11 — Privind sesizarea Curții Constituționale referitor la controlul constituționalității prevederilor Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 177 din 25.07.2014.

11 — Privind sesizarea Curții Constituționale referitor la controlul constituționalității prevederilor Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 177 din 25.07.2014. (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Plenul Curții Supreme de Justiție

a Republicii Moldova

H O T Ă R Î R E

privind sesizarea Curții Constituționale

referitor la controlul constituționalității prevederilor

Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 177

din 25.07.2014

Obiectul sesizării

Prezenta sesizare are ca obiect exercitarea controlului constituționalității și

declararea ca fiind neconstituționale a unor prevederi ale Articolului II din Legea pentru

modificarea și completarea unor acte legislative nr. 177 din 25.07.2014, Monitorul

Oficial nr.231-237/535 din 08.08.2014, prin care au fost operate modificări la Articolul

19 din Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului

(republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.15-17, art.63). În

special sunt contestate:

 modificările la alineatul (4), în partea ce se referă la textul „art.324 și

art.326” se substituie cu textul „art.243, 324, 326 și 3302”;

 completarea cu alin. (51);

 completarea cu alin. (52);

 completarea cu alin. (53), în partea ce se referă la textul „și întocmirea

procesului-verbal de către agentul constatator,”.

Cadrul juridic relevant

Prevederile relevante ale Constituției (M.O., 1994, nr.1) sunt următoarele:

Articolul 6

Separația și colaborarea puterilor

„În Republica Moldova puterea legislativă, executivă și judecătorească sunt

separate și colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor

Constituției.”

Articolul 20

Accesul liber la justiție

„(1) Orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor

judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertățile și

interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiție.”

Articolul 116

Statutul judecătorilor

„(1) Judecătorii instanțelor judecătorești sunt independenți, imparțiali și

inamovibili, potrivit legii.

[…]

1

(6) Sancționarea judecătorilor se face în conformitate cu legea.”

Prevederile relevante ale Legii nr.544-XIII din 20 iulie 1995 cu privire la

statutul judecătorului (republicată în M. O., 2013, nr.15-17, art.63) sunt următoarele:

Articolul 17

Asigurarea independenței judecătorului

„Independența judecătorului este asigurată prin:

a) procedura de înfăptuire a justiției;

b) procedeul de numire, suspendare, demisie și eliberare din funcție;

c) declararea inviolabilității lui;

d) secretul deliberărilor și interzicerea de a cere divulgarea lui;

e) stabilirea răspunderii pentru lipsa de stimă față de judecată, judecători și

pentru imixtiune în judecarea cauzei;

f) alocarea resurselor adecvate pentru funcționarea sistemului judiciar, crearea

de condiții organizatorice și tehnice favorabile activității instanțelor judecătorești;

g) asigurarea materială și socială a judecătorului;

h) alte măsuri, prevăzute de lege.”

Articolul 19

Inviolabilitatea judecătorului

„(1) Personalitatea judecătorului este inviolabilă.

(2) Inviolabilitatea judecătorului se extinde asupra locuinței și localului lui de

serviciu, vehiculelor și mijloacelor de telecomunicație folosite de el, asupra

corespondenței, bunurilor și documentelor lui personale.

(3) Judecătorul nu poate fi tras la răspundere pentru opinia sa exprimată în

înfăptuirea justiției și pentru hotărârea pronunțată dacă nu va fi stabilită, prin sentință

definitivă, vinovăția lui de abuz criminal.

(4) Urmărirea penală împotriva judecătorului poate fi pornită doar de către

Procurorul General sau prim-adjunctul, iar în lipsa acestuia de către un adjunct în

temeiul ordinului emis de Procurorul General, cu acordul Consiliului Superior al

Magistraturii, în condițiile Codului de procedură penală. În cazul săvârșirii de către

judecător a infracțiunilor specificate la art.243, 324, 326 și 3302 din Codul penal al

Republicii Moldova, precum și în cazul infracțiunilor flagrante, acordul Consiliului

Superior al Magistraturii pentru pornirea urmăririi penale nu este necesar.

(5) Judecătorul nu poate fi reținut, supus aducerii silite, arestat, percheziționat

fără acordul Consiliului Superior al Magistraturii. Acordul Consiliului Superior al

Magistraturii nu este necesar în caz de infracțiune flagrantă.

