4s-1/17 — Cu privire la sesizarea Curții Constituționale referitor la controlul constituționalității articolului 55 (1) din Legea privind organizarea judecătorească nr. 514-XIII din 6 iulie 1995, a Hotărârii Guvernului cu privire la organizarea și funcționarea Agenției de administrare a instanțelor judecătorești nr. 650 din 26 mai 2016 și a articolelor 10 (1), 11 (3) și 12 (2) din Legea cu privire la Agentul guvernamental nr. 151 din 30.07.2015.

4s-1/17 — Cu privire la sesizarea Curții Constituționale referitor la controlul constituționalității articolului 55 (1) din Legea privind organizarea judecătorească nr. 514-XIII din 6 iulie 1995, a Hotărârii Guvernului cu privire la organizarea și funcționarea Agenției de administrare a instanțelor judecătorești nr. 650 din 26 mai 2016 și a articolelor 10 (1), 11 (3) și 12 (2) din Legea cu privire la Agentul guvernamental nr. 151 din 30.07.2015. (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Plenul Curții Supreme de Justiție

a Republicii Moldova

H O T Ă R Â R E

Cu privire la sesizarea Curții Constituționale referitor la controlul

constituționalității articolului 55 (1) din Legea privind organizarea judecătorească

nr. 514-XIII din 6 iulie 1995, a Hotărârii Guvernului cu privire la organizarea și

funcționarea Agenției de administrare a instanțelor judecătorești nr. 650 din 26 mai

2016 și a articolelor 10 (1), 11 (3) și 12 (2) din Legea cu privire la Agentul

guvernamental nr. 151 din 30.07.2015.

Potrivit art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, art. 4 alin. (1) lit. a), art. 25

lit. d) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și art. 4 alin. (1) lit. a), art. 38

alin. (1) lit. d) din Codul jurisdicției constituționale, conducându-se de prevederile

art. 2 lit. b) și art.16 lit. b) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiție,

Plenul Curții Supreme de Justiție,

hotărăște:

A sesiza Curtea Constituțională referitor la controlul constituționalității:

514-XIII din 6 iulie 1995 și a Hotărârii Guvernului cu privire la organizarea și

funcționarea Agenției de administrare a instanțelor judecătorești nr. 650 din 26 mai

2016, dată fiind neconcordanța acestora cu articolele 1 (3), 6, 114, 116 (1) și 123

din Constituție;

guvernamental nr. 151 din 30.07.2015 sub aspectul obligației instituite în sarcina

instanțelor judecătorești de transmitere către Agentul guvernamental a

comentariilor cu privire la circumstanțele de fapt și de drept ale unui caz aflat pe

rolul Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și a consultațiilor privind

acordul de soluționare amiabilă și declarația unilaterală a Agentului

guvernamental, dată fiind neconcordanța acestora cu articolele 6, 119 și 120 din

Constituție.

Președintele

Curții Supreme de Justiție Mihai Poalelungi

Chișinău,

20 februarie 2017

nr. 6

Curtea Constituțională

a Republicii Moldova

str. Alexandru Lăpușneanu nr. 28,

Chișinău,

Republica Moldova

Autorul sesizării: Curtea Supremă de Justiție

str. Kogălniceanu 70

Chișinău,

Republica Moldova

S E S I Z A R E

prezentată în conformitate cu articolul 25 lit. c) din Legea nr. 317-XIII din 13

decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituțională, articolele 38 alin.(l) lit. d) și

39 din Codul Jurisdicției Constituționale nr. 502-XIII din 16 iunie 1995 și art. 2

lit. d) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiție

OBIECTUL SESIZĂRII

Prezenta sesizare are ca obiect controlul constituționalității:

514-XIII din 6 iulie 1995 și a Hotărârii Guvernului cu privire la organizarea și

funcționarea Agenției de administrare a instanțelor judecătorești nr. 650 din 26 mai

2016;

guvernamental nr. 151 din 30.07.2015.

