Decizie nr. 59 din 25.04.2019

Decizie nr. 59 din 25.04.2019 (Curtea Constituțională, 2019)

DECIZIE

DE INADMISIBILITATE

a

sesizării nr. 55g/2019

privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi conținute de articolele 52, 53

1

, 67 alineatele (5) pct. 5) și (6) pct. 3) și de articolul 72 alin. (4) din Codul de procedură penală

(

înlăturarea apărătorului din proces

)

CHIȘINĂU

25 aprilie 2019

Curtea Constituțională, judecând în componența:

dlui Mihai POALELUNGI,

președinte

,

dnei Raisa APOLSCHII,

dlui Aurel BĂIEȘU,

dlui Corneliu GURIN,

dlui Artur REȘETNICOV,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN,

judecători

,

cu participarea dlui Dumitru Avornic,

grefier

,

Având în vedere sesizarea depusă pe 21 martie 2019,

Înregistrată la aceeași dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menționate,

Având în vedere actele și lucrările dosarului,

Deliberând pe 25 aprilie 2019 în camera de consiliu,

Pronunță următoarea decizie:

ÎN FAPT

- a articolelor 52 și 53

1

;

- a textului „persoană care a efectuat urmărirea penală" de la articolul 67 alin. (5) pct. 5);

- a textului „procurorul sau instanța l-a înlăturat de la participarea în această cauză în legătură cu constatarea unor circumstanțe ce exclud participarea lui în această calitate" de la articolul 67 alin. (6) pct. 3);

- a articolului 72 alin. (4) din Codul de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003;

- și a întregului Cod de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003,

ridicată de către dl avocat Gheorghe Malic, în dosarul nr. 10-638/19, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

A. Circumstanțele litigiului principal

B. Legislația pertinentă

Articolul 20

Accesul liber la justiție

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertățile și interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiție."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle

„(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle. În acest scop statul publică și face accesibile toate legile și alte acte normative."

Articolul 26

Dreptul la apărare

„(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacționeze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor și libertăților sale.

(3) În tot cursul procesului părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepsește prin lege."

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată și protecția acesteia

„(1) Dreptul la proprietate privată, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

(3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(4) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii.

(5) Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului înconjurător și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii, revin proprietarului.

(6) Dreptul la moștenire a proprietății private este garantat."

Articolul 52

Atribuțiile procurorului în cadrul urmăririi penale

„(1) În cadrul urmăririi penale, procurorul, în limita competenței sale materiale și teritoriale:

1) pornește urmărirea penală, dispunând printr-o ordonanță motivată fie efectuarea urmăririi penale de către alte organe de urmărire penală, fie exercitarea sa nemijlocită a urmăririi penale în conformitate cu prevederile prezentului cod, sau refuză pornirea urmăririi penale, sau dispune încetarea urmăririi penale;

2) exercită nemijlocit urmărirea penală, revenindu-i atribuțiile organului de urmărire penală;

3) conduce personal urmărirea penală și controlează legalitatea acțiunilor procesuale efectuate de organul de urmărire penală, decide excluderea din dosar a probelor obținute conform prevederilor articolului 94 alin. (1);

4) controlează permanent executarea procedurii de primire și înregistrare a sesizărilor privind infracțiunile;

5) cere de la organul de urmărire penală, pentru control, dosare penale, documente, acte procedurale, materiale și alte date cu privire la infracțiunile săvârșite și persoanele identificate în cauzele penale în care exercită controlul și dispune conexarea sau, după caz, disjungerea cauzei dacă se impune aceasta;

6) verifică calitatea probelor administrate, veghează ca orice infracțiune să fie descoperită, orice infractor să fie tras la răspundere penală și ca nici o persoană să nu fie urmărită penal fără să existe indici temeinici că a săvârșit o infracțiune;

7) asigură respectarea termenului rezonabil de urmărire penală în fiecare cauză penală;

