2ra-1389/23 — Încasarea cheltuielilor de judecată sub forma de cheltuieli de asistenta juridică suportate în proces civil anterior

La 09 septembrie 2021, Suvac Nicolae, reprezentat de avocatul Grosu Adrian a depus în adresa Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cerere de chemare în judecată împotriva lui Zamșa Oleg cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată sub formă de cheltuieli de asistență juridică suportate în proces civil anterior.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a menționat că, prin hotărârea din 12 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost admisă parțial acțiunea înaintată de Nicolae Suvac împotriva lui Staicu Diana, Zamșa Oleg, S.R.L. „Easy Credit”, „ProCredit Bank” SA, Serviciul Fiscal de Stat, executorii judecătorești Pașa Nicolae, Cațer Victor, Zamșa Valentina și Brihuneț Cristina, intervenienți accesorii Agenția Servicii Publice cu privire la recunoașterea valabilității contractului de vânzare-cumpărare a automobilului, ridicarea sechestrelor aplicate de executorii judecătorești asupra mijlocului de transport și obligarea înregistrării dreptului de proprietate.

Evidențiază că, prin decizia din 06 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul, casată hotărârea primei instanțe și emisă o nouă hotărâre prin care acțiunea a fost respinsă. Iar, prin decizia din 19 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis recursul, casată decizia instanței de apel și menținută hotărârea primei instanțe.

Invocă faptul că, toate cheltuielile de asistență juridică suportate în legătură cu procesul civil inițiat anterior le solicită a fi compensate prin prezenta acțiune. Pe tot parcursul procesului civil, Suvac Nicolae a fost reprezentat inițial de avocatul stagiar/avocatul Adrian Grosu, în temeiul contractului de asistență juridică nr. AG/SN/20/06 din 20 iunie 2017.

Precizează că, dovada reprezentării intereselor în instanța de judecată se atestă prin copiile mandatelor avocațiale seria MA nr. 044651 din 22 iunie 2017, seria MA nr. 1261069 din 20 august 2020, anexate la materialele prezentei cauze.

Susține că, dovada faptului că cheltuielile sunt reale rezultă din borderoul nr. 1 privind activitatea avocatului în cauză, care atestă suma 1 totală de 10 000 lei, dovada achitării fiind copia bonului/ordinului de plată seria QL nr. 497408 din 25 septembrie 2020.

În drept, au fost invocate prevederile art. 85 alin. (1) lit. a), art. 90 lit. i), art. 94 alin. (1), art. 96 alin. (1) și (11) din Codul de procedură civilă și art. 63 alin. (4) din Legea nr. 1260 din 19 iulie 2002 cu privire la avocatură.

Având în vedere circumstanțele de fapt și de drept menționate, solicită încasarea sumei de 10 000 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică suportate în proces civil anterior.

Prin hotărârea din 06 septembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, acțiunea s-a respins ca fiind neîntemeiată.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de fond a menționat că, materialele cauzei atestă că în cadrul procesului anterior nr. 2-1748 din 12 septembrie 2018, acțiunea a fost înaintată către mai mulți pârâți și procesul a fost câștigat parțial de Nicolae Suvac. Potrivit hotărârii motivate din 12 septembrie 2018, Zamșa Oleg a fost inclus în pretențiile reclamantului Suvac Nicolae pentru că în cadrul procedurii de executare silită a documentului executoriu nr. 1-350/15 din 08 iunie 2015 emis de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani privind încasarea de la Staicu Iuri în beneficiul lui Zamșa Oleg a datoriei de 8000 euro, executorul judecătoresc, în scopul asigurării executării eficiente a documentului executoriu, în baza procesului-verbal de sechestru a aplicat sechestrul pe automobilul Audi A4, anul fabricării XXXX, nr./î XXXX. În situația în care, Zamșa Oleg a fost acționat în judecată pe motivul aplicării măsurii asiguratorii de către executorul judecătoresc în scopul executării eficiente a documentului executoriu, instanța de judecată nu a constatat existența cumulativă a componenței delictului civil, care ar constitui temei de aplicarea sancțiunii procesuale statuate la art. 96 din Codul de procedură civilă.

Instanța de fond a concluzionat că, chiar dacă lui Zamșa Oleg i-a fost atribuită calitatea procesuală de pârât în procesul anterior, oricum acest fapt nu atrage aplicarea sancțiunii procesuale înserate la art. 96 din Codul de procedură civilă, devreme ce nu s-a stabilit vinovăția acestuia în intentarea procesului anterior.

