3ra-697/25 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
3ra-697/25 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2026)
Î N C H E I E R E
cu privire la inadmisibilitatea recursului depus de Rezvan Nobahar Sahahram,
reprezentat de avocata Bolocan Ludmila,
în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în
judecată depusă de Rezvan Nobahar Shahram împotriva Inspectoratului General
pentru Migrație cu privire la anularea actului administrativ și obligarea emiterii
actului administrativ individual favorabil,
împotriva deciziei din 20 august 2025 a Curții de Apel Centru,
(Dosarul nr. 3ra-697/24
NR. PIGD 2-23018378-01-3ra-01102025)
Recursul este vădit neîntemeiat. Art. 246 alin. (2) lit. h) Cod administrativ.
Dezacordul recurentei cu decizia instanței de apel nu constituie un temei de casare
a ei.
Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani – jud. C. Guzun
Curtea de Apel Centru – jud. V. Sîrbu, A. Braga, A. Cașcaval
18 februarie 2026
Textul corespunde originalului
Examinând în lipsa părților admisibilitatea recursului declarat de
Rezvan Nobahar Sahahram, reprezentat de avocata Bolocan Ludmila,
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Diana Stănilă,
Oxana Parfeni, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
În data de 06 februarie 2025, avocata Bolocan Liudmila în interesele lui
Rezvan Nobahar Shahram, s-a adresat cu acțiune în ordinea contenciosului
administrativ împotriva Inspectoratului General pentru Migrație, solicitând
anularea Deciziei nr. 276/23 DAI din 27 ianuarie 2023 de refuz în acces la o nouă
procedură de azil în privința lui Rezvan Nobahar Sahahram și respectiv obligarea
Inspectoratului General pentru Migrație la acordarea unei forme de protecție
reclamantului, prevăzute de art. 16 a Legii nr. 270 din 18 decembrie 2008 privind
azilul în Republica Moldova.
În motivarea acțiunii a indicat că, la data de 15 iunie 2020, Rezvan Nobahar
Shahram, cetățean al Iranului, s-a adresat la Direcția azil și integrare solicitând azil
în Republica Moldova. În rezultatul examinării cererii, la data de 14 septembrie
2020, prin decizia nr. 71/20 DAI, cererea de acordare a statutului de refugiat în
Republica Moldova a fost respinsă.
Totodată, a declarat că s-a născut la XXXXX în Iran orașul Teheran, este de
origine iranian și religie XXXXX.
În anul 2011, solicitantul de azil a venit în Republica Moldova cu scop de
afaceri în industria alimentară și vinicolă, iar motivul care l-a determinat să solicite
statutul de refugiat în Republica Moldova, este bazat pe criteriul religios.
Acesta a menționat că în anul 2017, s-a convertit la religia XXXXX care însă
nu este recunoscută de lege în Iran, or, în cazul în care se va întoarce în țara sa de
origine, riscă încarcerare pe un termen de la 10 la 30 de ani, deoarece Coranul
interzice schimbarea religiei. De altfel, 99,9 % din populația Iranului sunt adepți ai
religiei XXXXX.
Reclamantul a mai indicat că, Iranul este o țară conservatoare și că Guvernul,
prin rețelele de socializare cunoaște că și-a schimbat religia, iar prin urmare poate
fi arestat la întoarcere.
A susținut că potrivit deciziei șefului Direcției Azil și Integrare din 14
septembrie 2020 s-a decis respingerea cererii lui, pe motiv că nu ar întruni
1
condițiile necesare, iar deși a fost contestată pe calea contenciosului administrativ,
în urma încheierii Curții Supreme de Justiție din anul 2022, soluția autorității
publice a rămas neschimbată.
La 18 ianuarie 2023, Rezvan Nobahar Shahram s-a adresat la Direcție cu o
nouă cerere de acces la o nouă procedură de azil.
În contextul noii cereri de azil acesta a susținut că nu dorește să se reîntoarcă
în țara de origine, deoarece s-a convertit în 2017 la religia XXXXX, precum și că
în Iran în prezent are loc un conflict armat intern.
Urmare a examinării noii cereri de azil și a analizei motivelor invocate de
solicitant în raport cu situația din țara de origine și informației colectate la dosar,
prin Decizia 276/23 DAI din 27 ianuarie 2023, Direcția Azil și Apatridie al IGM a
respins accesul lui Rezvan Nobahar Shahram la o nouă procedură de azil.
