2ra-1144/24 — privind repararea prejudiciului material si moral în temeiul legii nr.1545

2ra-1144/24 — privind repararea prejudiciului material si moral în temeiul legii nr.1545 (Curtea Supremă de Justiție, 2025)

Î N C H E I E R E

cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat de către Ministerul

Justiției al Republicii Moldova,

în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată înaintată de

Bejenaru Stanislav împotriva Ministerul Justiției al Republicii Moldova,

intervenienți accesorii Procuratura Generală a Republicii Moldova și

Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, privire la încasarea prejudiciului

moral, cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și instanțelor de judecată,

împotriva deciziei din 26 septembrie 2024 a Curții de Apel Cahul, prin care

s-au admis apelurile declarate de Ministerul Justiției al Republicii Moldova și

de intervenientul accesoriu Procuratura Generală a Republicii Moldova și s-a

modificat hotărârea din 05 iunie 2023 a Judecătoriei Cahul, sediul central,

(Dosarul nr. 2ra-1144/24

Nr. PIGD 2-22045697-01-2ra-04122024)

Recurs declarat după 01 septembrie 2023. Recursul vădit neîntemeiat, în temeiul art.

433 (1) lit. f) din Codul de procedură civilă. Dezacordul recurentului cu decizia instanței

de apel nu constituie un temei de casare a ei.

Au examinat anterior cauza judecătorii:

Prima instanță: Judecătoria Cahul, sediul central (A. Bologan)

Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul (G. Vavrin, N. Bondarenco, V. Movilă)

07 mai 2025

Textul corespunde originalului

Examinând în lipsa părților admisibilitatea recursului declarat de

Ministerul Justiției al Republicii Moldova,

Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din

Stela Procopciuc, Președinte,

Oxana Parfeni

Gheorghe Stratulat, judecători,

constată următoarele:

ÎN FAPT

judecată împotriva Ministerului Justiției, intervenienți accesorii Procuratura

Generală și Ministerul Finanțelor, privind repararea prejudiciului cauzat prin

acțiunile ilicite ale organului de urmărire penală, procuraturii și instanțelor

judecătorești.

Anticorupție a pornit cauza penală nr.XXXXXX conform elementelor

infracțiunii prevăzute de art.XXX alin.(X) din Codul penal. Temei de

urmărire penală a servit plângerea cet. Bondarenco Igor, înregistrată la 30

martie 2018 la DGT Sud a CNA, privind pretinse fapte ilegale de abuz de

serviciu comise de persoane publice din cadrul Biroului Vamal Sud.

emisă în cadrul cauzei penale nr. XXXXXX, Bejenaru Stanislav a fost

recunoscut în calitate de bănuit, în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.XX

alin.(X) din Codul penal.

Anticorupție, oficiul Sud, Anatolie Ciuleacu, s-a dispus scoaterea sa de sub

urmărire penală, referitor la incriminarea infracțiunii prevăzute de art.XXX

alin.(X) din Codul penal, deoarece acțiunile sale nu întrunesc elementele

infracțiunii, iar în motivarea ordonanței s-a indicat faptul că nu s-au probat

elementele infracțiunii în faptele săvârșite de către bănuit.

ale organului de urmărire penală și procuraturii se determină luând în

considerare gravitatea infracțiunii de a cărei săvârșire a fost bănuit. Respectiv

prin ordonanța de recunoaștere în calitate de bănuit, i-a fost imputată

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.XXX alin.(X) din Codul penal, și

anume folosirea situației de serviciu, dacă aceasta a cauzat daune în proporții

considerabile intereselor publice sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege

ale persoanelor fizice sau juridice, care se pedepsește cu amendă în mărime

de 650 la 1150 unități convenționale sau cu închisoare de până la 6 ani, în

ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a

exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

ce constituie o bănuială destul de serioasă, cu un puternic impact negativ atât

1

asupra imaginii sale personale și profesionale, cât și asupra întregii familii. În

cadrul procesului a fost nevoit să dea explicații, să prezinte probe, iar organul

de urmărirea penală și procuratura în loc să contribuie la curmarea acestor

abuzuri, dimpotrivă, prin înaintarea neîntemeiată față de el a bănuielii de

comiterea a infracțiunii, i s-a cauzat stare de nervozitate, stres, frustrare și

dezamăgire, care la rândul lor au generat insomnie și cefalee, consecințe ce

au reflectat asupra sa și familiei sale.

cauzate prin tragere ilegală la răspundere penală o are durata urmăririi penale,

care a fost pornită la 05 octombrie 2018, ordonanța de recunoașterea în

calitate de bănuit a fost emisă la 24 iulie 2019, iar ordonanța de scoaterea sa

de sub urmărire penală a fost emisă la 24 iulie 2020, respectiv urmărirea

penală a durat aproximativ un an și trei luni, perioadă în care a trăit stări de

umilință, disconfort enorm, or, acționând licit și cu bună-credință i s-au

imputat neîntemeiat comiterea infracțiunii prevăzute de art.XX alin.(X) din

Codul penal.

prejudiciului moral este criteriul echității, care exprimă că indemnizația

trebuie să prezinte o justă și integrală despăgubire. Reieșind din cele relatate

anterior, gravitatea suferințelor morale, disconfortul psihologic emoțional,

starea de stres, nervozitate cauzată prin acțiunea ilicită de recunoaștere în

calitate de bănuit în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.XX alin.(X) din

Codul penal, motiv din care consideră că suma de 100 000,00 de lei va fi una

echitabilă în vederea atenuării suferințelor morale cauzate.

beneficiul său din contul bugetului de stat, prin intermediul Ministerului

Justiției, prejudiciul moral cauzat prin acțiunea ilicită de tragere la răspundere

penală ale organului de urmărire penală și procuraturii, în cuantum de

100 000,00 de lei, precum și cheltuieli de judecată suportate.

POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE

s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Bejenaru Stanislav.

S-a încasat de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Justiției al RM,

în beneficiul lui Bejenaru Stanislav suma de 10000,00 de lei cu titlu de

prejudiciu moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală,

ale procuraturii, și suma de 5000,00 de lei cu titlu de cheltuieli legate de

asistența juridică la examinarea prezentei cauze, iar în total suma de 15000,00

de lei. Pretențiile reclamantului Bejenaru Stanislav, cu privire la repararea

prejudiciului moral, în partea ce excede suma adjudecată, s-a respins ca

neîntemeiate.

EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL

iunie 2023, prin intermediul poștei terestre (f.d.90), Ministerul Justiției al RM,

2

a declarat apel nemotivat (f.d.83/84; 87/88), la 04 august 2023, prin

intermediul poștei electronice (f.d. 113), iar la 09 august 2023, prin

intermediul poștei terestre (f.d.135), a depus motivarea apelului împotriva

hotărârii din 05 iunie 2023 a Judecătoriei Cahul, sediul central, solicitând

admiterea cererii de apel, casarea hotărârii primei instanțe în partea admiterii

parțiale a cererii de chemare în judecată, cu emiterea unei noi decizii în

această parte prin care acțiunea să fie respinsă ca fiind neîntemeiată

(f.d.114/120; 121/133).

(f.d.100), iar la 30 iunie 2023 a prezentat motivarea apelului împotriva

hotărârii din 05 iunie 2023 a Judecătoriei Cahul, sediul central, solicitând

casarea hotărârii și pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii ca

fiind neîntemeiată (f.d.102/104).

POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL

apelurile declarate de Ministerul Justiției al RM și de intervenientul accesoriu

Procuratura Generală a RM. S-a modificat hotărârea din 05 iunie 2023 a

Judecătoriei Cahul, sediul central, în partea încasări a prejudicialului moral,

prin micșorarea cuantumului despăgubirilor prejudiciului moral adjudecate,

de la suma de 10 000,00 de lei la suma de 5000,00 de lei. În rest, hotărârea

din 05 iunie 2023 a Judecătoriei Cahul, sediul central, s-a menținut (f.d. 175;

176-183).

alin.(3), art. 284 alin.(1) și (2), art. 524, art.525 alin.(1) din Codul de

procedură penală, art.2007 alin.(1) lit.a), art.2037 alin.(1) din Codul civil,

precum și prevederile Legii nr.l545-XIII din 25 februarie 1998 privind modul

de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, a conchis

despre temeinicia pretențiilor apelantului-Ministerul Justiției al RM și a

intervenientului accesoriu Procuratura Generală a RM, în coroborare cu

materialele cauzei și cele constatate de către instanța de fond, și a ajuns la

concluzia că, la caz, sânt întrunite condițiile reparării de către stat a

prejudiciului moral lui Bejenaru Stanislav.

privința lui Bejenaru Stanislav nu s-a manifestat factorul represiv al

autorităților statului, or mersul urmăririi penale a fost pasiv în raport cu

persoana pârâtului, așa cum nu s-au aplicat măsuri preventive în privința lui

Bejenaru Stanislav, nu a fost reținut/arestat, nu a fost pus sub urmărire penală,

percheziționat, nu abundă cu acțiuni de urmărire penală în care este implicat

pârâtul.

în raport cu materialele cauzei, prima instanță nu a stabilit corect suma ce

urmează a fi încasată cu titlu de prejudiciu moral, din care considerente

3

apelurile declarate de Procuratura Generală și Ministerul Justiției urmează a

fi admise în acest sens, cu modificarea hotărârii primei instanțe, prin

micșorarea cuantumului prejudiciului moral încasat

corect circumstanțele cauzei și valorificând prejudiciul moral suportat de

reclamant în corespundere cu prevederile legislației în vigoare, a admis parțial

acțiunea, însă suma de 10000,00 de lei încasată de instanța de prim nivel este

una exagerată în raport cu criteriile stabilite la caz și principiul general al

echității. Or, despăgubirile pentru prejudiciul moral trebuie să fie juste,

raționale și echitabile, adică trebuie stabilite în așa fel, încât să asigure efectiv

o compensare suficientă și nicidecum exagerată a prejudiciului moral cauzat.

referire la faptul că Bejenaru Stanislav nu a prezentat probe care ar confirma

prejudiciul moral cauzat prin acțiunile organelor de urmărire penală, nefiind

temei de a genera obligațiunea statului la repararea acestuia, dat fiind că acest

argument poartă un caracter declarativ și formal, fiind contrar prevederilor

art.2007 alin.(1) lit.a) și 2037 din Codul civil și Legii nr.1545 din 25 februarie

1998 privind repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organului

de urmărire penală, procuraturii și instanțelor judecătorești.

încasarea cheltuielilor de asistență juridică suportată în prezenta cauză civilă

în sumă de 5000,00 de lei, instanța de apel a considerat că prima instanță

întemeiat a admis integral pretențiile reclamantului Bejenaru Stanislav,

întrucât cheltuielile de asistență juridică la suma 5000,00 de lei au fost

demonstrat prin probe pertinente și concludente. Cuantumul cheltuielilor de

asistență juridică în mărime de 5000,00 de lei, instanța de apel îl apreciază ca

fiind unul real, necesar și rezonabil ca mărime, reieșind din complexitatea

cauzei, volumul de muncă a avocatului la pregătirea acțiunii civile și la durata

procesului civil.

EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS

împotriva deciziei din 26 septembrie 2024 a Curții de Apel Cahul, prin care a

solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii

primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.

20.1. În motivarea recursului, recurentul a indicat motivele de fapt și de

drept invocate pe parcursul examinării cauzei în prima instanță și instanța de

apel, suplimentar a invocat că instanțele de judecată ierarhic inferioare nu au

pătruns în esența cauzei, apreciind greșit și arbitrar probele, superficial și

incorect solicitările cu care a fost investită. Ceea ce impută, în esență, că atât

prima instanță cât și instanța de apel nu au cercetat multiaspectual, complet,

nepărtinitor și nemijlocit probatoriul administrat, fixând la bază argumente

iluzorii, bazate pe ipoteze de ordin subiectiv, prezentate faptic de reclamant.

4

20.2. În contextul dat, a considerat necesar de a evidenția faptul că decizia

contestată conține lacune și este dictată de concluzii nemotivate. Or, nu de

puține ori, atât practica CEDO cât și doctrina au învederat că motivarea unei

hotărâri asigură părților drepturi concrete, efective, ce implică materializare

și nu doar ipotetice. Or, motivarea trebuie să justifice prin forța logicii,

raționamentelor, probelor și normelor de drept, toate elementele care compun

legalitatea actului judecătoresc, însă, la caz, această exigență lipsește integral,

ce denotă un viciu și o omisiune a judecătorului de a aduce motive suficiente,

în baza cărora Ministerul Justiției al RM și Procuratura Generală a RM au fost

lipsite de dreptul de a înțelege motivele respingerii probelor sale, motive

destul de serioase încât de această motivare să depindă aprecierea legalității

și corectitudinii hotărârii judecătorești.

20.3. Subsecvent, a mai susținut că instanțele de judecată ierarhic

inferioare, prin memoriul hotărârilor sale, nu oferă putere de convingere, or,

aceasta trebuia temeinic motivată și să cuprindă raționamentul logico-juridic

al magistratului care pronunță hotărârea de admitere parțială. În concluzie, a

susținut că soluțiile instanțelor inferioare urmează a fi anulate, cu emiterea

unei decizii legale și juste de respingere a cererii ca neîntemeiată. Or, soluția

adoptată de instanța de judecată, prin decizia contestată, nu este compatibilă

cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 §

1 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale

Omului.

20.4. Totodată a notat că pentru a pretinde în special la repararea

prejudiciului moral cauzat prin încălcarea dreptului pretins a fi încălcat în

speță, reclamantul în cererea de chemare în judecată urma să dovedească

prejudiciul moral sub aspectul existenței (care suferințe fizice sau psihice) și

prin care probe, se confirmă argumentele invocate de acesta (art. 117-119 din

Codul de procedură civilă), or, nerespectarea principiului probațiunii statuat

la art.118 din Codul de procedură civilă, va constitui o încălcare flagrantă a

prevederilor art.6 a CEDO.

20.5. Cu referire la compensarea prejudiciului moral, potrivit prevederilor

art. 11 din Legea nr. 1545/1998, a reiterat că atât instanța de fond cât și

instanța de apel au ignorat în totalitate prevederile art. 219 alin.(4) din Codul

de procedură penală.

20.6. A mai menționat că instanțele de judecată inferioare nu sau respectat

prevederile art. 94 și art. 96 din Codul de procedură civilă, or, cheltuielile de

judecată sub forma de asistență juridică urmau a fi compensate proporțional

părții admise din pretenții, prin marjă de apreciere, că au fost reale, necesare

si rezonabile, însă nu așa cum a solicitat expres reclamantul și apreciate greșit

de instanțele de judecată ierarhic inferioare.

poștei electronice, a expediat în adresa lui Bejenaru Stanislav, precum și

intervenienților accesorii, copia recursului declarat de Ministerul Justiției al

RM, împotriva deciziei din 26 septembrie 2024 a Curții de Apel Cahul, creând

5

astfel participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare

a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru asigurarea respectării

principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi, posibilitatea de

depunere a referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de expediere anexată

la materialele dosarului (f.d.204).

intervenienții accesorii, au recepționat copia recursului, fapt confirmat prin

extrasul din poșta electronică anexat la materialele cauzei (f.d. 205/206),

aceștia nu și-au valorificat dreptul procedural respectiv și nu au depus

referințe, prin care să-și expună opinia referitor la recursul declarat de

Ministerul Justiției al RM, împotriva deciziei din 26 septembrie 2024 a Curții

de Apel Cahul.

LEGISLAȚIA RELEVANTĂ

următoarele:

„Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

integrale, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu

poate fi restabilit.”

de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care:

f) recursul este vădit neîntemeiat.

reglementează că, recursul este admis dacă:

b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții

Supreme de Justiție;

e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea

vădit nerezonabilă a probelor;

(2)Temeiurile menționate la alin. (1) lit. d)-f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost

invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.

,,În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433,

completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară

recursul inadmisibil. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar

faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a

Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”

MOTIVAREA INSTANȚEI

menționează că, Curtea de Apel Cahul a pronunțat dispozitivul deciziei în

ședință publică la 26 septembrie 2024.

la 11 noiembrie 2024, Curtea de Apel Cahul a expediat părților, prin

6

intermediul oficiului poștal, copia deciziei integrale din 26 septembrie 2024,

însă, date privind recepționarea acesteia lipsesc la dosar.

recursul declarat de Ministerul Justiției al RM, la 19 noiembrie 2024, se

consideră depus în termenul stabilit de art.434 din Codul de procedură civilă

(a se vedea pct.23).

notează că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă

motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432

din Codul de procedură civilă (în redacția Legii nr. 246 din 31 iulie 2023, în

vigoare de la 01 septembrie 2023).

drept temei de declarare a recursului au fost invocate prevederile art. 432 alin.

(1) lit. b, e) din Codul de procedură civilă (a se vedea pct. 25).

este vădit neîntemeiat, astfel că norma prevăzută de art.432 alin.(1) lit.b) din

Codul de procedură civilă, se referă la schimbarea sau consolidarea

jurisprudenței Curții Supreme de Justiție prin admiterea recursului. Aplicarea

acestui temei de recurs ține de discreția Curții Supreme de a-și extinde,

uniformiza sau schimba jurisprudența. Pentru ca acest argument să fie invocat

în mod temeinic, recursul trebuie să confirme lipsa jurisprudenței Curții

Supreme cu privire la problemele de drept invocate în recurs, existența unei

jurisprudențe contradictorii a Curții Supreme cu privire la acestea, fie

modificarea circumstanțelor sociale sau juridice care să justifice schimbarea

practicii uniforme a Curții Supreme de Justiție. Niciuna dintre aceste situații

nu este invocată în recurs. Prin urmare, și în acest aspect acesta este vădit

neîntemeiat.

justiție pe categoria dată de litigii este una vastă și uniformă, respectiv nu se

constată că decizia contestată ar fi contrară acesteia.

civilă, recurentul susține că decizia instanței de apel este arbitrară și bazată pe

aprecierea vădit nerezonabilă a probelor.

art.432 alin.(1) din Codul de procedură civilă, noțiunea de hotărâre arbitrară

ori de apreciere vădit nerezonabilă a probelor urmează a fi stabilită în

coraportul dintre mai multe principii.

alin.(1) lit.e) din Codul de procedură civilă, Curtea Supremă de Justiție ține

cont, inclusiv, de sensul atribuit acestei noțiuni de Curtea Europeană a

Drepturilor Omului. Astfel, de exemplu, în cauza Bochan v. Ucraina (nr. 2),

5 februarie 2015, § 62, Curtea Europeană a notat că o decizie judecătorească

7

este arbitrară dacă, în esență, nu are nicio bază juridică în dreptul intern și nu

stabilește nicio legătură între faptele litigiului, legea aplicabilă și rezultatul

procedurii. Curtea Europeană consideră că o asemenea decizie reprezintă o

„denegare a dreptății”. De asemenea, în cauza Balliktaș Bingöllü v. Turcia,

22 iunie 2021, § 75, Curtea Europeană a notat că se poate considera că printr-

o decizie judecătorească a fost comisă o „eroare vădită” dacă instanța a comis

o eroare de drept sau de fapt pe care nicio instanță rezonabilă nu ar comite-o

vreodată și că aceasta este aptă să perturbe caracterul echitabil al procedurii.

actele normative, la interpretarea actului normativ se ține cont de nota de

fundamentare, care a însoțit proiectul actului normativ respectiv și de alte

documente care permit identificarea voinței autorității publice care a adoptat,

a aprobat sau a emis actul normativ.

următoarele: „...Utilizarea noțiunii de „hotărâre arbitrară” derivă din practica

CtEDO, fiind utilizată pentru a defini situația în care judecătorii nu aduc nici

o motivare pentru deciziile/hotărârile luate, sau când acestea sunt bazate pe

greșeli evidente de fapt sau de drept comise de judecători. În esență, la

categoria hotărârilor arbitrare ar putea fi atribuite și cele pronunțate cu bună

știință contrar legii (în contextul art. 307 din Codul penal)…”. Iar, în nota de

subsol la textul menționat în paragraful precedent, nota informativă aduce mai

multe exemple din jurisprudența CtEDO în care hotărârile au fost considerate

arbitrare sau bazate pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor. Nota de

subsol menționează următoarele în ceea ce privește cauzele civile: „Exemple

de procedură civilă: Respingerea fără o motivarea clară a unui recurs într-o

cauză civilă și menținerea unei decizii care era în mod clar contrară

circumstanțelor cauzei, chiar dacă recurentul indica expres asupra acestei

contradicții (a se vedea cauza Dulaurans v. France, 2000, § 38); Refuzul

judecătorilor, fără vreun motiv, de a anula ordinul de eliberare din funcție,

care era bazat pe un raport de evaluare a performanțelor anulat anterior de

aceiași judecători (cauza Tel v. Turkey, 2017); Anularea de către instanța de

recurs a deciziei instanței de fond (prin care au fost acordate compensații

prevăzute de legislația muncii) fără a explica în vreun fel acest lucru și fără a

face referire la lege, care prevedea aceste compensații (cauza Anđelković v.

Serbia, 2013; Lazarević v. Bosnia and Herzegovina, 2020).

arbitrară” urmează a fi definită prin prisma jurisprudenței CtEDO. În

jurisprudența sa, CtEDO deseori folosește împreună sintagmele „hotărârea

arbitrară” și hotărâre „bazată pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor”,

fără a face o distincție clară între ele. Nota informativă menționează totuși că

„la categoria hotărârilor arbitrare ar putea fi atribuite și cele pronunțate cu

bună știință contrar legii (în contextul art. 307 Cod penal)”. Rezultă că în cazul

hotărârii arbitrare, carența principală vizează încălcarea unei norme legale

imperative, adică a unei prevederi normative care nu oferă nicio discreție

8

judecătorului. Lipsa discreției poate rezulta din claritatea textului prevederii

normative, fie din practica uniformă și clară de aplicare a normei. Această

carență nu se poate datora unei simple greșeli, ci trebuie comisă cu bună

știință sau ca urmare a unei erori inexplicabile. Suntem în prezența unor

asemenea situații atunci când instanța de judecată adoptă o hotărâre ce

contravine unei norme imperative invocate participanții la proces sau de

instanța judecătorească ierarhic superioară, fără a explica convingător de ce

nu aplică acea normă.

Constituționale din Hotărârea nr.2 din 16 ianuarie 2025 (pct.149-150), potrivit

căreia pentru a elucida înțelesul textelor contestate (inter alia ”hotărâre

arbitrară”), destinatarii pot avea în vedere, inclusiv, sensul atribuit acestei

noțiuni de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, de exemplu, în

cauza Bochan v. Ucraina (nr. 2), 5 februarie 2015, § 62, Curtea Europeană a

notat că o decizie judecătorească este arbitrară dacă, în esență, nu are nicio

bază juridică în dreptul intern și nu stabilește nicio legătură între faptele

litigiului, legea aplicabilă și rezultatul procedurii. Curtea Europeană consideră

că o asemenea decizie reprezintă o „denegare a dreptății”. De asemenea, în

cauza Balliktaș Bingöllü v. Turcia, 22 iunie 2021, § 75, Curtea Europeană a

notat că se poate considera că printr-o decizie judecătorească a fost comisă o

„eroare vădită” dacă instanța a comis o eroare de drept sau de fapt pe care

nicio instanță rezonabilă nu ar comite-o vreodată și că aceasta este aptă să

perturbe caracterul echitabil al procedurii.

