2ra-355/24 — constatarea aplicarii ilegale si neconstitutionale a arestului preventiv, repararea prejudiciului moral si compensarea cheltuielilor de judecata
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- constatarea aplicarii ilegale si neconstitutionale a arestului preventiv, repararea prejudiciului moral si compensarea cheltuielilor de judecata
- Temei legal
- Recursul este vadit neintemeiat, conform art. 433 lit. f din Codul de procedura civila, intrucat recurentul se limiteaza la formularea unor critici generale fata de solutia instantei de apel, fara a indica in mod concret care dintre ipotezele expres si limitativ prevazute la art. 432 lit. a-f din Codul de procedura civila ar fi aplicabile in speta, ceea ce pune in discutie respectarea cerintelor de admisibilitate ale recursului.
2ra-355/24 — constatarea aplicarii ilegale si neconstitutionale a arestului preventiv, repararea prejudiciului moral si compensarea cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2026)
Î N C H E I E R E
cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat de către Andrea
Pasquini,
în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de
Andrea Pasquini împotriva Președintelui Republicii Moldova, Parlamentului
Republicii Moldova, Curții Supreme de Justiție, Curții de Apel Chișinău și
Judecătoriei Chișinău privind constatarea aplicării ilegale și neconstituționale
a arestului preventiv, repararea prejudiciului moral și compensarea
cheltuielilor de judecată,
împotriva deciziei din 18 ianuarie 2024 a Curții de Apel Bălți,
(Dosarul nr. 2ra-355/24
Nr. PIGD 2-23053955-01-2rac-20032024)
Recursul este vădit neîntemeiat, conform art. 433 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură
civilă, întrucât recurentul se limitează la formularea unor critici generale față de soluția
instanței de apel, fără a indica în mod concret care dintre ipotezele expres și limitativ
prevăzute la art. 432 alin. (1) lit. a)-f) din Codul de procedură civilă ar fi aplicabile în speță,
ceea ce pune în discuție respectarea cerințelor de admisibilitate ale recursului.
Au examinat anterior cauza judecătorii:
Prima instanță: Judecătoria Strășeni, sediul Central (V. Negruța)
Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (A. Garbuz, I. Grosu, A. Ciobanu)
28 ianuarie 2026
Textul corespunde originalului
Examinând în lipsa părților, admisibilitatea recursului declarat de
către Andrea Pasquini,
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din
Stela Procopciuc, Președinte,
Gheorghe Stratulat
Ion Munteanu, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 14 februarie 2023, Andrea Pasquini a depus cerere de chemare în
judecată împotriva Președintelui Republicii Moldova, Parlamentului
Republicii Moldova, Curții Supreme de Justiție, Curții de Apel Chișinău și
Judecătoriei Chișinău privind constatarea aplicării ilegale și neconstituționale
a arestului preventiv, repararea prejudiciului moral și compensarea
cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a relatat că la
05 noiembrie 2010, a fost reținut de organul de urmărire penală și ulterior pus
sub învinuire de comiterea infracțiunii prevăzute de art.206 alin.(3) Cod penal
al Republicii Moldova.
Prin sentința din 28 mai 2012 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a
fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute la art. 206 alin. (3)
din Codul penal al Republicii Moldova și condamnat la 21 de ani închisoare.
În context, reclamantul a susținut că Judecătoria Chișinău, sediul Centru,
nu s-a pronunțat asupra măsurii preventive, astfel că, în perioada
05 noiembrie 2010 – 28 mai 2012 (în total 570 de zile), acestuia i-a fost aplicată
măsura preventivă a arestului.
Prin decizia din 22 octombrie 2014 a Curții de Apel Chișinău, sentința în
privința sa a fost modificată și i-a fost redusă pedeapsa de la 21 la 18 ani de
detenție. Iar, prin decizia din 31 martie 2015 a Curții Supreme de Justiție,
decizia din 22 octombrie 2014 a Curții de Apel Chișinău a fost casată parțial
în latura penală, fiindu-i aplicată pedeapsa penală de 21 ani închisoare.
Aici, reclamantul a precizat că potrivit deciziei din 31 martie 2015 a Curții
Supreme de Justiție, s-a constatat faptul că acesta s-a aflat în arest preventiv în
perioada 05 noiembrie 2010 – 31 martie 2015.
De asemenea, el a arătat că, potrivit art. 25 alin. (4) din Constituție,
arestarea poate fi dispusă numai în temeiul unui mandat emis de judecător, pe
o durată de cel mult 30 de zile, care poate fi prelungită, în total, până la 12 luni.
1
În aceste condiții, reclamantul a susținut că, în privința sa, în perioada
05 noiembrie 2010 – 31 martie 2015, a fost aplicată măsura preventivă a
arestului pe o durată de 53 de luni și 17 zile (1607 zile), fiind deținut ilegal în
arest timp de 43 de luni și 17 zile (1242 zile).
Reieșind din cele menționate, reclamantul a conchis că pe parcursul a
1242 de zile i-a fost violat unul din drepturile fundamentale garantate de art.25
din Constituția Republicii Moldova - dreptul la libertate individuală și la
siguranță, precum și dreptul la libertate și siguranță prevăzut de art. 5 CEDO.
Așadar, ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 8 din Declarația
Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Pactul internațional cu privire la
drepturile civile și politice, art. 1, 5, 6 și 41 din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului, art. 1 al Primului Protocol adițional la Convenție, art. 1,
4, 7, 8, 20, 24, 25 și 53 din Constituția Republicii Moldova, precum și art. 19,
2006 și 2007 din Codul civil, Andrea Pasquini a solicitat admiterea acțiunii,
constatarea aplicării ilegale și neconstituționale a arestului preventiv în privința
sa de către Judecătoria Chișinău, Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă
de Justiție, pe parcursul a 1242 de zile, în perioada 05 noiembrie 2010 –
31 martie 2015, precum și încasarea, în mod solidar, din contul Președintelui
Republicii Moldova, Parlamentului Republicii Moldova, Curții Supreme de
Justiție, Curții de Apel Chișinău și Judecătoriei Chișinău, în beneficiul său, a
sumei de 12 000 000 euro, cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin aplicarea
ilegală și neconstituțională a arestului preventiv, precum și a sumei de 20 000
de lei, cu titlu de cheltuieli pentru asistență juridică.
Prin încheierea din 09 martie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prezenta
cauză s-a strămutat către Judecătoria Strășeni, sediul Central.
Prin hotărârea din 23 mai 2023 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central,
s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de Andrea
Pasquini (f.d.65, 67-68, Vol.I).
La 20 iunie 2023, Andrea Pasquini, reprezentat de avocatul Nicolae
Daniliuc a declarat apel, iar la 08 noiembrie 2023 a prezentat cererea de apel
motivată împotriva hotărârii din 23 mai 2023 a Judecătoriei Strășeni, sediul
Central, solicitând casarea acesteia și emiterea unei noi decizii de admitere
integrală a cererii sale de chemare în judecată (f.d.70-71, 94-99, Vol.I).
Prin încheierea din 18 octombrie 2023 a Curții Supreme de Justiție,
prezenta cauză s-a strămutat de la Curtea de Apel Chișinău la Curtea de Apel
Bălți pentru judecare în ordine de apel.
Prin decizia din 18 ianuarie 2024 a Curții de Apel Bălți, s-a respins
apelul declarat de Andrea Pasquini, reprezentat de avocatul Nicolae Daniliuc
și s-a menținut hotărârea din 23 mai 2023 a Judecătoriei Strășeni, sediul
Central (f.d. 119-127, Vol.I).
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Bălți, a constatat că hotărârea din
23 mai 2023 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central este legală și întemeiată.
2
Instanța de apel a reținut că prima instanță a examinat cauza cu
respectarea normelor de drept material și procesual, apreciind în mod corect
probele administrate.
De asemenea, Curtea de Apel Bălți a constatat că temeiul juridic
aplicabil cauzei este Legea nr. 1545/1998 privind modul de reparare a
prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale
procuraturii și ale instanțelor judecătorești, care prevede expres cazurile și
condițiile în care statul poate fi obligat la despăgubiri.
Întrucât Andrea Pasquini a fost condamnat definitiv la 21 de ani de
închisoare pentru infracțiunea prevăzută la art. 206 alin. (3) Cod penal, fără a
fi achitat sau reabilitat, instanța de apel a concluzionat că nu sunt întrunite
condițiile prevăzute de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 1545/1998 pentru repararea
prejudiciului moral pretins.