8) anulează ordonanțele ilegale, modifică sau completează ordonanțele neîntemeiate ale organului de urmărire penală;

9) retrage motivat cauza penală de la ofițerul de urmărire penală și preia urmărirea penală sau transmite cauza conducătorului organului de urmărire penală pentru desemnarea altui ofițer de urmărire penală pe cauza dată;

10) ordonă efectuarea urmăririi penale de un grup de ofițeri de urmărire penală;

11) soluționează abținerile sau recuzările ofițerilor de urmărire penală;

12) decide aplicarea măsurii preventive, modificarea și revocarea ei în limitele prevăzute de prezentul cod;

13) efectuează controlul asupra legalității reținerii persoanei;

14) dă indicații în scris cu privire la efectuarea acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor speciale de investigații în vederea căutării persoanelor care au săvârșit infracțiuni;

15) emite, conform prevederilor prezentului cod, ordonanțe privind reținerea persoanei, aducerea forțată a persoanei, ridicarea de obiecte și documente, privind alte acțiuni de urmărire penală;

16) adresează în instanța de judecată demersuri pentru obținerea autorizării arestării și prelungirii acesteia, liberării provizorii a persoanei reținute sau arestate, reținerii, cercetării, predării, percheziționării sau ridicării trimiterilor poștale, interceptării comunicărilor, suspendării provizorii a învinuitului din funcție, urmăririi fizice și prin mijloace electronice a persoanei, exhumării cadavrului, controlului video și audio al încăperii, instalării în încăpere a mijloacelor tehnice de înregistrare audio și video, controlării comunicărilor cu caracter informativ adresate bănuitului, internării persoanei în instituție medicală pentru efectuarea expertizei judiciare și a altor acțiuni pentru care se cere autorizarea judecătorului de instrucție;

17) poate asista la efectuarea oricărei acțiuni de urmărire penală sau o efectuează personal;

18) solicită participarea judecătorului de instrucție la efectuarea unor acțiuni de urmărire penală dacă legea dispune participarea obligatorie a acestuia;

19) restituie dosarele penale organului de urmărire penală cu indicațiile sale în scris;

20) înlătură persoana care efectuează urmărirea penală dacă aceasta a încălcat legea în procesul urmăririi penale;

21) înaintează organului respectiv sesizări cu privire la ridicarea imunității unor persoane și tragerea lor la răspundere penală;

22) încetează urmărirea penală, clasează cauza penală, dispune scoaterea persoanei de sub urmărire penală sau aplică măsuri de constrângere cu caracter educativ în cazurile prevăzute de lege;

23) pune sub învinuire și ascultă învinuitul;

24) asigură părților posibilitatea de a lua cunoștință de materialele cauzei în condițiile prezentului cod;

24

1

) prezintă, la solicitarea mediatorului, informația din dosarul penal necesară pentru derularea procesului de mediere, fără a prejudicia desfășurarea urmăririi penale;

25) întocmește rechizitoriul în cauza penală, copia căruia o înmânează învinuitului, și trimite cauza în instanța de judecată competentă;

26) sesizează organele de urmărire penală și cele care exercită activitate specială de investigații despre înlăturarea încălcării legii;

27) se pronunță în actele procedurale dacă a avut loc sau nu încălcarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul în care părțile invocă încălcarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;

28) informează bănuitul, învinuitul, inculpatul, victima, partea vătămată, partea civilă despre posibilitatea recurgerii la mediere în temeiul articolului 219 alin. (9) și al articolului 276 alin. (7).

[Alineatele (2) și (2

1

) din articolul 52 excluse prin Legea nr. 152 din 1 iulie 2016, în vigoare din 1 august 2016]

[Alineatele (3) și (4) din articolul 52 excluse prin Legea nr. 66 din 5 aprilie 2012, în vigoare din 27 octombrie 2012]

[Alineatul (4

1

) din articolul 52 exclus prin Legea nr. 152 din 1 iulie 2016, în vigoare din 1august 2016]

(4

2

) Indicațiile scrise ale procurorului date ofițerului de urmărire penală în cadrul procesului penal sunt obligatorii pentru executare.