(51) Prin derogare de la alin.(5), după începerea procesului penal și pînă la

începerea urmăririi penale, în cazul infracțiunilor specificate la art.243, 324, 326 și 3302

din Codul penal al Republicii Moldova, judecătorul poate fi reținut, supus aducerii

silite, percheziționat, în condițiile Codului de procedură penală al Republicii Moldova,

fără acordul Consiliului Superior al Magistraturii, doar cu autorizația Procurorului

General sau a prim-adjunctului, iar în lipsa acestuia – a unui adjunct desemnat în

temeiul ordinului emis de Procurorul General.

(52) Prin derogare de la prevederile Codului contravențional al Republicii

Moldova în partea ce vizează examinarea cauzelor contravenționale de către agentul

2

constatator, în cazul în care judecătorul refuză să semneze procesul-verbal cu privire la

contravenție sau dacă acesta solicită expres, prin mențiune în procesul-verbal cu privire

la contravenție, examinarea cauzei de către instanța de judecată, dosarul contravențional

se transmite pentru examinare și soluționare a cauzei instanței de judecată de la locul

unde a fost săvârșită fapta.

(53) Judecătorul reținut, în cazul în care este bănuit că a săvârșit o contravenție,

urmează a fi eliberat imediat după identificare și întocmirea procesului-verbal de către

agentul constatator, cu informarea Consiliului Superior al Magistraturii despre faptul

reținerii.”

Prevederile relevante ale Legii nr.947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la

Consiliul Superior al Magistraturii (republicată în M. O., 2013, nr.15-17, art.65) sunt

următoarele:

Articolul 23

Asigurarea inviolabilității judecătorilor

„(1) Propunerea Procurorului General sau a prim-adjunctului, iar în lipsa

acestuia – a adjunctului desemnat prin ordinul Procurorului General de pornire a

urmăririi penale, de reținere, de aducere silită, de arestare sau de percheziție a

judecătorului se examinează de către Consiliul Superior al Magistraturii imediat, dar nu

mai târziu de 5 zile lucrătoare.

(2) Consiliul Superior al Magistraturii examinează propunerea Procurorului

General sau a prim-adjunctului, iar în lipsa acestuia – a adjunctului desemnat prin

ordinul emis de Procurorul General doar sub aspectul respectării condițiilor sau a

circumstanțelor prevăzute de Codul de procedură penală pentru dispunerea pornirii

urmăririi penale, reținerii, aducerii silite, arestării sau percheziției judecătorului, fără a

da apreciere calității și veridicității materialelor prezentate.

(3) Procurorul General nu participă la deliberare.”

Argumentele sesizării

Modificările operate în art.19 alin.(4) din Legea cu privire la statutul

judecătorului înlătură necesitatea obținerii acordului Consiliului Superior al

Magistraturii pentru pornirea de către Procurorul General a urmăririi penale împotriva

judecătorilor care au săvârșit infracțiuni specificate la articolele 243 (spălarea banilor),

324 (corupere pasivă), 326 (trafic de influență), 3302 (îmbogățire ilicită) din Codul

penal.

Astfel, în cazul săvârșirii de către un judecător a infracțiunilor menționate supra

nu este necesară o procedură specială pentru pornirea urmăririi penale împotriva

judecătorului, Procurorul General dispunând pornirea urmăririi penale fără acordul

Consiliului Superior al Magistraturii.

În hotărârea nr. 22 din 05.09.2013, Curtea Constituțională a reținut că, reieșind

din normele procesuale penale, pornirea urmăririi penale în conformitate cu legislația în

vigoare, când rezultă o bănuială rezonabilă că a fost săvârșită o infracțiune și nu există

vreuna din circumstanțele care exclud urmărirea penală și infracțiunea a fost săvârșită

de către un judecător, răspunderea penală pentru infracțiunea săvârșită nu este un act de

intervenție în activitatea și independența judecătorilor, ci un proces legal de tragere la

răspundere pentru ilegalitatea comisă. De asemenea, Curtea a constatat că învestirea

3

Procurorului General cu atribuția de a porni urmărirea penală în privința unui judecător

fără acordul prealabil al Consiliului Superior al Magistraturii este justificată de

particularitățile investigării cazurilor de corupție, care solicită operativitate și

confidențialitate în efectuarea acțiunilor procesuale.

