3ra-575/24 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- aplicarea eronată a dispozitiilor codului administrativ
3ra-575/24 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
D E C I Z I E
cu privire la admiterea recursurilor depuse de Procuratura Generală și Consiliul
Superior al Magistraturii,
în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată
depusă de Sternioală Oleg împotriva Consiliului Superior al Magistraturii, persoană
terță Procuratura Generală, cu privire la contestarea actelor administrative,
împotriva hotărârii din 22 ianuarie 2024 a Curții de Apel Chișinău
(Dosarul nr. 3ra-575/24)
NR. PIGD (2-19175940-01-3ra-05072024)
Instanța de fond a aplicat dispozițiile generale ale Codului administrativ, fără a ține cont de normele
derogatorii prevăzute de legislația specială aplicabilă, precum Legea nr. 947 din 19 iulie 1996 și
Legea nr. 544 din 20 iulie 1995. Instanța de fond a omis să aprecieze în mod adecvat motivarea
detaliată a hotărârilor CSM, inclusiv justificarea temeiurilor de fapt și de drept care au stat la baza
măsurilor adoptate. Instanța de fond a eșuat să demonstreze în ce mod măsurile dispuse de CSM,
precum suspendarea temporară a reclamantului, ar fi fost disproporționate sau nejustificate în raport
cu scopul urmărit. Decizia instanței de fond nu a evaluat caracterul justificat al ședinței închise
desfășurate de CSM, ignorând prevederile legale și standardele internaționale privind
confidențialitatea în astfel de cazuri.
Curtea de Apel Chișinău, jud., A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc
12 februarie 2025
Textul corespunde originalului
Examinând în lipsa părților recursurile depuse Procuratura Generală și
Consiliul Superior al Magistraturii,
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Diana Stănilă,
Ion Malanciuc, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 5 noiembrie 2019, Oleg Sternioală, a depus acțiune ce ulterior în data de 6
noiembrie 2019 și 4 iunie 2020, a fost concretizată și completată împotriva
Consiliului Superior al Magistraturii, cu privire la anularea hotărârii Consiliului
Superior al Magistraturii nr.391/27 din 4 noiembrie 2019 cu privire la sesizarea
Procuraturii Generale, referitor la eliberarea acordului pentru efectuarea unor acțiuni
de urmărire penală de perchiziție, de aducere silită, de reținere și de arestare în
privința judecătorului Curții Supreme de Justiție, Oleg Sternioală, precum și
suspendarea din funcția de judecător și din funcția de vicepreședinte al Colegiului
civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție.
În motivarea acțiunii, a indicat că, la 4 noiembrie 2019, a fost convocată ilegal
ședința extraordinară în plen a Consiliului Superior al Magistraturii și s-a emis actul
administrativ individual ilegal defavorabil, și hotărârea privind eliberarea acordului
pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală - de perchiziție, de aducere silită, de
reținere și de arestare în privința judecătorului Curții Supreme de Justiție, Oleg
Sternioală. De asemenea, s-a dispus suspendarea din funcție de judecător și din
vicepreședinte al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție, Oleg Sternioală până la rămânerea definitivă a hotărârii pe
cauza respectivă.
La ședința Adunării Generale Extraordinare a Judecătorilor din 27 septembrie
2019 este cunoscut faptul că au fost revocați din funcția de membru al Consiliului
Superior al Magistraturii judecătorii, Luiza Gafton, Dorel Musteață, Cernat Nina,
Galben Anatol, Petru Moraru și Victor Micu. Însă, atât convocarea, cât și ședința
Consiliului Superior al Magistraturii din 4 noiembrie 2019 a fost ilegală dat fiind
faptul că a fost convocată/desfășurată de către foștii membri ai Consiliului Superior
al Magistraturii revocați de Adunarea Generală Extraordinară a Judecătorilor în data
de 27 septembrie 2019. Iar acești membri, ilegal și-au atribuit funcția oficială de
membru al Consiliului Superior al Magistraturii, precum și competențele ce
caracterizează statutul juridic al acestora. Astfel, susține reclamantul că, prin
acțiunile foștilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, Petru Moraru,
Luiza Gafton, Nina Cernat, Victor Micu, Anatol Galben și Dorel Musteață s-a
uzurpat funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, din motivele că,
prin acțiunile acestor judecători revocați din membri ai Consiliului Superior al
Magistraturii, nu numai că se încalcă dreptul la autoadministrare judecătorească, dar
s-a încălcat dreptul la independență, inviolabilitate, libertare și inamovibilitate a
judecătorului, Curții Supreme de Justiție, Oleg Sternioală.
Conform art. 3 alin. (1) - (4) din Legea nr. 947 din 19.07.1996 cu privire la
Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Superior al Magistraturii este constituit
din 12 membri. Șase membri din rândul judecătorilor, inclusiv 2 membri supleanți,
sunt aleși în Consiliul Superior al Magistraturii prin vot secret de către Adunarea
Generală a Judecătorilor, aceștia reprezentând toate nivelurile instanțelor
judecătorești. Se consideră aleși membri și membri supleanți ai Consiliului Superior
al Magistraturii judecătorii care au acumulat mai mult de jumătate din voturile celor
prezenți la adunare, conform ordinii descrescătoare a voturilor obținute. Astfel,
invocă reclamantul că, ședința Consiliului Superior al Magistraturii din 04.11.2019,
nu numai că a fost ilegal convocată, dar aceasta nici nu a fost deliberativă, deoarece
erau prezenți doar 3 membri din 12 și anume erau prezenți doar ministrul justiției și
2 profesori titulari de drept. Or, din analiza hotărârii adoptate de Adunarea Generală
Extraordinară a Judecătorilor din 27 septembrie 2019 membrii Consiliului Superior
al Magistraturii, Petru Moraru, Luiza Gafton, Nina Cernat, Victor Micu, Anatol
Galben și Dorel Musteață au fost revocați.
Iar prin urmare se conchide că alți membri ai Consiliului Superior al
Magistraturii n-au fost aleși de către Adunarea Generală a Judecătorilor. În acest
context, consideră reclamantul că, hotărârea ilegală a Consiliului Superior al
Magistraturii contravine flagrant prevederilor art. 116 alin. (1) - (6) din Constituție
care stabilesc expres că judecătorii instanțelor judecătorești sânt independenți,
imparțiali și inamovibili, conform legii.
Suplimentar la cele relatate, invocă reclamantul încălcarea prevederilor art. 67
alin. (2) - (3) din Codul administrativ referitoare la convocarea ședințelor și anunțul
persoanleor cointeresate despre dreptul de a participa, precum și a celor din art.133
din Codul administrativ referitoare la cvorumul necesar pentru adoptarea deciziilor.
