2r-188/23 — desfacerea casatoriei, stabilirea domiciliului copiilor minori

Dosarul nr.2r-188/23 (2-21134555-01-2r-04052023) Prima instanță: Judecătoria Soroca, sediul Central (jud. Gh. Tocaiuc) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. S. Procopciuc, N. Chircu, E. Grumeza) DECIZIE 14 iunie 2023 mun.

Chișinău Curtea Supremă de Justiție Completul de judecată, în componența: Președinte, judecător Viorica Puica Judecători - Oxana Parfeni Ion Malanciuc examinând recursul declarat de Rusu Eduard, reprezentat de avocatul Igor Craveț, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată, depusă de Turco- Rusu Natalia împotriva lui Rusu Eduard, intervenient accesoriu Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei Soroca, cu privire la desfacerea căsătoriei și stabilirea domiciliului copiilor minori, și la cererea de chemare în judecată depusă de Rusu Eduard împotriva lui Turco-Rusu Natalia cu privire la desfacerea căsătoriei, împotriva încheierii din 28 martie 2023 a Curții de Apel Bălți, prin care s-a respins cererea de repunere în termen și s-a restituit apelul declarat de Rusu Eduard împotriva hotărârii din 5 noiembrie 2021 a Judecătoriei Soroca, sediul Central, c o n s t a t ă: La 10 septembrie 2021, Turco-Rusu Natalia a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Rusu Eduard, intervenient accesoriu Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei Soroca, privind desfacerea căsătoriei și stabilirea domiciliului copiilor minori, cu mama Turco-Rusu Natalia.

La 27 septembrie 2021, Rusu Eduard a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Turco-Rusu Natalia privind desfacerea căsătoriei. Prin încheierea din 26 octombrie 2021 a Judecătoriei Soroca, sediul Central, cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Rusu Eduard împotriva lui Turco-Rusu Natalia cu privire la desfacerea căsătoriei a fost conexată la cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Turco-Rusu Natalia împotriva lui Rusu Eduard, intervenient accesoriu Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei Soroca, cu privire la desfacerea căsătoriei și stabilirea domiciliului copiilor minori.

Prin hotărârea din 5 noiembrie 2021 a Judecătoriei Soroca, sediul Central, s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Turco-Rusu Natalia împotriva lui Rusu Eduard, intervenient accesoriu Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei 1 Soroca, cu privire la desfacerea căsătoriei și stabilirea domiciliului copiilor minori și cererea de chemare în judecată depusă de Rusu Eduard împotriva lui Turco-Rusu Natalia cu privire la desfacerea căsătoriei. S-a desfăcut căsătoria dintre Rusu Eduard și Turco-Rusu Natalia, încheiată la 28 iulie 2007 la OSC sectorul Ciocana mun. Chișinău, trecută în Registrul actelor de stare civilă sub nr. 340. S-a dispus încasarea de la Rusu Eduard a sumei de 200 lei cu titlu de taxă de stat, la eliberarea certificatului de divorț, cu scutirea Nataliei Turco-Rusu de la această plată.

S-a determinat locul de trai al copiilor minori xxxxx, născută la xxxxx și xxxxx, născută la xxxxx, cu mama Turco-Rusu Natalia. La 21 noiembrie 2022, Rusu Eduard a depus cerere de apel împotriva hotărârii din 05 noiembrie 2021 a Judecătoriei Soroca, sediul Central, solicitând repunerea în termenul de declarare a apelului, admiterea cererii de apel, casarea hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea sa să fie admisă integral. Prin încheierea din 28 martie 2023 a Curții de Apel Bălți s-a respins cererea depusă de repunere în termen a apelului declarat de Rusu Eduard și s-a restituit cererea de apel din 21 noiembrie 2022, declarată de Rusu Eduard împotriva hotărârii din 05 noiembrie 2021 a Judecătoriei Soroca, sediul Central, ca fiind tardivă (f.d.

