3ra-102/25 — constatarea nulitatii actului administrativ

3ra-102/25 — constatarea nulitatii actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2025)

Î N C H E I E R E

cu privire la inadmisibilitatea recursului depus de Iurie Reniță, inclusiv

prin intermediul avocatului Dorin Popescu,

în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în

judecată depusă de Iurie Reniță împotriva Ministerului Afacerilor Externe și

Integrării Europene al Republicii Moldova cu privire la constatarea nulității

actului administrativ,

împotriva deciziei din 06 noiembrie 2024 a Curții de Apel Chișinău,

(Dosarul nr. 3ra-102/25

NR. PIGD 2-20079151-01-3ra-27022025)

Recursul declarat după 01 septembrie 2023. Recursul este vădit neîntemeiat. Art. 246 alin.

(2) lit. h) din Codul administrativ. Dezacordul recurentului cu decizia instanței ierarhic

inferioare nu constituie un temei de casare a acesteia.

Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, jud. V. Ciumac,

Curtea de Apel Chișinău, jud. Gh. Mîra, V. Sîrbu, A. Braga,

26 noiembrie 2025

Textul corespunde originalului

Examinând în lipsa participanților la proces recursul depus de Iurie

Reniță, inclusiv prin intermediul avocatului Dorin Popescu,

Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:

Stela Procopciuc, Președinte,

Diana Stănilă,

Oxana Parfeni, judecători,

constată următoarele:

ÎN FAPT

împotriva Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al

Republicii Moldova, solicitând constatarea nulității actului administrativ

individual defavorabil - ordinul referitor la rechemare nr. 1631-p-383 din 17

noiembrie 2017, emis de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării

Europene, în partea ce ține de încetarea raporturilor de serviciu din 11

decembrie 2017, repunerea în dreptul la muncă, la asistență și protecție

socială, vătămat prin actul administrativ nul, după cum urmează:

recunoașterea dreptului la muncă, în funcția diplomatică deținută până la

detașare prin transfer în misiunea diplomatică în funcția de Ambasador

Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul Belgiei,

deținută până la 18 februarie 2016, recunoașterea dreptului de a fi transferat

în funcția diplomatică deținută până la detașare prin transfer în misiunea

diplomatică în legătură cu rechemarea înainte de termen din misiunea

diplomatică, din funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al

Republicii Moldova în Regatul Belgiei, repararea pagubei pricinuite prin

actul administrativ individual nul prin care a fost vătămat dreptul la muncă

și la asistență și protecție socială și a-i achita paguba materială și morală după

cum urmează: 291 906 lei - despăgubiri pentru întreaga perioadă de absență

forțată de la muncă, cu achitarea contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale

de stat, 115 440 de lei pagubă morală și cheltuielile de asistență

juridică/consultația juridică verbală și scrisă acordată în cadrul prezentei

proceduri de contencios administrativ.

Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene nr.731-p-238a din 30

iunie 2015, odată cu finalizarea mandatului, a fost transferat din funcția de

Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în

România, în funcția de Ambasador cu Misiuni Speciale în cadrul

Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii

Moldova.

din 03 februarie 2016 (publicat în MO nr.31 din 09 februarie 2016), a fost

numit în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii

Moldova în Regatul Belgiei. Prin ordinul Ministrului Afacerilor Externe și

1

Integrării Europene nr.99-p-26 din 09 februarie 2016, luându-se act de

decretul enunțat, a fost detașat prin transfer în funcția de Ambasador

Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul Belgiei din

18 februarie 2016.

noiembrie 2017 și Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 438 din 14

noiembrie 2017 (publicat în MO nr.399-410 din 17 noiembrie 2017), a fost

rechemat înainte de termen din funcția de Ambasador Extraordinar și

Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul Belgiei și în Marele Ducat

de Luxemburg.

nr.1631-p-383 din 17 noiembrie 2017, s-a luat act de Hotărârea Guvernului

nr. 879 din 01 noiembrie 2017 și Decretul Președintelui Republicii Moldova

nr. 438-VIII din 14 noiembrie 2017 (publicat în MO nr. 399-410 din 17

noiembrie 2017) privind rechemarea sa din funcția de Ambasador

Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul Belgiei și în

Marele Ducat de Luxemburg. Potrivit pct.2 din ordinul nr.1631-p-383 din 17

noiembrie 2017, s-a ordonat rechemarea efectivă a sa cu încetarea

raporturilor de serviciu din 11 decembrie 2017. Iar în pct.5, s-a dispus

aducerea prezentului ordin la cunoștința contra semnătură colaboratorului

vizat.

cu încetarea raporturilor de serviciu din 11 decembrie 2017 și urma a-i fi

adus la cunoștința contra semnătură. Însă ordinul integral referitor la

rechemare i-a fost adus la cunoștință doar la 21 ianuarie 2020.

Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, prin care a

solicitat constatarea nulității absolute a ordinului nr.1631-p-383 din 17

noiembrie 2017, în partea ce ține de încetarea raporturilor de serviciu din 11

decembrie 2017. Totuși, autoritatea publică nu a respectat termenul prevăzut

de lege și nu i-a răspuns, lăsând cererea prealabilă fără soluționare.

revendicarea dreptului său la muncă, garantat de art.43 alin.(1) din

Constituție, precum și dreptul la asistență și protecție socială, garantat de

art.47 din Constituție, care derivă inclusiv din dreptul la muncă. Or,

garanțiile sociale sunt asigurate și prin dreptul la muncă, din care rezultă

obligațiile angajatorului de a achita fondul social, din care se calculează

pensia pentru vechime în muncă. La fel, are drept scop revendicarea

dreptului la muncă vătămat prin actul administrativ, prin recunoașterea

dreptului pretins, declararea nulității absolute a actului administrativ și

repararea pagubei, conform art. 53 din Constituție.

2

conține un viciu deosebit de grav și acest fapt este evident în cadrul aprecierii

concludente a tuturor circumstanțelor care se iau în considerare. Astfel, este

lovit de nulitate absolută în temeiul art. 141 alin.(1), (2) lit. f) din Codul

administrativ și implicit în baza art. 220 alin.(1) din Codul civil.

diplomatic (Legea nr. 761/2001), precum și Codul muncii, ordinul nr.1631-

p-383 din 17 noiembrie 2017, în partea ce ține de încetarea raporturilor de

serviciu, este lovit de nulitate absolută, întrucât contravine normelor

imperative prevăzute la art. 10 alin.(10), art. 15 alin.(3), art.25 din Legea nr.

