Decizie nr. 2 din 16.01.2020

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 68 alin. (10) al Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, ridicată de către dl Andrei Iosip, reprezentantul S.A. „Aroma”, întreprindere aflată în procedura de restructurare, în dosarul nr. 2i-107/18, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de către dl judecător Vitalie Guțan de la Judecătoria Chișinău, sediul central, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție. A. Circumstanțele litigiului principal

Pe 1 aprilie 2013 a fost intentată procedura de insolvabilitate în privința S.A. „Aroma”.

Pe 21 mai 2014, instanța de insolvabilitate a confirmat planul procedurii de restructurare a S.A. „Aroma”.

Pe 26 octombrie 2018 s-a desfășurat adunarea creditorilor S.A. „Aroma”.

Pe 18 decembrie 2018, creditorul garantat S.A. „Banca de Economii” aflat în proces de lichidare, a contestat măsurile administratorului insolvabilității S.A. „Aroma”, în baza articolului 68 alin. (10) din Legea insolvabilității. Contestația urma a fi examinată de instanță în termen de 10 zile. Autorul contestației a menționat că, în calitate de creditor garantat, i-a solicitat administratorului insolvabilității să convoace adunarea creditorilor S.A. „Aroma” și să includă în ordinea de zi chestiunea privind modificarea cuantumului onorariului de succes al administratorului insolvabilității S.A. „Aroma”. Convocând adunarea creditorilor pe data de 26 octombrie 2018, administratorul a omis să includă chestiunea solicitată în buletinele de vot pentru adunarea creditorilor.

Pe 3 iunie 2019, lichidatorul S.A. „Banca de Economii” s-a adresat în instanța de insolvabilitate cu o cerere privind accelerarea procedurii de judecare a contestației depuse pe 18 decembrie 2018.

Prin încheierea instanței de insolvabilitate din 6 iunie 2019, dl judecător Nicolae Pasecinic a respins ca neîntemeiată cererea de accelerare a procedurii de judecare a contestației.

Pe 20 noiembrie 2019, dl avocat Andrei Iosip a ridicat, în numele administratorului insolvabilității, excepția de neconstituționalitate a articolului 68 alin. (10) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012.

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul central, din 20 noiembrie 2019, instanța de judecată a admis cererea privind ridicarea excepției și a sesizat, în acest sens, Curtea Constituțională, în vederea soluționării ei. B. Legislația pertinentă

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 23 Dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle „(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică. (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle. În acest scop statul publică și face accesibile toate legile și alte acte normative.”

Prevederile relevante ale Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele: Articolul 55 Convocarea adunării creditorilor „(1) Adunarea creditorilor se convoacă de către administratorul insolvabilității sau, după caz, de către lichidator. Secretariatul adunării creditorilor se află în sarcina administratorului insolvabilității/lichidatorului, dacă adunarea nu dispune altfel. (2) Adunarea creditorilor se convoacă în cazurile prevăzute expres de lege și ori de câte ori este necesar. (3) Informația despre data, ora, locul și ordinea de zi a adunării creditorilor se expediază fiecărui creditor sau reprezentantului său legal sub formă de aviz, împreună cu buletinul de vot, în termen de 5 zile de la data adoptării hotărârii de convocare. În cazul în care cheltuielile poștale de înștiințare a creditorilor depășesc cheltuielile de publicare, persoana care convoacă adunarea creditorilor informează creditorii printr-un singur aviz, publicat în modul stabilit la art.6, în cel mult 5 zile de la data adoptării hotărârii de convocare. Perioada dintre data expedierii avizului sau a publicării informației despre convocarea adunării creditorilor și data convocării nu trebuie să depășească 15 zile și nu trebuie să fie mai mică de 7 zile. (4) Adunarea creditorilor poate fi convocată și la cererea comitetului creditorilor, la cererea creditorilor ale căror creanțe reprezintă cel puțin 10% din suma totală a creanțelor validate cu drept de vot sau în temeiul unei încheieri a instanței de insolvabilitate. (5) În cererea de convocare a adunării creditorilor vor fi formulate chestiunile ce urmează a fi incluse în ordinea de zi a adunării și va fi semnată de persoanele care cer convocarea. În termen de 5 zile de la data primirii cererii de convocare, administratorul insolvabilității/lichidatorul este obligat să adopte o hotărâre privind convocarea adunării creditorilor și să informeze creditorii despre convocarea acesteia sau despre hotărârea privind refuzul de a o convoca. În termen de 3 zile de la data adoptării, hotărârea va fi expediată persoanelor care cer convocarea. Dacă, în termenul prevăzut, administratorul insolvabilității/lichidatorul nu a emis nicio decizie, persoanele care au depus cererea de convocare sunt în drept să convoace singuri, pe cont propriu, adunarea creditorilor în modul stabilit de prezenta lege și/sau să conteste în instanță de insolvabilitate acțiunile administratorului insolvabilității/lichidatorului. Dacă adunarea creditorilor declară întemeiată convocarea adunării, cheltuielile aferente ei se compensează din contul masei debitoare, iar dacă este neîntemeiată, cheltuielile se suportă de persoana care a convocat adunarea. […]”. Articolul 68 Exercitarea de către administrator/lichidator a atribuțiilor „(1) Administratorul/lichidatorul își exercită atribuțiile cu diligența unui bun profesionist, acționând pe propria răspundere. (2) În procedura de insolvabilitate, procedura falimentului sau procedura de restructurare, acțiunile administratorului/lichidatorului sunt orientate spre păstrarea, majorarea și valorificarea cât mai eficientă a masei debitoare prin toate mijloacele legale disponibile, pentru executarea cât mai deplină a creanțelor creditorilor. […] (10) Reprezentantul debitorului, orice creditor pot face contestație împotriva măsurilor luate de administrator/lichidator. Instanța de insolvabilitate va soluționa contestația în termen de 10 zile de la înregistrare, cu citarea contestatorului, a administratorului/ lichidatorului și a comitetului creditorilor, având dreptul să suspende, la cererea contestatorului, executarea măsurii contestate. […]”. ÎN DREPT A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate

Autorul excepției susține că articolul 68 alin. (10) din Legea insolvabilității, în special textul „măsurilor luate de administrator/ lichidator”, nu este formulat cu suficientă precizie și nu-i permite persoanei să decidă asupra conduitei sale, fapt care afectează standardul calității legii instituit la articolul 23 din Constituție.

În sesizare se menționează că S.A. „Banca de Economii”, aflată în proces de lichidare, care este și creditor garantat al debitorului insolvabil (S.A. „Aroma” în procedură de restructurare), a solicitat convocarea adunării creditorilor și includerea în ordinea de zi a chestiunii privind reducerea onorariului de succes al administratorului insolvabilității. Administratorul insolvabilității a convocat adunarea creditorilor, însă chestiunea privind onorariul nu a fost inclusă pe ordinea de zi și, din acest motiv, nu a fost pusă în discuție. Creditorul a contestat refuzul administratorului de a include chestiunea propusă în ordinea de zi în fața instanței de insolvabilitate, calificându-l ca o măsură luată de către administratorul insolvabilității pasibilă a fi contestată, în sensul articolului 68 alin. (10) din Legea insolvabilității.

Autorul sesizării consideră că refuzul administratorului de a include în ordinea de zi o chestiune nu poate fi contestat în fața instanței de insolvabilitate, iar textul „măsurilor luate de administrator/lichidator” din articolul 68 alin. (10) din Legea insolvabilității este lipsit de claritate, deoarece legea nu prevede o listă certă de acțiuni sau de inacțiuni ale administratorului care ar putea fi contestate în instanță. În lipsa unei astfel de liste, precum și în lipsa altor criterii de determinare a acțiunilor/inacțiunilor care pot fi contestate în instanța de insolvabilitate, ar avea loc o interpretare extensivă, putând fi afectată celeritatea și eficacitatea procesului de insolvabilitate. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Legii insolvabilității, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate, ridicată de către dl avocat Andrei Iosip, în dosarul nr. 2i-107/18, pendinte la Judecătoria Chișinău, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie textul „măsurilor luate de administrator/ lichidator” din articolul 68 alin. (10) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012. Curtea constată aplicabilitatea normei contestate în această cauză.

Curtea constată că textul criticat nu a constituit anterior obiect al controlului constituționalității.

