3ra-1123/23 — constatarea nulitătii răspunsurilor si impunerea la actiune
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- constatarea nulitătii răspunsurilor si impunerea la actiune
- Temei legal
- Instanta de apel a interpretat eronat normele de drept material ce reglementează institutia petitiilor, or autoritatea publică urma să examineze si să se expună asupra tuturor cerintelor invocate în petitie
3ra-1123/23 — constatarea nulitătii răspunsurilor si impunerea la actiune (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
D E C I Z I E
cu privire la admiterea recursului declarat de către Viorel Morari,
în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în
judecată depusă de Viorel Morari împotriva Administrației Naționale a
Penitenciarelor privind constatarea nulității răspunsurilor și impunerea la
acțiune,
împotriva deciziei din 14 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău,
(Dosarul nr. 3ra-1123/22
nr. PIGD 2-20036680-01-3ra-31102022)
Instanța de apel a interpretat eronat normele de drept material ce
reglementează instituția petițiilor, or autoritatea publică urma să examineze și
să se expună asupra tuturor cerințelor invocate în petiție.
Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani jud. A. Paniș
Curtea de Apel Chișinău, jud. A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru
15 ianuarie 2025
Textul corespunde originalului
Examinând în lipsa părților recursul declarat de către Viorel
Morari,
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Ion Malanciuc,
Diana Stănilă, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
În data de 13 martie 2020, Viorel Morari a depus cerere de chemare în
judecată împotriva Administrației Naționale a Penitenciarelor, prin care a
solicitat constatarea nulității răspunsurilor Administrației Naționale a
Penitenciarelor nr.3/2-M-279/20 din 18 februarie 2020, nr.4/3-M-516/20 din
10 martie 2020 și obligarea reexaminării petiției, obligarea inițierii tragerii
la răspundere disciplinară a persoanelor care se fac vinovate pentru aplicarea
ilegală a cătușelor în privința subsemnatului în perioada deținerii, constatarea
existenței deficiențelor în procesul de aplicare de către funcționarii publici
cu statut special ai Administrației Naționale a Penitenciarelor a mijloacelor
speciale – cătușelor și în procesul de interacțiune cu mass-media, în ambele
cazuri a preveniților ce au deținut funcții de demnitate publică sau/și în cazul
cauzelor penale de rezonanță social-sporită, obligarea de a întreprinde măsuri
concrete ce țin de reglementarea procedurilor în cazul preveniților, care au
deținut funcții de demnitate publică sau/și în cazul cauzelor penale de
rezonanță social-sporită sub aspectul aplicării mijloacelor speciale –
cătușelor și interacțiunea cu reprezentanții mass-media în timpul escortării
la ședințele de judecată în vederea ezitării lezării în continuare a drepturilor
și libertăților fundamentale ale omului. (f.d. 2-4, vol.I)
În motivarea acțiunii Viorel Morari a indicat că, în data de 31 ianuarie
2020 s-a adresat Administrației Naționale a Penitenciarelor cu cererea nr.M-
279/20 privind încălcările din partea personalului escortei sub aspectul
aplicării cătușelor și interdicției de a discuta cu reprezentanții mass-media,
admise în privința sa, când a fost deținut în Penitenciarul nr.13 Chișinău, în
arest preventiv.
În data de 21 februarie 2020, i-a fost notificat răspunsul Administrației
Naționale a Penitenciarelor nr.3/2-M-279/20 din 18 februarie 2020, prin care
i-a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.
În data de 24 februarie 2020, reclamantul s-a adresat Administrației
Naționale a Penitenciarelor cu cerere prealabilă nr.M-516/20, solicitând
reexaminarea cererii și informarea în scris despre măsurile întreprinse.
Prin răspunsul nr.4/3-M-516/20 din 10 martie 2020, Administrația
Națională a Penitenciarelor a respins ca neîntemeiată cererea prealabilă, din
1
motiv că nu constituie un act administrativ individual în sensul art.10 din
Codul administrativ.
În opinia lui Viorel Morari răspunsurile Administrației Naționale a
Penitenciarelor sunt neîntemeiate, iar autoritatea pârâtă urmează să fie
impusă la acțiuni, exprimate în întreprinderea măsurilor în vederea
reglementării procedurilor în cazul preveniților, care au deținut funcții de
demnitate publică și/sau în cazul cauzelor penale de rezonanță social-sporită:
de aplicare a mijloacelor speciale – cătușelor și de interacțiune cu
reprezentanții mass-media în timpul escortării la ședințele de judecată.
Viorel Morari a precizat că, prin cererea inițială din 31 ianuarie 2020
a solicitat autorității pârâte întreprinderea măsurilor ce se impun pentru
evitarea aplicării măsurilor speciale - cătușelor contrar prevederilor legale și
reglementarea interacțiunii cu reprezentanții mass-media în instanța de
judecată.
Reclamantul a remarcat că, răspunsul inițial din 18 februarie 2020 și
răspunsul la cererea prealabilă din 10 martie 2020 sunt superficiale, contrare
jurisprudenței CEDO și conțin o interpretare eronată a prevederile legale,
care nu sunt aplicabile speței.
În acest sens reclamantul a menționat că, aplicarea cătușelor în privința
sa este contrară prevederilor legale enunțate în răspunsurile contestate,
deoarece recurgerea la instrumente de constrângere, precum încătușarea,
trebuie aplicate condiționat, și anume în situația în care: persoana nu se
subordonează sau dacă opune rezistență; întreprinde tentative de evadare; de
cauzare de daune persoanelor din preajmă sau lor înseși; de distrugere a
bunurilor materiale etc. Pe când, în cazul său nu a fost constatată nicio
condiție descrisă supra, fapt ce face ilegală aplicarea mijloacelor speciale în
cazul escortării.
În viziunea reclamantului, prin răspunsurile formulate de
Administrația Națională a Penitenciarelor se constată o ignorare totală a
exercitării corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, fapt ce a generat
încălcarea principiului prezumției nevinovăției și dreptului la un proces
echitabil, garantat atât de art.6 din CEDO, aplicarea unui tratament degradant
contrar prevederilor art.3 din CEDO, cât și încălcare dreptului la viața privată
garantat de art.8 din CEDO.
Prin încheierea din 18 martie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul
Rîșcani s-a declarat inadmisibilă acțiunea depusă de Viorel Morari. (f.d.10-
12, vol.I)
În data de 27 martie 2020 Viorel Morari a depus recurs împotriva
încheierii din 18 martie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani. (f.d.15-
23, vol.I)
Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 29 iunie 2020 a anulat
încheierea din 18 martie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.
(f.d.36-42, vol.I)
2
În data de 05 octombrie 2021, Viorel Morari a depus cerere de
concretizare a pretențiilor din acțiune, solicitând constatarea nulității
răspunsurilor nr.3/2-M-279/20 din 18 februarie 2020 și nr.4/3-M-516/20 din
10 martie 2020 ale Administrației Naționale a Penitenciarilor, obligarea
Administrației Naționale a Penitenciarilor să reexamineze petiția, obligarea
pârâtei de a iniția tragerea la răspundere disciplinară a persoanelor ce se fac
vinovate pentru aplicarea ilegală a cătușelor în privința sa în perioada
deținerii, constatarea existenței deficiențelor în procesul de aplicare de către
funcționarii publici cu statut special ai Administrației Naționale a
Penitenciarilor a mijloacelor speciale - cătușelor și în procesul de
interacțiune cu mass-media, în ambele cazuri a preveniților ce au deținut
funcții de demnitate publică și/sau în cazul cauzelor penale de rezonanță
social-sporită, obligarea Administrației Naționale a Penitenciarilor să
întreprindă măsuri concrete ce țin de reglementarea procedurilor în cazul
preveniților care au deținut funcții de demnitate publică și/sau în cazul
cauzelor penale de rezonanță social-sporită sub aspectul aplicării mijloacelor
speciale prin încătușare și de interacțiune cu reprezentanții mass-media în
timpul escortării la ședințele de judecată în vederea evitării lezării în
continuare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. (f.d.114-115,
vol.I)
Prin hotărârea din 25 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul
Rîșcani s-a admis parțial acțiunea depusă de Viorel Morari, s-au anulat ca
fiind ilegale răspunsurile nr.3/2-M-279/20 din 18 februarie 2020 și nr.4/1-
M-516/20 din 10 martie 2020 ale Administrației Naționale a Penitenciarelor.
