3ra-598/24 — contestarea actului administrativ

3ra-598/24 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2025)

Î N C H E I E R E

cu privire la inadmisibilitatea recursului depus de Autoritatea Națională

de Integritate,

în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în

judecată depusă de Dumitru Diacov împotriva Autorității Naționale de

Integritate privind anularea actului de constatare nr. 292/15 din 15 septembrie

2021,

împotriva deciziei din 21 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău

(Dosarul nr. 3ra-598/24

NR. PIGD2-21146016-01-3ra-10072024)

Recursul este vădit neîntemeiat. Art. 246 alin. (2) lit. h) Cod administrativ.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel nu constituie un temei de

casare a ei.

Au examinat anterior cauza judecătorii: Instanța de fond: V. Dodon,

Instanța de apel : V. Negru, E. Palanciuc, I. Dutca

18 iunie 2025

Textul corespunde originalului

Examinând în lipsa părților admisibilitatea recursului depus de

Autoritatea Națională de Integritate,

Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:

Stela Procopciuc, Președinte,

Diana Stănilă,

Ion Malanciuc, judecători,

constată următoarele:

ÎN FAPT

judecată cu acțiune în contencios administrativ împotriva Autorității Naționale

de Integritate privind anularea actului administrativ.

administrativ individual defavorabil ilegal și neîntemeiat, prin care Dumitru

Diacov este lezat în drepturile sale, în sensul art. 17 Codul administrativ. Or,

prin activitatea administrativă ilegală și defectuoasă desfășurată de către

pârâtă, Dumitru Diacov este vătămat în următoarele drepturi: dreptul la acces

la o funcție publică și de demnitate publică, pe o perioadă de 3 ani, dreptul la

carieră și formare profesională, dreptul la onoare și reputație profesională, în

contextul în care, prin actul de constatare nr. 292/15 din 15 septembrie 2021 s-

a reținut în sarcina lui Dumitru Diacov o încălcare a regimului juridic al

incompatibilităților, fiind totodată privat de dreptul de a mai exercita o funcție

publică și de demnitate publică și a mandatului de deputat, cu excepția

funcțiilor electorale, pe o perioadă de 3 ani.

292/15 din 15 septembrie 2021 a încălcării regimului juridic al

incompatibilităților în sarcina lui Dumitru Diacov, pârâta i-a lezat ultimului

onoarea și reputația profesională. Or, constatarea neîntemeiată a încălcării

regimului juridic al incompatibilităților de către Dumitru Diacov în combinație

cu caracterul public al actului de constatare au condus la afectarea negativă a

imaginii lui Dumitru Diacov, atât în calitate de persoană privată, cât și în

calitate de ex persoană cu funcție de demnitate publică, ex-deputat în

Parlamentul Republicii Moldova, generând, în consecință, inclusiv

condamnarea morală a activității lui Dumitru Diacov de către opinia publică.

larg al expresiei, consfințit de art. 8 din Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Deși din art. 8 din

Convenția Europeană nu derivă dreptul de acces la o funcție publică și nici

1

dreptul de a alege o anumită profesie, Curtea Europeană a statuat că noțiunea

de „viață privată” poate include activitățile profesionale (A se vedea:

Jankauskas împotriva Lituaniei (nr.2), §§56-57; Fernândez Martlnez împotriva

Spaniei (MC), nr.56030/07, §110; Oleksandr Volkov împotriva Ucrainei,

nr.21722/11, §§165-166) sau activitățile desfășurate într-un context public (A

se vedea: Von Hannover împotriva Germaniei (nr. 2) (MC), nr.40660/08 și

60641/08, §95).

constatat că restricțiile impuse în privința accesului la o profesie/funcție

afectează „viața privată” în sensul art. 8 din Convenția Europeană (A se vedea:

Sidabras și Dziautas împotriva Lituaniei, §47; Bigaeva împotriva Greciei,

§§22-25; Jankauskas împotriva Lituaniei (nr. 2), §56; Lekaviciene împotriva

Lituaniei, §36).

a onoarei și reputației ca parte a dreptului la respectarea vieții private (a se

vedea: cauza Pfeifer împotriva Austriei, nr. 12556/03, § 35, Hotărârea CtEDO

din 15 noiembrie 2007 și cauza A. împotriva Norvegiei, nr. 28070/06, §§ 63-

64, Hotărârea CtEDO din 9 aprilie 2009).

din 15 septembrie 2021 este un act administrativ individual defavorabil

neîntemeiat și ilegal, fiind contrar prevederilor legii, deoarece actul

administrativ individual defavorabil contestat este afectat sub aspect material

(substanțial), or, acesta este lipsit de temeinicie.

susține reclamantul că este surprinzător constatarea încălcării regimului juridic

al incompatibilităților, manifestat prin nesoluționarea în termen a situației de

incompatibilitate generată de exercitarea simultană a mandatului de deputat în

cadrul Parlamentului Republicii Moldova și a funcției de Președinte în cadrul

Fundației pentru Democrație și Progres. Or, explicațiile inspectorului de

integritate, nu sunt relevante speței lipsa sau prezența unui salariu, pentru a

demonstra deținerea unei funcții remunerate, deoarece important este de a

stabili dacă persoana desfășoară o activitate care presupune o recompensă și

care, generează o situație de incompatibilitate.

cadrul Fundației pentru Democrație și Progres prin deținerea funcției de

președinte reprezintă o funcție remunerată pentru desfășurarea căreia, se

cuvine o recompensă bănească în condițiile legii, iar însușirea căreia nu are

relevanță.

2

actul de constatare nr. 292/15 din 15 septembrie 2021 este alogică și contrară

legii, ceea ce presupune că actul administrativ individual defavorabil a fost

emis în rezultatul interpretării eronate și arbitrare a legii. Întrucât

incompatibilitatea prevăzută la art. 70 alin. (1) al Constituției și art. 3 lit. d) al

Legii despre statutul deputatului nr. 39 din 07 aprilie 1994, este condiționată

de exercitarea unei funcții retribuite/remunerate, la caz se impune elucidarea

semnificației funcției retribuite și funcției remunerate, aceste două având

același sens, or, cuvintele retribuită sau remunerată sunt sinonime. Or, conform

Opiniei Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului nr. 96 din 17

martie 2014 (opinie care de altfel, este luată în calcul și de către inspectorul de

integritate în Actul de constatare, pag. 6 din Actul de constatare), prin noțiunea

„retribuit” se înțelege a plăti cuiva o sumă de bani pentru o muncă prestată,

altfel spus, o remunerare, iar sensul termenului „remunerare” este cel de

încasare a unei sume de bani sau a unui/unor bunuri în schimbul unei

munci/activități prestate.

retribuite/remunerate la care s-a referit legiuitorul în art. 70 alin. (1) al

Constituției și art. 3 lit. d) al Legii despre statutul deputatului nr. 39 din 07

aprilie 1994 este acel al încasării efective a unei anumite remunerații pentru

funcția/activitatea exercitată. Iar această situație este confirmată și de

jurisprudența din domeniul incompatibilităților. Or, prin decizia Curții

Supreme de Justiție din 28 decembrie 2016 în dosarul nr. 3ra-1476/16 Vladimir

Hotineanu împotriva Comisiei Naționale de Integritate a Republicii Moldova

cu privire la contestarea actului administrativ și repararea prejudiciului moral,

Curtea Supremă de Justiție a constat că nu există situație de incompatibilitate

în exercitarea funcției de deputat, ce reprezintă o funcție de demnitate publică

și o altă funcție (exercitarea funcției de șef al Catedrei chirurgie nr. 2 a USMF

„Nicolae Testemițanu” și redactor-șef al Publicației „Arta Medica”), pe motiv

că ultimele nu au fost remunerate.

soluționării prezentei cauzei deduse judecății, în sensul interpretării sensului

autentic al funcției retribuite/remunerate la care s-a referit legiuitorul în art. 70

alin. (1) al Constituției și art. 3 lit. d) al Legii despre statutul deputatului, nr.

39 din 07 aprilie 1994. Or, deși jurisprudența națională nu constituie izvor de

drept, în virtutea principiului securității juridice, alegațiile instanței supreme în

cauza la care face referire trebuie luate în calcul, altminteri se va crea un climat

de insecuritate juridică, ceea ce este în contradicție cu principiul securității

juridice. în acest context, Curtea Europeană de multiple ori a subliniat că

3

principiul securității juridice garantează, inter alia, o oarecare stabilitate în

cazurile juridice și contribuie la încrederea publicului în instanțe.

stare de incertitudine juridică în măsură să scadă încrederea publicului în

sistemul judecătoresc, în vreme ce această încredere este evident una dintre

componentele esențiale ale unui stat de drept (A se vedea: cauza Pădurarii

împotriva României, §98, nr. 63252/00, CEDO 2005-XII (fragmente); cauza

Vincic și alții împotriva Serbiei, nr. 44698/06 și alții, 1 decembrie 2009, §56).

și în care sunt aplicabile aceleași dispoziții legale se adoptă hotărâri

judecătorești diferite, chiar opuse, există o situație de jurisprudență neunitară

sau divergență de jurisprudență, fapt ce afectează în mod considerabil

securitatea juridică a relațiilor sociale.

invocat se impune și din perspectiva neadmiterii discriminării (a se vedea

cauza Aurel Beian împotriva României, 6 decembrie 2007), or, deosebirile de

tratament sunt discriminatorii, ducând la încălcarea art. 14 al Convenției

Europene.

dispozițiilor legale a fost soluționată în mod diferit de instanțele judecătorești,

iar statul român a fost condamnat, reținându-se existența unei jurisprudențe

neuniforme, care a creat un tratament inegal unor persoane aflate în situații

identice.

mandatului de deputat, Dumitru Diacov nu a încheiat un contract individual de

muncă cu Fundația pentru Democrație și Progres, iar funcția deținută de către

reclamant nu era inclusă în statele de personal. Însă, în opinia inspectorului de

integritate, aceste circumstanțe factologice nu au relevanță.

actul de constatare nr. 292/15 din 15 septembrie 2021 precum că „nu are

relevanță faptul dacă a fost sau nu încheiat în scris un contract individual de

muncă”. Iar în replică, consemnează că art. 49 din Codul muncii stabilește

conținutul contractului individual de muncă, în care una din clauze este

condițiile de retribuire a muncii, inclusiv salariul funcției sau cel tarifar,

suplimentele, premiile și ajutoarele materiale (în cazul în care acestea fac parte

din sistemul de salarizare al unității), precum și periodicitatea achitării plăților

(art. 49 alin. (l) lit. i) Codul muncii).

4

retribuirea muncii este o clauză sine qua non a contractului individual de

muncă.

reprezintă orice recompensă sau câștig evaluat în bani, plătit salariatului de

către angajator în temeiul contractului individual de muncă, pentru munca

prestată sau care urmează a fi prestată. În același timp, evidența remunerării

angajaților este marcată de aprobarea statelor de personal ale unității.

nestandardizate, la care face referire inspectorul de integritate, care nu sunt

grefate pe un contract individual de muncă (sursa acestora fiind extra

contractuală), a susținut reclamantul că acestea nu pot caracteriza funcția de

Președinte al Fundației pentru Democrație și Progres. Aceasta deoarece

relațiile de muncă fundamentate pe o sursă extra contractuală sunt specifice

domeniului public (sector bugetar), context în care retribuirea muncii pentru

sectorul bugetar este stabilită doar prin lege. Întrucât funcția de Președinte al

Fundației pentru Democrație și Progres este o funcție ce ține de domeniul

privat, întrucât Fundației pentru Democrație și Progres potrivit Legii nr.

581/1999 cu privire la fundații este o organizație necomercială, relațiile de

muncă/raporturile de serviciu nu pot fi grefate decât în baza unui contract

individual de muncă.

individual de muncă cu Fundația pentru Democrație și Progres, funcția de

președinte al Fundației pentru Democrație și Progres nefiind inclusă în statele

de personal, invocă reclamantul, respectiv lipsește temeiul retribuirii funcției

de Președinte în cadrul Fundației pentru Democrație și Progres în perioada 30

mai 2017 până în prezent, ceia ce denotă că, pretinsa încălcare a regimului

juridic al incompatibilităților reținută în Actul de constatare nr. 292/15 din 15

septembrie 2021 are la bază o interpretare eronată și arbitrară a art. 70 alin. (1)

al Constituției Republicii Moldova și art. 3 lit. d) al Legii despre statutul

deputatului, nr. 39 din 07 aprilie 1994, fiind, în concepția reclamantului, o

activitate tendențioasă.

referitoare la încălcarea regimului juridic al incompatibilităților au condus în

mod nejustificat la aplicarea unei sancțiuni – decăderea lui Dumitru Diacov

din dreptul de a mai exercita o funcție publică și de demnitate publică și a

mandatului de deputat, cu excepția funcțiilor electorale, pe o perioadă de 3 ani,

de la data la care a rămas definitiv actul de constatare sau, respectiv, a rămas

definitivă și irevocabilă hotărârea judecătorească, în condițiile alin. (6)-(8) art.

5

23 al Legii nr. 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale, cu

înscrierea acestuia în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a

ocupa o funcție publică sau de demnitate publică.

Diacov a mandatului de deputat concomitent cu exercitarea funcției

neremunerate de Președinte în cadrul Fundației pentru Democrație și Progres,

nu poate fi privită ca o încălcare a regimului juridic al incompatibilităților, ceea

ce invalidează îngrădirile aduse reclamantului prin pct. 3 din partea dispozitivă

a actului administrativ individual contestat, respectiv actul de constatare nr.

292/15 din 15 septembrie 2021, este susceptibil anulării in integrum.

conține o justificare clară a necesității aplicării sancțiunii, după cum nu sunt

elucidate efectele negative (consecințele prejudiciabile) ale nesoluționării

presupusei incompatibilități, fapt care nu permite aplicarea unor sancțiuni de

asemenea anvergură – decăderea reclamantului din dreptul de a mai exercita o

funcție publică și de demnitate publică și a mandatului de deputat, cu excepția

funcțiilor electorale, pe o perioadă de 3 ani. Iar din aceste rațiuni, consideră că

actul administrativ individual contestat este insuficient motivat.

septembrie 2021, contravine prevederilor art. 118 Cod administrativ, iar o

interpretare a alin. (3) al aceleiași norme, presupune că nemotivarea completă

a actului administrativ condiționează ilegalitatea acestuia.

292/15 din 15 septembrie 2021 este semnat de inspectorul de integritate Olga

Vizitiu din numele Inspectoratului de Integritate care este parte integrantă a

Aparatului Autorității Naționale de Integritate în conformitate cu art. 8, art. 16

din Legea cu privire la Autoritatea Națională de Integritate, nr. 132 din 17 iunie

2016 și Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 9 din 08 februarie

2018 privind aprobarea structurii și a efectivului-limită ale Autorității

Naționale de Integritate. Iar astfel, rezultă că actul de constatare nr. 292/15 din

15 septembrie 2021 a fost emis de o structură internă (fără personalitate

juridică) a Inspectoratului de Integritate în numele ultimei și semnată de

angajatul acesteia, în pofida faptului că funcțiile de exercitare a controlului

averii și intereselor personale, controlului privind respectarea regimului juridic

al conflictelor de interese îi revine Autorității Naționale de Integritate în unison

cu dispozițiile art. 5-6 din Legea cu privire la Autoritatea Națională de

Integritate, nr. 132 din 17 iunie 2016.

Autoritatea Națională de Integritate, nr. 132 din 17 iunie 2016, Autoritatea

6

Națională de Integritate constată încălcarea regimului juridic al conflictelor de

interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor.

constatare se întocmește de inspectorul de integritate (art. 19 lit. g) din Legea

cu privire Ia Autoritatea Națională de Integritate, nr. 132 din 17 iunie 2016),

însă se emite din numele Autorității Naționale de Integritate și se semnează de

conducerea ei (președinte, vicepreședinte).

de „întocmire” cu sintagma „emitere, semnare”, care dispun de o încărcătură

semantică distinctă. De altfel, conform art. 28 din Legea nr. 180 din 19

decembrie 2011 (abrogată), actul de constatare era emis de Comisia Națională

de Integritate și semnat de președintele acesteia.

292/15 din 15 septembrie 2021 este afectat de vicii esențiale de procedură, care

impun anularea in integrum a actului administrativ individual defavorabil

contestat.

POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE

Rîșcani, s-a admis acțiunea în contencios administrativ, înaintată de Dumitru

Diacov împotriva Autorității Naționale de Integritate și s-a anulat actul de

constatare nr. 292/15 din 15 septembrie 2021 emis de Autoritatea Națională de

Integritate.

EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL

apel nemotivat, iar la 27 martie 2023 apel motivat împotriva hotărârii din 10

noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, solicitând casarea

hotărârii cu emiterea unei noi decizii privind respingerea acțiunii.

POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL

apelul declarat de Autoritatea Națională de Integritate împotriva hotărârii din

10 noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, prin care s-a decis:

Se constată că Dumitru Diacov, a încălcat regimul juridic al

incompatibilităților, manifestat prin nesoluționarea în termen legal a situației

de incompatibilitate generată de exercitarea simultană a mandatului de ex-

deputat în cadrul Parlamentului Republicii Moldova validat în data de 09

decembrie 2014 și a funcției de Președinte în cadrul Fundației pentru

Democrație și progres. Se constată că Dumitru Diacov, a încălcat regimul

7

juridic al incompatibilităților, manifestat prin nesoluționarea în termen legal a

situației de incompatibilitate generată de exercitarea simultană a mandatului

de ex-deputat în cadrul Parlamentului Republicii Moldova validat în data de

20 martie 2019 și a funcției de Președinte în cadrul Fundației pentru

Democrație și Progres. Se decade Dumitru Diacov din dreptul de a mai exercita

o funcție publică și de demnitate publică și a mandatului de deputat, cu excepția

altor funcțiilor electorale, pe o perioadă de 3 ani, de la data la care a rămas

definitiv actul de constatare sau, respectiv, a rămas definitivă și irevocabilă

hotărârea judecătorească, în condițiile alin. (6)-(8) art. 23 al Legii nr. 133/2016

privind declararea averii și intereselor personale, cu înscrierea acestuia în

Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică

sau de demnitate publică (f.d.15-24).

consideră legală și întemeiată soluția instanței de fond privind ilegalitatea

actului de constatare nr. 292/15 din 15 septembrie 2021, prin care s-a constatat

că Dumitru Diacov, a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, or, în

ședința de judecată cu certitudine s-a stabilit lipsa încălcării regimului juridic

al incompatibilităților și nerespectarea termenului de desfășurare a procedurii

administrative.

manifestată prin nesoluționarea în termen legal a situației de incompatibilitate

generată de exercitarea simultană a mandatului de ex-deputat în cadrul

Parlamentului Republicii Moldova validat în data de 9 decembrie 2014 și a

funcției de Președinte în cadrul Fundației pentru Democrație și Progres,

instanța de apel a reținut că, instanța de fond just a stabilit că, în ședința de

judecată nu s-a confirmat faptul că, Dumitru Diacov, exercitând mandatul de

ex-deputat în cadrul Parlamentului Republicii Moldova validat în data de 09

decembrie 2014, a fost remunerat pentru exercitarea funcției de președinte al

fundației pentru Democrație și Progres, deținând funcția onorabilă de

președinte al fundației, în perioada 30 mai 2017 până la depunerea sesizării,

ceia ce denotă că, pretinsa încălcare a regimului juridic al incompatibilităților

reținută în Actul de constatare nr. 292/15 din 15 septembrie 2021 are la bază o

interpretare eronată și arbitrară a art. 70 alin. (1) al Constituției Republicii

Moldova și art. 3 lit. d) al Legii despre statutul deputatului, nr. 39 din 07 aprilie

1994.

argumentul apelantului privind existența situației de incompatibilitate. Or,

incompatibilitatea prevăzută la art. 70 alin. (1) al Constituției și art. 3 lit. d) al

Legii despre statutul deputatului nr. 39 din 07 aprilie 1994, este condiționată

de exercitarea unei funcții retribuite/remunerate, la caz se impune elucidarea

8

semnificației funcției retribuite și funcției remunerate, ceia ce rezultă și din

opiniei Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului nr. 96 din 17

martie 2014 la care în actul contestat a făcut referire și inspectorul ANI,

menționând că, prin noțiunea „retribuit” se înțelege a plăti cuiva o sumă de

bani pentru o muncă prestată, altfel spus, o remunerare, iar sensul termenului

„remunerare” este cel de încasare a unei sume de bani sau a unui/unor bunuri

în schimbul unei munci/activități prestate.

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, legea trebuie să fie

accesibilă persoanei și să fie previzibilă sub aspectul consecințelor sale (a se

vedea și Hotărârea Amann împotriva Elveției). În sensul Convenției, o normă

juridică trebuie să îndeplinească două condiții suplimentare: să fie accesibilă

oricărei persoane, lucru care se realizează, de regulă, prin publicare; să fie

enunțată cu claritate, astfel încât orice persoană să poată, în mod rezonabil, să

își conformeze conduita cunoscând consecințele juridice ale faptelor sale.

Această ultimă condiție nu este îndeplinită, spre exemplu, atunci când norma

legală nu prevede cu suficientă claritate condițiile în care autoritățile statale

pot să ia o anumită măsură, precum și mijloacele de verificare a îndeplinirii

condițiilor. În lipsa unor garanții procedurale, simpla existență fizică a normei

legale nu este suficientă pentru a fi calificată drept lege, în sensul Convenției.

nr. 26 din 10 noiembrie 2020 la acest aspect al clarității și previzibilității

legii,…46. Curtea reiterează că atât articolul 23 alin. (2), cât și articolul 54 alin.

(2) din Constituție presupun faptul că orice limitare a drepturilor fundamentale

trebuie să aibă loc, în mod obligatoriu, printr-o lege. Articolul 54 alin. (2) din

Constituție conține formula „prevăzută de lege”. Această formulă presupune

existenta unor exigențe care se referă la calitatea legii. Legea trebuie să fie

accesibilă pentru persoanele vizate, clară și previzibilă în privința efectelor

sale, adică trebuie să fie formulată cu o suficientă precizie pentru a le permite

persoanelor vizate, dacă este necesar, cu o consiliere juridică adecvată – să

prevadă, în mod rezonabil, consecințele pe care le presupune o anumită acțiune

și să-și conformeze conduita. Expresia „prevăzută de lege” presupune, inter

alia, un caracter previzibil suficient al termenilor legali pentru a le oferi

persoanelor indiciile corespunzătoare cu privire la circumstanțele și la

condițiile în care autoritățile pot recurge la măsuri care le afectează drepturile

garantate de Constituție…].

de constatare de către inspectorul de integritate și nu de către Autoritatea

Națională de Integritate cu încălcarea prevederilor legii, instanța de apel a

reținut că argumentul dat urmează a fi exclus din motivarea instanței de fond,

9

deoarece prevederile art. 19 lit. g) al Legii cu privire la Autoritatea Națională

de Integritate nr. 132 din 17 iunie 2016 (în redacția legii la momentul întocmirii

actului contestat), permit inspectorului de integritate să întocmească acte de

constatare în condițiile legii, iar în temeiul art. 38 alin. (1) al aceleiași Legi, în

urma controlului privind respectarea regimului juridic al conflictelor de

interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor, inspectorul de

integritate emite un act de constatare în cazul în care stabilește că, persoana

supusă controlului nu a declarat și nu a soluționat conflictul de interese sau a

emis/adoptat un act administrativ, sau a încheiat direct ori prin intermediul unei

persoane terțe un act juridic, sau a luat personal o decizie ori a participat la

luarea unei decizii cu încălcarea dispozițiilor legale privind conflictul de

interese; persoana supusă controlului s-a aflat ori se află în stare de

incompatibilitate; persoana supusă controlului a încălcat restricțiile prevăzute

de lege.

Autorității Naționale de Integritate precum că, actul de constatare nr. 292/15

din 15 septembrie 2021, este unul emis în conformitate cu normele legale. Or,

art.93 Cod administrativ, stabilește că, fiecare participant probează faptele pe

care își întemeiază pretenția. Prin derogare de la prevederile alin. (1), fiecare

participant probează faptele atribuite exclusiv sferei sale. Reglementări

suplimentare sau derogatorii sânt admisibile doar în baza prevederilor legale.

apelantei precum că, argumentele invocate în acțiunea înaintată în judecată de

către Dumitru Diacov, nu pot pune la îndoială legalitatea actului administrativ

emis.

EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS

recurs, împotriva deciziei din 21 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău,

solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și a hotărârii primei instanțe

și emiterea unei noi decizii de respingere a acțiunii ca neîntemeiată.

