3r-233/25 — anularea partiala a actului administrativ individual defavorabil
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea partiala a actului administrativ individual defavorabil
- Temei legal
- Termenul de declarare a apelului motivat
3r-233/25 — anularea partiala a actului administrativ individual defavorabil (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
D E C I Z I E cu privire la respingerea recursului declarat de către Niculaescu Ivan în cauza de contencios administrativ, intentată la acțiunea depusă de Niculaescu Ivan împotriva Inspectoratului General al Poliției, terț Mova Ruslan, cu privire la anularea parțială a actului administrativ individual defavorabil împotriva încheierii Curții de Apel Centru din 30 iulie 2025 (Dosarul nr. 3r-233/25 PIGD 2-24123371-01-3r-26082025) Termenul de declarare a apelului motivat. Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, jud. R. Nicula Curtea de Apel Centru, jud. V. Sîrbu, L. Bagrin, A. Cașcaval 19 noiembrie 2025 Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților recursul depus de către Niculaescu Ivan Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stela Procopciuc, Președinte, Oxana Parfeni, Diana Stănilă, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
La 31 octombrie 2024 Niculaescu Ivan, prin intermediul avocatului Tataru Gheorghi a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General al Poliției, solicitând anularea parțială a ordinului Inspectoratului General al Poliției nr. 491ef. din 04 octombrie 2024, cu privire la sancționarea disciplinară cu mustrare.
Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, din 14 aprilie 2025, acțiunea înaintată de Niculaescu Ivan a fost respinsă ca neîntemeiată.
La 14 aprilie 2025, avocatul Tataru Gheorghi, în interesele lui Niculaescu Ivan, a depus apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani din 14 aprilie 2025.
Hotărârea motivată a fost expediată părților prin intermediul poștei electronice la data de 05 iunie 2025 (f.d. 104 verso).
Curtea de Apel Centru prin încheierea din data de 30 iulie 2025 a declarat inadmisibil apelul depus de avocatul Tataru Gheorghi, în interesele lui Niculaescu Ivan, împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani din 14 aprilie 2025.
În data de 14 august 2025, Niculaescu Ivan a depus recurs împotriva încheierii instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii contestate, constatarea faptului că termenul pentru motivarea apelului nu a început să curgă în lipsa comunicării hotărârii motivate, restituirea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Centru la etapa pregătirii cauzei în vederea prezentării apelului motivat și a taxei de timbru.
În motivarea recursului Niculaescu Ivan a afirmat că nu a primit hotărârea motivată, nici la adresa electronică și nici la adresa de domiciliu.
La fel, recurentul a notat că după depunerea cererii de apel a telefonat în cancelaria Judecătoriei, inclusiv grefierul și i s-a comunicat că va fi informat despre redactarea hotărârii motivate, urmând să înlăture neajunsurile (să prezinte dovada achitării taxei de timbru și apelul motivat). În acest sens, recurentul a făcut trimitere la art. 235 din Codul administrativ, care prevede că, dacă cererea de apel nu corespunde cerințelor prevăzute la art. 233 alin. (1) și (2) și art. 234 1 alin. (1) judecătorul stabilește apelantului un termen pentru înlăturarea neajunsurilor.
Totodată, recurentul a informat că, contractul de asistență juridică încheiat cu avocatul Tataru Gheorghi a fost reziliat după pronunțarea hotărârii din 14 aprilie 2024, prezentând actul de predare-primire a serviciilor juridice prestate din 14 aprilie 2025 (f.d. 116).
Recurentul a concluzionat că, încheierea instanței de apel este ilegală și neîntemeiată pe motiv că a fost emisă cu încălcarea normelor de drept procedural, or instanța de apel urma să țină cont de normele de drept național cât și cele de drept internațional în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil – dreptul de a fi informat la adresa comunicată despre hotărârea adoptată.
În data de 02 septembrie 2025, intimatul Inspectoratul General al Poliției a depus referință, prin care a solicitat declararea cererii de recurs ca fiind inadmisibilă.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
12. Art. 24 din Codul administrativ: „Participanții la procedura administrativă și procedura de contencios administrativ trebuie să își exercite drepturile și să își îndeplinească obligațiile cu bună-credință, fără a încălca drepturile procesuale ale altor participanți.”
Art. 63 alin. (1) din Codul administrativ: „Calcularea termenelor în procedura administrativă se efectuează în conformitate cu prevederile art.383–390 din Codul civil.”
Art. 65 alin. (1) și (2) din Codul administrativ: „Dacă o persoană, din motive independente de voința ei, nu a putut respecta un termen legal, atunci, la cerere, ea poate fi repusă în termen. Culpa unui reprezentant legal sau împuternicit se atribuie reprezentatului. Cererea de repunere în termen se depune în termen de 15 zile de la înlăturarea impedimentului. La cerere se anexează probele care confirmă faptele pe care aceasta se întemeiază și, suplimentar, se recuperează acțiunile omise.”
Art. 96 alin. (1) din Codul administrativ: „Notificările și comunicările către participanții la procedura administrativă se realizează în orice formă de comunicare adecvată, rapidă și eficientă din punctul de vedere al costurilor. Comunicarea prin mijloace electronice are prioritate dacă este adecvată obiectului comunicării și acceptată de participantul la procedură.”
Art. 98 alin. (1) din Codul administrativ: „Dacă în cadrul procedurii administrative un participant este reprezentat, conform art.45, de către un reprezentant legal, notificările se adresează acestuia.” 2
Art. 47 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 124 din 19 mai 2022 privind identificarea electronică și serviciile de încredere: „În cazul în care semnatarul și destinatarul documentului electronic nu au convenit altfel, documentul electronic se consideră recepționat de către destinatar dacă acesta intră în sistemul informațional din care destinatarul poate să extragă documentele electronice.”
Art. 191 din Codul administrativ: „Procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art.169–171.”
Art. 107 alin. (2) din Codul de procedură civilă: „Partea este obligată să informeze instanța, nu mai tîrziu de 3 zile pînă la data ședinței de judecată, despre angajarea unui avocat, schimbarea sau renunțarea la serviciile avocatului, prezentînd instanței datele de contact ale noului avocat, inclusiv adresa electronică a acestuia.”
Art. 57 alin. (14), (19), (24) și (30) din Statutul Profesiei de Avocat adoptat de Congresul Uniunii Avocaților la 29 ianuarie 2011: „Avocatul are obligația să informeze rezonabil clientul în legătură cu situația curentă a asistenței și reprezentării și să răspundă cu promptitudine oricăror solicitări de informare din partea clientului. În cazul în care avocatul este în imposibilitate să-și îndeplinească activitatea profesională, își va asigura substituirea printr-un alt avocat, dacă, în prealabil, obține acordul clientului în acest scop. În oricare caz de încetare a mandatului, avocatul are obligația să ia în timp util și în mod rezonabil măsuri potrivite pentru apărarea intereselor clientului, cum ar fi: notificarea acestuia, acordarea unui timp suficient clientului pentru a-și angaja un alt avocat, predarea documentelor și a bunurilor clientului. Avocatul este obligat să comunice clientului informațiile pe care le deține în legătură cu cazul acestuia chiar și în situația în care comunicarea lor ar contraveni interesului său personal.”
Art. 219 alin. (1) din Codul administrativ: „Instanța de judecată este obligată să cerceteze starea de fapt din oficiu în baza tuturor probelor legal admisibile, nefiind legată nici de declarațiile făcute, nici de cererile de solicitare a probelor înaintate de participanți.”
Art. 223 din Codul administrativ: „Hotărârile și alte acte de dispoziție prin care se stabilesc termene, precum și numirea ședințelor și citațiile se notifică participanților la proces conform art.96–114.”
Art. 232 alin. (2) din Codul administrativ: 3 „Motivarea apelului se prezintă la instanța de apel în termen de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate. Dacă se depune împreună cu apelul, motivarea apelului se depune la instanța de judecată care a emis hotărârea contestată.”
Art. 236 alin. (1), alin. (2), lit. e) din Codul administrativ: „Instanța de apel examinează din oficiu admisibilitatea apelului. Dacă este inadmisibil, apelul se declară ca atare printr-o încheiere susceptibilă de recurs. Apelul se declară inadmisibil în special când motivarea apelului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art.232 alin.(2).”
Art. 241 alin. (1) din Codul administrativ: „Încheierile primei instanțe și ale instanței de apel pot fi contestate cu recurs, separat de hotărâre, în cazurile prevăzute de prezentul cod și de alte legi.”
Art. 242 din Codul administrativ: „Recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic.”
Art. 243 alin. (1), lit. b) și alin. (2) din Codul administrativ: „Examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una dintre următoarele decizii: respinge recursul. Instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces.”
ASPECTE DE PROCEDURĂ
28. Cu referire la termenul de depunere a recursului se reține că, Curtea de Apel Centru a adoptat încheierea contestată la 30 iulie 2025, fiind notificată reprezentantului recurentului în data de 08 august 2025, prin intermediul poștei electronice, fapt care se confirmă prin extrasul din poștă electronică a Curții de Apel Centru, anexat la actele cauzei (f.d. 112).
În data de 14 august 2025, recurentul Niculaescu Ivan a depus recurs împotriva încheierii din 30 iulie 2025. Astfel, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că recursul este depus în termenul prevăzut la art. 242 din Codul administrativ.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, reținând prevederile art. 243, alin. (2) din Codul administrativ, a decis examinarea cererii de recurs fără înștiințarea participanților la proces, cu plasarea datei ședinței pe pagina web a Curții Supreme de Justiție, fiind inoportună invitarea părților, întrucât argumentele expuse în cererea de recurs au fost formulate cu suficientă precizie pentru a permite instanței examinarea acesteia. 4
MOTIVAREA INSTANȚEI
31. Instanța de recurs efectuând controlul judiciar al încheierii din 30 iulie 2025 a Curții de Apel Centru constată că instanța de apel întemeiat a declarat inadmisibil apelul depus de Niculaescu Ivan.
La acest aspect instanța de recurs menționează că, din conținutul art.232, alin. (2) din Codul administrativ, rezultă că apelantul urma să depună apelul motivat în termen de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate. Or, termenul de procedură instituit de legiuitor este prevăzut de o normă imperativă și trebuie executat întocmai. Articolul 232, alin. (2) din Codul administrativ stipulează că, începutul curgerii termenului de depunere a apelului motivat este determinat doar de un singur eveniment – de la data notificării hotărârii motivate a instanței de fond.
Din materialele dosarului rezultă că instanța de fond, în data de 05 iunie 2025, a expediat prin intermediul poștei electronice hotărârea motivată participanților la proces, inclusiv reprezentantului reclamantului Nicolaescu Ivan, avocatului Tataru Gheorghi la adresa tatarugheorghi9@gmail.com fapt ce se confirmă prin extrasul din poșta electronică anexat la fila dosarului 104 verso.
Prin urmare, coroborând prevederile art. 63, alin. (1) din Codul administrativ cu art. 385 alin. (1) din Codul civil se constată, că în condițiile speței începutul curgerii termenului de depunere a apelului motivat este ziua imediat următoare datei calendaristice notificării hotărârii motivate, adică ziua de 06 iunie 2025, iar ultima zi fiind data de 07 iulie 2025 (următoarea zi lucrătoare).