EXPUNEREA PRETINSELOR ÎNCĂLCĂRI ALE CONSTITUȚIEI ȘI A

ARGUMENTELOR

Prezenta sesizare, pune în discuție două probleme care denotă, din punctul

de vedere al Plenului Curții Supreme de Justiție, existența unui conflict de ordin

constituțional între puterea judecătorească, pe de o parte, și puterea executivă,

reprezentată de Ministerul Justiției, pe de altă parte. Cele două probleme își au

sursa în mai multe texte de lege care, în opinia Plenului Curții Supreme de Justiție,

ignoră principiile fundamentale relevante ce decurg din Constituția Republicii

Moldova.

A. Stabilirea unui așa-zis „control” al Ministerului Justiției în cazul

problemelor de ordin organizatoric existente în cadrul judecătoriilor și al

Curților de apel

Articolul 55 (1) din Legea privind organizarea judecătorească nr. 514 din 6

iulie 1995 prevede că „Ministerul Justiției exercită controlul asupra judecătoriilor

și Curților de apel în probleme organizatorice”. Articolul menționat instituie o

ordine juridică contrară celei urmărite de articolul 231 din aceeași lege, care

specifică, în primele două alineate ale sale, faptul că instanțele judecătorești sunt

independente, i.e. beneficiază de o independență organizațională și funcțională

realizată prin autoadministrarea judecătorească, și faptul că autoadministrarea

judecătorească reprezintă dreptul și capacitatea reală ale instanțelor judecătorești

și ale judecătorilor de a soluționa problemele funcționării sistemului judecătoresc

în mod autonom și responsabil.

Este dificil să se imagineze cum pot fi reconciliate aceste două dispoziții

rivale. În primul rând, însăși ideea de autoadministrare a instanțelor

judecătorești în privința chestiunilor de ordin organizatoric nu este

compatibilă cu controlul exercitat de către o altă ramură a guvernării cu referire la

aceleași chestiuni. În al doilea rând, dacă nu am avea dreptate în privința afirmației

anterioare, articolul 55 (1) nu oferă nici un indiciu referitor la întinderea

controlului exercitat de către Ministerul Justiției. Prin modul său vag de redactare,

acest articol permite apariția unor situații de genul celor în care, reclamând

atribuția administrării și dezvoltării sistemului informațional judiciar, o Agenție

din cadrul Ministerului Justiției (Agenția de administrare a instanțelor judecătorești

înființată prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 650 din 26 mai 2016)

elimină opțiunea de căutare după numele și prenumele părților procesului a

hotărârilor judecătorești publicate pe portalul instanțelor de judecată, prin

invocarea legislației privind protecția datelor personale (a se vedea

http://administrareinstante.justice.md/ro/content/informa%C5%A3ie-cu-privire-la-

unele-aspecte-ce-%C5%A3in-de-publicarea-hot%C4%83r%C3%AErilor-

judec%C4%83tore%C8%99ti-pe).

Dacă astăzi Agenția poate face acest lucru, este posibil ca mâine un vice-

ministru al Justiției să afirme că Agenția a greșit și că publicul va putea căuta din

nou după nume și prenume hotărârile publicate pe portalul instanțelor de judecată

(a se vedea http://www.bizlaw.md/2017/02/15/nicolae-esanu-a-fost-o-greseala-a-

ministerului-justitiei-cautarea-dupa-nume-pe-portalul-instantelor-a-fost-

restabilita/).

Exemplul de mai sus pe care îl oferă Plenul Curții Supreme de Justiție

denotă cât de simplu poate fi încălcat principiul constituțional al justiției

transparente din cauza unui articol de lege care îi acordă Ministerului Justiției

atribuția controlului „problemelor organizatorice” din cadrul judecătoriilor și al

Curților de apel. Așadar, un principiu constituțional esențial pentru integritatea

sistemului nostru de justiție (Justices hould not only be done, but should manifestly

and undoubtedly be seen to be done – „Nu este suficient să se facă dreptate, trebuie

să se vadă că se face dreptate”, cum repetă adesea Curtea Europeană a Drepturilor

Omului în hotărârile sale), un principiu pe care trebuie să-l garanteze în special

puterea judecătorească, poate fi ignorat, cu dispensă legală, de către o agenție a

puterii executive care are funcționari lipsiți de independența și de pregătirea

juridică prezumată a judecătorilor.

Însă problema nu constă doar în caracterul vag al acestui text de lege.

Problema poate fi pusă și din perspectiva formală, cea a existenței în general a unui

asemenea articol și a unei asemenea instituții de control.

Teoria contemporană de drept constituțional se fundamentează pe câteva

valori, trei dintre care – separația puterilor, preeminența dreptului și independența

judiciarului – presupun manifestarea unui rol special de către judecători în regimul

de guvernare statală. Potrivit articolului 114 din Constituție, justiția se înfăptuiește

în numele legii doar de către instanțele judecătorești, iar în vederea asigurării unui

act de justiție corect, Legea fundamentală prevede la articolul 116 (1) că

judecătorii sunt independenți. Sub acest aspect, Constituția Republicii Moldova

pune în aplicare valorile noului constituționalism. Ea mai proiectează o instituție –

Consiliul Superior al Magistraturii – care urmărește salvgardarea independenței

celor care înfăptuiesc justiția. În dezvoltarea articolului 123 din Constituție,

legislativul a prevăzut, la articolul 1 (1) din Legea cu privire la Consiliul Superior

al Magistraturii nr. 947 din 19 iulie 1996, că Consiliul Superior al Magistraturii

funcționează în vederea organizării și funcționării sistemului judecătoresc, fiind

garantul independenței autorității judecătorești. Tot astfel, articolul 231(4) din

Legea privind organizarea judecătorească îi acordă Consiliului Superior al

Magistraturii statutul de organ al autoadministrării judecătorești.

Așadar,

(1) în sensul Legii privind organizarea judecătorească, autoadministrarea

presupune posibilitatea instanțelor judecătorești de a-și rezolva problemele de

funcționare, inclusiv cele organizatorice;

(2) Consiliul Superior al Magistraturii este un organ al autoadministrării

judecătorești, adică o instituție care ar putea efectua controlul modului în care se

autoadministrează instanțele judecătorești, din punct de vedere organizatoric, el

răspunzând pentru exercitarea în mod corespunzător a funcțiilor delegate (articolul

231 (3) și (4) din Lege);

(3) funcția de control general al problemelor organizatorice din cadrul

judecătoriilor și al Curților de apel care îi aparține Ministerului Justiției (articolul

55 (1) din Lege) se suprapune pe funcția de control general al autoadministrării

judecătorești care îi aparține Consiliului Superior al Magistraturii (articolul 231 (3)

și (4) din Lege).

Existența unui hățiș legislativ este certă. Totuși, o interpretare rezonabilă ar

conduce la concluzia neconstituționalității articolului 55 (1) din Legea privind

organizarea judecătorească. Acest text legislativ contravine articolelor 116 (1) și

123 din Constituție. Prin instituirea unui control din partea Ministerului Justiției în

cazul problemelor organizatorice ale instanțelor de judecată este afectată

independența instituțională a acestora din urmă. Situația poate conduce, după cum

am văzut, la încălcarea unor principii fundamentale esențiale pentru o justiție

corectă, de către unii funcționari bine-intenționați (în teorie), dar neprofesioniști (în

realitate). Independența puterii judiciare față de executiv presupune existența

unității și integrității organizaționale ale celei dintâi, obiective care trebuie

asigurate, cum sugerează Constituția, de către Consiliul Superior al Magistraturii.

În aceeași ordine de idei, poate fi invocat și articolul 6 din Constituție, care

garantează separația puterilor în stat. În consonanță cu acest principiu,

administrarea instanțelor trebuie să fie separată de puterea executivă, argumentul

conducând, într-un final, la caracterul esențial al independenței judecătorilor,

valoare de a cărei realizare beneficiază întreaga societate.

Trebuie menționat și faptul că, prin Strategia de Reformare a Sectorului

Justiției (2011-2016) aprobată de Parlamentul Republicii Moldova prin Legea nr.

