3ra-655/24 — anularea actulului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea actulului administrativ
- Temei legal
- recusrul este vadit neintemeiat art. 246 alin. 2 lit. h Codul administrativ
3ra-655/24 — anularea actulului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
Î N C H E I E R E
cu privire la inadmisibilitatea recursului depus de avocatul Valeriu
Bodean în interesele lui Tamara Andrușca,
în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în
judecată depusă Tamara Andrușca împotriva Guvernului Republicii
Moldova, terți Compania Națională de Asigurări în Medicină și Ion Dodon,
privind anularea actului administrativ, restabilirea în funcție și încasarea
plăților salariale.
împotriva hotărârii din 21 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău
(Dosarul nr. 3ra-655/24
NR. PIGD 2-20026286-01-3ra-26072024)
Recursul este vădit neîntemeiat. Art. 246 alin. (2) lit. h) Cod administrativ. Dezacordul
recurentei cu decizia instanței de apel nu constituie un temei de casare a deciziei
contestate.
Instanța de fond: C. Guzun
Instanța de apel: V. Negru, I. Dutca, E. Palnciuc
2 iulie 2025
Textul corespunde originalului
Examinând în lipsa părților admisibilitatea recursului depus de
avocatul Valeriu Bodean în interesele lui Tamara Andrușca
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Diana Stănilă,
Ion Malanciuc, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 24 februarie 2020, avocatul Valeriu Bodean în interesele lui
Tamara Andrușca a depus cerere de chemare în judecată împotriva
Guvernului Republicii Moldova, terț Compania Națională de Asigurări în
Medicină cu privire la anularea hotărârii nr. 3a din 10 iunie 2019 ,,Cu privire
la eliberarea din funcție a Tamarei Andrușca”; restabilirea în funcția de
director general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, precum
și achitarea despăgubirii pentru întreaga perioadă de absență forțată de la
muncă în mărimea salariului mediu și a drepturilor salariale pentru această
perioadă.
În motivarea acțiunii a indicat că, prin Dispoziția Guvernului nr. 144
din 12 decembrie 2018, Tamara Andrușca a fost numită în funcția de director
general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Iar în data de 10
iunie 2019, Guvernul a aprobat Hotărârea cu nr. 3a (publicată la data de 21
iunie 2019 în Monitorul Oficial nr. 203-207, art. 337) cu privire la eliberarea
din funcție Tamarei Andrușca, dispunând eliberarea din funcția de director
general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
Consideră reclamanta că, hotărâre de eliberare din funcție a fost emisă
fără invocarea vreunui motiv susceptibil a fi imputat lui Tamara Andrușca,
fiind folosite formal, în tentativa de a da un aspect de legalitate respectivului
act administrativ, dispozițiile din cuprinsul art. 22 alin. (3) al Legii nr.
199/2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică și
ale pct. 27 din Statutul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină,
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 156/2002.
În această ordine de idei, comunică reclamanta că, cu o experiență de
35 ani de muncă în domeniile economic și managerial, anterior emiterii
actului administrativ criticat, nu a fost invitată de către niciun reprezentant
al autorității publice emitente, care să-i fi comunicat vreun motiv pentru care
ar trebui să părăsească funcția deținută, nu i-au fost solicitate anumite
1
explicații cu privire la munca prestată, dar nici nu i s-a adus la cunoștință
vreo intenție de a o elibera din acea funcție.
Mai mult, despre aprobarea respectivei hotărâri a Guvernului, Tamara
Andrușca a aflat din sursele mediatice, iar până în data de 21 iunie 2019 (ziua
în care actul administrativ contestat a fost publicat în Monitorul Oficial) și-a
exercitat în volum deplin atribuțiile de serviciu.
Susține reclamanta că, actul administrativ criticat a fost întemeiat
exclusiv pe considerente de ordin politic, fără a ține cont de drepturile și
interesele lui Tamara Andrușca. Iar din motivul lipsei oricăror temeiuri și
motive de fapt, care ar fi determinat, într-o manieră rezonabilă, eliberarea
din funcție a lui Tamara Andrușca, pledează ultima pentru ilegalitatea actului
administrativ contestat. Or, art. 21 alin. (1) Cod administrativ stabilește că
autoritățile publice și instanțele de judecată competente trebuie să acționeze
în conformitate cu legea și alte acte normative. Însă, cu toate acestea,
aprobând Hotărârea nr. 3a (publicată în data de 21.06.2019 în Monitorul
Oficial nr. 203-207, art. 337) cu privire la eliberarea din funcție a lui Tamara
Andrușca, Guvernul Republicii Moldova a neglijat această obligație de a
acționa conform legii, încălcând prevederile imperative de la art. 7 alin. (1)
al Legii nr. 199 din 16.07.2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții
de demnitate publica, conform cu care mandatul demnitarului este de 4 ani,
dacă un alt termen nu este stabilit prin Constituție sau prin legea specială ce
reglementează activitatea acestui demnitar.
Totodată, indică reclamanta că, poziția de director general al
Companiei Naționale de Asigurări în Medicină este catalogată, prin Anexa
la Legea invocată, drept o funcție cu demnitate publică, iar în Dispoziția
Guvernului Republicii Moldova nr. 144 din 12.12.2018, prin care Tamara
Andrușca fusese numită în această funcție, nu este stipulat un termen al
mandatului, fiind aplicabilă regula generală citată supra.
Pe de altă parte, invocă reclamanta că, actul administrativ contestat
conține trimiteri formale la dispozițiile art. 22 alin. (3) al Legii nr. 199 din
16.07.2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică,
precum și la prevederile pct. 27 al Statutului Companiei Naționale de
Asigurări în Medicină, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii
Moldova, cu nr. 156 din 11.02.2002, aplicate de către pârât într-un mod
absolut arbitrar.
În contrar, conform stipulărilor de la art. 30 alin. (2) Cod administrativ,
autoritățile publice nu pot întreprinde măsuri care să afecteze situațiile
juridice definitive sau drepturile dobândite, decât în situații în care, în
2
condițiile stabilite de lege, acest lucru este absolut necesar pentru interesul
public.
Conform Curții Constituționale, legislația națională, trebuie să indice
cu o claritate rezonabilă, scopul și modalitatea de exercitare a discreției
relevante acordate autorităților publice, pentru a asigura persoanelor nivelul
minim de protecție la care cetățenii au dreptul în virtutea principiului
preeminentei dreptului într-o societate democratică (hot. CC nr. 26 din
23.11.2010, hot. CC 12 din 14/05/2015). Or, într-un stat democratic de drept
protejarea și promovarea drepturilor și libertăților omului, constituie un
principiu fundamental, deziderat suprem (hot. CC nr. 241/29 din
27.12.2004).
Orice diferențiere în situații similare constituie o diferență de
tratament discriminatorie. Iar art. 14 din Convenție interzice tratarea în mod
diferit a persoanelor aflate în situații compatibile (Fredin v. Suedia,
18.02.1991, Seria A nr.192 § 60). Invers, faptul de a nu face diferențe de
tratament atunci când situațiile nu sunt identice constituie de asemenea o
discriminare (Thlimmenos v. Grecia, nr. 34369/97 din 06.04.2000 §44). La
fel art. 23 Cod administrativ indică imperativ că: (1) autoritățile publice și
instanțele de judecată competente acționează respectând principiul egalității
și nediscriminării și că: (2) autoritățile publice și instanțele de judecată
competente trebuie să trateze în mod egal persoanele aflate în situații
similare. Orice diferență de tratament trebuie justificată în mod obiectiv.
În consecință, diferența de tratamente în situații similare, precum și
orice similitudine de tratamente în situații diferite vor fi considerate
discriminări în lipsa unei justificări obiective și rezonabile, motiv din care
instanța de contencios administrativ, are inter alia obligația de a exercita
controlul de legalitate a actului contestat, inclusiv sub aspectul aplicării
arbitrare, de către Guvernul Republicii Moldova, a unor criterii
discriminatorii de tratament în raport cu reclamantul.
De asemenea, reține reclamanta că, în art. 25 al Codului administrativ
este consacrat principiul imparțialității, conform cu care autoritățile publice
și instanțele de judecată competente trebuie să își exercite atribuțiile legale
în mod imparțial, indiferent de propriile convingeri sau interesele
persoanelor care le reprezintă.