Or, reclamantul consideră că decizia nr. 276/23 DAI din 27 ianuarie 2023
urmează a fi anulată inclusiv din considerentul că cererii repetate a solicitantului
de azil nu i s-a acordat o relevanță deosebită din punct de vedere a seriozității
riscurilor invocate, de a fi arestat, încarcerat, executat datorită apartenenței sale la
o religie minoritară și nerecunoscută de autoritățile iraniene, evenimentele
alarmante din septembrie 2022 care au condus la declanșarea revoluției interne,
condamnarea la pedeapsa cu moartea a protestatarilor și Rezoluția Parlamentului
European din 19 ianuarie 2023.
Totodată, a indicat că Biroul Migrație și Azil nu a ținut cont de faptul că
Rezvan Nobahar Shahram a părăsit Iranul în anul 2011, când a venit în Republica
Moldova și unde se află până în prezent. Prin urmare, acesta a pierdut legătura cu
țara de origine deja de 12 ani.
A susținut că potrivit reglementărilor internaționale, statutul de refugiat
poate fi acordat acelor persoane care, având temeri întemeiate de a fi persecutate
pe motiv de rasă, religie, naționalitate, opinii politice sau apartenență la un anumit
grup social, nu pot sau nu doresc protecția țării ale căror cetățeni sau rezident sunt.
Refugiatul este o persoană care este lipsită de protecția statului din care provine și,
ca urmare este nevoit să caute această protecție în altă parte.
Consideră că singura situație în care s-ar refuza acordarea protecției pe
teritoriul altui stat ar fi aceea în care circumstanțele obiective ar asigura protecția
alternativă efectivă a solicitantului pe teritoriul statului de origine.
Or, în decizia contestată se concluzionează faptul că solicitantul de azil nu a
stabilit, într-o măsură rezonabilă, că rămânerea în țara de origine, ar putea duce la
acte de persecuție îndreptate împotriva sa.
2
În acest sens a menționat că art. 6 expres reglementează că consilierul de
decizie va determina credibilitatea solicitantului și va evalua dovezile prezentate,
acordându-i beneficiul dubiului, după caz, în vederea stabilirii elementelor
obiective și subiective.
Decizia Biroului Migrație și Azil în concluzie se bazează doar pe faptul că
solicitantul de azil nu se află în situația unor circumstanțe noi apărute ce ar pune în
pericol viața și securitatea sa.
Consideră că în cazul lui, cerințele legale sunt întrunite, adică reclamantul
se află în afara țării de origine, este prezentă și noțiunea de temere bine întemeiată
de a fi persecutat de către autoritățile statului și exisă un risc serios la care va fi
supus la întoarcerea în țara de origine, mai curând există certitudinea că va fi
persecutat pentru faptul că s-a convertit la religia XXXXX, că a fost pornită o cauză
penală pentru epifazie - trădarea religiei, care într-un stat în care pedeapsa cu
moartea nu a fost abolită Iran, reprezintă de fapt condamnarea la moarte a acestuia.
Astfel, Direcția nu a elucidat pe deplin circumstanțele cazului și nu a ținut
cont de reglementările speciale care există și se referă la specificul recunoașterii
calității de refugiat.
Totodată a notat că, circumstanțele expuse de reclamant relevă faptul că
Biroul Migrație și Azil nu a aplicat prevederile relevante și necesare, examinând
cererea acestuia de azil în raport cu art. 1A al Convenției din 1951, pe când ar fi
trebuit să aplice paragraful 2 al art. 1D și să-i acorde statutul de refugiat.
Consideră că urma să i se acorde o formă de protecție internațională,
deoarece în susținerea solicitării sale acesta a prezentat suficiente elemente
subiective - legate de retrăirile sufletești, însoțite de teamă, înjosire, intimidare pe
criterii religie și apartenență la un anumit grup social, temeri pe deplin întemeiate
de a deveni o victimă a persecuției. De aceea în argumentarea existenței unei temeri
pe deplin întemeiate în primul rând urmează a fi analizată aprecierea dată de
solicitantul de azil, dar nu a informațiilor referitoare la circumstanțele care persistă
la moment în tara de origine și care de asemenea, în contextul celor relatate, sunt
plauzibile și pun în pericol viața acestuia.
Faptul că acesta deține un pașaport național și neconstrâns de nimeni a
părăsit țara, nu este un indicator al lipsei temerilor și nu constituie un impediment
pentru a beneficia de protecție internațională, or, alți factori nefavorabili, precum
situația de nesiguranță în țara de origine, măsurile discriminatorii au creat
reclamantului starea de incertitudine și limitări serioase de a-și exprima religia.
Or, aceste circumstanțe urmau a fi analizate în cumul, deoarece reclamantul
a menționat că există pericolul că la întoarcerea în țară să fie reținut, iar apoi
3
executat în public pentru faptul că și-a trădat religia, care constituie о infracțiune
excepțional de gravă și se pedepsește cu moartea în Iran.