231 din 25 noiembrie 2011, Guvernul Republicii Moldova s-a obligat, atât în fața

cetățenilor Republicii Moldova, cât și în fața partenerilor internaționali să

consolideze capacitățile de autoadministrare a sistemului judecătoresc prin

revizuirea rolului, componenței și competențelor Consiliului Superior al

Magistraturii și ale instituțiilor din subordinea acestuia (a se vedea

http://www.justice.gov.md/public/files/file/reforma_sectorul_justitiei/srsj_pa_srsj/

SRSJro.pdf, pagina 19). Adoptarea unei Hotărâri (nr. 650 din 26 mai 2016) de

către Guvern care eludează un obiectiv esențial al Strategiei aceluiași Guvern

ridică probleme din perspectiva valorii statului de drept, protejate de articolul 1 (3)

din Constituție.

B. Instituirea unor așa-zise „obligații” în sarcina instanțelor

judecătorești de transmitere a unor comentarii și consultații solicitate de către

Agentul guvernamental

În conformitate cu articolul 10 (1) din Legea cu privire la Agentul

guvernamental nr. 151 din 30 iulie 2015, după ce primește o notificare oficială din

partea Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la depunerea unei cereri

individuale, Agentul guvernamental le solicită autorităților „materiale și

comentarii referitoare la circumstanțele de fapt și de drept” ale cazului. În

acest sens, autoritățile sunt obligate, indiferent de statutul lor, să transmită

informațiile solicitate în termenele și condițiile stabilite de Agentul guvernamental.

Și în cazul soluționării pe cale amiabilă a unei cauze aflate pe rolul Curții

Europene, acordul încheiat între Agentul guvernamental și reclamant trebuie

coordonat în prealabil cu autoritățile cărora li se atribuie pretinsa încălcare a

drepturilor reclamantului (articolul 11 (3) din Lege). De asemenea, în cazul în care

Agentul guvernamental formulează o declarație unilaterală prin care recunoaște

expres existența unei încălcări a Convenției și prin care se obligă să întreprindă

toate măsurile de remediere necesare, ea trebuie consultată cu autoritățile cărora li

se atribuie pretinsa încălcare a drepturilor omului(articolul 12 (2) din Lege).

A devenit o constantă faptul că instanțele judecătorești primesc solicitări de

comentarii din partea Agentului guvernamental în vederea redactării unei apărări

care să poată fi prezentată în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Instanțelor

li se mai cere opinia, în mod sistematic, cu privire la acordurile pe care le poate

încheia Agentul guvernamental cu un reclamant, în cazul soluționării cauzei

acestuia din urmă pe cale amiabilă. Prezența unor asemenea „obligații” în Legea cu

privire la Agentul guvernamental ridică semne de întrebare prin prisma unui

principiu de drept procedural fundamental, a cărui recunoaștere ca atare i-o solicită

Plenul Curții Supreme de Justiție Curții Constituționale, prin această obiecție de

neconstituționalitate. Plenul Curții Supreme de Justiție consideră că principiul

funcției îndeplinite (functus officio) este un principiu de drept constituțional care

poate fi dedus din interpretarea coroborată a articolelor 119 („Folosirea căilor de

atac”) și 120 („Caracterul obligatoriu al sentințelor și al altor hotărâri judecătorești

definitive”) din Constituție. Exprimat prin adagiul latin Lata sententia, judex

desinit essejudex („Odată pronunțată hotărârea, judecătorul se desesizează”), el are

ca efect juridic desistarea instanței după pronunțarea unei hotărâri. Judecătorii care

s-au pronunțat în această hotărâre nu pot reveni asupra opiniei lor, singura

posibilitate de schimbare sau de remediere a soluției date fiind exercitarea căilor de

atac prevăzute de lege. Principiul urmărește garantarea certitudinii juridice.