De altfel, instanța de apel a respins argumentele apelantului potrivit
cărora instanța de fond ar fi aplicat greșit cadrul legal, arătând că legea specială
este aplicabilă cauzei și nu contravine Constituției Republicii Moldova. A
reținut că Hotărârea Curții Constituționale nr. 3 din 23 februarie 2016, invocată
de apelant, nu este relevantă, deoarece efectele acesteia nu se extind asupra
persoanelor condamnate prin hotărâre definitivă.
Totodată, instanța ierarhic inferioară a apreciat că dispozițiile art. 2006
și 2007 din Codul civil nu pot fi aplicate, întrucât lipsesc condițiile legale
pentru angajarea răspunderii statului.
În consecință, Curtea de Apel Bălți a catalogat neîntemeiate motivele de
apel invocate, a stabilit că hotărârea primei instanțe este corectă sub toate
aspectele și a dispus respingerea apelului, cu menținerea în vigoare a hotărârii
din 23 mai 2023 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central.
La 20 martie 2024, Andrea Pasquini a declarat recurs împotriva deciziei
din 18 ianuarie 2024 a Curții de Apel Bălți, solicitând casarea acesteia și
emiterea unei decizii noi de admitere integrală a cererii sale de chemare în
judecată.
În motivarea recursului, Andrea Pasquini a reiterat motivele de fapt și
de drept indicate anterior la etapa examinării cauzei în prima instanță și
instanța de apel, suplimentar invocând dezacordul cu decizia din
18 ianuarie 2024 a Curții de Apel Bălți, care în opinia sa este neîntemeiată,
ilegală și pasibilă casării.
Prin referința depusă la 28 iunie 2024, Aparatul Președintelui Republicii
Moldova a solicitat declararea inadmisibilă a recursului înaintat de Andrea
Pasquini.
La 28 iunie 2024, Judecătoria Chișinău a depus referință asupra
recursului înaintat de Andrea Pasquini împotriva deciziei din 18 ianuarie 2024
a Curții de Apel Bălți, prin care a solicitat declararea inadmisibilă a acestuia.
3
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 431 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă:
„(1) Examinarea recursului împotriva deciziilor instanțelor de apel ține de competența
Curții Supreme de Justiție.
(2) Asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.”
Art. 432 alin. (1) lit. a)-f) și alin. (2) din Codul de procedură civilă:
„(1) Recursul este admis dacă:
a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a
Curții Supreme de Justiție;
b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții
Supreme de Justiție;
c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un
apel depus în termen;
d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces;
e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea
vădit nerezonabilă a probelor;
f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea
competenței jurisdicționale.
(2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit.d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au
fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.”
Art. 433 alin.(1) lit. f) din Codul de procedură civilă:
„(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care:
f) recursul este vădit neîntemeiat.”
Art. 434 alin.(1) – (2) din Codul de procedură civilă:
„(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a
deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.”
Art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă:
„(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433,
completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților,
declară recursul inadmisibil.
(2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei,
motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții
Supreme de Justiție și se expediază părților.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
Referitor la termenul de declarare a recursului, Completul de judecată al
Curții Supreme de Justiție conchide că Andrea Pasquini s-a conformat
dispozițiilor art. 434 alin.(1) din Codul de procedură civilă, și a depus în termen
4
recursul la 20 martie 2024. Or, decizia Curții de Apel Bălți a fost pronunțată la
18 ianuarie 2024 și notificată reprezentantului recurentului, avocatului Nicolae
Daniliuc, prin e-mail, la 19 martie 2024 (f.d.128, Vol.I).
Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (1)
lit.a)-f) și alin. (2) din Codul de procedură civilă (a se vedea pct.28).
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că
procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate
în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de
procedură civilă.
În recursul declarat, Andrea Pasquini se limitează la formularea unor
critici generale față de soluția instanței de apel, fără a arăta în mod concret care
dintre ipotezele expres și limitativ prevăzute la art. 432 alin. (1) lit. a)-f) ar fi
incidente cauzei de față. O atare omisiune face imposibilă analiza de legalitate
a hotărârii recurate în raport cu obiectul și scopul recursului.