În continuare a susținut că religia XXXXX a început în Iran, ea s-a extins
rapid de la fondare. Acum are aproximativ 5 - 7 milioane de adepți în întreaga
lume, cu o mare concentrație în India și Statele Unite. Persecuția Baháienilor în
Iran fiind cea mai severă.
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin hotărârea din 17 martie 2025 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,
acțiunea înaintată de avocata Bolocan Liudmila în interesele lui Rezvan Nobahar
Shahram, a fost respinsă ca neîntemeiată.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
La data de 01 aprilie 2025avocata Bolocan Liudmila în interesele lui Rezvan
Nobahar Shahram, a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul
Centru din 17 martie 2025, iar la 02 iunie 2025, a înaintat cererea de apel motivată,
solicitând admiterea acesteia, casarea hotărârii instanței de fond și emiterea unei
noi hotărâri, prin care acțiunea reclamantului să fie admisă.
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
Prin decizia din 20 august 2025 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă
cererea de apel depusă de avocata Bolocan Liudmila în interesele lui Rezvan
Nobahar Shahram și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru
din 17 martie 2025.
Curtea de Apel a reținut că, circumstanțe invocate de Rezvan Nobahar
Shahram, nu se încadrează în condițiile Legii nr. 270/2008 privind azilul în
Republica Moldova, pentru a beneficia de acordarea protecției
umanitare/internaționale sub formă de azil, deoarece, această situație poate fi
privită prin prisma pct. 62 a Manualului referitor la proceduri și criterii de
determinare a statutului de refugiat în baza Convenției din 1951 și a Protocolul din
1967 privind statutul refugiaților, conform căreia, persoana care, din motive
diferite de cele conținute în definiția refugiatului, își părăsește voluntar țara în
vederea stabilirii sale în altă parte, nu este considerat un refugiat. El se poate
deplasa din dorința de schimbare sau de aventură, din motive familiale sau din alte
motive de natură personală.
Instanța de apel a notat cu referire la temerea lui Rezvan Nobahar Shahram
pentru viața și libertatea sa, prin prisma riscurilor și pericolelor care îl amenință la
întoarcerea în țara de origine, este de menționat că pentru a aprecia temeinicia
4
temerii de persecuție trebuie să se examineze consecințele pe care solicitantul le-
ar înfrunta dacă s-ar întoarce în țara sa.
Or, nici în prima instanță și nici în instanța de apel, reclamantul/apelant
Rezvan Nobahar Shahram nu a demonstrat prin probe pertinente și concludente că,
în raport cu acesta există probabilități de persecuție pe motive religioase, în sensul
prevederilor legale privind recunoașterea statutului de refugiat, precum și că odată
revenind în țara sa de origine, ar putea fi supus unui risc serios de a fi condamnat
la moarte sau de a executa o astfel de pedeapsă, acesta nesăvârșind nici o
infracțiune pentru care să fie urmărit de către autorități.
Totodată, instanța de apel a reținut ca din circumstanțele elucidate, nu s-au
constatat temeri bine întemeiate și justificate de a fi persecutat pe motive de religie,
or, cele invocate de către solicitantul de azil, nu constituie acte de persecuție așa
cum este reglementată în legislația națională, fapt ce duce la neimpunerea
examinării a elementului obiectiv.
De altfel, instanța de judecată poate acorda protecție internațională, doar
atunci când există dovezi clare și suficiente privind pericolul real, iar teama
invocată este justificată și bine fundamentată în contextul concret.
Mai mult ca atât, instanța de apel a notat că, scopul urmărit de către apelant
este acordarea azilului, or, pentru aceasta este necesară efectuarea unei aprecieri
individuale, în care solicitantul să demonstreze că există justificarea temerilor sale
de persecuție, la fel, trebuie stabilită o legătură cauzală între actele de persecuție la
care se presupune că a fost supus solicitantul de azil și decizia sa de a fugi din țară
sau temerea de a se reîntoarce.
Cu toate acestea, Rezvan Nobahar Shahram nu a justificat iminența
persecutării sale în țara de origine, pe principii stabilite de lege pentru acordarea
azilului din partea unor agenții de persecuție sau vătămări grave, după cum se
descrie la art. 47 și 48 al Legii nr. 270 din 18 decembrie 2008. Deci, în lipsa unor
probe care să demonstreze altfel, este relevant faptul că autoritățile naționale din
țara de origine a lui Rezvan Nobahar Shahram, nu au întreprins măsuri împotriva
reclamantului/apelant, ce ar pune în pericol viața și integritatea acestuia.