(5) În cadrul urmăririi penale, procurorul dispune și de alte drepturi și obligații prevăzute de prezentul cod."

Articolul 53

1

Procurorul ierarhic superior

„(1) Procuror ierarhic superior este:

a) pentru procurorii din procuratura teritorială - procurorul-șef al procuraturii teritoriale sau adjunctul acestuia, conform competențelor stabilite;

b) pentru procurorii din procuratura specializată - procurorul-șef al procuraturii specializate sau adjunctul acestuia, conform competențelor stabilite;

c) pentru procurorii-șefi adjuncți ai procuraturilor teritoriale - procurorul-șef al procuraturii teritoriale;

d) pentru procurorii-șefi adjuncți ai procuraturilor specializate - procurorul-șef al procuraturii specializate;

e) pentru procurorii-șefi ai procuraturilor teritoriale, inclusiv pentru procurorul-șef al Procuraturii unității teritoriale autonome Găgăuzia - procurorii-șefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale, conform competențelor stabilite;

f) pentru procurorii-șefi ai procuraturilor specializate - Procurorul General sau adjuncții săi, conform competențelor stabilite;

g) pentru procurorii din cadrul subdiviziunilor Procuraturii Generale - procurorii-șefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale;

h) pentru adjuncții procurorilor-șefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale - procurorii-șefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale;

i) pentru procurorii-șefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale - Procurorul General sau adjuncții săi, conform competențelor stabilite;

j) pentru adjuncții Procurorului General - Procurorul General;

k) pentru toți procurorii din cadrul sistemului Procuraturii - Procurorul General.

(2) Procurorul ierarhic superior, pe lângă atribuțiile prevăzute la articolul 52 alin. (1), în cadrul urmăririi penale realizează următoarele atribuții pentru exercitarea controlului ierarhic:

a) poate cere de la procurorii ierarhic inferiori, pentru control, dosare penale, documente, acte procedurale, materiale și alte date cu privire la infracțiunile săvârșite și la persoanele identificate în cauzele penale în care exercită controlul;

b) retrage, prin ordonanță motivată, în cazurile prevăzute la alineatul (3), materialele și cauzele penale repartizate și le transmite altui procuror pentru examinare;

c) decide, în termen de cel mult 15 zile, prin ordonanță motivată, asupra contestației depuse de ofițerul de urmărire penală împotriva indicațiilor scrise ale procurorului;

d) anulează, total ori parțial, modifică sau completează, prin ordonanță motivată, în condițiile prezentului cod, actele procurorilor ierarhic inferiori și ale ofițerilor de urmărire penală;

e) soluționează, prin ordonanță motivată, abținerile și recuzările procurorilor ierarhic inferiori;

f) examinează plângerile depuse împotriva actelor și acțiunilor procurorilor ierarhic inferiori;

g) asigură repartizarea către procurori a sesizărilor pentru examinare sau a cauzelor penale pentru exercitarea ori, după caz, pentru conducerea urmăririi penale;

h) reține materialele, cauzele penale pentru exercitarea urmăririi penale în mod personal sau pentru conducerea urmăririi penale, adoptând o ordonanță motivată în acest sens;

i) retrage, prin ordonanță motivată, cauzele penale de la un organ de urmărire penală, dacă acesta nu este competent să efectueze urmărirea penală, și le transmite altui organ de urmărire penală, conform competenței;

j) restituie, cu indicațiile sale scrise, dosarele penale procurorilor ierarhic inferiori;

k) exercită alte atribuții prevăzute de lege.