S-a obligat Administrația Națională a Penitenciarelor să reexamineze petiția
din 31 ianuarie 2020 depusă de Viorel Morari prin prisma argumentelor
invocate în petiție. În rest, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. (f.d.126,
130-138, vol.I)
În data de 07 decembrie 2021 Administrația Națională a
Penitenciarelor a depus apel împotriva hotărârii primei instanțe, iar la 12
aprilie 2022 a prezentat motivarea apelului, solicitând casarea hotărârii din
25 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, cu emiterea unei
decizii noi de respingere integrală a acțiunii depuse de Viorel Morari.
(f.d.128-129, 149-152, vol.I)
Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 14 septembrie 2022 a admis
apelul depus de Administrația Națională a Penitenciarelor, a casat parțial
hotărârea din 25 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani și a
emis în partea casată o nouă decizie, prin care a respins ca neîntemeiată
acțiunea depusă de Viorel Morari, în rest, a menținut hotărârea din 25
noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani. (f.d.161-173, vol.I)
În data de 22 septembrie 2022, Viorel Morari a contestat cu recurs
decizia din 14 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea
acesteia și emiterea unei decizii noi de respingere integrală a apelului depus
de Administrația Națională a Penitenciarelor. (f.d.175-177, 182-184, vol. I)
3
În susținerea cererii de recurs Viorel Morari a invocat dezacordul cu
decizia din 14 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău pe care o consideră
ilegală și neîntemeiată. Or, în opinia recurentului, instanța de apel a încălcat
normele de drept material, deoarece nu a aplicat legea care trebuia să fie
aplicată și a interpretat în mod eronat legea, iar prin erorile comise a admis
încălcarea dreptului la un proces echitabil, garantat de art.6 CEDO.
Recurentul a invocat că, instanța de apel eronat a constatat că de către
el nu au fost prezentate probe concludente, care ar servi temei pentru
anularea răspunsului Administrației Naționale a Penitenciarelor nr.3/2-M-
279/20 din 18 februarie 2020. Or, în cadrul examinării cauzei în prima
instanță s-a constatat că acțiunile angajaților Administrației Naționale a
Penitenciarilor, exprimate prin aplicarea ilegală a cătușelor în privința sa, au
fost contrare prevederilor legislației ce reglementează procedura de aplicare
a cătușelor, și anume a pct.219 din Statutul executării pedepsei de către
condamnați, Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.5583 din 26 mai 2006
cu privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnați și
a art.223 alin.(1) din Codul de executare.
În opinia recurentului este eronată concluzia instanței de apel precum
că, instanța nu poate discuta conținutul unui răspuns la o cerere adresată unei
autorități publice, deoarece petiționarul nu poate să pretindă ca răspunsul la
cerere să fie dat conform propriei sale formulări sau într-un anumit sens,
după dorința personală, stabilirea răspunsului fiind atributul exclusiv al
autorității publice, din motiv că instanța de judecată poate constata
ilegalitatea răspunsului formulat la cererea prealabilă, deoarece autoritatea
publică este obligată să formuleze răspunsurile în conformitate cu legea și
nu contrar acesteia.
La caz, prin cererea prealabilă Viorel Morari a solicitat anularea
rezultatelor examinării petiției inițiale privind încălcările din partea
personalului escortei sub aspectul aplicării cătușelor și interdicției de a
discuta cu reprezentanții mass-media, iar prin răspunsul Administrației
Naționale a Penitenciarelor a fost respinsă solicitarea de a constata încălcarea
legii și de a emite actele administrative ce se impun în acest caz.
