2ra-70/25 — desfacerea casatoriei si stabilirea domiciliului copilului minor
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- desfacerea casatoriei si stabilirea domiciliului copilului minor
- Temei legal
- Recurs declarat după 01 septembrie 2023. Recursul este vădit neîntemeiat. Art. 433 alin. 1 lit. f din Codul de procedură civilă. Dezacordul recurentului cu decizia instantei de apel nu constituie un temei de casare a ei.
2ra-70/25 — desfacerea casatoriei si stabilirea domiciliului copilului minor (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
Î N C H E I E R E
cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat de Nicolae Voluța,
în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de
Ecaterina Voluța împotriva lui Nicolae Voluța, intervenient accesoriu
Direcția de Asistență Socială și Protecția Familiei Telenești și Direcția de
Asistență Socială și Protecția Familiei Telenești Călărași, cu privire la
desfacerea căsătoriei, determinarea domiciliului a copilului minor, încasarea
pensiei pentru întreținerea copilului minor și încasarea pensiei pentru
întreținerea reclamantei care îngrijește copilul comun până la împlinirea
vârstei de trei ani,
împotriva deciziei din 21 noiembrie 2024 a Curții de Apel Bălți,
(Dosarul nr. 2ra-70/25
NR. PIGD 2-24005500-01-2ra-27022025)
Recurs declarat după 01 septembrie 2023. Recursul este vădit neîntemeiat.
Art. 433 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.
Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel nu constituie un temei de
casare a ei.
Judecătoria Orhei, sediul Telenești: jud. Gh. Popa
Curtea de Apel Bălți: jud. E. Grumeza, N. Costaș, S. Grosu
31 octombrie 2025
Textul corespunde originalului
Examinând în lipsa părților chestiunea cu privire la admisibilitatea
recursului declarat de Nicolae Voluța,
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Diana Stănilă,
Oxana Parfeni, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 11 ianuarie 2024, Ecaterina Voluța, a depus cerere de chemare în
judecată împotriva lui Nicolae Voluța, intervenienți accesorii Direcția de
Asistență Socială și Protecția Familiei Telenești și Direcția de Asistență
Socială și Protecția Familiei Telenești Călărași, cu privire la desfacerea
căsătoriei, determinarea domiciliului a copilului minor, încasarea pensiei
pentru întreținerea copilului minor și încasarea pensiei pentru întreținerea
reclamantei care îngrijește copilul comun până la împlinirea vârstei de trei
ani (f. d. 2-3).
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta Ecaterina
Voluța, a indicat că la 04 iulie 2022 a înregistrat căsătoria cu pârâtul Nicolae
Voluța, iar din relația de căsătorie s-a născut un copil minor, fiul XXXX
a.n.XXXXX.
A indicat că, viața de familie nu a reușit și odată cu trecerea timpului au
început neînțelegerile, frecvent apăreau certuri, situație care s-a reflectat
negativ asupra educației copilului, iar încercările de a păstra familia nu s-au
soldat cu succes. Mai mult, incompatibilitatea caracterelor și viziunile
contrare asupra modului și principiilor de conviețuire au condus la
convingerea fermă privind imposibilitatea păstrării familiei.
În drept, reclamanta Ecaterina Voluța și-a întemeiat pretențiile pe
dispozițiile art. 37, 63, 74, 75, 82 din Codul familiei, art. 166 din Codul de
procedură civilă.
Reclamanta Ecaterina Voluța a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate
cu pârâtul, determinarea domiciliului copilului minor XXXXX, născut la
XXXX cu mama Ecaterina Voluța, încasarea de la Nicolae Voluța în
beneficiul Ecaterinei Voluța pensiei pentru întreținerea copilului în sumă
1
bănească fixă în mărime de 3 000 de lei lunar, și pensiei pentru întreținerea
soției care îngrijește de copilul comun, până la împlinirea vârstei de trei ani,
în mărime de 1 000 de lei lunar,
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin hotărârea din 18 martie 2024 a Judecătoriei Orhei, sediul Telenești,
a fost admisă parțial cererea de chemare în judecată depusă de Ecaterina
Voluța. S-a desfăcut căsătoria încheiată între Ecaterina Voluța și Nicolae
Voluța, înregistrată la data de 04 iulie 2022 de către Primăria comunei
Bănești r-nul Telenești, sub numărul de înregistrare nr.04. La momentul
eliberării certificatului de divorț s-a dispus încasarea de la ambele părți a câte
500% din unitatea convențională taxa de stat în folosul statului. S-a stabilit
domiciliul copilului minor XXXX, a.n. XXXXX cu mama Ecaterina Voluța.