(3) Materialele și cauzele penale repartizate unui procuror pot fi retrase și transmise altui procuror în cazul:

a) transferului, delegării, detașării, suspendării sau eliberării din funcție a procurorului, potrivit legii;

b) absenței procurorului, dacă există cauze obiective care justifică urgența și care împiedică prezentarea acestuia;

c) neîntreprinderii acțiunilor necesare pe cauza penală în mod nejustificat mai mult de 30 de zile;

d) constatării, din oficiu sau la plângere, a unei încălcări grave a drepturilor persoanelor participante la procesul penal sau în cazul admiterii unor omisiuni ireparabile în procesul de administrare a probelor.

(4) Procurorul General poate da instrucțiuni cu caracter general procurorilor, organelor de urmărire penală, organelor care exercită activitatea specială de investigații și organelor de constatare în scopul asigurării legalității urmăririi penale."

Articolul 67

Apărătorul

„[...]

(5) Apărătorul nu este în drept să-și asume această funcție și nu poate fi desemnat în această calitate de către coordonatorul oficiului teritorial al Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat în cazul în care:

1) nu întrunește condițiile indicate la alin. (2);

2) nu poate fi apărător conform restricțiilor prevăzute de lege sau sentinței judecătorești;

3) a acordat sau acordă asistență juridică persoanei ale cărei interese sunt în contradicție cu interesele persoanei pe care o apără;

4) se află în legături de rudenie sau în relații de subordonare cu persoana ale cărei interese sunt în contradicție cu interesele persoanei apărate de el;

5) a participat mai înainte în această cauză în calitate de judecător, procuror,

persoană care a efectuat urmărirea penală

, expert, specialist, interpret, traducător, martor.

(6) Apărătorul încetează participarea în cauză în această calitate dacă:

1) persoana pe care o apără a renunțat la el sau a reziliat contractul cu el, sau i-a suspendat împuternicirile;

2) nu are împuterniciri de a participa în continuare în această cauză;

3)

procurorul sau instanța l-a înlăturat de la participarea în această cauză în legătură cu constatarea unor circumstanțe ce exclud participarea lui în această calitate

sau, la cererea acestuia, din alte motive întemeiate;

4) procurorul sau instanța a admis cererea bănuitului, învinuitului, inculpatului de renunțare la apărător;

5) avocatul străin și-a declinat împuternicirile;

6) procurorul sau instanța a admis renunțarea la apărător declarată de către persoana pe care o apără avocatul care acordă asistență juridică garantată de stat."

Articolul 72

Înlăturarea apărătorului din procesul penal

„(1) Apărătorul nu are dreptul să participe la procesul penal în cazul în care este prezentă cel puțin una din următoarele circumstanțe:

1) dacă el se află în relații de rudenie sau în relații de dependență personală cu persoana care a participat la urmărirea penală sau la judecarea cauzei;

2) dacă el a participat în această cauză în calitate de:

a) persoană care a efectuat urmărirea penală;

b) procuror care a luat parte la desfășurarea procesului penal;

c) judecător care a judecat cauza;

d) grefier, interpret, traducător, specialist, expert sau martor;

3) dacă nu poate fi apărător în baza legii sau sentinței instanței judecătorești.

(2) Avocatul care acordă asistență juridică garantată de stat va fi înlăturat din procesul penal dacă persoana pe care o apără are temeiuri reale de a pune la îndoială competența sau buna-credință a avocatului și va depune o cerere pentru înlăturarea acestui apărător din proces.

(3) Apărătorul nu poate participa în procesul penal dacă a acordat anterior sau acordă în prezent asistență juridică unei persoane ale cărei interese vin în contradicție cu interesele persoanei pe care o apără, precum și dacă se află în relații de rudenie sau în relații de dependență personală de prima.