Același principiu se regăsește și în textul art. 4 al Legii nr. 25 din
22.02.2008 privind Codul de conduită a funcționarului public, acesta din
urmă (funcționarul) fiind obligat să ia decizii și să întreprindă acțiuni în mod
imparțial, nediscriminatoriu și echitabil. Însă, la caz, la emiterea actului
administrativ criticat, este clar că Guvernul Republicii Moldova s-a ghidat
3
de niște considerente de ordin politic, generate de background-ul profesional
și pozițiile ocupate anterior de către reclamantă, omițând însă inserarea
adevăratelor motive în textul Hotărârii defavorabile ultimei.
Într-o asemenea situație, consideră reclamanta că există tratament
discriminator și inegal față de Tamara Andrușca, pârâtul acționând cu
încălcarea principiului securității raporturilor juridice.
Prin urmare, indică reclamanta că, în conformitate cu dispozițiile de la
art. 90 alin. (1) al Codului muncii, în cazul restabilirii la locul de muncă a
salariatului transferat sau eliberat nelegitim din serviciu, angajatorul este
obligat să repare prejudiciul cauzat acestuia. Iar la alin. (2) al aceluiași articol
al Codului muncii, repararea de către angajator a prejudiciului cauzat
salariatului constă în: a) plata obligatorie a unei despăgubiri pentru întreaga
perioadă de absență forțată de la muncă într-o mărime nu mai mică decât
salariul mediu al salariatului pentru această perioadă.
Conform art. 93, alin. (1) și (2) din Codul administrativ, fiecare
participant probează faptele pe care își întemeiază pretenția. Prin derogare
de la prevederile alin. (1), fiecare participant probează faptele atribuite
exclusiv sferei sale. În conformitate cu art. 119, alin. (1) Cod de procedură
civilă, probele se adună și se prezintă de către părți și de alți participanți la
proces.
Astfel, consideră reclamanta că, în speță, probele prezentate sunt în
disponibilitate absolută de a-și susține poziția prin oferirea declarațiilor în
fața instanței de judecată.
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani,
din 27 ianuarie 2022, s-a atras în proces în calitate de persoană terță, Ion
Dodon.
Prin hotărârea din 17 mai 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul
Râșcani, cererea de chemare în judecată depusă de Tamara Andrușca către
Guvernul Republicii Moldova, terț Compania Națională de Asigurări în
Medicină și Dodon Ion privind anularea actului administrativ, restabilirea în
funcție și încasarea plăților salariale s-a respins, ca neîntemeiată.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
La 18 mai 2023, avocatul Valeriu Bodean în interesele lui Tamara
Andrușca a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii din 17 mai
2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, iar 9 noiembrie 2023 a depus
4
cerere de apel motivată, solicitând admiterea cererii de apel, casarea integrală
a hotărârii din 17 mai 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani cu
emiterea unei noi decizii prin care să fie admisă acțiunea.
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
Prin decizia din 21 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, s-a
respins apelul declarat de către Tamara Andrușca împotriva hotărârii
Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, din 17 mai 2023.
În motivarea soluției Curtea de Apel Chișinău a reiterat prevederile
art. 2, art. 4, art. 22 din Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcții de
demnitate publică nr. 199 din 16.07.2010, art. 6 din Legea cu privire la
statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică nr. 199 din 16.07.2010
(în redacția legii la momentul emiterii actului contestat), pct. 2, 3, 147 din
Regulamentul Guvernului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 610 din 03
iulie 2018, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 1585/1998 cu privire la asigurarea
obligatorie de asistenta medicală, pct. 27 din Statutul Companiei Naționale
de Asigurări în Medicină, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 156/2002,
indicând că se aliniază soluției instanței de fond privind netemeinicia
pretențiilor cu privire la anularea hotărârii Guvernului nr. 3a din 10 iunie
2019 ,,Cu privire la eliberarea din funcție a Tamarei Andrușca”, subsecvent
restabilirea în funcția de director general al Companiei Naționale de
Asigurări în Medicină, precum și achitarea despăgubirii pentru întreaga
perioadă de absență forțată de la muncă în mărimea salariului mediu și a
drepturilor salariale pentru această perioadă. Întrucât, atât în ședința de
judecată în instanța de fond, cât și în instanța de apel s-a stabilit că, pentru
funcția de director general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină,
cadrul normativ nu stabilește criterii de numire și destituire, circumstanță
derivată din caracterul de interes public deosebit al funcției de demnitate
publică.