Ar mai rămâne varianta redactării unui răspuns la solicitările de comentarii

venite din partea Agentului guvernamental de către alți judecători ai aceleiași

instanțe. Totuși, articolul 4 alin. (1) lit. d) din Legea cu privire la răspunderea

disciplinară a judecătorilor nr. 178 din 25 iulie 2014 consideră abatere disciplinară

manifestările judecătorilor care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori

prestigiului justiției, comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în afara

acestora. Exprimarea de către un judecător a acordului sau dezacordului cu o

hotărâre a colegilor săi, în afara unui proces de judecată, reprezintă o astfel de

manifestare. Dacă judecătorii și-ar exprima în comentariile solicitate de către

Agentul guvernamental opinia privind corectitudinea unor soluții judecătorești, în

afara unui proces judiciar, s-ar pronunța critic sau aprobativ cu privire la hotărârile

pronunțate de către colegii lor. Obligația judecătorilor de a nu comenta critic sau

aprobativ hotărârile colegilor lor este o obligație de rezervă, pentru menținerea

ordinii publice și a prestigiului justiției.

Prin urmare, solicitarea de comentarii sau consultații de la instanțele

judecătorești din partea Agentului guvernamental cu referire la apărările care

trebuie susținute în fața Curții Europene, la soluționarea pe cale amiabilă a unei

cauze aflate pe rolul Curții Europene sau la declarația unilaterală a Agentului

guvernamental prin care acesta recunoaște expres existența unei încălcări a

Convenției și prin care se obligă să întreprindă toate măsurile de remediere

necesare vine în conflict cu interesele certitudinii juridice, al menținerii ordinii

publice și al prestigiului justiției.

Care ar fi, însă, consecințele declarării neconstituționalității articolelor 10

(1), 11 (3) și 12 (2) din Legea cu privire la Agentul guvernamental sub aspectul

solicitării de comentarii sau consultații de la instanțele judecătorești? Puse în

balanță, prejudiciul lipsirii Agentului guvernamental de aceste comentarii sau

consultații ar fi insignifiant raportat la beneficiul menținerii certitudinii juridice, a

ordinii publice și a prestigiului justiției. Plenul Curții Supreme de Justiție aduce ca

argumente, în acest sens, următoarele prevederi legale:

(a) potrivit articolului 7 (1) din Legea cu privire la Agentul

guvernamental, activitatea Agentului guvernamental este sprijinită de o

subdiviziune specializată alcătuită din funcționari publici și persoane detașate din

cadrul altor autorități;

(b) potrivit articolului 9 (1) din Lege, pe lângă Agentul guvernamental

activează un consiliu consultativ format din reprezentanți ai autorităților publice, ai

mediului academic și ai societății civile.

Acești funcționari publici și aceste persoane detașate din cadrul altor

autorități sunt remunerate din bugetul de stat. Sarcina lor este să-l asiste pe Agentul

guvernamental și să-i ofere comentarii și consultații cu privire la chestiunile vizate

de articolele 10 (1), 11 (3) și 12 (2) din Lege. Aceeași asistență poate fi oferită și

de către consiliul consultativ menționat.

Mai mult, dispozițiile contestate ale Legii cu privire la Agentul

guvernamental ignoră și rațiunile diviziunii muncii, fapt care poate pune probleme

prin prisma separației puterilor în stat.

Având în vedere aceste considerente, Plenul Curții Supreme de Justiție

solicită:

organizarea judecătorească nr. 514-XIII din 6 iulie 1995 și a Hotărârii Guvernului

cu privire la organizarea și funcționarea Agenției de administrare a instanțelor

judecătorești nr. 650 din 26 mai 2016, dată fiind neconcordanța acestora cu

articolele 1 (3), 6, 114, 116 (1) și 123 din Constituție.

cu privire la Agentul guvernamental nr. 151 din 30.07.2015 sub aspectul obligației

instituite în sarcina instanțelor judecătorești de transmitere către Agentul

guvernamental a comentariilor cu privire la circumstanțele de fapt și de drept ale

unui caz aflat pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și a

consultațiilor privind acordul de soluționare amiabilă și declarația unilaterală a

Agentului guvernamental,dată fiind neconcordanța acestora cu articolele 6, 119 și

120 din Constituție.

Anexă: hotărârea nr. 6 a Plenului Curții Supreme de Justiție din 20 februarie 2017,

pe o filă.

Cu respect,

Președinte Mihai Poalelungi