SECȚIUNEA A DOUA CAUZA MURAT TÜRK c. TURQUE (Cercetarea nr. 20686/19) HOTĂRÂREA STRASBURG 5 aprilie 2022 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Murat Türk c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Egidijus Kūris, președinte, Pauliine Koskelo, Gilberto Felici, judecători, și de Hasan Bakrc de secțiune a cererii (n 20686/19) împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Murat Türk, născut în 1974 și deținut la mail, reprezentat de dl R. Demir, avocat la Istanbul, a sesizat Curtea la 29 martie 2019 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( decizia de a aduce la cunoștința guvernului turc ( După ce a făcut acest lucru în camera consiliului la 15 martie 2022, Tribunalul a adoptat la această dată o hotărâre, adoptată la data respectivă, la cererea fratelui său, care i-a fost trimisă de către fratele său, la cererea sa, în vederea revizuirii sale. La momentul faptei, reclamantul a fost deținut în centrul penitenciarului din Bolu. Prin decizia din 8 mai 2014, comisia de administrare și observare a centrului penitenciarului a refuzat să prezinte reclamantului un caiet, care conținea un scenariu de film întocmit de acesta din urmă, trimis de fratele său în vederea revizuirii sale. 1 (a) din Regulamentul privind conducerea instituțiilor penitenciare și executarea pedepselor și a măsurilor preventive ( A respins opoziția formulată de reclamant împotriva deciziei administrației . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 9 ianuarie 2019, Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă pentru lipsa vădită de temei a recursului individual al reclamantului, prin care Tribunalul a susținut o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare. Înalța instanță, deși a înțeles că a existat o interferență în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare pe motiv de confiscare a manuscrisului său, a considerat că măsura respectivă era necesară într-o societate democratică în scopul menținerii ordinii și securității instituției în cauză și al prevenirii criminalității. Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul se plânge de confiscarea de către administrație a manuscrisului său pe care a declarat că a dorit să-l primească pentru a revizui, declarând, printre altele, că dispoziția legală reținută de autorități în sprijinul deciziei lor de executare nu era adecvată ținând cont de circumstanțele speței. În primul rând, guvernul susține că Curtea Constituțională a examinat în mod corespunzător acțiunea individuală a reclamantului înainte de a declara inadmisibilă și că, având în vedere principiul subsidiarității, acest aspect trebuie declarat inadmisibil pentru lipsa vădită de temei. În plus, acesta susține că caietul solicitat de reclamant nu a fost confiscat, ci a fost returnat fratelui său și că nu a fost impusă nicio sancțiune reclamantului din cauza acestui caiet, astfel încât nu a fost impusă calitatea de victimă. Reclamantul se opune acestor excepții. 10. În ceea ce privește prima excepție, Curtea consideră că argumentul prezentat în această excepție ridică întrebări care solicită o examinare pe fond a spătarului întemeiat pe art. 10 din convenție. În ceea ce privește excepția referitoare la calitatea de victimă, aceasta arată că partea reclamantului constă în refuzul administrației în cauză de a-i preda caietul său de sarcini și că circumstanțele avansate de guvern nu sunt de natură să elimine în mod corespunzător calitatea de victimă în această privință. Constatând, pe de altă parte, că nu este în mod vădit nefondat sau inadmisibil pentru un alt motiv prevăzut la art. 35 din Convenție, Curtea declară că acest lucru este admisibil 11. Reclamantul susține că, având în vedere caietul său de sarcini ca pe un cadou în sensul articolului 92 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, autoritățile penitenciare au făcut o calificare eronată a faptelor, deoarece acesta este conținutul acestui caiet, un scenariu de film, care importa pentru el și, prin urmare, consideră că ingerința impusă în dreptul său la libertatea de exprimare nu era prevăzută de lege. 12. Guvernul susține că, în speță, nu a intervenit în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare și observă în acest sens că autoritățile naționale au considerat caietul de sarcini al reclamantului drept un cadou neautorizat, astfel cum se prevede în legislația relevantă, și anume art. 92 alineatul (1) din Regulamentul