Or, este de principiu că recursul este o cale de atac de strictă legalitate,
iar partea care înțelege să îl exercite are obligația procesuală de a indica în mod
clar temeiurile de drept incidente, inclusiv prin raportare la eventuale abateri
grave de la normele de procedură sau de interpretare juridică.
Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor
Omului, dreptul de acces la o instanță, garantat de art. 6 §1 din Convenție, nu
este absolut, dar limitările admise de Curte trebuie să fie previzibile și
proporționale, iar reclamantul trebuie să manifeste diligență în exercitarea
căilor de atac.
Astfel, în cauza Grosjean c. Franței (2002), Curtea a reținut că o cale de
atac nu poate fi considerată efectivă dacă persoana interesată nu este în măsură
să înțeleagă ce condiții trebuie îndeplinite pentru ca instanța să o examineze în
fond. De asemenea, în cauza Walden c. Liechtenstein (2001), CEDO a reiterat
că lipsa unei motivări clare și a indicării temeiurilor legale poate conduce la
respingerea unei căi de atac ca inadmisibile, fără ca acest fapt să încalce în sine
art. 6, dacă reglementarea este clară și partea avea posibilitatea reală de a se
conforma.
Prin urmare, în contextul cadrului legal, în care motivele de recurs sunt
enumerate limitativ, prin art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă,
obligația recurentului era aceea de a individualiza motivul de recurs, astfel
încât instanța să poată evalua dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru
reanalizarea cauzei în calea extraordinară a recursului.
Astfel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că
argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite
de norma în vigoare la data declarării recursului, respectiv nu constituie temei
de casare a deciziei contestate.
De altfel, dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu
constituie temei de casare a deciziei contestate, or, recursul exercitat conform
5
Secțiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept
material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și
temeinicia în fapt.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că potrivit
regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII din Codul de procedură
civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către
instanțele ierarhic inferioare. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul
dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt
în afara controlului instanței de recurs.
În contextul prevederilor art. 432 alin.(2) din Codul de procedură civilă,
instanța de recurs verifică în cazul invocării în recurs a temeiurile menționate
la art. 432 alin. (1) lit. d)–f) din Codul de procedură civilă, dacă acestea au fost
invocate și în apel sau dacă pretinsa încălcare a avut loc în instanța de apel, la
caz, nefiind stabilite anumite încălcări ce ar fi fost comise de instanța ierarhic
inferioară.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa constantă,
statuează că, dreptul de acces la instanță nu este absolut. Există limitări implicit
admise (cauza Golder împotriva Regatului Unit, p. 38, cauza Stanev împotriva
Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de
admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o
reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită
marjă de apreciere (cauza Luordo împotriva Italiei, p. 85). Condițiile de
admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (cauza
Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45). Procedurile cu privire
la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept
și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6§1 (cauza
Helmers c. Suediei, 9 octombrie 1991).
De altfel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
menționează că recursul declarat de către Andrea Pasquini, conține obiecții de
fapt și de drept, similare celor expuse anterior în cadrul examinării cauzei, care
au fost analizate de către instanța de apel, fiind apreciate corespunzător.
Față de cele reținute, instanța de recurs constată că recursul este vădit
neîntemeiat, întrucât: nu identifică în mod expres niciunul dintre temeiurile
prevăzute la art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, nu conține o
motivare legală corespunzătoare a nelegalității deciziei recurate și nu se
fundamentează pe jurisprudența națională sau europeană care să justifice
reanalizarea cauzei în recurs.
Din considerentele redate, Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție conchide că recursul declarat de Andrea Pasquini, nu se încadrează în
temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă și drept urmare
prin prisma art. 433 alin. (1) lit. f), urmează a fi considerat inadmisibil.
6
Ținând cont de cele expuse supra și în temeiul art. 431 alin. (1) și (2),
art.433 alin. (1) lit. f), art.440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă,
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI
Consideră inadmisibil recursul declarat de către Andrea Pasquini
împotriva deciziei din 18 ianuarie 2024 a Curții de Apel Bălți.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte Stela Procopciuc
Judecători Gheorghe Stratulat
Ion Munteanu
7