ar justifica constatarea că hotărârile contestate ar fi emise contrar normelor

imperative aplicabile speței, precum și nici instanța de recurs nu a stabilit din

textele hotărârilor contestate, raportate la circumstanțele cauzei.

probelor” se referă la aprecierea probatoriului. Pentru admiterea unui recurs

în baza acestei sintagme este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor

condiții: a) hotărârea să se bazeze pe o aprecierea eronată a probelor; b)

aprecierea să fie vădit nerezonabilă; c) hotărârea contestată se bazează în mod

determinant pe această apreciere.

admiterea recursului în temeiul art.432 alin.(1) lit.e) din Codul de procedură

civilă, adică să fie evidentă pentru un profesionist și să nu poată fi explicată

rațional. De asemenea, această eroare trebuie să fie determinantă pentru

soluția din hotărârea contestată. Îi revine recurentului obligația să convingă

instanța de recurs că aceste elemente sunt întrunite.

invocate în cadrul judecării anterioare a cauzei, asupra cărora instanța de apel,

s-a pronunțat corespunzător cu respectarea prevederilor legale.

9

a situației (redată în cererea de apel), nu constituie temei de casare a deciziei

contestate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are un caracter

devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII din Codul de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către

instanțele ierarhic inferioare. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul

dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt

în afara controlului instanței de recurs.

civilă, în cazul invocării inclusiv în recurs de către recurent a temeiurilor

conținute la art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

verifică sub aspectul dat temeiurile recursului.

jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este

absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct.

38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul

condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință

de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile

de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel

(Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în

sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest

sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1,

p.141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la

admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept,

și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se

vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Ministerului Justiției al RM, în suplimentul la recurs, cu titlu de practică

unitară, Completul de judecată menționează că nu poate fi apreciată ca fiind

o practică uniformă a Curții Supreme de Justiție, întrucât aceasta a fost

pronunțată în perioada anterioară modificării orientării jurisprudențiale în

materia interpretării normelor legale aplicabile spețelor ce vizează aceeași

problematică.

prezent, practica Curții Supreme de Justiție a evoluat, iar soluțiile recente pe

marginea unei astfel de categorii de litigii oferă o apreciere distinctă (a se

10

vedea de exemplu: cauza Mihail Jelezoglo vs Ministerul Justiției al RM –

dosar nr. 2ra-621/23; cauza Ștefăniță Ion vs Ministerul Justiției al RM – dosar

nr. 2ra-1121/23; cauza Saracuța Denis vs Ministerul Justitiei al RM- dosar

nr.2ra-1061/23).

că decizia invocată de reprezentantul Ministerului Justiției al RM, nu pot fi

considerată relevantă acestei categorii de cauze și nu corespunde liniei

jurisprudențiale actuale a Curții Supreme de Justiție.

Justiție concluzionează că recursul declarat de Ministerul Justiției al RM,

împotriva deciziei din 26 septembrie 2024 a Curții de Apel Cahul, nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă,

în vigoare la data depunerii recursului și drept urmare prin prisma art. 433

alin. (1) lit. f), urmează a fi apreciat ca fiind vădit neîntemeiat și considerat

inadmisibil.

art.433 alin. (1) lit. f), art.440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă,

COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI

Declară inadmisibil recursul declarat de către Ministerul Justiției al

Republicii Moldova, împotriva deciziei din 26 septembrie 2024 a Curții de

Apel Cahul.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte Stela Procopciuc

Judecători Oxana Parfeni

Gheorghe Stratulat

11