Iar astfel, Tamara Andrușca a fost numită și eliberată din funcția de
director general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină prin act
administrativ emis de Guvernul Republicii Moldova. Or, Tamara Andrușca
a fost numită, dar nu aleasă în funcția de director general al Companiei
Naționale de Asigurări în Medicină, și nici nu a fost desemnată câștigătoare
a concursului de selecție, iar, astfel, eliberarea ultimei din funcție a avut loc
în aceleași condiții ca și numirea în funcție.
A reținut că, după cum a stabilit și instanța de fond, Hotărârea
Guvernului Republicii Moldova nr. 3a din 10 iunie 2019 ,,Cu privire la
eliberarea din funcție Tamarei Andrușca”, a fost adoptată cu respectarea
5
prevederilor Legii nr. 136/2017 cu privire la Guvern și Legii nr. 199/2010 cu
privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică. Or, atât
numirea în funcție, cât și eliberarea din funcție a unui asemenea demnitar de
stat reprezintă un act al voinței al angajatorului, în speță, al Guvernului
Republicii Moldova.
A notat prevederile Hotărârii Curții Constituționale nr. 46 din 21
noiembrie 2002, în care Curtea a statuat că, numirea persoanelor oficiale de
stat într-o funcție publică este întotdeauna rezultatul voinței politice
unilaterale a Parlamentului, Președintelui țării sau Guvernului, ei fiind aleși
sau numiți în funcție, și nu încadrați în temeiul legii civile, aceeași regulă a
unilateralității aplicându-se simetric și în cazul destituirii lor.
Prin urmare, instanța de apel nu a reține la caz argumentul
apelantei/reclamante precum că Hotărârea Guvernului Republicii Moldova
nr. 3a din 10 iunie 2019, este ilegală datorită faptului că este nemotivată și
contravine prevederilor art. 118 Cod administrativ. Întrucât, după cum a
indicat și instanța de fond la acest capitol, în hotărârea contestată, Guvernul
Republicii Moldova a indicat temeiurile care au dus la adoptarea acesteia, și
anume- art. 22 alin. (3) din Legea nr. 199/2010 cu privire la statutul
persoanelor cu funcții de demnitate publică, precum și în conformitate cu
punctul 27 din Statutul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină,
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 156/2002. Or, la emiterea hotărârii de
eliberare din funcție a lui Andrușca Tamara, Guvernul Republicii Moldova
a ținut cont de prevederile art. 118 alin. (4) lit. c) Cod administrativ, care
statuează că, motivarea nu este obligatorie în cazul în care: autoritatea
publică emite acte administrative individuale de același fel într-un număr mai
mare sau automatizat și, conform circumstanțelor de fapt ale cazului în parte,
nu se cere o motivare.
Cu referire la argumentul apelantei precum că actul administrativ
contestat la caz a fost emis fără ca ultima să fie informată despre examinarea
chestiunii date și fără a fi audiată pe marginea subiectului, Completul judiciar
a subliniat că, conform prevederilor art. 94 alin. (1) Cod administrativ,
înainte de emiterea unui act administrativ individual defavorabil pentru un
participant sau înainte de respingerea unui act administrativ individual
favorabil, participantul are dreptul să fie audiat în legătură cu faptele și
circumstanțele relevante pentru actul ce urmează a fi emis. Însă, prevederile
legale citate oferă dreptul de a fi audiat, fără a institui în sarcina autorității
publice о obligație expresă.
Astfel, a concluzionat asupra temeiniciei soluției fondului de
respingere ca neîntemeiate a acțiunii înaintate de Tamara Andrușca.
6
Totodată atestă că, instanța de fond just a conchis că, din
considerentele respingerii pretenției principale cu privire la anularea
hotărârii Guvernului nr. 3a din 10.06.2019 ,,Cu privire la eliberarea din
funcție Tamarei Andrușca”, urmează a fi respinse și pretențiile secundare cu
privire la restabilirea în funcția de director general al Companiei Naționale
de Asigurări în Medicină, precum și achitarea despăgubirii pentru întreaga
perioadă de absență forțată de la muncă în mărimea salariului mediu și a
drepturilor salariale pentru această perioadă.
A mai reținut că, instanța de fond just a conchis că, pretențiile invocate
în acțiune nu sunt plauzibile, întemeiate și probate, iar actul contestat a fost
emis de organul competent, cu respectarea procedurii prevăzute de lege și
este motivat în fapt și în drept, astfel încât pretenția privind restabilirea în
funcția, achitarea despăgubirii pentru întreaga perioadă de absență forțată de
la muncă în mărimea salariului mediu și a drepturilor salariale pentru această
perioadă, subsecvente contestării actului administrativ și obligării autorității
publice locale să emită actul administrativ favorabil privind restabilirea în
funcția, achitarea despăgubirii pentru întreaga perioadă de absență forțată de
la muncă în mărimea salariului mediu și a drepturilor salariale pentru această
perioadă, este neîntemeiată per se. Ceea ce în consecință constituie temei de
respingere a acțiunii în contencios administrativ inițiate de Tamara Andrușca,
ca fiind neîntemeiată.
Instanța de apel nu a reținut argumentele apelantei Tamara Andrușca,
deoarece aceasta interpretează eronat normele de drept și situația de fapt, iar
concluzia primei instanțe este rezultatul unei interpretări corecte a normelor
de drept material cu aprecierea juridică cuvenită a probelor.
Totodată, a respins ca neîntemeiat și argumentul apelantei precum că
hotărârea primei instanțe este una neîntemeiată și nemotivată. Întrucât,
analizând conținutul hotărârii contestate, se atestă că hotărârea primei
instanțe este una legală, motivată și bine argumentată, făcând referire la
normele de drept material și procedural, dând o apreciere probelor prezentate
de către părți, determinând circumstanțele care au importanță pentru
soluționarea cauzei, care au fost și care n-au fost stabilite, apreciind corect
caracterul raportului juridic dintre părți, aplicând legea aplicabilă soluționării
cauzei și admisibilitatea acțiunii, având o motivație și o analiză clară.
De asemenea a respins ca fiind neîntemeiată și critica apelantei
precum că, instanța de fond nu a dat o apreciere corectă circumstanțelor
cauzei, ori, rolul activ exercitat de instanță, în deslușirea corectă a raportului
dintre părți, este evident manifestat, în condițiile analizei apărărilor
7
reclamantului exprimate pe cale incidentală, dar, în cadrul fixat de
reclamantă și în limitele obiectului dedus judecății.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
La 22 iulie 2024, avocatul Valeriu Bodean în interesele lui Tamara
Andrușca a depus cerere de recurs împotriva deciziei din 21 februarie 2024
a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea integrală
a deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 februarie 2024, cu adoptarea unei
noi decizii prin care să fie dispus casarea hotărârii Judecătoriei Chișinău,
sediul Râșcani din 17 mai 2023 și admiterea acțiunii.
ARGUMENTELE RECURSULUI
În motivarea recursului a reiterat cele invocate în cererea de apel și
suplimentar a susținut că, decizia atacată, precum și hotărârea instanței de
fond) este una arbitrară, care se bazează în mod determinant pe aprecierea
vădit nerezonabilă a probelor.
Totodată notează încălcările de ordin procedural, admise de instanța
de apel, care în mod vădit au limitat dreptul reclamantei (apelantei) Tamara
Andrușca la un proces echitabil, în sensul art. 6 al Convenției pentru
Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Astfel menționează că, referința pârâtului (intimatului) a recepționat-
o prin e-mail, la data de 18 februarie 2024, ora 18:58, iar referința terțului în
general nu e-a fost oferită.
Din aceste considerente, având în vedere că ședința de judecată a fost
fixată pentru data de 21 februarie 2024, la data de 20 februarie 2024, ora
14:55 (recepționarea confirmată în aceeași zi, ora 14:57), a depus o cerere de
amânare a ședinței, pe motivul insuficienței timpului pe care îl avea la
dispoziție de la data recepționării referinței și din cauza că nu primisem
referința terțului.
Cu toate acestea, din textul deciziei criticate desprinde că apelanta
Tamara Andrușca și reprezentantul ultimei, avocatul Valeriu Bodean, fiind
legal citați pentru ședința de judecată, în instanța de apel, nu s-au prezentat.
În asemenea împrejurări, fiind îngrădit, fără nicio explicație
acceptabilă, dreptul de a pleda în instanța de apel și de a susține apelul în fața
magistraților.
POZIȚIA INTIMATULUI
8
Prin referința depusă la 1 august 2024, Guvernul Republicii Moldova
a solicitat cu titlu principal declararea recursului ca inadmisibilă, cu titlu
secundat respingerea cererii de recurs ca fiind neîntemeiată.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 244 alin. (1) Cod administrativ prevede următoarele:
„Hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel
pot fi contestate cu recurs.”
