2ra-356/25 — Repararea prejudiciului material

La 13 februarie 2024, Muzica Ion a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Palamarciuc Anatolie, solicitând obligarea pârâtului să-i elibereze facturile fiscale întocmite pe numele său, care ar confirma primirea bunurilor indicate, iar în caz contrar, transmiterea bunurilor menționate ori achitarea contravalorii acestora în bani.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, la 23 martie 2022, reprezentantul pârâtului, Lavric Andrei, împreună cu Palamarciuc Anatolie, au depus în instanță o referință într-o cauză civilă inițiată anterior de reclamant, în luna octombrie 2021.

Reclamantul a susținut că, analizând referința depusă, a ajuns la concluzia că aceasta conține date false.

Potrivit conținutului referinței, pârâtul ar fi declarat că, în anul 2003, activa în calitate de contabil-șef al SRL „Drebozaci”.

Conform aceleiași referințe, pârâtul ar fi primit indicații de la administratorul SRL „Drebozaci”, Cojocari Vasile, de a întocmi și elibera o factură fiscală în numele societății, avându-l drept beneficiar pe Muzica Ion, pentru un tractor de model T-25, în valoare aproximativă de 12 000 lei.

A indicat că factura ar fi fost întocmită în aceeași zi, fiind semnată de Palamarciuc Anatolie în calitate de contabil-șef, de administratorul Cojocari Vasile, cu aplicarea ștampilei persoanei juridice, precum și de Muzica Ion în calitate de beneficiar.

În referință s-a mai menționat că fondatorii SRL „Drebozaci” ar fi vizionat tractorul T-25 și ar fi ajuns la o înțelegere cu reclamantul, însă pârâtul nu ar fi cunoscut conținutul acestei înțelegeri sau existența unor acte juridice încheiate între părți.

Totodată, referința ar fi indicat o situație similară privind un automobil de model SAZ-3507, pentru care pârâtul ar fi întocmit o factură fiscală, la indicația administratorului societății, avându-l drept beneficiar pe Muzica Ion, în valoare aproximativă de 17 000 lei. 1

Pârâtul ar fi declarat că nu își amintește datele de identificare ale bunului, inclusiv numărul de înmatriculare, seria caroseriei, anul producerii sau suma exactă indicată în factură.

A menționat că factura ar fi fost semnată de pârât în calitate de contabil-șef, de administratorul societății cu aplicarea ștampilei și de Muzica Ion în calitate de beneficiar.

De asemenea, în referință s-a indicat că pârâtul nu a cunoscut negocierile purtate între administratorul SRL „Drebozaci” și reclamant.

Totodată, a menționat că, la 15 septembrie 2006, Palamarciuc Anatolie ar fi semnat, în calitate de secretar, procesul-verbal nr. 1 al ședinței cotașilor societății.

Reclamantul a arătat că nu cunoaște de unde pârâtul și reprezentantul acestuia ar fi obținut facturile fiscale pretins semnate de el.

În motivarea soluției, instanța de apel a reținut că obiectul litigiului îl constituie solicitarea reclamantului privind repararea prejudiciului material prin obligarea pârâtului la eliberarea facturilor fiscale pe numele său, precum că ar fi primit bunurile indicate, iar în caz contrar, restituirea bunurilor ori achitarea contravalorii acestora.

Instanța de apel a constatat că, potrivit regulilor sarcinii probei, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care își întemeiază pretențiile, iar răspunderea delictuală poate fi angajată doar dacă sunt întrunite cumulativ elementele acesteia: existența prejudiciului, fapta ilicită, raportul de cauzalitate și vinovăția.

A reținut că reclamantul nu a demonstrat prin probe pertinente existența unui prejudiciu material cauzat de pârât și nici întrunirea condițiilor necesare angajării răspunderii delictuale. Pretențiile reclamantului se întemeiază exclusiv pe conținutul unei referințe depuse de pârât într-o altă cauză civilă, în care acesta a indicat că, în calitate de contabil-șef al SRL „Drebozaci”, ar fi întocmit facturi fiscale la indicația administratorului societății. 2

Instanța de apel a reținut că, chiar și în ipoteza existenței unor asemenea facturi fiscale, acestea ar fi fost emise de persoana juridică SRL „Drebozaci”, iar nu de angajatul acesteia în nume propriu. Totodată, reclamantul nu a demonstrat că facturile fiscale s-ar afla în posesia pârâtului, astfel încât cerința privind obligarea acestuia la eliberarea lor este neîntemeiată.

De asemenea, instanța a considerat corectă soluția primei instanțe de respingere a cererii privind restituirea bunurilor indicate sau achitarea contravalorii acestora, întrucât din materialele cauzei nu rezultă existența unei obligații a pârâtului față de reclamant.

În privința probelor anexate în apel, instanța a reținut că acestea nu pot fi apreciate, deoarece apelantul nu a demonstrat imposibilitatea prezentării lor în prima instanță.

În consecință, instanța de apel a concluzionat că prima instanță a apreciat corect probele administrate și a pronunțat o hotărâre legală și întemeiată, iar argumentele apelului exprimă doar dezacordul apelantului cu soluția adoptată, fără a evidenția încălcări ale normelor de drept material sau procedural, motiv pentru care apelul a fost respins, cu menținerea hotărârii primei instanțe.

La 2 iunie 2025, prin intermediul poștei (f.d.80), Muzica Ion a declarant recurs împotriva deciziei din 4 martie 2025 a Curții de Apel Nord, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și a deciziei, cu adoptarea unei noi hotărâri de admitere a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, recurentul a invocat că instanțele de judecată au examinat cauza superficial și nu au verificat pe deplin circumstanțele reale ale litigiului.