Curtea trebuie să răspundă la întrebarea dacă textul „măsurilor luate de administrator/ lichidator” cuprins în articolul 68 alin. (10) din Legea insolvabilității, precum și întregul alineat corespunde sau nu exigențelor previzibilității și clarității, în sensul articolului 23 din Constituție. Din conținutul acestui alineat se înțelege că măsurile luate de administratorul insolvabilității sau de lichidator, în continuare administratorul, inclusiv cele luate în procedura de restructurare, pot fi contestate în instanță de către oricare din principalii actori ai procesului de insolvabilitate, adică de debitorul insolvabil și de către „orice creditor”. Iar instanța de insolvabilitate este ținută să examineze și să soluționeze în termene restrânse [10 zile de la înregistrare] contestația depusă, dispunând și de prerogativa de a suspenda executarea măsurii contestate.

Legea insolvabilității, care include textul criticat, constituie un ansamblu de norme juridice care contribuie la respectarea drepturilor participanților la circuitul civil prin declanșarea unor proceduri colective de satisfacere a creanțelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului insolvabil. Cuprinzând un domeniu vast, complex și dinamic al relațiilor sociale, legislatorul a reglementat detaliat procedura de insolvabilitate, competențele instanței, drepturile și obligațiile participanților, regimul bunurilor incluse în masa debitoare, precum și alte relații sociale specifice. Procedura de insolvabilitate este o procedură civilă necontencioasă, care se deosebește de altele după modul de intentare, examinare și soluționare a cauzelor. De asemenea, se deosebește de altele și după componența participanților [administrator/lichidator, debitor, creditori/ adunarea creditorilor/ comitetul creditorilor] și complexitatea acțiunilor care se desfășoară sub autoritatea instanței. Prevederile Legii insolvabilității se interpretează și se aplică în coroborare unele cu altele pentru a asigura atât caracterul unitar al procedurilor speciale reglementate (de faliment, de faliment simplificat, de restructurare, de restructurare accelerată etc.), cât și eficiența actului de justiție (DCC nr.150 din 26 decembrie 2019, §23-24).

Cu referire la critica de neconstituționalitate raportată la articolul 23 din Constituție, Curtea nu identifică elemente care ar susține concluzia că ar fi fost încălcate criteriile referitoare la claritatea și precizia normelor. Conform jurisprudenței constante a Curții Constituționale, prevederile articolului 23 din Constituție nu-i impun legislatorului obligația de a defini toți termenii folosiți în cuprinsul normelor de drept (a se vedea DCC nr. 46 din 5 aprilie 2019, § 20; DCC nr. 63 din 25 aprilie 2019, § 16; DCC nr. 78 din 21 mai 2019, § 15).

De asemenea, Curtea reiterează că interpretarea și aplicarea coroborată a normelor legale la situații juridice concrete, inclusiv prin înlăturarea eventualelor dubii și a unor posibile disonanțe între normele din aceeași lege sau din diferite legi, ține de competența instanței de judecată.

Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea Europeană a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea în redactarea unei legi este un lucru dorit, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (cauza S.W. v. Regatul Unit, 22 noiembrie 1995, § 36; HCC nr. 21 din 22 iulie 2016, § 64; DCC nr. 150 din 26 decembrie 2019, § 25).

Curtea reține că autorul sesizării susține că textul „măsurile luate” de administratorul insolvabilității din norma contestată este ambiguu și neclar.

Curtea constată că prin termenul „măsuri”, folosit în textul contestat, legiuitorul se referă la acele acțiuni, procedee, operațiuni etc., pe care trebuie să le întreprindă administratorul sau lichidatorul în realizarea atribuțiilor ce-i revin. Constituie măsuri acțiunile de supraveghere și de administrare a treburilor debitorului insolvabil, de reprezentare a intereselor în raport cu terții și cu autoritățile, de conservare, de păstrare și de pază a bunurilor ce constituie masa debitoare, de îndeplinire a altor atribuții ce revin administratorului în temeiul Legii insolvabilității, Legii nr.161 din 18 iulie 2014 cu privire la administratorii autorizați și al altor acte normative, precum și al celor indicate în actele instanțelor judecătorești. Intră în categoria de măsuri și omisiunile administratorului, atunci când legea obligă să se acționeze într-un anumit fel.

Totodată, termenul „măsuri”, folosit în Legea insolvabilității în diverse forme gramaticale [măsuri de asigurare, măsuri pentru conservarea masei debitoare, măsuri de ocrotire judiciară, măsuri de pregătire, măsuri financiare, organizatorice, operaționale și juridice etc.] și în diferite contexte, trebuie apreciat de instanțe, în mod obiectiv, luând în considerare natura și scopul elementului supus aprecierii, circumstanțele cazului, precum și uzanțele și practicile pertinente. Curtea menționează că, spre deosebire de alte domenii ale dreptului, în cazul dreptului civil este dificil să se reglementeze liste exhaustive sau definiții, având în vedere multitudinea situațiilor care pot intra în sfera sa de aplicare. De aceea, în viziunea Curții Constituționale, interpretarea valențelor noțiunii de „măsuri” ține de competența instanțelor de judecată.

