CtEDO 07.06.2022 Auto

AFFAIRE SÜLEYMAN YILDIZ ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
07.06.2022
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété (Article 1 al. 1 du Protocole n° 1 - Respect des biens)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE SÜLEYMAN YILDIZ ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2022)
HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE CAUZA SÜLEYMAN YILDIZ ȘI ALTELE c. TURCIA (Cercetarea nr. 22592/10) HOTĂRÂREA STRASBURG 7 iunie 2022 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Süleyman Y și al dlui Hasan Bak La 30 martie 2010, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale), având în vedere decizia de a aduce la cunoștința guvernului turc ( Șeful Serviciului pentru Drepturile Omului la Ministerul Justiției, Tribunalul formulat pe teren la art. 1 din Protocolul nr. 1 și să declare cererea inadmisibilă pentru surplus, Având în vedere observațiile părților, După ce a deliberat într-o cameră a Consiliului la 17 mai 2022, se retrage la hotărâre că aici, adoptat la această dată Prezenta cerere se referă la ocupația de către autoritățile militare de teren aparținând reclamanților, fără a se fi pus în aplicare o procedură de expropriere și fără a li se acorda o despăgubire. Reclamanții sunt coproprietari cu două terenuri situate în Oltu (Erzurum). Terenurile sunt înregistrate în registrul funciar sub următoarele numere de parcele: Parcela 5 din insula 189 (4 750,18 metri parcelă 9 din insula 189 (3 391,75 m În 2000, Aslan Y Pe baza unei expertize pe care o deținea, Tribunalul a considerat că terenurile în cauză erau situate în zona de securitate militară din 1987, că autoritățile militare construiseră clădiri administrative și posturi de supraveghere în zona respectivă, că căile principale și secundare de acces erau închise și că construcția și activitățile agricole erau interzise în zona respectivă. În consecință, pe baza raportului de competență, el a considerat că Aslan Yatz avea dreptul la o indemnizație pentru exproprierea de facto a terenurilor sale de către autoritățile militare. El a dispus, de asemenea, înscrierea terenurilor în cauză în numele Trezoreriei. Curtea de Casație a pronunțat apoi hotărârea pronunțată de instanța de primă instanță. Aceasta a considerat că conducerea administrației asupra bunurilor nu era definitivă. Statuând la rejudecare, tribunalul de mare instanță și-a confirmat judecata inițială. El a considerat că administrația sa a fost foarte adecvată pe teritoriul Aslan Yld maiz fără ca o procedură de expropriere să fi fost pusă în aplicare și fără ca o parte din aceasta să fi fost acordată. A considerat că există cu siguranță o conducere a administrației asupra bunurilor în cauză, însă aceasta era provizorie și, prin urmare, nu putea fi vorba de o privare de proprietate de natură să conducă la o constatare de expropriere. Tribunalul de Mare Instanță s-a conformat la Tribunalul Tribunalului din cadrul Adunării plenare Civile a Curții de Casație și a decăzut de la cujus al reclamanților din cererea sa de despăgubire. Se consideră că condițiile de expropriere de facto nu au fost întrunite. Această hotărâre a fost confirmată de Curtea de Casație. În 2004, reclamanții au intentat în fața Tribunalul de Mare Instanță a depus o acțiune în încetare a tulburării și a depus o cerere de despăgubire corespunzătoare valorii chiriilor pe care nu le-au putut percepe din cauza ocupației terenurilor lor de către administrație. 10. Pe baza unei competențe pe care o pronunțase, instanța le-a acordat reclamanților câștig de cauză și a considerat că aceștia din urmă nu puteau dispune liber de bunurile lor și că, prin urmare, au suferit un prejudiciu din cauza restricției impuse de autoritățile militare pe teritoriul lor. 11. Sesizarea cauzei, Adunarea Plenară Civilă a Curții de Casație a reieșit că zona în cauză era clasificată ca zonă militară și că proprietarii terenurilor situate în această zonă nu puteau dispune liber de proprietatea lor atâta timp cât această situație provizorie se menținea. Dosarul a fost trimis Tribunalului de Mare Instanță pentru a calcula suma la care au dreptul reclamanții. 