(4)

Cererea de înlăturare din procesul penal a apărătorului se soluționează de către procuror sau de instanță și hotărârea respectivă nu este susceptibilă de a fi atacată

."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate

1

din Codul de procedură penală nu conțin prevederi exprese care i-ar permite procurorului să înlăture, din proprie inițiativă, apărătorul ales de către învinuit, fapt care ar permite adoptarea unor soluții arbitrare. De asemenea, autorul excepției susține că normele în discuție și întregul Cod de procedură penală nu prevăd garanții pentru situațiile în care apărătorul ales este înlăturat de către procuror din proprie inițiativă.

stricto sensu

a normei în discuție rezultă că imposibilitatea contestării ordonanțelor de înlăturare a apărătorului se referă doar la cazurile în care ordonanța a fost adoptată în baza unei cereri venite din partea părții apărate. Totodată, acesta menționează că în prezenta cauză imposibilitatea contestării a fost invocată chiar dacă ordonanța de înlăturare a fost adoptată de către procuror în lipsa unei astfel de cereri.

B. Aprecierea Curții

1

din Codul de procedură penală, autorul excepției susține că ele nu conțin prevederi exprese care i-ar permite procurorului să înlăture, din proprie inițiativă, apărătorul ales de către învinuit, fapt care lasă loc arbitrarului. Sub acest aspect, Curtea reține că normele în discuție reglementează atribuțiile procurorului în cadrul urmăririi penale [articolul 52 din Cod] și atribuțiile procurorului ierarhic superior [articolul 53

1

din Cod]. Faptul că normele în discuție nu conțin prevederi exprese referitoare la înlăturarea apărătorului ales din cadrul procesului penal nu constituie o bază suficientă pentru a se conchide că ele sunt neclare. De altfel, Curtea constată că atribuțiile descrise de normele contestate nu sunt exhaustive [a se vedea articolul 52 alin. (5) și articolul 53

1

alin. (2) lit. k) din Cod], fapt care presupune că atât procurorul, cât și procurorul ierarhic superior pot exercita și alte atribuții prevăzute de lege. Curtea menționează că va aborda problema înlăturării apărătorului din proces de către procuror la §§ 37 și 42 din prezenta Decizie.

până

în momentul în care apărătorul își asumă această funcție sau este desemnat în această calitate. Spre deosebire de primele, restricțiile și incompatibilitățile prevăzute de articolul 67 alin. (6) se referă la situația în care au fost constatate

după

ce apărătorul a fost ales sau a fost desemnat în această calitate. Diferența în discuție rezultă din formularea utilizată la alin. (5), care prevede că „apărătorul nu este în drept să-și asume această funcție" și „nu poate fi desemnat în această calitate", față de alin. (6), care stabilește că „apărătorul încetează participarea". În această cauză, Curtea observă că autorul excepției a fost înlăturat din proces

după

ce a fost ales în această calitate de către persoana apărată (a se vedea § 3 din prezenta Decizie). Prin urmare, având în vedere faptul că textul de lege contestat de către autorul excepției nu este aplicabil la soluționarea cauzei, acest capăt al sesizării trebuie declarat inadmisibil.

Karpyuk și alții v. Ucraina

, 6 octombrie 2015, § 144). Astfel, autoritățile statale trebuie să țină cont de voința acuzatului de a-și alege propriul avocat, însă pot trece dincolo de voința acuzatului atunci când există motive convingătoare și suficiente pentru a se considera că interesele justiției impun o asemenea măsură (

Correia de Matos v. Portugalia

[MC], 4 aprilie 2018, § 126).

supra

că el nu poate fi considerat absolut. De exemplu, Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a menționat în jurisprudența sa că scopul acordării dreptului la apărare constă pur și simplu în a asigura faptul că învinuiții beneficiază de un proces echitabil. Astfel, în timp ce dreptul persoanei de a-și alege și de a fi reprezentată de apărătorul pe care îl preferă este conținut în cel de-al Șaselea Amendament, scopul esențial al Amendamentului constă mai curând în a asigura un apărător eficient pentru fiecare inculpat, și nu a garanta că un inculpat va fi reprezentat în mod implacabil de apărătorul pe care îl preferă [a se vedea

Wheat v. United States

, 486 U.S. 153, 159 (1988);

Morris v. Slappy

, 461 U.S. 1, 13-14 (1983);

Jones v. Barnes

, 463 U.S. 745 (1983)].