Art. 245 Cod administrativ relevă că:
„Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la
pronunțarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabilește un alt termen.”
Art. 2451 din Codul administrativ prevede că:
„Recursul este admis dacă:
a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată este contrară jurisprudenței
uniforme a Curții Supreme de Justiție;
b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții
Supreme de Justiție;
c) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces;
d) hotărârea sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe
aprecierea vădit nerezonabilă a probelor;
e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv;
f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu
încălcarea competenței jurisdicționale.
Temeiurile menționate la alin.(1) lit.c) și d) pot fi invocate în recurs doar dacă au
fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.
Aprecierea probelor dată de prima instanță și instanța de apel este obligatorie pentru
instanța de recurs, cu excepția cazului în care se invocă temeiul de la alin.(1) lit.d) sau a
cazului în care Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după trimitere la rejudecare.
La examinarea recursului într-o cauză care a fost trimisă anterior la rejudecare pot fi
prezentate probe noi dacă acestea au fost restituite nejustificat sau nu au fost reclamate
de către instanța de judecată contrar prezentului cod.”
Art. 246 alin. (1) și (2) Codul administrativ prevede că:
„Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs.
Dacă recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere irevocabilă.
Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei,
motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme
de Justiție și se comunică părților.
Alineatul (2) al aceluiași articol statuează la lit. h) că, ”recursul se declară
inadmisibil în special când recursul este vădit neîntemeiat.”
9
MOTIVAREA INSTANȚEI
Referitor la termenul de depunere a recursului, Completul de judecată
al Curții Supreme de Justiție atestă că la 17 iunie 2024 recurentului a fost
notificată decizia motivată a instanței de apel, prin intermediul poștei
electronice, fapt confirmat prin extrasul din poșta electronică anexat la
materialele cauzei (f. d. 178).
Cererea de recurs a fost depusă la data de 22 iulie 2024. Astfel,
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, consideră că recursul
este depus cu respectarea prevederilor art. 245 din Codul administrativ.
Din analiza prevederilor legale citate supra, rezultă că admisibilitatea/
inadmisibilitatea recursului urmează să însușească în condițiile Codului
administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat
pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele pre citate oferă un drept
exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o
motivare suficient de serioasă.
În această ordine de idei, completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul ne
devolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva
invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material
capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz,
hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond
și invocare ex officio a erorilor de drept.
Completul Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul
de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare
convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În
consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se
referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea
rezistării testului și filtrului de admisibilitate.
Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs, nu
relevă temeiuri justificate care să convingă că există o aparență privind
interpretarea contrară a legii și aplicarea eronată a normelor de drept material
sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea
vădit nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie temei de casare a
deciziei recurată.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că
recursul depus de avocatul Valeriu Bodean în interesele lui Tamara
Andrușca, conține obiecții de fapt și de drept similare celor expuse în cererea
de apel, care au fost analizate de către Curtea de Apel Chișinău, fiind
apreciate în mod corespunzător. În consecință, nu există aparența unei
încălcări a dreptului recurentului la soluționarea tuturor argumentelor cu
10
privire la judecarea cauzei în prima instanță, în modul în care este garantat
de art. 6 § 1 al Convenției.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că
dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în
sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera
netemeinicia deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451
din Codul administrativ. Nu este suficientă simpla expunere a
circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu
indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum și
dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea
nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea
tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a
pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Recursul nu se poate limita la o simplă
indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate Curții
de Apel Chișinău și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept,
precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla
trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau
aplicări eronate a prevederilor legale de către Curtea de Apel Chișinău, nu
echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea
pretins argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar
substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din
oficiu.
Completul de judecată al Curții Supreme de justiție accentuează că
admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției
legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea
și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios
administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont
pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de
ordin legal fundamental.
În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul
de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder
împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.
230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,
întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care
se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo
împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi
mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva
Franței, pct. 45).
Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 și art. 246 alin.(2) lit.h)
din Codul administrativ, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
11
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Declară inadmisibil recursul depus de avocatul Valeriu Bodean în
interesele lui Tamara Andrușca.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte Stela Procopciuc
Judecători Diana Stănilă
Ion Malanciuc
12