nr. 13. Curtea consideră că refuzul de a da reclamantului manuscrisul său, care poartă un scenariu de film, în vederea revizuirii sale prin laiuli, constituie o interferență în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare (Nilsen c. Regatul Unit (dec.), nr. 36882/05, § 44, 9 martie 2010, a se vedea, de asemenea, Sari Agül c. Turcia, n 28691/05, § 31 și 32, 23 mai 2017 și Günana și alții c. Turcia, 70934/10 și 4 altele, §§ 60 și 61, 20 noiembrie 2018 (14). Aceasta reamintește că a constatat deja absența în dreptul intern a unei baze juridice relevante care prevede cazul în care un manuscris al unui deținuți în orice situație (Günana și alții, citată anterior, § 67). În acest caz, nu există niciun motiv de a se abate de la această abordare. 15. Prin urmare, Curtea apreciază că ingerința în litigiu nu era 10 din Convenția mai precis existența unui scop legitim și necesitatea de a interveni într-o societate democratică . 16. În acest caz, Curtea ajunge la concluzia încălcării articolului 10 din Convenție. În ceea ce privește cheltuielile de avocatură, acesta prezintă o convenție de muncă între avocatul său și avocatul său. 18. Guvernul susține că nu există nicio legătură cauzală între încălcarea în cauză și cererea depusă ca urmare a prejudiciului moral. În plus, Comitetul consideră că această cerere este netaiată și excesivă și că nu corespunde sumelor acordate în jurisprudența Curții. În sfârșit, susține că cheltuielile de avocat nu au fost efectiv angajate în speță și că suma solicitată în acest sens este departe de a fi rezonabilă. 19. Curtea ia notă de faptul că manuscrisul reclamantului, care nu a fost predat de către administrația . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În lipsa unui element sau a unui argument prezentat de reclamant care ar permite să se aprecieze sau să se detașeze prejudiciul pe care l-ar fi suferit din cauza măsurii în cauză, Comisia consideră că, în circumstanțele prezente, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral invocat (a se vedea, mutatis mutandis, Mehmet signiftçi și Suat Incedere c. Turcia, 21266/19 și 21774/19, § 27, 18 ianuarie 2022. În ceea ce privește cheltuielile de avocatură, Comisia consideră rezonabil să aloce reclamantului suma de 250 EUR în acest scop, plus orice sumă care poate fi datorată din această sumă cu titlu de impozit. 20. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, LA L , că constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni 250 EUR (două sute cincizeci și cinci de euro), plus orice sumă care poate fi datorată din această sumă de către reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată; convertirea în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data decontării la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate din dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins surplusul cererii de satisfacție echitabilă. Făcută în franceză și apoi comunicată în scris la 5 aprilie 2022, în temeiul articolului 2 și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Hasan Bak
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE MURAT TÜRK c. TURQUIE
(Requête n
o
20686/19)
ARRÊT
5 avril 2022
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Murat Türk c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un comité composé de
:
Egidijus Kūris,
président,
Pauliine Koskelo,
Gilberto Felici,
juges,
et de Hasan Bakırcı,
greffier adjoint
de section
,
Vu
:
la requête (n
o
20686/19) contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet État, M. Murat Türk («
le requérant
»), né en 1974 et détenu à İzmir, représenté par M
e
en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
la décision de porter à la connaissance du gouvernement turc («
le Gouvernement
»), représenté par son agent, M. Hacı Ali Açıkgül, Chef du service des droits de l’homme au ministère de la Justice de Turquie, le grief concernant l’atteinte alléguée portée au droit du requérant à la liberté d’expression et de déclarer irrecevable la requête pour le surplus,
les observations des parties,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 15 mars 2022,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
La requête concerne
la saisie par l’administration pénitentiaire d’un manuscrit, dont le contenu serait en forme d’un scénario de film, appartenant au requérant, détenu dans une prison, qui lui avait été envoyé par son frère à sa demande en vue de sa révision.
