CtEDO 02.10.2025 Auto

I.C. c. BELGIQUE

RESPONDENT
BEL
HOTĂRÂRE
02.10.2025
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
I.C. c. BELGIQUE (CtEDO, 2025)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 8575/20 I.C. împotriva Belgiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 2 octombrie 2025 într-un comitet compus din María Elósegui, președinte, Gilberto Felici, Diana Sârcu, judecători și Sophie Piquet, adjunctă la secțiunea f.f. cererea nr. 8575/20 împotriva Regatului Belgiei, inclusiv un resortisant malian, M. I.C. ( reclamanta, născută în 1985 și rezidentă în Mouchron, reprezentată de domnul P. Robert, avocat la Bruxelles, a sesizat Curtea la data de 5 februarie 2020, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( I. Niedlispacher, din cadrul Serviciului Public Federal de Justiție, decizia de a nu dezvălui identitatea reclamantului, observațiile părților, După ce au intenționat, face următoarea decizie: Cererea se referă la eficacitatea acțiunilor pe care reclamantul le-a dispus pentru a-și expune temerile de a fi persecutat în țara sa de origine în cadrul celei de-a șasea cereri de protecție internațională. La 29 ianuarie 2013, reclamantul a depus o primă cerere de protecție internațională în Belgia, indicând faptul că a fugit de pe Coasta de Fildeș, unde trăise de la nașterea sa până în 2010, anul în care părinții săi adoptivi fuseseră asasinați. September 2014, Consiliul pentru soluționarea litigiilor cu privire la cetățenii străini (inclusiv Consiliul pentru soluționarea litigiilor cu privire la străini) a respins în mod definitiv cererea respectivă. Reclamantul a prezentat o a doua cerere de protecție internațională, invocând evenimentele care au avut loc în Coasta de Sud și în Burkina Faso. Prin hotărârea din 16 ianuarie 2015, CCE a respins definitiv această cerere. La 9 martie 2015, reclamantul a prezentat o a treia cerere de protecție internațională, care se referea la evenimentele care au avut loc în Coasta de Fildeș și în Burkina Faso. A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauza C-482/99, ECLI:EU:C:2003:291, punctul 66. La 22 noiembrie 2016, după ce a locuit în Germania câteva luni, reclamantul a depus pentru prima dată o a patra cerere de protecție internațională, bazată pe riscul de persecuție pe care a declarat că a fugit în țara sa de origine din cauza homosexualității sale. Prin hotărârea din 16 martie 2017, CCE a confirmat decizia CGRA. Între timp, la 13 februarie 2017, reclamantului i s-a comunicat un ordin de părăsire a teritoriului. La 18 aprilie 2017, la 18 aprilie 2017, Comisia a înaintat o a cincea cerere de protecție internațională sub un alt nume, căreia nu i-a dat curs. La 14 august 2017, după ce a locuit în Țările de Jos câteva luni, reclamantul a depus o a șasea cerere de protecție internațională, invocând din nou homosexualitatea sa ca motiv de persecuție în țara sa de origine. În sprijinul acestei cereri, acesta a depus o mărturie, un certificat de monitorizare a asociației Rainbow House, un e-mail și un certificat de asociere olandeză Cultur- în Ontspannings Centrum COC a examinat documentele furnizate de reclamant și a declarat cererea inadmisibilă pe motiv că reclamantul nu a furnizat elemente noi de natură să răstoarne sau să reconsidere constatările anterioare. Prin hotărârea din 29 august 2019, CCE a confirmat această decizie. În interval de timp, la 15 februarie 2018, reclamantului i s-a notificat un ordin de părăsire a teritoriului. Cu ocazia introducerii cererii sale în fața Curții și a schimbului de informații între părți, reclamantul se afla întotdeauna pe teritoriul belgian. Curtea nu a fost informată cu privire la nicio schimbare ulterioară a situației sale. Invocând articolele 3 și 13 din convenție, reclamantul susține că organismele de azil nu au efectuat o examinare completă, riguroasă și serioasă a riscului de persecuție din țara sa de origine, reproșându-le în special că au luat în considerare mai multe elemente și documente esențiale pe care le-a furnizat în sprijinul cererilor sale de protecție internațională. EVALUAREA CURȚII 13. Curtea consideră că nu este necesar să se ia o decizie cu privire la excepțiile de la obligarea guvernului, deoarece cererea este, în orice caz, inadmisibilă din motivele următoare. 14. Principiile generale referitoare la eficacitatea căilor de atac în materie de distanță forțată din străinătate, în special a reclamanților de azil deportați, au fost expuse în hotărârea M.S.S. c. Belgia și Grecia ([GC], n 30696/09, § 286 293, CEDH 2011; a se vedea, de asemenea, mai recent, E.H. c. Franța, n 39126/18, § 174 179, 22 Iulie 2021, precum și referințele menționate mai sus. Curtea amintește, de asemenea, că toate căile de atac oferite de dreptul intern pot îndeplini cerințele articolului 13, chiar dacă niciunul dintre cei care nu răspund integral la aceasta ( Khlaifia și alții c. Italia [GC], n 16483/12, § 268, 15 decembrie 2016 și, mai recent, Moustahi c. Franța, n 9347/14, § 150, 25 iunie 202015). În cazul de față, Curtea arată că t ă ț ii formulate de reclamant se referă numai la caracterul efectiv al celei de a sasea proceduri pe care le-a introdus în f a ț ii de azil, adică cele responsabile cu evaluarea dacă c o n d i ț ii le pentru acordarea unei protec ț ii interna ț ionale erau îndeplinite, în special, cu privire la o cerere multiplă, de a se examina dacă reclamantul prezentase elemente noi. În special, CGRA și CCE nu au efectuat o examinare riguroasă și atentă a elementelor pe care le-a furnizat în sprijinul celei de a șasea cereri de protecție internațională (punctul 12 de mai sus). În această privință, Curtea constată, în primul rând, că reclamantul nu este prevăzut în casarea administrativă în fața Consiliului de Stat pentru a contesta hotărârea CCE prin care se confirmă decizia CGRA (punctul 9 de mai sus), privându-se astfel de un control jurisdicțional al deciziei pe care o soluționează în fața Curții și, prin urmare, de o șansă de a obține statutul pe care îl revendică (F.O. și G.H. c. Belgia (dec.), nr. 9568/22, § 29, 16 aprilie 2024). De altfel, el nu a sesizat Consiliul de Stat în privința hotărârilor CEC referitoare la cererile sale anterioare de protecție internațională (punctele 2, 3 și 6 de mai sus), nici nu a sesizat CCE împotriva hotărârii CGRA privind a treia sa cerere de protecție internațională (punctul 4 de mai sus). În al doilea rând, Curtea consideră, pe lângă Guvern, că, astfel cum a fost formulat de reclamant, acesta urmărește, de fapt, să conteste relevanța elementelor reținute de organismele de azil pentru a ajunge la concluzia la care au ajuns cu privire la cea de a șasea cerere de protecție internațională. Or, Curtea constată că raționamentul organismelor de azil este susținut și reamintește în această privință că, atunci când a avut loc o procedură internă privind faptele în litigiu, acesta nu intră în sfera sa de competență de a înlocui propria sa viziune a faptelor cu cea a instanțelor și a instanțelor interne, cărora, în principiu, trebuie să li se atribuie datele colectate de acestea K.I. c. Franța, n 5560/19, § 121, 15 aprilie 2021). 18. În al treilea rând, Curtea amintește, de asemenea, că, în cazul reclamanților de azil decăzuți, riscul de a fi supuși unui tratament contrar articolelor 2 și 3 din Convenție în țara lor de origine nu rezultă, în sine, din respingerea cererii lor de protecție internațională, ci din expulzarea lor care, dacă este cazul, poate ridica o problemă în ceea ce privește aceste dispoziții și, prin urmare, să angajeze răspunderea statului reținut în acest sens (F.O. și G.H.c. Belgia, decizia menționată anterior, § 35 și referințele menționate anterior). Prin urmare, într-un sistem precum cel existent în Belgia, în care examinarea unei cereri de protecție internațională, pe de o parte, și adoptarea unei eventuale măsuri de către un stat membru, pe de altă parte, fac obiectul unor proceduri și căi de atac separate (F.O. și G.H.c. Belgia, decizia menționată anterior, § 35), care este în scopul de a elimina măsura de la distanță (în acest caz, ordinul de a părăsi teritoriul) că reclamanții de azil care invocă un interdicție în temeiul art. 2 și 3 din Convenție trebuie să beneficieze de o acțiune efectivă, astfel cum este garantată prin art. 13 din Convenție. Or, Curtea constată că reclamantul nu a contestat ordinele de părăsire a teritoriului care i-au fost notificate (punctele 5, 7 și 10) pe de altă parte, după cum subliniază guvernul, reclamantul ar putea, în cazul în care punerea în aplicare a măsurii în cauză ar fi iminentă, să introducă o acțiune în regim de suspendare în extremă urgență în fața CCE, care este suspensivă de drept (F.O. și G.H.c. Belgia , decizie menționată anterior, punctul 36.21. În cazul în care reclamantul susține în general, în observațiile sale, că acțiunile disponibile pentru contestarea unei măsuri de injumătățire nu sunt efective, Curtea nu poate decât să reamintească că nu se pronunța în la F.O. și G.H.c. Belgia, decizia menționată anterior, § 39, precum și referințele menționate anterior. În plus, pe lângă faptul că nu a introdus niciodată o acțiune în anulare și în suspendare împotriva ordinelor de părăsire a teritoriului care i-au fost notificate (punctul 20 litera (c) Mai sus), Tribunalul nu a formulat obiecțiuni în formularul său de cerere în fața Curții pentru a se plânge de faptul că acțiunea în fața CCE împotriva unui ordin de părăsire a teritoriului. 22. În acest punct, Curtea ia notă de exemplele de jurisprudență pe care guvernul le-a elaborat în scopul de a stabili eficacitatea acțiunilor pe care le menționează (a se vedea, de asemenea, F.O. și G.H.c. Belgia , decizie menționată anterior, alineatul (22). Aceasta arată, de asemenea, că, în cadrul unui exemplu dat de reclamant în sprijinul tezei sale potrivit căreia acțiunea în anulare în fața CCE este inechitabilă pentru a contesta un ordin de părăsire a teritoriului, reclamantul de azil dezgropat despre care se vorbește nu a invocat un motiv referitor la risc în cazul retrimiterii în țara sa de origine, ci s-a plâns doar de calitatea examinării, care a fost făcută de organismele de azil în cadrul cererii sale de protecție internațională. Prin urmare, exemplul în cauză nu este de natură să susțină afirmațiile de performanță formulate de solicitant. 23. În cele din urmă, Curtea precizează că concluzia la care se referă în speță nu aduce atingere niciunei eventuale revizuiri, în cadrul unei alte cauze și în lumina hotărârilor pronunțate de instanțele naționale, a eficienței căilor de atac existente în materie de expulzare a reclamanților de azil decăzuți. 24. Curtea consideră că: a presupune că reclamantul dispune de un cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 23 octombrie 2025. {semnătură_p_1} {semnătură_p_2} Sophie Piquet María Elósegui Grefier adjunct f.f. președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă