2ra-1359/23 — Privind recunoasterea contractului de înstrăinare a bunului cu conditia întretinerii pe viata ca contract de donatie

La 05 ianuarie 2022, Lilia Panuș a depus cerere de chemare în judecată împotriva Mariei Iacovlev privind recunoașterea contractului de înstrăinare a bunului imobil cu condiția întreținerii pe viață nr.18190 din 10 august 2017 ca contract de donație.

În motivarea acțiunii a invocat că la 10 august 2017, între Maria Iacovlev și Lilia Panuș a fost încheiat contractul nr.XXXX de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață. Potrivit contractului menționat, dobânditorul, adică Lilia Panuș, s-a obligat să asigure pe viață „beneficiarul întreținerii” cu îmbrăcăminte, medicamente, hrană, îngrijire și tot ajutorul necesar pe tot parcursul vieții, la fel s-a obligat să suporte cheltuielile legate de întreținerea bunului imobil, să achite serviciile comunale și să suporte toate cheltuielile de înmormântare.

A afirmat că și-a executat obligațiile stabilite prin contract cu bună credință din momentul încheierii contractului - anul 2017 și până în data înaintarea acțiunii, concomitent suportând și toate cheltuielile legate de întreținerea bunului imobil, achitând serviciile comunale. Însă, la 01 octombrie 2020, pârâta s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva reclamantei cu privire la anularea contractului de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață nr.XXXX din XX august XXXX.

Cu referire la prevederile art.827,art. 828, art. 831, art.834 din Codul civil, cât și din prevederile contractului de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață nr.XXXX din XX august XX, reclamanta a invocat faptul că contractul respectiv este un contract de donație, în esență. Or, pârâta s-a obligat să transmită în proprietate reclamantei apartamentul nr.XX, situat în mun. Chișinău, str. XXXXX nr. XX/a, pe care îl deținea în proprietate. Astfel, din momentul înregistrării contractului la Oficiul Cadastral Teritorial în Registrul bunurilor imobile, în proprietatea privată a reclamantei a trecut imobilul menționat anterior.

A mai susținut că potrivit prevederilor legale referitoare la donația condiționată, prin contractul de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață nr. XXXX din XX august XXXX, reclamanta s-a obligat ca în schimbul transmiterii în proprietate a bunului imobil, să susțină material pârâta până în momentul decesului acesteia din urmă. 1

Drept urmare, reclamanta a solicitat recunoașterea contractului de înstrăinare a bunului imobil cu condiția întreținerii pe viață nr.XXXX din XX august XXXX ca contract de donație.

La 04 aprilie 2023 avocata Maria Perebicovscaia, acționând în numele și interesele Mariei Iacovlev a depus apel incident, împotriva hotărârii din 04 iulie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, solicitând admiterea acestuia, casarea parțială a hotărârii primei instanțe în partea respingerii parțiale a asistenței juridice, cu pronunțarea unei noi hotărârii în partea casată prin care să fie încasat de la Lilia Panuș în beneficiul Mariei Iacovlev suma în mărime de 15 000,00 de lei achitate de către Maria Iacovlev în beneficiul CA ,,Perebicovscaia Maria” pentru reprezentarea intereselor în toate instanțele judiciare în procesul cu privire la recunoașterea donației inițiat de Lilia Panuș.

Pentru a decide astfel, instanța de apel verificând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței ierarhic inferioare în raport cu criticile formulate în cererea de apel și materialul probator, a conchis că soluția primei instanțe privind respingerea acțiunii ca neîntemeiată, este una corectă.

Subsecvent, instanța de apel a notat că la încheierea unei astfel de convenții, scopul părților contractante este reciproc și constă în dobândirea dreptului de proprietate asupra unui bun în schimbul întreținerii pe viață. Or, în aceste aspecte se reflectă și destinația acestui contract. Având în vedere că 2 actul juridic de întreținere pe viață este un contract cu titlu oneros, obiectul contractului constă din două părți componente, în principiu echivalente și, anume, transmiterea în proprietate a unui bun imobil în schimbul întreținerii beneficiarului de către dobânditor cu locuință, hrană, îngrijire, ajutor necesar, etc., iar toate acestea în cumul reprezintă costul întreținerii pe viață.

În acest context, instanța de apel a conchis că sunt neîntemeiate argumentele reclamantei/apelantei Lilia Panuș cu referire la cadrul legal privind donația condiționată, or, deși în cererea de chemare în judecată s-a făcut referire la normele de drept a contractului de donație, totuși în prima parte a cererii de chemare în judecată s-a făcut referire la contractul de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață și s-a indicat că anume în baza acestui contract, Lilia Panuș își executa cu bună-credință obligațiile contractuale, concomitent reclamanta suporta și toate cheltuielile legate de întreținerea bunului imobil, achitând serviciile comunale, astfel, Lilia Panuș își execută obligațiile stabilite prin contract cu bună-credință din momentul încheierii contractului – anul 2017 și până la momentul adresări cu prezenta acțiune în instanța de judecată (f.d. 3).

În virtutea acestor fapte instanța de apel a stabilit că din circumstanțele de fapt expuse în cererea de chemare în judecată, reclamanta Lilia Panuș recunoaște executarea obligațiilor a contractului de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață.

La fel, instanța de apel a reținut că reclamanta/apelanta în cadrul examinării cauzei în instanța de fond a explicat că a apărut necesitatea de a recunoaște contractul anterior ca contract de donație, deoarece a apărut un alt litigiu (f.d. 29) și anume pârâta Maria Iacovlev a solicitat rezoluțiunea contractului din 10 august 2017.

Sub alt aspect, instanța de apel a reținut că la încheierea contractului nr.XXXX de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață părțile au prevăzut expres modalitatea executării contractului. Potrivit pct. 1 din contract, ”beneficiarul întreținerii”, nesilită de nimeni, fără careva condiții, fiind în deplinătatea facultăților mintale, conștientă de însemnătatea acestui act a transmis în proprietate ”dobânditorului” apartamentul nr. XX situat pe adresa: mun. Chișinău, str. XXXXX nr. XX/a. Iar, potrivit pct. 2 din contract, ”dobînditorul” a primit bunul imobil sus indicat de la ”beneficiarul întreținerii” și s-a obligat să asigure pe viață ”beneficiarul întreținerii” cu dreptul de a locui în imobilul indicat mai sus, s-a obligat să asigure ”beneficiarul întreținerii” cu îmbrăcăminte, medicamente, hrană, îngrijire și tot ajutorul necesar pe tot parcursul vieții, s-a obligat să suporte cheltuielile legate de întreținerea bunului imobil obiect al prezentului contract, să achite serviciile comunale și să suporte cheltuielile de înmormântare.

În această ordine de idei, instanța de apel a concluzionat că din conținutul contractului încheiat rezultă că nici una din părți nu a prevăzut modalitatea de recunoaștere a contractului de înstrăinare a bunului imobil cu 3 condiția întreținerii pe viață nr.XXXX din XX august XXXX ca contract de donație.

În astfel de circumstanțe și ținând cont de fapt că reclamanta nu a prezentata probe admisibile și pertinente că contractul nr.18190 de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață este un contract de donație, instanța de apel a conchis că este corectă concluzia primei instanței privind respingerea acțiunii depuse de Lilia Panuș ca neîntemeiată.

Totodată, în contextul solicitării pârâtei cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată în mărime de 15 000,00 de lei, cu titlu de asistență juridică, instanța de apel a concluzionat că instanța de fond neîntemeiat a admis parțial cerința pârâtei/intimatei Maria Iacovlev, doar în mărime de 3 000,00 de lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică. Or, la caz pîrîta Maria Iacovlev a solicitat încasarea sumei de 15 000,00 de lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică, prezentând în acest sens, mandatul avocatei Maria Perebicovscaia (f.d.12) și ordinul de plată nr.542823 din 22 februarie 2022 (f.d.15).

În acest context, instanța de apel, analizând prevederilor art.94, art.95, art. 96 alin. (1)–(11), art.97 alin.(1) –(2) din Codul de procedură civilă, precum și de volumul de lucru al reprezentantului efectuat pe dosar și reieșind din cheltuielile acestuia necesare în prezent pentru, efectuarea actelor de procedură, deplasarea și participarea în ședințele de judecată precum și asigurarea condițiilor necesare pentru acordarea acelei asistențe juridice (cum ar fi dispozitive tehnice, logistică, birotică, oficiul și întreținerea acestuia, plăți și taxe, precum și venitul propriu-zis al avocatului) consideră că instanța de fond incorect a dispus încasează de la Lilia Panuș în beneficiul Mariei Iacovlev, sumă de 3000,00 de lei cu titlu de cheltuielile de asistență juridică și din aceste considerente conchide de a admite apelul incident declarat de Maria Iacovlev, reprezentantă de avocata Maria Perebicovscaia prin încasarea de la Lilia Paniș în beneficiul Mariei Iacovlev cheltuielile de asistență juridică în mărime de 15 000,00 de lei.

În acest sens, instanța de apel a mai relevat că în condițiile în care instanța de fond corect a constatat circumstanțele pricinii însă eronat a compensat cheltuielile de asistență juridică, a ajuns la concluzia de a respinge apelul declarat de Lilia Panuș, a admite apelul incident și compensează din contul Liliei Paniș în beneficiul Mariei Iacovlev cheltuielile de asistență juridică în mărime de 15 000,00 de lei.

În susținerea recursului a invocat că instanța de apel a aplicat eronat prevederile art. 94 alin. (1), art. 96 alin. (1) din Codul de procedură civilă, 4 precum și Recomandarea privind cuantumul onorariilor avocaților și compensarea de către instanțele de judecată a cheltuielilor de asistență juridică, aprobată prin decizia nr. 2 din 30 martie 2012 a Consiliului Uniunii Avocaților din RM.

Mai mult decât atât, a notat că instanța de apel a făcut trimitere în motivarea sa, la faptul că pentru determinarea cuantumului compensației acordate, instanța de judecată, pentru a face o apreciere corectă, va mai ține cont de: complexitatea cauzei; noutatea și dificultatea întrebărilor juridice ridicate de speță; aportul avocatului la soluționarea cauzei; timpul și munca depusă de avocat; aptitudinile speciale necesare pentru a acorda asistenta (cunoștințe tehnice speciale, cunoașterea profundă a unor reglementări de profil, cunoașterea limbilor străine, a altor procedee de comunicare cu clienți specifici etc.); faptul în ce măsură munca avocatului în cauza respectivă îi limitează capacitatea de a lucra în alte dosare; rezultatul obținut; restricțiile de timp impuse de client și de circumstanțele cauzei; natura și durata relației dintre avocat și client; experiența, reputația și abilitatea avocatului; justificarea și ponderea mijloacelor de apărare utilizate în cauză; suma despăgubirilor pretinse/obținute în cauză; alți factori, la discreția instanței.

În contextul celor enunțate, recurenta a concluzionat că la examinarea cauzei în ordine de apel, reprezentanta intimatei nu a probat condițiile expuse supra, iar, instanța de apel nu a constatat și motivat existența condițiilor respective, motiv din care a considerat că decizia instanței de apel este neîntemeiată, arbitrară și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept, iar, drept temei a invocat prevederile art. 432 alin. (2) lit. a) și b) din Codul de procedură civilă.

La 21 octombrie 2024, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatei Maria Iacovlev, copia recursului declarat de avocatul Pavel Tarlev, în interesele Lilei Panuș, împotriva deciziei din 27 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău, creând astfel participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi, posibilitatea de depunere a referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțiră anexată la materialele dosarului (f.d. 89).

La 01 martie 2023, avocata Maria Perebicovscaia, acționând în numele Mariei Iacovlev a depus referința prin care a solicitat constatarea inadmisibilității recursului declarat de avocatul Pavel Tarlev, în interesele Lilei Panuș, împotriva deciziei din 27 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 99/100).

Așadar, cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs menționează că dispozitivul deciziei instanței de apel a fost pronunțată la 27 aprilie 2023 (f.d.69).

Potrivit extrasului din poșta electronică de expediere a actului judecătoresc din 09 iulie 2023, ora 16:35, instanța de apel a remis la adresa avocatului Pavel Tarlev, care acționează în interesele Lilei Panuș, copia deciziei integrale din 27 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău (f.d.78).

Astfel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că recursul declarat de avocatul Pavel Tarlev, în numele și interesele Lilei Panuș, la 29 august 2023, se consideră depus în termenul stabilit de lege.

Recursul declarat de avocatul Pavel Tarlev, în numele și interesele Lilei Panuș, a fost depus până la data intrării în vigoare a Legii nr. 246 din 31 iulie 2023 și va fi examinat în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.

Art.429 alin.(1) din Codul de procedură civilă, reglementează că: ,,Pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate de curțile de apel în calitatea lor de instanțe de apel, cît și hotărîrile pronunțate de curțile de apel.”

Art. 431 alin.(1)–(2) din Codul de procedură civilă, prevede că: „(1) Examinarea recursului împotriva deciziilor instanțelor de apel ține de competența Curții Supreme de Justiție. (2) Asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.”

Art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, relevă că: 6 „Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).”

Art. 432 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului, reglementează că: (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Art. 432 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului, reglementează că: (3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipsește procesul- verbal al ședinței de judecată; f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului, reglementează că: (4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.”

Art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, prevede că: ,,(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă (în redacția în vigoare la data depunerii cererii de recurs). 7

În temeiul prevederilor art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că, examinarea admisibilității recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă, în vigoare la data declarării recursului.

Din analiza recursului declarat, rezultă că Lilia Panuș, reprezentată de avocatul Pavel Tarlev, a invocat temei de admisibilitate prevederile art. 432 alin.(2) lit.a) și b) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data de 29 august 2023.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reținând că recurenta a făcut trimitere la temeiurile de drept prevăzut de art.432 alin.(2) lit.a) și b) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului (a se vedea pct.37), nu a stabilit că instanța de apel, aplicând normele respective, ar fi extins norma juridică dincolo de ipotezele la care se aplică sau invers.

În continuare, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, verificând din oficiu, existența circumstanțelor expuse în art.432 alin.(3) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului (a se vedea pct.38), nu le-a stabilit.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură civilă.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, verificând din oficiu, existența circumstanțelor expuse în art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă (a se vedea pct.39), nu a depistat.

În acest context, Completul de judecată reține că, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

Totodată, potrivit jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri.

În speță, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că recursurile în cauză conțin obiecții de fapt și de drept, care deja au fost studiate și verificate de către instanța de apel, primind o apreciere corespunzătoare. 8

În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurenților la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în apel, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.

Drept urmare, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că argumentele invocate de Lilia Panuș, reprezentată de avocatul Pavel Tarlev”, nu pot constitui temei de admisibilitate a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normei de drept material sau a normei de drept procesual, și, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

În astfel de circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul declarat de Lilia Panuș, reprezentată de avocatul Pavel Tarlev, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului și drept urmare, este inadmisibil.

Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 431, alin. (1), (2), art. 433, lit. a) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului, art.440, alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă,