2ra-494/24 — Anularea ordinului, restabilirea la locul de muncă, încasarea prejudiciului material și moral

La 27 ianuarie 2023 Bănăruc Mihail a depus cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii Municipale „Direcția de Producție a Gospodăriei Comunale și de Locuințe” din or. Fălești, privind anularea ordinului, restabilirea la locul de muncă, încasarea prejudiciului material și moral.

În motivarea cererii de chemare în judecată a invocat că, la *****, a fost angajat la Întreprinderea Municipală „Direcția de Producere a Gospodăriei Comunale și de Locuințe” din or. Fălești, în calitate de mașinist la instalațiile de pompare, sectorul „Stația de Epurare a Apelor Reziduale”, fiind încheiat în acest sens contractul individual de muncă nr. 90 pe perioadă determinată de un an, care s-a prelungit ulterior pe o perioadă de până la 2 ani.

La data încheierii contractului individual de muncă nr. 90 dânsul deja avea statut de pensionar, însă aceasta nu a constituit un impediment la angajare.

Ulterior, prin ordinul nr. ***** din *****, Întreprinderea Municipală „ Direcția de Producere a Gospodăriei Comunale și de Locuințe” din or. Fălești a desfăcut contractul individual de muncă încheiat, invocând prevederile art. 86 alin. (1) lit. y1) din Codul muncii.

Reclamantul a menționat că, la 15 noiembrie 2022, a luat cunoștință cu ordinul nr. 338 din 07 noiembrie 2022 și nu este de acord cu acesta din următoarele considerente.

Legislația muncii stabilește mai multe temeiuri de încetare a contractului individual de muncă, unul dintre acestea fiind la inițiativa angajatorului, atât încheiat pe o perioadă nedeterminată, cât și determinată.

Din coroborarea prevederilor art.86 alin.(1) lit.y1) din Codul muncii și nota la această normă legală rezultă că litera y1) se aplică numai dacă contractul individual de muncă este încheiat cu o persoană care nu are statut de pensionar, iar după desfacerea acestuia poate fi încheiat un alt contract individual de muncă pe perioadă determinată. Acest fapt se profilează și în decizia Curții Constituționale nr.61 din 19 iunie 2018.

În speță, este evident faptul că contractul individul de muncă nr. ***** din *****a fost încheiat când deja deținea statutul de pensionar pentru limita de vârstă. 1

Reclamantul a susținut că pârâtul nu avea dreptul să desfacă contractul individul de muncă în temeiul art.86 alin.(1) lit.y1) din Codul muncii, deoarece contractul individual de muncă a fost încheiat cu un pensionar pe o perioadă determinată.

Prin urmare, concluzia Întreprinderii Municipale „Direcția de Producere a Gospodăriei Comunale și de Locuințe” din or. Fălești rezidă din interpretarea eronată a normelor de drept material ce reglementează instituția concedierii raportată la circumstanțele cauzei, or, pentru a fi aplicabilă dispoziția art.86 alin. (1) lit.y1) din Codul muncii este necesar ca contractul individual de muncă să fi fost încheiat până la atingerea vârstei de pensionare.

Totodată, reclamantul a menționat că ordinul nr. ***** din ***** a fost emis cu încălcarea procedurii stabilite la art.184 alin. (1) lit. c) și 184 alin.(2) din Codul muncii.

Prin emiterea neîntemeiată și ilegală a ordinului, pârâtul i-a cauzat în mod repetat suferințe de ordin psihic sub formă de neliniște sufletească, frustrare și anxietate (prejudiciu moral), care la fel urmează a fi compensat prin echivalent bănesc.

În drept, și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art.5, art. 6, art. 8, art. 9, art. 10, art. 86, art. 184, art. 354, art. 355 din Codul muncii.

În urma concretizării cerințelor, reclamantul a solicitat anularea ordinului nr. 338 din 07 noiembrie 2022, restabilirea la locul de muncă, încasarea prejudiciului material pentru întreaga perioadă de absență forțată de la locul de muncă, reieșind din mărimea salariului mediu lunar de 4711 de lei, încasarea prejudiciului moral în mărime de 10 000 de lei și încasarea cheltuielilor de judecată.

În consolidarea soluției adoptate, instanța de apel a remarcat faptul că în conformitate cu prevederile art.81 alin.1 lit.b) din Codul muncii contractul individual de muncă poate înceta: la inițiativa uneia dintre părți (art.85 și 86).

Instanța de apel a notat că temeiul de concediere prevăzut de art. 86 alin. (1) lit. y1) din Codul muncii face parte din categoria concedierii nedisciplinare a salariatului, care survine doar din inițiativa angajatorului fără a avea tangențe cu comportamentul ca atare al salariatului. În aceste cazuri concedierea intervine în lipsa vinovăției salariatului. În baza acestui temei angajatorul este în drept oricând să concedieze salariatul care deține statutul de pensionar pentru limită de vârstă. Or, deținerea de către salariat a statutului de pensionar pentru limita de vârstă constituie temei desinestătător pentru concedierea acestuia.

Încetarea raporturilor de serviciu ale intimatului Mihail Bănăruc, prin ordinul administratorului interimar al Întreprinderii Municipale „Direcția de Producere a Gospodăriei Comunale și de Locuințe” din or. Fălești nr. ***** din *****în baza art.86 alin.1 lit.y1) din Codul muncii, nu constituie o încălcare a dreptului la muncă. Or, exercitarea acestui drept al angajatorului este edictată prin lege și nu comportă un caracter imperativ.

Instanța de apel a menționat că desfacerea contractului individual de muncă pe acest temei este opțiunea angajatorului, care apreciază deliberativ oportunitatea încetării raporturilor de muncă cu salariații ce dețin statutul de 3 pensionar pentru limită de vârstă, având în vedere atât cerințele profesionale și condițiile speciale impuse de anumite tipuri de locuri de muncă, cât și reieșind din faptul atingerii vârstei generale de pensionare.

Legiuitorul nu indică și nu condiționează în nici un fel desfacerea contractului individual de muncă cu persoanele care dețin statutul de pensionar, de momentul când a obținut salariatul statutul respectiv – până la sau după încheierea contractului individual de muncă.

Astfel, instanța de apel a considerat neîntemeiat argumentul intimatului precum că pentru aplicarea dispozițiilor art.86 alin.1 lit.y1) Codul muncii este necesar întrunirea condiției ca contractul individual de muncă să fi fost încheiat până la atingerea vârstei de pensionare.

Or, intimatul Mihail Bănăruc, potrivit confirmării Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Fălești nr. ***** din *****beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, începând cu data de *****, astfel la momentul încheierii contractului individual de muncă nr. ***** din *****dânsul era pensionar (f.d.48), cu toate acestea, Codul muncii nu condiționează încetarea relațiilor de muncă în acest temei de faptul dacă angajatul deținea statutul de pensionar sau nu la încheierea contractului individual de muncă.

De asemenea, instanța de apel a constatat că ordinul contestat este emis în corespundere cu cerințele stipulate la art.81 alin.3) din Codul muncii, angajatorul indicând cert că contractul individual de muncă încetează, începând cu *****, în conformitate cu art.86 pct.1 lit. y1), care se referă la deținerea de către salariat a statutului de pensionar pentru limită de vârstă, iar termenul de preavizare de 14 zile în acest caz a fost respectat.

Faptul că suplimentar s-a indicat în ordin drept temei: la inițiativa administrației în legătură cu modernizarea și automatizarea stațiilor de pompare GNS și CNS, nu conferă ilegalitate ordinului menționat, or, prin acest enunț se specifică termenul până la care angajatorul a avut necesitate de lucrul prestat de salariatul Bănăruc Mihail. Din materialele cauzei nu se confirmă că la întreprinderea municipală a avut loc o reducere a statului de personal.

Din momentul inițierii procesului de desfacere a contractului individual de muncă cu angajatul Mihail Bănăruc și până la adoptarea ordinului nr. ***** din *****, s-a axat în exclusivitate pe temeiul de încetare a contractului individual de muncă prevăzut de art.86 alin. 1 lit. y1) din Codul muncii și nu alt temei.

În această consecvență, instanța de apel a conchis că ordinul nr. ***** din *****, prin care s-a desfăcut contractul individual de muncă cu Bănăruc Mihail în temeiul art. 86 alin.(1) lit.y1) din Codul muncii, în legătură cu deținerea de către salariat a statutului de pensionar pentru limită de vârstă, este legal și întemeiat, iar concluzia instanței de fond privind admiterea parțială a acțiunii și anularea ordinului de concediere, cu restabilirea în funcția deținută anterior este eronată. 4

Deoarece s-a confirmat că salariatul Mihail Bănăruc a fost legal eliberat din funcție, subsecvent, pretențiile privind restabilirea la locul de muncă, încasarea prejudiciului material și moral în legătură cu concedierea ilegală au fost respinse de instanța de apel.

La 28 iunie 2024, Curtea Supremă de Justiție a expediat intimatei copia cererii de recurs depusă de Mihail Bănăruc, creând astfel participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi, posibilitatea de depunere a referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire, extrasul din poșta electronică, anexate la materialele dosarului.

Prin referința din 10 iulie 2024, Întreprinderea Municipală „Direcția de Producere a Gospodăriei Comunale și de Locuințe” din or. Fălești a solicitat ca recursul depus de Mihail Bănăruc să fie declarat inadmisibil.

Art. 433 din Codul de procedură civilă: „ (1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (1); a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat; 5 e) problema juridică invocată în recurs nu este de o importanță fundamentală pentru dezvoltarea jurisprudenței; f) recursul este vădit neîntemeiat. (2) Recursul declarat în temeiul art. 432 alin. (1) lit. e) nu poate fi declarat inadmisibil în temeiul alin. (1) lit. e) din prezentul articol.”

Art. 432 din Codul de procedură civilă: „ (1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. (2) Temeiurile menționate la alin. (1) lit. d)-f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.”

Art. 440 din Codul de procedură civilă: „ (1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă, deoarece se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de instanța de apel și nu relevă interpretarea contrară a legii și aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că recursul depus de Mihail Bănăruc, nu conține argumente concrete față de decizia instanței de apel, ci s-a limitat la o simplă exprimare a dezacordului cu soluția pronunțată. Recursul nu îndeplinește condițiile legale de admisibilitate, întrucât nu conține motive de drept și nici temeiuri care să justifice reformarea deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 din Codul de procedură civilă.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate instanței de apel și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către instanța de apel, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții 7 Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În astfel de circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a aprecia recursul declarat de Mihail Bănăruc, ca fiind inadmisibil. 29. Ținând cont de cele expuse supra și în temeiul art. 431 alin. (1), alin. (2), art. 433 alin. (1) lit. f), 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de Mihail Bănăruc, împotriva deciziei 03 octombrie 2023 a Curții de Apel Bălți. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Diana Stănilă Judecători Ion Munteanu Oxana Parfeni 8 9