Decizie nr. 2 din 16.01.2020

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 68 alin. (10) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, ridicată de către dl Andrei Iosip, reprezentantul S.A. „Aroma”, întreprindere aflată în procedura de restructurare, în dosarul nr. 2i-107/18, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de către dl judecător Vitalie Guțan de la Judecătoria Chișinău, sediul central, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Pe 1 aprilie

Pe 21 mai 2014, instanța de insolvabilitate a confirmat planul procedurii de restructurare a S.A. „Aroma”.

Pe 26 octombrie 2018 s-a desfășurat adunarea creditorilor S.A. „Aroma”.

Pe 18 decembrie 2018, creditorul garantat S.A. „Banca de Economii” aflat în proces de lichidare, a contestat măsurile administratorului insolvabilității S.A. „Aroma”, în baza articolului 68 alin. (10) din Legea insolvabilității. Contestația urma a fi examinată de instanță în termen de 10 zile. Autorul contestației a menționat că, în calitate de creditor garantat, i-a solicitat administratorului insolvabilității să convoace adunarea creditorilor S.A. „Aroma” și să includă în ordinea de zi chestiunea privind modificarea cuantumului onorariului de succes al administratorului insolvabilității S.A. „Aroma”. Convocând adunarea creditorilor pe data de 26 octombrie 2018, administratorul a omis să includă chestiunea solicitată în buletinele de vot pentru adunarea creditorilor.

Pe 3 iunie 2019, lichidatorul S.A. „Banca de Economii” s-a adresat în instanța de insolvabilitate cu o cerere privind accelerarea procedurii de judecare a contestației depuse pe 18 decembrie 2018.

Prin încheierea instanței de insolvabilitate din 6 iunie 2019, dl judecător Nicolae Pasecinic a respins ca neîntemeiată cererea de accelerare a procedurii de judecare a contestației.

Pe 20 noiembrie 2019, dl avocat Andrei Iosip a ridicat, în numele administratorului insolvabilității, excepția de neconstituționalitate a articolului 68 alin. (10) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012.

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul central, din 20 noiembrie 2019, instanța de judecată a admis cererea privind ridicarea excepției și a sesizat, în acest sens, Curtea Constituțională, în vederea soluționării ei.

Autorul excepției susține că articolul 68 alin. (10) din Legea insolvabilității, în special textul „măsurilor luate de administrator/ lichidator”, nu este formulat cu suficientă precizie și nu-i permite persoanei să decidă asupra conduitei sale, fapt care afectează standardul calității legii instituit la articolul 23 din Constituție.

În sesizare se menționează că S.A. „Banca de Economii”, aflată în proces de lichidare, care este și creditor garantat al debitorului insolvabil (S.A. „Aroma” în procedură de restructurare), a solicitat convocarea adunării creditorilor și includerea în ordinea de zi a chestiunii privind reducerea onorariului de succes al administratorului insolvabilității. Administratorul insolvabilității a convocat adunarea creditorilor, însă chestiunea privind onorariul nu a fost inclusă pe ordinea de zi și, din acest motiv, nu a fost pusă în discuție. Creditorul a contestat refuzul administratorului de a include chestiunea propusă în ordinea de zi în fața instanței de insolvabilitate, calificându-l ca o măsură luată de către administratorul insolvabilității pasibilă a fi contestată, în sensul articolului 68 alin. (10) din Legea insolvabilității.

Autorul sesizării consideră că refuzul administratorului de a include în ordinea de zi o chestiune nu poate fi contestat în fața instanței de insolvabilitate, iar textul „măsurilor luate de administrator/lichidator” din articolul 68 alin. (10) din Legea insolvabilității este lipsit de claritate, deoarece legea nu prevede o listă certă de acțiuni sau de inacțiuni ale administratorului care ar putea fi contestate în instanță. În lipsa unei astfel de liste, precum și în lipsa altor criterii de determinare a acțiunilor/inacțiunilor care pot fi contestate în instanța de insolvabilitate, ar avea loc o interpretare extensivă, putând fi afectată celeritatea și eficacitatea procesului de insolvabilitate.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Legii insolvabilității, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate, ridicată de către dl avocat Andrei Iosip, în dosarul nr. 2i-107/18, pendinte la Judecătoria Chișinău, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie textul „măsurilor luate de administrator/ lichidator” din articolul 68 alin. (10)

Curtea constată că textul criticat nu a constituit anterior obiect al controlului constituționalității.