În virtutea circumstanțelor de fapt enunțate atestă reclamantul о încălcare a
prevederilor art. 15 din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, care
prevede că Consiliul Superior al Magistraturii ca organ colegial își exercită
atribuțiile în plen. Totodată, notează reclamantul că, ședința Consiliului Superior al
Magistraturii este deliberativă dacă la ea participă cel puțin două treimi din membrii
lui. În același sens, art. 16 alin. (1) din Legea nr. 947 din 19.07.1996 cu privire la
Consiliul Superior al Magistraturii, prevede că, convocarea în ședință a Consiliului
Superior al Magistraturii se face la inițiativa Președintelui acestuia. Astfel, odată ce
Dorel Musteață a fost revocat din funcția de membru al Consiliului Superior al
Magistraturii, se desprinde concluzia evidentă că acesta a pierdut și calitatea de
președinte interimar, iar prin urmare nu avea drept să exercite atribuții legale ale
președintelui Consiliului Superior al Magistraturii.
Totodată, specifică reclamantul că, conform art. 70 alin. (1) Codul
administrativ, dacă inițiază о procedură administrativă din oficiu, autoritatea publică
informează în scris participanții despre aceasta în decursul unui termen rezonabil.
Conform art. 94 alin. (1) Codul administrativ, înainte de emiterea unui act
administrativ individual defavorabil pentru un participant sau înainte de respingerea
unui act administrativ individual favorabil, participantul are dreptul să fie audiat în
legătură cu faptele și circumstanțele relevante pentru actul ce urmează a fi emis. Din
această perspectivă art. 15 alin. (4) din Legea nr. 947 din 19.07.1996 cu privire la
Consiliul Superior al Magistraturii la ședințele Consiliului Superior al Magistraturii
se citează în mod obligatoriu persoanele a căror probleme se examinează.
În aceeași ordine de idei, notează reclamantul că, conform art. 31 Cod
administrativ, actele administrative individuale și operațiunile administrative scrise
trebuie să fie motivate, însă la caz, lipsește evident motivarea hotărârii contestate.
Deși, conform art. 118 alin. (3) Codul administrative, motivarea completă este
obligatorie, este parte integrantă a actului administrativ individual și condiționează
legalitatea acestuia. Iar art. 32 alin. (2) din Codul administrative, prevede că în
condițiile legii, autoritățile publice trebuie să asigure participarea neîngrădită la
procedura administrativă a persoanelor interesate.
Astfel, consideră reclamantul că la caz a fost încălcat principiul transparenței
acțiunilor autorităților publice. Mai mult ca atât, hotărârea Consiliului Superior al
Magistraturii este ilegală din motivul că contravine art. 22 Codul administrativ, care
obligă autoritățile publice să cerceteze starea de fapt din oficiu, fapt, care cu
desăvârșire nu a fost îndeplinit.
Totodată, notează reclamantul că, nu a fost citat și nici audiat în privința
faptelor imputate, deși în sensul enunțat, art. 118 alin.(1) din Codul administrativ,
motivarea trebuie să se refere și la argumentele expuse în cadrul audierii. Or,
conform art. 15 alin. (3) al Legii nr. 947 din 19.07.1996, la ședințele Consiliului
Superior al Magistraturii, se citează în mod obligatoriu persoanele a căror problemă
se examinează.
Astfel, susține reclamantul că, hotărârea contestată denotă lipsa cercetării din
oficiu de către Consiliul Superior al Magistraturii a stării de fapt. Or, infracțiunea de
spălare a banilor presupune preexistența săvârșirii unei alte infracțiuni din care
provine bunul ce constituie obiectul infracțiunii spălării banilor. Mai mult ca atât,
Consiliul Superior al Magistraturii nici nu a examinat acest aspect, nu a identificat
infracțiunea-predicat prin prisma cercetării din oficiu, eliberând în mod arbitrar și
ilegal acordul pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală - de percheziție, de
aducere silită, de reținere și de arestare a lui Oleg Sternioală.
Or, actul administrativ contestat nu conține nici un motiv pertinent,
convingător, întemeiat și obiectiv, ci doar о expunere a așa-numitului demers al
Procurorului General interimar și о preluare a unor prevederi abstracte din lege, fapt
contrar art. 92 Codul administrativ, care prevede că autoritatea publică decide
conform convingerii sale libere dacă consideră о faptă drept existență, luând în
considerare întreagă procedură administrativă inclusiv toate probele.
În opinia reclamantului, în hotărârea contestată contrar principiului prezumției
nevinovăției s-a făcut constatarea vinovăției, astfel, fiind indicat ,,…pentru
săvârșirea infracțiunii”. Iar astfel, nu se operează cu noțiunea de bănuială rezonabilă,
dar se face о constatare de vinovăție.
Mai mult ca atât, dreptul discreționar al autorității publice reprezintă
posibilitatea acesteia de a opta între mai multe soluții posibile corespunzătoare
scopului legii atunci când aplică о dispoziție legală. Exercitarea dreptului
discreționar nu permite desfășurarea unei activități administrative arbitrare.
Prin încheierea din 04 martie 2020 a Curții de Apel Chișinău, s-a atras în
proces în calitate de persoană terță, Procuratura Generală.
Prin hotărârea din 22 ianuarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, s-a anulat
hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 391/27 din 4 noiembrie 2019 cu
privire la sesizarea Procuraturii Generale, referitor la eliberarea acordului pentru
efectuarea unor acțiuni de urmărire penală de perchiziție, de aducere silită, de
reținere și de arestare în privința judecătorului Curții Supreme de Justiție, Oleg
Sternioală, precum și suspendarea din funcția de judecător și din funcția de
vicepreședinte al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție.
La 21 martie 2024, Procuratura Generală a depus recurs împotriva hotărârii
din 22 ianuarie 2024 a Curții de Apel Chișinău solicitând, casarea acesteia cu
emiterea unei noi decizii de respingere a acțiunii depusă de Oleg Sternioală.
În motivarea cererii de recurs, a indicat că, hotărârea este neîntemeiată,
arbitrară și se bazează pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor.
Instanța de fond a oferit o soluție greșită asupra cazului litigios, ca urmare a
aplicării eronate a normelor de drept material și anume prin interpretarea în mod
părtinitor și vădit tendențios a legii care trebuia să fie aplicată raporturilor juridice
stabilite între părți.
Referitor Ia argumentul instanței de fond precum că înainte de emiterea unui
act administrativ individual defavorabil pentru un participant sau înainte de
respingerea unui act administrativ favorabil, participantul are dreptul să fie audiat în
legătură cu faptele și circumstanțele relevante pentru actul ce urmează a fi emis, fapt
notat la art. 92 Codul administrativ, recurentul a susținut că, în dezbatere a fost pusă
sesizarea Procurorului General interimar, care constituie măsuri de restrângere,
necesare pentru buna desfășurare a anchetei penale, procedură care se desfășoară în
lipsa judecătorului vizat. Această procedură este una specială, reglementată inclusiv
de prevederile din Codul de procedură penală, respectiv nu a fost necesară prezența
acestuia în ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru a-i solicita
acordul de a fi reținut, adus forțat și percheziționat.
