Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
2rci-61/25
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
15 octombrie 2025
Părțile
Chiticari Iurie, Casa Natională de Asigurări Sociale, Apă Canal Chisinău SA, Ciumac Victor, Serviciul Fiscal de Stat vs SC Neocasa SRL
Pe scurt
Temeiurile respingerii cererii privind ridicarea exceptiei de neconstitutionalitate

2rci-61/25 — Intentarea procesului de insolvabilitate

cu privire la refuzarea ridicării excepției de neconstituționalitate în cauza de insolvabilitate Iurie Chiticari, Casa Națională de Asigurări Sociale, Societatea pe Acțiuni „Apă Canal Chișinău” , Victor Ciumac și Serviciul Fiscal de Stat împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Neocasa” (intentarea procesului de insolvabilitate) la recursul declarat de Iurie Chiticari, împotriva încheierii din 10 iulie 2025 a Curții de Apel Centru, (Dosarul nr. 2rci-61/25 NR. PIGD 2-24070784-01-2rci-28072025-2) Nu sunt întrunite cumulativ condițiile pentru ridicarea excepției de neconstituționalitate. 15 octombrie 2025 Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților cererea depusă de Iurie Chiticari, cu privire la ridicarea excepției de neconstituționalitate, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stela Procopciuc, Președinte, Ion Munteanu, Gheorghe Stratulat, judecători constată următoarele: ÎN FAPT

6. Art. 121 din Codul de procedură civilă: „(1) În cazul existenței incertitudinii privind constituționalitatea legilor, a hotărîrilor Parlamentului, a decretelor Președintelui Republicii Moldova, a hotărîrilor și ordonanțelor Guvernului ce urmează a fi aplicate la soluționarea unei cauze, instanța de judecată, din oficiu sau la cererea unui participant la proces, sesizează Curtea Constituțională.

(2) La ridicarea excepției de neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale, instanța nu este în drept să se pronunțe asupra temeiniciei sesizării sau asupra conformității cu Constituția a normelor contestate, limitîndu-se exclusiv la verificarea întrunirii următoarelor condiții: a) obiectul excepției intră în categoria actelor prevăzute la art.135 alin.(1) lit.a) din Constituție; 1 b) excepția este ridicată de către una din părți sau reprezentantul acesteia ori este ridicată de către instanța de judecată din oficiu; c) prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei; d) nu există o hotărîre anterioară a Curții Constituționale avînd ca obiect prevederile contestate.

(3) Ridicarea excepției de neconstituționalitate se dispune printr-o încheiere care nu se supune niciunei căi de atac și care nu afectează examinarea în continuare a cauzei, însă pînă la pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate se amînă pledoariile. (4) Dacă nu sînt întrunite cumulativ condițiile specificate la alin.(2), instanța refuză ridicarea excepției de neconstituționalitate printr-o încheiere care poate fi atacată odată cu fondul cauzei. (5) Instanța de judecată poate ridica excepția de neconstituționalitate doar dacă cererea de chemare în judecată sau cererea de apel a fost acceptată în modul prevăzut de lege ori dacă cererea de recurs împotriva hotărîrii sau deciziei curții de apel a fost declarată admisibilă conform legii.”

8. Distinct, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că la 9 februarie 2016 Curtea Constituțională a Republicii Moldova a adoptat Hotărârea nr. 2 „Pentru interpretarea articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituția Republicii Moldova (excepția de neconstituționalitate) (sesizarea nr.55b/2015)”, prin care s-a decis că în cazul existenței incertitudinii privind constituționalitatea legilor, hotărârilor Parlamentului, decretelor Președintelui Republicii Moldova, hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, ce urmează a fi aplicate la soluționarea unei cauze aflate pe rolul său, instanța de judecată este obligată să sesizeze Curtea Constituțională. Totodată, s-a dispus că excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată în fața instanței de judecată de către oricare dintre părți sau reprezentantul acesteia, precum și de către instanța de judecată din oficiu.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.