S-a încasat de la Nicolae Voluța în beneficiul Ecaterinei Voluța pensia pentru
întreținerea copilului minor: XXXXX, a.n.XXXX în mărime de 2 500 de lei
lunar, începând cu data adresării 11 ianuarie 2024 și până la atingerea
majoratului. S-a încasat de la Nicolae Voluța în beneficiul statului taxa de
stat în mărime de 900 de lei. S-a încasat de la Nicolae Voluța în beneficiul
Ecaterinei Voluța pensia pentru întreținerea în mărime de 1 000 de lei lunar,
începând cu data adresării 11 ianuarie 2024 și pănă la atingerea vârstei de
trei ani a copilului minor XXXX, a.n.XXXXXX. S-a încasat de la Nicolae
Voluța în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 150 de lei ( f. d. 35-
36, 40-48).
Audiind părțile din proces, examinând probele administrate pentru
dovedirea celor invocate și raportându-le per ansamblu, la prevederile legale
ce guvernează speța, instanța de fond a considerat necesar de a admite parțial
cererea de chemare în judecată depusă de Ecaterina Voluța.
Din materialele cauzei și probatoriul cercetat instanța de fond a constatat
că la 04 iulie 2022, Ecaterina Voluța și Nicolae Voluța au încheiat căsătoria,
trecută în registrul actelor de stare civilă nr.04, la Primăria com. Bănești r-
nul Telenești, potrivit certificatului de căsătorie seria CS-V 1632726 din 04
iulie 2022 (f. d. 8).
Instanța de fond a reținut că relațiile de familie sunt afectate, părțile nu
duc o viața comună, locuiesc separat, circumstanțe, de altfel, incompatibile
cu principiile de bază pe care se întemeiază relațiile de familie, instanța de
2
fond a ajuns la concluzia că conviețuirea soților și păstrarea familiei în
continuare sunt imposibile, din care motive căsătoria urmează a fi desfăcută.
Instanța de judecată, acționând în interesul copilului, reținând vârsta
copilului XXXXX (în vârstă de 1 an și patru luni), particularitățile fiziologice
și psihologice ale acestuia, precum și lipsa tatălui în familie în legătură cu
separarea de familie, a ajuns la concluzia despre atașamentul copilului minor
față de mama în comparație cu tatăl, și necesitatea stabilirii domiciliului
copilului cu mama Ecaterina Voluța.
Referitor la pretenția Ecaterinei Voluța cu privire la încasarea pensiei
de întreținere a copilului minor, instanța de fond a reținut că întreținerea
oferită de părinte trebuie să corespundă integral necesităților respective și să
asigure dezvoltarea fizică, intelectuală, spirituală și socială a copilului la un
nivel corespunzător și suficient pentru a nu leza interesele copilului.
Instanța de fond a menționat că, reclamanta Ecaterina Voluța, nu este
angajată în câmpul muncii, având la îngrijire un copil cu vârsta până la doi
ani de zile, urmează să asigure existența sa și a copilului minor, educația
copilului care domiciliază cu dânsa, ceea ce impune o sarcină mai grea și mai
oneroasă în raport cu sarcina pârâtului. Prin urmare, instanța de fond a
considerat că suma pensiei de întreținere a copilului minor, ce urmează a fi
adjudecată din contul pârâtului Nicolae Voluța urmează să fie în mărime de
2 500 de lei lunar, sumă pe care instanța o apreciază ca fiind necesară și
rezonabilă în raport cu întreținerea acordată de celălalt părinte și necesitățile
copilului minor.
Ținând cont că instanța de fond a stabilit cu certitudine că reclamanta
se află în concediu de îngrijire a copilului minor comun XXXXX, prin
urmare fiind incident temeiul prevăzut la art. 83 lit. b) din Codul familiei, iar
careva circumstanțe indicate la art. 85 din Codului familiei care ar scuti pe
Nicolae Voluța de la plata pensiei pentru fosta soție nu se atestă, instanța de
fond a admis cerința reclamantei Ecaterina Voluța și a dispus încasarea de la
Nicolae Voluța în beneficiul Ecaterinei Voluța pensia pentru întreținerea
soției care îngrijește copilul comun XXXXX, născut la XXXXX, până la
împlinirea vârstei de trei ani, în sumă bănească fixă lunară în mărime de 1
000 de lei.