Actele cauzei atestă cu certitudine că recurentul nu s-a conformat prevederilor art. 232, alin. (2) din Codul administrativ și nu a prezentat Curții de Apel Centru motivarea apelului, precum și nici nu a solicitat repunerea în termen potrivit art. 65 alin. (1)–(2) și art. 237 alin. (1) din Codul administrativ.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție apreciază critic argumentul recurentului precum că, hotărârea motivată nu i-a fost notificată până la momentul depunerii recursului, or, din actele cauzei rezultă cu certitudine că, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani a ales modalitatea de notificare cea mai rapidă și eficientă din punct de vedere a costurilor, expediind hotărârea motivată prin intermediul poștei electronice, la adresa electronică oficială, a reprezentantului Niculaescu Ivan, avocatului Tataru Gheorghi tatarugheorghi@gmail.com (f.d. 104 verso) fiind indicată în mandat, în cererea de chemare în judecată, cererea de apel.
Totodată, instanța de recurs notează că, prin prisma art. 47 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 124 din data de 19 mai 2022 privind identificarea electronică și 5 serviciile de încredere, documentul electronic se consideră recepționat de către destinatar dacă acesta intră în sistemul informațional din care destinatarul poate să extragă documentele electronice.
Mai mult, instanța de recurs nu va reține argumentul recurentului precum că prima instanța neîntemeiat a expediat hotărârea motivată avocatului, reieșind din faptul că la 14 aprilie 2025, acesta a reziliat contractul de asistență juridică cu avocatul Tataru Gheorghi. Or, din actele cauzei rezultă cu certitudine că în ziua expedierii copiei hotărârii motivate, prin intermediul poștei electronice la adresa electronică a avocatului care a reprezentat interesele lui Niculaescu Ivan în prima instanță, adică la data de 05 iunie 2025, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani nu a fost informată de către Niculaescu Ivan sau de către avocatul Tataru Gheorghi despre rezilierea contractului de asistență juridică. Iar, premise pentru a considera că mandatul avocatului Tataru Gheorghi a încetat, nu au fost stabilite de către prima instanță.
Potrivit art. 195 din Codul administrativ, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art. 169– 171.
În conformitate cu art. 107 alin. (2) din Codul de procedură civilă, partea este obligată să informeze instanța, nu mai târziu de 3 zile până la data ședinței de judecată, despre angajarea unui avocat, schimbarea sau renunțarea la serviciile avocatului, prezintând instanței datele de contact ale noului avocat, inclusiv adresa electronică a acestuia. În acest context, instanța de recurs relevă că Niculaescu Ivan, având calitatea de reclamant în prezenta cauză, nu a respectat obligația sa pozitivă și nu a informat prima instanță – Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani despre renunțarea la serviciile avocatului Tataru Gheorghi și existența acordului de reziliere a contractului de asistență juridică din 14 aprilie 2025, anexând copia acestui act doar la cererea de recurs împotriva încheierii din 30 iulie 2025 a Curții de Apel Centru.
Prin urmare, în lipsa unei asemenea informări obligatorii, din partea lui Niculaescu Ivan, instanța nu poate pune la îndoială împuternicirile avocatului Tataru Gheorghi de a-i reprezenta interesele în instanța de apel.
Instanța de recurs învederează că, potrivit art. 98 alin. (1) din Codul administrativ, dacă în cadrul procedurii administrative un participant este reprezentat, conform art. 45, de către un reprezentant legal, notificările se adresează acestuia. Conform art. 45 alin. (1) din Codul administrativ, persoanele fizice participă la procedura administrativă personal sau prin reprezentanții lor. Or, instanța de recurs reține că din actele cauzei rezultă că, la data de 29 octombrie 2024 Niculaescu Ivan a încheiat contractul de asistență juridică nr. 42 cu avocatul Tataru Gheorghi, fapt confirmat prin mandatul seria MA nr. 1915373 (f.d. 5). 6
Potrivit art. 57 alin. (14) și (19) din Statutul Profesiei de Avocat, adoptat de Congresul Uniunii Avocaților din 29 ianuarie 2011, avocatul are obligația să informeze rezonabil clientul în legătură cu situația curentă a asistenței și reprezentării și să răspundă cu promptitudine oricăror solicitări de informare din partea clientului. În cazul în care avocatul este în imposibilitate să-și îndeplinească activitatea profesională, își va asigura substituirea printr-un alt avocat, dacă, în prealabil, obține acordul clientului în acest scop.