126-128). La 6 aprilie 2023, prin intermediul poștei electronice (f.d.135-138) și prin intermediul oficiului poștal (f.d. 140-144), Rusu Eduard, reprezentat de avocatul Igor Craveț, a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 28 martie 2023 a Curții de Apel Bălți, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii contestate, cu pronunțarea unei decizii privind repunerea în termenul de apel și remiterea la rejudecare a cauzei la etapa primirii cererii la Curtea de Apel Bălți. În motivarea recursului a invocat că, instanța de apel nu a aplicat legea care trebuia să o aplice, și anume art. 104 alin. (3) din Codul de procedură civilă și a interpretat eronat prevederile art. 105 din Codul de procedură civilă.

A indicat că pârâta Rusu-Turco Natalia a recunoscut, precum că, în acțiunea inițială, a indicat greșit adresa recurentului, pentru ca acesta din urmă să nu se prezinte în instanța de judecată. La fel, a specificat că instanța de apel nu a luat în considerare nici faptul că la dosar nu se regăsește confirmarea că Rusu Eduard ar fi primit copia dispozitivului hotărârii primei instanțe. În ședința instanței de apel s-a demonstrat faptul că recurentul a depus apelul în aceeași zi în care a aflat despre hotărârea primei instanțe. Copia recursului declarat a fost expediată în adresa intimatei la 4 mai 2023, conform scrisorii anexate la actele cauzei (f.d. 147). La data de 24 mai 2023, prin intermediul poștei electronice, Turco-Rusu Natalia, reprezentantă de avocatul Janu Anatolie, a depus referință la recursul declarat de Rusu Eduard, prin care a solicitat respingerea acestuia și menținerea încheierii recurate.

În conformitate cu art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, încheierea Curții de Apel Bălți a fost pronunțată la 28 martie 2023, dar expediată în adresa avocatului 2 recurentului, prin intermediul poștei electronice, la data de 30 martie 2023, fapt confirmat prin extrasul din poșta electronică, anexat la actele cauzei (f.d. 131). Prin urmare, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că recurentul Rusu Eduard, reprezentat de avocatul Igor Craveț s-a conformat prevederilor legale și declarând recursul la 6 aprilie 2023, a acționat în interiorul termenului legal.

Conform art. 426 alin. (3) al Codului de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea pârților. Examinând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele dosarului și prevederile legale aplicabile speței, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Rusu Eduard, reprezentat de avocatul Igor Craveț, urmează a fi respins, din motivele ce succed. În temeiul art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.

Potrivit art. 428 alin. (1) din Codul de procedură civilă, decizia instanței de recurs emisă după examinarea recursului împotriva încheierii rămâne irevocabilă din momentul emiterii. Decizia se plasează pe pagina web a instanței la data emiterii. Conform art. 10 alin. (1) și (2) al Codului de procedură civilă, sancțiunile procedurale sânt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum și în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural. Efectuarea necorespunzătoare a actelor de procedură va fi invocată, în fiecare caz de comitere a încălcării legii, de către judecător sau de participantul care are interes să o invoce.

În conformitate cu art. 110 Cod de procedură civilă, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. Prevederile art. 113 Cod de procedură civilă stabilesc că dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel. Potrivit art.236 alin.(5) lit. b) al Codului de procedură civilă, instanța de judecată va întocmi hotărîrea integrală dacă: b) participanții la proces, în termen de 30 de zile de la pronunțarea dispozitivului hotărîrii, depun cerere de apel.

În conformitate cu art. 362 alin. (1) al Codului de procedură civilă, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că, norma citată prevede în mod imperativ momentul începerii curgerii termenului de declarare a apelului, și anume data pronunțării dispozitivului hotărârii. După cum denotă materialele dosarului, dispozitivul hotărârii Judecătoriei Soroca, sediul Central a fost pronunțat la 5 noiembrie 2021, prin urmare termenul 3 de declarare a apelul a expirat la data de 6 decembrie 2021 (zi de luni).

Ținând cont de normele legale relevante și de faptul că Rusu Eduard a depus cererea de apel împotriva hotărârii primei instanțe, la 21 noiembrie 2022, termenul limită fiind 6 decembrie 2021, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că instanța de apel just a stabilit că Rusu Eduard a declarat apelul cu încălcarea termenului prevăzut de art. 362 alin. (1) al Codului de procedură civilă. Or, din interpretarea corectă a prevederilor normei legale citate, se deduce că termenul de declarare a apelului curge de la data pronunțării dispozitivului hotărârii. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reiterează că termenul stabilit de lege pentru exercitarea căii de atac (apelul) se calculează exclusiv din momentul pronunțării dispozitivului hotărârii, iar în cazul în care participantul la proces, la caz Rusu Eduard, a omis acest termen, poate să invoce motivele omiterii într-o eventuală cerere de repunere în termen.