În același timp, Curtea a reținut că buna reputație a judecătorului constituie o

condiție a încrederii publice în justiție și eficiența acesteia, fără de care nu poate fi

concepută calitatea justiției și deplina aplicare a dispozițiilor constituționale și legale

care reglementează înfăptuirea sa.

Plenul Curții Supreme de Justiție consideră că dreptul Procurorului General de a

dispune pornirea urmăririi penale în privința judecătorilor, fără acordul Consiliului

Superior al Magistraturii, pentru infracțiunile prevăzute de art. 243 și 3302 CP, poate

aduce atingere reputației magistraților, implicit și încrederii publice în justiție. La fel,

dreptul menționat al Procurorului General nu poate fi justificat de particularitățile

investigării cazurilor de spălare a banilor și îmbogățire ilicită, or caracterul acțiunilor

procesuale, în aceste cazuri, sunt completamente diferite decât cele ce sunt necesare în

cazul infracțiunilor de corupție. Mai mult, este practic imposibil de modelat situații în

care solicitarea acordului de la Consiliul Superior al Magistraturii pentru pornirea

urmăririi penale ar periclita cumva investigarea infracțiunilor prevăzute de art. 243 și

3302 CP.

Completarea art. 19 din Legea cu privire la statutul judecătorului cu alin. (51)

permit organelor de drept ca după începerea procesului penal și până la începerea

urmăririi penale, în cazul infracțiunilor specificate la art.243, 324, 326 și 3302 din

Codul penal al Republicii Moldova, judecătorul poate fi reținut, supus aducerii silite,

percheziționat, în condițiile Codului de procedură penală al Republicii Moldova, fără

acordul Consiliului Superior al Magistraturii, doar cu autorizația Procurorului General

sau a prim-adjunctului, iar în lipsa acestuia – a unui adjunct desemnat în temeiul

ordinului emis de Procurorul General. De fapt, redacția alin. (51) a fost dictată de

prevederile Hotărârii Curții Constituționale nr. 22 din 05.09.2013, prin care au fost

declarate prevederile legale cu privire la reținerea, supunerea aducerii silite și

perchiziționării magistraților.

Potrivit art. 1 alin (1) Cod de procedură penală procesul penal se consideră

început din momentul sesizării sau autosesizării organului competent despre pregătirea

sau săvârșirea unei infracțiuni. Astfel, pentru declanșarea procesului penal și, ca

urmare pentru începerea activității organelor de urmărire penală sau a procurorului, în

toate cazurile, această activitate este determinată de aducerea la cunoștință a organelor

competente din sursele prevăzute de art. 262 și 273 CPP despre săvârșirea sau pregătirea

pentru săvârșirea unei infracțiuni prevăzute de Codul penal. Actul respectiv constituind

și punctul de plecare al procesului penal fără care acesta nu poate începe. Deci,

sesizarea are valoarea atât a elementului informațional cât și a temeiului legal de

declanșare a procesului penal.

În art. 274 alin. (1) CPP se stabilește că organul de urmărire penală sau procurorul

sesizat în modul prevăzut în art.262 și 273 dispune în termen de 30 de zile, prin

ordonanță, începerea urmăririi penale în cazul în care, din cuprinsul actului de sesizare

sau al actelor de constatare, rezultă o bănuială rezonabilă că a fost săvârșită o

infracțiune și nu există vreuna din circumstanțele care exclud urmărirea penală,

informând despre aceasta persoana care a înaintat sesizarea sau organul respectiv.

4

Precum s-a menționat supra, din conținutul art. 19 alin. (51) al Legii cu privire la

statutul judecătorului rezultă că după începerea procesului penal și până la începerea

urmăririi penale, în cazul infracțiunilor specificate la art.243, 324, 326 și 3302 din

Codul penal al Republicii Moldova, judecătorul poate fi reținut, supus aducerii silite,

percheziționat.

În același timp, conform art. 279 alin.(1) CPP, efectuarea acțiunilor procesuale se

permite doar în strictă conformitate cu prevederile legii procesual-penale și numai după

înregistrarea sesizării cu privire la infracțiune. Acțiunile de urmărire penală pentru

efectuarea cărora este necesară autorizarea judecătorului de instrucție, precum și

măsurile procesuale de constrângere pot fi realizare doar după pornirea urmăririi penale,

dacă legea nu prevede altfel. La fel, ținând cont de prevederile art.1321 alin.(1) CPP,

măsurile speciale de investigați reglementate de Secțiunea a 5-a, Capitolul III din CPP

pot fi efectuate numai în cadrul urmăririi penale.

