2ra-369/24 — Încasarea drepturilor salariale, plata penalității de întârziere și a dobânzii de intirzire și compensarea cheltuielilor de judecată

La 20 martie 2020, Eugenia Cemortan a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Prodenar”, privind încasarea drepturilor salariale, plata penalității de întârziere și a dobânzii de întârziere, cât și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a invocat că, la ******, a fost angajată în cadrul Societății cu Răspundere Limitată „Prodenar” în calitate de ******, iar la ******, a depus cerere de eliberare din funcție din proprie inițiativă. Cererea a fost acceptată la ******.

Prin ordinul nr. ******din ****** al Societății cu Răspundere Limitată „Prodenar”, s-a dispus eliberarea reclamantei din funcție conform art. 85 alin. (1) din Codul muncii, cât și efectuarea plăților salariale și a îndemnizațiilor de concediu.

La 03 aprilie 2017, Societatea cu Răspundere Limitată „Prodenar” a transferat reclamantei în calitate de plată a salariului suma de 5 950,53 de lei, iar la 04 august 2017 – suma de 5 213,75 de lei.

Reclamanta a menționat că, la 01 august 2018, pârâta i-a eliberat certificat, potrivit căruia ultima înregistrează o restanță la plata salariului în sumă de 51 118,65 de lei.

La 08 iulie 2019, Societatea cu Răspundere Limitată „Prodenar” a transferat în contul reclamantei doar suma de 8 757,05 de lei cu titlu de salariu, astfel suma restantă constituie de 42 361,60 de lei.

Având în vedere că, nu i-a fost achitat salariul în mărime deplină la data eliberării din funcție, pârâta este obligată să achite penalitate de întârziere în mărime de 0,3% de la suma restantă de 42 361,6 de lei, astfel aceasta constituind suma de 22 874,4 de lei.

De asemenea, reclamanta a susținut că pârâta urmează, conform art. 942, art. 585, art. 617 și art. 619 din Codul civil al RM (în redacția de până la 1 01 martie 2019), să-i achite și dobândă de întârziere în valoare totală de 19 787,92 de lei.

Totodată, reclamanta a menționat că, în legătură cu intentarea procesului, a beneficiat de serviciile avocatului Vitalie Ciuchitu, achitând pentru serviciile de reprezentare și asistență juridică suma de 450 euro, transferată pe contul BAA „VNV Defence”. Prestarea serviciilor a avut loc în temeiul contractului de asistență juridică nr. ****** din ******. Volumul de muncă efectuat de avocat până la data depunerii cererii a constituit 11 ore și 15 minute, activitățile realizate fiind reflectate în borderoul de evidență a timpului de muncă. Tariful orar convenit între avocat și client a fost stabilit în cuantum de 40 euro/oră.

Așadar, rezonabilitatea onorariului convenit rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, inclusiv hotărârile pronunțate în cauzele Becciev c. Moldovei și Becciu c. Moldovei, precum și din Recomandarea Consiliului Uniunii Avocaților privind cuantumul onorariilor avocaților și compensarea de către instanțele de judecată a cheltuielilor de asistență juridică, aprobată prin Decizia nr. 2 din 30 martie 2012, potrivit căreia tarifele recomandate se încadrează între 50 și 150 euro pe oră.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 143 și art. 330 alin. (2) din Codul muncii, art. 942 din Codul civil, art. 96 din Codul de procedură civilă și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 1260 din 19 iulie 2002 cu privire la avocatură.

În urma concretizării cerințelor, Eugenia Cemortan a solicitat încasarea din contul pârâtei restanța la plata salariului în sumă de 42 361,60 de lei, penalitatea în sumă de 22 874,40 de lei, dobânda de întârziere pentru perioada 13 februarie 2017-05 mai 2020 în sumă de 23895,15 de lei și a cheltuielile de asistență juridică în sumă de 450 de euro.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 28 aprilie 2023, prin intermediul oficiului poștal, Societatea cu Răspundere Limitată „Prodenar”, reprezentată de avocatul Andrei Stratu, a depus cerere de apel nemotivată, iar la 07 iulie 2023, a depus cerere de apel motivată împotriva hotărârii din 31 martie 2023 a Judecătoriei Hâncești, sediul Central, solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii instanței de fond și emiterea unei noi hotărări prin care cererea de chemare în judecată să fie respinsă.

