3d-39/25 — Anularea hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor

La 19 mai 2025, Ion Tețcu a depus la Curtea Supremă de Justiție cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului Superior al Procurorilor, prin care a solicitat anularea hotărârii Consilului Superior al Procurorilor nr. 1-149/2025 din 17 aprilie 2025 cu privire la hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 409/26 din 9 iulie 2024, de acceptare a Raportului cu privire la evaluarea externă a domnului Ion Tețcu, candidat la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție.

Reclamantul Ion Tețcu a depus o cerere privind suspendarea executării actului administrativ individual defavorabil cu întoarcerea executării prin care a solicitat emiterea unei încheieri privind suspendarea executării imediat a hotărârii CSP nr. 1- 149/2025 din 17 aprilie 2025, cu privire la Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 4049/26 din 9 iulie 2024, de acceptare a Raportului cu privire la evaluarea externă a domnului Ion Tețcu, candidat la funcție de judecător al Curții Supreme de Justiție, cu întoarcerea executării până la soluționarea definitiviă a acțiunii în contestare.

În cererea sa, reclamantul a indicat că hotărârea contestată a declanșat procedura de eliberare din funcția de procuror cu concedierea din sistemul Procuraturii, fapt care ar produce efecte ireversibile, de natură să-i afecteze grav cariera, statutul profesional, drepturile patrimoniale și reputația, iar toate aceste consecințe s-ar fi datorat problemei de competență și ambiguitate a dispozitivului adoptat, care ar afecta aspectul de legalitate a actului administrativ individual defavorabil contestat.

Reclamantul susține că ilegalitatea evidentă a hotărârii cenzurate cu referire la art. 172 alin. (2) lit a) din Codul administrativ rezultă din următoarele raționamente: - nulitatea Hotărârii CSP nr. 1-149/2025 din 17 aprilie 2025, întrucât ar conține un viviu deosebit de grav; 1 - lipsa exigenței clarității și previzibilității Hotărârii CSP nr. 1-149/2025 din 17 aprilie 2025, inclusiv lipsa unei evaluări de proporționalitate; - nerespectarea procedurilor legale de emitere a Hotărârii CSP nr. 1-149/2025 din 17 aprilie 2025.

La fel, reclamantul susține că este întrunit și motivul de suspendare prevăzut la art. 172 alin. (2) lit. b) din Codul administrativ – existența pericolului iminent de producere a unor prejudicii ireparabile prin menținere în executare a resepctivei hotărâri CSP, ce ar rezulta din: - existența urmărilor prejudiciabile iminente și ireparabile asupra carierei profesionale și parcursului reclamantului în sistemul Procuraturii. În acest sens, reclamantul susține că chiar dacă reintegrarea se obține ulterior în instanță, acest fapt nu retabilește exact poziția profesională anterioară. La fel, funcția pe care ar putea să o ocupe în curând va fi ocupată, motiv pentru care nu va mai putea fi restabilit în funcție; - existența urmărilor prejudiciabile iminente și ireparabile asupra reputației și moralului, din motiv că reclamantul este automat stigmatizat public deoarece chiar și în cazul unei concedieri ilegale, concedierea este percepută în societate ca un indiciu de lisă de integritate și de eșec profesional; - existența urmărilor prejudiciabile iminente și ireparabile cu impact asupra situației financiare a familiei reclamantului.

Art. 172 din Codul administrativ: „Dacă un act administrativ individual defavorabil este contestat cu cerere prealabilă, autoritatea publică, din oficiu sau la cererea persoanei afectate, poate suspenda executarea lui pînă la finalizarea procedurii prealabile. Motivele suspendării sînt: 2 a) existența unor suspiciuni serioase și rezonabile privind legalitatea actului administrativ individual defavorabil; b) existența pericolului iminent de producere a unor prejudicii ireparabile prin executarea în continuare a actului administrativ individual defavorabil. Suspendarea executării actului administrativ individual defavorabil se decide de autoritatea publică competentă pentru soluționarea cererii prealabile. Decizia cu privire la suspendarea executării se ia în termen de 5 zile lucrătoare din momentul înregistrării, dacă legea nu prevede altfel.”

În contextul examinării unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ individual, controlul exercitat de instanță nu este unul de similar celui de fond, ci un control sumar, de verificare a existenței unor suspiciuni serioase și rezonabile privind legalitatea actului. Acest standard nu presupune o evaluare completă a temeiniciei sau legalității actului, așa cum s-ar efectua într-o hotărâre pe fond, ci vizează identificarea unor indicii vădite și convingătoare care să ridice semne de întrebare privind legalitatea actului contestat.

Această abordare este justificată de faptul că etapa suspendării executării unui act administrativ individual are un caracter provizoriu, iar soluția ce se pronunță nu anticipează decizia definitivă asupra fondului litigiului. În consecință, nu este admisibil ca instanța să efectueze o analiză detaliată și profundă a tuturor aspectelor juridice și factuale ale actului, deoarece acest lucru ar însemna o confundare a examinării acestei cereri cu judecata propriu-zisă pe fond.

Cu privire la suspiciunile serioase și rezonabile privind legalitatea actului administrativ contestat, instanța de judecată observă că în esență, aceste critici vizează faptul că punctul 2 din Hotărârea contestată nu s-ar plia exact pe rigorile art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea procuraturii, că acest act nu ar conține o mențiune clară referitor la faptul dacă reclamantul a fost sau nu privat de dreptul de a exercita funcția de judecător și alte funcții de demnitate publică timp de 5-7 ani și că actul contestat nu ar conține o motivare corespunzătoare.

Cu toate acestea, instanța reține că criticile invocate, nu conduc în mod automat la concluzia unei ilegalități vădite și incontestabile a actului, așa cum cere standardul aplicabil la această etapă. În lipsa unei disproporționalități evidente sau a unei contradicții flagrante cu legea, nu poate fi considerat că suspiciunile invocate ating nivelul de seriozitate și rezonabilitate necesar pentru a justifica suspendarea. 3 Așadar, fără a înlătura valabilitatea problemelor ridicate pentru etapa examinării fondului, instanța de judecată constată că ele nu sunt suficiente, în contextul unei examinării sumare, pentru a concluziona asupra unei ilegalități evidente care să impună suspendarea actului.

Referitor la argumentele în vederea confirmării unui pericol iminent de producere a unor prejudicii ireparabile prin menținerea în executare a actului administrativ, instanța de judecată relevă următoarele.

În susținerea cererii de suspendare, reclamantul însuși recunoaște că este posibilă reîncadrarea sa în funcție, însă susține că aceasta ar fi afectată de o stigmatizare profesională, determinată de percepția negativă a concedierii, chiar dacă aceasta ar fi ulterior declarată ilegală. Totuși, această posibilitate de reintegrare confirmă caracterul reparabil al presupusului prejudiciu, ceea ce contravine cerinței de pericol iminent de prejudicii ireparabile, prevăzută de art. 172 alin. (2) lit. b) din Codul administrativ.

Or, faptul că o procedură publică de selecție și evaluare profesională se soldează cu un rezultat nefavorabil pentru un participant nu poate fi calificat ca un fapt generator de prejudicii în sensul art. 214 din Codul administrativ.

Dimpotrivă, este vorba despre un rezultat posibil al unui proces, ale cărui eventuale consecințe – inclusiv de ordin reputațional – sunt inerente și previzibile (art. 20 alin. (4) coroborat cu art. 17 alin. (4) din Legea privind evaluarea externă a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție nr. 65 din 30 martie 2023) încă de la momentul inițierii procedurii.

Prin urmare, reclamantul nu poate invoca publicitatea și efectele unui proces în care s-a implicat voluntar – procesul de accedere în funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție, pentru a anihila consecințele unui act administrativ emis în urma acelei proceduri. Acceptarea unor asemenea teze ar însemna desființarea oricărei finalități a procedurilor publice.

Din considerațiunile expuse, instanța apreciază că cererea de susepndare a executării actului administrativ individual nu este întemeiată și urmează a fi respinsă.

Astfel, în temeiul art. 172 alin. (2), art. 214 din Codul administrativ,