Analizând prevederile Codului de procedură penală sus-menționate, desprindem

că, din momentul sesizării sau autosesizării și până la darea ordonanței de începere a

urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua doar acțiunile procesuale prin

care nu este adusă atingere drepturilor părților. Astfel, se vor efectua acțiunile ce nu

suferă amânare în scopul constatării bănuielii rezonabile.

La modul concret, din momentul înregistrării sesizării cu privire la infracțiune și

până la darea soluției de începere a urmăririi penale, pot fi efectuate:

a) audierea martorilor;

b) cercetarea la fața locului;

c) prezentarea spre recunoaștere;

d) experimentul;

e) examinarea corporală;

f) examinarea cadavrului;

g) constatarea tehnico-științifică și medico-legală.

Din jurisprudența Curții Supreme de Justiție rezultă că efectuarea altor acțiuni

procesuale, cu excepția celor enumerate mai sus, până la începerea urmăririi penale, nu

se admite, sub riscul excluderii probelor (datelor) în baza art. 94 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală.

În așa mod, Plenul conchide că prevederile art. 19 alin. (51) al Legii cu privire la

statutul judecătorului sunt în contradicție directă cu prevederile Codului de procedură

penală în partea ce se referă la acțiunile procesuale care pot fi întreprinse în perioada de

timp de la pornirea procesului penal și până la pornirea urmăririi penale. Concomitent,

normele contestate, de fapt, anihilează garanțiile drepturilor persoanelor implicate în

procesul penal până la declanșarea urmăririi penale.

Plenul mai menționează că prevederile art. 19 alin. (51) din Legea cu privire la

statutul judecătorului lasă loc de abuzuri din partea procuraturii, care va avea dreptul de

a efectua acțiuni procesuale, după pornirea procesului penal, dar în afara urmăririi

penale și în lipsa unei bănuieli rezonabile precum că persoana respectivă a comis o faptă

prejudiciabilă. Or, din conținutul actual al normei contestate rezultă că judecătorul poate

fi reținut, adus silit sau perchiziționat la simpla sesizarea sau autosesizare, care poate fi

absolut neîntemeiată, dar care, formal, a servit temei pentru pornirea procesului penal.

Abordând constituționalitatea prevederilor art. 19 alin. (51) din Legea cu privire

la statutul judecătorului, trebuie indicat și faptul că acestea instituie norme procesual

penale care nu se conțin în Codul de procedură penală. Pe de altă parte, art. 2 alin. (1) și

5

(2) din Codul de procedură penală stabilesc că procesul penal se reglementează de

prevederile Constituției Republicii Moldova, de tratatele internaționale la care

Republica Moldova este parte și de CPP, iar normele juridice cu caracter procesual din

alte legi naționale pot fi aplicate numai cu condiția includerii lor în codul de procedură

penală.

Necesitatea includerii în Codul de procedură penală a normelor de procedură

penală indicate de alte legi derivă și din Hotărârea Curții Constituționale nr.1 din

22.01.2008 privind controlul constituționalității art.2 alin.(1) și alin.(4) din Codul de

procedură penală.

Potrivit art. 19 alin. (52) din Legea cu privire la statutul judecătorului, prin

derogare de la prevederile Codului contravențional al Republicii Moldova în partea ce

vizează examinarea cauzelor contravenționale de către agentul constatator, în cazul în

care judecătorul refuză să semneze procesul-verbal cu privire la contravenție sau dacă

acesta solicită expres, prin mențiune în procesul-verbal cu privire la contravenție,

examinarea cauzei de către instanța de judecată, dosarul contravențional se transmite

pentru examinare și soluționare a cauzei instanței de judecată de la locul unde a fost

săvârșită fapta.

Conform art. 19 alin. (53) din Legea cu privire la statutul judecătorului,

judecătorul reținut, în cazul în care este bănuit că a săvârșit o contravenție, urmează a fi

eliberat imediat după identificare și întocmirea procesului-verbal de către agentul

constatator, cu informarea Consiliului Superior al Magistraturii despre faptul reținerii”.

