2ra-36/24 — constatarea incalcarii dreptului, repararea prejudiciului moral s.a.

2ra-36/24 — constatarea incalcarii dreptului, repararea prejudiciului moral s.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2025)

Î N C H E I E R E

cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat de Ministerul

Justiției al Republicii Moldova,

în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă

de Verzacov Andrei împotriva Ministerului Justiției al Republicii

Moldova, intervenient accesoriu Procuratura Generală a Republicii

Moldova cu privire la constatarea încălcării articolului 4 din Protocolul

nr.7 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale în cadrul procesului penal, repararea

prejudiciului material și a prejudiciului moral cauzat prin această

încălcare,

împotriva deciziei din 27 septembrie 2023 a Curții de Apel

Chișinău, prin care s-a respins apelul declarat de Ministerul Justiției al

Republicii Moldova și s-a menținut hotărârea din 25 noiembrie 2021 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

(Dosarul nr. 2ra-36/24

NR. PIGD 2-20064196-01-2ra-29022024)

Recursul declarat după 01 septembrie 2023, considerat inadmisibil ca fiind vădit

neîntemeiat. Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel nu constituie

temei de casare a acesteia.

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: D. Tricolici)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: V. Sîrbu, V. Mihaila, A. Braga)

23 iulie 2025

Textul corespunde originalului

Examinând, în lipsa părților, admisibilitatea recursului declarat de

Ministerul Justiției al Republicii Moldova,

Curtea Supremă de Justiție, în completul de judecată, compus din:

Stela Procopciuc, Președinte

Diana Stănilă,

Ghenadie Eremciuc, Judecători

constată următoarele:

ÎN FAPT:

chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii

Moldova cu privire la constatarea încălcării articolului 4 din Protocolul

nr.7 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale în cadrul procesului penal și repararea

prejudiciului moral cauzat prin această încălcare.

CEDO, art.13 din CEDO, art.5 și art.12 alin.(3) din Codul de procedură

civilă, în susținerea acțiunii reclamantul a indicat că la 18 august 2011,

G.V. a depus o plângere în temeiul căreia în privința sa a fost pornită

urmărirea penală pentru presupusa faptă de violență în familie, pentru

care anterior a fost cercetat și sancționat conform prevederilor Codului

contravențional.

îndelungate, finalizându-se cu sentință care a rămas definitivă și

irevocabilă la 26 mai 2017, prin care instanța de judecată a examinat

probele acuzării și a încetat procesul penal în legătură cu faptul că dânsul

a fost urmărit și sancționat contravențional pentru aceiași faptă.

penală nu au încetat procesul în ședință preliminară, dar au continuat

examinarea în fond a cauzei, cercetând toate probele acuzării, ceea ce

denotă că dânsul nu și-a pierdut statutul de victimă.

comiterea infracțiunii prevăzute de art.2011 alin.(1) din Codul penal

(violența în familie), adică acțiunea sau inacțiunea intenționată,

manifestată fizic sau verbal, comisă de un membru al familiei asupra

unui alt membru al familiei, care a provocat suferință fizică, soldată cu

vătămarea ușoară a integrității corporale sau a sănătăți, suferință psihică

1

ori prejudiciu material sau moral, pentru aceleași presupuse acțiuni din

10 aprilie 2011, pe faptul cărora anterior a fost tras la răspundere

contravențională de către agentul constatator G.A. prin procesul-penal cu

privire la contravenția administrativă nr.***** în baza art.78 alin.(1) din

Codul contravențional (vătămarea intenționată ușoară a integrității

corporale) și sancționat contravențional cu amendă în mărime de 10

unități convenționale (200 de lei). Procesul-verbal cu privire la

contravenție nr.***** din 13 aprilie 2011 și amenda, pe care a achitat-o,

nu au fost anulate, fiind astfel în vigoare până în prezent.

penale în privința sa, punându-l sub acuzație și expediind cauza penală

în instanța de judecată, deși la materialele cauzei penale exista procesul-

verbal cu privire la contravenție, prin care a fost tras la răspundere

contravențională pentru aceiași faptă.

mun. Chișinău (judecătorul Oleg Melniciuc) a constatat că i-a fost

încălcat dreptul de a nu fi urmărit repetat pentru aceleași acțiuni, a admis

cererea apărării de încetare a procesului penal pe motivul că este ilegală

urmărirea persoanei repetat pentru aceeași faptă, însă instanța de recurs

a casat sentința pe motive formale și a transmis cauza spre rejudecare.

aceleași acțiuni, instanța de recurs, impunând instanța de fond să

cerceteze probele și să examineze fondul cauzei.

Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale ”Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de

două ori”, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către

jurisdicțiile aceluiași Stat pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost

deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii și

procedurii penale ale acestui Stat. Dispozițiile paragrafului precedent nu

împiedică redeschiderea procesului, conform legii și procedurii penale a

Statului respectiv, dacă fapte noi sau recent descoperite sau un viciu

fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze

hotărârea pronunțată. Nicio derogare de la prezentul articol nu este

îngăduită în temeiul art.15 din convenție.

sancționat contravențional, a fost pornită urmărirea penală, fiind

2

recunoscut în calitate de bănuit și ulterior de învinuit, iar cauza penală

transmisă în instanța de judecată.

refuzat încetarea procesului penal în privința sa, fără cercetarea probelor,

continuând să-l citeze la ședințele de judecată pentru cercetarea probelor

acuzării întru investigarea acelorași acțiuni, pentru care anterior a fost

tras la răspundere contravențională de către autoritățile naționale ale

Republicii Moldova.

judecători, însă de fiecare dată au continuat procedurile penale, nefiind

încetat procesul penal pornit în privința sa.

reprezentat de către un avocat, suportând în acest sens cheltuieli de

asistență juridică, care la încetarea procesului penal nu i-au fost

compensate.

pentru aceleași acțiuni i-a cauzat frustrare, indignare, neliniște, insomnii

și stres continuu legate de posibilitatea pedepsirii repetate, pierderii de

timp, care l-a privat de dreptul de a munci pe perioada procedurilor

penale, cauzându-i, pentru suferințele psihice prin această încălcare, un

prejudiciu moral.

penală și art.4 din Protocolul nr.7 la CEDO, din care rezultă că nimeni

nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicțiile aceluiași Stat

pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost deja achitat sau

condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii și procedurii penale

ale acestui Stat, Andrei Verzacov a reiterat că principiul „necondamnării

repetate pentru una și aceeași faptă” este aplicabil atunci când

autoritățile competente formulează din nou în privința aceleiași persoane

o acuzație în materie penală după pronunțarea unei hotărâri definitive de

condamnare sau de achitare în același stat, hotărâre care se bucură de

autoritatea lucrului judecat cu privire la această faptă.

nu numai la dreptul de a nu fi judecat, condamnat de două ori pentru

aceeași faptă, dar și la dreptul de a nu fi urmărit penal de două ori pentru

aceeași faptă.

următoarele condiții: să existe o hotărâre de condamnare la o pedeapsă

3

penală prevăzută de legea penală fie de achitare a unei persoane

împotriva căreia a fost formulată o acuzație în materie penală și nu

contează la care grad de jurisdicție s-a adoptat hotărârea respectivă; și

hotărârea de condamnare sau de achitare să fie definitivă conform legii

și procedurii penale al statului respectiv să fie prin epuizarea căilor

ordinare de atac, fie prin neexercitarea acestora; autoritățile judiciare

competente să formuleze din nou aceeași acuzație privind aceleași fapte

cu caracter penal împotriva aceleași persoane. Nu prezintă importanță în

această a doua procedură dacă faptele au aceeași încadrare juridică sau o

altă încadrare juridică, important este ca fapta să cuprindă aceleași

acțiuni.

permite declanșarea unei noi judecăți cu privire la aceiași faptă și aceiași

persoană dacă acestea au făcut obiectul unei judecăți pentru care există

deja o hotărâre definitivă. În ideea necesității conferirii unui caracter de

stabilitate activității de justiție, s-a decis că hotărârile judecătorești

definitive sunt executorii și se bucură de autoritatea de lucru judecată.

Principul non bis in idem dacă își găsește aplicarea nu mai permite

dezvoltarea unui noi activități de judecată cu privire la aceeași faptă și

aceeași persoană. În acest context, hotărârea este considerată că

reprezintă o expresie a adevărului autoritatea lucrului judecat (res

iudicata pro veritae habetur), or, în acest fel se asigură stabilitatea ordinii

de drept.

Zolotukhin c. Rusiei (hotărârea MC din 10 februarie 2009), unde Curtea

a constatat încălcarea art.4 din Protocolul nr.7 CEDO, reclamantul a fost

condamnat mai întâi pentru săvârșirea unor fapte perturbatorii minore

(pentru încălcarea brutală a ordinii publice, adică pentru huliganism) în

cadrul unei proceduri administrative asimilate unei proceduri penale în

sensul autonom dat noțiunii în cadrul Convenției și după ce această

condamnare devenită definitivă, împotriva lui a fost formulată o altă

acuzație penală în cadrul unei proceduri penale referitor la săvârșirea

acelorași „acte perturbatoare”, adică „acte de tulburare a liniștii și ordinii

publice” incriminate atât de Codul contravențional, cât și de prevederile

Codului penal al statului în cauză. În concluzie, Curtea a considerat că

urmărirea penală intentată împotriva reclamantului în temeiul articolului

213 paragraful 2 lit. b) din Codul penal, se referea la aceeași infracțiune

4

pentru care reclamantul a fost deja condamnat printr-o hotărâre definitivă

în baza articolului 158 din Codul privind contravențiile administrative.

urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori pentru aceeași faptă

impune în linii mari autorităților publice competente nu numai interdicția

de a judeca repetat persoana, dar și interdicția de a urmări de mai multe

ori persoana pentru aceeași faptă, chiar dacă nu a dus la o nouă

condamnare. Curtea Constituțională a constatat că numai o astfel de

interpretare a dreptului de a nu fi urmărit sau judecat de mai multe ori

pentru aceeași faptă este în concordanță cu art.21 din Constituție, care

stipulează obligația statului de a asigura toate garanțiile necesare apărării

persoanei în cadrul procesului judiciar și art.16 alin.(1) din Constituție

privind îndatorirea primordială a statului de a respecta și ocroti persoana.

acțiunii și constatarea încălcării art.4 din Protocolul nr.7 la CEDO în

cadrul procesului penal pe acuzația de comitere a infracțiunii prevăzute

la art.2011 alin.(1) din Codul penal (cauza penală nr.*****, dos.

nr.*****) și încasarea din bugetul statului în beneficiul său a sumei de

50 000 de lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin încălcarea în

privința sa a art.4 din Protocolul nr.7 la CEDO în cadrul procesului penal.

Verzacov Andrei a depus cerere, prin care și-a completat pretențiile din

acțiune, solicitând constatarea încălcării în privința sa a art.4 din

Protocolul nr.7 la CEDO în cadrul procesului penal pe acuzația de

comitere a infracțiunii prevăzute la art.2011 alin.(1) din Codul penal

(cauza penală nr.*****, dos. nr.*****); încasarea din bugetul statului în

beneficiul său a sumei de 50 000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și

1300 de lei cu titlu de prejudiciu material cauzat prin această încălcare,

constituit din cheltuielile de asistență juridică suportate în cadrul

procesului penal pe acuzația de comitere a infracțiunii prevăzute la

art.2011 alin.(1) din Codul penal (cauza penală nr.*****, dos. nr.*****).

conformitate cu art.1861 din Codul de procedură civilă, invocând

excepția de tardivitate a acțiunii (f.d.27).

Chișinău, sediul Centru a fost admisă excepția de tardivitate invocată de

Ministerul Justiției și respinsă acțiunea depusă de Verzacov Andrei ca

fiind tardivă (f.d.36-40).

5

a fost casată încheierea din 29 octombrie 2020 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru, și soluționată prin decizia problema, prin respingerea

cererii Ministerului Justiției privind aplicarea excepției de tardivitate, cu

restituirea cauzei spre rejudecare (f.d.54).

POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE:

Chișinău, sediul Centru a fost atrasă în proces Procuratura Generală

(f.d.68).

Chișinău, sediul Centru a fost admisă parțial acțiunea depusă de

Verzacov Andrei și s-a încasat din contul bugetului de stat prin

intermediul Ministerului Justiției în beneficiul lui Verzacov Andrei suma

de 50 000 de lei cu titlu de prejudiciul moral și suma de 2300 de lei

cheltuieli de asistență juridică. În rest, acțiunea a fost respinsă ca

neîntemeiată.

acțiunii, constatând că la 18 august 2011, la plângerea G.V. a fost pornită

urmărirea penală în privința lui Verzacov Andrei pentru presupusa faptă

de violență în familie. Prin procesul-verbal cu privire la contravenție nr.

***** din 13.04.2011, întocmit în privința lui Verzacov Andrei s-a

constatat fapta prevăzută la art.78 alin.(1) din Codul contravențional -

vătămarea intenționată ușoară a integrității corporale. Prin decizia

agentului constatator s-a aplicat în privința lui Verzacov Andrei a

sancțiunii contravenționale sub formă de amendă în mărime de 10 unități

convenționale, echivalentul a 200 de lei. Ulterior, prin ordonanța privind

pornirea urmăririi penale din 09.09.2011, organul de urmărire penală al

SUP a CPS Râșcani, mun. Chișinău a dispus începerea urmării penale cu

privire la săvârșirea infracțiunii de violență în familie conform art. 2011

alin.(1) din Codul penal. Prin ordonanța de punere sub învinuire din

27.09.2011, procurorul în Procuratura sect. Râșcani, mun. Chișinău a

dispus punerea sub învinuire a lui Verzacov Andrei pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art.2011 alin.(1) din Codul penal. Prin sentința

Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău din 16.02.2012, procesul penal pe

cauza penală privind învinuirea lui Verzacov Andrei de comiterea

infracțiunii prevăzute de art.2011 alin.(1) din Codul penal, a fost încetat

6

în legătură cu prezența circumstanțelor care exclud urmărirea penală.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 24.04.2012, a fost admis din alte

motive recursul părții vătămate V.G., casată sentința Judecătoriei

Râșcani, mun. Chișinău din 16.02.2012 în privința lui Verzacov Andrei

și remisă cauza la rejudecare în aceeași instanță, în alt complet de

judecată. Ulterior, prin sentința definitivă a Judecătoriei Râșcani, mun.