Prin hotărârea contestată Plenul Consiliului Superior al Magistraturii doar a
eliberat acordul pentru efectuarea unor acțiuni de urmărire penală în privința
judecătorului Curții Supreme de Justiție, Oleg Sternioală. Acest acord constituind
în esență suspendarea temporară a imunității funcționale a acestui magistrat,
competența de a decide asupra temeiniciei efectuării acțiunilor de urmărire penală
necesare, fiind atribuită prin lege judecătorului de instrucție. Prezența reclamantului
pentru darea acordului la efectuarea acestor acțiuni de urmărire penală, nu era
necesară, efectul lor fiind generat de pornirea urmăririi penale, la care acordul
Consiliului Superior al Magistraturii nu era necesar.
Recurentul a notat că, Consiliul Superior al Magistraturii, întemeiat a hotărât
a examina în ședință închisă sesizarea Procurorului General interimar, Dumitru
Robu, referitor la eliberarea acordului pentru efectuarea unor acțiuni de urmărire
penală în privința judecătorului Curții Supreme de Justiție, Oleg Sternioală, având
în vedere faptul că prin publicitatea informațiilor ce se conțin în sesizare se putea
aduce atingere vieții private a magistratului și prejudicia desfășurarea urmăririi
penale.
Astfel, pretenția reclamantului cu privire la anularea hotărârii Consiliului
Superior al Magistraturii cu privire la examinarea în ședință închisă a sesizării
Procuraturii Generale, referitor la eliberarea acordului pentru efectuarea unor acțiuni
de urmărire penală în privința judecătorului Curții Supreme de Justiție, Oleg
Sternioală nr. 391/31 din 4 noiembrie 2019, o consideră neîntemeiată.
Recurentul a subliniat că, instanța de fond, examinând cauza, în mod greșit a
ajuns la concluzia despre necesitatea admiterii acțiunii depuse de către Oleg
Sternioală, deoarece la emiterea hotărârii nr. 391/27 din 04 noiembrie 2019 Consiliul
Superior al Magistraturii a exercitat eficient dreptul discreționar, punând în balanță
îngrădirile asupra cărora și-a dat acordul și proporționalitatea acestora cu scopul
urmărit prin instituirea acestora.
Hotărârea vizată a fost emis de către Consiliul Superior al Magistraturii în
urma examinării în cumul a materialelor și în rezultatul exprimării votului de către
membrii CSM prezenți la ședință în conformitate cu legislația în vigoare, prin
urmare autoritatea și-a exercitat dreptul discreționar conform scopului acordat prin
lege, iar careva temeiuri ce ar duce la nulitatea acesteia nu au fost constatate.
Instanța de judecată care a judecat fondul urma să dea apreciere critică
argumentului reclamantului privind lipsa de motivare a actului administrativ
individual defavorabil contestat.
Urmărirea penală a fost pornită fără acordul Consiliului Superior al
Magistraturii, iar acțiunile de urmărire penală au fost indispensabile în acest caz,
respectiv, Consiliul Superior al Magistraturii întrunindu-se în Plen, a decis
examinarea imediata a sesizării.
Consiliul Superior al Magistraturii prin hotărârea nr. 391/27 din 04 noiembrie
2019, a oferit posibilitate organului de urmărire penală să investigheze
circumstanțele cauzei sub toate aspectele, complet și obiectiv, iar in conținutul
acțiunii, nu este indicat nici un argument plauzibil privind pretinsa ilegalitate a
hotărârilor contestate, remarcând că, sub aspect procedural, nu au fost admise
derogări de la actele legislative și normative ce reglementează activitatea Consiliului
Superior al Magistraturii.
Argumentele invocate în acțiune, nu sunt susceptibile să determine anularea
hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 391/27 din 04 noiembrie 2019.
Autoritatea pârâtă a respectat procedura de emitere a actului administrativ contestat,
care a fost adoptat în corespundere cu normele legii materiale aplicabile speței.
La 1 februarie 2024, Consiliului Superior al Magistraturii a depus recurs
nemotivat, iar la 5 iulie 2024 a prezentat motivarea recursului împotriva deciziei din
22 ianuarie 2024 a Curții de Apel Chișinău solicitând casarea acesteia cu emiterea
unei noi decizii de respingere a acțiunii.
În motivarea recursului a susținut că, argumentele instanței privind anularea
hotărârii Plenului CSM nr. 391/27 din 4 noiembrie 2019 sunt greșite, bazate pe
interpretarea eronată și arbitrară a normelor de drept și fără a lua în considerare pe
deplin toate circumstanțele cauzei.
Recurentul a susținut că, criticile aduse precum că procedura administrativă
a fost realizată fără a fi asigurată participarea și audierea judecătorului Sternioală
Oleg sunt neîntemeiate, toate acțiunile fiind desfășurate în corespundere cu art. 23
alin. (1) din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii.
Caracterul urgent al examinării acestui tip de sesizări, necesită acționarea
imediată a autorității publice, iar chestiunea privind înștiințarea despre examinarea
sesizării, reprezintă o limitare prevăzută de lege, reieșind din specificul sesizării
examinate și necesitatea de soluționare cu celeritate a acesteia.
Recurentul a notat că, sesizările Procurorului General interimar cu privire la
efectuarea unor acțiuni de urmărire penală în privința unui judecător, potrivit
specificului său, urmează a fi examinate de urgență și prioritar, astfel, omiterea
audierii nu poate fi apreciată ca o garanție obstacol.
Prezența și acordul judecătorului vizat în sesizarea Procurorului General
interimar, nu urma a fi efectuată, în dezbatere a fost pusă sesizarea Procurorului
General interimar privind întreprinderea unor măsuri de investigație penale, despre
care persoana vizată nu urma să cunoască, până la efectuarea acestora, în scopul de
a nu periclita desfășurarea urmăririi penale.
A susținut că, prin prisma prevederilor art.2 alin. (3) lit. b) Cod administrativ,
nu era necesară înștiințarea și participarea judecătorului vizat în ședința Plenului
CSM, pentru a-i solicita opinia pe marginea sesizării sau de a-i solicita acordul de a
fi efectuate acțiuni de urmărire penală în privința sa.
Consiliul Superior al Magistraturii a examinat sesizarea Procurorului general
interimar privind eliberarea acordului la efectuarea unor acțiuni de urmărire penală,
doar sub aspectul respectării condițiilor sau a circumstanțelor prevăzute de Codul de
procedură penal, fără a-și aroga atribuțiile unei instanțe judecătorești.
Plenul CSM constatând faptul că, prin ordonanța Procurorului General
interimar, Dumitru Robu din 04 noiembrie 2019 a fost pornită urmărirea penală în
baza art. 243 alin. (3) lit. b) din Codul penal și verificând dacă probele prezentate în
susținerea sesizării atestă bănuiala rezonabilă de săvârșirea infracțiunii imputate,
fără a se expună în privința acestora, precum și fără enumerarea acestora în
motivarea hotărârii, limitându-se la examinarea factologică a materialelor prezentate
și verificarea respectării condițiilor sau a circumstanțelor prevăzute de Codul de
procedură penală pentru dispunerea reținerii, aducerii silite, arestării sau percheziției
judecătorului și la reiterarea circumstanțelor de fapt și de drept relevante speței, a
considerat oportună eliberare acordului pentru efectuarea acțiunilor de urmărire
penală solicitate în scopul oferirii posibilității organului de urmărire penală să
investigheze circumstanțele cauzei sub toate aspectele complet și obiectiv, fapt
posibil doar prin recurgerea la lipsirea temporară a judecătorului de imunitate
funcțională.
