4s-6/15 — Cu privire la sesizarea Curții Constituționale pentru efectuarea controlului constituționalității dispozițiilor art. 53 lit. c din Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158-XVI din 04.07.2008 și a dispozițiilor art. 76 lit. g din Codul muncii.

Plenul Curții Supreme de Justiție

a Republicii Moldova

H O T Ă R Â R E

Cu privire la sesizarea Curții Constituționale pentru efectuarea controlului

constituționalității dispozițiilor art. 53 lit. c) din Legea cu privire la funcția publică

și statutul funcționarului public nr. 158-XVI din 04.07.2008 și a dispozițiilor

art. 76 lit. g) din Codul muncii.

Conform art. 121 alin. (1) Cod de procedură civilă, art. 24, 25 lit. d) Legea cu

privire la Curtea Constituțională, art. 38 lit. d) și 39 din Codul jurisdicției

constituționale, art. 2 lit. b), 16 lit. b) și 17 din Legea cu privire la Curtea Supremă

de Justiție, Plenul

hotărăște:

constituționalității dispozițiilor art. 53 lit. c) din Legea cu privire la funcția publică

și statutul funcționarului public nr. 158-XVI din 04.07.2008 și a dispozițiilor

art. 76 lit. g) din Codul muncii.

Președintele

Curții Supreme de Justiție Mihai Poalelungi

Chișinău,

16 noiembrie 2015

nr.11

1

Curtea Constituțională a RM

mun. Chișinău, str. A. Lăpușneanu, 28

S E S I Z A R E

Cu privire la efectuarea controlului constituționalității dispozițiilor art. 53

lit. c) din Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public

nr. 158-XVI din 04.07.2008 și a dispozițiilor art. 76 lit. g) din Codul muncii.

Onorată Curte,

La 23 august 2012, Anatolie Focșa a sesizat instanța de contencios

administrativ, cu cerere de chemare în judecată, împotriva Primarului și Primăriei

orașului Căușeni, solicitând anularea actului administrativ, încasarea salariului

pentru perioada absenței forțate de la serviciu și compensarea prejudiciului moral.

Obiectul litigiului constituie dispoziția Primarului or. Căușeni „Cu privire la

suspendarea raporturilor de muncă” nr. 03-1/124 din 21 august 2012, emisă în baza

prevederilor art. 53 lit. c) din Legea cu privire la funcția publică și statutul

funcționarului public nr. 158-XVI din 04 iulie 2008 și art. 76 lit. g) din Codul

muncii al RM nr. 154-XV din 28 martie 2003, prin care a fost dispusă suspendarea

raportului de muncă cu juristul Primăriei or. Căușeni, Focșa Anatolie, învinuit pe

cauza penală nr. 2011180028 de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 310 alin.

(1) Cod penal (falsificarea probelor în procesul civil de către un participant la

proces sau de către reprezentantul acestuia) până la rămânerea definitivă a hotărârii

judecătorești.

La 12 septembrie 2012, Oficiul Teritorial Căușeni al Cancelariei de Stat a

contestat în instanța de judecată același act administrativ.

Prin încheierea din 21 septembrie 2012, pricinile au fost conexate într-un

singur proces, cauzei fiindu-i atribuit nr. 3-137/2012.

Prin încheierea din 10 aprilie 2013, la solicitarea reprezentantului Primăriei,

instanța a dispus suspendarea procesului nr. 3-137/2012 până la soluționarea

cauzei penale și rămânerea hotărârii judecătorești irevocabile pe cauza penală

privind învinuirea lui Anatolie Focșa de comiterea infracțiunii prevăzute de art.

310 alin. (1) Cod penal.

Prin sentința Judecătoriei Căușeni din 10.02.2014, procesul penal intentat

împotriva lui Focșa Anatolie, învinuit în comiterea infracțiunii prevăzute de art.

310 alin. (1) Cod penal, a fost încetat, ca urmare a intervenirii prescripției.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 03.02.2015, s-a respins apelul

declarat de către Anatolie Focșa și s-a menținut sentința Judecătoriei Căușeni din

10.02.2014.

La 18.03.2015, instanța a reluat examinarea procesului nr. 3-137/2012.