Cu referire la prevederile art. 98 alin.(2) și art. 99 alin. (1) din Codul
familiei, deoarece cererea de chemare în judecată a fost depusă în instanță la
3
11 ianuarie 2024, instanța de fond a conchis că pensia de întreținere urmează
a fi încasată de la data respectivă și până la atingerea majoratului de către
copil.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
La 11 aprilie 2024, prin intermediul oficiului poștal, Nicolae Voluța, a
declarat apel nemotivat (f. d. 38-39), împotriva hotărârii din 18 martie 2024
a Judecătoriei Orhei, sediul Telenești, iar la 07 iunie 2024, a declarat apel
motivat, solicitând admiterea apelului, casarea parțială a hotărârii instanței
de fond, cu emiterea unei noi hotărâri în partea pretenției privind încasarea
din contul lui Nicolae Voluța în beneficiul Ecaterinei Voluța pensia pentru
întreținerea copilului minor XXXXX, a. n. XXXX, în mărime de 1 600 de
lei lunar, precum și a taxei de stat în folosul statului, reieșind din mărimea
pensiei stabilită prin noua hotărâre și respingerea cererii de chemare în
judecată în partea încasării din contul lui Nicolae Voluța în beneficiul
Ecaterinei Voluța pensia pentru întreținerea acesteia în sumă de 1 000 de lei
lunar, până la atingerea vârstei de 3 ani a copilului minor XXXX (f. d. 70-
73-verso).
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
Prin decizia din 21 noiembrie 2024 a Curții de Apel Bălți, a fost admis
apelul declarat de Nicolae Voluța. S-a modificat hotărârea din 18 martie
2024 a Judecătoriei Orhei, sediul Telenești, în partea încasării pensiei de
întreținere a copilului minor, XXXXXX, născut la XXXXXX, prin
micșorarea cuantumului de la 2 500 de lei la suma de 2 000 de lei și a taxei
de stat de la 900 de lei la suma de 858,47 de lei. În rest, hotărârea instanței
de fond a fost menținută (f. d. 98, 99-110).
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma
argumentelor invocate de participanții la proces, a materialelor din dosar și
a normei legale relevante speței, instanța de apel a considerat necesar de a
admite apelul declarat de Nicolae Voluța.
Instanța de apel a reiterat că, din declarațiile apelantului oferite în
instanța de apel s-a constatat că, pârâtul/apelant prestează o muncă
ocazională și nu are un venit stabil, iar în această situație, când veniturile
pârâtului sânt neclare, nestabile și ocazionale, suma încasată de 2 500 de lei
4
lunar pentru copilul minor de către prima instanță este împovărătoare pentru
pârât, or, l-ar pune în dificultate să execute oneros obligațiile de întreținere a
copilului minor, și urmează să achite și pensia de întreținere a soțului care
îngrijește copilul comun în vârstă de până la 3 ani.
Totodată, instanța de apel a punctat că argumentul apelantului privind
modificarea cuantumului pensiei de întreținere a copilului minor la suma de
1 600 de lei lunar pe care dânsul este de acord să o achite, nu poate fi reținut
și cuantumul pensiei de întreținere dispus spre încasare de către prima
instanță nu poate fi diminuat până la suma cu care este de acord apelantul în
mărime de 1 600 de lei lunar, în situația în care mama copilului nu activează
și alte surse de venit nu are, or, în soluționarea litigiului de încasare a pensiei
de întreținere, necesită de luat în considerație necesitățile copilului minor cât
și starea financiară a părinților, care datorează pensia de întreținere, în așa
fel, ca hotărârea să poată fi executată, fiind atins scopul unui proces echitabil
și necesitățile reale ale copilului minor.
Ce ține de argumentele apelantului precum că veniturile sale nu sunt
suficiente pentru a putea achita o pensie de întreținere mai mare de 1 600 de
lei, instanța de apel a indicat că tatăl este obligat la rândul său, să-i asigure
copilului minor un trai decent, or, părinții sunt responsabili în mod egal
pentru creșterea și educarea normală a copiilor comuni, precum și faptul că
nici un părinte nu ar avea dreptul moral să se eschiveze de la
responsabilitățile sale în acest sens invocând lipsa și insuficiența resurselor
financiare.
Mai mult ca atât, apelantul este apt de muncă, și corespunzător trebuie
să acumuleze venituri pentru a face față la o întreținere materială rezonabilă
a copilului său.
Totodată, instanța de apel a indicat și faptul că, principiul primatului
intereselor copilului, precum și caracterul său central în raport cu orice
decizie privitoare la copil, a fost expres consacrat în art. 9 al Convenției
internaționale cu privire la drepturile copilului de la New York din 20
noiembrie 1989. În acest sens, Convenția nu se limitează la afirmarea
dreptului copilului la viață, ci include concepția supraviețuirii și dezvoltării
lui.
5
Or, la determinarea cuantumului pensiei de întreținere a copilului
minor, instanța de judecată pornește de la interesul primordial al copilului,
asigurarea acestuia a unui nivel suficient de asigurare materială, în raport cu
starea materială și familială a părților și alte circumstanțe importante.