Recurentul a notat că, argumentul instanței precum că, hotărârea Plenului
Consiliului Superior al Magistraturii nr. 391/27 din 04 noiembrie 2019 nu este
motivată din care motiv constituie un act administrativ individual ilegal, este una
eronată, bazată pe interpretarea eronată a prevederilor art. 23, 24 din Legea nr. 947
din 19.07.1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii și art. 19 al Legii nr.
544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului, art. 31 și 118 din Cod
administrativ precum și din omisiunea instanței de judecată de a constata și elucida
pe deplin toate circumstanțele speței.
În opinia recurentului, concluzia instanței de fond precum că hotărârea
Consiliului Superior al Magistraturii nr. 391/27 din 04 noiembrie 2019 este un act
administrativ individual emis cu erori discreționare pe motiv că lipsește elementul
motivării în hotărârea contestată, care justifică emiterea unui act administrativ
individual, este neîntemeiată.
La adoptarea hotărârii contestate, membrii Consiliului Superior al
Magistraturii și-au exercitat dreptul discreționar atribuit, acționând cu bună-credință
în limitele legale stabilite și cu respectarea scopului pentru care le-a fost atribuit
dreptul, în temeiul art. 10 și 11 din Legea nr.947-XIII din 19.07.1996 cu privire la
Consiliul Superior al Magistraturii.
În aceiași ordine de idei, recurentul apreciază ca arbitrare și eronate
constatările instanței de fond precum că Consiliul Superior al Magistraturii la ședința
Plenului în raport cu Procurorul General interimar nici nu a pus în discuție cel puțin
dreptul său discreționar în materia acordului oferit prin actul administrativ contestat.
Recurentul consideră arbitrare constatările instanței de fond, deși a invocat
prevederile art. 22, 25, 49, 50 Cod Administrativ instanța nu a motivat care este
legătura nemijlocită cu obiectul acțiunii în contestare aflat în examinare. Nefiind clar
care faptele generale notorii și faptele prezumate au fost reținute de instanță și care
nu trebuie demonstrate, în ce constă imparțialitatea Consiliului și care sunt
nemijlocit suspiciunile de nepărtinire a acestuia.
Recurentul a motivat că, competența Plenului Consiliului Superior al
Magistraturii în asemenea cazuri, ține în exclusivitate doar de lipsirea temporară de
imunitate a judecătorului vizat în sesizare, fără ca Plenul să se pronunțe asupra
vinovăției ori nevinovăției judecătorului în comiterea unei infracțiuni, fiind aplicat
principiul ,,prezumția nevinovăției”.
Lipsirea temporară de imunitate a unui judecător are drept scop, acordarea
posibilității judecătorului de instrucție, organelor de anchetă, în limita competențelor
deținute, să întreprindă acțiunile necesare, pentru a stabili existența ori inexistența
elementelor constitutive ale unei infracțiuni în acțiunile judecătorului vizat în
sesizare. În același rând, lipsirea temporară de imunitate, acordă dreptul
judecătorului vizat în sesizare, să-și exercite dreptul la apărare într-o procedură
transparentă.
Prin referința depusă la 23 octombrie 2024 Oleg Sternioală, reprezentat de
avocatul Sîrbu Ion a solicitat declararea inadmisibilă a recursurilor depuse de
Procuratura Generală și Consiliului Superior al Magistraturii.
Opinează că instanța de fond corect a constatat că, actul administrativ în speță
este ilegal și contravine art.32 și art. 94 din Codul administrativ
La caz, încălcarea normelor de procedură administrativă, a generat încălcarea
unuia din cele mai elementare garanții procedurale, dreptul de a fi ascultat asupra
faptelor care au fost invocate de procurorul general interimar în sesizarea adresată
Consiliului Superior al Magistraturii.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art.244 alin.(1) din Codul administrativ:
„Hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi
contestate cu recurs”.
Art. 245 din Codul administrativ:
„Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la pronunțarea
hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabilește un alt termen.".
Art. 193 alin. (3) și (31) din Codul administrativ stabilește:
„Curtea Supremă de Justiție examinează acțiunile în contencios administrativ și cererile de
recurs în complete din 3 judecători. În scopul uniformizării practicii judecătorești, completul din
3 judecători poate decide, prin vot unanim, ca recursul considerat admisibil să fie examinat de un
complet din 5 judecători, iar completul din 5 judecători poate decide, prin vot unanim, ca recursul
considerat admisibil să fie examinat de un complet din 9 judecători.”
Art. 247 din Codul administrativ prevede:
„Recursul considerat admisibil se examinează fără înștiințarea și audierea participanților la
proces, cu excepția recursului în care se invocă întemeiat art.2451 alin.(1) lit. b) și d). Completul
poate decide și în alte cazuri invitarea participanților în ședință pentru a se pronunța cu privire la
recursul considerat admisibil.”.
Art. 248 alin.(1) lit. b) din Codul administrativ reglementează că:
„În urma examinării recursului, Curtea Supremă de Justiție adoptă una dintre următoarele
decizii: admite recursul, casează integral sau parțial hotărârea și/sau decizia și adoptă o nouă
decizie”.
Art. art. 219 alin. (1) – (3) din Codul administrativ, stipulează că:
(1) „Instanța de judecată este obligată să cerceteze starea de fapt din oficiu în baza tuturor
probelor legal admisibile, nefiind legată nici de declarațiile făcute, nici de cererile de solicitare a
probelor înaintate de participanți.
(2) instanța de judecată depune eforturi pentru înlăturarea greșelilor de formă, explicarea
cererilor neclare, depunerea corectă a cererilor, completarea datelor incomplete și pentru
depunerea tuturor declarațiilor necesare constatării și aprecierii stării de fapt. Instanța de judecată
indică asupra aspectelor de fapt și de drept ale litigiului care nu au fost discutate de participanții la
proces.
(3) Instanța de judecată nu are dreptul să depășească limitele pretențiilor din acțiune, însă,
totodată, nu este legată de textul cererilor formulate de participanții la proces.”
Potrivit art. 36 din Codul administrativ:
„(1) Instanța de judecată competentă să soluționeze acțiunile în contencios administrativ este
obligată să respecte principiul supremației dreptului, în conformitate cu care demnitatea omului,
drepturile și libertățile lui sunt considerate valori supreme și sunt garantate de stat.
(2) Instanțele de judecată competente aplică principiul supremației dreptului cu luarea în
considerare a jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului.”