La 03 octombrie 2022, Suvac Nicolae, reprezentat de avocatul Grosu Adrian a depus cerere de apel împotriva hotărârii din 06 septembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin care s-a solicitat casarea integrală a hotărârii din 06 septembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

Prin decizia din 04 mai 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul declarat de Suvac Nicolae, reprezentat de avocatul Grosu Adrian 2 și s-a menținut hotărârea din 06 septembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a menționat că, consideră legală și întemeiată concluzia primei instanțe privind respingerea acțiunii. Or, Codul de procedură civilă prevede expres că instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părții care a avut câștig de cauză cheltuielile ei de asistență juridică, în măsura în care acestea au fost reale, necesare și rezonabile.

Colegiul civil al Curții de Apel Chișinău a reținut că, având în vedere că soluția emisă de prima instanță este una corectă, argumentele apelantului fiind nefondate, Colegiul civil a ajuns la concluzia de a respinge apelul declarat cu menținerea hotărârii primei instanțe.

La 06 septembrie 2023, Suvac Nicolae, reprezentat de avocatul Grosu Adrian a depus în adresa Curții Supreme de Justiție cerere de recurs împotriva deciziei din 04 mai 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a solicitat casarea deciziei din 04 mai 2023 a Curții de Apel Chișinău și hotărârii din 06 septembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

În motivarea recursului au fost reiterate circumstanțele invocate anterior la examinarea cauzei în prima instanță și instanța de apel.

A precizat că, soluția și motivarea instanței de fond echivalează cu pronunțarea unei soluții arbitrare, care contravine dreptului la un proces echitabil.

Suplimentar s-a invocat faptul că, instanța de apel nu a exercitat un veritabil control judecătoresc al hotărârii primei instanțe, dar în mod arbitrar a apreciat probele din dosar, fapt ce a dus la emiterea unei decizii ilegale.

În drept, s-au invocat prevederile art. 432 alin. (1), (2) lit. a), c) și alin. (4) (în vigoare până la 01 septembrie 2023), art. 434 alin. (1), art. 445 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 Protocol 1 din Convenție.

Pe parcurs, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatului copia recursului depus de Suvac Nicolae, reprezentat de avocatul Grosu Adrian, fiindu-i explicat dreptul de a depune referință la recursul declarat.

Însă, până la data stabilită pentru examinarea admisibilității recursului, acesta nu a făcut uz de dreptul său procedural de a depune referința.

Art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Participanții la proces sînt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.”

Art. 434 alin.(1) – (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. (2) Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.”

Art. 433 alin.(1) lit. f) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat.”

Art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că, prin Legea nr. 246 din 31 iulie 2023 pentru modificarea unor acte normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție) au fost operate modificări în Codul de procedură civilă, care au intrat în vigoare la 01 septembrie 2023.

Astfel, procedura admisibilității recursului va consta în verificarea existenței unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului – 06 septembrie 2023. 4

Potrivit art. 433 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă dacă este vădit neîntemeiată.

Această normă oferă Curții o prerogativă de filtrare a recursurilor care nu conțin o motivare suficientă în drept, nefiind apte să declanșeze un control de legalitate în sensul art. 432 din Codul de procedură civilă.

Într-o apreciere particulară a motivelor de recurs, Completul constată că acestea nu întrunesc exigențele unei motivări conforme cu cerințele legale, întrucât exprimă în esență dezacordul recurentului cu soluția instanței de apel, fără a invoca sau demonstra încălcări veritabile ale normelor de drept material sau procesual.

În ceea ce privește critica referitoare la o pretinsă apreciere arbitrară a probelor, art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, instanța constată că probatoriul a fost analizat de instanțele de fond și apel în mod complet și motivat. Simpla reiterare sau reformulare a propriei versiuni asupra faptelor nu echivalează cu o apreciere vădit nerezonabilă a probelor.

La caz nu se identifică nici o eroare manifestă sau arbitrară în examinarea probelor, iar recurentul nu demonstrează caracterul determinant al presupusei erori asupra soluției adoptate.

Așadar, recursul nu tinde să declanșeze un control de legalitate veritabil, ci exprimă o nemulțumire subiectivă față de soluțiile instanțelor ierarhic inferioare, camuflând obiecțiile de fond, în argumente formale de procedură.

Ținând cont de cele expuse supra și în temeiul art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f), art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă,