2ra-1411/23 — Evacuarea din bunul imobil și compensarea cheltuielilor

La 03 decembrie 2021, Liudmila Haritonova a depus cerere de chemare în judecată împotriva Irinei Tomailî, cu privire la evacuarea din bunul imobil și compensarea cheltuielilor de judecată (f. d. 4-5, vol. I)

În motivarea cererii de chemare în judecată a indicat că, la 19 februarie 2017, a decedat Boris Haritonov, proprietarul apartamentului nr. *** din str. ***, ***, mun. Bălți, cu nr. cadastral ***, iar la 03 mai 2017 a fost deschis dosarul succesoral la cererile depuse de tatăl Iuri Haritonov și mama Liudmila Haritonova.

A menționat că, la 20 iulie 2017, pârâta Irina Tomailî a depus cerere de chemare în judecată împotriva Liudmilei Haritonov și lui Iuri Haritonov. Pe parcursul judecării cauzei, la *** , a decedat Iuri Haritonov, iar succesor de drept al bunurilor acestuia este reclamanta.

Prin hotărârea din 28 noiembrie 2019 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, s-a respins, ca fiind neîntemeiată, cererea de chemare în judecată depusă de Irina Tomailî împotriva Liudmilei Haritonova, intervenient accesoriu Biroul notarial Iurii Chiriliuc, cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile și separarea din masa succesorală prin partajarea averii. Hotărârea din 28 noiembrie 2019 a Judecătoriei Bălți, sediul Central s-a menținut prin decizia din 03 septembrie 2020 a Curții de Apel Bălți și încheierea din 27 ianuarie 2021 a Curții Supreme de Justiție.

A susținut reclamanta că, și-a înregistrat dreptul de proprietate asupra bunului imobil – apartamentul nr. *** din str. ***, ***, mun. Bălți, cu nr. cadastral ***, la data de ***.

Reclamanta a menționat că Irina Tomailî se află în apartament fără nici un temei legal, iar la solicitările sale repetate, aceasta refuză să părăsească imobilul dat. 1

Din acest considerent, a depus plângere la Procuratura mun. Bălți care, la rândul său, a remis-o spre examinare conform competenței, Inspectoratului de Poliție Bălți.

Prin răspunsul nr. *** din 05 iulie 2021, Inspectoratul de Poliție Bălți a informat-o că evacuarea silită din bunul imobil nu ține de competența poliției, dar de competența instanței de judecată.

A mai menționat că dreptul său de proprietate asupra bunului imobil îi aparține în exclusivitate și respectiv, dânsa se bucură de toate prerogativele acestui drept, însă este în imposibilitate de a-și exercita drepturile asupra apartamentului nr. *** din str. ***, ***, mun. Bălți, nr. cadastral ***, din cauza acțiunilor pârâtei.

În drept, și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 500 alin. (1), art. 501 alin. (1), art. 581 alin. (1) din Codul civil și art.47 din Legea nr. 75 din 30 aprilie 2015 cu privire la locuințe.

Reclamanta a solicitat evacuarea Irinei Tomailî împreună cu bunurile sale din bunul imobil format din apartamentul nr. *** din str. ***, mun. Bălți, nr. cadastral ***.

În consolidarea soluției adoptate, instanța de apel a reținut că, potrivit certificatului din Registrul bunurilor imobile din 10 decembrie 2010 eliberat de Agenția Servicii Publice, Serviciul cadastral teritorial Bălți, după Boris Haritonov începând cu 07 decembrie 2010 a fost înregistrat dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. *** din str. ***, mun. Bălți, cu nr. cadastral ***, ca temei al înscrierii dreptului de proprietate, constituind contractul de vânzare-cumpărare nr. ***din *** (f.d. 60).

Urmare a decesului lui Boris Haritonov survenit la 19 februarie 2017 (f.d. 63), averea succesorală care constituie apartamentul nr. *** din str. M***, mun. Bălți, cu nr. cadastral ***, i-a revenit mamei acestuia–Liudmila Haritonova, pe numele căreia s-a înregistrat la data de ***dreptul de proprietate în temeiul certificatului de moștenitor legal nr. ***din *** (f.d. 23).

Instanța de apel a notat că, în condițiile în care Registrul bunurilor imobile indică asupra calității de proprietar începând cu 07 iunie 2021 a Liudmiei Haritonova, aceasta dispune de dreptul de a formula acțiune în revendicare contra persoanei care exercită stăpânirea de fapt asupra bunului revendicat. Or, publicitatea dreptului înscris conferă putere juridică acestuia și opozabilitate față de terți, la fel condiționează constituirea efectelor juridice, întrucât orice drept există atît timp cît este înregistrat în registrele de publicitate, iar dacă nu-i înregistrat – nu există (art. 414-416 Cod civil).

Instanța de apel a menționat că, potrivit actelor de constatare a situației nr. 32/17 din 15 iunie 2017 și nr. 26/21 din 05 iulie 2021 ale Întreprinderii Municipale „GLC Bălți” se confirmă că Irina Tomailî locuiește în apartamentul nr. *** din str. ***, mun. Bălți, cu nr. cadastral ***, începând cu anul 2011 și până la momentul actual (f.d. 58, 59). 3

Totodată, instanța de apel a reținut că Irina Tomailî se consideră coproprietar al apartamentului nr. *** din str. ***, mun. Bălți, cu nr. cadastral ***, dobândit în urma concubinajului, în baza posesiunii de lungă durată și neîntreruptă a imobilului în cauză, precum și în baza aportului financiar personal la procurarea bunului dat.

La acest aspect, instanța de apel a remarcat că pe acest subiect s-au expus instanțele de judecată în cadrul unui litigiu anterior, desfășurat între Irina Tomailî și Liudmila Haritonova, privitor la recunoașterea dreptului de proprietate asupra bunului și separarea bunului din masa succesorală, cu partajarea averii succesorale.

Astfel, prin hotărârea din 28 noiembrie 2019 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Irina Tomailî împotriva Liudmilei Haritonova, cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile și separarea din masa succesorală prin partajarea averii, ca neîntemeiată (f.d. 7-13).

Prin decizia din 03 septembrie 2020 Curții de Apel Bălți, s-a menținut hotărârea din 28 noiembrie 2019 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, iar prin încheierea din 27 ianuarie 2021 a Curții Supreme de Justiție, recursul declarat de Irina Tomailî a fost considerat inadmisibil (f.d. 14-18, 19-22).

Instanța de apel a menționat că, în această cauză, instanțele de judecată au reținut că doar căsătoria legal constituită dă naștere la drepturi și obligații juridice dintre soți. De aceea numai persoana căsătorită legal poate obține calitatea de coproprietar și nu are importanță durata concubinajului. Doar instituția căsătoriei, adică regimul matrimonial, care reflectă relațiile dintre soți, în special cu referire la bunurile lor, duc la nașterea dreptului de proprietate comună pentru bunurile devălmașe. La rîndul său, odată ce Irina Tomailî nu s-a aflat în relații de căsătorie cu Boris Haritonov, ea nu a obținut calitatea de coproprietar al bunului în litigiu.

Prin urmare, odată ce s-a constatat inexistența dreptului de proprietate comună (pe cote-părți sau în devălmășie) a Irinei Tomailî și Boris Haritonov pentru bunul imobil - apartament nr. *** din str. ***, *** mun. Bălți, cu nr. cadastral ***, în situația constatării lipsei calității de proprietar a Irinei Tomailî pentru bunul litigios - ca rezultat al concubinajului sau ca rezultat al aportului personal la dobândirea bunului comun, acest lucru, prin prisma principiului de autoritate a lucrului judecat, nu se mai cere a fi dovedit din nou.

Or, conform art. 123 alin.(2) Cod de procedură civilă, faptele stabilite printr-o hotărîre judecătorească irevocabilă într-o cauză civilă soluționată anterior în instanță de drept comun sau în instanță specializată sînt obligatorii 4 pentru instanța care judecă cauza și nu se cer a fi dovedite din nou și nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte cauze civile la care participă aceleași persoane.

În condițiile în care proprietarul legitim –Liudmila Haritonova nu-și poate exercita dreptul legitim al posesiei sale în privința apartamentului litigios din cauza posesiunii nelegitime a Irinei Tomailî, acest impediment al dreptului de proprietate a reclamantei/ intimatei necesită a fi înlăturat, prin evacuarea Irinei Tomailî din apartamentului nr. ***din str. ***, mun. Bălți, cu nr. cadastral ***.

Cu referire la încheierea din 17 august 2022 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, instanța de apel a constatat că restituirea acțiunii reconvenționale condiționează partea să depună, în mod separat și în condiții generale, acțiunea civilă, dar nu să conteste cu recurs încheierea dată.

Prin urmare, recurenta și-a întemeiat cererea de recurs în baza art. 432 alin. alin. (2) lit. a) și c) și alin. (4) din Codul de procedură civilă ( în redacție până la 01 septembrie 2023).

La 02 octombrie 2023, Curtea Supremă de Justiție a expediat intimatei copia cererii de recurs depusă de Irina Tomailî, reprezentată de avocatul Boris Lichii, creând astfel participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi, posibilitatea de depunere a referinței.

Până la examinarea admisibilității recursului, intimații nu și-au valorificat drepturile sale procedurale și nu au depus referință. 5

Art. 433 din Codul de procedură civilă: „ (1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (1); a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat; e) problema juridică invocată în recurs nu este de o importanță fundamentală pentru dezvoltarea jurisprudenței; f) recursul este vădit neîntemeiat. (2) Recursul declarat în temeiul art. 432 alin. (1) lit. e) nu poate fi declarat inadmisibil în temeiul alin. (1) lit. e) din prezentul articol.”

Art. 432 din Codul de procedură civilă: „ (1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. (2) Temeiurile menționate la alin. (1) lit. d)-f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.”

Art. 440 din Codul de procedură civilă: „ (1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”

Astfel, cererea de recurs depusă de Irina Tomailî, reprezentată de avocatul Boris Lichii, la 07 septembrie 2023, se consideră depus în termenul stabilit de lege.

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, urmează să însușească în condițiile Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că Codul de procedură civilă dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă, deoarece se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de instanța de apel și nu relevă interpretarea contrară a legii și aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că cererea de recurs depusă de Irina Tomailî, reprezentată de avocatul Boris Lichii, nu conține argumente concrete față de decizia instanței de apel, ci s-a limitat la o simplă exprimare a dezacordului cu soluția pronunțată. Recursul nu îndeplinește condițiile legale de admisibilitate, întrucât nu conține motive de drept și nici temeiuri care să justifice reformarea deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 din Codul de procedură civilă.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe 7 care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate instanței de apel și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către instanța de apel, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În astfel de circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a aprecia recursul declarat de Irina Tomailî, reprezentată de avocatul Boris Lichii, ca fiind inadmisibil.

Ținând cont de cele expuse supra și în temeiul art. 431 alin. (1), alin. (2), art. 433 alin. (1) lit. f), 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, 8 Declară inadmisibil recursul depus de Irina Tomailî, reprezentată de avocatul Boris Lichii, împotriva deciziei din 06 aprilie 2023 a Curții de Apel Bălți. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Oxana Parfeni Judecători Gheorghe Stratulat Ion Munteanu 9