Curtea

Legea insolvabilității, care include textul criticat, constituie un ansamblu de norme juridice care contribuie la respectarea drepturilor participanților la circuitul civil prin declanșarea unor proceduri colective de satisfacere a creanțelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului insolvabil. Cuprinzând un domeniu vast, complex și dinamic al relațiilor sociale, legislatorul a reglementat detaliat procedura de insolvabilitate, competențele instanței, drepturile și obligațiile participanților, regimul bunurilor incluse în masa debitoare, precum și alte relații sociale specifice. Procedura de insolvabilitate este o procedură civilă necontencioasă, care se deosebește de altele după modul de intentare, examinare și soluționare a cauzelor. De asemenea, se deosebește de altele și după componența participanților [administrator/lichidator, debitor, creditori/ adunarea creditorilor/ comitetul creditorilor] și complexitatea acțiunilor care se desfășoară sub autoritatea instanței. Prevederile Legii insolvabilității se interpretează și se aplică în coroborare unele cu altele pentru a asigura atât caracterul unitar al procedurilor speciale reglementate (de faliment, de faliment simplificat, de restructurare, de restructurare accelerată etc.), cât și eficiența actului de justiție (DCC nr.150 din 26 decembrie 2019, §23-24).

Cu referire la critica de neconstituționalitate raportată la articolul 23 din Constituție, Curtea nu identifică elemente care ar susține concluzia că ar fi fost încălcate criteriile referitoare la claritatea și precizia normelor. Conform jurisprudenței constante a Curții Constituționale, prevederile articolului 23 din Constituție nu-i impun legislatorului obligația de a defini toți termenii folosiți în cuprinsul normelor de drept (a se vedea DCC nr. 46 din 5 aprilie 2019, § 20; DCC nr. 63 din 25 aprilie 2019, § 16; DCC nr. 78 din 21 mai 2019, § 15).

De asemenea, Curtea reiterează că interpretarea și aplicarea coroborată a normelor legale la situații juridice concrete, inclusiv prin înlăturarea eventualelor dubii și a unor posibile disonanțe între normele din aceeași lege sau din diferite legi, ține de competența instanței de judecată.

Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea Europeană a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea în redactarea unei legi este un lucru dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (cauza

Curtea reține că autorul sesizării susține că textul „măsurile luate” de administratorul insolvabilității din norma contestată este ambiguu și neclar.

Curtea constată că prin termenul „măsuri”,

Totodată, termenul „măsuri”,

Măsurile întreprinse de administrator în procesele de insolvabilitate trebuie să fie eficiente și favorabile creditorilor, iar în cele de restructurare trebuie să fie favorabile și debitorilor insolvabili. Iată de ce activitatea administratorului trebuie să se bazeze pe principiile de a) legalitate, raționalitate financiară și promptitudine; b) independență și imparțialitate; c) onestitate, diligență și obiectivitate; d) competență și etică profesională, și e) transparență

Curtea observă că remunerația stabilită pentru administrator este o măsură de natură să contribuie la selectarea unui administrator profesionist și eficient, care să minimalizeze daunele suportate de creditori și poate chiar să restabilească solvabilitatea debitorului. Participanții la proces, în special creditorii prin organele lor (adunarea creditorilor, comitetul creditorilor), sunt în drept să propună desemnarea și revocarea candidaturii la funcția de administrator (articolele 63 alin. (4), 65 și 71 din Legea insolvabilității) și să stabilească pentru ei remunerații meritorii (articolul 70). Totodată, remunerația administratorului, inclusiv onorariul de succes, stabilită conform legii, nu reprezintă o mărime fixă și imposibil de modificat. Adunarea creditorilor, ca organ suprem al creditorilor, este în drept să revină oricând la chestiunea mărimii remunerării și implicit a onorariului de succes dacă se ajunge la concluzia că ea nu mai este actuală, este exagerată sau activitatea administratorului este nesatisfăcătoare.

Curtea menționează că legislatorul stabilește că creditorii ale căror creanțe reprezintă cel puțin 10% din suma totală a creanțelor validate au dreptul să solicite convocarea adunării creditorilor și, respectiv, să propună chestiuni pentru ordinea de zi (articolul 55 alin. (4) și alin. (5)), inclusiv care se referă la mărimea remunerației administratorului. Deoarece prerogativa de convocare a adunării creditorilor ține de competența administratorului (articolul 55 alin. (1)), acesta este obligat, în termen de 5 zile de la data primirii cererii să adopte o hotărâre privind convocarea adunării creditorilor și să informeze creditorii despre aceasta sau despre hotărârea privind refuzul de a o convoca. Dacă, în termenul prevăzut, administratorul nu a emis nicio decizie, creditorii care au depus cererea de convocare sunt în drept să convoace singuri, pe cont propriu, adunarea creditorilor în modul stabilit de lege și/sau să conteste în instanța de insolvabilitate acțiunile administratorului (articolul 55 alin.(5)). Instanța de insolvabilitate, având prerogativa de a supraveghea activitatea administratorului (articolul 67), are și prerogativa, la cerere, să anuleze actele ilicite ale administratorului și să emită o încheiere prin care să oblige administratorul să convoace adunarea creditorilor (articolul 55 alin. (4)). În consecință, legislatorul reglementează cu suficientă claritate dreptul creditorului de a solicita convocarea adunării creditorului și de a propune ordinea de zi, precum și de a contesta refuzul administratorului de convocare a adunării.

Astfel, aplicând articolul 23 din Constituție, Curtea nu găsește argumente în favoarea pretinsului caracter ambiguu, neclar și imprevizibil al textului de lege criticat.

Prin urmare, în baza celor menționate

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.