ARGUMENTELE RECURSULUI

a susținut că hotărârea Curții de Apel Chișinău este nejustificată. Recurentul

consideră că instanța de apel a emis o hotărâre total nemotivată, cu

interpretarea legilor contrar jurisprudenței, cu aprecierea arbitrară și

nerezonabilă a probelor anexate la dosar, fără a lua în considerație argumentele

Autorității Naționale de Integritate.

10

care au fost invocate pe parcursul examinării cauzei în instanțele ierarhic

inferioare, cărora le-a fost dată apreciere, redând conținutul prevederilor

normelor legale, dar fără a demonstra prin careva probe, încălcarea sau

aplicarea eronată de către instanța de apel a normelor legale aplicabile speței.

Diacov și reprezentantului acestuia avocatul Alina Valah copia recursului depus

de Autoritatea Națională de Integritate, cu înștiințarea despre posibilitatea

prezentării referinței.

Dumitru Diacov, a solicitat respingerea cererii de recurs ca fiind inadmisibilă.

LEGISLAȚIA RELEVANTĂ

„(1) Hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel

pot fi contestate cu recurs.”

„Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la

pronunțarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabilește un alt termen.”

„(1) Recursul este admis dacă:

a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată este contrară jurisprudenței

uniforme a Curții Supreme de Justiție;

b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții

Supreme de Justiție;

c) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces;

d) hotărârea sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe aprecierea

vădit nerezonabilă a probelor;

e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv;

f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea

competenței jurisdicționale.

(2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit. c) și d) pot fi invocate în recurs doar dacă au

fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.

(3) Aprecierea probelor dată de prima instanță și instanța de apel este obligatorie

pentru instanța de recurs, cu excepția cazului în care se invocă temeiul de la alin.(1) lit. d)

sau a cazului în care Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după trimitere la

11

rejudecare. La examinarea recursului într-o cauză care a fost trimisă anterior la rejudecare

pot fi prezentate probe noi dacă acestea au fost restituite nejustificat sau nu au fost reclamate

de către instanța de judecată contrar prezentului cod.”

”(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de

recurs. Dacă recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere

irevocabilă. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele

cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții

Supreme de Justiție și se comunică părților.

Alineatul (2) al aceluiași articol statuează la lit. h) că, recursul se declară inadmisibil

în special când recursul este vădit neîntemeiat.”

MOTIVAREA INSTANȚEI

atestă că, decizia a fost notificată Autorității Naționale de Integritate, în mod

electronic, la 20 iunie 2024. Cererea de recurs a fost înregistrată la 22 aprilie

2024, cu respectarea prevederilor art. 245 din Codul administrativ.

rezultă că admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului, urmează să însușească

în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de

legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele

citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs

care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

Justiție reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv

al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor

veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să

răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții

de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex

officio a erorilor de drept.

admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și

întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea

cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care

trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de

admisibilitate.

relevă temeiuri justificate care să convingă că există o aparență privind

interpretarea contrară a legii și aplicarea eronată a normelor de drept material

sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit

12

nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei

recurată.

recursul depus conține obiecții de fapt și de drept similare celor expuse în

cererea de chemare în judecată, care au fost analizate de către Curtea de Apel

Chișinău, fiind apreciate în mod corespunzător. În consecință, nu există

aparența unei încălcări a dreptului recurentului la soluționarea tuturor

argumentelor cu privire la judecarea cauzei în prima instanță, în modul în care

este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.

dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în

sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera

netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 2451 din Codul administrativ.

fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe

care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu

doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci

expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții,

instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

implică determinarea greșelilor imputate instanței de judecată și o minimă

argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care

se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea

pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către

Curtea de Apel Chișinău, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la

examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții

Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu

un control efectuat din oficiu.

admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale

a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și

interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios

administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont

pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de

ordin legal fundamental.

de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230].

13

Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât

prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură

în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei,

pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în

sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest

sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.

141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la

admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept,

și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea

Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

din Codul administrativ,

COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,

Declară inadmisibil recursul depus de Autoritatea Națională de

Integritate.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte Stela Procopciuc

Judecători Diana Stănilă

Ion Malanciuc

14