Conform art. 362 alin. (3) din Codul de procedură civilă, repunerea în termen de apel se face de către instanța de apel în cazurile și în ordinea prevăzute de art.116. În conformitate cu art. 116 alin. (1) - (4) din Codul de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. Cererea de repunere în termen se depune la instanța judecătorească care efectuează actul de procedură și se examinează în ședință de judecată. Participanților la proces li se comunică locul, data și ora ședinței. Neprezentarea lor însă nu împiedică soluționarea repunerii în termen. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului.

Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). Repunerea în termen nu poate fi dispusă decât în cazul în care partea și-a exercitat dreptul la acțiune înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depășirea termenului de procedură. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că în speță, Rusu Eduard prin cererea de apel depusă la 21 noiembrie 2022, a solicitat repunerea în termenul de apel, invocând că prima instanță nu a remis în adresa acesteia copia dispozitivului hotărârii, prin urmare nu a avut posibilitatea să depună mai devreme apelul respectiv (f.d.57-59).

Completul Curții Supreme de Justiție decelează că la materialele cauzei este anexată recipisa datată cu 5 noiembrie 2021, prin care se confirmă înmânarea dispozitivului hotărârii primei instanțe, avocatului Andrei Stratu, care în prima instanță a reprezentant interesele lui Rusu Eduard, în baza mandatului avocațial anexat la materialele cauzei (f.d.

34). Or, conform art. 100 alin. (1) Cod de procedură civilă, cererea de chemare în judecată și actele de procedură se comunică participanților la proces și persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poștă, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc, la adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată sau înregistrată prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act și confirmarea 4 primirii lui, precum și prin delegație judiciară. Potrivit art.75 alin.(4) din Codul de procedură civilă, actele procedurale efectuate de reprezentant în limitele împuternicirilor sale sînt obligatorii pentru persoana reprezentată în măsura în care ele ar fi fost efectuate de ea însăși.

Culpa reprezentantului este echivalentă culpei părții. În context, Completul Curții Supreme de Justiție punctează că, prima instanța la soluționarea litigiului, a respectat procedura de comunicare a hotărârii pronunțate, prin înmânarea acesteia reprezentantului lui Rusu Eduard, dar și de înștiințare a pârâtului-reclamant Rusu Eduard, în acest sens, la actele cauzei fiind anexat extrasul din poșta electronică (f.d. 37). Mai mult, instanța de recurs relevă că prezentul litigiu a fost intentat inclusiv și la cererea de chemare în judecată depusă de Rusu Eduard împotriva lui Turco-Rusu Natalia cu privire la desfacerea căsătoriei. Prin urmare, Rusu Eduard a cunoscut de existența litigiului și avea obligația de a se interesa de soarta dosarului, precum și de a-și realiza drepturile procedurale în termenul prevăzut de lege.

În context, Completul Curții Supreme de Justiție punctează că, prima instanța la soluționarea litigiului, a respectat procedura de înștiințare a lui Rusu Eduard, prin intermediul avocatului Andrei Stratu, care a fost împuternicit de primul de a-i reprezenta interesele în prezentul litigiu, inclusiv cu acordarea împuternicirii de a ataca hotărârea judecătorească, fapt menționat expres în mandatul avocațial anexat la materialele cauzei (f.d. 34). Astfel, prin extrasul de pe portalul poștei electronice a primei instanțe, care atestă citarea reprezentantului lui Rusu Eduard, avocatului Andrei Stratu și prin recipisa prin care i-a fost înmânată acestuia hotărârea primei instanțe, se demonstrează incontestabil faptul că, hotărârea din 5 noiembrie 2021 a Judecătoriei Soroca, sediul Central, a fost adusă la cunoștință lui Rusu Eduard, prin intermediul avocatului Andrei Stratu, care i-a reprezentat interesele în instanța de judecată.

Or, potrivit art. 57 alin. (14) și (19) din Statutul Profesiei de Avocat, adoptat de Congresul Uniunii Avocaților din 29 ianuarie 2011, avocatul are obligația să informeze rezonabil clientul în legătură cu situația curentă a asistenței și reprezentării și să răspundă cu promptitudine oricăror solicitări de informare din partea clientului. În cazul în care avocatul este în imposibilitate să-și îndeplinească activitatea profesională, își va asigura substituirea printr-un alt avocat, dacă, în prealabil, obține acordul clientului în acest scop. Prin urmare, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție respinge ca neîntemeiate argumentele recurentului precum că acesta nu a fost citat legal și nu a cunoscut despre hotărârea pronunțată.

Mai mult, din actele cauzei rezultă cu certitudine că în ziua recepționării dispozitivului hotărârii, avocatul Andrei Stratu reprezenta interesele lui Rusu Eduard, neexistând careva premise pentru a considera că mandatul avocatului a încetat. Contrar celor invocate de recurent, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că la 9 decembrie 2021, avocatul Andrei Stratu, în interesele lui Rusu Eduard, a solicitat eliberarea copiei hotărârii din 5 noiembrie 2021 a Judecătoriei Soroca, sediul Central, cu mențiunea „definitivă și irevocabilă” (f.d.

51). În atare circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție apreciază ca fiind corectă constatarea instanței de apel precum că apelantul/recurent 5 nu a probat temeinicia solicitării de repunere în termenul de apel, având în vedere că a cunoscut despre existența litigiului aflat pe rolul instanței de judecată, or, prima instanță a întreprins măsurile necesare pentru citarea legală a acestuia, comunicându- i efectiv hotărârea pronunțată. Prin urmare, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că, faptul nerecepționării dispozitivului hotărârii judecătorești nu poate servi un argument de repunere în termen, în situația în care din materialele cauzei denotă, că recurentul a cunoscut de existența litigiului aflat pe rolul instanței.

Subsecvent, se reține că hotărârea pronunțată la 5 noiembrie 2021 de către Soroca, sediul Central, a fost publicată pe Portalul Național al Instanțelor de Judecată la data pronunțării. În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră neîntemeiat argumentul recurentului Rusu Eduard, precum că a fost în imposibilitate de a declara apel în termenul legal, invocând că nu cunoștea despre derularea examinării cauzei. Or, prima instanța și-a onorat obligația de înștiințare a părților despre data, ora și locul examinării litigiului aflat pe rolul instanței, precum și metode de comunicare a actelor procedurale emise în cauză. Prin urmare, recurentului nu i-a fost îngrădit dreptul la apărare, precum și accesul la justiție, în condițiile în care a fost înștiințat legal despre examinarea litigiului, a fost reprezentat de un avocat în prima instanță, căruia i-a fost înmânată și copia dispozitivului hotărârii nominalizate supra.

De asemenea, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că, neconformarea de către recurent prevederilor legale nu poate fi pusă pe seama instanței, în situația în care nu este exclusă obligația părților de a se folosi cu bună- credință de drepturile sale procedurale în conformitate cu prevederile art. 56 alin.(3), art. 61 alin.(1) Cod de procedură civilă. În consecință, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție apreciază că, instanța de apel justificat a menționat despre lipsa probelor ce confirmă imposibilitatea depunerii cererii de apel în termenul prevăzut de lege.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție subliniază că în materie civilă, CEDO nu garantează un drept de recurs, dar că o eventuală procedură de examinare a admisibilității acestuia face incident articolul 6 (a se vedea, inter alia, Erik ØVLISEN vs. Danemarca, hotărârea din 30 august 2006, sau Kukkonen vs. Finlanda (nr. 2), hotărârea din 13 ianuarie 2009, § 24). În același context, un stat care dispune de astfel de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii se bucură de principiile unui proces echitabil garantate de art. 6 alin. (1), în special de dreptul de acces la o instanță, de dreptul de a fi audiat (a se vedea, inter alia, Lebedinschi vs. Republica Moldova, hotărârea din 16 septembrie 2015, § 32). Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că, în procedurile civile, o persoană poate cu greu să conceapă preeminența dreptului fără existenta posibilității de acces la instanțele de judecată (a se vedea, Golder vs. the United Kingdom, hotărâre din 21 ianuarie 1975; Z and Others vs. the United Kingdom, hotărâre din 10 mai 2001; și Kreuz vs. Poland, hotărârea din 19 iunie 2001). Totuși, „dreptul la o instanță” nu este absolut.