Disqualification of Criminal Defense Attorneys Due to Prior Government Service

, Florida State University Law Review, vol. 12, nr. 1, 1984, pp. 107-108). Astfel, până a accepta un nou client, avocatul trebuie să aibă în vedere dacă în relația sa cu noul client va trebui să utilizeze împotriva unuia dintre foștii clienți orice cunoștințe sau informații dobândite în virtutea funcției sale anterioare (a se vedea Irving R. Kaufman,

The Former Government Attorney and the Canons of Professional Ethics

, Harvard Law Review, vol. 70, nr. 4, 1957, p. 661). În acest sens, Curtea reține că, în vederea menținerii unui nivel de încredere a publicului în integritatea profesiei de avocat, statul poate institui anumite interdicții sub forma incompatibilităților pentru avocații care au participat anterior la examinarea unor cauze în calitate de funcționari publici.

Freeman v. Chicago Musical Instrument Co.

, 689 F.2d 715, 721 (7th Cir. 1982)], extremă [

Wyeth v. Abbott Laboratories

, 692 F. Supp. 2d 453, 457 (D.N.J. 2010)] sau chiar draconică [

University Patents, Inc. v. Kligman

, 737 F. Supp. 325, 329 (E.D. Pa. 1990)] și că este impusă adesea pentru a obține un avantaj tactic în fața adversarului [

Armstrong v. McAlpin

, 625 F.2d 433, 437 (2d Cir. 1980)]. Din acest considerent, autoritățile ar trebui să ezite la impunerea acestei măsuri, cu excepția cazului în care măsura este absolut necesară.

United States v. Uzzi

, 549 F. Supp. 979 (S.D.N.Y. 1982)].

Cleary v. District Court

, 704 P.2d 866, 870 (Colo. 1985), Curtea Supremă din Colorado a reținut că responsabilitatea reală are în vedere o relație mult mai strânsă și mai directă decât cea a simplei aprobări sau dezaprobări a acțiunilor procesuale care sunt dispuse într-o cauză penală. Ea are în vedere o responsabilitate care îi impune funcționarului implicarea la nivel personal, de o manieră concretă semnificativă, în procedurile de anchetă sau în deliberări cu privire la faptele cercetate. Astfel, simpla calitate de funcționar-șef într-un birou sau într-o organizație care are un domeniu de activitate vast nu atrage

ipso facto

, în situația funcționarului sau a angajatului autorității de anchetă, o „responsabilitate reală".

United States v. Clark

, 333 F. Supp. 2d 789 (E.D. Wis. 2004), procurorul i-a cerut tribunalului să-l înlăture din proces pe apărătorul inculpatului, pentru că cei doi se aflau într-un conflict de interese. Procurorul a constatat că apărătorul deținuse anterior funcția de șef al

Organized Crime Drug Enforcement Task Force

(„OCDETF"), cu atribuții de supraveghere a urmăririi penale, în aceeași perioadă în care OCDETF desfășura o investigație în privința unor fapte care i-au fost incriminate inculpatului. Ulterior, primul și-a dat demisia din funcția respectivă și a devenit apărătorul inculpatului, fapt care l-a determinat pe procuror să-i ceară tribunalului înlăturarea apărătorului, pentru că a lucrat anterior la OCDETF. Apărătorul a declarat că nu își amintește să fi participat la exercitarea urmăririi penale în privința clientului său, motivând că în funcția deținută anterior avea doar atribuții de supraveghere a urmăririi penale și, chiar dacă ar fi fost implicat în anchetă, implicarea avea un caracter formal. Examinând demersul de înlăturare a apărătorului, tribunalul a constatat că învinuirea adusă inculpatului are la bază exact aceleași fapte care au fost investigate de OCDETF în perioada în care apărătorul deținea funcția de șef al instituției. Constatând că faptele sunt exact aceleași, tribunalul a analizat dacă apărătorul a participat în mod personal și de o manieră concretă semnificativă la investigarea faptelor incriminate clientului său. Astfel, tribunalul a stabilit că apărătorul a deținut funcția de șef al OCDETF în perioada în care urmărirea penală a fost începută în privința faptelor incriminate inculpatului; că a primit rapoarte de la un subaltern care era responsabil direct de investigație, discutând cu acesta despre detaliile cauzei; că a participat la cel puțin o audiere; că a acordat asistență la obținerea înregistrărilor telefonice și a aprobat anumite acțiuni procesuale. Judecătorul a menționat că, deși o serie de acțiuni secundare se pot dovedi insuficiente pentru a se constata caracterul concret semnificativ al participării la anchetă, poate fi esențial chiar și un singur act de aprobare sau de participare într-o etapă critică. Analizând acțiunile apărătorului, tribunalul a considerat că participarea acestuia la investigație, în special prin aprobarea acțiunilor procesuale, poate fi considerată o implicare personală, de o manieră concretă semnificativă. Pentru a se asigura că apărătorul nu va utiliza informațiile obținute din deținerea funcției publice în interesele părții adverse, tribunalul l-a înlăturat pe apărător din proces, din motive de incompatibilitate.

United States v. Smith

, 995 F.2d 662 (7th Cir. 1993), procurorul i-a solicitat instanței de judecată să-l înlăture din proces pe apărătorul desemnat de stat pentru a reprezenta interesele unui inculpat. Motivul invocat de către procuror reprezenta faptul că apărătorul deținuse anterior funcția de șef al

Narcotics and Dangerous Drugs Section of the United States Attorney

,

s Office

din districtul de sud al statului Florida, cu atribuții de supraveghere a urmăririi penale într-o cauză similară cu cea a inculpatului. Judecătorii au observat că funcția anterioară a apărătorului implica supravegherea directă a persoanei care exercita nemijlocit urmărirea penală într-o cauză strâns legată de ancheta desfășurată în privința inculpatului. Totodată, apărătorul a semnat un acord (

immunity agreement

) cu cel mai important martor din dosar prin care l-a asigurat că nu va fi urmărit penal pentru declarațiile sale și a participat la ședințele ținute de departamentele de vârf cu privire la mersul anchetei. Judecătorii au considerat că aceste fapte sunt suficiente pentru a se constata că apărătorul a fost implicat de o manieră concretă semnificativă în desfășurarea investigației și că ar cunoaște informații confidențiale despre caz. În concluzie, judecătorii au menționat că, în acest caz, preocupările referitoare la integritatea procesului judiciar au o pondere mai mare decât dreptul inculpatului de a-și alege apărătorul.

supra

]. Astfel, Curtea menționează că aprecierea faptului dacă cauza penală la care avocatul a participat anterior în calitate de conducător al autorității de investigație are la bază fapte care sunt „exact aceleași" sau „similare în mod semnificativ" și dacă în cauza respectivă apărătorul a avut o „responsabilitate reală" reprezintă chestiuni care țin de competența procurorilor și a instanțelor judecătorești.

supra

] și a testului „responsabilității reale" [a se vedea §§ 31-33

supra

] în cazurile de înlăturare a apărătorilor aleși poate asigura un echilibru corect între interesul persoanei de a-și alege propriul apărător, pe de o parte, și încrederea publicului în integritatea profesiei de avocat, însoțit de interesul tragerii la răspundere a infractorilor, fără ca aceștia să fie facilitați în mod injust, pe de altă parte. Aplicarea corectă a testelor menționate este în măsură să asigure condiții care nu ar permite înlăturarea arbitrară a apărătorului ales de către învinuit.

supra

]. Totodată, pentru a vedea dacă dispozițiile contestate afectează însăși esența contradictorialității, Curtea va examina, la § 42 din prezenta Decizie, dacă există garanții împotriva acestei măsuri.

proprio motu

) apărătorul din proces, Curtea Supremă de Justiție a reținut că nu se poate susține că [articolul 72 alin. (4)] poate fi aplicat,

mutatis mutandis

, pentru toate soluțiile de înlăturare a apărătorului, indiferent că acestea au fost adoptate în baza cererii persoanei apărate sau în lipsa unei astfel de cereri. Curtea Supremă a menționat că, în cazul în care procurorul înlătură, din proprie inițiativă, apărătorul din proces (adică atunci când lipsește cererea persoanei apărate), soluția procurorului este adoptată contrar voinței persoanei apărate, fapt care presupune că ultima posedă un interes legitim de a se opune soluției procurorului prin posibilitatea contestării. În baza acestor argumente, Curtea Supremă a reținut că, în cazul în care procurorul înlătură, din proprie inițiativă, apărătorul din proces, soluția acestuia poate fi contestată în fața procurorului ierarhic superior (articolul 299 din Cod) și în fața judecătorului de instrucție (articolul 313 din Cod). Astfel, Curtea constată că există premisele unificării practicii judiciare de o manieră conformă cu exigențele constituționale.

mutatis mutandis

, în cazul soluțiilor de înlăturare a apărătorului care au fost adoptate în lipsa unei cereri a persoanei apărate [a se vedea § 40

supra

]. Prin urmare, având în vedere faptul că norma contestată de către autorul excepției nu este aplicabilă la soluționarea cauzei, acest capăt al sesizării trebuie declarat inadmisibil.

supra

]. Curtea reține că există suficiente garanții împotriva soluțiilor arbitrare. Așadar, capătul sesizării care se referă la pretinsa încălcare a principiului contradictorialității [a se vedea § 37

supra

] trebuie respins ca nefondat.

supra

). Obligația în discuție este justificată prin faptul că apărătorul poate reprezenta interesele unui client doar în condițiile legii. Astfel, dacă nu există incompatibilități, apărătorul poate pretinde că are o „așteptare legitimă" de a obține un „bun" din asistența juridică acordată. În același timp, Curtea reține că reprezentarea unei persoane în condiții de incompatibilitate nu poate fi considerată o reprezentare în condițiile legii. Prin urmare, în caz de înlăturare a unui apărător în legătură cu faptul că acesta se află în situație de incompatibilitate cu interesele clientului său, primul nu poate pretinde că a avut o „așteptare legitimă" de a obține un „bun". De altfel, contractul de asistență juridică încheiat într-o situație de incompatibilitate nu este protejat de articolul 46 din Constituție, deoarece acesta nu poate fundamenta o „așteptare legitimă". Prin urmare, articolul 46 din Constituție este inaplicabil în situațiile în care contractul de asistență juridică a fost semnat în condiții de incompatibilitate. Totodată, având în vedere faptul că problema abordată de către autorul excepției poate fi soluționată prin intermediul remediilor stabilite de lege, Curtea reține că nu are competența să examineze acest capăt al sesizării.

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituțională și a articolelor 61 alin. (3) și 64 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională

D E C I D E:

1.

Se declară inadmisibilă

sesizarea privind excepția de neconstituționalitate:

- a articolelor 52 și 53

1

;

- a textului „persoană care a efectuat urmărirea penală" de la articolul 67 alin. (5) pct. 5);

- a textului „procurorul sau instanța l-a înlăturat de la participarea în această cauză în legătură cu constatarea unor

circumstanțe ce exclud participarea lui în această calitate" de la articolul 67 alin. (6) pct. 3);

- a articolului 72 alin. (4) din Codul de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003;

- și a întregului Cod de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003,

ridicată de către dl avocat Gheorghe Malic, în dosarul nr. 10-638/19, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

Președinte                                           Mihai POALELUNGI

Chișinău, 25 aprilie 2019

DCC nr. 59

Dosarul nr. 55g/2019