În consolidarea soluției adoptate, instanța de apel a reținut că, la ****** – ******, Eugenia Cemortan a activat în calitate de ******al Societății cu Răspundere Limitată „Prodenar”, fapt ce se confirm prin mențiunea din carnetul de muncă al acesteia (f.d. 56 – 57).

La 13 februarie 2017, Eugenia Cemortan a fost eliberată din funcția de director comercial al Societății cu Răspundere Limitată „Prodenar”, în temeiul 3 cererii de demisie depusă la ******, în conformitate cu prevederile art. 85 alin. (1) din Codul muncii (f.d.34 –35).

Potrivit datelor reflectate în contabilitatea Societății cu Răspundere Limitată „Prodenar” (subcontul 531.1), la 01 ianuarie 2018, întreprinderea a înregistrat față de reclamantă/ apelantă o datorie la plata salariului în sumă totală de 58 118,65 de lei, iar potrivit datelor reflectate de contabilitatea pârâtei (subcontul 531.1) pe perioada anului 2019, societatea a înregistrat față de ultima o datorie la plata salariului în sumă totală de 51 118,56 de lei, dintre care spre plată salariatului suma de 40 261,05 de lei (f.d.36, 84).

Conform ordinului de plată cu nr. ****** din ******, dar și din extrasul din cont al reclamantei/ apelantei rezultă că Societatea cu Răspundere Limitată „Prodenar” a transferat la contul de card al Eugeniei Cemortan suma de 8 757,05 de lei în contul stingerii datoriei la plata drepturilor salariale (f.d. 39, 52-53).

Ulterior, la 06 mai 2020, Societatea cu Răspundere Limitată „Prodenar” a transferat la contul de card al reclamantei/ apelantei suma de 31 504 de lei, fapt ce se confirmă prin ordinul de plată cu nr. 198 (f.d.51).

Instanța de apel a stabilt că instanța de fond corect a reținut că, în speță la data eliberării din serviciu a reclamantei/apelantei, contrar reglementărilor statuate de norma art. 143 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, angajatorul nu i-a achitat drepturile salariale în volum deplin, respectiv, ultima este în drept să solicite repararea prejudiciului astfel cauzat.

Totodată, instanța de apel a reținut ca întemeiată constatarea instanței de fond cu privire la faptul că cererea de chemare în judecată depusă de Eugenia Cemortan privind încasarea drepturilor salariale în volum de 42 361,60 de lei urmează a fi admisă parțial, doarece din materialele cauzei rezultă cert că la data înaintării acțiunii de către reclamantă/apelantă Societatea cu Răspundere Limitată „Prodenar” înregistra o datorie la plata drepturilor salariale în sumă de 31 504 de lei (f.d.86).

Avînd în vedere că, la 06 mai 2020, Societatea cu Răspundere Limitată „Prodenar” a achitat reclamantei/apelantei suma de 31 504 de lei cu titlu de drepturi salariale, instanța de apel a menționat că instanța de fond corect a admis cererea de chemare în judecată în partea sumei de 31 504 de lei, fără drept de executare.

Instanța de apel a reținut că, începând cu data de ******și pînă la data de 08 iulie 2019, Societatea cu Răspundere Limitată „Prodenar” nu a efectuat în beneficiul reclamantei/apelantei careva achitări în contul stingerii datoriei la 4 plata drepturilor salariale, deci, a admis o întîrziere la plata lor pentru o perioadă ce depășește 2 ani.

Prin urmare, instanța de apel a conchis întemeiată pretenția apelantei cu privire la încasarea penalității, astfel, în speță, ultima a solicitat achitarea penalității enunțate pentru o perioadă de 180 zile, calculată în cuantum de 0,3% zilnic de la suma de 42 361,6 lei, iar în total suma de 22 874,40 lei.