Art.224 alin. (1) lit.a) din Codul administrativ prevede:
”(1) Examinînd acțiunea în contencios administrativ în fond, instanța de judecată adoptă una
dintre următoarele hotărîri:
a) în baza unei acțiuni în contestare, anulează în tot sau în parte actul administrativ
individual, precum și o eventuală decizie de soluționare a cererii prealabile, dacă acestea sînt
ilegale și prin ele reclamantul este vătămat în drepturile sale”.
Art. 81 alin. (2) din Legea nr. 947 privind Consiliul Superior al Magistraturii
din 19 iulie 1996 (redacția în vigoare la momentul adoptării hotărârilor):
„Ședințele Consiliului Superior al Magistraturii sunt publice, cu excepția cazurilor în care,
la cererea motivată a președintelui sau a cel puțin trei membri, se hotărăște ca ședințele să fie
închise în vederea protejării informației ce constituie secret de stat sau a cazului în care, datorită
unor împrejurări speciale, caracterul public poate prejudicia interesele justiției sau poate aduce
atingere vieții private a persoanelor. Hotărârea motivată cu privire la declararea ședinței închise se
adoptă cu votul majorității membrilor prezenți.”
Art. 23 din Legea nr. 947 privind Consiliul Superior al Magistraturii din 19
iulie 1996 (redacția în vigoare la momentul adoptării hotărârilor):
„(1) Propunerea Procurorului General sau a prim-adjunctului, iar în lipsa acestuia – a
adjunctului desemnat prin ordinul Procurorului General, de pornire a urmăririi penale, de reținere,
de aducere silită, de arestare sau de percheziție a judecătorului, se examinează de către Consiliul
Superior al Magistraturii imediat, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii examinează propunerea Procurorului General sau a
prim-adjunctului, iar în lipsa acestuia – a adjunctului desemnat prin ordinul emis de Procurorul
General doar sub aspectul respectării condițiilor sau a circumstanțelor prevăzute de Codul de
procedură penală pentru dispunerea pornirii urmăririi penale, reținerii, aducerii silite, arestării sau
percheziției judecătorului, fără a-și aroga atribuțiile unei instanțe judecătorești.
(3) Procurorul General nu participă la deliberare.”
Art. 19 din Legea nr. 544 privind statutul judecătorului din 20 iulie 1995:
”(1) Personalitatea judecătorului este inviolabilă.
(2) Inviolabilitatea judecătorului se extinde asupra locuinței și localului lui de serviciu,
vehiculelor și mijloacelor de telecomunicație folosite de el, asupra corespondenței, bunurilor și
documentelor lui personale.
(3) Judecătorul beneficiază doar de imunitate funcțională. Judecătorul nu poate fi tras la
răspundere pentru opinia sa exprimată în înfăptuirea justiției și pentru hotărârea pronunțată, cu
excepția cazului în care vinovăția acestuia a fost stabilită prin sentință definitivă sau, în cadrul unei
proceduri disciplinare, s-a constatat intenția ori neglijența gravă în acțiunile sau inacțiunile sale,
care au dus la una dintre consecințele prevăzute la art. 2007 alin. (1) lit. c) din Codul civil al
Republicii Moldova nr. 1107/2002.
(4) Urmărirea penală împotriva judecătorului poate fi pornită doar de către Procurorul
General sau prim-adjunctul, iar în lipsa acestuia de către un adjunct în temeiul ordinului emis de
Procurorul General, cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile Codului de
procedură penală. În cazul săvârșirii de către judecător a infracțiunilor specificate la art. 243, 324,
326 și 3302 ale Codului penal al Republicii Moldova, precum și în cazul infracțiunilor flagrante,
acordul Consiliului Superior al Magistraturii pentru pornirea urmăririi penale nu este necesar.
(41) Hotărârile prin care Consiliul Superior al Magistraturii își expune acordul sau
dezacordul pentru pornirea urmăririi penale în condițiile alin. (4) trebuie să fie motivate și se
publică pe pagina web oficială a Consiliului Superior al Magistraturii, cu anonimizarea datelor cu
privire la identitatea judecătorului.
(5) Judecătorul nu poate fi reținut, supus aducerii silite, arestat, percheziționat fără acordul
Consiliului Superior al Magistraturii. Toate acțiunile procesuale în privința judecătorului, cu
excepția cazurilor de infracțiune flagrantă, pot fi efectuate numai după emiterea ordonanței de
pornire a urmăririi penale, cu respectarea garanțiilor instituite de normele constituționale și actele
internaționale. Acordul Consiliului Superior al Magistraturii nu este necesar în caz de infracțiune
flagrantă.”
Art. 24 alin. (1) lit. a) și alin. (6) din Legea nr. 544 privind statutul
judecătorului din 20 iulie 1995:
”Judecătorul poate fi suspendat din funcție, la cerere sau din oficiu, prin hotărîre a
Consiliului Superior al Magistraturii, dacă: a) în privința lui se începe urmărirea penală, pînă la
rămînerea definitivă a hotărîrii în cauza respectivă;
(6) Hotărîrea privind suspendarea din funcție a judecătorului, adoptată în temeiul alin. (1),
poate fi atacată în Curtea Supremă de Justiție în condițiile legii.”
În Cauza Vilho Eskelinen și alții vs. Finlanda (2007):
CtEDO a stabilit că limitările drepturilor funcționarilor publici, pot fi justificate de un interes
public major, cu condiția ca aceste limitări să fie proporționale, necesare și să respecte garanțiile
procesuale. În această cauză, Curtea a subliniat că ingerințele în drepturile funcționarilor publici
trebuie să fie fundamentate pe criterii clare și să aibă ca scop protejarea unor valori fundamentale
ale statului de drept.
În cauza Baka c. Ungaria (2016):
CtEDO a reținut că măsurile administrative împotriva judecătorilor, inclusiv suspendarea
sau demiterea acestora, trebuie să respecte drepturile fundamentale, inclusiv libertatea de
exprimare și independența judiciară. Orice ingerință în drepturile judecătorilor trebuie să fie
justificată de o necesitate imperioasă, să fie proporțională scopului urmărit și să fie adoptată în
cadrul unui proces transparent, care să garanteze dreptul la apărare.
MOTIVAREA INSTANȚEI
Referitor la termenul de declarare a recursului, prevăzut de art. 245 din Codul
administrativ, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție atestă că, Curtea
de Apel Chișinău a pronunțat hotărârea la 22 ianuarie 2024.
Din materialele cauzei rezultă că, instanța de apel a expediat la adresa de e-
mail a participanților la proces copia hotărârii motivate la 10 iunie 2024, fapte
confirmate prin extrasul din poșta electronică, anexate la dosar.
Astfel, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că recurenții
s-au conformat dispozițiilor art. 245 din Codul administrativ și a depus în termen
recursurile.
Prin prisma art. 247 din Codul administrativ, Completul de judecată al Curții
Supreme de Justiție a considerat inoportună citarea participanților la proces pentru a
se pronunța cu privire la problemele invocate în recurs, deoarece argumentele
recursurilor sunt expuse cu suficientă claritate, precum și intimatul și-a exprimat
obiecțiile la acestea prin referința depusă la data de 23 octombrie 2024.
În cauza CtEDO Covalenco v. Moldova nr. 72164/14, hotărârea definitivă din
16 septembrie 2020, Curtea a statuat că este necesar organizarea unei audieri: a) în
cazul în care există necesitatea de a evalua dacă circumstanțele au fost stabilite
corect de către autorități (a se vedea Malhous v. Republica Cehă [MC], nr. 33071/96,
, 12 iulie 2001); b) atunci când circumstanțele cer ca instanța să-și formeze
propria impresie referitoare la justițiabili, prin acordarea dreptului de a explica
propria lor situație personală, în mod direct sau prin intermediul unui reprezentant
(a se vedea Goș, pre-citată, § 51; Miller, precizată, § 34 in fine; și Andersson v.
Suedia, nr. 17202/04, § 57, 7 decembrie 2010); c) în cazul în care instanța are nevoie
de a obține o clarificare cu privire la anumite detalii, inter alia prin intermediul unei
audieri (a se vedea Fredin v. Suedia (nr. 2), 23 februarie 1994, § 22, Seria A nr. 283-
A, și Lundevall v. Suedia, nr. 38629/97, § 39, 12 noiembrie 2002).
Oleg Sternioală a contestat hotărârea menționată, invocând următoarele
aspecte esențiale:
Nerespectarea procedurii administrative: Reclamantul a susținut că hotărârea
a fost emisă fără a fi respectate garanțiile procedurale prevăzute de Codul
administrativ, inclusiv dreptul de a fi audiat și dreptul de a participa la procedură.
Lipsa motivării: Reclamantul a argumentat că hotărârea CSM nu este suficient
motivată, fiind formulate raționamente generale și abstracte, fără o analiză detaliată
a circumstanțelor concrete ale cazului.
Încălcarea principiului prezumției de nevinovăție: Reclamantul a invocat
faptul că hotărârea CSM face referire explicită la săvârșirea infracțiunii, ceea ce
depășește competențele Consiliului și contravine principiului constituțional al
prezumției de nevinovăție.
Exercitarea abuzivă a dreptului discreționar: Reclamantul a susținut că CSM
a exercitat dreptul discreționar în mod arbitrar, fără a respecta art. 16, 137 și 225
alin. (2) din Codul administrativ, care reglementează limitele exercitării acestui
drept.
Încălcarea independenței judecătorului: Reclamantul a invocat că măsurile
dispuse contravin art. 116 din Constituția Republicii Moldova și art. 14 din Legea
privind statutul judecătorului, care garantează independența și inviolabilitatea
judecătorilor.
Curtea de Apel Chișinău, prin hotărârea din 22 ianuarie 2024, a admis acțiunea
reclamantului, anulând hotărârea nr. 391/27 din 4 noiembrie 2019.
Instanța de fond a motivat prin faptul că hotărârea CSM este insuficient
motivată, întrucât nu conține o analiză clară și detaliată a faptelor prezentate și a
temeiurilor care justifică măsurile dispuse. Procedura adoptării hotărârii a fost
viciată prin nerespectarea garanțiilor procedurale, în special dreptul reclamantului
de a fi audiat înainte de adoptarea unei decizii defavorabile. Măsurile dispuse sunt
disproporționate în raport cu scopul urmărit și au fost adoptate în absența unor
motive suficient de temeinice care să justifice ridicarea imunității.
În esență, instanța de fond a fundamentat soluția de admitere a acțiunii
reclamantului pe o combinație de critici privind competența, motivarea,
proporționalitatea și legalitatea procedurii desfășurate de Consiliul Superior al
Magistraturii.
Atât Consiliul Superior al Magistraturii, cât și Procuratura Generală au
declarat recursuri împotriva hotărârii din 22 ianuarie 2024 a Curții de Apel Chișinău,
solicitând casarea acesteia și respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Procuratura Generală a invocat legalitatea și necesitatea măsurilor dispuse,
subliniind că hotărârea CSM a fost adoptată în conformitate cu legea și cu
respectarea principiului proporționalității. Procuratura a criticat interpretarea eronată
a normelor aplicabile de către instanța de fond.
Consiliul Superior al Magistraturii a susținut că hotărârea sa este motivată
corespunzător și că măsurile adoptate sunt conforme cu dispozițiile Legii nr.
947/1996 și Codului administrativ. CSM a invocat respectarea garanțiilor
procedurale și a subliniat că hotărârea contestată a fost adoptată în limitele
competențelor sale legale.
Verificând hotărârea din 22 ianuarie 2024 a Curții de Apel Chișinău,
Completul de judecată constată că soluția acesteia se bazează pe o interpretare
eronată a normelor legale aplicabile, prin aplicarea dispozițiilor generale din Codul
administrativ, cu ignorarea legislației speciale incidente. În schimb, recursurile
declarate sunt întemeiate, demonstrând o aplicare corectă a legislației speciale.
Sub aspectul stării de fapt, Completul de judecată reține că, la 1 noiembrie
2019, Procurorului General interimar, Dumitru Robu a depus sesizarea la Consiliul
Superior al Magistraturii, privind eliberarea acordului pentru efectuarea unor acțiuni
de urmărire penală în privința judecătorului Curții Supreme de Justiție, Oleg
Sternioală.
Ca urmare, președintele interimar al CSM, a convocat ședința extraordinară
a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 27, pentru data de 4 noiembrie
2019 ora 11:30, fiind inclusă în ordinea de zi sesizarea Procurorului General
interimar, Dumitru Robu referitor la eliberarea acordului la reținere, aducere silită,
percheziție și arestare a unui judecător.
În ședința din 4 noiembrie 2019, Plenul CSM a dispus de a examina chestiunea
cu privire la sesizarea Procurorului General interimar, în ședință închisă, fiind
adoptată în acest sens hotărârea Plenului CSM 391/27 din 4 noiembrie 2019.
În rezultatul deliberării și exprimării votului de membrii CSM prezenți la
ședință, cu 7 (șapte) voturi pro și un vot contra, prin hotărârea CSM nr. 391/27 din
4 noiembrie 2019 Plenul Consiliului a eliberat acordul pentru efectuarea acțiunilor
de urmărire penală reținere, aducere silită, percheziție, arestare în privința
judecătorului Oleg Sternioală de la Curtea Supremă de Justiție pentru săvârșirea
infracțiunii prevăzute de art. 243 alin. (3) lit. b) din Cod penal,
Totodată, Oleg Sternioală a fost suspendat din funcțiile de judecător și
vicepreședinte al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție până la rămânerea definitivă a hotărârii în cauza respectivă.