2

În ședința din 31.07.2015, reclamantul a solicitat ridicarea excepției de

neconstituționalitate a prevederilor art. 53 lit. c) din Legea cu privire la funcția

publică și statutul funcționarului public nr. 158-XVI din 04 iulie 2008 și a

prevederilor art. 76 lit. g) din Codul muncii al RM nr. 154-XV din 28 martie 2003.

În motivarea cererii, reclamantul a susținut că prevederile legale evocate

contravin art. 21 din Constituția Republicii Moldova, care prevede că orice

persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăția sa va

fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i

s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale.

Suspendarea provizorie din funcție, fiind o sancțiune, care constă în

interzicerea provizorie bănuitului, învinuitului de a exercita atribuțiile de serviciu

sau de a realiza activități cu care acesta se ocupă în interesul serviciului public și,

prin urmare, această sancțiune afectează principiul prezumției nevinovăției

Dispoziția de suspendare din funcție este o măsură intermediară, dar nu o

hotărâre definitivă, prin care se soluționează cauza penală respectivă. Astfel, în

opinia reclamantului, expunerea publică a angajatorului asupra vinovăției

bănuitului, învinuitului, la această fază, contravine principiului prezumției

nevinovăției garantat de art. 6 alin. (2) CEDO care, în conformitate cu prevederile

art. 4 alin. (2) din Constituție, urmează a fi aplicate în direct, de către instanța de

judecată.

Măsura suspendării reprezintă o sancțiune accesorie sancțiunii principale ce se

stabilește prin hotărârea de condamnare definitivă și nu poate fi anterioară acesteia.

Reclamantul mai pretinde că prevederile legale, în baza cărora s-a dispus

suspendarea lui din funcție, contravin și altor prevederi ale Constituției Republicii

Moldova și actelor internaționale la care Republica Moldova este parte, și anume:

Articolul 43 alin. (1), care prevede că orice persoană are dreptul la muncă, la

libera alegere a muncii, la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și

la protecția împotriva șomajului.

Articolul 54 alin. (1), potrivit căruia, în Republica Moldova nu pot fi adoptate

legi care ar suprima sau ar diminua drepturile și libertățile fundamentale ale omului

și cetățeanului.

Exercițiul drepturilor și libertăților nu poate fi supus altor restrângeri decât

celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului

internațional și sunt necesare în interesele securității naționale, integrității

teritoriale, bunăstării economice a țării, ordinii publice, în scopul prevenirii

tulburărilor în masă și infracțiunilor, protejării drepturilor, libertăților și demnității

altor persoane, împiedicării divulgării informațiilor confidențiale sau garantării

autorității și imparțialității justiției.

Prevederile art. 54 alin. (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în

articolele 20-24 din Constituție.

Articolului 47 alin. (1) din Constituția Republicii Moldova, care prevede că

statul este obligat să ia măsuri, pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent

(...).

Articolul 6 pct. 1) din Pactul internațional cu privire la drepturile economice,

sociale și culturale, care prevede că „statele, părți la prezentul Pact, recunosc

dreptul la muncă ce cuprinde dreptul, pe care îl are orice persoană de a obține

3

posibilitatea să-și câștige existența printr-o muncă liber aleasă sau acceptată și vor

lua măsuri potrivite pentru garantarea acestui drept. ”

Articolul 23 pct. 1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care

stabilește că „orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale,

la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotirea împotriva

șomajului”.

Articolul 15 alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene,

care proclamă că „orice persoană are dreptul la muncă și dreptul de a exercita o

ocupație aleasă sau acceptată în mod liber”.

Printre alte argumente, reclamantul mai pretinde că prevederile legale, a căror

excepție de neconstituționalitate se ridică, nu întrunesc testul de proporționalitate,

conform căruia „orice măsură luată trebuie să fie adecvată – capabilă în mod

obiectiv să conducă la îndeplinirea scopului, necesară – indispensabilă pentru

îndeplinirea scopului și proporțională – asigurând justul echilibru între interesele

concrete, pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit.

