2ra-711/24 — incasarea pensiei de intretinere a copilului minor
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea pensiei de intretinere a copilului minor
- Temei legal
- recursul vadit neintemeiat.
2ra-711/24 — incasarea pensiei de intretinere a copilului minor (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
Î N C H E I E R E
cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat de Vrabii Dumitru,
reprezentat de avocatul Dragomir Petcu,
în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de
Varvarici Svetlana împotriva lui Vrabii Dumitru cu privire la încasarea
pensiei de întreținere pentru copilul minor până la atingerea majoratului și
compensarea cheltuielilor de judecată,
împotriva deciziei din 07 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, prin
care s-a admis apelul declarat de Varvarici Svetlana, reprezentată de avocatul
Plămădeală Roman și modificată hotărârea din 27 februarie 2023 a
Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin majorarea mărimii pensiei de
întreținere a copilului minor,
(Dosarul nr. 2ra-711/24
NR.PIGD 2-22152208-01-2ra-03072024)
Recursul declarat după 01 septembrie 2023. Recursul este vădit neîntemeiat.
Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel nu constituie temei de casare a actului
judecătoresc contestat.
Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: V. Holban)
Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Panov, V. Mihaila, V. Cotorobai)
02 iulie 2025
Textul corespunde originalului
Examinând, în lipsa părților, admisibilitatea recursului declarat de
Vrabii Dumitru, reprezentat de avocatul Dragomir Petcu,
Curtea Supremă de Justiție, în completul de judecată compus din:
Stela Procopciuc, Președinte
Oxana Parfeni,
Gheorghe Stratulat Judecători
constată următoarele:
ÎN FAPT:
La 17 octombrie 2022, Varvarici Svetlana a depus cerere de
chemare în judecată împotriva lui Vrabii Dumitru cu privire la încasarea
pensiei de întreținere pentru copilul minor până la atingerea majoratului și
compensarea cheltuielilor de judecată.
În susținerea acțiunii reclamanta a indicat că la ***** a încheiat
căsătoria cu Vrabii Dumitru, înregistrată la Serviciul Stare Civilă *****,
*****, trecută în Registrul actelor de stare civilă cu nr.*****. La *****, s-a
născut fiul *****.
O perioadă îndelungată de timp Vrabii Dumitru locuiește
separat, nu duc o gospodărie comună. La fel, pârâtul nu contribuie la
întreținerea copilului său minor ***** și nici nu dorește să participe la
creșterea și educarea acestuia. Toate cheltuielile legate de întreținerea fiului
minor, pentru ai asigura un trai decent pentru o bună creștere, dezvoltare și
educație, le poartă în exclusivitate doar reclamanta, deși potrivit art.2 și
art.74 alin.(1), (3) din Codul familiei, ambii părinți sunt obligați să-și
întrețină copiii minori.
Având în vedere că pârâtul în niciun mod nu contribuie la
întreținerea fiului minor comun, reclamanta a fost nevoită să se adreseze în
judecată cu prezenta acțiune în temeiul art.76 din Codul familiei cu privire
la încasarea din contul lui Vrabii Dumitru în beneficiul dânsei a pensiei de
întreținere pentru copilul minor ***** într-o sumă bănească fixă, pe care o
apreciază în mărime de ***** de lei lunar, până la atingerea majoratului
copilului, deoarece copilul necesită cheltuieli permanente pentru procurarea
alimentelor, încălțămintei, îmbrăcămintei, produselor de igienă, rechizite,
jucării etc.
În contextul enunțat, Varvarici Svetlana a solicitat admiterea
acțiunii și încasarea din contul lui Vrabii Dumitru în beneficiul dânsei a
pensiei de întreținere pentru copilul minor *****, născut la *****, în sumă
bănească fixă de ***** de lei lunar până la atingerea majoratului, precum și
1
compensarea cheltuielilor de judecată pe care le va suporta pe parcursul
examinării prezentei cauze.
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE:
Prin hotărârea din 27 februarie 2023 a Judecătoriei Chișinău,
sediul Centru a fost admisă parțial acțiunea depusă de Varvarici Svetlana. S-
a încasat din contul lui Vrabii Dumitru în beneficiul Svetlanei Varvarici
pensia pentru întreținerea copilului minor *****, născut la *****, în sumă
bănească fixă de ***** de lei lunar până la atingerea majoratului. S-a încasat
din contul lui Vrabii Dumitru în bugetul de stat suma de 540 de lei taxa de
stat de care a fost scutită Varvarici Svetlana la depunerea cererii de chemare
în judecată. În rest, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prima instanță a motivat hotărârea constatând, că la ***** a fost
încheiată căsătoria între Vrabii Dumitru și Varvarici Svetlana, înregistrată la
Serviciul stare civilă ***** și trecută în registrul actelor de stare civilă sub
nr.***** (f.d 8). Din căsătoria în comun cu pârâtul au un copil minor *****,
născut la *****, nașterea trecută în registru actelor de stare civilă sub
nr.***** (f.d 9).
Cu trimitere la prevederile art.74 alin. (1)–(3) din Codul
familiei, prima instanță a menționat că părinții sunt obligați să-și întrețină
copiii minori și copiii majori inapți de muncă care necesită sprijin material.