Acesta poate fi, prin natura sa, supus limitărilor, deoarece dreptul de acces, prin sine, cere reglementare din partea statului. Garantând pârților în litigiu un drept efectiv de acces la o instanță care să 6 hotărască asupra „drepturilor și obligațiilor lor cu caracter civil”, articolul 6 § 1 acordă statului dreptul de a alege liber mijloacele care să fie utilizate în acest scop.

În acest sens, Curtea Europeană a statuat că restricția impusă accesului la o instanță judecătorească sau un tribunal nu va fi compatibilă cu articolul 6 § 1, decât dacă aceasta urmărește un scop legitim și există o proporționalitate rezonabilă între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (a se vedea, Tinnelly & Sons Ltd and Others și McElduff and Others vs. the United Kingdom, hotărârea din 10 iulie 1998). La aspectul dat, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că certitudinea legală impusă regulilor procedurii civile, în calitate de condiție sine qua non a unui proces echitabil, vizează atât drepturile apelantului, cât și ale intimatului, astfel instanța de judecată nefiind în drept de a substitui voința legislatorului materializată în conținutul normelor de procedură, în vederea exonerării litiganților de sancțiunile procedurale din motivul înțelegerii greșite de către aceștia a efectelor legale.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reiterează prevederile art. 56 alin. (3) al Codului de procedură civilă, potrivit căruia, participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă. Jurisprudența CtEDO accentuează obligația părții de a lua măsurile necesare pentru protecția drepturilor sale de acces la justiție, inclusiv prin manifestarea diligenței în exercitarea drepturilor sale procedurale și a interesului față de soarta dosarului vizat (cauza van Harn vs. Germania, hotărâre din 11 septembrie 2007, cauza Pîrnău ș.a.

vs. Republica Moldova, hotărâre din 31 ianuarie 2012 și cauza SA Universul vs. Republica Moldova, hotărâre din 10 iulie 2012). Prin prisma respectării dreptului de acces liber la justiție, garantat de art. 6 § 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 20 al Constituției Republicii Moldova și art. 5 Cod de procedură civilă, relevat și în jurisprudența CtEDO, precum și dreptul la un remediu efectiv conform art.13 CEDO, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că, circumstanțele relatate denotă că apelantul/recurent și-a neglijat posibilitatea de valorificare a drepturilor procedurale în termenul instituit de legiuitor.

Astfel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că, soluția emisă de către instanța de apel, privind respingerea cererii de repunere în termenul de apel, care a determinat restituirea cererii de apel, în temeiul art. 369 alin.(1) lit. b) Cod de procedură civilă, având în vedere depunerea acesteia în afara termenului legal, este una întemeiată legal și în corespundere cu circumstanțele cauzei, or argumentele și probele invocate în susținerea cererii de recurs sunt contrare legislației procesuale și lipsite de relevanță.

În acest context, instanța de recurs consideră că la caz, soluția instanței de apel este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul art. 6 CEDO, având în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea apelului, ar împiedica rămânerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărârii judecătorești emise în instanța de fond și ar leza, în acest mod principiul securității raporturilor juridice. Reținând circumstanțele cauzei expuse și normele legale citate supra, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că cererea 7 de recurs împotriva încheierii din 28 martie 2023 a Curții de Apel Bălți, urmează a fi respinsă.

Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 427 lit. a), art. 428 ale Codului de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Rusu Eduard, reprezentat de avocatul Igor Craveț. Se menține încheierea din 28 martie 2023 a Curții de Apel Bălți emisă în cadrul cauzei civile, intentate la cererea de chemare în judecată, depusă de Turco-Rusu Natalia împotriva lui Rusu Eduard, intervenient accesoriu Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei Soroca, cu privire la desfacerea căsătoriei și stabilirea domiciliului copiilor minori și la cererea de chemare în judecată depusă de Rusu Eduard împotriva lui Turco-Rusu Natalia cu privire la desfacerea căsătoriei.

Decizia este irevocabilă. Președinte, judecător Viorica Puica judecători Oxana Parfeni Ion Malanciuc 8