Chișinău din 10.05.2017 procesul penal pe faptul comiterii de către

Verzacov Andrei a infracțiunii prevăzute de art.2011 alin.(1) din Codul

penal, a fost încetat. Măsura preventivă în privința lui Verzacov Andrei,

obligarea de a nu părăsi localitatea, a decăzut de drept.

reclamant a art.4 din Protocolul nr.7 la CEDO în cadrul procesului penal,

prima instanță a rezumat că prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul

Râșcani din 10.05.2017 a fost constatată încălcarea față de reclamant a

art.4 din Protocolul nr.7 la CEDO și pentru aceste motive a fost încetat

procesul penal pe faptul comiterii de către Verzacov Andrei a infracțiunii

prevăzute de art.2011 alin.(1) din Codul penal.

civilă, prima instanță a dedus că concluziile expuse în sentința

Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 10.05.2017 au puterea lucrului

judecat și urmează a fi luate în considerare în prezenta cauză, fapt generat

și impus de principiului securității raporturilor juridice, principiu

indispensabil art.6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

constatarea în mod repetat a încălcării prevederilor art.4 din Protocolul

nr.7 la CtEDO din care motive a considerat neîntemeiată pretenția cu

privire la constatarea încălcării articolului 4 din Protocolul nr.7 la CEDO

în cadrul procesului penal.

nominalizată s-a constatat că Verzacov Andrei prin decizia agentului

constatator din 13.04.2011 a fost deja supus răspunderii penale pentru

acțiunile ilegale întreprinse la 10.04.2011 împotriva G.V., iar calificarea

incorectă a acțiunilor a lui Verzacov Andrei de către organele de resort,

fiind o carență a autorităților, nu poate fi imputată inculpatului.

concluzionat că în temeiul art.6 lit.b) din Legea nr.1545/1998,

reclamantul este îndreptățit de a pretinde repararea prejudiciului în

mărimea și modul stabilit prin prezenta lege.

7

alin.(2) din Legea nr.1545/1998, art.1405 alin.(1) din Cod civil, prima

instanță a considerat necesar de a respinge ca neîntemeiate argumentele

reprezentantului pârâtului precum că prezenta acțiune nu întrunește toate

condițiile de aplicabilitate a Legii nr.1545/1998, or, prin sentința din

10.05.2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, prin care s-a încetat

procesul penal, acordă reclamantului dreptul de a pretinde repararea

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală

și instanței de judecată.

nr.1545/1998 nu constituie o condiție specială privind existența unui act

judiciar separat prin care să fie declarate ca fiind ilegale acțiunile

organului de urmărire penală, or, la caz, însăși sentința Judecătoriei

Chișinău, sediul Râșcani din 10.05.2017, prin care s-a încetat procesul

penal, constituie dovadă suficientă ce denotă tragerea ilicită a persoanei

la răspunderea penală.

a considerat neîntemeiate alegațiile pârâtului precum că acțiunea este

neîntemeiată, or, această viziune este rezultatul unei interpretări viciate

a cadrului legal pertinent, care de fapt, în opinia instanței, este unul clar,

cert și lipsit de obscuritate.

art.2036 alin.(1) și (3) din Codul civil, instanța de judecată a considerat

întemeiate argumentele lui Verzacov Andrei cu privire la faptul că a

suportat suferințe morale. Or, în rezultatul pornirii urmăririi penale,

punerii sub învinuire a reclamantului, precum și tragerii acestuia la

răspunderea penală pentru aceeași faptă, ultimul s-a aflat într-o stare de

incertitudine și neliniște timp de 6 ani, motiv pentru care instanța de

judecată este îndreptățită să oblige persoana responsabilă la reparația

prejudiciului prin plata de despăgubiri.

prejudiciului moral s-a ținut cont de faptul că prin ordonanța din

27.09.2011 reclamantul a fost pus sub învinuire, iar prin sentința din 16

februarie 2012 a Judecătoriei Râșcani mun. Chișinău a fost încetat

procesul penal în privința lui Verzacov Andrei în legătură cu prezența

circumstanțelor care exclud urmărirea penală, ulterior aceasta fiind

casată prin decizia Curții de Apel Chișinău din 24.04.2012, într-un final,

prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 10.05.2017 a fost

8

încetat procesul penal privind faptul comiterii de către Verzacov Andrei

a infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin.(1) din Cod penal, precum și

faptul că în privința acestuia a fost aplicată măsură preventivă – obligarea

de a nu părăsi localitatea, durata procedurilor, ceea ce denotă că

reclamantul s-a aflat într-o stare de neliniște incertitudine și stres,

suportând retrăiri și stări de frustrare timp de 6 ani.

prejudiciului moral, în special criteriul echității, care exprimă că

indemnizația trebuie să prezinte o justă și integrală despăgubire, care în

temeiul CEDO se traduce prin necesitatea ca partea vătămată să

primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.

Mărimea despăgubirilor trebuie astfel stabilit, încât acestea să aibă efect

compensatoriu și nu trebuie să constituie nici sume excesive pentru

autorii daunelor și nici venituri nejustificative pentru victimele daunelor.

în mărime de 50 000 de lei cu titlu de prejudiciu moral poate compensa

suferințele reclamantului cauzate ca urmare a înaintării învinuirii pentru

una aceeași faptă (pentru care anterior a fost sancționat contravențional),

care s-a finalizat cu încetarea procesului penal.

material cauzat în mărime de 1300 de lei ce constituie cheltuieli de

asistența juridică suportate de către reclamant în cauza penală, cu

trimitere la prevederile art.3 alin.(1) lit.a) și art.7 lit.e) din Legea

nr.1545/1998, prima instanță a reținut că potrivit înscrisurilor anexate la

materialele cauzei se atestă că Verzacov Andrei în cadrul procesului

penal a fost reprezentat de către avocatul Musteață Sergiu, iar pentru

serviciile de asistența juridică acordată a achitat suma de 1300 de lei, fapt

confirmat prin bonul de plată seria EK nr.556138 din 16.09.2011

(f.d.25).

reclamantului privind repararea prejudiciului material în mărime de 1300

de lei cu titlu de asistență juridică acordată în cadrul procesului penal este

întemeiată și urmează a fi admisă.

alin.(1) și art.96 alin.(1) și (11) CPC, prima instanță a încasat din contul

pârâtului și suma de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică

suportată de către reclamant în cadrul prezentei cauze civile pentru

9

serviciile avocatului Musteață Sergiu, fapt ce rezultă din bonul de plată

seria WL nr.963465 din 20.10.2020 (f.d.72).

EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL:

nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe, iar la 04 mai 2022 a

prezentat motivarea apelului, solicitând casarea hotărârii din 25

noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu emiterea unei

hotărâri noi de respingere integrală a acțiunii ca neîntemeiată (f.d.99,

108).

admis apelul declarat de Ministerul Justiției, s-a casat hotărârea din 25

noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și s-a emis o

hotărâre nouă de respingere a acțiunii depuse de Verzacov Andrei

(f.d.119).

avocatul Musteață Sergiu a declarat recurs împotriva deciziei din 02

iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău (f.d.138).

s-a admis recursul declarat de Verzacov Andrei, reprezentat de avocatul

Sergiu Musteață, casată integral decizia din 02 iunie 2022 a Curții de

Apel Chișinău, cu remiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel

Chișinău, în alt complet de judecată (f.d.161).

POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL:

Chișinău a fost respins apelul declarat de Ministerul Justiției și menținută

hotărârea din 25 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

primei instanțe, a stabilit că prima instanță corect a concluzionat că prin

sentința Judecătoriei Chișinău sediul Râșcani din 10.05.2017, prin care

s-a încetat procesul penal, se dovedește faptul tragerii ilicite a

reclamantului la răspunderea penală, respectiv ultimul este îndreptățit de

a pretinde la repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale

organelor de urmărire penală și instanței de judecată.

10

corectitudinii soluționării litigiului de către instanța de fond prin

admiterea parțială a acțiunii, cu dispunerea încasării din contul bugetului

de stat prin intermediul Ministerului Justiției a prejudiciului moral în

beneficiul lui Verzacov Andrei. Or, la stabilirea cuantumului

prejudiciului moral s-a ținut cont de faptul că prin ordonanța din

27.09.2011 reclamantul a fost pus sub învinuire, iar prin sentința

Judecătoriei Râșcani mun. Chișinău a fost încetat procesul penal în

privința lui Verzacov Andrei în legătură cu prezența circumstanțelor care

exclud urmărirea penală, ulterior aceasta fiind casată prin decizia Curții

de Apel Chișinău din 24.04.2012, într-un final, prin sentința Judecătoriei

Chișinău, sediul Râșcani din 10.05.2017 a fost încetat procesul penal

privind faptul comiterii de către Verzacov Andrei a infracțiunii prevăzute

de art. 2011 alin.(1) din Codul penal, precum și faptul că în privința

acestuia a fost aplicată măsură preventivă – obligarea de a nu părăsi

localitatea, durata procedurilor și suferințele morale cauzate în urma

celor reiterate.

concluzia instanței de fond cu privire la încasarea cu titlu de despăgubire

morală în beneficiul reclamantului a sumei în mărime de 50 000 lei,

apreciată ca fiind în stare să compenseze suferințele reclamantului.

de fond și în partea încasării cheltuielilor de asistență juridică, constatate

ca fiind necesare și rezonabile ca mărime.

EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS:

împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia,

casarea deciziei din 27 septembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău și a

hotărârii din 25 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

cu emiterea unei hotărâri noi de respingere a acțiunii depuse de

Verzacov Andrei ca neîntemeiată.

SOLICITĂRILE RECURENTULUI:

prevederile art.432 alin.(1) lit.e) din Codul de procedură civilă, a

11

invocat că decizia instanței de apel este arbitrară, bazată în mod

determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, instanța de

apel a aplicat eronat normele de drept material ce țin de încasarea

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire

penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești. Or, pentru

aplicabilitatea prevederilor Legii nr.1545/1998 necesită a fi întrunite

cumulativ atât circumstanțele prevăzute la art.6 – dreptul la repararea

prejudiciului, cât și cele prevăzute la art.3 – cazurile de reparare a

prejudiciului material și moral, având în vedere că normele date de

drept nu pot fi aplicate separat.

drept și a instanțelor judecătorești atrage răspunderea statului. Este

important și necesar să se constate ilegalitatea actului procedural emis

de către organul de drept. Respectiv, dacă se demonstrează printr-un act

judecătoresc de dispoziție irevocabil că acțiunile întreprinse de către

organul de urmărire penală sunt sau au fost ilegale, atunci dreptul la

despăgubire apare indiferent de faptul dacă este vinovată sau nu

persoana. La caz, instanțele de judecată ierarhic inferioare trebuiau să

indice expres care anume act ilicit justifică răspundere statului.