Modul de plată a pensiei de întreținere se determină în baza unui contract
încheiat între părinți sau între părinți și copilul major inapt de muncă. Dacă
lipsește un atare contract și părinții nu participă la întreținerea copiilor,
pensia de întreținere se încasează pe cale judecătorească, la cererea unuia
dintre părinți, a tutorelui copilului sau a autorității tutelare teritoriale.
Prima instanță a subliniat că întreținerea materială a copiilor
minori este o obligație fundamentală, consfințită în art.48 alin.(2) din
Constituție care expres statuează că părinții au îndatorirea de a asigura
creșterea, educația și instruirea copiilor. Or, creșterea, educația și instruirea
copiilor este posibilă numai în condițiile exercitării corespunzătoare a
obligațiilor părintești de întreținere materială a acestora.
Cu trimitere la art.50, art.58 alin.(1), art.75 alin.(1) și (2), art.76,
art.98 alin.(1) și (2) din Codul familiei, art.18 alin.(1) și art.27 alin.(2) din
Convenția internațională din 20.11.1989 cu privire la drepturile copilului, în
vigoare pentru Republica Moldova din 25 februarie 1993, art.18 alin (1) din
Legea privind drepturile copilului, art.2 și art.3 din Legea nr.152 din 05 iulie
2012 cu privire la minimul de existență, prima instanță a notat că temeiul de
2
bază al apariției drepturilor și obligațiilor părinților și copiilor este apariția
(nașterea) copiilor de la părinții acestora, certificată în ordinea prevăzută de
lege. Apariția raporturilor părintești este precedată de faptul: nașterii
copilului; legătura de rudenie; stabilirea apariției copilului în modul prevăzut
de legislație. Obligația de întreținere a copiilor minori de către părinți este o
obligație primordială a membrilor de familie între care pot exista anumite
raporturi de întreținere. Obligația de întreținere, de cele mai multe ori, este
realizată fără nicio incursiune în viața familiei, adică în situația în care
familia din diverse motive se destramă și părinții nu mai locuiesc împreună,
ei pot încheia un contract privind modul de plată și cuantumul mijloacelor
pentru întreținerea copilului. Dacă întreținerea nu se plătește în mod benevol
și nici nu există un contract privind plata întreținerii pentru copii, pensia de
întreținere se încasează în baza unei hotărâri judecătorești. În temeiul
acesteia, debitorii obligației de întreținere vor fi obligați să ofere copiilor
întreținerea necesară.
Instanța de fond a precizat că părinții sunt obligați să-și întrețină
copiii minori și copiii majori inapți de muncă care necesită sprijin material.
Această obligație ocupă, prin finalitatea sa, un loc central în cadrul
raporturilor patrimoniale dintre părinți și copii, întrucât ea a fost instituită în
special pentru a asigura bune condiții materiale de creștere și de educare a
minorilor.
De asemenea, instanța de fond a accentuat că starea materială
reprezintă situația socio-economică a persoanei (părinte), determinantă
pentru întreținerea unei vieți decente pasibile stabilirii în rezultatul
identificării tuturor bunurilor imobile și mobile deținute în proprietate, a
veniturilor obținute din activități generatoare de profit, precum și a factorilor
ce influențează nemijlocit aspectul economic al persoanei. Starea familială
definește conjunctura și relațiile persoanei (părintelui) în interiorul
comunității umane în care coabitează, întemeiate prin căsătorie sau izvorâtă
din rudenie, iar sintagma alte circumstanțe importante, stipulate la finalul
normei citate, extinde sfera de aplicare a art. 75 din Codul familiei pentru
ipotezele nereglementate de lege, însă care se pot ivi în cadrul examinării
unor litigii de acest gen, lăsând o marjă de apreciere instanței de judecată,
din perspectiva unor factori care nu se încadrează în condițiile reliefate supra.
Totodată, prima instanță a specificat că la soluționarea litigiilor
cu privire la încasarea pensiei de întreținere a minorului, urmează a se ține
cont de principiul interesului superior al copilului consacrat la art.9 din
Convenția cu privire la drepturile copilului, la care Republica Moldova este
parte, de menținerea echilibrului drepturilor copiilor al ambilor părinți care
3
nu se află în relație de căsătorie, precum și de proporționalitatea cuantumului
pensiei de întreținere pentru fiecare copil în parte.
Raportând împrejurările de fapt descrise la circumstanțele de
drept enunțate, prima instanță a concluzionat de a încasa din contul lui Vrabii
Dumitru în beneficiul lui Varvarici Svetlana pensia de întreținere a copilului
minor *****, în sumă fixă de ***** de lei lunar, începând cu ***** până la
atingerea majoratului de către copil.
Instanța de fond a considerat că această sumă nu este
împovărătoare pentru pârât, or, ultimul are obligația de a asigura copilului
său minor o întreținere materială decentă, mai mult decât atât, niciun părinte
nu ar avea dreptul moral să se eschiveze de la responsabilitățile sale în acest
sens, invocând lipsa sau insuficiența resurselor financiare. În rest, cerința
privind încasarea pensiei de întreținere, instanța de judecată a concluzionat
de a o respinge ca neîntemeiată, întrucât obligația de întreținere a copilului
minor este a ambilor părinți proporțională, cu atât mai mult că, probe ce ar
confirma că stare materială a pârâtului îi permite să achitate în cuantum
integral pensia de întreține solicitată, nu au fost prezentate.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL:
La 24 martie 2023, Vrabii Dumitru a declarat apel (motivat),
solicitând casarea hotărârii din 27 februarie 2023 a Judecătoriei Chișinău,
sediul Centru, cu remiterea cauzei spre rejudecare.