Totodată, instanța de apel a stabilit că instanța de fond corect a reținut că penalitatea nu a fost calculată și solicitată corect, or, penalitatea de întîrziere în cuantum de 0,3% zilnic urma să fie raportată la suma de 40 261,05 de lei cu care angajatorul -pârât era în întirziere, astfel încât pentru o perioadă de 180 zile a câte 120,78 de lei pe zi, penalitatea totală este evaluată la suma de 21 740,97 de lei.

Cu referire la pretenția reclamantei privind încasarea dobânzii de întârziere, instanța de apel a notatat că instanța de fond corect a stabilit că dobînda legală de întârziere reglementată la art. 619 din Codul civil în redacția de până la 01 martie 2019 (art. 942 din Cod civil în redacția actuală) și penalitatea legală de întârziere reglementată la art. 330 alin. (2) din Codul muncii au aceiași esență, sunt dobînzi penalizatoare cu aceiași natură juridică de daună moratorie, care urmăresc același scop, însă salariatul - creditor al obligației pecuniare neexecutată la scadență, în virtutea raportului de muncă cu angajatorul - debitor al obligației pecuniare, se va prevala de dspozițiile art. 330 alin. (2) din Codul muncii, care prin efectul raportului juridic reglementat, reprezintă o normă specială în raport cu normele Codului civil care reglementează dobînda legală de întîrziere.

Sub aspectul necesității și rezonabilității cheltuielilor de asistență juridică, instanța de fond a conchis că prima instanță corect a admis parțial cerința, încasând suma de 5000,00 de lei.

La 20 mai 2024, Curtea Supremă de Justiție a expediat intimatei copia cererii de recurs depusă de Eugenia Cemortan, reprezentată de avocatul Vitalie Ciuchitu, creând astfel participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi, posibilitatea de depunere a referinței.

Până la examinarea admisibilității recursului, intimații nu și-au valorificat drepturile sale procedurale și nu au depus referință.

Art. 433 din Codul de procedură civilă: „ (1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (1); a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat; e) problema juridică invocată în recurs nu este de o importanță fundamentală pentru dezvoltarea jurisprudenței; f) recursul este vădit neîntemeiat. (2) Recursul declarat în temeiul art. 432 alin. (1) lit. e) nu poate fi declarat inadmisibil în temeiul alin. (1) lit. e) din prezentul articol.”

Art. 432 din Codul de procedură civilă: „ (1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; 6 e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. (2) Temeiurile menționate la alin. (1) lit. d)-f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.”

Art. 440 din Codul de procedură civilă: „ (1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”

Astfel, cererea de recurs depusă de Eugenia Cemortan, reprezentată de avocatul Vitalie Ciuchitu, la 22 martie 2024, se consideră depusă în termenul stabilit de lege.

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, urmează să însușească în condițiile Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că Codul de procedură civilă dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă, 7 deoarece se referă la dezacordul recurentei cu soluția pronunțată de instanța de apel și nu relevă interpretarea contrară a legii și aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că cererea de recurs depusă de Eugenia Cemortan, reprezentată de avocatul Vitalie Ciuchitu, nu conține argumente concrete față de decizia instanței de apel, ci s-a limitat la o simplă exprimare a dezacordului cu soluția pronunțată. Recursul nu îndeplinește condițiile legale de admisibilitate, întrucât nu conține motive de drept și nici temeiuri care să justifice reformarea deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 din Codul de procedură civilă.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate instanței de apel și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către instanța de apel, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 8 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În astfel de circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a aprecia recursul declarat de Eugenia Cemortan, reprezentată de avocatul Vitalie Ciuchitu, ca fiind inadmisibil.

Ținând cont de cele expuse supra și în temeiul art. 431 alin. (1), alin. (2), art. 433 alin. (1) lit. f), 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de Eugenia Cemortan, reprezentată de avocatul Vitalie Ciuchitu, împotriva deciziei din 31 octombrie 2023 a Curții de Apel Chișinău. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Oxana Parfeni 9