2r-277/25 — Partajarea bunurilor proprietate comuna

La 17 septembrie 2021, Natalia Catenco a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Iuri Motuzco privind partajarea proprietății comune în devălmășie.

Prin hotărârea din 8 decembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, acțiunea a fost admisă parțial.

S-a dispus încetarea dreptului de proprietate comună în devălmășie al Nataliei Catenco și al lui Iuri Motuzco asupra bunului imobil – apartamentul nr. xx, situat în xxxx xxxx, având numărul cadastral xxxx. Bunul imobil a fost partajat, atribuindu- se câte o cotă-parte ideală de ½ fiecărui coproprietar – Nataliei Catenco Natalia și lui Iuri Motuzco. Apartamentul nr. xx a fost atribuit în proprietate exclusivă Nataliei Catenco, cu obligarea acesteia la plata unei sulte în favoarea lui Iuri Motuzco Iuri.

S-a încasat de la Natalia Catenco, cu titlu de sultă, suma de 397.100 lei în beneficiul lui Iuri Motuzco. În rest, cererea a fost respinsă ca nefondată.

S-a încasat de la Iuri Motuzco în beneficiul statului suma de 11.913 lei, cu titlu de taxă de stat.

La 16 ianuarie 2023, Iuri Motuzco a declarat apel împotriva hotărârii instanței de fond. Ulterior, prin cererea din 30 ianuarie 2023, acesta a solicitat repunerea în termenul de depunere a apelului. În motivarea cererii, a invocat că nu a cunoscut faptul că se află în proces de divorț cu Natalia Catenco, menționând că au locuit împreună și au gestionat în comun gospodăria. De asemenea, apelantul a precizat că nu este de acord cu hotărârea instanței de fond, pe care o consideră ilegală și neîntemeiată.

Prin încheierea din 16 martie 2023, Curtea de Apel Chișinău, a respins cererea de repunere în termen depusă de Iuri Motuzco și a restituit cererea de apel depusă de acesta, ca fiind depusă peste termenul legal.

La 24 iunie 2025, Iuri Motuzco, reprezentat de avocata Elena Garaz, a depus recurs împotriva încheierii din 16 martie 2023 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii contestate și remiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. 1

În susținerea recursului, recurentul Iurii Motuzco a invocat că, la 23 septembrie 2024, a luat pentru prima dată cunoștință de existența procesului privind partajul averii cu Natalia Catenco, precum și de încheierea Curții de Apel Chișinău din 16 martie 2023, prin care apelul pretins formulat de el a fost restituit ca fiind depus tardiv.

Recurentul susține că apelul depus la 16 ianuarie 2023 și completarea acestuia din 30 ianuarie 2023 nu au fost formulate de el, ci de o persoană neîmputernicită – Victor Dogaru, care i-a imitat semnătura pe actele de procedură și pe avizele de recepție, fără a avea mandat sau procură. Din acest motiv nu a cunoscut despre proces, fiind în imposibilitate de a-și exercita dreptul de apel.

La 20 iunie 2025, recurentul a primit materialele dosarului penal deschis în urma plângerii sale din 27 noiembrie 2024, din care rezultă că Victor Dogaru a recunoscut semnarea apelului și a actelor de procedură în numele său. În temeiul art. 116 alin. (1) și (4) din Codul de procedură civilă, a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 16 martie 2023, întrucât aceasta a fost emisă în baza unui apel semnat de o persoană neîmputernicită, ceea ce a condus la respingerea nejustificată a căii de atac.

Recurentul consideră că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil și accesul la justiție, întrucât a fost privat de posibilitatea reală de a-și susține cauza în apel.

Art. 4261 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Codul de procedură civilă: Instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii, dacă: a) cererea de recurs a fost depusă în afara termenului legal, iar recurentul nu solicită repunerea în termen sau instanța de recurs a refuzat să efectueze repunerea în termen. Recursul împotriva încheierii judecătorești se restituie în baza a cel puțin unuia din temeiurile prevăzute la alin. (1), printr-o încheiere care nu se supune niciunei căi de atac.

Art. 110 din Codul de procedură civilă: Termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.

Art. 111 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: (1) Actele de procedură se efectuează în termenul prevăzut de lege. În cazul în care nu este stabilit prin lege, termenul de procedură se fixează de către instanța judecătorească. 2 (2) Termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un eveniment viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate fi efectuat în decursul întregii perioade.

Art. 113 din Codul de procedură civilă: Dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.

Art. 116 alin. alin. (1), (3) și (4) din Codul de procedură civilă: (1) Persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. (3) La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). (4) Repunerea în termen nu poate fi dispusă decât în cazul în care partea și-a exercitat dreptul la acțiune înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depășirea termenului de procedură.

Articolul 10 alin. (1) din Codul de procedură civilă: Sancțiunile procedurale sunt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum și în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural.

Din analiza materialelor dosarului rezultă că, deși este anexată dovada expedierii încheierii din 16 martie 2023, lipsește avizul de recepție care să ateste primirea efectivă a acesteia de către Iuri Motuzco. În cererea depusă la 23 septembrie 2024, recurentul a menționat că abia la acea dată a luat cunoștință de existența încheierii menționate.

Potrivit art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului este de 15 zile de la data comunicării actului atacat. În speță, termenul a început să curgă la 24 septembrie 2024, ziua următoare luării la cunoștință despre încheiere, și s-a încheiat la 8 octombrie 2024.

Cererea de recurs a fost depusă de recurent la data de 24 iunie 2025, cu mult peste termenul procedural prevăzut de lege, fiind astfel introdusă tardiv, cu încălcarea dispozițiilor art. 425 din Codul de procedură civilă. 3

Conform art. 426¹ alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, depunerea recursului după expirarea termenului legal atrage sancțiunea procedurală a restituirii cererii.

În sprijinul cererii de repunere în termen, recurentul a invocat prevederile art. 116 alin. (1) și (4) din Codul de procedură civilă, susținând că a fost obiectiv împiedicat să își exercite dreptul procesual, întrucât nu a cunoscut despre existența procesului și nici despre încheierea atacată. Acesta a afirmat că actele de procedură au fost semnate fraudulos de către o terță persoană Victor Dogaru fără consimțământul său și în lipsa unei împuterniciri valabile.

Conform art. 116 alin. (4) din Codul de procedură civilă, cererea de repunere în termen trebuia formulată în cel mult 30 de zile de la încetarea motivului care a justificat depășirea termenului – în speță, data luării la cunoștință despre încheiere, respectiv 23 septembrie 2024. Astfel, termenul pentru formularea cererii de repunere s-a împlinit la 23 octombrie 2024. Cu toate acestea, atât cererea de repunere în termen, cât și recursul au fost depuse la 24 iunie 2025, cu depășirea semnificativă a termenului legal, ceea ce determină concluzia că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 116 din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, cererea de repunere în termen se impune a fi respinsă ca neîntemeiată, iar recursul declarat împotriva încheierii din 16 martie 2023 urmează a fi restituit ca fiind introdus tardiv.

Având în vedere cele expuse și constatând că cererea de repunere în termen nu îndeplinește cerințele legale, iar recursul formulat de Iuri Motuzco, prin avocata Elena Garaz, la 24 iunie 2025, a fost depus după expirarea termenului prevăzut de art. 425 din Codul de procedură civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează asupra restituirii recursului ca fiind depus cu depășirea termenului legal.

În conformitate cu art. 4261 lit. a), alin. (2) din Codul de procedură civilă,