La 27 martie 2023, avocatul Dragomir Petcu, în interesele lui
Vrabii Dumitru a declarat apel (nemotivat), solicitând admiterea apelului,
casarea parțială a hotărârii primei instanțe, cu micșorarea mărimii pensiei
de întreținere a copilului minor *****. Suplimentar, apelantul a solicitat
scutirea de la plata taxei de stat la depunerea apelului în legătură cu situația
financiară precară.
La 27 martie 2023, Varvarici Svetlana, reprezentată de
avocatul Plămădeală Roman a declarat apel (nemotivat) împotriva hotărârii
primei instanțe, iar la 06 noiembrie 2023, prin intermediul oficiului poștal,
a prezentat motivarea apelului, solicitând casarea parțială a hotărârii din 27
februarie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în partea respingerii
acțiunii, cu emiterea în această parte a unei hotărâri noi, prin care acțiunea
să fie admisă integral în sensul formulat.
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL:
4
Prin încheierea din 14 septembrie 2023 a Curții de Apel
Chișinău nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Varvarici Svetlana,
reprezentată de avocatul Plămădeală Roman și s-a acordat apelantei termen
de 15 zile calendaristice de la data comunicării încheierii respective pentru
prezentarea apelului motivat.
Prin încheierea din 14 septembrie 2023 a Curții de Apel
Chișinău a fost respinsă cererea înaintată de Vrabii Dumitru, reprezentat de
avocatul Petcu Dragomir cu privire la scutirea de la plata taxei de stat pentru
cererea de apel, acordând apelantului și reprezentantului acestuia termen de
15 zile calendaristice, calculat de la data comunicării prezentei încheieri,
pentru prezentarea apelului întocmit în conformitate cu exigențele legii și a
dovezii de plată a taxei de stat nu mai puțin de 112,50 de lei, (având în vedere
că apelantul nu și-a concretizat pretențiile în cererea de apel, neindicând până
la ce sumă urmează să fie micșorat cuantumul pensiei pentru întreținerea
copilului minor).
Prin încheierea din 16 noiembrie 2023 a Curții de Apel
Chișinău, în temeiul art.369 alin.(1) lit.a) CPC, a fost restitui apelul declarat
de Vrabii Dumitru și reprezentatul acestuia, avocatul Petcu Dragomir din
motiv că apelantul nu a îndeplinit în interiorul termenului acordat indicațiile
instanței de apel din încheierea din 14 septembrie 2023.
Prin decizia din 07 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău a
fost admis apelul declarat de Varvarici Svetlana, reprezentată de avocatul
Plămădeală Roman și modificată hotărârea din 27 februarie 2023 a
Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin majorarea mărimii pensiei de
întreținere pentru copilul minor *****, născut la *****, de la ***** de lei
lunar la suma de ***** de lei lunar până la atingerea majoratului copilului.
S-a încasat din contul lui Vrabii Dumitru în bugetul de stat diferența taxei
de stat, de la plata căreia a fost scutită Varvarici Svetlana prin efectul legii
la depunerea acțiunii civile, în sumă de 180 de lei și taxa de stat aferentă
cererii de apel în sumă de 135 de lei.
Instanța de apel a motivat decizia, concluzionând că ambii
părinți, în egală măsură, poartă răspunderea principală pentru dezvoltarea
fizică, intelectuală, spirituală și socială a copilului, ținând cont în primul
rând de interesele acestuia. Răspunderea pentru creșterea copilului și
asigurarea dezvoltării sale le revine în primul rând părinților sau, după caz,
reprezentanților săi legali. Aceștia trebuie să se conducă înainte de orice
după interesul superior al copilului. Soții se bucură de egalitate în drepturi
și în responsabilități cu caracter civil, între ei și în relații cu copiii lor în
ceia ce privește căsătoria, pe durata căsătoriei și cu prilejul desfacerii
5
acesteia. Interesele copilului fiind decisive în vederea limitării în drepturi
ale unuia dintre soți.
Instanța de apel a remarcat că potrivit jurisprudenței europene,
autorităților naționale le revine prerogativa de a determina în ce măsură
sunt de natură să răspundă interesului unui copil minor în caz de desfacere
a căsătoriei și din acest punct de vedere ele dispun de o largă marjă de
apreciere.
Sub acest aspect, instanța de apel a rezumat că, având în vedere
că Vrabii Dumitru nu este angajat în câmpul muncii pe teritoriul Republicii
Moldova, cuantumul pensiei de întreținere urmează a fi determinat în sumă
bănească fixă, ținându-se cont de starea materială și familială ale ambilor
părților, precum și de alte circumstanțe importante, păstrându-se, dacă este
posibil, nivelul anterior de asigurare materială a copilului.
Cu trimitere la art.76 alin.(1) și alin.(2) din Codul familiei,
instanța de apel a conchis că instanța de fond just a considerat oportună
stabilirea obligației de plată a pensiei de întreținere pentru copilul minor
lunar în sumă bănească fixă, la caz fiind întrunite dispozițiile art.76 alin.(1)
și alin. (2) din Codul familiei de încasare a pensiei alimentare în sumă
bănească fixă, cu toate acestea, însă, nejustificat a determinat mărimea
acestei pensii, care în opinia instanței de apel este una insuficientă și nu
întru tot probată.