Completul de judecată constată că hotărârea Consiliului Superior al
Magistraturii 391/27 din 4 noiembrie 2019 a fost adoptată cu respectarea principiilor
legalității, necesității și proporționalității, în limitele competențelor legale ale
Consiliului. Aceasta a fost emisă în urma unei analize detaliate a circumstanțelor
prezentate de Procurorul General interimar, fiind respectate dispozițiile legale
aplicabile și rolul CSM ca filtru administrativ preliminar pentru verificarea
condițiilor autorizării măsurilor procesuale.
Consiliul Superior al Magistraturii a examinat cererea Procurorului General
interimar prin prisma prevederilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 947/1996 privind
Consiliul Superior al Magistraturii, care stabilesc competența CSM de a verifica
respectarea condițiilor legale pentru efectuarea acțiunilor procesuale (percheziție,
reținere, aducere silită) asupra unui judecător.
În cadrul analizei, CSM a reținut existența unor bănuieli rezonabile privind
săvârșirea infracțiunii imputate lui Sternioală Oleg.
Completul de judecată constată că analiza efectuată de Consiliul Superior al
Magistraturii a avut la bază materialele prezentate de Procurorul General interimar,
care au indicat în mod clar existența unor bănuieli rezonabile privind comiterea
faptei imputate. Aceste circumstanțe au fost suficient de serioase pentru a justifica
bănuiala rezonabilă privind săvârșirea infracțiunii incriminate.
Potrivit art. 19 alin. (4) și (5) din Legea nr. 544/1995 privind statutul
judecătorului, efectuarea unor acțiuni procesuale asupra unui judecător necesită
acordul Consiliului Superior al Magistraturii. CSM a exercitat această competență
în mod obiectiv, în limitele legii, fără a se substitui competenței organelor judiciare
de a stabili vinovăția reclamantului.
În conformitate cu art. 23 alin. (2) din Legea nr. 947/1996, competența CSM
nu vizează stabilirea vinovăției magistratului, ci exclusiv verificarea respectării
condițiilor legale necesare pentru dispunerea măsurilor procesuale solicitate de
Procurorul General interimar. Hotărârea adoptată reprezintă un control administrativ
preliminar, menit să ofere garanții împotriva abuzurilor și să protejeze independența
judiciară. Consiliul Superior al Magistraturii a concluzionat că există suficiente
indicii factuale care justifică măsurile procesuale solicitate, pentru a asigura o
investigație eficientă și imparțială. Hotărârea a fost fundamentată pe principiul
necesității, în vederea colectării probelor și protejării procesului penal împotriva
oricăror ingerințe.
În ceea ce privește aplicarea principiului proporționalității, reglementat de art.
29 din Codul administrativ, Completul reține că măsurile autorizate de CSM sunt
proporționale în raport cu gravitatea acuzațiilor și scopul urmărit – respectiv
protejarea interesului public și a integrității sistemului judiciar. Ridicarea imunității
nu reprezintă o sancțiune, ci o măsură administrativă preventivă, necesară pentru
buna desfășurare a procedurii penale.
Completul subliniază că hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii este
suficient motivată, conform cerințelor art. 31 și art. 118 din Codul administrativ,
întrucât conține temeiurile de drept și de fapt care au stat la baza deciziei. În motivare
sunt descrise circumstanțele de fapt prezentate de Procurorul General interimar și
raționamentele care justifică adoptarea măsurilor.
Măsura ridicării imunității are un caracter strict preventiv, având ca scop
exclusiv buna desfășurare a procedurii penale și eliminarea riscului de influențare a
investigației. Aceasta nu reprezintă o sancțiune disciplinară sau o constatare de
vinovăție, fiind adoptată pentru a asigura imparțialitatea și credibilitatea actului de
justiție.
Referitor la suspendarea reclamantului din funcție, Consiliul a justificat-o ca
fiind o măsură administrativă preventivă, necesară pentru protejarea procedurii
penale împotriva unor eventuale influențe asupra anchetei penale. Consiliul a
justificat măsura dată prin necesitatea protejării procedurii penale împotriva unor
eventuale influențe asupra anchetei penale. Consiliul a subliniat că măsurile dispuse
nu urmăresc un scop punitiv, ci asigurarea desfășurării corecte a procesului penal și
eliminarea oricăror suspiciuni care ar putea afecta încrederea publicului în sistemul
judiciar. Completul reiterează că reclamantul deținea funcția de judecător al Curții
Supreme de Justiție și era suspectat de spălare de bani. Pe de altă parte, respingerea
cererii de suspendare a unui judecător suspectat de asemenea fapte ar fi subminat
încrederea în sistemul judecătoresc și ar fi putut percepe ca o tolerare a impunității
în justiție. Completul de asemenea notează că suspendarea din funcție a fost decisă
în legătură cu o cauză penală privind spălarea de bani a unui judecător în perioada
exercitării funcției de judecător, ce este un factor în favoarea suspendării. Prin
urmare, suspendarea temporară este justificată prin prisma interesului public de
protejare a imaginii justiției și de asigurare a eficiența procedurilor penale.
În privința confidențialității ședinței, desfășurarea acesteia în regim închis este
justificată de art. 81 alin. (2) din Legea nr. 947/1996, care permite astfel de măsuri
în cazurile în care protejarea informațiilor referitoare la urmărirea penală și evitarea
prejudicierii procedurii judiciare o impun. Completul reține că această decizie a fost
necesară pentru protejarea reputației reclamantului și pentru asigurarea integrității
anchetei.
Referitor la critica privind dreptul de a fi audiat, Completul reține că procedura
desfășurată de CSM, conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 947/1996, vizează o
autorizare preliminară administrativă, nu o decizie definitivă asupra fondului
acuzațiilor. Garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului, inclusiv dreptul la apărare, sunt asigurate în cadrul procedurii penale
desfășurate în fața organelor judiciare competente. Decizia CSM constituie o etapă
preliminară administrativă, menită să ofere un echilibru între protejarea
independenței judiciare și necesitatea unei investigații efective.
Prin urmare, Completul de judecată conchide că hotărârea Consiliului
Superior al Magistraturii 391/27 din 4 noiembrie 2019 este legală, temeinică și a fost
emisă cu respectarea principiilor legalității, necesității și proporționalității. Consiliul
a acționat în limitele competențelor sale legale, fără a depăși atribuțiile conferite de
lege.
Totodată, critica instanței de fond privind insuficiența motivării este
nefondată. Hotărârea 391/27 din 4 noiembrie 2019 oferă o justificare completă,
prezentând circumstanțele de fapt, temeiurile de drept și raționamentul juridic
aplicabil.
Instanța de recurs reține că standardele internaționale, inclusiv cele
stabilite de CtEDO în cauza Vilho Eskelinen și alții vs. Finlanda, permit ingerințe în
drepturile funcționarilor publici, inclusiv ale judecătorilor, atunci când acestea sunt
justificate de un interes public major. În acest caz, protejarea integrității anchetei
penale și asigurarea imparțialității procedurilor judiciare reprezintă un interes public
esențial, care justifică caracterul închis al ședinței și măsurile adoptate.