A susținut că referința depusă la 23 martie 2022 de către Palamarciuc Anatolie și reprezentantul acestuia ar conține informații neadevărate privind pretinsa eliberare a facturilor fiscale pentru bunurile indicate.

Recurentul a arătat că nu a primit tractorul de model T-25 și automobilul de model SAZ-3507 menționate în referință și că instanțele nu au verificat autenticitatea facturilor fiscale invocate.

Potrivit recurentului, instanțele nu au verificat documentele contabile ale SRL „Drebozaci” și nu au dispus efectuarea unor verificări sau expertize necesare pentru elucidarea circumstanțelor cauzei.

A susținut că probele și explicațiile prezentate de el nu ar fi fost examinate complet și că instanțele nu au stabilit unde se află bunurile indicate și cine le deține în realitate.

Recurentul a menționat că valoarea bunurilor pretins transmise constituie aproximativ 29 000 lei. 3

Totodată, a indicat că hotărârile pronunțate sunt ilegale și i-au încălcat drepturile.

În susținerea recursului, recurentul a anexat copii ale unor documente, inclusiv acte tehnice și înscrisuri pe care le consideră relevante pentru soluționarea litigiului.

Art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel”.

Art. 432 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. Temeiurile menționate la alin. (1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.”

Art. 442 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor prevăzute la art. 432. Instanța invocă, din oficiu, neatragerea în proces a persoanelor ale căror drepturi sunt lezate prin hotărâre. (2) În recurs nu pot fi administrate noi probe, cu excepția celor care dovedesc cheltuielile de judecată și despăgubirile menționate la art. 372 alin. (3). Aprecierea probelor dată de prima instanță și de instanța de apel este obligatorie pentru instanța de recurs, cu excepția cazului în care se invocă temeinic art. 432 alin. (1) lit. e) sau în care Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după trimitere la rejudecare. La examinarea recursului, prevederile art. 372 se aplică în mod corespunzător”.

Art. 433 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat”.

Art. 440 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă: „(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. 4 (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților”.

În conformitate cu art. 431 alin. (1) și art. 432 din Codul de procedură civilă, Curtea Supremă de Justiție verifică legalitatea deciziilor instanțelor de apel exclusiv prin prisma temeiurilor de casare prevăzute de lege, fără a proceda la o rejudecare a cauzei în fond, iar potrivit art. 433 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, recursul este inadmisibil dacă este vădit neîntemeiat.

Potrivit cadrului legal și practicii judiciare constante, recursul constituie o cale extraordinară de atac destinată verificării legalității hotărârii instanței de apel, iar nu reevaluării circumstanțelor de fapt stabilite de instanțele inferioare. Prin urmare, recurentul este obligat să indice erori de drept calificate sau vicii procedurale esențiale care ar atrage incidența art. 432 din Codul de procedură civilă.

Analizând motivele invocate în recursul declarat de Muzica Ion, Completul de judecată constată că acestea nu relevă existența unor asemenea erori, recurentul limitându-se, în esență, la contestarea aprecierii probelor și la reiterarea argumentelor examinate deja de instanța de apel.

Recurentul susține că instanțele inferioare nu ar fi verificat autenticitatea facturilor fiscale invocate, proveniența acestora și circumstanțele pretinsei transmiteri a bunurilor indicate în referință.

Contrar acestor susțineri, Completul constată că instanța de apel a examinat în mod explicit obiectul litigiului și a analizat pretențiile reclamantului prin prisma condițiilor răspunderii delictuale, verificând existența prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate și a vinovăției.

Din constatările instanței de apel rezultă că pretențiile reclamantului s-au întemeiat exclusiv pe conținutul unei referințe depuse într-o altă cauză civilă, fără prezentarea unor probe pertinente care să demonstreze existența unui prejudiciu material cauzat de pârât.

Instanța de apel a reținut că, chiar și în ipoteza existenței unor facturi fiscale, acestea ar fi fost emise de persoana juridică SRL „Drebozaci”, iar nu de angajatul acesteia în nume propriu, reclamantul neprobând că asemenea documente s-ar afla în posesia pârâtului sau că acesta ar avea o obligație juridică față de reclamant. 5

Totodată, instanța de apel a constatat că din materialele cauzei nu rezultă existența unei obligații a pârâtului de a transmite bunurile indicate ori de a achita contravaloarea acestora, concluzie întemeiată pe aprecierea probelor administrate în cauză.

Referitor la criticile recurentului privind pretinsa examinare incompletă a probelor și necesitatea efectuării unor verificări suplimentare sau expertize, Completul reține că acestea tind, în realitate, la o reevaluare a circumstanțelor de fapt și a materialului probator, aspect inadmisibil în recurs potrivit limitelor controlului de legalitate exercitat de instanța supremă.

Curtea Supremă de Justiție nu poate substitui instanțelor inferioare în aprecierea probelor și stabilirea situației de fapt, în lipsa demonstrării unor erori de drept sau încălcări procedurale esențiale.

Completul observă că recurentul nu indică nicio normă de drept material aplicată eronat și nu demonstrează caracterul arbitrar sau vădit nerezonabil al concluziilor instanței de apel în sensul art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

În ansamblu, motivele invocate în recurs exprimă exclusiv dezacordul recurentului față de soluția pronunțată și urmăresc reexaminarea fondului cauzei, ceea ce depășește limitele controlului de legalitate exercitat în cadrul recursului.

Prin urmare, nefiind constatate erori de drept material sau procedural care să atragă incidența temeiurilor prevăzute de art. 432 din Codul de procedură civilă, recursul declarat de Muzica Ion este vădit neîntemeiat.

În conformitate cu art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f) și art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă