3ra-658/24 — anularea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea actului administrativ
- Temei legal
- recurs vădit neîntemeiat
3ra-658/24 — anularea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
Î N C H E I E R E
cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat de avocata Ludmila Bîrcă
în numele și interesele lui Rîbokon Viaceslav,
în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în
judecată depusă de Rîbokon Viaceslav împotriva Inspectoratului General pentru
Migrație, Direcția Azil și Apatridie, privind anularea actului administrativ,
împotriva deciziei din 4 iunie 2024 a Curții de Apel Chișinău
(Dosarul nr. 3ra-658/24
NR. PIGD 2-23076262-01-3ra-26072024)
Recursul este vădit neîntemeiat. Art. 246 alin. (2) lit. h) Cod administrativ.
Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel nu constituie un temei de
casare a ei.
Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, jud. L. Holevețcaia
Curtea de Apel Chișinău, jud. G. Mîra, G. Dașchevici, A. Bostan,
30 aprilie 2025
Textul corespunde originalului
Examinând în lipsa părților admisibilitatea recursului declarat de
avocata Ludmila Bîrcă în numele și interesele lui Rîbokon Viaceslav,
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Diana Stănilă,
Ion Malanciuc, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 26 mai 2023, avocata Bîrcă Ludmila, reprezentând interesele lui
Rîbokon Viaceslav, a înaintat acțiune în contencios administrativ împotriva
Inspectoratului General pentru Migrație, Direcția Azil și Apatridie, solicitând
anularea deciziei nr. 1947/23/DAI din 27 aprilie 2023, prin care a fost respinsă
cererea sa de azil, și obligarea autorității de a emite un act favorabil privind
acordarea azilului și a statutului de refugiat în Republica Moldova.
În motivarea acțiunii, a indicat că decizia contestată este nelegală și a fost
emisă fără o analiză completă a temerilor invocate, respectiv a riscului de
persecuție în Federația Rusă pentru convingerile politice și apartenența
religioasă la organizația Martorii lui Iehova, declarată extremistă de autoritățile
ruse.
A relatat că reclamantul este cetățean rus, născut în regiunea Volgograd,
și membru activ al organizației religioase Martorii lui Iehova, interzisă în Rusia
din anul 2017.
Acesta a părăsit Federația Rusă în aprilie 2016, după ce a fost reținut și
amendat pentru participarea la un protest împotriva guvernului din anul 2014,
stabilindu-se temporar în Ucraina, unde a locuit și a muncit până în aprilie 2022.
La data de 2 aprilie 2022, a intrat în Republica Moldova, iar pe 21 aprilie
2022 și-a exprimat intenția de a solicita azil. Ulterior, la 17 martie 2023, a
renunțat voluntar la procedură, invocând lipsa unui spațiu locativ și a resurselor
financiare, fapt ce a determinat Direcția Azil și Apatridie să emită dispoziția de
încetare nr. 1429/23/DAI.
La 21 aprilie 2023, Rîbokon Viaceslav a depus o nouă cerere de azil,
invocând teama întemeiată de a fi persecutat în Rusia, atât pentru criticile
exprimate la adresa regimului politic, cât și pentru activitatea sa religioasă, într-
un context de represiune sistemică împotriva Martorilor lui Iehova.
A susținut că Direcția nu a analizat noile motive prezentate și a ignorat
contextul internațional și jurisprudența relevantă, în special hotărârea Curții
Europene a Drepturilor Omului din 7 iunie 2022 (Taganrog și alții c. Rusia),
1
care a constatat încălcarea gravă a drepturilor religioase ale membrilor acestei
confesiuni în Federația Rusă.
A menționat, de asemenea, că se află în pericol real de arestare și
condamnare în cazul întoarcerii, având cunoștință că este dat în urmărire
națională de către autoritățile ruse, iar în Ucraina nu a obținut o decizie privind
statutul de refugiat.
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin hotărârea din 18 octombrie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul
Rîșcani, s-a respins ca fiind neîntemeiată acțiunea înaintată de avocata Bîrcă
Ludmila în interesele lui Rîbokon Viaceslav împotriva Inspectoratului General
pentru Migrație privind anularea deciziei nr.1947/23/DAI din 27.04.2023, cu
obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil privind acordarea
azilului pe teritoriul Republicii Moldova și a statutului de refugiat.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
La 30 octombrie 2023, avocata Bîrcă Ludmila, în interesele lui Rîbokon
Viaceslav, a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând
admiterea cererii de apel, casarea integrală a hotărârii, cu emiterea unei hotărâri
noi de admitere a acțiunii.
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
Prin decizia din 4 iunie 2024 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul
declarat de Rîbokon Viaceslav și s-a menținut hotărârea din 18 octombrie 2023
a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.
În motivarea soluției, instanța de apel a reținut că hotărârea instanței de
fond este legală și întemeiată, întrucât aceasta a analizat corect circumstanțele
cauzei, probele administrate și prevederile legale aplicabile.
Instanța de apel a reținut că, potrivit art. 78 alin. (2) lit. a) din Legea nr.
270/2008 privind azilul, accesul la o nouă procedură de azil este condiționat de
apariția unor circumstanțe noi care nu au putut fi prezentate anterior din motive
independente de voința solicitantului, iar în speță, reclamantul nu a probat
îndeplinirea acestor cerințe.
Instanța de apel a reținut că reclamantul, deși a invocat teama de
persecuție pentru apartenența religioasă la „Martorii lui Iehova” și participarea
sa la un protest politic în Rusia, nu a demonstrat că aceste motive constituie
circumstanțe noi apărute ulterior primei cereri de azil sau că nu le-ar fi putut
invoca anterior.
2
S-a constatat că reclamantul a renunțat voluntar la prima sa cerere de azil
din motive economice și sociale (lipsa locuinței și a mijloacelor de întreținere),
fără a invoca persecuții recente sau riscuri noi, ceea ce contrazice susținerea
unei temeri bine întemeiate de persecuție.
Instanța de apel a subliniat că, potrivit cadrului legal și practicii
internaționale (inclusiv Manualului UNHCR și Directivei 2011/95/UE),
acordarea protecției internaționale presupune existența unor riscuri grave și
concrete, dovedite clar, nu doar temeri generale sau declarații neconfirmate.
De asemenea, instanța a reținut că reclamantul nu a prezentat probe
suficiente din care să rezulte că, personal, este vizat în mod individual de
autoritățile Federației Ruse pentru activitatea sa religioasă sau politică.
S-a reiterat că simpla apartenență la o grupare religioasă interzisă sau
participarea la proteste politice nu presupune automat acordarea statutului de
refugiat, în lipsa dovezii unui risc individual concret de persecuție sau vătămare
gravă.
Pe baza acestor considerente, instanța de apel a concluzionat că
reclamantul nu a îndeplinit cerințele prevăzute de art. 78 alin. (2) lit. a) din
Legea nr. 270/2008 pentru a i se acorda accesul la o nouă procedură de azil.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
La 3 iulie 2024, avocata Ludmila Bîrcă în numele și interesele lui
Rîbokon Viaceslav, a declarat recurs împotriva deciziei din 4 iunie 2024 a Curții
de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei și a hotărârii, cu pronunțarea unei
noi decizii de admitere a acțiunii.
ARGUMENTELE RECURSULUI
În motivarea recursului, a invocat aplicarea eronată a normelor de drept
material și procesual de către instanțele inferioare.
În acest sens, a susținut că instanțele au omis să analizeze temeinic noile
împrejurări invocate în cererea sa ulterioară de azil din 21 aprilie 2023, respectiv
temerile fundamentate de persecuție religioasă în calitate de membru al
organizației Martorii lui Iehova, organizație declarată extremistă în Federația
Rusă și ale cărei activități religioase au fost sever reprimate de autorități.
A subliniat că instanțele nu au ținut cont de jurisprudența Curții Europene
a Drepturilor Omului (Taganrog și alții c. Rusia, 2022), precum și de multiple
rapoarte internaționale (OSCE, Consiliul Europei) care confirmă caracterul
sistemic al represiunii împotriva acestei confesiuni, ceea ce transformă
apartenența religioasă a recurentului într-o sursă veritabilă de risc personal și
real.
3
A invocat dispozițiile art. 78 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 270/2008,
potrivit cărora cererea ulterioară de azil este admisibilă dacă au survenit
circumstanțe noi care nu au putut fi prezentate în procedura anterioară, iar în
cauză, aceste circumstanțe constau în intensificarea represiunii religioase și în
schimbarea regimului său de protecție personală după revenirea conflictului
militar în regiune.
A indicat că Direcția Azil și instanțele au ignorat obligația legală de a
efectua o analiză individualizată și detaliată a noilor împrejurări, în conformitate
cu art. 42 și 48 din Legea nr. 270/2008, precum și cu prevederile art. 10 din
Directiva 2011/95/UE.
POZIȚIA INTIMATULUI
Prin referința depusă la 5 august 2024, Inspectoratul General pentru
Migrațiune a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 244 alin. (1) Cod administrativ prevede următoarele:
„(1) Hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel
pot fi contestate cu recurs.”
Art. 245 Cod administrativ relevă că:
„Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la
pronunțarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabilește un alt termen.”
Art. 2451 din Codul administrativ prevede că:
„(1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată
este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea
recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c)
hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; d) hotărârea
sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă
a probelor; e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv; f) instanța nu a fost compusă
potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.
(2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit. c) și d) pot fi invocate în recurs doar dacă au
fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.
(3) Aprecierea probelor dată de prima instanță și instanța de apel este obligatorie pentru
instanța de recurs, cu excepția cazului în care se invocă temeiul de la alin.(1) lit. d) sau a
cazului în care Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după trimitere la rejudecare. La
examinarea recursului într-o cauză care a fost trimisă anterior la rejudecare pot fi prezentate
probe noi dacă acestea au fost restituite nejustificat sau nu au fost reclamate de către instanța
de judecată contrar prezentului cod.”
Art. 246 alin. (1) și (2) lit. h) Codul administrativ prevede că:
4
„(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs.
Dacă recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere irevocabilă.
Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele
și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și
se comunică părților.
Alineatul (2) al aceluiași articol statuează la lit. h) că, recursul se declară inadmisibil în
special când recursul este vădit neîntemeiat.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
Referitor la termenul de declarare a recursului, Completul de judecată
atestă că decizia integrală a fost notificată reprezentantei recurentului la 18 iulie
2024 (f.d.116), astfel că recursul a fost declarat cu respectarea prevederilor art.
245 din Codul administrativ.
Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/
inadmisibilitatea recursului urmează să însușească în condițiile Codului
administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe
temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv
al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare
suficient de serioasă.
În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv
al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor
veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să
răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții
de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex
officio a erorilor de drept.
Completul Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de
admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și
întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea
cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care
trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de
admisibilitate.
Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs, nu
relevă temeiuri justificate care să convingă că există o aparență privind
interpretarea contrară a legii și aplicarea eronată a normelor de drept material
sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit
nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei
recurată.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că
recursul depus conține obiecții de fapt și de drept similare celor expuse în
cererea de chemare în judecată, care au fost analizate de către Curtea de Apel,
5
fiind apreciate în mod corespunzător. În consecință, nu există aparența unei
încălcări a dreptului recurentului la soluționarea tuturor argumentelor cu privire
la judecarea cauzei în prima instanță, în modul în care este garantat de art. 6 §
1 al Convenției.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că
dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul
arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia
hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din
Codul administrativ.
Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei,
fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe
care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu
doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci
expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța
a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.
Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci
implică determinarea greșelilor imputate Curții de Apel și o minimă
argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se
bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea
pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către Curtea
de Apel, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei
asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat
din oficiu.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că
admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale
a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și
interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios
administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont
pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin
legal fundamental.
În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul
de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder
împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230].
Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât
prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură
în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei,
pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât
pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).
6
Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în
fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale
procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în
sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest
sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.
141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la
admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept,
și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea
Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).
Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 și art. 246 alin.(2) lit. h)
din Codul administrativ,
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Declară ca inadmisibil recursul depus avocata Ludmila Bîrcă în numele și
interesele lui Rîbokon Viaceslav.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte Stela Procopciuc
Judecători Diana Stănilă
Ion Malanciuc
7