2ra-595/24 — Constatarea nulității contractului de fidejusiune

La 25 septembrie 2020, avocatul Andrei Boghian, în interesele lui Serghei Rocoșan a depus cerere de chemare în judecată împotriva Alinei Vîrlan, Valentin Chiosa, Alexei Donțu, intervenienții accesorii Igor Sacaliuc (Purcel) și SC „Alsivara&Co” SRL prin care a solicitat constatarea nulității contractului de fidejusiune din data de 25 mai 2011 și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că la 25 mai 2011, Valentin Chiosa a încheiat cu Alexei Donțu un contract de împrumut de 80 000 lei. În aceeași zi, SC „Alsivara&Co” SRL, reprezentată de administratorul Aliona Vîrlan, sora lui Valentin Chiosa, a semnat un contract de fidejusiune prin care garanta restituirea împrumutului. La 18 iunie 2012, Alexei Donțu a cedat creanța lui Igor Purcel, în temeiul contractului de cesiune.

Întrucât datoria nu a fost achitată, Igor Purcel a acționat în judecată atât pe Valentin Chiosa, cât și societatea „Alsivara&Co” SRL. Prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 26 septembrie 2013, acțiunea a fost admisă și s-a încasat în mod solidar suma de 174 929 lei.

La data semnării fidejusiunii, asociații societății „Alsivara&Co” SRL erau: Aliona Vîrlan cu 99,090934435215% părți sociale; Rocoșan Serghei, cu 0,46344435215% părți sociale și Ivanova Natalia, cu 0,44561955333% părți sociale din capitalul social. Actul de constituire prevedea însă că orice contract care depășește 1/4 din capitalul social trebuia aprobat în mod obligatoriu de Adunarea Generală a Asociaților. Administratorul Aliona Vîrlan nu a informat asociații și a semnat fidejusiunea fără aprobarea necesară.

Susține că, Alexei Donțu, Valentin Chiosa și ulterior Igor Purcel au cunoscut sau trebuiau să cunoască limitele împuternicirilor administratorului, dat fiind că acestea sunt publice. Nefiind verificată competența administratorului, instanța nu a aflat că contractul a fost încheiat cu depășirea atribuțiilor prevăzute de statut, ceea ce ar atrage nulitatea acestuia. Asociații minoritari, inclusiv Serghei Rocoșan, nu au fost citați în procesul din 2013, deși hotărârea le afecta interesele. Rocoșan a aflat despre contracte abia în 2020. 1

Afirmă că administratorul Aliona Vîrlan a acționat cu rea-credință, încălcând actul constitutiv și prejudiciind societatea pentru a proteja interesele fratelui său. Fidejusiunea, neaducând niciun beneficiu societății, a contribuit direct la falimentul acesteia. Astfel, prin depășirea atribuțiilor sale, administratorul ar fi încălcat normele imperative ale art. 9 alin. (1) Cod civil.

Instanța de apel a reținut că, Rocoșan Serghei solicită constatarea nulității contractului de fidejusiune din data de 25 mai 2011, fără să solicite constatarea nulității contractului de împrumut, or anume acest contract a generat apariția raportului obligațional, drept o modalitate de garantare a executării obligațiilor principale, respectiv, nu poate fi constatată nulitatea contractului de fidejusiune atât timp cât contractul de împrumut din 25 mai 2011 și contractul de cesiunea a creanței sunt valabile. Unul din caracterele juridice ale contractului de fidejusiune este că, acesta este unul accesoriu, deoarece fidejusiunea nu poate exista în afara unei obligații principale și va urma tot timpul soarta acesteia cît privește cauzele de valabilitate și cele de stingere. Deci, prin fidejusiune nu se poate garanta decât o obligație valabilă. Dacă obligația principală este nulă (nulitate absolută) fidejusorul nu va avea ce garanta.

Curtea de apel a subliniat că, potrivit art. 202 alin. (1) Cod civil (în redacția de pînă la modificările operate din 01 martie 2019), chiar dacă administratorul Vîrlan Aliona a adoptat o hotărâre unipersonal, fără consultarea adunării generale a asociaților, acest fapt nu afectează valabilitatea actului juridic încheiat de societate cu un terț de bună-credință, care nu cunoștea și nici nu era obligat să cunoască temeiul de nulitate. Art. 73 din Legea privind societățile cu răspundere limitată prevede că administratorul este obligat să respecte limitele împuternicirilor stabilite prin actul de constituire sau de adunarea generală, iar 2 încălcarea acestor limite atrage obligația de reparare a prejudiciului adus societății. Membrii organului de administrare răspund civil pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a atribuțiilor lor.

Prin urmare, instanța de apel a concluzionat că, în temeiul art. 202 alin. (9) Cod civil, coroborat cu art. 73 din Legea privind SRL, reclamantul Serghei Rocoșan este îndreptățit să solicite repararea prejudiciului cauzat societății de acțiunile administratorului.

În motivarea recursului, recurenta a reiterat, în esență, aceleași argumente expuse în cererea de apel, susținând că interpretarea legii din hotărârea contestată este contarră jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție.

Art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă stabilește că: „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel”.

Art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă stabilește că: „(1) Judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor prevăzute la art. 432. Instanța invocă, din oficiu, neatragerea în proces a persoanelor ale căror drepturi sunt lezate prin hotărâre”.

Art. 433 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă prevede următoarele: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat”.

Art. 440 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă indică că: „(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților”. 3

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.

Completul Curții Supreme de Justiție notează, că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

În speță, recurentul avocatul Andrei Boghian, în interesele lui Serghei Rocoșan a depus o cerere de recurs cu conținut identic cu cererea de chemare în judecată (Vol. I, f.d. 4-9) și cu cererea de apel (Vol. I, f.d. 131-136; 182-183). Argumentelor invocate de către recurent li s-a dat un răspuns detaliat și clar în actele judecătorești contestate.

O astfel de conduită procesuală, materializată prin reiterări formale ale poziției procesuale exprimate anterior, fără o critică reală și punctuală a raționamentului deciziei instanței de apel, conduce la concluzia că recurentul nu a oferit Curții Supreme de Justiție argumente corespunzătoare pentru analiza legalității deciziei instanței de apel. Aceeași interpretare a fost consacrată și în jurisprudența recentă a Curții Supreme de Justiție (a se vedea încheierea nr. 2ra- 183/25 din 6 august 2025, nr. 2ra-357/24 din 22 octombrie 2025).

Contrar argumentelor recurentului, instanțele inferioare au constatat întemeiat că, chiar dacă administratorul Vîrlan Aliona a adoptat o hotărâre unipersonal, fără consultarea adunării generale a asociaților, acest fapt nu afectează valabilitatea actului juridic încheiat de societate cu un terț de bună-credință, care nu cunoștea și nici nu era obligat să cunoască temeiul de nulitate. Prin urmare, instanța de apel a concluzionat că, în temeiul dispozițiilor legale, Serghei Rocoșan este îndreptățit să solicite repararea prejudiciului cauzat societății de acțiunile administratorului. Aceste considerente induc asupra concluziei că recursul denotă un simplu dezacord cu concluziile instanțelor inferioare, fără a combate analiza efectuată de instanță. Corespunzător că nu sunt întrunite condițiile legale pentru a 4 permite Curții Supreme de Justiție să reanalizeze probele, iar critica rămâne una de dezacord cu soluția pronunțată.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare a deciziei contestate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În concluzie Curtea Supremă de Justiție consideră că recursul declarat de avocatul Andrei Boghian, în interesele lui Serghei Rocoșan este vădit neîntemeiat, prin urmare inadmisibil, din motiv că repetă conținutul cererii de apel, fără a aduce critici serioase deciziei instanței de apel.

Din aceste motive, în conformitate cu art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f) și art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă. COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Consideră inadmisibil recursul declarat de avocatul Andrei Boghian, în interesele lui Serghei Rocoșan. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ion Munteanu Gheorghe Stratulat 5