Decizie nr. 38 din 03.04.2025

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolelor 5 alin. (5) lit. c) și 138 alin. (6) din Legea insolvabilității, ridicată de dl Alexandru Buga, lichidator al SRL „Lidiana-Lux", în dosarul nr. 2i-268/2024, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul central.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl judecător Vitalie Guțan de la Judecătoria Chișinău, sediul central, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

La 24 decembrie 2014, printr-o hotărâre a Judecătoriei Comerciale de Circumscripție s-a dispus lichidarea societății

La 22 ianuarie 2024, Serviciul Fiscal de Stat a formulat o solicitare către dl Alexandru Buga cu privire la admiterea creanțelor fiscale. Ulterior, dl Alexandru Buga a informat Serviciul Fiscal de Stat că în adresa acestuia nu a fost înregistrată o astfel de cerere.

La 17 mai 2024, Serviciul Fiscal de Stat a inițiat o cerere în instanța de insolvabilitate privind intentarea procesului de insolvabilitate a societății

Prin Încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul central, din 21 mai 2024, s-a admis cererea introductivă.

La 23 octombrie 2024, în cadrul ședinței de examinare a cererii introductive și a cererilor de alăturare, dl Alexandru Buga a ridicat excepția de neconstituționalitate a articolelor 5 alin. (5) lit. c), 34 alin. (3) și 138 alin. (6) din Legea insolvabilității.

Printr-o încheiere din aceeași dată, Judecătoria Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate doar a articolelor 5 alin. (5) lit. c) și 138 alin. (6) din Legea insolvabilității și a sesizat Curtea Constituțională, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:

Autorul sesizării susține că numirea unui alt lichidator, verificarea suplimentară a creanțelor, precum și instituirea unui comitet al creditorilor, pot conduce la încălcarea dreptului de proprietate al creditorilor. Mai mult, creditorii recunoscuți în cadrul procedurii de lichidare sunt înlăturați de la monitorizarea derulării procesului și nu pot participa efectiv la valorificarea drepturilor lor.

Autorul menționează că prin desemnarea unui administrator al insolvabilității instanța încalcă o hotărâre irevocabilă, deoarece normele contestate nu-i impun instanței obligația de a lua în considerare existența unui lichidator, acțiunile întreprinse de acesta, inventarierea bunurilor, măsurile de asigurare aplicate sau lista creditorilor validați. De asemenea, autorul notează că alineatele (1)-(5) din articolul 138 din Legea insolvabilității ar veni în contradicție cu alineatul (6) al aceluiași articol.

Autorul sesizării pretinde că dispozițiile contestate sunt contrare articolelor 4, 9, 20, 46, 54 și 120 din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea insolvabilității, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este formulată de lichidatorul persoanei juridice „în lichidare", adică de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie articolele 5 alin. (5) lit. c) și 138 alin. (6) din Legea insolvabilității. Curtea admite că normele contestate ar putea fi aplicate la examinarea cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate. Curtea observă că articolele contestate nu au mai constituit anterior obiect al controlului constituționalității din perspectiva acestor critici.

Curtea reține că autorul sesizării a menționat incidența articolelor 4 (

În jurisprudența sa, Curtea a notat că articolele 4 și 9 din Constituție comportă un caracter general și reprezintă imperative care stau la baza tuturor reglementărilor. Aceste norme nu pot fi invocate de sine stătător, ci numai în coroborare cu o altă prevedere din Constituție, care trebuie să fie aplicabilă (DCC nr. 56 din 19 aprilie 2022, § 25; DCC nr. 45 din 27 aprilie 2023, § 18). Totodată, Curtea precizează că și articolul 54 din Constituție nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabil, autorul sesizării trebuie să demonstreze existența unor ingerințe în drepturile fundamentale garantate de Constituție. Doar în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinței abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituție Curtea poate pune în operă prevederile acestui articol (DCC nr. 112 din 15 iulie 2021, § 22).

Curtea observă că autorul nu a argumentat caracterul contradictoriu al prevederilor contestate cu articolul 46 din Constituție. Curtea subliniază că simpla enumerare a unor articole din Constituție nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate (DCC nr. 117 din 8 septembrie 2022, §§ 14-15).

Cu privire la incidența articolelor 20 și 120 din Constituție, Curtea a reținut că executarea unei hotărâri judecătorești reprezintă ultima etapă a procesului judiciar și constituie un drept garantat de articolele 20 și 120 din Constituție. Dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești constituie o parte integrantă a dreptului la un proces echitabil. Potrivit articolului 120 din Constituție, respectarea sentințelor și a altor hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești este obligatorie. Caracterul obligatoriu al hotărârilor judecătorești se exprimă prin obligativitatea executării acestora (a se vedea DCC nr. 56 din 19 aprilie 2022, § 26; DCC nr. 185 din 21 decembrie 2023, § 28).

Așadar, Curtea nu poate reține argumentele autorului sesizării că instanța de insolvabilitate ar neglija hotărâri judecătorești definitive adoptate anterior intentării procedurii de insolvabilitate. Normele criticate nu stabilesc niciun impediment pentru executarea hotărârilor definitive care se bucură de autoritatea lucrului judecat. Analiza coroborată a normelor relevante ale Legii insolvabilității permite a concluziona că intentarea procesului de insolvabilitate în privința unei persoane juridice în proces de lichidare produce efectele prevăzute de lege și în special: (i) persoanei juridice în lichidare i se aplică procedura simplificată a falimentului (articolele 134 alin. (1) lit. c) și 138 alin. (1)); (ii) dreptul persoanei juridice în lichidare de a administra și de a dispune de bunurile sale este transmis lichidatorului numit de instanța de insolvabilitate (articolul 74 alin. (1)); (iii) creditorii, inclusiv cei ale căror creanțe se întemeiază pe hotărâri judecătorești sau pe hotărâri arbitrale irevocabile, sau pe titluri executorii, își înaintează creanțele față de această persoană juridică în strictă conformitate cu reglementările privind procedura de insolvabilitate (articolele 76 și 140 alineatele (1) și (7)). De asemenea, legislatorul stabilește că creanțele constatate prin titluri executorii nu se supun procedurii de verificare, se includ în tabelul definitiv al creanțelor (articolul 142 alineatele (1), (2) și (7)), se validează de instanța de insolvabilitate (articolul 143 alin. (6)-(9)) și se satisfac/se plătesc din masa debitoare în funcție de rangul la care creanța a fost atribuită (articolul 43 alin. (2)). Curtea nu poate reține că aplicarea procedurii de insolvabilitate față de persoana juridică în lichidare ar duce la nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive adoptate anterior intentării procesului de insolvabilitate, inclusiv cele adoptate în perioada procesului de lichidare. Așadar, Curtea nu reține incidența articolului 120 din Constituție.

Prin urmare, în baza celor menționate

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.