2.
À l’époque des faits, le requérant était détenu au centre pénitentiaire de Bolu.
3.
Par une décision du 8 mai 2014, la commission d’administration et d’observation du centre pénitentiaire refusa de remettre au requérant un cahier, contenant un scénario de film rédigé par ce dernier, envoyé par son frère en vue de sa révision. Elle nota à cet égard qu’en vertu de l’article 92 §
1 a) du règlement relatif à la direction des établissements pénitentiaires et à l’exécution des peines et des mesures préventives («
le règlement
»), un condamné ne pouvait recevoir que des livres et des articles vestimentaires comme cadeau.
4.
Le 7 juillet 2014, le juge de l’exécution de Bolu («
le juge de l’exécution
») rejeta l’opposition formée par le requérant contre la décision de l’administration pénitentiaire au motif que le cahier saisi contenait un scénario élogiant la rébellion de Cheikh Saïd et qu’il était impensable de remettre à l’intéressé un texte faisant l’éloge d’une insurrection armée.
5.
Le 15 août 2014, la cour d’assises de Bolu («
la cour d’assises
») rejeta l’opposition formée par le requérant contre la décision du juge d’exécution qu’elle considéra conforme à la procédure et à la loi.
6.
Le 9 janvier 2019, la Cour constitutionnelle déclara irrecevable pour défaut manifeste de fondement le recours individuel du requérant, par lequel l’intéressé alléguait une violation de son droit à la liberté d’expression. La haute juridiction, tout en acceptant qu’il y avait eu ingérence dans le droit du requérant à la liberté d’expression à raison de la saisie de son manuscrit, estima que ladite mesure était nécessaire dans une société démocratique aux fins du maintien de l’ordre et de la sécurité de l’établissement pénitentiaire et de la prévention du crime.
7.
Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant se plaint de la saisie par l’administration pénitentiaire de son manuscrit qu’il indique avoir voulu recevoir pour réviser. Il allègue notamment que la disposition légale retenue par les autorités à l’appui de leur décision de saisie n’était pas appropriée compte tenu des circonstances de l’espèce.
8.
Le Gouvernement soulève deux exceptions d’irrecevabilité. Il soutient d’abord que la Cour constitutionnelle a dûment examiné le recours individuel du requérant avant de le déclarer irrecevable et que, compte tenu du principe de subsidiarité, ce grief doit être déclaré irrecevable pour défaut manifeste de fondement. Il argue en outre que le cahier demandé par le requérant n’ayant pas été saisi mais retourné à son frère et aucune sanction n’ayant été imposée au requérant en raison de ce cahier, l’intéressé n’a pas la qualité de victime.
9.
Le requérant combat ces exceptions.
10.
Concernant la première exception, la Cour considère que l’argument présenté dans cette exception soulève des questions appelant un examen au fond du grief tiré de l’article 10 de la Convention. Quant à l’exception relative à la qualité de victime, elle relève que le grief du requérant consiste au refus de l’administration pénitentiaire de lui remettre son cahier manuscrit et que les circonstances avancées par le Gouvernement ne sont pas de nature à enlever à l’intéressé la qualité de victime à cet égard.
Constatant par ailleurs que ce grief n’est pas manifestement mal fondé ni irrecevable pour un autre motif visé à l’article 35 de la Convention, la Cour le déclare recevable.
11.
Le requérant soutient que, en considérant son cahier manuscrit comme un cadeau au sens de l’article 92 § 1 du règlement, les autorités pénitentiaires ont fait une qualification erronée des faits, puisque c’est le contenu de ce cahier, un scénario de film, qui importait pour lui. Il estime donc que l’ingérence portée dans son droit à la liberté d’expression n’était pas prévue par la loi.
12.
Le Gouvernement soutient qu’en l’espèce il n’y a pas eu ingérence dans le droit du requérant à la liberté d’expression. Il note à cet égard que les autorités nationales ont considéré le cahier manuscrit du requérant comme un cadeau non-autorisé tel que prévu par la législation pertinente, à savoir l’article 92 § 1 du règlement.
13.
La Cour considère que le refus de remettre au requérant son manuscrit, portant un scénario de film, en vue de sa révision par l’intéressé constitue une ingérence dans le droit du requérant à la liberté d’expression (
Nilsen c.
Royaume-Uni
(déc.), n
o
36882/05, § 44, 9 mars 2010, voir aussi
Sarıgül c.
Turquie
, n
o
28691/05, §§ 31 et 32, 23 mai 2017 et
Günana et autres c.
Turquie
, n
os
70934/10 et 4 autres, §§ 60 et 61, 20 novembre 2018).
14.
Elle rappelle avoir déjà constaté l’absence en droit interne d’une base légale pertinente prévoyant le cas de la saisie d’un manuscrit d’un détenu en quelque circonstance que ce fût (
Günana et autres
, précité, §
67). En l’occurrence, elle ne décèle aucune raison de s’écarter de cette approche.
15.
Par conséquent, la Cour juge que l’ingérence litigieuse n’était pas «
prévue par la loi
» au sens du paragraphe 2 de l’article 10 de la Convention. Eu égard à cette conclusion, elle considère qu’il n’y a pas lieu de vérifier si les autres conditions requises par le paragraphe 2 de l’article
10 de la Convention – à savoir l’existence d’un but légitime et la nécessité de l’ingérence dans une société démocratique – ont été respectées en l’espèce.
16.
Partant, la Cour conclut à la violation de l’article 10 de la Convention.
L’APPLICATION DE L’ARTICLE
17.
Le requérant demande 5
000 euros (EUR) au titre du dommage moral qu’il estime avoir subi et 3
000 euros (EUR) au titre des frais d’avocat. Il présente une convention d’honoraire d’avocat conclu entre lui et son avocat.
18.
Le Gouvernement soutient qu’il n’y a pas de lien de causalité entre la violation alléguée et la demande présentée au titre du dommage moral. Il considère en outre que cette demande est non-étayée et excessive et qu’elle ne correspond pas aux montants accordés dans la jurisprudence de la Cour. Il argue enfin que les frais d’avocat n’avaient pas été réellement engagés en l’espèce et que le montant demandé à ce titre est loin d’être raisonnable.
19.
La Cour note que le manuscrit du requérant, qui n’a pas été remis par l’administration pénitentiaire à l’intéressé, a été rendu à son frère. En l’absence d’élément ou d’argument présenté par le requérant qui permettrait d’apprécier ou d’étayer le préjudice qu’il aurait subi à raison de la mesure litigieuse, elle considère que dans les circonstances présentes le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral allégué (voir,
mutatis mutandis
,
Mehmet Çiftçi et Suat Incedere c. Turquie
, n
os
21266/19 et 21774/19, § 27, 18 janvier 2022). Quant aux frais d’avocat, elle juge raisonnable d’allouer au requérant la somme de 250 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû sur cette somme à titre d’impôt.
20.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
Déclare,
la requête recevable
;
Dit,
qu’il y a eu violation de l’article 10 de la Convention
;
Dit
, que le constat de violation constitue en lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral subi par le requérant
;
Dit
,
a)
que l’État défendeur doit verser au requérant, dans un délai de trois mois 250
EUR (deux-cent-cinquante euros), plus tout montant pouvant être dû sur cette somme par le requérant à titre d’impôt, pour frais et dépens,
à convertir dans la monnaie de l’État défendeur
au taux applicable à la date du règlement
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
Rejette
le surplus de la demande de satisfaction équitable.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 5 avril 2022, en application de l’article
77
§§
2 et
3 du règlement.
Hasan Bakırcı
Egidijus Kūris
Greffier adjoint
Président