Măsurile întreprinse de administrator în procesele de insolvabilitate trebuie să fie eficiente și favorabile creditorilor, iar în cele de restructurare trebuie să fie favorabile și debitorilor insolvabili. Iată de ce activitatea administratorului trebuie să se bazeze pe principiile de a) legalitate, raționalitate financiară și promptitudine; b) independență și imparțialitate; c) onestitate, diligență și obiectivitate; d) competență și etică profesională, și e) transparență (articolul 4 din Legea cu privire la administratorii autorizați) și că administratorul trebuie să-și exercite atribuțiile cu diligența unui bun profesionist (articolul 68 alin. (1) din Legea insolvabilității), să asigure respectarea drepturilor și a intereselor legitime ale persoanelor implicate în procedurile în care este desemnat.

Curtea observă că remunerația stabilită pentru administrator este o măsură de natură să contribuie la selectarea unui administrator profesionist și eficient, care să minimalizeze daunele suportate de creditori și poate chiar să restabilească solvabilitatea debitorului. Participanții la proces, în special creditorii prin organele lor (adunarea creditorilor, comitetul creditorilor), sunt în drept să propună desemnarea și revocarea candidaturii la funcția de administrator (articolele 63 alin. (4), 65 și 71 din Legea insolvabilității) și să stabilească pentru ei remunerații meritorii (articolul 70). Totodată, remunerația administratorului, inclusiv onorariul de succes, stabilită conform legii, nu reprezintă o mărime fixă și imposibil de modificat. Adunarea creditorilor, ca organ suprem al creditorilor, este în drept să revină oricând la chestiunea mărimii remunerării și implicit a onorariului de succes dacă se ajunge la concluzia că ea nu mai este actuală, este exagerată sau activitatea administratorului este nesatisfăcătoare.

Curtea menționează că legislatorul stabilește că creditorii ale căror creanțe reprezintă cel puțin 10% din suma totală a creanțelor validate au dreptul să solicite convocarea adunării creditorilor și, respectiv, să propună chestiuni pentru ordinea de zi (articolul 55 alin. (4) și alin. (5)), inclusiv care se referă la mărimea remunerației administratorului. Deoarece prerogativa de convocare a adunării creditorilor ține de competența administratorului (articolul 55 alin. (1)), acesta este obligat, în termen de 5 zile de la data primirii cererii să adopte o hotărâre privind convocarea adunării creditorilor și să informeze creditorii despre aceasta sau despre hotărârea privind refuzul de a o convoca. Dacă, în termenul prevăzut, administratorul nu a emis nicio decizie, creditorii care au depus cererea de convocare sunt în drept să convoace singuri, pe cont propriu, adunarea creditorilor în modul stabilit de lege și/sau să conteste în instanța de insolvabilitate acțiunile administratorului (articolul 55 alin.(5)). Instanța de insolvabilitate, având prerogativa de a supraveghea activitatea administratorului (articolul 67), are și prerogativa, la cerere, să anuleze actele ilicite ale administratorului și să emită o încheiere prin care să oblige administratorul să convoace adunarea creditorilor (articolul 55 alin. (4)). În consecință, legislatorul reglementează cu suficientă claritate dreptul creditorului de a solicita convocarea adunării creditorului și de a propune ordinea de zi, precum și de a contesta refuzul administratorului de convocare a adunării.

Astfel, aplicând articolul 23 din Constituție, Curtea nu găsește argumente în favoarea pretinsului caracter ambiguu, neclar și imprevizibil al textului de lege criticat.

Prin urmare, în baza celor menționate supra , Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. Din aceste motive, în baza articolului 26 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și a articolelor 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională D E C I D E: 1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 68 alin. (10) din Legii insolvabilității nr.149 din 29 iunie 2012, ridicată de către dl Andrei Iosip, în dosarul nr. 2i-107/18, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte Vladimir ȚURCAN Chișinău, 16 ianuarie 2020 DCC nr. 2 Dosarul 209g/2019