prejudiciul cauzat prin erori judiciare și de urmărire penală sunt

necesare unele condiții speciale și anume existența faptei ilicite, pe când

la actele cauzei nu se atestă nici un act procedural definitiv și irevocabil

a judecătorului de instrucție sau a organului ierarhic superior prin care

s-a stabilit ca fiind ilegale acțiunile organului de urmărire penală.

menținut hotărârea instanței de fond în condițiile în care prezenta

acțiune nu întrunește toate condițiile de aplicabilitate a Legii

nr.1545/1998, întrucât în astfel de situații nu există temei legal de a

solicita încasarea acestui prejudiciu.

judecată ierarhic inferioare eronat au apreciat mărimea prejudiciului

moral, enumerând în mod formalist criteriile legale în funcție de care

acesta a fost stabilit, fără a argumenta raportarea circumstanțelor speței

la criteriile respective. Dimpotrivă, instanțele de judecată au apreciat

dreptul reclamantului la încasarea prejudiciului moral prin enumerarea

acțiunilor procedurale desfășurate de organele de urmărire penală pe

parcursul procesului penal intentat și impactul acestor acțiuni asupra

12

reclamantului prin enumerarea unor stări și emoții invocate de ultimul,

lipsite de suport probator și cu luarea în considerare a gravității faptei

incriminate lui Verzacov Andrei.

aprecierii mărimii prejudiciului moral prin raportarea circumstanțelor

speței la prevederile legale și anume prin prisma criteriilor stipulate la

art.11 din Legea nr.1545/1998.

aplicate măsuri coercitive, fiind doar recunoscut în calitate de bănuit și

ulterior învinuit, respectiv nu a fost îngrădit în drepturi.

spre încasare de 50 000 de lei este exagerată și disproporționată ca

mărime, constituind un venit nejustificat acordat reclamantului.

acest capăt de cerere a fost admis neîntemeiat, or, nu a fost probat prin

înscrisuri incontestabile concludente și pertinente care să justifice

suportarea acestuia.

judecătorească urma să se conformeze următoarelor principii: costurile

și cheltuielile urmează a fi în modul corespunzător probate, prin

documente de plată sau prin prezentarea descifrării pe ore a lucrului

avocatului și tarife aplicabile; cheltuielile trebuie să fie rezonabile ca

mărime (în special în materia de tarife percepute pentru onorariile

avocaților) și necesare pentru proceduri în speță (nu se compensează

sub nicio formă lucru avocatului care nu are tangență directă la proces).

art.432 alin.(1) lit.e) din Codul de procedură civilă, în redacția legii în

vigoare din 01 septembrie 2023, potrivit cărora, recursul este admis

dacă hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod

determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor.

în adresa lui Verzacov Andrei și avocatului acestuia Sergiu Musteață

copia recursului declarat de Ministerul Justiției, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii a referinței, comunicat intimatului la aceiași dată,

fapt ce rezultă din scrisoarea electronică anexată la dosar (f.d.206-207,

vol.I).

Verzacov Andrei, reprezentat de avocatul Musteață Sergiu a depus

13

referință, solicitând să fie considerat inadmisibil recursul declarat de

Ministerul Justiției, întrucât argumentele invocate în acesta nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 CPC pentru a fi considerat

admisibil, soluția instanței de apel fiind legală și întemeiată, emisă cu

respectarea prevederilor legale (f.d.226-228, vol.I).

LEGISLAȚIA RELEVANTĂ:

prevede că:

„(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii

sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.”

unor acte normative (modificarea cadrului normativ conex reformei

Curții Supreme de Justiție) au fost operate modificări în Codul de

procedură civilă, care au intrat în vigoare la 01 septembrie 2023.

nr.246 din 31 iulie 2023, recursurile depuse la Curtea Supremă de

Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi examinate

în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.

legiuitorul a optat pentru principiul aplicării imediate a noilor

reglementări procedurale, cu excepția temeiurilor în baza cărora se vor

examina recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data

intrării în vigoare a prezentei legi.

Justiției, a fost depus după data intrării în vigoare a Legii nr.246 din 31

iulie 2023, în vigoare din 01 septembrie 2023 și va fi examinat în baza

temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.

Legii nr.246 din 31.07.2023, în vigoare din 01.09.2023) reglementează

că:

„(1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată

este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea

recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție;

c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv

un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care

nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în

mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanța nu a fost

compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței

jurisdicționale.

14

(2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit.d)–f) pot fi invocate în recurs doar

dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.”

(în redacția legii în vigoare la data depunerii recursului) stipulează că:

„(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul

este vădit neîntemeiat.”

indică că:

„(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la

art.433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa

părților, declară recursul inadmisibil.

(2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele

cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a

Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”

MOTIVAREA INSTANȚEI DE RECURS:

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia la 27 septembrie 2023, în

ședință publică.

instanței de apel a fost expediată la 13 noiembrie 2023, la poșta

electronică a Ministerului Justiției, fapt ce rezultă din scrisoarea anexată

la dosar, fapt confirmat și de către recurent în cererea de recurs (f.d.186,

191).

Ministerul Justiției se consideră ca fiind depus în interiorul termenului

legal prevăzut la art.434 CPC.

presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de

recurs cu temeiurile prevăzute în art.432 din Codul de procedură civilă,

în redacția legii în vigoare la data declarării recursului (11 ianuarie

2024).

rezultă că drept temei de declarare a recursului s-a invocat prevederile

art.432 din Codul de procedură civilă, în redacția legii în vigoare la data

de 11 ianuarie 2024, în special pe prevederile alin.(1) lit.e) potrivit

cărora recursul este admis dacă hotărârea sau decizia este arbitrară ori

se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a

probelor.

procedură civilă, recurentul susține că decizia instanței de apel este

arbitrară și bazată pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor.

15

prevederilor lit.e) art.432 alin.(1) din Codul de procedură civilă,

noțiunea de hotărâre arbitrară ori de apreciere vădit nerezonabilă a

probelor urmează a fi stabilită în coraportul dintre mai multe principii.

art.432 alin.(1) lit.e) CPC, Curtea Supremă de Justiție ține cont,

inclusiv, de sensul atribuit acestei noțiuni de Curtea Europeană a

Drepturilor Omului. Astfel, de exemplu, în cauza Bochan v. Ucraina

(nr. 2), 5 februarie 2015, § 62, Curtea Europeană a notat că o decizie

judecătorească este arbitrară dacă, în esență, nu are nicio bază juridică

în dreptul intern și nu stabilește nicio legătură între faptele litigiului,

legea aplicabilă și rezultatul procedurii. Curtea Europeană consideră că

o asemenea decizie reprezintă o „denegare a dreptății”. De asemenea,

în cauza Balliktaș Bingöllü v. Turcia, 22 iunie 2021, § 75, Curtea

Europeană a notat că se poate considera că printr-o decizie

judecătorească a fost comisă o „eroare vădită” dacă instanța a comis o

eroare de drept sau de fapt pe care nicio instanță rezonabilă nu ar

comite-o vreodată și că aceasta este aptă să perturbe caracterul echitabil

al procedurii.

privire la actele normative, la interpretarea actului normativ se ține cont

de nota de fundamentare, care a însoțit proiectul actului normativ

respectiv și de alte documente care permit identificarea voinței

autorității publice care a adoptat, a aprobat sau a emis actul normativ.

menționează următoarele: „…Utilizarea noțiunii de „hotărâre arbitrară”

derivă din practica CtEDO, fiind utilizată pentru a defini situația în care

judecătorii nu aduc nici o motivare pentru deciziile/hotărârile luate, sau

când acestea sunt bazate pe greșeli evidente de fapt sau de drept comise

de judecători. În esență, la categoria hotărârilor arbitrare ar putea fi

atribuite și cele pronunțate cu bună știință contrar legii (în contextul art.

307 Cod penal). …”. Iar, în nota de subsol la textul menționat în

paragraful precedent, nota informativă aduce mai multe exemple din

jurisprudența CtEDO în care hotărârile au fost considerate arbitrare sau

bazate pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor. Nota de subsol

menționează următoarele în ceea ce privește cauzele civile: „Exemple

de procedură civilă: Respingerea fără o motivarea clară a unui recurs

într-o cauză civilă și menținerea unei decizii care era în mod clar

contrară circumstanțelor cauzei, chiar dacă recurentul indica expres

asupra acestei contradicții (Dulaurans v. France, 2000, § 38); Refuzul

judecătorilor, fără vreun motiv, de a anula ordinul de eliberare din

funcție, care era bazat pe un raport de evaluare a performanțelor anulat

16

anterior de aceiași judecători (Tel v. Turkey, 2017); Anularea de către

instanța de recurs a deciziei instanței de fond (prin care au fost acordate

compensații prevăzute de legislația muncii) fără a explica în vreun fel

acest lucru și fără a face referire la lege, care prevedea aceste

compensații (Anđelković v. Serbia, 2013; Lazarević v. Bosnia and

Herzegovina, 2020).

„hotărârea arbitrară” urmează a fi definită prin prisma jurisprudenței

CtEDO. În jurisprudența sa, CtEDO deseori folosește împreună

sintagmele „hotărârea arbitrară” și hotărâre „bazată pe aprecierea vădit

nerezonabilă a probelor”, fără a face o distincție clară între ele. Nota

informativă menționează totuși că „la categoria hotărârilor arbitrare ar

putea fi atribuite și cele pronunțate cu bună știință contrar legii (în

contextul art. 307 Cod penal)”. Rezultă că în cazul hotărârii arbitrare,

carența principală vizează încălcarea unei norme legale imperative,

adică a unei prevederi normative care nu oferă nicio discreție

judecătorului. Lipsa discreției poate rezulta din claritatea textului

prevederii normative, fie din practica uniformă și clară de aplicare a

normei. Această carență nu se poate datora unei simple greșeli, ci

trebuie comisă cu bună știință sau ca urmare a unei erori inexplicabile.

