3ra-500/24 — anularea actului administrativ

La 27 iunie 2022, SRL „Scandis Grup” a depus acțiune în contencios administrativ împotriva Agenției de Mediu, terț Procuratura Generală, solicitând anularea dispoziției nr.01-d din 18 februarie 2022, eliberată de Agenția de Mediu cu privire la retragerea actului permisiv.

În motivarea acțiunii, a indicat că prin Avizul expertizei ecologice de stat nr. 05-5-5934/61 din 29 septembrie 2018, Agenția de Mediu a emis permisiunea de edificare a unor căsuțe de odihnă în or. Vadul lui Vodă, conform proiectului tehnic elaborat de SRL „Eximius”.

Reclamanta a executat lucrările de construcție în perioada 2018-2021 în temeiul certificatelor de urbanism și autorizației de construcție, în baza avizului ecologic respectiv.

La 4 mai 2022, a recepționat scrisoarea Agenției de Mediu nr. 10-51/1 din 23 februarie 2022, însoțită de Dispoziția nr.01-d din 18 februarie 2022, prin care Agenția a dispus retragerea avizului de mediu emis în 2018.

Neconformându-se cu această măsură, reclamanta a înaintat cerere prealabilă, solicitând anularea dispoziției, însă autoritatea nu a oferit răspuns în termenul legal prevăzut de art. 167 Cod administrativ.

Reclamanta a invocat că dispoziția contestată este lipsită de motivare în fapt, încălcând prevederile art. 31 și 118 Cod administrativ, întrucât autoritatea s-a limitat la invocarea unor dispoziții legale fără descrierea procedurii administrative, fără indicarea unui temei legal concret și fără efectuarea unui control efectiv.

A subliniat că măsura dispusă este nejustificată și disproporționată, fiind emisă fără audierea petiționarului, fără desfășurarea unei investigații complete și fără prezentarea unor probe care să susțină ingerința în dreptul dobândit legal în 2018.

A invocat de asemenea, art. 30 alin. (2) Cod administrativ și art. 54 alin. (2) din Constituție, subliniind că o intervenție asupra unei situații 1 juridice definitive este admisibilă doar dacă este absolut necesară pentru interesul public, iar în speță nu a fost prezentată o astfel de justificare.

A indicat că în lipsa unui temei expres și a unei expertize noi, autoritatea publică a exercitat discreționar și abuziv competențele sale, cu încălcarea principiului legalității și proporționalității.

Totodată, a arătat că dispoziția atacată nu coroborează dispozițiile legale invocate cu faptele concrete ale cauzei și nu face referire la vreo investigație, probă sau audiere desfășurată conform legii.

A invocat și jurisprudența CtEDO (Hentrich c. Franței), conform căreia o motivare sumară și formalistă a unui act administrativ defavorabil încalcă principiile unui proces echitabil și limitează posibilitatea reală de contestare.

În motivarea deciziei, instanța de apel a constatat că hotărârea primei instanțe a fost emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material, întrucât instanța de fond a ignorat natura normativă și procedurală a art. 11 alin. (8) din Legea nr. 160/2011, care permite autorității emitente inițierea procedurii de retragere a actului permisiv în alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1).

Curtea de Apel a reținut că sesizarea Procuraturii Generale a fost transmisă în temeiul unui denunț al Inspectoratului pentru Protecția 2 Mediului, organ cu atribuții de control, iar autoritatea publică a acționat în concordanță cu prevederile legale prin coroborarea acestei sesizări cu atribuțiile proprii.

De asemenea, instanța a considerat că nu este necesară existența unei investigații propriu-zise sau a unei expertize noi pentru retragerea actului permisiv, fiind suficientă constatarea unor elemente care justifică pierderea valabilității acestuia din perspectiva interesului public.

În opinia instanței de apel, dispoziția contestată conține suficiente elemente de motivare legală, iar lipsa unei justificări în fapt detaliate nu atrage nulitatea actului, în condițiile în care temeiul juridic a fost indicat, iar măsura dispusă a fost proporțională cu scopul urmărit.