12. În fața acestei instanțe, cei interesați susținea că conducerea administrației pe teritoriul lor fusese stabilită și că aceasta îi revenea judecătorului pur și simplu să facă uz de competențele sale generale și să ia orice măsură adecvată pentru a-i procura, prin mijloace legale, elementele care îi permit să-și formeze convingerea, în special prin obligația administrației competente de a produce orice document care ar putea oferi o evaluare a valorii reale a prejudiciului lor. 13. În 2008, instanța i-a decăzut pe solicitanți din cererea lor pe motiv că nu au putut să prezinte nici dovada începerii datei de ocupație a terenului lor de către administrație, nici a valorii prejudiciului pe care îl suportau. 14. Această hotărâre a devenit definitivă la 30 septembrie 2009 prin hotărârea Curții de Casație care a confirmat acest lucru (hotărârea de confirmare). 15. se plâng de o încălcare a dreptului lor de a-și respecta bunurile, reproșând administrației că și-a ocupat teritoriul fără ca aceasta să le fi plătit nici o despăgubire și fără ca o decizie de expropriere în mod corespunzător să fi fost luată. Ei văd în circumstanțele cauzei o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 16. Guvernul contestă această teză și susține, printre altele, că a existat în registrul funciar nicio adnotare conform căreia parcelele de teren aparținând reclamanților erau situate în zona de securitate militară. El susține că cererea trebuie să fie declarată inadmisibilă, întrucât tribunalele naționale nu au putut aduce dovada prejudiciului pe care l-au suferit. În ceea ce-i privește pe reclamanții Saniye Y Prin urmare, Comisia consideră că eventualii moștenitori ai defuncților n mai sunt dispuși să mențină cererea, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție. 18. În ceea ce privește ceilalți reclamanți, Curtea observă că au furnizat informații complete cu privire la obiecțiunile lor și că dispune de elementele esențiale pentru examinarea cauzei. Prin urmare, nu se poate concluziona că părțile interesate sunt interesate. 19 Curtea respinge, de asemenea, excepția preliminară invocată de guvern în ceea ce privește calitatea de victimă a reclamanților. 20. În plus, Curtea consideră că părțile interesate au exercitat toate căile de drept pe care le oferea sistemul juridic turc pentru a-și exercita drepturile. Reclamanții care au sesizat Curtea după ce au epuizat căile de atac interne și în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive nu au întârziat. Constatând că obiecțiunile reclamanților nu sunt în mod vădit nefondate sau inadmisibile pentru un alt motiv prevăzut la art. 35 din convenție, Curtea le declară admisibile. 22. În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea face trimitere la jurisprudența sa constantă privind structura articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, cele trei standarde distincte pe care această dispoziție le conține și în condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o măsură de expropriere (a se vedea, printre altele, Visti Curtea a statuat deja că practica de proprietate de fapt care permitea administrației să treacă dincolo de normele privind proprietatea formală îi expunea pe justițiabili la riscul unui rezultat imprevizibil și arbitrar și că această practică nu era capabilă să asigure un grad suficient de certitudine juridică și nu putea constitui o alternativă la o expropriere în mod corespunzător ( Scordino c. Italia , nr. 43662/98 , § 89, 17 mai 2005, Guiso Gallisay c. Italia , n 58858/00 , § 87, 8 decembrie 2005, Sarnaca și Dilaver c. Turcia , n 11765/05, § 43, 27 mai 2010 și Halil Göçmen c. Turcia , n 24883/07, § 32, 12 noiembrie 2013). Curtea amintește că a avut deja de a cunoaște o cauză referitoare la fapte și obiecții similare referitoare la aceeași zonă de securitate militară. În această cauză (Yavuz Özden c. Turcia, n 21371/10, 14 septembrie 2021), Curtea a considerat că administrația s , chiar și pentru o perioadă de timp provizorie, a fost privat de proprietatea sa ca urmare a ocuparii terenului său de către administrație în perioada în cauză, numai în cazul în care titlul M. Özden cu privire la bunul în cauză nu a fost niciodată anulat în mod oficial, la mai mult de atât nu a fost găsit de fapt privat