În conformitate cu art. 65 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, dacă o persoană, din motive independente de voința ei, nu a putut respecta un termen legal, atunci, la cerere, ea poate fi repusă în termen. Culpa unui reprezentant legal sau împuternicit se atribuie reprezentatului. Cererea de repunere în termen se depune în termen de 15 zile de la înlăturarea impedimentului. La cerere se anexează probele care confirmă faptele pe care aceasta se întemeiază și, suplimentar, se recuperează acțiunile omise.
La acest aspect, completul de judecată consideră că, de la momentul notificării avocatului Tataru Gheorghi la 05 iunie 2025, prin intermediul poștei electronice a hotărârii motivate și în contextul existenței acordului de reziliere a contractului de asistență juridică din 14 aprilie 2025, avocatul a avut obligația să comunice reprezentatului său copia hotărârii motivate, pentru ca acesta să facă uz de drepturile sale procedurale și să prezinte motivarea apelului, în interiorul termenului instituit la art. 232 alin. (2) din Codul administrativ. Or, chiar și în cazul încetării mandatului și rezilierii contractului de asistență juridică nr. 42 din 29 octombrie 2024, avocatul urma să comunice clientului său copia actului de procedură expediat acestuia de către Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani. Această obligație rezultă cert și din prevederile art. 57 alin. (24) și (30) din Statutul Profesiei de Avocat, adoptat de Congresul Uniunii Avocaților din 29 ianuarie 2011 în care este stipulat că, în oricare caz de încetare a mandatului, avocatul are obligația să ia în timp util și în mod rezonabil măsuri potrivite pentru apărarea intereselor clientului, cum ar fi: notificarea acestuia, acordarea unui timp suficient clientului pentru a-și angaja un alt avocat, predarea documentelor și a bunurilor clientului. Avocatul este obligat să comunice clientului informațiile pe care le deține în legătură cu cazul acestuia chiar și în situația în care comunicarea lor ar contraveni interesului său personal.
Astfel, instanța de recurs reiterează că, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani a utilizat mijloacele corespunzătoare de comunicare, ce ar asigura notificarea copiei hotărârii motivate lui Niculaescu Ivan. Cu toate acestea, apelantul nu a prezentat în termenul prevăzut de lege motivarea apelului.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție subliniază, că importanța termenelor procedurali este dictată de faptul că ele determină regimul temporar optimal pentru realizarea justiției, pe de o parte, mobilizează cercetarea 7 cauzei, pe de altă parte contracarează urgentarea nejustificată a realizării drepturilor și obligațiilor procesuale, reprezentând instrumentul prevenirii uzării de către participanții la proces cu rea-credință de drepturile lor procedurale. Prin urmare, neexecutarea dispozițiilor normelor de drept material determină aplicarea sancțiunilor procedurale, cu survenirea efectelor negative.
Astfel, instanța de recurs subliniază că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă a reiterat că, ține de obligația părților de a lua măsurile necesare privind protejarea drepturilor sale de acces la instanță (a se vedea cauzele Van Harn vs. Germania, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007).
În această ordine de idei, în cazul primirii apelului pe rol, se va încălca principiul securității raporturilor juridice, garantat de art. 6 și preambulul Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ceea ce este inadmisibil.
Din considerentele menționate, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul depus de Niculaescu Ivan.
Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge recursul depus de către Niculaescu Ivan. Decizia este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Diana Stănilă 8
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.