Astfel, instanța de apel a reținut că în cadrul interviului din 09 iulie 2020,
Rezvan Nobahar Shahram a menționat că a venit în Republica Moldova în scop de
afaceri în 2011, or, alte motive cu privire la solicitarea de azil în afară de cel religios
nu au fost invocate nici atunci și nici în cadrul depunerii cererii repetate.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
5
La 15 septembrie 2025, Rezvan Nobahar Sahahram, reprezentat de avocata
Bolocan Ludmila, a declarat recurs împotriva deciziei din 20 august 2025 a Curții
de Apel Centru, solicitând admiterea recursului și casarea integrală a deciziei cu
pronunțarea unei noi decizii de admitere a acțiunii.
ARGUMENTELE RECURSULUI
În motivarea recursului, Rezvan Nobahar Sahahram, reprezentat de avocata
Bolocan Ludmila, a susținut că instanța de apel a aplicat eronat prevederile legale
relevante și a omis examinarea detaliată a circumstanțelor esențiale ale cauzei,
astfel că concluziile instanței de apel sunt în contradicție cu circumstanțele cauzei.
Consideră recurenta că, instanța de apel în lipsa unui suport probatoriu
concludent și fără argumente certe, a respins cererea de apel fără a se expune asupra
tuturor aspectelor de drept și de fapt ale litigiului.
Totodată, s-au invocat aceleași argumente și circumstanțe factologice care
au fost invocate pe parcursul examinării cauzei în instanțele ierarhic inferioare,
cărora le-a fost dată apreciere, redând conținutul prevederilor normelor legale.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 244 alin. (1) Cod administrativ prevede următoarele:
„(1) Hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot
fi contestate cu recurs.”
Art. 245 Cod administrativ relevă că:
„Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la pronunțarea
hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabilește un alt termen”
Art. 2451 din Codul administrativ prevede că:
„(1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată
este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului,
se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) hotărârea sau decizia
vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; d) hotărârea sau decizia este arbitrară
sau se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; e) a fost admis
neîntemeiat un apel introdus tardiv; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a
fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.
(2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit. c) și d) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost
invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.
(3) Aprecierea probelor dată de prima instanță și instanța de apel este obligatorie pentru
instanța de recurs, cu excepția cazului în care se invocă temeiul de la alin.(1) lit. d) sau a cazului
în care Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după trimitere la rejudecare. La examinarea
recursului într-o cauză care a fost trimisă anterior la rejudecare pot fi prezentate probe noi dacă
6
acestea au fost restituite nejustificat sau nu au fost reclamate de către instanța de judecată contrar
prezentului cod.”
Art. 246 alin. (1) și (2) lit. h) Codul administrativ prevede că:
„(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs.
Dacă recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere irevocabilă.
Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și
temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se
comunică părților.
Alineatul (2) al aceluiași articol statuează la lit. h) că, recursul se declară inadmisibil în
special când recursul este vădit neîntemeiat.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
Referitor la termenul de depunere a recursului, Completul de judecată atestă
că decizia motivată a fost notificată recurentului la 11 septembrie 2025, iar recursul
a fost depus, cu respectarea prevederilor art. 245 din Codul administrativ.
Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/
inadmisibilitatea recursului urmează să însușească în condițiile Codului
administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe
temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al
instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient
de serioasă.
Completul Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de
admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și
întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii
de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le
întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.
Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în cererea de recurs,
nu relevă temeiuri justificate care să convingă că există o aparență privind
interpretarea contrară a legii și aplicarea eronată a normelor de drept material sau
procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit
nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurată.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că recursul
depus conține obiecții de fapt și de drept similare celor expuse în cererea de apel,
care au fost analizate de către Curtea de Apel, fiind apreciate în mod corespunzător.
În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la
soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care
este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.
7
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că
dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul
arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia
hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul
administrativ.
Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind
necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se
bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar
exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea
tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat
o hotărâre neîntemeiată.
Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică
determinarea greșelilor imputate Curții de Apel și o minimă argumentare a criticii
în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici.
Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau
aplicări eronate a prevederilor legale de către Curtea de Apel, nu echivalează cu un
argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins argument,
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui autorului
recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că
admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a
instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și interpretarea
uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ. Astfel,
motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de
admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.
În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de
acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva
Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în
special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura
sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de
o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de
admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages
Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).
Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața
instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor
respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept
național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v.
Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel,
8
conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de
atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot
fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09
octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).
Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 și art. 246 alin.(2) lit. h) din
Codul administrativ,
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Declară ca inadmisibil recursul depus de, Rezvan Nobahar Sahahram,
reprezentat de avocata Bolocan Ludmila.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte Stela Procopciuc
Judecători Diana Stănilă
Oxana Parfeni
9