Instanța de apel a subliniat că regula în materia obligației de
întreținere este aceea a executării în natură. Îndeplinirea obligației în
această modalitate presupune ca fiecare dintre părinți să pună la dispoziția
copilului alimente, îmbrăcăminte și alte produse, conform nevoilor
rezonabile, ceea ce necesită o bună cooperare între părinți, în sensul de a
conveni asupra celor necesare copilului și a modului în care fiecare dintre
ei urmează să le furnizeze.
Instanța de apel a dedus că din acțiunea formulată de Varvarici
Svetlana rezultă că aceasta pretinde încasarea din contul pârâtului în
beneficiul dânsei a unei pensii de întreținere pentru copilul minor *****,
născut la *****, în sumă bănească fixă de ***** de lei, pretenție admisă
parțial de prima instanță doar în partea sumei de ***** de lei lunar, până la
atingerea majoratului.
Nefiind de acord parțial cu această soluție, apelanta Varvarici
Svetlana a solicitat modificarea pensiei de întreținere pentru copilul minor
de la ***** lei până la ***** de lei lunar până la majorat, deoarece la
determinarea cuantumului acesteia nu s-a luat în calcul toate circumstanțele
importante ale cauzei.
6
Cu trimitere la prevederile art.2 și art.3 din Legea nr.152 din
05.07.2012 cu privire la minimul de existență, instanța de apel a remarcat
că suma pensiei de întreținere a copilului minor trebuie să fie reală și
necesară și să nu fie în detrimentul celuilalt părinte, iar instanța de judecată
are obligația de a asigura copilului protecția și îngrijirea necesară în vederea
asigurării bunăstării sale, ținând seama de drepturile și obligațiile părinților
săi, ale reprezentanților săi legali sau altor persoane cărora acesta le-a
încredințat în mod legal și în acest scop va lua toate măsurile
corespunzătoare.
În contextul stabilit, instanța de apel a concluzionat că
mărimea pensiei de întreținere stabilit de prima instanță, în suma de *****
de lei pentru copilul minor ******, născut la *****, ca cuantum este
insuficientă și nu acoperă necesitățile minime pentru întreținerea unui
minor, motiv din care instanța de apel a considerat modificarea mărimii
pensiei de întreținere pentru copilul minor prin majorarea cuantumului
pensiei de întreținere până la suma de ***** de lei. Or, potrivit cadrului
legal național și internațional în materia apărării drepturilor și intereselor
copilului, cert impune obligația autorităților de a adopta soluții exclusiv în
interesele copilului.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS ȘI
SOLICITĂRILE RECURENTULUI:
La 12 iunie 2024, prin intermediul poștei electronice, Vrabii
Dumitru, reprezentat de avocatul Dragomir Petcu, a declarat recurs,
solicitând repunerea în termen, casarea deciziei din 07 februarie 2024 a
Curții de Apel Chișinău, cu menținerea hotărârii din 27 februarie 2023 a
Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
În susținerea recursului Vrabii Dumitru a invocat că potrivit
art.58 alin.(1) din Codul familiei, părinții au drepturi și obligații egale față
de copii, indiferent de faptul dacă copiii sunt născuți în căsătorie sau în
afara ei, dacă locuiesc împreună cu părinții sau separat.
La fel, art.27 alin.(2) din Convenția cu privire la drepturile
copilului din 20 noiembrie 1989, statuează că, părinților și oricărei alte
persoane care au în grijă un copil, le revine în primul rând responsabilitatea
de a asigura, în limita posibilităților și a mijloacelor lor financiare,
condițiile de viață necesare în vederea dezvoltării copilului.
Iar, dispozițiile art.8 alin.(2) din Legea nr.370 din 30 noiembrie
2023 privind drepturile copilului reglementează că, răspunderea pentru
7
creșterea copilului și pentru asigurarea dezvoltării acestuia le revine în
primul rând părinților sau, după caz, reprezentanților legali/responsabililor
legali ai acestuia. Ambii părinți au o răspundere comună pentru creșterea,
educarea și întreținerea copilului.
Starea materială reprezintă situația socio-economică a
persoanei (părinte), determinantă pentru întreținerea unei vieți decente
pasibile stabilirii în rezultatul identificării tuturor bunurilor imobile și
mobile deținute în proprietate, a veniturilor obținute din activități
generatoare de profit, precum și facturilor ce influențează nemijlocit
aspectul economic al persoanei.
Recurentul consideră că modificarea de către instanța de apel
a mărimii pensiei de întreținere a fiului minor Vrabii Dumitru la suma de
***** de lei lunar pentru un copil este neîntemeiată, întrucât obligația de
întreținere a copilului este a ambilor părinți proporțional, cu atât că, probe
ce ar confirma starea sa materială îi permite să achite în cuantum integral
pensia de întreținere solicitată, nu au fost prezentate.
Instanța de apel nu a ținut cont că starea sa financiară este
precară din care motiv s-a adresat Oficiului Teritorial Chișinău al CNAJGS
pentru acordarea asistenței juridice garantate de stat. Mai mult, până în
prezent nu este încadrat în câmpul muncii, la întreținerea sa mai are un copil
minor din altă căsătorie (*****, născută la *****) pentru care de asemenea
achită pensia de întreținere în baza hotărârii din ***** a Judecătoriei
Botanica, mun. Chișinău.
Instanța de apel nu a ținut cont că prin majorarea mărimii
pensiei pentru întreținerea fiului ***** creează o situație dezavantajoasă
față de celălalt copil (*****).
În drept, Vrabii Dumitru, reprezentat de avocatul Petcu
Dragomir și-a întemeiat recursul pe prevederile art.432 alin.(1) lit.a), b) și
e) din CPC, potrivit cărora recursul este admis dacă: a) interpretarea legii
din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții
Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se
consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; e) hotărârea sau
decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit
nerezonabilă a probelor.
La 08 iulie 2024, Curtea Supremă de Justiție, întru respectarea
dreptului părților la un proces echitabil, a expediat în adresa intimatei
Varvarici Svetlana și a reprezentantului acesteia, avocatul Roman
Plămădeală copia recursului declarat de Vrabii Dumitru, reprezentat de
avocatul Dragomir Petcu, cu informarea, în corespundere cu prevederile
8
art.439 și 186 din Codul de procedură civilă, despre necesitatea prezentării
obligatorii a referinței timp de o lună, iar la depășirea acestui termen vor fi
decăzuți din dreptul de a le prezenta, dacă legea nu prevede altfel, iar cauza
va fi examinată în baza materialelor anexate la dosar, cu toate acestea,
intimata și reprezentantul acesteia nu și-au valorificat acest drept
procedural în termenul stabilit de instanța de recurs, și nu au depus referință
(f.d.86-88, 93).
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ:
Articolul 434 alin.(1) și (2) din Codul de procedură civilă
stipulează că:
„(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a
deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.”
Prin Legea nr.246 din 31 iulie 2023 pentru modificarea unor
acte normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curții
Supreme de Justiție) au fost operate modificări în Codul de procedură civilă,
care au intrat în vigoare de la 01 septembrie 2023.
În conformitate cu prevederile art.XI alin.(3) din Legea nr.246
din 31 iulie 2023, recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la
data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor
în vigoare la data depunerii recursului.
Din sensul normei de drept enunțate, urmează că legiuitorul a
optat pentru principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale,
cu excepția temeiurilor în baza cărora se vor examina recursurile depuse la
Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
În conjunctura enunțată, și având în vedere că, recursul a fost
declarat la 12 iunie 2024, adică după intrarea în vigoare a modificărilor
operate în Codul de procedură civilă, acesta va fi examinat în baza
temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.
Articolul 432 din Codului de procedură civilă (în redacția Legii
nr.246 din 31.07.2023, în vigoare din 01.09.2023) prevede că:
„(1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este
contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea
recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) a
fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel
depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă
în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe
9
aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau
hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.
(2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit.d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au
fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.”
Articolul 433 alin.(1) lit.f) din Codul de procedură civilă (în
redacția Legii nr.246 din 31.07.2023, în vigoare din 01.09.2023) indică că:
„(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este
vădit neîntemeiat.
Articolul 440 alin.(1) și (2) din Codul de procedură civilă (în
redacția Legii nr.246 din 31.07.2023, în vigoare din 01.09.2023)
menționează că:
„(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la
art.433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa
părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului,
care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe
pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”
MOTIVAREA INSTANȚEI DE RECURS:
Cu referire la termenul de declarare a recursului, Curtea de Apel
Chișinău a pronunțat decizia la 07 februarie 2024, în ședință publică.
Din actele cauzei rezultă că copia deciziei integrale (motivate)
a instanței de apel a fost expediată la 23 mai 2024 la adresa electronică a
reprezentantului recurentului Vrabii Dumitr, avocatul Petcu Dragomir, fapt
ce rezultă din scrisoarea de expediere a actului judecătoresc anexată la dosar
(f.d.72).
Astfel, recursul declarat la 12 iunie 2024 de către Vrabii
Dumitru, reprezentat de avocatul Petcu Dragomir, a fost depus în interiorul
termenului legal prevăzut de art.434 CPC.
Din analiza prevederilor legale precitate supra, rezultă că
admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, urmează să însușească în
condițiile Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de
legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele
citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de
recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.
În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții
Supreme de Justiție reține că, Codul de procedură civilă dezvoltă nu doar
caracterul nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din
perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural
și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate.
10
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că
pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o
motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În
consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se
referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea
rezistării testului și filtrului de admisibilitate.
Se reține că examinarea admisibilității recursului presupune
verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu
temeiurile prevăzute în art.432 din Codul de procedură civilă, în redacția
legii în vigoare la data declarării recursului.
Completul de judecată remarcă că articolul 442 alin.(1) din
Codul de procedură civilă stabilește că instanța de recurs verifică legalitatea
hotărârii atacate doar în limitele invocate în recurs. Această prevedere nu
permite instanței de recurs să admită recursul din alte considerente decât cele
invocate în recurs.