Prin urmare, abordând situația de fapt, instanța de apel a modificat
hotărârea contestată cu încasarea de la Nicolae Voluța în beneficiul
Ecaterinei Voluța pensia de întreținere a copilului minor – XXXX în mărime
de 2 000 de lei lunar, sumă care ar acorda o asigurare materială minimă
necesară copilului, în limita posibilităților și a mijloacelor financiare,
condițiile de viață necesare dezvoltării copilului.
Instanța de apel a apreciat critic argumentul lui Nicolae Voluța invocat
în cererea de apel precum că nu are posibilitatea să achite pensia de
întreținere a soției, deoarece nu are surse suficiente, având în vedere faptul
că apelantul nu neagă că copilul minor se află la întreținerea și educația
mamei și nu are vârsta de 3 ani, iar în atare circumstanțe intimata care
îngrijește de copilul comun, nu are posibilitate să se angajeze la serviciu, și
prin urmare este în drept să pretindă mijloace pentru întreținere de la Nicolae
Voluța.
La fel, instanța de apel a reținut că, reclamanta/intimată a invocat și a
pretins lipsa oricăror venituri și ca urmare a acestui fapt a solicitat aportul
apelantului la întreținerea sa, deoarece copilul minor, cu vârsta de până la 3
ani este la îngrijirea și întreținerea reclamantei.
Totodată, instanța de apel nu poate reține argumentul apelantului,
precum că nu are suficiente surse financiare, lucrează ocazional și este în
imposibilitate să achite lunar pensia pentru întreținerea soției. Or, apelantul
este apt de muncă, nu are grad de invaliditate, iar insuficiența resurselor
financiare nu exclude obligația acestuia de a-și întreține soția/fosta soție, care
la moment este lipsită de posibilitatea de a munci din cauza că îngrijește de
copilul minor comun, care nu are vârsta de 3 ani.
Cu referire la argumentul apelantului precum că, starea materială a
reclamantei/intimate este bună și îndestulată făcând referire la poza cu
bancnotele de valută străină care este anexată la materialele cauzei, instanța
de apel a atenționat faptul, că această poză nu denotă veridicitatea acestora
și nicidecum nu atestă venitul lunar al reclamantei/intimate.
6
Un alt argument al apelantului precum că, urma a fi eliberat de la
încasarea pensiei de întreținere a reclamantei în conformitate cu prevederile
art. 85 lit. b) din Codul Familiei în situația când ultimii sau aflat în căsătorie
doar o perioadă de 1,5 ani, instanța de apel a reținut că, în baza prevederilor
invocate instanța judecătorească este în drept dar nu este obligată să
elibereze pe unul din soți de obligația de întreținere, în situația în care
reclamanta/intimată nu are venituri stabile lunare și este în imposibilitate pe
moment de a se angaja în câmpul muncii pentru ași asigura întreținerea
personală.
În contextul celor expuse, instanța de apel a conchis că soluția instanței
de fond cu privire la încasarea din contul lui Nicolae Voluța pensia de
întreținere a reclamantei în mărime de 1 000 de lei lunar până la atingerea de
către copilul minor a vârstei de 3 ani, este una întemeiată și argumentată,
motiv din care în latura respectivă urmează a fi menținută.
În conformitate cu prevederile art. 94 alin. (1), art. 98 alin. (1) din Codul
de procedură civilă, reieșind din faptul că cuantumul pensiei de întreținere
pentru copilul minor a fost micșorat, instanța de apel a considerat necesar de
a modifica hotărârea primei instanțe și în latura taxei de stat încasate în
beneficiul statului de la 900 de lei la suma de 858,47 de lei.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
La 07 februarie 2025, Nicolae Voluța, a declarat recurs împotriva
deciziei din 21 noiembrie 2024 a Curții de Apel Bălți, solicitând admiterea
recursului, casarea parțială a deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței
de fond cu emiterea unei noi decizii, prin care să fie dispusă respingerea
cererii de chemare în judecată depusă de Ecaterina Voluța, în partea încasării
din contul lui Nicolae Voluța în beneficiul Ecaterinei Voluța a pensiei pentru
întreținerea acesteia, în sumă de 1 000 de lei, lunar până la atingerea de către
copilul minor a vârstei de 3 ani, ca neîntemeiată (f. d. 123-126).