În acest context, reclamantul susține că prevederile art. 53 lit. c) din Legea cu

privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158-XVI din 04 iulie

2008 și articolul 76 lit. g) din Codul muncii al RM nr. 154-XV din 28 martie 2003,

în partea care prevăd suspendarea contractului individual de muncă, din inițiativa

angajatorului, atunci când există temeiuri pentru a aprecia că activitatea ilicită a

salariatului ar periclita interesele angajatorului, trebuie să se supună unor condiții

care să asigure că această măsură nu are un caracter arbitrar, or, măsura prin care

legea asigură angajatorului, posibilitatea de a dispune suspendarea contractului

individual de muncă, are consecințe ample asupra drepturilor salariatului și trebuie

însoțită de garanția unei decizii obiective și temeinic fundamentate.

Astfel, spre deosebire de situația altor cazuri, când suspendarea operează, ca

urmare a actelor emise de magistrați (judecători de instrucție), având un caracter

obiectiv și imparțial între cel care desfășoară activitatea profesională și autoritatea

din care face parte, suspendarea contractului de muncă conform art. 53 lit. c) din

Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158-XVI din

04 iulie 2008 și articolul 76 lit. g) din Codul muncii al RM nr. 154-XV din

28 martie 2003, se poate dispune de către angajator, ca urmare a voinței acestuia,

iar, în aceste condiții, respectarea garanțiilor de obiectivitate și de temeinicie ale

deciziei de suspendare dispuse de angajator poate fi pusă sub semnul îndoielii, or

deciziile angajatorului pot fi subiective și, uneori, chiar abuzive, mai ales în

contextul raporturilor contractuale de muncă care, prin natura lor, presupun o

subordonare a salariatului față de angajator, caracterizată prin executarea unei

munci sub autoritatea angajatorului, care este în drept de a da ordine și directive,

de a controla prestarea muncii și de a sancționa încălcările săvârșite de către

angajat.

În contextul expus, reclamantul consideră că normele aplicate de angajator

vizând măsura restrângerii exercițiului dreptului la muncă, suspendarea

contractului individual de muncă, ca efect al recunoașterii în calitate de bănuit sau

emiterii în privința funcționarului public a ordonanței de punere sub învinuire ori

trimitere în instanța de judecată a dosarului penal privind comiterea de către

salariat a unei infracțiuni incompatibile cu munca prestată, până la rămânerea

4

definitivă a hotărârii judecătorești, nu întrunesc condiția caracterului proporțional

și principiului prezumției de nevinovăție, măsura fiind excesivă, în raport cu

obiectivul ce trebuie atins.

Un alt argument al reclamantului – Decizia Curții Constituționale a României

nr. 279 din 23.04.2015, prin care, într-o cauză civilă similară, Curtea

Constituțională a României a constatat că, în urma efectuării testului de

proporționalitate vizând măsura restrângerii exercițiului dreptului la muncă,

suspendarea contractului individual de muncă, ca efect al formulării unei plângeri

penale de către angajator împotriva salariatului, nu întrunește condiția caracterului

proporțional, măsura fiind excesivă în raport cu obiectivul ce trebuie atins, astfel că

dispozițiile ... (Legii supuse controlului constituționalității) sunt și, respectiv, au

fost declarate neconstituționale.

Astfel, reclamantul pretinde că dispozițiile 53 lit. c) din Legea cu privire la

funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158-XVI din 04 iulie 2008 și

articolul 76 lit. g) din Codul muncii al RM nr. 154-XV din 28 martie 2003 sunt

neconstituționale.

Prin încheierea Judecătoriei Căușeni din 31.07.2015, a fost dispusă sesizarea,

prin intermediul Curții Supreme de Justiție, a Curții Constituționale privind

exercitarea controlului constituționalității art. 53 lit. c) din Legea cu privire la

funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158-XVI din 04 iulie 2008 și a

prevederilor art. 76 lit. g) din Codul muncii al RM nr. 154-XV din 28 martie 2003.