Din analiza recursului declarat de Vrabii Dumitru, reprezentat
de avocatul Petcu Dragomir rezultă că drept temei de declararea a recursului
a fost invocat în esență prevederile art.432 alin.(1) lit.a), b) și e) din Codul
de procedură civilă (în redacția Legii nr.246 din 31.07.2023, în vigoare din
01.09.2023), potrivit cărora recursul este admis dacă: a) interpretarea legii
din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții
Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se
consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; e) hotărârea sau
decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit
nerezonabilă a probelor.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, reținând că
recurentul Vrabii Dumitru a făcut trimitere la temeiurile de drept prevăzute
la art.432 alin.(1) lit.a) și b) din Codul de procedură civilă, nu a stabilit că
decizia contestată a Curții de Apel Chișinău este bazată pe o interpretare
eronată a legii, că aceasta ar fi contrară jurisprudenței uniforme a Curții
Supreme de Justiție pe cauze similare, iar prin admiterea recursului a lui
Vrabii Dumitru s-ar consolida sau s-ar modifica jurisprudența Curții
Supreme de Justiție.
Afară de aceasta, verificând legalitatea și temeinicia deciziei
contestate prin prisma argumentelor recursului, Completul de judecată al
Curții Supreme de Justiție nu a stabilit că soluția instanței de apel este
contrară legii sau cu aprecierea nerezonabilă a probelor. Dimpotrivă, decizia
contestată a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, bazată pe o
cercetare multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor
probelor din dosar în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege.
11
De asemenea, în recurs Vrabii Dumitru nu a precizat cu care
jurisprudență uniformă a Curții Supreme de Justiție, pe cauze similare, este
contrară decizia contestată, la fel, nu a explicat care sunt acele premise ce ar
duce la necesitatea schimbării sau consolidării jurisprudenței uniforme a
Curții Supreme de Justiție.
De altfel, motivele recursului sunt similare celor invocate în
cadrul judecării anterioare a cauzei, asupra cărora instanța de apel s-a
pronunțat corespunzător cu respectarea cadrului legal aplicabil speței deduse
judecății.
Dezacordul recurentului Vrabii Dumitru cu soluția instanței de
apel nu constituie temei de casare a deciziei contestate, or, recursul exercitat
conform Secțiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor
de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar
nu și temeinicia în fapt.
Completul de judecată remarcă că art.442 alin.(1) din Codul de
procedură civilă stabilește că instanța de recurs verifică legalitatea deciziei
atacate doar în limitele invocate în recurs. Această prevedere nu permite
instanței de recurs să admită recursul din alte considerente decât cele
invocate în recurs.
Vrabii Dumitru, invocând dispozițiile art.432 alin.(1) lit.a)
CPC, nu a menționat nicio decizie sau un alt act a Curții Supreme de Justiție
care ar da o altă interpretare a legislației naționale și internaționale în materia
respectării de către părinți a obligației de a-și întreține copiii minori până la
majorat, în special la încasarea pensiei de întreținere a copilului minor, sau a
altor aspecte de drept invocate în recurs, nefiind constatate nici de instanța
de recurs, prin urmare în latura dată recursul este unul vădit neîntemeiat.
Completul notează că nici acesta, analizând practica judiciară a Curții
Supreme de Justiție nu a stabilit că actele judecătorești contestate ar fi
contrare jurisprudenței acesteia.
De asemenea, recurentul a reiterat și prevederile art.432 alin.(1)
lit.b) din Codul de procedură civilă care se referă la schimbarea sau
consolidarea jurisprudenței Curții Supreme de Justiție prin admiterea
recursului.
La acest aspect, Completul de judecată remarcă că aplicarea
acestui temei de recurs ține strict de discreția Curții Supreme de Justiție de
a-și extinde, uniformiza sau schimba jurisprudența. Pentru ca acest argument
să fie invocat în mod temeinic, recursul trebuie să confirme lipsa
jurisprudenței Curții Supreme cu privire la problemele de drept invocate în
recurs, existența unei jurisprudențe contradictorii a Curții Supreme cu privire
12
la acestea, fie modificarea circumstanțelor sociale sau juridice care să
justifice schimbarea practicii uniforme a Curții Supreme de Justiție. Niciuna
dintre aceste situații nu este invocată în recurs. Prin urmare, și în acest aspect
acesta este vădit neîntemeiat.
Completul de judecată ține să sublinieze că temeiurile stabilite
la art.432 alin.(1) lit.a) și lit.b) din Codul de procedură civilă nu pot fi
invocate simultan, deoarece ele se exclud reciproc.
Cu referire la invocarea art.432 alin.(1) lit.e) din Codul de
procedură civilă, recurentul susține că decizia instanței de apel este arbitrară
și bazată pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor.
Curtea Supremă de Justiție menționează că în sensul
prevederilor lit.e) art.432 alin.(1) din Codul de procedură civilă, noțiunea de
hotărâre arbitrară ori de apreciere vădit nerezonabilă a probelor urmează
a fi stabilită în coraportul dintre mai multe principii.
Pentru a elucida înțelesul textului „hotărâre arbitrară” din
art.432 alin.(1) lit.e) CPC, Curtea Supremă de Justiție ține cont, inclusiv, de
sensul atribuit acestei noțiuni de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, de exemplu, în cauza Bochan v. Ucraina (nr. 2), 5 februarie 2015, §
62, Curtea Europeană a notat că o decizie judecătorească este arbitrară dacă,
în esență, nu are nicio bază juridică în dreptul intern și nu stabilește nicio
legătură între faptele litigiului, legea aplicabilă și rezultatul procedurii.
Curtea Europeană consideră că o asemenea decizie reprezintă o „denegare
a dreptății”. De asemenea, în cauza Balliktaș Bingöllü v. Turcia, 22 iunie
2021, § 75, Curtea Europeană a notat că se poate considera că printr-o decizie
judecătorească a fost comisă o „eroare vădită” dacă instanța a comis o
eroare de drept sau de fapt pe care nicio instanță rezonabilă nu ar comite-o
vreodată și că aceasta este aptă să perturbe caracterul echitabil al procedurii.
Totodată, potrivit art.71 alin.(4) din Legea nr.100/2017 cu
privire la actele normative, la interpretarea actului normativ se ține cont de
nota de fundamentare, care a însoțit proiectul actului normativ respectiv și
de alte documente care permit identificarea voinței autorității publice care a
adoptat, a aprobat sau a emis actul normativ.
Nota informativă la Legea nr.246 din 31 iulie 2023 menționează
următoarele: „…Utilizarea noțiunii de „hotărâre arbitrară” derivă din
practica CtEDO, fiind utilizată pentru a defini situația în care judecătorii nu
aduc nici o motivare pentru deciziile/hotărârile luate, sau când acestea sunt
bazate pe greșeli evidente de fapt sau de drept comise de judecători. În
esență, la categoria hotărârilor arbitrare ar putea fi atribuite și cele pronunțate
cu bună știință contrar legii (în contextul art. 307 Cod penal). …”. Iar, în nota
de subsol la textul menționat în paragraful precedent, nota informativă aduce
mai multe exemple din jurisprudența CtEDO în care hotărârile au fost
considerate arbitrare sau bazate pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor.
Nota de subsol menționează următoarele în ceea ce privește cauzele civile:
13
„Exemple de procedură civilă: Respingerea fără o motivarea clară a unui
recurs într-o cauză civilă și menținerea unei decizii care era în mod clar
contrară circumstanțelor cauzei, chiar dacă recurentul indica expres asupra
acestei contradicții (Dulaurans v. France, 2000, § 38); Refuzul judecătorilor,
fără vreun motiv, de a anula ordinul de eliberare din funcție, care era bazat
pe un raport de evaluare a performanțelor anulat anterior de aceiași
judecători (Tel v. Turkey, 2017); Anularea de către instanța de recurs a
deciziei instanței de fond (prin care au fost acordate compensații prevăzute
de legislația muncii) fără a explica în vreun fel acest lucru și fără a face
referire la lege, care prevedea aceste compensații (Anđelković v. Serbia,
2013; Lazarević v. Bosnia and Herzegovina, 2020).
Din nota informativă menționată rezultă că sintagma
„hotărârea arbitrară” urmează a fi definită prin prisma jurisprudenței
CtEDO. În jurisprudența sa, CtEDO deseori folosește împreună sintagmele
„hotărârea arbitrară” și hotărâre „bazată pe aprecierea vădit nerezonabilă a
probelor”, fără a face o distincție clară între ele. Nota informativă
menționează totuși că „la categoria hotărârilor arbitrare ar putea fi atribuite
și cele pronunțate cu bună știință contrar legii (în contextul art. 307 Cod
penal)”. Rezultă că în cazul hotărârii arbitrare, carența principală vizează
încălcarea unei norme legale imperative, adică a unei prevederi normative
care nu oferă nicio discreție judecătorului. Lipsa discreției poate rezulta din
claritatea textului prevederii normative, fie din practica uniformă și clară de
aplicare a normei. Această carență nu se poate datora unei simple greșeli, ci
trebuie comisă cu bună știință sau ca urmare a unei erori inexplicabile.
Suntem în prezența unor asemenea situații atunci când instanța de judecată
adoptă o hotărâre ce contravine unei norme imperative invocate participanții
la proces sau de instanța judecătorească ierarhic superioară, fără a explica
convingător de ce nu aplică acea normă.
Sub acest aspect urmează a fi reținute și constatările Curții
Constituționale din Hotărârea nr.2 din 16.01.2025 (pct.149-150), potrivit
căreia pentru a elucida înțelesul textelor contestate (inter alia ”hotărâre
arbitrară”), destinatarii pot avea în vedere, inclusiv, sensul atribuit acestei
noțiuni de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, de exemplu, în
cauza Bochan v. Ucraina (nr. 2), 5 februarie 2015, §62, Curtea Europeană a
notat că o decizie judecătorească este arbitrară dacă, în esență, nu are nicio
bază juridică în dreptul intern și nu stabilește nicio legătură între faptele
litigiului, legea aplicabilă și rezultatul procedurii. Curtea Europeană
consideră că o asemenea decizie reprezintă o „denegare a dreptății”. De
asemenea, în cauza Balliktaș Bingöllü v. Turcia, 22 iunie 2021, §75, Curtea
Europeană a notat că se poate considera că printr-o decizie judecătorească a
fost comisă o „eroare vădită” dacă instanța a comis o eroare de drept sau de
fapt pe care nicio instanță rezonabilă nu ar comite-o vreodată și că aceasta
este aptă să perturbe caracterul echitabil al procedurii.
14
Din textul recursului nu se constată în mod univoc vreun
argument care ar justifica constatarea că decizia instanței de apel ar fi emisă
contrar normelor imperative aplicabile speței, precum și nici instanța de
recurs nu a stabilit din textele hotărârilor contestate, raportate la
circumstanțele cauzei.
Subsidiar, sintagma „bazată pe aprecierea vădit nerezonabilă
a probelor” se referă în substanță la aprecierea probatoriului. Pentru
admiterea unui recurs în baza acestei sintagme este necesară întrunirea
cumulativă a următoarelor condiții: a) hotărârea să se bazeze pe o aprecierea
eronată a probelor; b) aprecierea să fie vădit nerezonabilă; c) hotărârea
contestată se bazează în mod determinant pe această apreciere.
Prin urmare, nu orice eroare în aprecierea probelor poate duce
la admiterea recursului în temeiul art.432 alin.(1) lit.e) din Codul de
procedură civilă, adică să fie evidentă pentru un profesionist și să nu poată fi
explicată rațional. De asemenea, această eroare trebuie să fie determinantă
pentru soluția din hotărârea contestată, îi revine recurentului obligația să
convingă instanța de recurs că aceste elemente sunt întrunite.
În speță, recurentul Vrabii Dumitru a indicat drept argument al
recursului faptul că instanța de apel ar fi apreciat în mod vădit nerezonabil
mărimea pensiei de întreținere a copilului minor ***** în raport cu un alt
copil de al său (*****) pentru care, la fel, achită pensia de întreținere, în
contextul în care, nu este încadrat în câmpul muncii, având o situație
financiară precară. La caz, Completul de judecată nu a stabilit că probele au
fost apreciate arbitrar sau irațional de către instanța de apel. Prin urmare,
acest temei de recurs este vădit neîntemeiat. Mai mult, potrivit legislației
Republicii Moldova, părinții au obligația de a-și întreține copii minori până
la atingerea majoratului, chiar și în cazurile în care părintele nu are un venit
stabil, cu atât mai mult că, nici în apel și nici în recurs, Vrabii Dumitru nu a
prezentat probe concludente referitor la situația sa financiară precară.
Completul de judecată nu exclude că o hotărâre judecătorească
poate fi atât „arbitrară”, cât și „bazată pe aprecierea vădit nerezonabilă a
probelor”, însă fiecare din cele două sintagme urmează a fi invocate și bine
argumentate separat.
De asemenea, Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție remarcă că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul
XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul
de apreciere a probelor de către instanțele ierarhic inferioare. Forța atribuită
unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și
concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de
recurs.
Din considerentele redate, Completul de judecată al Curții
Supreme de Justiție concluzionează că recursul declarat de Vrabii Dumitru,
reprezentat de avocatul Dragomir Petcu, este unul vădit neîntemeiat. Or,
15
recursul respectiv conține obiecții de fapt și de drept similare celor expuse
anterior care au fost analizate și apreciate corespunzător de instanța de apel.
La caz, lipsește aparența unei încălcări a dreptului recurentului
Vrabii Dumitru la un proces echitabil garantat de art.6§1 CEDO.
De fapt, motivele recursului se referă la dezacordul recurentului
cu soluția pronunțata de instanța de apel și nu relevă interpretarea contrară a
legii, aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept
procedural, sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit
nerezonabilă a probelor, fapt ce nu constituie temei de casare a deciziei
recurate, or, soluția emisă de instanța de apel a fost bazată pe probele
administrate la dosar, și ținând cont în primul rând de interesul superior al
copilului *****, și având în vedere că ambii părinți în măsură egală trebuie
să contribuie la un trai decent pentru copil pentru o bună creștere, dezvoltare
și de educare al acestuia.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
menționează că recursul depus de Vrabii Dumitru conține în esență obiecții
de fapt și de drept similare expuse anterior în cererea de apel care au fost
analizate de către Curtea de Apel Chișinău, fiind apreciate pe o cercetare
multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor
din dosar în ansamblu și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege.
Completul de judecată remarcă că dezvoltarea recursului trebuie
să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor
critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia deciziei contestate și care
se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 din Codul de procedură
civilă, în vigoare la data declarării recursului. Or, recursul nu se poate limita
la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor
imputate instanței de apel și o minimă argumentare a criticii în fapt și în
drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla
trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau
aplicări eronate a prevederilor legale de către instanța de apel, nu echivalează
cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins
argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui
autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.
La fel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul
rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în
special, în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea
cauzelor. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont
16
pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de
ordin legal fundamental.
În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că
dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise
[Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC),
pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui
recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea
statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere
(Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui
recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services
împotriva Franței, pct. 45).
Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6
procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile
speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea
procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic
superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie
1996, Reports 1996-1,11p.141,§39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO,
procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care
implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu
cerințele articolului 6§1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991,
, Seria A, nr. 212-A).
Din considerentele redate, Completul de judecată al Curții
Supreme de Justiție concluzionează că recursul declarat de Vrabii Dumitru,
reprezentat de avocatul Dragomir Petcu, este vădit neîntemeiat și urmează a
fi considerat inadmisibil.
În conformitate cu art.433 alin.(1) lit.f) din Codul de procedură
civilă, art.440 alin.(1), (2) din Codul de procedură civilă,
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI
Consideră inadmisibil recursul declarat de Vrabii Dumitru, reprezentat
de avocatul Dragomir Petcu.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte Stela Procopciuc
Judecători Oxana Parfeni
Gheorghe Stratulat
17