Suntem în prezența unor asemenea situații atunci când instanța de

judecată adoptă o hotărâre ce contravine unei norme imperative

invocate participanții la proces sau de instanța judecătorească ierarhic

superioară, fără a explica convingător de ce nu aplică acea normă.

Constituționale din Hotărârea nr.2 din 16.01.2025 (pct.149-150),

potrivit căreia pentru a elucida înțelesul textelor contestate (inter alia

”hotărâre arbitrară”), destinatarii pot avea în vedere, inclusiv, sensul

atribuit acestei noțiuni de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, de exemplu, în cauza Bochan v. Ucraina (nr. 2), 5 februarie

2015, § 62, Curtea Europeană a notat că o decizie judecătorească este

arbitrară dacă, în esență, nu are nicio bază juridică în dreptul intern și

nu stabilește nicio legătură între faptele litigiului, legea aplicabilă și

rezultatul procedurii. Curtea Europeană consideră că o asemenea

decizie reprezintă o „denegare a dreptății”. De asemenea, în cauza

Balliktaș Bingöllü v. Turcia, 22 iunie 2021, § 75, Curtea Europeană a

notat că se poate considera că printr-o decizie judecătorească a fost

comisă o „eroare vădită” dacă instanța a comis o eroare de drept sau de

fapt pe care nicio instanță rezonabilă nu ar comite-o vreodată și că

aceasta este aptă să perturbe caracterul echitabil al procedurii.

în mod univoc vreun argument care ar justifica constatarea că decizia

17

instanței de apel și hotărârea primei instanțe ar fi emise contrar

normelor imperative aplicabile speței, precum și nici instanța de recurs

nu a stabilit din textele hotărârilor contestate, raportate la

circumstanțele cauzei. Subsidiar, sintagma „bazată pe aprecierea vădit

nerezonabilă a probelor” se referă în substanță la aprecierea

probatoriului.

necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: a) hotărârea să

se bazeze pe o aprecierea eronată a probelor; b) aprecierea să fie vădit

nerezonabilă; c) hotărârea contestată se bazează în mod determinant pe

această apreciere.

duce la admiterea recursului în temeiul art.432 alin.(1) lit.e) din Codul

de procedură civilă, adică să fie evidentă pentru un profesionist și să nu

poată fi explicată rațional. De asemenea, această eroare trebuie să fie

determinantă pentru soluția din hotărârea contestată. Îi revine

recurentului obligația să convingă instanța de recurs că aceste elemente

sunt întrunite.

fost apreciate arbitrar sau irațional de către instanțele de judecată

ierarhic inferioare. Prin urmare, acest temei de recurs este vădit

neîntemeiat.

atât „arbitrară”, cât și „bazată pe aprecierea vădit nerezonabilă a

probelor”, însă fiecare din cele două sintagme urmează a fi invocate și

bine argumentate separat.

Justiție remarcă că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul

XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică

modul de apreciere a probelor de către instanțele ierarhic inferioare.

Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara

controlului instanței de recurs.

Supreme de Justiție concluzionează că recursul declarat de Ministerul

Justiției, este unul vădit neîntemeiat. Or, recursul respectiv conține

obiecții de fapt și de drept similare celor expuse anterior care au fost

analizate și apreciate corespunzător de instanța de apel.

recurentului la un proces echitabil garantat de art.6§1 CEDO.

recurentului cu soluția pronunțata de instanța de apel și nu relevă

18

interpretarea contrară a legii, aplicarea eronată a normelor de drept

material sau a normelor de drept procedural, sau că aceasta s-ar baza în

mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, fapt ce nu

constituie temei de casare a deciziei recurate.

menționează că recursul depus de Ministerul Justiției conține în esență

obiecții de fapt și de drept similare expuse anterior în cererea de apel

care au fost analizate de către Curtea de Apel Chișinău, fiind apreciate

pe o cercetare multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită

a tuturor probelor din dosar în ansamblu și interconexiunea lor,

călăuzindu-se de lege.

trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia

hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432

din Codul de procedură civilă, în vigoare la data declarării recursului.

Or, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci

implică determinarea greșelilor imputate Curții de Apel Chișinău și o

minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea

probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de

lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a

prevederilor legale de către instanța de apel, nu echivalează cu un

argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins

argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar

substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control

efectuat din oficiu.

accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul

rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă,

în special, în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea

cauzelor. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont

pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri

de ordin legal fundamental.

statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev

împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul

condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această

privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct.

85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

19

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct.

45).

procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de

caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut

cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul

instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway,

hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1,11p.141,§39). La fel,

conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu

chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6§1 (a se vedea

Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Supreme de Justiție concluzionează că recursul declarat de Ministerul

Justiției, este vădit neîntemeiat și urmează a fi considerat inadmisibil.

procedură civilă, art.440 alin.(1), (2) din Codul de procedură civilă,

COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI:

Consideră inadmisibil recursul declarat de Ministerul Justiției al

Republicii Moldova.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte Stela Procopciuc

Judecători Diana Stănilă

Ghenadie Eremciuc

20