761/2001, art.47 alin.(1) din Legea nr.158 din 04 iulie 2008 cu privire la

funcția publică și statul funcționarului public (Legea nr. 158/2008), art.302

alin.(3) din Codul muncii. Or, acestea stabilesc în mod imperativ/obligatoriu

că la expirarea termenului de aflare în misiune, diplomatul de carieră este

transferat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene,

iar la expirarea termenului de detașare, funcționarul public este reîncadrat în

funcția publică exercitată până la detașare. Legislația aplicabilă speței nu

prevede posibilitatea încetării raporturilor de serviciu cu diplomatul de

carieră, sau cu funcționarul public la expirarea termenului de aflare în

misiune, sau la expirarea termenului de detașare. Prevederile indicate în

ordinul enunțat, în realitate nu constituie temei de încetare a raporturilor de

serviciu în circumstanțe ce nu depind de voința părților și/sau de eliberare

din funcția publică prevăzute la art. 61, art. 62 din Legea nr.158/2008, fie

de încetare a contractului individual de muncă în circumstanțe ce nu depind

de voința părților, prevăzut la art. 82 lit. k) coroborat cu art. 305 alin (1) lit.

a) din Codul muncii.

contestat în calitate de temei de încetare a raporturilor de serviciu din 11

decembrie 2017, stabilește că raportul de serviciu/de muncă al membrului

personalului instituțiilor serviciului diplomatic încetează în alte cazuri

prevăzute de legislația națională, în particular cele stabilite prin legislația

specială pentru categoriile de persoane care formează personalul instituțiilor

serviciului diplomatic. Prin urmare, actul administrativ este nul, or, nu

conține norma din legislația specială pentru categoriile de persoane care

formează personalul instituțiilor serviciului diplomatic. În acest sens, este

încălcată norma imperativă, care prevede cazurile de încetare a raportului de

serviciu/de muncă al membrului personalului instituțiilor serviciului

diplomatic. În opinia reclamantului, având în vedere funcția din care a fost

detașat, dar și funcția diplomatică în care a fost detașat și rechemat înainte

de termen, nu cade sub incidența cazurilor de încetare a raportului de

serviciu/de muncă al membrului personalului instituțiilor serviciului

diplomatic, stabilite expres și exhaustiv în art. 25 din Legea nr. 761/2001.

Codul muncii nu este o lege specială în raport cu Legea nr. 761/2001. La fel,

situația de încetare a contractului individual de muncă în circumstanțe ce nu

3

depind de voința părților, prevăzut la art. 82 lit. k) coroborat cu art. 305 alin

(1) lit. a) din Codul muncii, se referă la alte categorii de persoane, adică, alte,

decât diplomatul de carieră, funcționar public, angajat în funcție publică -

funcție diplomatică în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării

Europene, detașat prin transfer din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și

Integrării Europene și, respectiv, nu se referă la persoanele - diplomați de

carieră, funcționari publici, angajați în funcție publică - funcție diplomatică

în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, detașați prin

transfer din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Astfel, normele prevăzute la art. 82 lit. k) coroborat cu art. 305 alin (1) lit. a)

din Codul muncii, indicate în actul administrativ nul, ca temei de încetare a

raporturilor de serviciu din 11 decembrie 2017, nu sunt aplicabile speței. În

același timp, în conformitate cu art. 305 alin (1) lit. a) din Codul muncii,

însuși rechemarea din misiune diplomatică, a ambasadorilor extraordinari și

plenipotențiari - diplomați de carieră din cadrul Ministerului Afacerilor

Externe și Integrării Europene, detașați prin transfer, este doar temei de

încetare a activității în misiunile diplomatice și nu este temei de încetare a

raporturilor de serviciu, a contractului individual de muncă în circumstanțe

ce nu depind de voința părților. Însuși noțiunile de încetare a activității în

misiunea diplomatică și de încetare a raporturilor de serviciu și/sau de

încetare a contractului individual de muncă în circumstanțe ce nu depind de

voința părților, sunt noțiuni diferite, având natură juridică diferită și sunt

reglementate de norme diferite.

decembrie 2017, prevăzută la pct. 2 din ordinul nr. 1631 - p - 383 din 17

noiembrie 2017, contravine normelor imperative prevăzute la art. 81 alin. (1)

lit. a), alin. (3) din Codul muncii, art. 10 alin. (6) din Legea nr. 761/2001, art.

62 alin. (1) și (2) din Legea nr. 158/2008. În speță, s-a constatat cu certitudine

că lipsește ordinul angajatorului de încetare a contractul individual de

muncă. Din dispozițiile art. 47 alin. (61), art. 62 alin. (2) din Legea nr.

158/2008, art. 81 alin. (3) din Codul muncii rezultă cu certitudine faptul că

și în cazul încetării raportului de serviciu/de muncă al membrului

personalului instituțiilor serviciului diplomatic, imperativ este stabilit că

angajatorul este obligat să emită aparte/separat ordin de încetare a

contractului individual de muncă, în care să indice articolul, alineatul,

punctul și litera corespunzătoare din lege, inclusiv să indice temeiul de

încetare a contractului individual de muncă. Din preambulul ordinului

rezultă cu certitudine că acesta este de rechemare înainte de termen din

funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova

în Regatul Belgiei și în Marele Ducat de Luxemburg și nu este de încetare a

contractului individual de muncă. Or, în contextul prevederilor art. 10 alin.

(6) din Legea nr. 761/2001, Președintele Republicii Moldova, la propunerea

Guvernului, poate doar rechema din funcția, însă nu poate înceta raporturile

de serviciu. Astfel, actul administrativ este lovit de nulitate absolută, or,

4

conține un viciu deosebit de grav și acest lucru este evident în cadrul

aprecierii concludente a tuturor circumstanțelor care se iau în considerare, în

sensul că, în speță, raporturile de serviciu nu pot fi încetate prin ordinul de

rechemare din misiune diplomatică. Legea nu prevede încetarea raporturilor

de muncă în baza ordinului de rechemare din misiune diplomatică. La art.

305 alin. (1) lit. a) din Codul muncii sunt reglementate cazurile de încetare a

activității salariaților membri ai personalului diplomatic și consular detașați

la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova. Norma

dată nu conține reglementări cu privire la încetarea raporturilor de muncă.

Art. 25 lit. d) din Legea nr. 761/2001 nu poate fi coroborat cu art. 305 alin.

(1) lit. a) din Codul muncii, având în vedere și diferența acestor noțiuni.

Încetarea activității salariaților în misiunile diplomatice nu constituie în sine

și nu echivalează cu încetarea raporturilor de muncă a salariaților. Temeiurile

încetării raportului de serviciu/de muncă cu membrul personalului

instituțiilor serviciului diplomatic - funcționar public, este prevăzut anume

la art. 25 din Legea nr. 761/2001, art. 61 lit. a), art. 62 alin. (1) din Legea nr.

158/2008, coroborat cu art. 81 alin. (1) lit. a) din Codul muncii. Primele două

legi fiind norme speciale în raport cu normele Codului muncii și care urmau

a fi aplicate în speță.

Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul Belgiei și în

Marele Ducat de Luxemburg, este doar temei de încetare anume a activității

în misiunea diplomatică, însă încetarea raporturilor de muncă a salariaților

se face în temeiul ordinului (dispoziției, deciziei, hotărârii) angajatorului cu

privire la încetarea contractului individual de muncă, care se aduce la

cunoștință salariatului sub semnătură. Legislația prevede diferite proceduri

în cazul rechemării din misiunea diplomatică a Ambasadorului Extraordinar

și Plenipotențiar al Republicii Moldova și în cazul încetării contractului

individual de muncă cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al

Republicii Moldova, a diplomatului de carieră angajat în cadrul Ministerului

Afacerilor Externe și Integrării Europene. Astfel, au fost încălcate normele

imperative cu privire la încetarea raporturilor de serviciu și ilegal au fost

încetate raporturile de muncă, prin ordin de rechemare din misiunea

diplomatică, prin ce se impune declararea nulității absolute, iar drept urmare

revendicarea dreptului la muncă, de care ilegal a fost privat și care i-a fost

încălcat. De rând cu faptul că ordinul enunțat nu i s-a adus la cunoștință nici

la data anunțării despre încetarea raporturilor de muncă și eliberării din

serviciu, acesta nu conține termenul de contestare și organul în care poate fi

contestat. Astfel, a fost încălcată procedura stabilită la art. 81 alin. (3) din

Codul muncii, din care motiv ordinul este lovit de nulitate absolută.

POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE

sediul Rîșcani, s-a declarat inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ

înaintată de Iurie Reniță împotriva Ministerului Afacerilor Externe și

5

Integrării Europene al Republicii Moldova cu privire la constatarea nulității

actului administrativ și repararea prejudiciului cauzat.

POZIȚIA INSTANȚEI DE RECURS

parțial încheierea din 14 decembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Rîșcani, și anume în partea prin care s-a declarat inadmisibilă acțiunea

depusă de Iurie Reniță împotrivă Ministerului Afacerilor Externe și Integrării

Europene al Republicii Moldova cu privire la constatarea nulității actului

administrativ. În rest, în partea în care s-a declarat inadmisibilă acțiunea

depusă de Iurie Reniță împotrivă Ministerului Afacerilor Externe și Integrării

Europene al Republicii Moldova cu privire la repunerea în drepturi și

repararea prejudiciului material și moral, încheierea din 14 decembrie 2020

a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-a menținut fără modificări.

POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE

Rîșcani, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ

înaintată de Iurie Reniță împotriva Ministerului Afacerilor Externe și

Integrării Europene cu privire la constatarea nulității actului administrativ.

EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL

Dorin Popescu, a depus apel nemotivat, iar la 02 iunie 2022 a fost depusă

motivarea apelului împotriva hotărârii din 07 februarie 2022 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Rîșcani, solicitând admiterea apelului, casarea integrală a

hotărârii primei instanțe, emiterea unei noi decizii de admitere a acțiunii.

POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL

respins apelul declarat de Iurie Reniță. S-a menținut hotărârea din 07

februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

al prezentului litigiu îl constituie controlul judecătoresc al legalității

Ordinului nr.1631-p-383 din 17 noiembrie 2017 emis de Ministerul

Afacerilor Externe și Integrării Europene (în partea ce ține de încetarea

raporturilor de serviciu din 17 noiembrie 2017).

Codul administrativ, a dedus că dat fiind că actul administrativ a cărei

nulitate se invocă, a fost emis până la data intrării în vigoare a prevederilor

Codului administrativ, aplicabile speței sunt prevederile Legii

contenciosului administrativ din 10 februarie 2000 și nu prevederile Codului

administrativ.

administrativ se referă la aplicarea în timp a normelor, care reglementează

6

procedura administrativă și cererile prealabile inițiate până la 1 aprilie 2019,

adică până la data întării în vigoare a Codului administrativ. Astfel,

legiuitorul Codului administrativ a optat pentru soluționarea conflictului de

legi în timp la principiul aplicarea legii vechi sub condiția că procedurile

administrative și cererile prealabile au fost inițiate până la 1 aprilie 2019. În

cazul în care procedura prealabilă, după intrarea în vigoare a Codului

administrativ, se referă la o procedură administrativă inițiată până la 1 aprilie

2019, de asemenea se vor aplica dispozițiile legale vechi, care reglementau

aceste instituții.

și cererile prealabile (procedura prealabilă), în privința acestor proceduri, vor

fi guvernate doar de prevederile Codului administrativ. Dispoziția art. 258

alin. (2) din Codul administrativ soluționează conflictul inter temporal a

legilor de procedură, ce au ca obiect de reglementare competența

jurisdicțională materială și teritorială a instanțelor judecătorești. În materie

de competență a instanțelor de judecată, privind litigiile de contencios

administrativ, s-a optat pentru principiul aplicării imediate a noilor

reglementări de procedură.

referire la faptul că cererea prealabilă în care s-a solicitat constatarea nulității

ordinului nr.1631-p-383 din 17 noiembrie 2017 a fost depusă în anul 2020,

după intrarea în vigoare a Codului administrativ și, respectiv, speței ar fi

aplicabile prevederile Codului administrativ, în special a prevederilor art.141

din Codul administrativ.

constatare a nulității depusă de reclamantul Reniță și care ar putea fi

examinată în circumstanța când constatarea nulității este imprescriptibilă, ar

avea șanse de acceptare doar dacă anterior persoana interesată nu ar fi

întreprins nimic în sensul apărării.

anterior s-a adresat judecății cu cerința de anulare a actului și deține o

hotărâre irevocabilă. Or, anterior reclamantului i-a fost respinsă ca fiind

tardivă cererea de chemare în judecată depusă de Iurie Reniță împotriva

Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al RM cu privire la

anularea ordinului, restabilirea în funcție (f.d.38-39), ce se dovedește prin

decizia din 05 noiembrie 2019 a Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții de Apel Chișinău (f.d.40-54)

măsuri de apărare în vederea anulării ordinului și anume prin controlul

judecătoresc al legalității ordinului nr.1631-p-383 din 17 noiembrie 2017

emis de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (în partea ce

ține de încetarea raporturilor de serviciu din 17 noiembrie 2017).

7

deține hotărâre judecătorească irevocabilă de respingere ca tardivă a cerinței

de anulare a ordinului, sub imperiul Legii contenciosului administrativ 2000,

revenirea la aceeași acțiune deja cu trimitere la prevederile Codului civil, în

special nulitatea invocată, se atestă o rea-credință și o încercare de a fenta

justiția prin tendința de a tenta rigorile procedurale aplicabile la moment.

depusă este una neîntemeiată și urmează a fi respinsă.

revendicarea încălcării unui drept prin activitatea administrativă și este

important când a avut loc și s-a finalizat activitatea administrativă, s-a emis

actul administrativ a cărui legalitate se contestă. Procedura prealabilă

urmărește scopul de a verifica legalitatea actelor administrative, în cadrul

unei proceduri administrative deja existente, depunerea cererii prealabile nu

echivalează cu deschiderea unei noi proceduri administrative, așa cum

interpretează apelantul în speță.

Codul administrativ, nulitatea unui act administrativ individual poate fi

invocată și fără obligația de a respecta un termen.

respectarea unui termen, însă aceasta nu permite concluzionarea că ar fi

aplicabile prevederile legale în vigoare la data depunerii cererii prealabile,

dar nu prevederile legale în vigoare la data desfășurării procedurii

administrative și emiterii actului administrativ.

Codul administrativ, unde legiuitorul expres a statuat „Această dispoziție

este valabilă și pentru procedurile prealabile inițiate după data intrării în

vigoare a prezentului cod referitoare la o procedură administrativă inițiată

până la data intrării în vigoare a acestuia”. Prin urmare, aplicabile speței sunt

prevederile Legii contenciosului administrativ din 10 februarie 2000 și nu

prevederile Codului administrativ.

instanței de fond că, Iurie Reniță nu poate beneficia de efectele nulității în

mod retroactiv, pentru o situație consumată sub auspiciile Legii

contenciosului administrativ.

1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr.793 din 10 februarie

2000 (în vigoare la data emiterii actului contestat), prevede că orice persoană

care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către

o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în

termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

8

administrativ competente pentru a obține anularea actului, recunoașterea

dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

nr.793 din 10 februarie 2000 (în vigoare la data emiterii actului contestat),

obiect al acțiunii în contenciosul administrativ îl constituie actele

administrative, cu caracter normativ și individual, prin care este vătămat un

drept recunoscut de lege al unei persoane, inclusiv al unui terț, emise de

autoritățile publice și autoritățile asimilate acestora în sensul prezentei legi,

subdiviziunile autorităților publice și funcționarii din structurile specificate.