SOLICITAREA RECURENTULUI
În motivarea recursului, recurentul Nicolae Voluța a invocat
prevederile art. 432 alin. (1) lit. a), b), e) și alin. (2) din Codul de procedură,
care reglementează că recursul poate fi admis dacă a) interpretarea legii din
hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme
7
de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează
jurisprudența Curții Supreme de Justiție și e) hotărârea sau decizia este
arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă
a probelor”. (2) Temeiurile menționate la alin. (1) lit. d)–f) pot fi invocate în
recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în
instanța de apel.
TERMENUL DE DECLARARE A RECURSULUI
Art. 434 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă:
„(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a
deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.”
Completul de judecată conchide că recurentul s-a conformat
prevederilor art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă și a depus în
termen recursul, or, copia deciziei motivate a fost expediată, la 27 ianuarie
2025, la adresa electronică a reprezentantului recurentului, avocatului Sergiu
Petrușca, fapt ce se confirmă prin extrasul din poșta electronică anexat la
actele cauzei (f. d. 111-verso), iar cererea de recurs a fost depusă la 07
februarie 2025 (f. d. 123-126).
La 19 mai 2025, în adresa Ecaterinei Voluța, Direcției de Asistență
Socială și Protecția Familiei Telenești și Direcției de Asistență Socială și
Protecția Familiei Telenești Călărași a fost expediat copia recursului declarat
de Nicolae Voluța, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței timp
de o lună de la data primirii corespondenței, fapt ce se confirmă prin extrasul
din poșta electronică, anexată la materialele dosarului (f. d. 134-136).
Până la data stabilită pentru examinarea admisibilității recursului,
Ecaterina Voluța, Direcția de Asistență Socială și Protecția Familiei
Telenești și Direcția de Asistență Socială și Protecția Familiei Telenești
Călărași nu au făcut uz de dreptul său procedural de a depune referință.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 433 alin. (1) lit. (f) din Codul de procedură civilă
(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este
vădit neîntemeiat.
8
Art. 432 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă
(1) Recursul este admis dacă:
a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme
a Curții Supreme de Justiție;
b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții
Supreme de Justiție;
c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv
un apel depus în termen;
d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces;
e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe
aprecierea vădit nerezonabilă a probelor;
f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu
încălcarea competenței jurisdicționale.
(2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit.d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au
fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.
Art. 440 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă
„(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433,
completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară
recursul inadmisibil.
(2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei,
motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme
de Justiție și se expediază părților.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că
admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului, urmează să însușească în
condițiile Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de
legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele
citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de
recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.
În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție reține că, Codul de procedură civilă dezvoltă nu doar caracterul
nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva
invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material
capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate.
Completul Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul
de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare
convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În
consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se
9
referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea
rezistării testului și filtrului de admisibilitate.
Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs, nu
se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură
civilă, deoarece se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de
către Curtea de Apel Bălți și nu relevă interpretarea contrară a legii și
aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural. Mai mult, deși
recurentul a invocat prevederile art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de
procedură civilă, precum că aprecierea probelor ar fi fost vădit nerezonabilă,
în conținutul cererii de recurs, Nicolae Voluța, nu a indicat concret care
probă anume ar fi fost apreciată vădit nerezonabil și nici sub ce aspect
pretinsele probe ar fi fost apreciate astfel.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că
recursul depus de Nicolae Voluța, conține obiecții de fapt și de drept similare
celor expuse în cererea de chemare în judecată, în apel care au fost analizate
de către Curtea de Apel Bălți, fiind apreciate în mod corespunzător. În
consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentei la
soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în prima
instanță, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că
dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în
sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera
netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute
la art.432 din Codul de procedură civilă.
Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale
cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de
netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea
recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de
dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din
punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.
Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci
implică determinarea greșelilor imputate Curții de Apel Bălți și o minimă
argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care
se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea
10
pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către
Curtea de Apel Bălți, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la
examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții
Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala
cu un control efectuat din oficiu.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că
admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției
legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea
și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor. Astfel, motivarea
oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de
admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.
În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul
de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder
împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.
230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,
întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care
se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo
împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi
mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva
Franței, pct. 45).
Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor
în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale
procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în
sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest
sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1,
p.141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire
la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de
drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a
se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).
În astfel de circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție concluzionează de a aprecia recursul declarat de Nicolae Voluța, ca
fiind inadmisibil.
Ținând cont de cele expuse supra și în temeiul art. 431 alin. (1) și (2),
art. 433 alin. (1) lit. f), 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă.
11
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Declară inadmisibil recursul depus de Nicolae Voluța, împotriva
deciziei din 21 noiembrie 2024 a Curții de Apel Bălți.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte Stela Procopciuc
Judecători Diana Stănilă
Oxana Parfeni
12