de toate prerogativele care au fost legate de acesta pentru o perioadă indefinită și, prin urmare, nu a avut nicio perspectivă concretă cu privire la sfârșitul acestei perioade și, în cele din urmă, nu a invocat nicio împrejurare excepțională pentru a justifica lipsa de despăgubiri în fața acestei situații continue. Având în vedere aceste considerații, Curtea a considerat, pe de o parte, că situația în cauză a permis administrației să profite de o ocupație ilegală a terenului în detrimentul domnului Özden și, pe de altă parte, că această interferență în cauză nu era compatibilă cu principiul legalității și că încălcase dreptul reclamantului la respectarea bunurilor sale. În cele din urmă, Comisia a considerat că cadrul juridic instituit de către statul membru nu a oferit un mecanism care să îi permită acestuia să respecte drepturile garantate la art. 1 din Protocolul nr. 25. În speță, Curtea ajunge la aceeași constatare. Comisia observă că a fost clar stabilit în fața instanțelor naționale că reclamanții nu au putut dispune liber de bunurile lor și că au suferit, prin urmare, un prejudiciu din cauza restricției autorităților militare cu privire la utilizarea terenurilor lor, însă, în ciuda acestei constatări, aceștia nu au primit nici o despăgubire pentru prejudiciul suferit. Prin urmare, Curtea nu subliniază niciun element sau argument care să îi permită să plece de la concluziile la care a ajuns în Hotărârea Yavuz Özden (citată anterior). 26. În consecință, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 2000 de lire turcești (TRY) pentru prejudiciul material pe care îl consideră a fi suferit și 200.000 de euro pentru daune morale. 28. Curtea arată că, în circumstanțele cauzei, evaluarea prejudiciului suferit de solicitanți este complexă și că nu dispune de toate instrumentele care să îi permită în mod rezonabil să soluționeze această problemă. 29. Kaynar și alte c. Turcia 21104/06 și alte două, 7 mai 2019), și: în speță, organismele naționale sunt cele mai în măsură să evalueze prejudiciul suferit de părțile interesate și dispun de mijloace juridice și tehnice adecvate pentru a pune capăt unei încălcări a Convenției și pentru a elimina consecințele acesteia, Curtea decide să retrimite problema despăgubirii prejudiciilor la despăgubire. 30. Prin urmare, este necesar să se șteargă din rol partea din cauza chestiunii aplicării articolului 41 din Convenție. PE CES, CURȚIA, ÎN L de a elimina din rol partea din cauza privind problema aplicării articolului 41 din Convenție. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 7 iunie 2022, în temeiul articolului 2 și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Hasan Bak Turcă Erzurum Abdulkadir Y

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2022-06-07
0,98
AFFAIRE YILDIZ ET AYDIN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE YILDIZ ET AYDIN c. TURQUIE (Requête n o 21348/10) ARRÊT STRASBOURG 7 juin 2022 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Yıldız et Aydın c. Turquie, La Cour européenne des droits de
CtEDO 2022-06-07
0,98
AFFAIRE YILMAZ ET AUTRES c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE YILMAZ ET AUTRES c. TURQUIE (Requête n o 21674/10) ARRÊT STRASBOURG 7 juin 2022 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Yılmaz et autres c. Turquie, La Cour européenne des droits
CtEDO 2022-06-07
0,97
AFFAIRE ÇAVUȘ ET AUTRES c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE ÇAVUŞ ET AUTRES c. TURQUIE (Requête n o 21385/10) ARRÊT STRASBOURG 7 juin 2022 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Çavuş et autres c. Turquie, La Cour européenne des droits de
CtEDO 2022-06-07
0,97
AFFAIRE VAROL ET AUTRES c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE VAROL ET AUTRES c. TURQUIE (Requête n o 21453/10) ARRÊT STRASBOURG 7 juin 2022 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Varol et autres c. Turquie, La Cour européenne des droits de
CtEDO 2022-06-07
0,97
AFFAIRE GÜNEL c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE GÜNEL c. TURQUIE (Requête n o 20937/10) ARRÊT STRASBOURG 7 juin 2022 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Günel c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième s
Sursă