2ra-639/25 — stabilirea domiciliului copiilor minori
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- stabilirea domiciliului copiilor minori
- Temei legal
- temeiurile declarării recursului
2ra-639/25 — stabilirea domiciliului copiilor minori (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
Î N C H E I E R E
cu privire la inadmisibilitatea recursului
în cauza civilă
Oleg Luța împotriva Elenei Luța, intervenient accesoriu Structura
Teritorială de Asistență Socială Soroca
(stabilirea domiciliului copiilor minori)
împotriva deciziei din 3 iunie 2025 a Curții de Apel Nord,
(Dosarul nr. 2ra-639/25
NR. PIGD 2-23135826-01-2ra-16092025)
Recursul este vădit neîntemeiat. Dezacordul recurentului cu decizia instanței de
apel nu constituie temei de casare a acesteia.
Judecătoria Soroca, sediul Central (jud. L. Popescu)
Curtea de Apel Nord (jud. E. Grumeza, N. Costaș, S. Grosu)
5 noiembrie 2025
Textul corespunde originalului
Examinând în lipsa părților admisibilitatea recursului declarat de Oleg
Luța, reprezentat de avocatul Igor Craveț,
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Ion Munteanu,
Gheorghe Stratulat, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 20 septembrie 2023 Oleg Luța a depus cerere de chemare în judecată
împotriva Elenei Luța, intervenient accesoriu Structura Teritorială de Asistență
Socială Soroca cu privire la stabilirea domiciliului copiilor minori.
În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, s-a aflat în relații de căsătorie
cu Elena Luța, care a fost desfăcută prin hotărârea din 2 august 2021 a Judecătoriei
Soroca, sediul Central. Din relația de căsătorie s-au născut 2 copii minori: xxxxx
și xxxxx.
Reclamantul a menționat că pârâta Elena Luța se comportă inadecvat față
de copii, deseori lipsește de la domiciliu, copii fiind lăsați fără supraveghere, fiind
nevoiți să-și poarte de grijă singuri, ajutându-se unul pe altul, fiind deseori
neîngrijiți. Elena Luța își petrece timpul cu diferiți bărbați, pe care îi aduce acasă,
servește băuturi alcoolice, se comport inadecvat, vorbesc licențios, fapt ce nu îi
lasă Elenei Luța timp pentru acordarea îngrijirii, educației și comportamentului
cuviincios față de copiii. Aceasta a constituit și motiv la scăderea reușitelor școlare
ale lui Constantin Luța, iar prin intervenția tatălui Constantin Luța și a bunicii
Larisa Luța, ultima fiind educatoare de profesie, a fost salvată situația.
A mai explicat că la moment copii practic locuiesc mai mult cu el și bunica
Larisa Luța, iar un acord la stabilirea domiciliului copiilor minori între părți nu
există.
În drept, și-a întemeiat acțiunea în baza dispozițiilor art. 50, 58, 63, 74, 76
din Codul familiei.
A solicitat stabilirea domiciliului copiilor minori xxxxx și xxxx, cu tatăl
Oleg Luța.
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin hotărârea din 7 decembrie 2023 a Judecătoriei Soroca, sediul Central a
fost respinsă acțiunea depusă de Oleg Luța.
1
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
La 7 decembrie 2023 Oleg Luța, reprezentat de avocatul Igor Craveț a depus
apel împotriva hotărârii din 7 decembrie 2023 a Judecătoriei Soroca, sediul
Central, solicitând casarea integrală a hotărârii.
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
Prin decizia din 3 iunie 2025 a Curții de Apel Nord a fost respins apelul
declarat de Oleg Luța, reprezentat de avocatul Igor Craveț și s-a menținut hotărârea
din 7 decembrie 2023 a Judecătoriei Soroca, sediul Central.
Întru consolidarea soluției sale, instanța de apel a reținut că obiectul
litigiului îl constituie stabilirea domiciliului minorilor xxxxx, în contextul în care
părinții acestora locuiesc separat și nu au ajuns la o înțelegere comună privind
exercitarea drepturilor părintești. În acest sens, instanța de apel a aplicat
dispozițiile art. 63 din Codul familiei și ale art. 3 din Convenția ONU privind
drepturile copilului, potrivit cărora principiul interesului superior al copilului
trebuie să prevaleze în orice decizie privind minorii.
Reieșind din probele administrate, instanța de apel a reținut că atât tatăl,
Luța Oleg, cât și mama, Luța Elena, dispun de condiții corespunzătoare de trai,
însă circumstanțele concrete denotă că mama asigură copiilor un mediu stabil,
sigur și echilibrat, fiind implicată constant în creșterea, educația și supravegherea
acestora. Din rapoartele și anchetele sociale ale Structurii Teritoriale de Asistență
Socială Soroca, precum și din caracteristicile școlare și notele informative
psihologice, rezultă că minorii manifestă un atașament emoțional semnificativ față
de ambii părinți, dar se simt mai siguri și confortabili în mediul oferit de mamă.
Totodată, instanța ierarhic inferioară a constatat că tatăl copiilor este
frecvent plecat peste hotare, fapt care, deși nu anulează capacitatea sa părintească,
limitează posibilitatea de supraveghere și implicare directă în îngrijirea zilnică a
copiilor. Prin urmare, în raport cu criteriile stabilite de jurisprudența Curții
Europene a Drepturilor Omului și de practica internă, instanța a apreciat că
stabilirea domiciliului minorilor la mamă corespunde interesului lor superior,
întrucât le oferă stabilitate, continuitate și o relație emoțională constantă.
De asemenea, instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 123 alin.
(2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora faptele stabilite printr-o hotărâre
judecătorească anterioară, rămasă irevocabilă între aceleași părți, nu se probează
din nou și nu pot fi contestate. Astfel, instanța de fond a procedat corect examinând
prezenta acțiune prin prisma împrejurărilor ulterioare hotărârii din 2 august 2021,
prin care s-a soluționat anterior aceeași problemă juridică.
2
În aprecierea probelor, instanța de apel a constatat că rapoartele autorității
tutelare, caracteristicile școlare și declarațiile minorilor converg spre concluzia că
mediul matern răspunde mai bine necesităților de dezvoltare și siguranță ale
copiilor. Prin urmare, s-a reținut că menținerea domiciliului minorilor la mamă nu
lezează dreptul tatălui de a păstra legătura personală cu aceștia, putându-și exercita
în continuare drepturile părintești prin vizite și implicare activă în educația lor. În
susținerea acestei concluzii, instanța de apel a făcut trimitere la jurisprudența Curții
Europene a Drepturilor Omului, în special la cauza Hoffmann contra Austriei (23
iunie 1993, nr. 12875/87) și cauza Artico contra Italiei, unde s-a reținut că interesul
copilului constituie criteriul determinant la încredințarea minorilor unuia dintre
părinți, iar protecția drepturilor trebuie să fie efectivă, nu teoretică.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
La 4 septembrie 2025, Oleg Luța, reprezentat de avocatul Igor Craveț, a
depus recurs împotriva deciziei din 3 iunie 2025 a Curții de Apel Nord, solicitând
admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței de
fond cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii, or, cu trimiterea cauzei
la rejudecare.
În esență, în argumentarea recursului, cu reiterarea motivelor de fapt și de
drept expuse în cererea de apel, recurentul a invocat că instanțele inferioare au
comis erori procedurale și de fond grave, constând în respingerea nejustificată a
probelor audio care demonstrau comportamentul neglijent al mamei față de copii,
deși art. 64 din Codul de procedură civilă consacră libertatea probei. În
înregistrările respinse, minorul xxxxx relata că mama nu se joacă și nu gătește
pentru copii, îi pedepsește fizic și petrece majoritatea timpului pe telefon.
Instanțele au refuzat admiterea acestor probe, invocând lipsa consimțământului
copilului, deși în procesul-verbal al ședinței din 11 iunie 2024 se consemnează
contrariul.
A menționat că raportul de evaluare a condițiilor de trai ale mamei a fost
întocmit la o adresă falsă, contrar art. 118 din Codul de procedură civilă și art. 63
alin. (3) din Codul familiei, nefiind verificate condițiile reale de viață.
Recurentul a mai indicat și lipsa imparțialității autorității tutelare, întrucât
persoana care a emis avizul negativ față de reclamant a asistat anterior pârâtei în
calitate de asistent social.
În continuare, recurentul a susținut că instanțele de judecată au denaturat
declarațiile minorului xxxxx, care a afirmat clar că „vrea să locuiască cu bunica și
cu tatăl”, dar instanța a prezentat acest aspect ca și cum copilul ar fi dorit să
locuiască doar cu bunica. S-a ignorat interesul superior al copilului, consacrat de
3
art. 3 din Convenția ONU privind drepturile copilului și art. 51–52 din Codul
familiei, potrivit cărora trebuie prioritizate condițiile reale de trai și atașamentul
emoțional al copiilor.
Recurentul a afirmat că declarațiile organului de asistență socială privind
plecarea tatălui peste hotare au fost reținute fără nici o probă, iar instanța a
interpretat eronat această împrejurare, folosind-o abuziv în defavoarea tatălui. De
asemenea, declarația mamei din ședința instanței de fond, potrivit căreia aceasta
„nu este împotrivă ca domiciliul copiilor să fie stabilit la tată”, a fost ignorată
complet. Rapoartele sociale întocmite de autoritățile tutelare au fost superficiale și
părtinitoare, fără a menționa existența apei calde, a mobilierului adecvat ori a altor
condiții de trai, ceea ce a condus la o apreciere eronată a situației reale.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 434 alin.(1) – (2) din Codul de procedură civilă:
„Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei
integrale, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu
poate fi restabilit.”
Art. 433 alin.(1) lit. a) și f) din Codul de procedură civilă:
,,Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit
neîntemeiat.
Art. 432 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă:
„Recursul este admis dacă:
a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a
Curții Supreme de Justiție;
b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții
Supreme de Justiție;
c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un
apel depus în termen;
d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces;
e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea
vădit nerezonabilă a probelor;
f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea
competenței jurisdicționale.
Temeiurile menționate la alin. (1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost
invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.”
Art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă:
,,Judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în
limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor
prevăzute la art. 432. Instanța invocă, din oficiu, neatragerea în proces a persoanelor ale
căror drepturi sunt lezate prin hotărâre.”
4
Art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă:
„În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433,
completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară
recursul inadmisibil. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar
faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a
Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
Sub aspectul termenului de declarare a recursului, Completul de judecată
menționează că, Curtea de Apel Nord a pronunțat dispozitivul deciziei în ședință
publică la 3 iunie 2025. Totodată, conform extrasului de pe poșta electronică,
decizia integrală a fost notificată reprezentantului recurentului, avocatul Igor
Craveț la 25 iulie 2025 (f.d.133). Astfel, Completul de judecată al Curții Supreme
de Justiție constată că recursul declarat la 4 septembrie 2025, se consideră depus
în termenul stabilit de art. 434 din Codul de procedură civilă.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție subliniază că
prevederile Codului de procedură civilă consacră nu doar caracterul nedevolutiv al
recursului, ci și un standard de seriozitate privind invocarea unor încălcări esențiale
de drept material și procedural, capabile să conducă la răsturnarea deciziilor
instanțelor de apel.
Conform prevederilor legale și practicii judiciare constante, recursul trebuie
să conțină o motivare clară, convingătoare și întemeiată în drept, care să
evidențieze existența unor erori de drept calificate sau a unor vicii esențiale de
procedură. Recursul nu are rolul de a supune cauza unei rejudecări în fond, ci de a
examina legalitatea hotărârii instanței de apel în limitele erorilor invocate. Prin
urmare, simplele exprimări ale nemulțumirii față de soluția instanței inferioare,
nesusținute de argumente juridice clare privind încălcarea normelor de drept sau
caracterul arbitrar al hotărârii atacate, nu întrunesc condițiile de admisibilitate.
În prezenta cauză, recursul formulat de recurent/reprezentant se limitează la
exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată de instanțele inferioare, precum
și la aprecieri generale privind evaluarea probelor și aplicarea normelor legale. Nu
sunt invocate încălcări obiective ale normelor de drept sau vicii procedurale care
să justifice răsturnarea soluției instanței de fond. O asemenea abordare nu
îndeplinește condițiile de admisibilitate a recursului, iar examinarea sa ar echivala
cu un control efectuat din oficiu, ceea ce depășește competența Curții Supreme de
Justiție.
Or, dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei
de casare a deciziei contestate, deoarece, recursul exercitat conform Secțiunii a II-
5
a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și
procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție remarcă că potrivit
regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII din Codul de procedură
civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către
instanțele ierarhic inferioare. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre
probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara
controlului instanței de recurs.
Argumentelor invocate de către recurent/reprezentantul acesteia li s-a dat
un răspuns detaliat și clar în actele judecătorești contestate, motiv pentru care
acestea se rezumă la un simplu dezacord cu soluția adoptată.
În consecință, instanța de recurs constată că recursul nu trece testul de
admisibilitate, nefiind prezentate critici pertinente care să motiveze o analiză în
fond, în condițiile art. 432 din Codul de procedură civilă.
În conformitate cu art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f) și art. 440
alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Consideră inadmisibil recursul declarat de Oleg Luța, reprezentat de avocatul
Igor Craveț, împotriva deciziei din 3 iunie 2025 a Curții de Apel Nord.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte Stela Procopciuc
Judecători Ion Munteanu
Gheorghe Stratulat
6