Conform art.121 alin.(1) Cod de procedură civilă, dacă în procesul judecării

pricinii se constată că norma de drept ce urmează a fi aplicată sau care a fost deja

aplicată este în contradicție cu prevederile Constituției Republicii Moldova, iar

controlul constituționalității actului normativ este de competența Curții

Constituționale, instanța de judecată formulează o sesizare a Curții Constituționale,

pe care o transmite prin intermediul Curții Supreme de Justiție.

Plenul Curții Supreme de Justiție, examinând cererea formulată de autorul

sesizării privind sesizarea Curții Constituționale, în vederea efectuării controlului

constituționalității articolului 53 lit. c) din Legea cu privire la funcția publică și

statutul funcționarului public nr. 158-XVI din 04 iulie 2008 și articolul 76 lit. g)

din Codul muncii al RM nr. 154-XV din 28 martie 2003, își formulează concluzia

expusă mai jos.

Din materialele dosarului rezultă că obiectul sesizării Curții Constituționale îl

constituie:

art. 53 lit. c) din Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului

public nr. 158-XVI din 04 iulie 2008 – raporturile de serviciu se suspendă de către

autoritatea publică în cazul recunoașterii în calitate de bănuit sau emiterii în

privința acestuia a ordonanței de punere sub învinuire, până la rămânerea definitivă

a hotărârii judecătorești;

art. 76 lit. g) din Codul muncii al RM nr. 154-XV din 28 martie 2003 –

contractul individual de muncă se suspendă în circumstanțe ce nu depind de voința

părților, în caz de trimitere în instanța de judecată a dosarului penal privind

comiterea de către salariat a unei infracțiuni incompatibile cu munca prestată, până

la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

5

Raportând prevederile art. 53 lit. c) din Legea cu privire la funcția publică și

statutul funcționarului public nr. 158-XVI din 04 iulie 2008 și art. 76 lit. g) din

Codul muncii al RM nr. 154-XV din 28 martie 2003 la prevederile art. 21, 43 alin.

(1), 54 din Constituție, Plenul Curții Supreme de Justiție consideră că normele

vizate sunt în contradicție și, respectiv, există temeiuri de a sesiza Curtea

Constituțională, în vederea efectuării controlului constituționalității acestor

norme legale.

Or, din esența litigiului apărut între părți, rezultă că normele de drept a căror

constituționalitate se solicită a fi verificată, urmează a fi aplicate la soluționarea

prezentei pricini.

În context, Plenul atestă că sunt prezente elementele principale de excepție de

neconstituționalitate: existența raportului triunghiular între partea aflată în proces,

ale cărei drepturi sau interese au fost eventual lezate printr-o normă

neconstituțională, instanța de judecată, în fața căreia se invocă

neconstituționalitatea și Curtea Constituțională chemată să soluționeze excepția de

neconstituționalitate; obiectul excepției de neconstituționalitate.

Astfel, testul relevanței, prevăzut de art. 121 CPC pentru invocarea excepției

de neconstituționalitate – legătura logică și indispensabilă între fondul litigiului și

prevederile art. 53 lit. c) din Legea cu privire la funcția publică și statutul

funcționarului public nr. 158-XVI din 04 iulie 2008 și art. 76 lit. g) din Codul

muncii al RM nr. 154-XV din 28 martie 2003, este susținut în speță.

În temeiul art. 135 alin. (1) lit. g) din Constituția Republicii Moldova, art. 4

alin. (1) lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, art. 39 din Codul

jurisdicției constituționale și art. 121 Cod de procedură civilă, Plenul Curții

Supreme de Justiție

solicită

Efectuarea controlului constituționalității art. 53 lit. c) din Legea cu privire

la funcția publică și statutul funcționarului public nr. 158-XVI din 04 iulie 2008 și

art. 76 lit. g) din Codul muncii al RM nr. 154-XV din 28 martie 2003.

Alăturat prezentei sesizări se remite dosarul civil intentat la cererea de

chemare în judecată a lui Anatolie Focșa împotriva Primarului și Primăriei orașului

Căușeni privind anularea actului administrativ, încasarea salariului pentru perioada

absenței forțate de la serviciu și compensarea prejudiciului moral.

Cu respect,

Președintele

Curții Supreme de Justiție Mihai Poalelungi

Chișinău,

16 noiembrie 2015

nr.11

6