De asemenea, în cauza Baka c. Ungaria, CtEDO a subliniat că orice
ingerință în drepturile judecătorilor trebuie să fie justificată, proporțională și să
respecte garanțiile procedurale.
Măsurile adoptate de CSM, respectiv suspendarea temporară a
reclamantului din funcție și autorizarea acțiunilor procesuale, au fost fundamentate
pe o analiză detaliată a circumstanțelor prezentate de Procurorul General interimar.
Aceste măsuri nu au fost sancțiuni disciplinare, ci măsuri administrative preventive,
adoptate cu respectarea principiului proporționalității.
În cazul de față, instanța de recurs apreciază că aceste principii au fost
respectate în adoptarea hotărârilor CSM, iar instanța de fond a omis să le analizeze
corespunzător. Standardele CtEDO, în special cele dezvoltate în jurisprudența
menționată, confirmă că ingerințele sunt permise atunci când sunt fundamentate pe
un scop legitim, necesar într-o societate democratică, și adoptate cu respectarea
garanțiilor de transparență și drept la apărare.
Distinct de cele menționate, Completul atestă că reclamantul nu a
indicat în acțiunea sa civilă și în ședința de judecată care este legătura cauzală dintre
examinarea chestiunilor privind oferirea acordului pentru efectuarea acțiunilor de
urmărire penală și suspendare în lipsa sa și ilegalitatea actelor emis și care ar fi fost
argumentele aduse de acesta în ședință, care ar fi răsturnat soluția adoptată.
Cu adevărat, confrom art. 94 Cod administrativ, înainte de emiterea
unui act administrativ individual defavorabil pentru un participant sau înainte de
respingerea unui act administerativ individual favorabil, participantul are dreptul să
fie audiat în legătură cu faptele și circumstanțele relevante pentru actul ce urmează
a fi emis.
Însă, actul administrativ nu poate fi anulat doar pe motiv că audierea
persoanei nu a avut loc (la caz reieșind din specificul procedurilor derulate).
Astfel, în sensul prevederilor art. 224 al.1 lit.a) Cod administrativ (citat
supra), actul administrativ poate fi anulat doar dacă acesta este ilegal și prin acesta
este vătămat dreptul reclamantului.
Prin urmare, în cazul normei legale menționate, pentru ca un act
administrativ să fie anulat este necesară întrunirea cumulativă a două condiții: 1)
actul să fie ilegal și 2) acesta să încalce drepturile reclamantului.
Alegația că neprezența reclamantului Sternioală Oleg la ședința de
examinare a chestiunilor privind acordarea acordului pentru efectuarea acțiunilor de
urmărire penală și suspendare ar atrage automat ilegalitatea actului și că prin acesta
se aduc atingere drepturilor acestuia nu se denotă din circumstanțele cauzei.
Pe baza celor expuse, Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție concluzionează că hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.391/27
din 4 noiembrie 2019 este conformă cu legea și principiile aplicabile, fiind adoptată
în mod proporțional și motivat, cu respectarea dreptului discreționar al CSM.
Distinct, referitor la critica recurenților privind aplicarea greșită a legii
de către instanța de fond, Completul subliniază că soluția adoptată de Curtea de Apel
Chișinău se întemeiază pe o aplicare eronată a normelor legale, prin ignorarea
prevederilor legislației speciale aplicabile în materia care face obiectul cauzei.
În acest sens, Completul de judecată constată că interpretarea instanței
de fond a normelor legale aplicabile este eronată. Aceasta a aplicat dispozițiile
generale din Codul administrativ, fără a ține cont de prevederile legislației speciale,
respectiv Legea nr. 947/1996 privind Consiliul Superior al Magistraturii și Legea nr.
544/1995 privind statutul judecătorului. Aceste acte normative stabilesc în mod
expres competențele și procedurile aplicabile în cazurile care vizează adoptarea unor
măsuri procesuale asupra judecătorilor.
Completul subliniază că legislația specială are prioritate față de normele
generale, conform principiului lex specialis derogat legi generali (norma specială
prevalează asupra celei generale). Legea nr. 947/1996 reglementează exhaustiv rolul
Consiliului Superior al Magistraturii, inclusiv competența sa de a autoriza efectuarea
unor acțiuni procesuale asupra judecătorilor, în temeiul cererilor motivate prezentate
de organele competente.
Omiterea acestor dispoziții speciale a condus la o interpretare și aplicare
greșită a legii, prin care instanța de fond a neglijat caracterul administrativ preliminar
al controlului exercitat de CSM. Rolul acestuia nu este de a stabili vinovăția
magistratului, ci exclusiv de a verifica respectarea condițiilor legale necesare pentru
autorizarea unor măsuri procesuale, precum percheziția, reținerea și aducerea silită.
În acest context, hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii a fost
adoptată în limitele competențelor legale, în baza materialelor prezentate și
analizate, fără a substitui competența organelor judiciare de a se pronunța asupra
fondului acuzațiilor. Prin urmare, critica instanței de fond privind legalitatea
hotărârii nr.391/27 din 4 noiembrie 2019 este nefondată, întrucât se bazează pe o
aplicare greșită a normelor generale, cu ignorarea prevederilor legislației speciale
incidente.
În concluzie, Completul de judecată apreciază că soluția Curții de Apel
Chișinău din 22 ianuarie 2024 este afectată de o aplicare eronată a normelor juridice,
iar criticile formulate de recurenți sunt pe deplin întemeiate.
În conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Codul
administrativ,
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Admite recursurile depuse de Procuratura Generală și Consiliul Superior al
Magistraturii.
Casează hotărârea din 22 ianuarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în
cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în judecată depusă
de Sternioală Oleg împotriva Consiliului Superior al Magistraturii, persoană terță
Procuratura Generală, cu privire la anularea hotărârii Consiliului Superior al
Magistraturii nr. 391/27 din 04 noiembrie 2019 cu privire la sesizarea Procuraturii
Generale, referitor la eliberarea acordului pentru efectuarea unor acțiuni de urmărire
penală de perchiziție, de aducere silită, de reținere și de arestare în privința
judecătorului Curții Supreme de Justiție, Oleg Sternioală, precum și suspendarea din
funcția de judecător și din funcția de vicepreședinte al Colegiului civil, comercial și
de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție și adoptă o nouă decizie,
prin care;
Cererea de chemare în judecată depusă de Sternioală Oleg împotriva
Consiliului Superior al Magistraturii, persoană terță Procuratura Generală, cu privire
la anularea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 391/27 din 04
noiembrie 2019 cu privire la sesizarea Procuraturii Generale, referitor la eliberarea
acordului pentru efectuarea unor acțiuni de urmărire penală de perchiziție, de
aducere silită, de reținere și de arestare în privința judecătorului Curții Supreme de
Justiție, Oleg Sternioală, precum și suspendarea din funcția de judecător și din
funcția de vicepreședinte al Colegiului civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție, se respinge ca fiind neîntemeiată.
Decizia este irevocabilă.
Președinte Stela Procopciuc
Judecători Diana Stănilă
Ion Malanciuc