Curtea de Apel a mai subliniat că autoritatea publică are un drept discreționar în ceea ce privește retragerea actului administrativ individual, iar instanțele de judecată nu sunt în drept să se substituie autorității în aprecierea oportunității măsurii adoptate, putând verifica doar legalitatea exercitării dreptului discreționar.

În consecință, instanța de apel a concluzionat că actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea cadrului normativ aplicabil, că reclamanta nu a demonstrat vreo vătămare concretă a drepturilor sale și că acțiunea este neîntemeiată.

A arătat că actul administrativ contestat este emis cu ignorarea cerinței imperativ prevăzute de art. 31 și 118 Cod administrativ privind obligativitatea motivării actelor administrative individuale, în special a celor defavorabile.

Agenția de Mediu s-a limitat la enumerarea unor prevederi legale, fără a indica temeiurile concrete de fapt și drept care justifică retragerea avizului 3 de mediu, fără descrierea procedurii administrative, fără audierea părților și fără efectuarea unei investigații reale.

A contestat interpretarea instanței de apel potrivit căreia motivarea nu ar fi obligatorie, subliniind că nicio dispoziție legală nu exceptează Agenția de Mediu de la această obligație, iar dreptul la motivare este o garanție fundamentală pentru apărarea drepturilor și contestarea legalității actelor emise.

A menționat că măsura dispusă prin dispoziția contestată este neproporțională și arbitrară, afectând un drept definitiv dobândit de reclamantă cu patru ani în urmă, în lipsa oricărei justificări privind interesul public superior.

Autoritatea publică a dispus retragerea actului permisiv în baza unei simple sesizări a Procuraturii Generale, fără a respecta prevederile legii nr. 160/2011 și nr. 235/2006, fără notificarea titularului, fără termen de remediere și fără constatarea unor fapte concrete de nelegalitate.

A subliniat că instanța de apel a ignorat complet jurisprudența CtEDO, potrivit căreia lipsa unei motivări efective încalcă dreptul la un proces echitabil, iar omiterea audierii petiționarului afectează dreptul la apărare.

Recurenta a invocat că autoritatea publică a acționat în mod abuziv, cu neglijarea obligației de a administra în mod complet și imparțial toate faptele relevante, iar instanța de apel a legitimat această conduită ilegală, fără o analiză reală a fondului litigiului.

Art. 245 Cod administrativ relevă că: „Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la pronunțarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabilește un alt termen.”

Art. 2451 din Codul administrativ prevede că: „(1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; d) hotărârea sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. 4 (2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit. c) și d) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel. (3) Aprecierea probelor dată de prima instanță și instanța de apel este obligatorie pentru instanța de recurs, cu excepția cazului în care se invocă temeiul de la alin.(1) lit. d) sau a cazului în care Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după trimitere la rejudecare. La examinarea recursului într-o cauză care a fost trimisă anterior la rejudecare pot fi prezentate probe noi dacă acestea au fost restituite nejustificat sau nu au fost reclamate de către instanța de judecată contrar prezentului cod.”

Art. 246 alin. (1) și (2) lit. h) Codul administrativ prevede că: „(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere irevocabilă. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se comunică părților. Alineatul (2) al aceluiași articol statuează la lit. h) că, recursul se declară inadmisibil în special când recursul este vădit neîntemeiat.”

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului urmează să însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se 5 referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs, nu relevă temeiuri justificate care să convingă că există o aparență privind interpretarea contrară a legii și aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurată.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că recursul depus conține obiecții de fapt și de drept similare celor expuse în cererea de chemare în judecată, care au fost analizate de către Curtea de Apel, fiind apreciate în mod corespunzător. În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în prima instanță, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate Curții de Apel și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către Curtea de Apel, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios 6 administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 și art. 246 alin.(2) lit. h) din Codul administrativ, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară ca inadmisibil recursul depus de SRL „Scandis Grup”. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Ion Malanciuc 7