3ra-208/24 — obligarea prezentării informatiei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- obligarea prezentării informatiei
- Temei legal
- recurs vădit neîntemeiat
3ra-208/24 — obligarea prezentării informatiei (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
Î N C H E I E R E
cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat de Ministerul
Afacerilor Interne,
în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în
judecată depusă Gabriel Țigănaș împotriva Ministerului Afacerilor Interne,
privind obligarea prezentării informației,
împotriva deciziei din 6 decembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău
(Dosarul nr. 3ra-208/24
NR. PIGD 2-21066614-01-3ra-01032024)
Recursul este vădit neîntemeiat. Art. 246 alin. (2) lit. h) Cod administrativ.
Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel nu constituie un temei
de casare a ei.
Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, jud. L. Holevețcaia
Curtea de Apel Chișinău, jud. V. Negru, I. Dutca, E. Palanciuc,
12 martie 2025
Textul corespunde originalului
Examinând în lipsa părților admisibilitatea recursului declarat de
Ministerul Afacerilor Interne,
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Diana Stănilă,
Ion Malanciuc, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 5 mai 2021, Gabriel Țigănaș a depus cerere de chemare în judecată,
concretizată la data de 14 iunie 2022, împotriva Ministerului Afacerilor
Interne, solicitând obligarea Serviciului protecției internă și anticorupție al
Ministerului Afacerilor Interne să-l informeze dacă începând cu 1 ianuarie
2018, a fost supus, conform art. 18 alin. (1) pct. 3) (cu autorizarea
conducătorului subdiviziunii) al Legii privind activitatea specială de
investigații, măsurilor speciale de investigații și anume, chestionarea,
culegerea informației despre persoane și fapte, identificarea persoanei, or a
fost vizat/fixat tangențial în măsuri speciale de investigații dispuse în privința
altor persoane și anularea răspunsurilor nr. 4/Ț-187/21 din 16 martie 2021 și
4/Ț-331/21 din 19 aprilie 2021.
În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că la 4 martie 2021, a
depus la Serviciul protecție internă și anticorupție demersul nr. Ț-187/21,
prin care a solicitat să fie informat dacă a fost supus, conform art. 18 alin.
(1) pct. 3) (cu autorizarea conducătorului subdiviziunii) al Legii privind
activitatea specială de investigații, măsurilor speciale de investigații și
anume, chestionarea, culegerea informației despre persoane și fapte,
identificarea persoanei, ori a fost vizat/fixat tangențial în măsuri speciale de
investigații dispuse în privința altor persoane.
Prin răspunsul nr. 4/Ț-187/21 din 16 martie 2021, a fost informat că
în baza art. 4 alin. (1) din Legea privind activitatea specială de investigații,
orice persoană supusă măsurii speciale de investigații are dreptul să fie
informată, după efectuarea acesteia, de către procuror sau de judecătorul de
instrucție care a autorizat măsura dacă acesta nu a atras dispunerea unei alte
măsuri de investigații.
Reclamantul nefiind de acord cu acest răspuns, la 13 aprilie 2021, a
depus cerere prealabilă, prin care a solicitat revocarea răspunsului și
admiterea solicitărilor înaintate anterior, însă, prin răspunsul nr. 4/Ț-p/e-
331/21 din 19 aprilie 2021, a fost reiterată opinia expusă în răspunsul din 16
1
martie 2021, fiind adăugat că Serviciul nu dispune de careva informații cu
privire la vizarea reclamantului în măsuri speciale de investigații.
Totodată, a invocat că art. 18 din Legea privind activitatea specială de
investigații, indică 3 categorii de subiecți care sunt înzestrați cu atribuții de
autorizare, și anume: judecătorul, procurorul și conducătorul subdiviziunii
specializate.
La punctul 3 alineatul 1 din art. 18 al aceleiași Legi, legiuitorul a
permis conducătorului subdiviziunii specializate să dispună / autorizeze
efectuarea măsurilor speciale de investigații.
În consecință, reclamantul a opinat că poziția Serviciului protecție
internă și anticorupție precum că soluționarea celor solicitate în demers țin
de competența procurorului ori judecătorului de instrucție, nu este relevantă
deoarece, aceștia nu sunt în drept să autorizeze chestionarea, culegerea
informației despre persoane și fapte, identificarea persoanei.
Reclamantul a susținut că răspunsul pârâtului din 19 aprilie 2021, în
care se menționează că Serviciul protecție internă și anticorupție nu dispune
de careva informații cu privire la vizarea lui Gabriel Țigănaș în perioada 1
ianuarie 2019 – prezent, în măsuri speciale de investigații, este unul evaziv
și are drept scop crearea percepției că cererile au fost satisfăcute.
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin hotărârea din 28 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul
Rîșcani, s-a admis acțiunea. S-au anulat răspunsurile din 16 martie 2021 și
din 19 aprilie 2021, emise de Serviciul protecție internă și anticorupție al
Ministerului Afacerilor Interne și s-a obligat Serviciul protecție internă și
anticorupție al Ministerului Afacerilor Interne să-l informeze pe Gabriel
Țigănaș dacă începând cu 1 ianuarie 2019, acesta a fost sau nu supus în
conformitate cu art. 18 alin. (1) pct. 3) al Legii nr. 59 din 29 martie 2012,
măsurilor speciale de investigații și anume: chestionarea, culegerea
informației despre persoane și fapte, identificarea persoanei ori a fost
vizat/fixat tangențial în măsuri speciale de investigații dispuse în privința
altor persoane.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
La 30 iunie 2022, Ministerul Afacerilor Interne a declarat apel
împotriva hotărârii din 28 iunie 2022, solicitând casarea acesteia, cu emiterea
unei noi decizii de respingere a acțiunii.
2
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
Prin decizia din 6 decembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a
respins apelul declarat de Ministerul Afacerilor Interne împotriva hotărârii
din 28 iunie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.
În motivarea soluției, instanța de apel a confirmat că soluția primei
instanțe este legală și temeinic motivată, concluzionând că Ministerul
Afacerilor Interne a refuzat nejustificat să furnizeze informațiile solicitate de
Gabriel Țigănaș.
Curtea de apel a reținut că autoritatea publică și-a substituit obligația
legală printr-un răspuns evaziv, evitând să clarifice dacă reclamantul a fost
sau nu supus măsurilor speciale de investigații. Acest refuz a fost considerat
o încălcare a principiului legalității și al bunei-credințe, întrucât informația
trebuia furnizată conform legii, fără ambiguități.
În analiza sa, instanța a respins susținerile Ministerului Afacerilor
Interne potrivit cărora Gabriel Țigănaș, prin funcția deținută, ar fi avut acces
la aceste informații, subliniind că dreptul de acces la informație nu poate fi
condiționat de poziția profesională a solicitantului.
De asemenea, s-a evidențiat că direcționarea reclamantului către
judecătorul de instrucție sau procuror pentru a obține informația solicitată nu
era justificată, întrucât măsurile speciale de investigații autorizate de
conducătorul subdiviziunii specializate nu intră sub incidența competenței
acestor autorități.
Prin urmare, instanța de apel a constatat că prima instanță a analizat
corect circumstanțele cauzei, a aplicat în mod just normele legale și a
pronunțat o soluție judiciară motivată, motiv pentru care apelul a fost respins
ca neîntemeiat.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
La 8 decembrie 2023, Ministerul Afacerilor Interne a depus cerere de
recurs nemotivată împotriva deciziei din 6 decembrie 2023 a Curții de Apel
Chișinău. La 27 februarie 2024, Ministerul Afacerilor Interne a depus
cererea de recurs motivată, solicitând casarea integrală a hotărârilor
instanțelor de judecată ierarhic inferioare, cu emiterea unei noi decizii prin
care acțiunea să fie respinsă integral.
ARGUMENTELE RECURSULUI
În motivarea recursului, a invocat că ă decizia instanței de apel este
arbitrară și se bazează pe o apreciere vădit nerezonabilă a probelor.
3
În context, Ministerul Afacerilor Interne invocă faptul că răspunsurile
furnizate lui Gabriel Țigănaș erau conforme cu prevederile legale, întrucât
SPIA al MAI nu dispunea de informații privind eventuala vizare a acestuia
în măsuri speciale de investigații.
De asemenea, Ministerul susține că, în cazul în care o astfel de măsură
ar fi fost aplicată, informarea trebuia realizată de către procuror sau
judecătorul de instrucție, conform prevederilor legale.
Un alt argument invocat este că, în perioada menționată de reclamant,
acesta ocupa funcția de șef-adjunct al SPIA, având acces la toate
documentele și atribuții în activitatea de investigare, ceea ce, potrivit
recurentului, face ilogică o eventuală măsură specială de investigație asupra
sa fără ca acesta să fi avut cunoștință de ea. Ministerul subliniază că măsurile
speciale autorizate de conducătorul subdiviziunii specializate trebuie
consemnate într-un dosar special, iar lipsa unui astfel de dosar demonstrează
că nu a existat o astfel de măsură în privința intimatului.
În continuare, Ministerul Afacerilor Interne invocă prevederile legale
privind activitatea specială de investigații și dreptul de acces la informație,
subliniind că orice măsură specială trebuie să fie justificată printr-un scop
legitim și să fie proporțională. Recurentul contestă concluzia instanței de
apel potrivit căreia răspunsul SPIA al MAI ar fi fost evaziv, susținând că
acesta a fost clar și a comunicat că nu există informații care să confirme
aplicarea unor măsuri speciale de investigații în privința lui Țigănaș Gabriel.
Pe baza acestor argumente, Ministerul Afacerilor Interne solicită
admiterea recursului, casarea deciziilor instanțelor inferioare și respingerea
integrală a acțiunii formulate de Gabriel Țigănaș.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 244 alin. (1) Cod administrativ prevede următoarele:
„(1) Hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de
apel pot fi contestate cu recurs.”
Art. 245 Cod administrativ relevă că:
„Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la
pronunțarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabilește un alt termen.”
Art. 2451 din Codul administrativ prevede că:
„(1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia
contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin
admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de
Justiție; c) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în
4
proces; d) hotărârea sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe
aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus
tardiv; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu
încălcarea competenței jurisdicționale.
(2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit. c) și d) pot fi invocate în recurs doar dacă
au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.
(3) Aprecierea probelor dată de prima instanță și instanța de apel este obligatorie
pentru instanța de recurs, cu excepția cazului în care se invocă temeiul de la alin.(1) lit.
d) sau a cazului în care Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după trimitere la
rejudecare. La examinarea recursului într-o cauză care a fost trimisă anterior la rejudecare
pot fi prezentate probe noi dacă acestea au fost restituite nejustificat sau nu au fost
reclamate de către instanța de judecată contrar prezentului cod.”
Art. 246 alin. (1) și (2) lit. h) Codul administrativ prevede că:
„(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de
recurs. Dacă recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere
irevocabilă. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele
cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții
Supreme de Justiție și se comunică părților.
Alineatul (2) al aceluiași articol statuează la lit. h) că, recursul se declară inadmisibil
în special când recursul este vădit neîntemeiat.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
Referitor la termenul de depunere a recursului, Completul de judecată
atestă că decizia motivată a fost notificată recurentului, în md electronic, la
18 februarie 2024, iar cererea de recurs a fost declarată la 4 martie 2024, cu
respectarea prevederilor art. 245 din Codul administrativ.
Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că
admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului urmează să însușească în
condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de
legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele
citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de
recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.
În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul
nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva
invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material
capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz,
hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond
și invocare ex officio a erorilor de drept.
Completul Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul
de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare
5
convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În
consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se
referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea
rezistării testului și filtrului de admisibilitate.
Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs, nu
se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ,
deoarece se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțata de către
Curtea de Apel Chișinău și nu relevă interpretarea contrară a legii și aplicarea
eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza
în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv nu
constituie temei de casare a deciziei recurate.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că
recursul depus conține obiecții de fapt și de drept similare celor expuse în
cererea de chemare în judecată, care au fost analizate de către Curtea de Apel
Chișinău, fiind apreciate în mod corespunzător. În consecință, nu există
aparența unei încălcări a dreptului recurentului la soluționarea tuturor
argumentelor cu privire la judecarea cauzei în prima instanță, în modul în
care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că
dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în
sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera
netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute
la art. 2451 din Codul administrativ.
Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale
cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de
netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea
recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de
dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din
punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.
Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci
implică determinarea greșelilor imputate Curții de Apel Chișinău și o minimă
argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care
se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea
pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către
Curtea de Apel Chișinău, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la
examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții
Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala
cu un control efectuat din oficiu.
6
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că
admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției
legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea
și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios
administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont
pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de
ordin legal fundamental.
În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul
de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder
împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.
230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,
întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care
se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo
împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi
mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva
Franței, pct. 45).
Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor
în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale
procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în
sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest
sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1,
p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire
la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de
drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a
se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).
Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 și art. 246 alin.(2) lit.
h) din Codul administrativ,
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Declară ca inadmisibil recursul depus de Ministerul Afacerilor Interne.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte Stela Procopciuc
Judecători Diana Stănilă
Ion Malanciuc
7