost incluse, printre altele, și creanțele SA „Banca de Finanțe și Comerț". Având în vedere operațiunile economice ale SA „Aroma" în proces de restructurare, aceasta a livrat unei societăți străine/nerezidente o anumită cantitate de marfă, marfă care fusese gajată în favoarea creditorului SA „Banca de Finanțe și Comerț".

La 9 decembrie 2015, creditorul SA „Banca de Finanțe și Comerț" a cesionat drepturile sale către

Având în vedere că cesionarul

La 1 aprilie 2025,

Prin Încheierea din 3 aprilie 2025, Judecătoria Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a sesizat Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:

Autorul excepției menționează că legislatorul a omis să reglementeze clar, accesibil și previzibil modul în care instanțele de insolvabilitate urmează să examineze contestațiile împotriva măsurilor luate de administrator/lichidator. Autorul excepției susține că norma contestată nu prevede ce act urmează să emită instanța de insolvabilitate după examinarea contestației; nu prevede dacă actul judecătoresc emis este executoriu din momentul pronunțării sau este suspensiv până se împlinește un termen stabilit; nu prevede subiectele care pot ataca cu recurs actul pronunțat cu privire la contestație și dacă recursul suspendă executarea acțiunilor contestate ale administratorului insolvabilității/lichidatorului. Autorul notează că norma le acordă instanțelor o marjă excesivă de apreciere, fapt care ar restrânge drepturile și interesele creditorilor.

Autorul sesizării pretinde că dispozițiile contestate sunt contrare articolelor 20, 23, 26, 46 și 54 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea insolvabilității, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie articolul 68 alin. (10) din Legea insolvabilității. Curtea constată că articolul 68 alin. (10) a mai constituit anterior obiect al controlului constituționalității, însă prin prisma altor critici de neconstituționalitate. După cum rezultă din sesizare, un creditor a formulat o contestație împotriva acțiunilor administratorului insolvabilității. Prin urmare, Curtea admite că norma contestată ar putea fi aplicată la examinarea cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

În jurisprudența sa, Curtea a reținut că omisiunea legislativă poate constitui obiect de examinare al Curții Constituționale dacă aceasta afectează un drept fundamental (a se vedea, în acest sens, HCC nr. 12 din 6 aprilie 2021, § 35). Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerință într-un drept fundamental (a se vedea HCC nr. 12 din 6 aprilie 2021, § 29; HCC nr. 16 din 20 mai 2021, § 31).

Curtea reține că autorul sesizării a menționat incidența articolelor 20 (

Curtea a notat în jurisprudența sa că articolele 23 și 54 din Constituție nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existența unor ingerințe în drepturile fundamentale garantate de Constituție. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinței abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituție Curtea poate pune în operă prevederile acestor articole (HCC nr. 8 din 5 aprilie 2022, § 26; DCC nr. 15 din 16 februarie 2023, § 19).

Curtea nu poate reține argumentul autorului sesizării potrivit căruia ar fi neclară forma actului judecătoresc prin care instanța de insolvabilitate se pronunță asupra contestației împotriva măsurilor luate de administrator/lichidator. În acest sens, Curtea menționează că la judecarea cauzelor civile în prima instanță actele judiciare se pronunță sub forma unei hotărâri, încheieri sau ordonanțe (a se vedea articolul 14 din Codul de procedură civilă), iar instanța de insolvabilitate pronunță acte sub formă de hotărâre sau de încheiere (a se vedea,

De asemenea, autorul sesizării afirmă că omisiunile legislative i-ar îngrădi accesul la justiție și dreptul de a se apăra, deoarece norma contestată nu prevede dacă actul instanței poate fi contestat, dacă este executoriu din momentul pronunțării sau este suspensiv până la expirarea unui anumit termen.

În acest sens, Curtea menționează că exercitarea dreptului de acces la justiție poate avea loc într-un cadru legal prestabilit de legislator, cu respectarea anumitor exigențe. Curtea a observat că autorul sesizării a ridicat excepția de neconstituționalitate în fața unei instanțe care are competența deplină de a examina contestațiile împotriva măsurilor administratorului insolvabilității. Acest fapt confirmă exercițiul efectiv al dreptului de acces la instanța de judecată.

Curtea observă că, potrivit articolului 5 alin. (8) din Legea insolvabilității, hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate sunt definitive și executorii din momentul pronunțării. De asemenea, articolul 68 alin. (10) obligă instanța să citeze contestatarul, administratorul/lichidatorul și comitetul creditorilor la examinarea contestației. Acest fapt asigură o examinare în contradictoriu și reprezintă o garanție suplimentară pentru părți. Mai mult, Legea stabilește că, la cererea contestatarului, instanța are dreptul să suspende executarea măsurii contestate. Prin urmare, Curtea nu poate reține argumentele autorului potrivit cărora norma contestată ar permite ca persoana interesată să fie supusă arbitrariului din partea instanței.

Totodată, Curtea reiterează că nici Constituția, nici Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în toate procedurile judecătorești. Sub acest aspect, articolul 119 din Constituție stabilește că părțile interesate pot exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești „în condițiile legii" (a se vedea DCC nr. 74 din 16 iunie 2022, § 20). Dreptul la un dublu grad de jurisdicție garantat de articolul 2 § 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană se referă doar la materia penală (a se vedea HCC nr. 9 din 7 aprilie 2022, § 29). Curtea reiterează că acest drept se realizează în condițiile legii și, prin urmare, ține de competența legislatorului să instituie numărul căilor de atac și condițiile în care acestea pot fi exercitate, cu respectarea prevederilor Constituției (a se vedea DCC nr. 74 din 16 iunie 2022, § 21).

Din analiza dispozițiilor contestate prin prisma argumentelor din sesizare, Curtea nu a putut identifica vreo restrângere a exercițiului dreptului de acces la un tribunal și al dreptului la apărare, garantate de articolele 20 și 26 din Constituție.

Cu referire la incidența articolului 46 din Constituție, autorul nu a argumentat caracterul contradictoriu al prevederilor contestate cu normele constituționale invocate. Critica lui s-a referit la neincluderea creanțelor sale în tabelul de definitiv al creanțelor întocmit de către administratorul insolvabilității. În jurisprudența sa, Curtea a susținut că dreptul național trebuie să-i ofere persoanei posibilitatea de a-și prezenta cazul în fața unei autorități competente care să se pronunțe în privința măsurii care aduce atingere dreptului său de proprietate. Curtea reține că statul are obligația de a institui proceduri judiciare care implică garanții suficiente și care le permit instanțelor naționale să soluționeze în mod eficient și corect orice litigii între persoane private, precum și între indivizi și stat (a se vedea DCC nr. 9 din 20 ianuarie 2022, § 25; DCC nr. 43 din 31 martie 2022, § 32; DCC nr. 110 din 6 septembrie 2022, § 31). În prezenta cauză, problema asigurării respectării dreptului de proprietate asupra unei creanțe incluse sau nu în tabelul creanțelor este pusă în sarcina instanței de insolvabilitate. Examinând contestația, instanța de insolvabilitate va trebui să motiveze de ce acceptă sau respinge argumentele contestatarului referitoare la măsurile luate de administratorul debitorului aflat în procedura de restructurare.

Prin urmare, pe baza celor menționate mai sus, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.