3-36/24 — contestarea actului administrativ

La 30 decembrie 2024, Vladimir Adam a depus contestație împotriva Consiliului Superior al Magistraturii și Comisiei de evaluare a integrității judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție (Comisia Vetting), prin care a solicitat anularea hotărârii nr. 714/44 din 23 decembrie 2024 „cu privire la Raportul Comisiei de evaluare externă a candidatului la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție, Vladimir Adam” și dispunerea reluării procedurii de evaluare de către Comisia de evaluare.

Conform fișei de repartizare a dosarului, la 6 ianuarie 2025, cauza a fost repartizată pentru examinare în mod automat-aleatoriu judecătorului Diana Stănilă.

La 16 ianuarie 2025, judecătorul Curții Supreme de Justiție, Diana Stănilă a declarat abținere de la judecarea cauzei de contencios administrativ, intentată la cererea de contestare depusă de Vladimir Adam împotriva Consiliului Superior al Magistraturii și Comisiei de evaluare a integrității judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție (Comisia Vetting) cu privire la contestarea actului administrativ, invocând circumstanțe ce face imposibilă participarea la examinarea prezentului litigiu.

Drept motiv de abținere de la judecată judecătorul Diana Stănilă a menționat că anterior, în perioada 14 aprilie 2016-5 mai 2017, dnul Vladimir Adam, care îndeplinea atribuțiile de procuror/șef al Secției judiciar-penală din cadrul Procuraturii Generale a depus sesizare la Consiliul Superior al Magistraturii pe acțiunile sale ca judecător, pretinzând că a comis abaterea disciplinară prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, ccircumstanțe ce se încadrează în prevederile art. 50 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă. 1

Art. 50 din Codul administrativ: „Pentru o autoritate publică într-o procedură administrativă nu pot acționa, de asemenea, persoanele în privința cărora există un motiv de justificare a neîncrederii față de o exercitare imparțială a funcției. Motivul indicat la alin.(1) poate exista, în special, atunci când persoana care acționează pentru autoritatea publică: a) întreține relații personale strânse cu un participant la procedura administrativă ori cu reprezentantul legal sau împuternicit al acestuia; b) și-a expus părerea în public în mod depreciativ sau într-un alt mod ce poate fi contestat în privința unui participant la această procedură; c) și-a expus părerea în public cu privire la finalitatea procedurii sau la aprecierea probelor până la încheierea procedurii; d) are un interes economic sau personal față de rezultatul procedurii administrative.”

Art. 202 alin. (4) din Codul administrativ: „Recuzarea sau abținerea judecătorului se examinează în ordinea prevăzută în Codul de procedură civilă.”.

Art. 195 din Codul administrativ: „Procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu exceptia art. 169–171”.

Art. 53 alin. (5) din Codul de procedură civilă: „Instanța decide asupra recuzării în camera de deliberare printr-o încheiere motivată, care nu se supune niciunei căi de atac decât o dată cu fondul hotărârii sau al deciziei”.

Art. 54 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „În cazul respingerii cererii, cauza se va restitui spre judecare instanței inițiale”

Completul de judecată relevă că, la caz, nu se atestă împrejurări și respectiv motive de justificare a neîncrederii față de o exercitare imparțială a funcției de către judecătorul Diana Stănilă și care ar putea influența corectitudinea deciziilor emise în speța dedusă judecății.

Or, conform art. 1 alin. (3), (4) din Legea cu privire la statutul judecătorului nr.5 44 din 20 iulie 1995, judecătorii instanțelor judecătorești sunt independenți, imparțiali și inamovibili și se supun numai legii. Judecătorii iau decizii în mod independent și imparțial și acționează fără 2 niciun fel de restricții, influențe, presiuni, amenințări sau intervenții, directe sau indirecte, din partea oricărei autorități, inclusiv judiciare. Organizarea ierarhică a jurisdicțiilor nu poate aduce atingere independenței individuale a judecătorului.

Curtea Europeană a Drepturile Omului, în jurisprudența sa constantă, a relevat că, în fiecare caz concret va trebui de stabilit dacă, în afara conduitei personale a judecătorului există fapte dovedite de natură de a ridica îndoieli în ceea ce privește imparțialitatea acestuia (cauza Wettstein c. Elveției, hotărârea din 21 decembrie 2000, definitivă din 21 martie 2001).

Imparțialitatea trebuie evaluată (Micallef împotriva Maltei (GC), pct. 93) potrivit unui demers subiectiv, ținându-se seama de convingerea personală și comportamentul judecătorului, adică dacă acesta a demonstrat părtinire sau prejudecăți personale în cauză; potrivit unui demers obiectiv, care constă în a stabili dacă instanța a oferit, în special prin compunerea sa, suficiente garanții pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la imparțialitatea sa.

Delimitarea între imparțialitatea subiectivă și imparțialitatea obiectivă nu este totuși ermetică, deoarece nu doar comportamentul unui judecător poate, din punctul de vedere al unui observator extern, să genereze îndoieli obiectiv justificate cu privire la imparțialitatea sa (demers obiectiv), dar poate viza și chestiunea opiniei sale personale (demers subiectiv).

Astfel, în cazurile în care poate fi dificil să se aducă dovezi pentru a contrazice prezumția de imparțialitate subiectivă a judecătorului, cerința de imparțialitate obiectivă acordă o garanție mult mai importantă (a se vedea Micallef împotriva Maltei (MC), pct. 95 și 10).

De asemenea, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în jurisprudența sa reliefă că imparțialitatea obiectivă a judecătorilor ține de evaluarea aparențelor necesare excluderii unei bănuieli rezonabile privind imparțialitatea judecătorului în temeiul anumitor fapte verificabile.

Pornind de la criteriile enunțate de apreciere a imparțialității judecătorului, precum și circumstanțele invocate în declarația de abținere, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că aceasta nu indică la existența unor împrejurări care pot pune la îndoială imparțialitatea judecătorului Curții Supreme de Justiție, Diana Stănilă, la examinarea cauzei de contencios administrativ, intentată la cererea de contestare depusă de Vladimir Adam împotriva Consiliului Superior al Magistraturii și Comisiei de evaluare a integrității judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție (Comisia Vetting) cu privire la contestarea actului administrativ. Or, existența unui sesizări cu privire la tragerea disciplinară nu este, în sine, suficientă pentru a impune concluzia că judecătorul ar fi parțial. 3

Din considerentele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge declarația de abținere a judecătorului Curții Supreme de Justiție, Diana Stănilă.

În conformitate cu art. 51, 202 alin. (1), (3) și (4), art. 230 din Codul administrativ și în corespundere cu art. 52 alin. (4), art. 53 alin. (5), art. 54 alin. (3) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge declarația de abținere a judecătorului Curții Supreme de Justiție, Diana Stănilă, de la examinarea cauzei de contencios administrativ, intentată la cererea de contestare depusă de Vladimir Adam împotriva Consiliului Superior al Magistraturii și a Comisiei de evaluare a integrității judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție (Comisia Vetting) cu privire la contestarea actului administrativ. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte Ion Malanciuc Judecători Oxana Parfeni Lilia Roic-Botezatu 4