Până la adoptarea Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative

nr. 153 din 05.06.2012 (Monitorul Oficial nr. 185 din 31.08.2012), procedura de tragere

la răspundere administrativă a judecătorilor a fost reglementată de prevederile art. 19

alin. (6) al Legii cu privire la statutul judecătorului, conform căruia, judecătorul putea fi

supus sancțiunilor administrative numai de către instanța de judecată, cu acordul

Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătorul reținut în cazul în care era bănuit că a

săvârșit o contravenție administrativă urma a fi eliberat imediat după identificare.

Prin hotărârea Curții Constituționale nr. 22 din 05.09.2013, abrogarea alin. (6) al

art. 19 din Legea cu privire la statutul judecătorului a fost declarată neconstituțională.

Curtea Constituțională a menționat drept incontestabil faptul că judecătorii sunt

responsabili de săvârșirea faptelor contravenționale, însă excluderea prevederii privind

aplicarea sancțiunilor contravenționale față de judecători numai de către instanța de

judecată cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii diminuează independența

acestora.

De asemenea, Curtea a considerat că excluderea din lege a prevederii potrivit

căreia „judecătorul reținut în cazul în care este bănuit că a săvârșit o contravenție

administrativă urmează a fi eliberat imediat după identificare”, poate servi drept temei

pentru reținerea abuzivă a judecătorului, fapt ce reprezintă un pericol pentru autoritatea

și reputația sa.

În opinia Plenului Curții Supreme de Justiție, reglementările actuale din art. 19

alin. (52) și (53), la fel, pot servi drept temei pentru reținerea abuzivă a judecătorului,

fapt ce reprezintă un pericol pentru autoritatea și reputația sa.

Conform art. 442 alin. (1) din Codul contravențional, procesul-verbal cu privire

la contravenție este un act prin care se individualizează fapta ilicită și se identifică

6

făptuitorul. Procesul-verbal se încheie de agentul constatator pe baza constatărilor

personale și a probelor acumulate, în prezența făptuitorului sau în absența lui.

Astfel, procesul-verbal reprezintă un act procesual cu privire la învinuirea

persoanei de săvârșirea unei contravenții, iar în lumina jurisprudenței CEDO,

procesul-verbal în procedura contravențională poate fi considerat și ca o învinuire

penală (Cauza Zilinberg c. Moldovei, Cererea nr. 61821/00).

Plenul consideră inadmisibilă situația în care învinuiri cu caracter penal pot fi

aduse magistraților de organe extrajudiciare, precum sunt agenții constatatori, și fără

acordul Consiliului Superior al Magistraturii. Concluzia menționată este confirmată și

prin prevederile alin. (4) ale art. 19 din Legea cu privire la statutul judecătorului, care

statuează că urmărirea penală împotriva judecătorului poate fi pornită doar de către

Procurorul General sau prim-adjunctul, iar în lipsa acestuia de către un adjunct în

temeiul ordinului emis de Procurorul General, cu acordul Consiliului Superior al

Magistraturii, în condițiile Codului de procedură penală.

Neconstituționalitatea textului „și întocmirea procesului-verbal de către

agentul constatator,” din alin. (52) al art. 19 mai derivă și din faptul că judecătorul

reținut, în cazul în care este bănuit că a săvârșit o contravenție, urmează a fi eliberat nu

imediat după identificare, însă doar după întocmirea procesului-verbal de către agentul

constatator. În situația în care Codul contravențional nu stabilește termene concrete în

care se întocmește procesul-verbal, se impune concluzia că judecătorul nu va fi eliberat

imediat după stabilirea identității sale, chiar și în cazul în care va declara din start că nu

va semna procesul-verbal.

Din motivele menționate, în temeiul art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituția

Republicii Moldova, art. 24 alin. (1), art. 25 lit. d) din Legea cu privire la Curtea

Constituțională și art. 4 alin. (1) lit. a), art. 38 alin. (1) lit. d) din Codul jurisdicției

constituționale, Plenul Curții Supreme de Justiție

H O T Ă R Ă Ș T E:

A sesiza Curtea Constituțională referitor la controlul constituționalității

prevederilor Articolului II al Legii pentru modificarea și completarea unor acte

legislative nr. 177 din 25.07.2014.

Președinte Mihai Poalelungi

mun. Chișinău,

29 septembrie 2014

Nr. 11

7