Obiect al acțiunii în contenciosul administrativ poate fi și nesoluționarea în

termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

absolută a ordinului nr.1631-p-383 din 17 noiembrie 2017 emis de

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (în partea ce ține de

încetarea raporturilor de serviciu din 17 noiembrie 2017) cu referire la

prevederile art.217, art. 220 alin.(1) din Codul civil (în redacția 2002),

instanța de apel a notat că din acțiunea formulată de Iurie Reniță, precum și

din cererea de apel, temei de nulitate a invocat că autoritatea pârâtă a încălcat

normele imperative privind încetarea raporturilor de muncă, în special fiind

în contradicție cu prevederile art. 10 alin. (10) din Legea nr. 761 din 27

decembrie 2001 cu privire la serviciul diplomatic; art. 47 alin. (10) din Legea

nr. 158 din 04 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul

funcționarului public și art. 302 alin. (3) din Codul muncii, or, legislația în

vigoare nu prevede posibilitatea încetării raporturilor de serviciu cu

diplomatul de carieră sau cu funcționarul public la expirarea termenului de

aflare în misiune sau la expirarea termenului de detașare.

prevedea, că actul administrativ contestat poate fi anulat, în tot sau în parte,

în cazul în care este ilegal în fond ca fiind emis contrar prevederilor legii.

fi admise de autoritate, Legea contenciosului administrativ reglementa

soluția de anulare a actului administrativ, nefiind necesar aplicarea

prevederilor Codului civil cu referire la nulitatea actului juridic, pretins a fi

aplicabile de către reclamant.

formulat acțiune în contencios administrativ, prin care a pretins la fel,

încălcarea de către autoritate a prevederilor art. 10 alin. (10) din Legea nr.

761 din 27.12.2001 cu privire la serviciul diplomatic; art. 47 alin. (10) din

Legea nr. 158 din 04 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul

funcționarului public și art. 302 alin. (3) din Codul muncii, a solicitat

anularea Ordinului nr.1631-p-383 din 17 noiembrie 2017 emis de Ministerul

Afacerilor Externe și Integrării Europene (în partea ce ține de încetarea

raporturilor de serviciu din 17 noiembrie 2017).

9

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, prin care a fost respinsă ca fiind

tardivă cererea de chemare în judecată depusă de Iurie Reniță împotriva

Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al RM cu privire la

anularea ordinului, restabilirea în funcție (f.d.38-39). Această hotărâre a fost

menținută prin decizia din 05 noiembrie 2019 a Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții de apel Chișinău (f.d.40-54).

prevederile art.225 din Codul administrativ, a constatat că aceasta urmează

a fi menținută, or, instanța de fond corect a elucidat și constatat

circumstanțele cauzei, a verificat și apreciat obiectiv, probele prezente la

materialele cauzei, stabilind corect circumstanțele de fapt și aplicând corect

legislația pertinentă ce guvernează raportul litigios.

EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS

intermediul poștei electronice (Vol.II, f.d.86), Iurie Reniță, inclusiv prin

intermediul avocatului Dorin Popescu, a depus cerere de recurs împotriva

deciziei din 06 noiembrie 2024 a Curții de Apel Chișinău, solicitând

admiterea acesteia, casarea integrală a deciziei instanței de apel și a hotărârii

primei instanțe, pronunțarea unei noi decizii de admitere a acțiunii.

instanței de apel temeiurile de admitere a recursului prevăzute la art. 2451

alin. (1) lit. a), b), d) din Codul administrativ. Prima instanță și instanța de

apel contrar prevederilor imperative inserate la art. 195 din Codul

administrativ coroborat cu art. 240 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

nu au stabilit corect caracterul raportului juridic dintre părți, în legătură cu

care a fost emisă decizia din actul administrativ nul în partea ce ține de

eliberare din funcție, fapt ce a influențat soluțiile adoptate în defavoarea sa.

Cu referire la temeiurile de drept indicate de autoritate în ordinul de

rechemare, în partea încetării raporturilor de serviciu, a considerat că acestea

sunt de muncă.

dedus judecării. Conform cererii de chemare în judecată s-a revendicat

încălcarea dreptului vătămat prin prisma nulității clauzei privind încetarea

raporturilor de serviciu, inserate în ordinul referitor la rechemare, nefiind

contestată legalitatea per se a ordinului de rechemare. Obiectul material al

prezentului litigiu îl constituie controlul judecătoresc al nulității ordinului nr.

1631-p- 383 din 17 noiembrie 2017 emis de Ministerul Afacerilor Externe și

Integrării Europene în partea ce ține de încetarea raporturilor de serviciu. În

opinia recurentului, prima instanță în motivarea hotărârii a invocat motive de

respingere a cererii de chemare în judecată, care au fost preluate și de instanța

de apel, însă hotărârile contestate sunt arbitrare. Sunt absolut neîntemeiate si

arbitrare alegațiile primei instanțe, preluate de instanța de apel, în

10

conformitate cu care, instanțele au respins argumentele părții reclamante în

care reclamantul face referire la instituția nulității reglementate de art. 217,

art. 220 din Codul civil, din motivul că „această normă, fiind una generală,

nu este aplicabila în cazul diferit judecății, deoarece acest articol din Codul

civil reglementează nulitatea absolută a unui act juridic civil, pe când

reclamantul contestă sub aspectul nulității un act administrativ individual

defavorabil”. Instanțele de judecată invocând că normele prevăzute la art.

217, art. 220 din Codul civil nu sunt aplicabile spetei, nu au explicat clar

motivul pentru care nu se aplică, având în vedere că un act administrativ, la

fel, este un act juridic. În acest sens, instanțele de judecată nu au explicat clar

de ce actul administrativ individual defavorabil nu este act juridic și nu au

indicat nicio norma din care să rezulte faptul dat. Prin urmare hotărârile

judecătorești contestate sunt arbitrare și din motivul că nu au nicio bază

juridică.

din 10 februarie 2000, este o lege specială, iar Codul civil este legea generală

în raport cu prima și care se aplică situațiilor care nu sunt reglementate de

legea specială. Cu referire la prevederile art. 2 alin. (2), (3) din Codul civil,

a afirmat că, la caz, cu certitudine s-a constatat faptul că actul administrativ

individual defavorabil constatarea nulității a căruia a solicitat, a fost emis în

legătură cu raporturile de muncă existente între el și autoritatea pârâtă. În

rezultatul acestui act nul, i-au fost încălcate drepturile și libertățile

fundamentale. Prin urmare, instituția nulității actului juridic reglementată de

Codul civil, este aplicabilă și actelor administrative, chiar dacă Legea

contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, nu reglementa

expres această instituție.

nr. 793 din 10 februarie 2000, art. 10 alin. (1) din Codul administrativ,

recurentul a declarat că atât actele administrative în sensul Legii

contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, cât și actele

administrative individuale, în sensul Codului Administrativ, sunt acte

juridice. Prin urmare, prima instanță și instanța de apel absolut greșit

diferențiază actul juridic civil și actul administrativ individual defavorabil,

or, ambele sunt acte juridice, care pot fi supuse verificării prin prisma

instituției nulității actelor juridice. În opinia recurentului, este greșită și

concluzia instanțelor că: „Se constată că nulitatea ca instituție procesuală

administrativă prin care își pierde efectele un act administrativ a fost

implementată și reglementată odată cu intrarea în vigoare a Codului

Administrativ la 01 aprilie 2019, până la intrarea în vigoare a acestui act

normativ, nulitatea actului administrativ nu era reglementată ca modalitate

de apărare a drepturilor subiective în procedura contenciosului

administrativ.” În acest sens, a evidențiat cu trimitere la prevederile art. 6

alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 780/2001 privind actele legislative (în vigoare

la momentul emiterii actului administrativ nul), că atât timp cât nu exista o

11

normă specială care să reglementeze nulitatea actului administrativ, se aplică

norma generală care o reglementează. Mai mult, la caz, este constatat că

raporturile juridice care au fost încetate prin actul administrativ defavorabil

nul, sunt raporturi de muncă. Iar actul administrativ nul a fost emis ca rezultat

al încălcării obligațiilor contractuale de către angajator în cadrul raporturilor

juridice de muncă. Prin urmare, instanțele de judecată în mod arbitrar nu au

aplicat normele de drept material prevăzute la art. 217, art. 220 din Codul

civil, pronunțând o hotărâre ce contravine legislației în vigoare. Instanța de

apel a menționat că Legea nr. 793/2000 nu prevede reglementarea constatării

nulității actului administrativ individual. Totodată, a citat norma prevăzută

la art. 26 alin.(1) lit. a) din Legea enunțată. În acest sens, recurentul a

evidențiat că: 1) un act este ilegal în fond caftind emis contrar prevederilor

legii și 2) un act legal în fond, care, în general, conform legii, poate fi emis

de Ministru, însă, a fost emis cu încălcarea normelor legale impertative, sunt

temeiuri diferite de nulitate. Or, nu a contestat ilegalitatea în fond a ordinului,

în sensul că în conformitate cu pct. 9 subpct. 11), 14) din Hotărârea

Guvernului nr. 697 din 30 august 2017 cu privire la organizarea și

funcționarea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene

Ministrul afacerilor Externe. Astfel, nu este un act administrativ ilegal în

fond ca fiind emis contrar prevederilor legii, or, legea, în general, oferă

dreptul Ministrului Afacerilor Externe să emită ordine și să înceteze

raporturile de muncă, în condițiile legii. În opinia recurentului, este relevant

și faptul că art. 26 din Legea nr. 793/2000, nu prevede în calitate de temei de

anulare a actului administrativ contestat faptul că actul juridic administrativ

sau clauza contravine normelor imperative, ordinii publice, sau bunelor

moravuri, care sunt temeiuri de nulitate absolută a actului administrativ.

Controlul judecătoresc al actului administrativ nul se efectuează prin

aplicarea normelor Codului civil, atât timp cât Legea nr. 793/2000 nu

prevede interdicții în acest sens. Or, această Lege nu prevede o normă care

să stabilească interdicții de aplicare a normelor legislative speciale

derogatorii de la prevederile prezentei legi, dacă această reglementare este

absolut necesară și nu contravine principiilor prezentei legi. Potrivit

temeiurilor prevăzute la art. 26 din Legea nr. 793/2000, actul administrativ

contestat poate fi anulat, adică anularea actului administrativ are un caracter

discreționar. Pe când, în sensul art. 219 alin. (1) din Codul civil, actul juridic

nul încetează cu efect retroactiv din momentul încheierii. Adică

constatarea/declararea nulității actului administrativ are un efect juridic

obligatoriu. Astfel, temeiurile de anulare a unui act administrativ și

temeiurile de constatare/declarare a nulității unui act administrativ sunt

diferite. Prin urmare, ordinului în partea ce ține de încetarea raporturilor de

serviciu sunt aplicabile temeiurile de nulitate prevăzute la art. 217, art. 220

din Codul civil. Art. 4 din Legea nr. 793/2000 nu exceptează actul

administrativ nul de la controlul judecătoresc. În opinia recurentului,

hotărârile contestate sunt arbitrare. Or, prin respingerea acțiunii și a apelului

pe motiv că normele prevăzute la art. 217, art. 220 din Codul civil nu se

12

aplică speței, precum și din motivul că Legea nr. 793/2000, nu prevede

constatarea nulității actului administrativ, atât prima instanță, cât și instanța

de apel, contrar normei imperative prevăzute la art. 4 din Legea nr. 793/2000,

au exceptat actul administrativ nul de la controlul judecătoresc prin prisma

aplicării normelor Codului civil, care reglementează nulitatea actului juridic

și efectele acesteia.

Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr. 10 din 30 octombrie 2009 „Cu

privire la practica aplicării de către instanțele de contencios administrativ a

unor prevederi ale Legii contenciosului administrativ”, a declarat că este

vădit faptul că nulitatea absolută atât a deciziei autorității publice de

privatizare a bunurilor, cât si a contractului de vânzare-cumpărare. la

momentul când era în vigoare Legea nr. 793/2000, nu poate fi stabilită altfel,

decât prin aplicarea normelor Codului civil. La caz, respingerea acțiunii și a

apelului pe motiv că normele prevăzute la art. 217, art. 220 din Codul civil

nu se aplică speței, precum și că Legea nr. 793/2000 nu prevede constatarea

nulității actului administrativ, s-a realizat ca urmare a interpretării legii din

hotărârea și decizia contestată contrar jurisprudenței uniforme a Curții

Supreme de Justiție, temei de admitere a recursului prevăzut la art. 2451 alin.

(1) lit. a) din Codul administrativ.

constatare a nulității depusă de reclamantul Reniță și care ar putea fi

examinată în circumstanța când constatarea nulității este imprescriptibilă, ar

avea șanse de acceptare doar dacă anterior persoana interesată nu ar fi

întreprins nimic în sensul apărării. Aceste constatări preluate sunt

nemotivate, încalcă principiul legalității. Or, instanța de apel nu a invocat

nicio normă care să prevadă că: „acțiunea în constatare a nulității ar putea fi

examinată în circumstanța când constatarea nulității este imprescriptibilă și

ar avea șanse de acceptare doar dacă anterior persoana interesată nu ar fi

întreprins nimic în sensul apărării”. Instanța de apel în această parte lasă să

se înțeleagă că acțiunea în constatare a nulității ar putea fi examinată în baza

Codului administrativ. În acest sens, conform art. 208 alin. (5) din Codul

administrativ, o acțiune în constatare este admisibilă numai dacă reclamantul

s-a adresat anterior la autoritatea publică competentă cu cerere de constatare.

Astfel, norma dată nu impune alte condiții de exemplu, cum ar fi: „[...], dacă

anterior persoana interesată nu ar fi întreprins nimic în sensul apărării”. Cu

referire la art. 206 alin. (2), enunțul 2, Cod administrativ, acțiunea în

constatare, cu privire la constatarea nulității unui act administrativ

individual, poate fi înaintată chiar dacă reclamantul își poate sau și-ar putea

revendica drepturile printr-o altă acțiune prevăzută la alin. (1). Motivul

invocat de instanța de apel este unul arbitrar, or, acesta nu se întemeiază pe

norme legale, fiind o concluzie personală a judecătorilor completului.

problema de drept invocată supra, și anume în ce privește dreptul persoanei

13

de a înainta o acțiune în constatare a nulității actului administrativ, după

examinarea și soluționarea irevocabilă a acțiunii în contestare împotriva

aceluiași act administrativ. Drept urmare, la caz, este necesar de a consolida

jurisprudența CSJ în acest domeniu, temei de admitere a recursului prevăzut

la art. 2451 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ.

de apel cuprind concluzii contradictorii. De fapt, instanța de apel

concluzionează că în cazul în care anterior nu s-a fi adresat în judecată pentru

apărarea drepturilor sale cu cerința de anulare a actului administrativ, atunci

acțiunea în constatare a nulității actului administrativ, putea fi examinată în

circumstanța când constatarea nulității este imprescriptibilă. Altfel spus,

instanța de apel a constatat că totuși sunt aplicabile normele de la art. 217,

art.219, art. 220 din Codul civil, care reglementează nulitatea actului juridic

administrativ. În opinia recurentului, sunt neîntemeiate și motivele invocate

de instanța de apel în conformitate cu care, anterior reclamantului i-a fost

respinsă ca fiind tardivă cererea de chemare în judecată, or, la caz, nu s-a

solicitat și nu este vorba despre deschiderea unei noi proceduri. Totodată,

norma de la art. 34 alin. (2) din Legea nr. 793/2000, prevede reexaminarea

actului administrativ. În cele din urmă, nu există o normă care să interzică

depunerea și examinarea acțiunii în constatarea nulității actului

administrativ, în condițiile speței date. În același timp, instanța de apel a

pornit de la ideea preconcepută de a respinge apelul: „ ... revenirea la aceeași

acțiune deja cu trimitere la prevederile Codului civil, în special nulitatea

invocată, se atestă o rea-credință și o încercare de a fenta justiția prin tendința

de a tenta rigorile procedurale aplicabile la moment.” Astfel de expuneri sunt

inadmisibile cu referire la acțiunea persoanei de a revendica dreptul încălcat,

când justițiabilul doar s-a folosit de dreptul său de a solicita constatarea

nulității unui act administrativ individual ilegal defavorabil, încercând doar

să restabilească dreptatea utilizând pârghiile legale. Utilizarea acestei

sintagme vădește atitudinea ostilă față de persoana sa sau de persona

reprezentantului său, iar acesta urmează a fi exclusă din decizie.

care nu a fost examinată nulitate actului administrativ contestat, sunt

neîntemeiate și arbitrare, or, completul de judecată a ignorat decizia

irevocabilă din 01 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a anulat

parțial încheierea din 14 decembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Rîșcani, și anume în partea prin care s-a declarat inadmisibilă acțiunea

privind constatarea nulității actului administrativ, ignorând autoritatea

lucrului judecat. Reiterând constatarea din decizia enunțată, a opinat că în

așa mod, cererea de chemare în judecată a fost declarată admisibilă în partea

solicitării constatării nulității ordinului nr. 163l-p-383 din 17 noiembrie

2017, atât prin prisma art. 22 alin. (1) din Legea nr. 793/2000, cât și prin

prisma art. 207 alin. (1) din Codul administrativ. Astfel, cererea de chemare

în judecată în mod irevocabil a fost declarată admisibilă, de fapt, a fost

14

stabilită irevocabil obligația instanțelor de judecată de a examina în fond

actul administrativ nul contestat, sub aspectul nulității acestuia. Însă

instanțele de judecată au ignorat acest fapt, nu au executat obligația legală,

nu au examinat și nu s-au expus în fond asupra actului administrativ nul

contestat sub aspectul nulității acestuia. Contrar obligației legale, nu au

efectuat controlul judecătoresc al actului administrativ nul, sub aspectul

nulității acestuia. Or, prin decizia irevocabilă din 01 iulie 2021 a Curții de

Apel Chișinău, admisibilitatea cererii de chemare în judecată a devenit deja

cunoscută instanțelor de judecată competente, la fel, a devenit prezumată și

în temeiul art. 22 din Codul administrativ și nu mai trebuie probată. Prin

urmare, prima instanță și instanța de apel nu au asigurat o protecție efectivă

a drepturilor sale vătămate. În special, este constatat irevocabil: „pentru

acțiunea în constatare nu există termen de înaintare a acțiunii în contencios

administrativ”; „niciuna din prevederile legale prevăzute la art. 207 alin. (2)

lit. a) și c) din Codul administrativ nu este relevantă speței, întrucât în cadrul

litigiului pe marginea căruia a fost emisă hotărârea din 07 mai 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani (dosar nr. 3-53/18), devenită

irevocabilă la 12 februarie 2020 (încheierea Curții Supreme de Justiție, dosar

nr. 3ra-151/20), obiectul examinării au constituit pretențiile privind anularea

parțială a ordinului MAEIE nr. 1631-p-383 din 17 noiembrie 2017 și

pretențiile subsecvente (acțiune în contestare), în timp ce în prezenta speță,

obiectul litigiului constituie constatarea nulității ordinului MAEIE nr. 1631-

p-383 din 17 noiembrie 2017 (acțiune în constatare), care nu poate fi

apreciată ca analogică pretenției din litigiul anterior”; „acțiunea în contestare

și acțiunea în constatare, constituie două acțiuni distincte, care nu pot fi

apreciate ca analogice.” Nici prima instanță, nici instanța de apel nu au

motivat clar în hotărârile contestate și nu au explicat de ce considerentele din

decizia irevocabilă din 01 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în special,

nu au fost aplicate speței date. Or, aplicarea acestora obligă instanța de

judecată să examineze cauza în fond și să efectueze controlul judecătoresc al

nulității actului administrativ nul, care ar putea oferi altă soluție cauzei

diferite judecării. Atât prima instanță, cât și instanța de apel neîntemeiat și

ilegal, în mod arbitrar au aplicat voalat aceste temeiuri de inadmisibilitate la

adoptarea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată ca fiind

neîntemeiată. În același timp hotărârile sunt arbitrare, or, ambele instanțe nu

au explicat clar care este diferența dintre actul juridic civil și actul

administrativ individual defavorabil. La fel, nu au explicat clar de ce normele

generale din Codul civil care stabilesc temeiurile de nulitate absolută a unui

act juridic civil, nu se aplică actului administrativ individual defavorabil, în

condițiile în care Legea nr. 793/2000 nu interzice expres acest lucru. Având

în vedere considerentele din decizia irevocabilă din 01 iulie 2021 a Curții de

Apel Chișinău, prima instanță și instanța de apel erau obligate să examineze

temeiurile de nulitate a ordinului invocate prin prisma motivelor de drept

invocate în acțiune prevăzute la: art. 16, art.17, art. 23, art. 141 alin. (1), (2)

lit. c), f), art. 224 alin. (1) lit. d), art. 225 alin. (1) din Codul administrativ, în

15

coroborare cu art. 217, art. 220 alin. (1) din Codul civil, art. 10 alin. (6),

(10), art. 15 alin. (3), art. 25 din Legea nr. 761 din 27 decembrie 2001 cu

privire la serviciul diplomatic, art. 47 alin. (10); 62 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 158 din 04 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul

funcționarului public, art. 81 alin. (1) lit. a), alin. (3), art. 302 alin. (3) din

Codul muncii. Prima instanță și instanța de apel au neglijat această obligație,

iar, în consecință, nu au examinat acțiunea în fond, nu au soluționat fondul

cauzei și nu au constatat dacă este nul actul juridic administrativ individual

- ordinul în partea încetării raporturilor de serviciu.

258 din Codul administrativ, totuși nu a motivat prin această normă pentru

care raționament a ajuns la concluzia că nu poate beneficia de efectele

nulității în mod retroactiv pentru o situație consumată sub auspiciile Legii

contenciosului administrativ, motiv pentru care pretențiile din cererea de

chemare în judecată urmează a fi respinse ca neîntemeiate. În opinia

recurentului, această concluzie este arbitrară, din motiv că nu are o acoperire

legală și în același timp, încalcă normele prevăzute la art. 217 alin. (1), art.

220 din Codul civil și art. 165 alin. (3) și la art. 208 alin. (5) din Codul

administrativ. Or, aceste norme nu stabilesc alte condiții și/sau interdicții

pentru a intenta o acțiune în constatare. La fel, este neîntemeiată și fără

acoperire legală concluzia precum că o persoană nu poate beneficia de

efectele nulității în mod retroactiv, pentru o situație consumată sub auspiciile

legii contenciosului administrativ. Constatarea nulității unui act juridic

administrativ este imprescriptibilă, poate fi depusă oricând cu condiția

adresării anterior la autoritatea publică competentă cu cerere de constatare.

Deci, o acțiune în constatarea nulității, per se, nu poate fi retroactivă, având

în vedere că, potrivit art. 217 alin. (3) din Codul civil (în redacția la

momentul emiterii actului juridic nul), acțiunea în constatare a nulității

absolute este imprescriptibilă, iar potrivit la art. 165 alin. (3) din Codul

administrativ nulitatea unui act administrativ individual poate fi invocată și

fără obligația de a respecta un termen. Astfel, analizând considerentele din

hotărârile contestate, în această parte, instanțele judecătorești nu au

interpretat legea în spiritul acesteia, dar, de fapt, au creat norme noi ceea ce

nu ține de competența instanțelor de judecată. Având în vedere că temeiurile

de anulare a actului administrativ și temeiurile de nulitate a actului

administrativ sunt diferite, nici Legea nr. 793/2000, nici Codul administrativ

nu interzice persoanei să-și apere dreptul vătămat prin controlul judecătoresc

a aceluiași act administrativ, atât pe calea acțiunii în contestare, cât și prin

acțiune în constatare a nulității absolute, sau a nulității actului administrativ.

În acest sens, a considerat necesar a consolida practica judiciară a CSJ, temei

de admitere a recursului prevăzut la art. 2451 alin. (1) lit. b) din Codul

administrativ. Este necesar de a consolida practica judiciară și pe problema

de drept, care rezultă din situațiile în care: prin hotărârile irevocabile cererea

de chemare în judecată a fost declarată admisibilă în ordine de recurs, iar

16

ulterior, examinând cauza în fond, instanțele de judecată nu aplică și

neglijează considerentele deciziilor irevocabile a instanțelor de recurs cu

privire la motivele admisibilității acțiunilor în ordine contencios

administrativ. Ambele instanțe greșit au aplicat prevederile legale stabilite

la art. 258 din Codul administrativ și greșit au concluzionat că reieșind din

prevederile exprese de la art.258 din Codul administrativ, în cazul din speță

nu poate fi aplicată nulitatea în privința unui act administrativ care a fost

emis și care și-a produs efectele încă în luna noiembrie 2017. Or, acest act

poate fi contestat doar sub aspectul anulării acestuia prin prisma Legii nr.

793/2000, însă nicidecum prin prisma nulității reglementate de Codul

Administrativ. Din conținutul prevederilor art. 165 alin. (3), art. 208 alin. (5)

din Codul administrativ, rezultă cu certitudine că legislatorul nu a limitat în

timp și nu a stabilit o dată concretă, de la care persoana a cărui drepturi sunt

afectate de actul administrativ individual defavorabil nul, poate invoca și

solicita constatarea nulității a acestuia. Din contra, legislatorul a stabilit că

nulitatea unui act administrativ individual poate fi invocată și fără obligația

de a respecta un termen. În așa mod, persoana vătămată prin actul

administrativ individual defavorabil nul, poate solicita constatarea nulității

acestuia în temeiul Codului administrativ, indiferent de data emiterii

acestuia, chiar daca a fost emis până la 01 aprilie 2019.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, a solicitat constatarea

nulității absolute a actului administrativ individual, anume, la 13 mai 2020.

Astfel, la caz, se atestă că procedura prealabilă a fost inițiată după data de 01

aprilie 2019. Prin urmare, prevederile art. 141 din Codul administrativ sunt

aplicabile constatării nulității ordinului de rechemare.

dispoziția de încetarea raporturilor de serviciu, a menționat că acesta

contravine normelor imperative prevăzute la art. 10 alin. (10), art. 15 alin.

(3), art. 25 din Legea nr. 761/2001 cu privire la serviciul diplomatic, art. 47

alin. (10) din Legea nr. 158/2008 și la art. 302 alin. (3) din Codul muncii,

care stabilesc în mod imperativ/obligatoriu că la expirarea termenului de

aflare în misiune, diplomatul de carieră este transferat în cadrul Ministerului

Afacerilor Externe și Integrării Europene, iar la expirarea termenului de

detașare, funcționarul public este reîncadrat în funcția publică exercitată

până la detașare. În acest sens, legislația aplicabilă speței nu prevede

posibilitatea încetării raporturilor de serviciu cu diplomatul de carieră sau cu

funcționarul public la expirarea termenului de aflare în misiune, sau la

expirarea termenului de detașare. Prevederile art. 10 alin. (6), art. 15 alin. (2)

și art. 25 lit. d) din Legea nr. 761/2001, art. 82 lit. k) coroborat cu art. 305

alin (1) lit. a) din Codul muncii, indicate în ordinul nul, ca temei de drept de

încetare a raporturilor de serviciu, în realitate, nu constituie temei de încetare

a raporturilor de serviciu în circumstanțe ce nu depind de voința părților

și/sau de eliberare din funcția publică conform art. 61, art. 62 din Legea

17

nr.158/2008, fie de încetare a contractului individual de muncă în

circumstanțe ce nu depind de voința părților prevăzut la art. 82 lit. k)

coroborat cu art. 305 alin (1) lit. a) din Codul muncii. Astfel, potrivit art. 25

lit. d) din Legea nr. 761/2001, care este indicată în actul administrativ, drept

temei de încetare a raporturilor de serviciu, din data de 11 decembrie 2017,

stabilește că raportul de serviciu/de muncă al membrului personalului

instituțiilor serviciului diplomatic încetează, în alte cazuri prevăzute de

legislația națională, în particular cele stabilite or in legislația specială pentru

categoriile de persoane care formează personalul instituțiilor serviciului

diplomatic. Prin urmare, actul administrativ este nul or, nu conține norma

din legislația specială pentru categoriile de persoane care formează

personalul instituțiilor serviciului diplomatic. În opinia recurentului, este

încălcată norma imperativă care stabilește cazurile de încetare a raportului

de serviciu/de muncă a membrului personalului instituțiilor serviciului

diplomatic. Prin urmare, în speță, având în vedere funcția din care a fost

detașat, dar și funcția diplomatică în care a fost detașat și rechemat înainte

de termen, nu cade sub incidența niciunui dintre cazurile de încetare a

raportului de serviciu/de muncă a membrului personalului instituțiilor

serviciului diplomatic, stabilite expres și exhaustiv în art. 25 din Legea nr.

761/2001. Or, în speță, Codul muncii nu este o lege specială în raport cu

Legea nr. 761/2001. În același timp, situația de încetare a contractului

individual de muncă în circumstanțe ce nu depind de voința părților

prevăzută la art. 82 lit. k) coroborat cu art. 305 alin (1) lit. a) din Codul

muncii, se referă la alte categorii de persoane și nu sunt aplicabile speței.

rechemarea din misiune diplomatică a ambasadorilor extraordinari și

plenipotențiari - diplomați de carieră din cadrul Ministerului Afacerilor

Externe și Integrării Europene, detașați prin transfer, este doar temei de

încetare a activității în misiunile diplomatice și nu este temei de încetare a

raporturilor de serviciu și de încetare a contractului individual de muncă în

circumstanțe ce nu depind de voința părților. 1) încetarea activității în

misiunea diplomatică și 2) încetarea raporturilor de serviciu și/sau de

încetarea contractului individual de muncă în circumstanțe ce nu depind de

voința părților, sunt noțiuni diferite, având natură juridică diferită și sunt

reglementate de norme diferite. La caz, clauza cu privire la încetarea

raporturilor de serviciu, prevăzută la pct. 2 din actul administrativ,

contravine normelor imperative prevăzute la art. 81 alin. (1 lit. a), alin. (3)

din Codul muncii, art. 10 alin. (6) din Legea nr. 761/2001 și art. 62 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 158/2008. Actul administrativ contestat este lovit de

nulitate absolută, or, raporturile de serviciu, în speță, nu pot fi încetate prin

ordinul de rechemare din misiune diplomatică. Art. 25 lit. d) din Legea nr.

761/2001 cu privire la serviciul diplomatic, nu poate fi coroborat cu art. 305

alin. (1) lit. a) din Codul muncii, or, conform acestuia este vorba despre

încetarea activității salariaților membri ai personalului diplomatic și consular

18

detașați la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii

Moldova, iar la art. 25 lit. d) din Legea nr. 761/2001- încetarea raporturilor

de muncă. Aceste noțiuni sunt diferite. Încetarea activității salariaților în

misiunile diplomatice nu echivalează cu încetarea raporturilor de muncă a

salariaților. Totodată, temeiurile încetării raportului de serviciu/de muncă cu

membrul personalului instituțiilor serviciului diplomatic - funcționar public,

este prevăzut anume la art. 25 din Legea nr. 761/2001, art. 61 lit. a), art. 62

alin. (1) din Legea nr. 158/2008 coroborat cu art. 81 alin. (1) lit. a) Codul

muncii, primele două legi, fiind norme speciale, în raport cu normele Codului

muncii și care urmau a fi aplicate în speță. În acest sens a citat art. 10 alin.

(6) din Legea nr. 761/2001. Prin urmare, rechemarea sa din funcția de

Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul

Belgiei și în Marele Ducat de Luxemburg, este doar temei de încetare anume

a activității salariatului în misiunea diplomatică, pe când, încetarea

raporturilor de muncă a salariaților se face în temeiul ordinului (dispoziției,

deciziei, hotărârii) angajatorului cu privire la încetarea contractului

individual de muncă, care se aduce la cunoștință salariatului sub semnătură.

Astfel au fost încălcate normele imperative cu privire la încetarea

raporturilor de serviciu și ilegal au fost încetate raporturile de muncă, prin

ordin de rechemare din misiunea diplomatică, care este un ordin de altă

natură juridică, emis în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 879 din 01

noiembrie 2017 și Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 438-VIII

din 14 noiembrie 2017. De asemenea, a pretins încălcarea dreptului la un

proces echitabil prevăzute de art. 6 CEDO.

expediat intimatului copiile recursului, creând astfel participanților la

proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs,

cât și le-a acordat, întru asigurarea respectării principiilor

contradictorialității și disponibilității în drepturi, posibilitatea de depunere

a referinței, fapt ce se confirmă prin extrasul din poșta electronică, anexat

la materialele dosarului (Vol.II, f.d.81-82, 95-97).

recurs.

LEGISLAȚIA RELEVANTĂ

„(1) Hotărîrile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel

pot fi contestate cu recurs.

(2) Pentru procedura de recurs se aplică corespunzător prevederile cap. III din cartea a

treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva.”

2023):

„Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la

pronunțarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabilește un alt termen.”

19

„(1) Recursul este admis dacă:

a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată este contrară jurisprudenței

uniforme a Curții Supreme de Justiție;

b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții

Supreme de Justiție;

c) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces;

d) hotărârea sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe aprecierea

vădit nerezonabilă a probelor;

e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv;

f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea

competenței jurisdicționale.

(2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit.c) și d) pot fi invocate în recurs doar dacă au

fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.

(3) Aprecierea probelor dată de prima instanță și instanța de apel este obligatorie

pentru instanța de recurs, cu excepția cazului în care se invocă temeiul de la alin.(1)

lit.d) sau a cazului în care Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după trimitere

la rejudecare. La examinarea recursului într-o cauză care a fost trimisă anterior la

rejudecare pot fi prezentate probe noi dacă acestea au fost restituite nejustificat sau nu

au fost reclamate de către instanța de judecată contrar prezentului cod.”

2023):

„(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs.

Dacă recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere

irevocabilă. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele

cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții

Supreme de Justiție și se comunică părților.

(2) Recursul se declară inadmisibil în special cînd: h) recursul este vădit neîntemeiat.”

MOTIVAREA INSTANȚEI

menționează că Curtea de Apel a pronunțat dispozitivul deciziei la 06

noiembrie 2024, iar la 20 februarie 2025, prin intermediul poștei electronice

(Vol.II, f.d.74), instanța ierarhic inferioară a notificat decizia motivată.

Astfel, recursul a fost depus cu respectarea prevederilor art. 245 din Codul

administrativ.

rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, urmează să

însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui

control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Astfel, normele precitate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a

filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

de Justiție reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul

nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva

invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material

capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz,

20

hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond

și invocare ex officio a erorilor de drept.

de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare

convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În

consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se

referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea

rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ,

deoarece se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțata de către

Curtea de Apel și nu relevă interpretarea contrară a legii și aplicarea eronată

a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod

determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv nu

constituie temei de casare a deciziei recurate.

recursul depus conține obiecții de fapt și de drept similare celor expuse în

cererea de chemare în judecată, în cererea de apel, care au fost analizate de

către Curtea de Apel, fiind apreciate în mod corespunzător. În consecință, nu

există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la soluționarea tuturor

argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de

art. 6 § 1 al Convenției.

dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în

sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera

netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 2451 din Codul administrativ.

cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de

netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea

recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de

dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din

punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

implică determinarea greșelilor imputate Curții de Apel și o minimă

argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care

se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea

pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către

Curtea de Apel nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la

examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții

Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala

cu un control efectuat din oficiu.

21

admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției

legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea

și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios

administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont

pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de

ordin legal fundamental.

dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise

[Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC),

pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui

recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea

statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere

(Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui

recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services

împotriva Franței, pct. 45).

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în

sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest

sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1,

p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire

la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de

drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a

se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A)

din Codul administrativ,

COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,

Declară inadmisibil recursul depus de Iurie Reniță, inclusiv prin

intermediul avocatului Dorin Popescu.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte Stela Procopciuc

Judecători Diana Stănilă

Oxana Parfeni

22