Viorel Morari a susținut că, aplicarea cătușelor este contrară
prevederilor legale, deoarece cătușele trebuie aplicate condiționat și doar
dacă persoanele nu se subordonează sau opun rezistență, precum și în cazul
în care ele întreprind tentative de evadare, de cauzare de daune persoanelor
din preajmă sau lor înseși, de distrugere a bunurilor materiale, iar
nerespectarea de către funcționarii cu statut special ai Administrației
Naționale a Penitenciarelor a prevederilor actelor normative, în conformitate
cu art.87 din Legea nr.300 din 21 decembrie 2017, nu exclude răspunderea
disciplinară a acestora pentru fapta comisă.
Administrația Națională a Penitenciarelor în data de 18 ianuarie 2023
a depus referința asupra recursului înaintat de către Viorel Morari, prin care
a solicitat respingerea recursului depus de Viorel Morari, ca inadmisibil,
4
menționând că cererea de recurs nu accentuează acele încălcări de drept
procesual și/sau material capabile să răstoarne decizia contestată,
expunându-se doar la expunerea opiniei proprii asupra soluției date.
Prin încheierea din data de 08 februarie 2023 recursul depus de către
Viorel Morari s-a numit spre examinare în complet din cinci judecători.
(f.d.200, vol.I)
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 9 din Codul administrativ statuează următoarele:
„Prin petiție, în sensul prezentului cod, se înțelege orice cerere, sesizare sau
propunere adresată unei autorități publice de către o persoană fizică sau juridică. Prin
cerere se solicită emiterea unui act administrativ individual sau efectuarea unei operațiuni
administrative. Prin sesizare se informează autoritatea publică cu privire la o problemă de
interes personal sau public. Prin propunere se urmărește realizarea de către autoritatea
publică a unor acțiuni de interes public.”
Art. 10 din Codul administrativ stabilește că:
„Actul administrativ individual este orice dispoziție, decizie sau altă măsură oficială
întreprinsă de autoritatea publică pentru reglementarea unui caz individual în domeniul
dreptului public, cu scopul de a produce nemijlocit efecte juridice, prin nașterea,
modificarea sau stingerea raporturilor juridice de drept public.”
Art. 16 din Codul administrativ prevede că:
„Dreptul discreționar al autorității publice reprezintă posibilitatea acesteia de a opta
între mai multe soluții posibile corespunzătoare scopului legii atunci când aplică o
dispoziție legală. Exercitarea dreptului discreționar nu permite desfășurarea unei activități
administrative arbitrare.”
Art. 21, alin. (1) din Codul administrativ reglementează că:
„Autoritățile publice și instanțele de judecată competente trebuie să acționeze în
conformitate cu legea și alte acte normative.”
Art. 22, alin. (1) din Codul administrativ prevede următoarele:
„Autoritățile publice și instanțele de judecată competente cercetează starea de fapt
din oficiu. Acestea stabilesc felul și volumul cercetărilor și nu sunt legate nici de
expunerile participanților, nici de cererile lor de reclamare a probelor.”
Art. 64, alin. (1) din Codul administrativ stabilește că:
„Autoritatea publică este obligată să soluționeze o cerere potrivit competențelor
sale și în termenul stabilit de lege.”
Art. 69, alin. (2) din Codul administrativ statuează că:
„În cazul depunerii unei petiții, autoritatea publică este obligată să inițieze o
procedură administrativă.”
Art. 72 din Codul administrativ reglementează că:
5
„Prin petiție poate fi inițiată o procedură administrativă sau aceasta poate face parte
dintr-o procedură administrativă deja inițiată.
Petiția poate fi:
a) depusă în scris la autoritatea publică ori expediată prin poștă sau fax;
b) transmisă în formă electronică;
c) depusă verbal, fiind consemnată într-un proces-verbal.
Dacă se transmite în formă electronică, petiția trebuie să corespundă cerințelor
legale stabilite pentru un document electronic.”
Art. 73 din Codul administrativ statuează că:
„Autoritatea publică este obligată să primească și să înregistreze imediat petiția sau
alte documente depuse în cadrul procedurii administrative. Autoritatea publică nu are
dreptul să refuze primirea petițiilor doar din motiv că nu se consideră competentă sau
pentru că ar considera petiția ca fiind inadmisibilă sau neîntemeiată.”
Art. 78, alin.(1) din Codul administrativ prevede că:
„Procedura administrativă se finalizează prin efectuarea unei operațiuni
administrative sau prin emiterea unui act administrativ individual, respectiv încheierea
unui contract administrativ.”
Art. 118 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Codul administrativ
reglementează că:
„Motivarea este operațiunea administrativă prin care se expun considerentele care
justifică emiterea unui act administrativ individual. În motivare se indică temeiurile
esențiale de drept și de fapt pe care le-a luat în considerare autoritatea publică pentru
decizia sa. Din motivarea deciziilor discreționare trebuie să poată fi recunoscute și
punctele de vedere din care autoritatea publică a reieșit la exercitarea dreptului
discreționar. Motivarea trebuie să se refere și la argumentele expuse în cadrul audierii.
Motivarea completă a unui act administrativ individual cuprinde:
a) motivarea în drept – temeiul legal pentru emiterea actului administrativ,
inclusiv formele procedurale obligatorii pe care se bazează actul;
b) motivarea în fapt – oportunitatea emiterii actului administrativ, inclusiv
modul de exercitare a dreptului discreționar, dacă este cazul;
c) în cazul actelor administrative defavorabile – o descriere succintă a procedurii
administrative care a stat la baza emiterii actului: investigații, probe, audieri, opinii ale
participanților contrare conținutului final al actului etc.
(3) Motivarea completă este obligatorie, este parte integrantă a actului
administrativ individual și condiționează legalitatea acestuia.”
Atr.193, alin. (3) din Codul administrativ stabilește că:
„Curtea Supremă de Justiție examinează acțiunile în contencios administrativ și
cererile de recurs în complete din 3 judecători.”
Art. 194, alin. (2) din Codul administrativ statuează că:
„În procedura de examinare a cererilor de recurs, hotărârile și deciziile contestate
se examinează din oficiu în privința existenței greșelilor procedurale și aplicării corecte a
dreptului material.”
Art. 206, alin. (1), lit. c) din codul administrativ prevede că:
6
„O acțiune în contencios administrativ poate fi depusă pentru impunerea la acțiune,
la tolerare a acțiunii sau la inacțiune (acțiune în realizare).”
Art. 219, alin. (1) și alin. (3) din Codul administrativ prevede că:
„Instanța de judecată este obligată să cerceteze starea de fapt din oficiu în baza
tuturor probelor legal admisibile, nefiind legată nici de declarațiile făcute, nici de cererile
de solicitare a probelor înaintate de participanți. Instanța de judecată nu are dreptul să
depășească limitele pretențiilor din acțiune, însă, totodată, nu este legată de textul
cererilor formulate de participanții la proces.”
Art. 225, alin. (1) și alin. (2) din Colul administrativ reglementează
următoarele:
„Instanța de judecată nu este competentă să se pronunțe asupra oportunității unui
act administrativ.Verificarea exercitării de către autoritatea publică a dreptului
discreționar se limitează la faptul dacă autoritatea publică:
a) și-a exercitat dreptul discreționar;
b) a luat în considerare toate faptele relevante;
c) a respectat limitele legale ale dreptului discreționar;
d) și-a exercitat dreptul discreționar conform scopului acordat prin lege.”
Art. 244, alin. (1) din Codul administrativ stabilește că:
„Hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel
pot fi contestate cu recurs”.
Art. 244, alin. (2) coroborate cu art. 231, alin. (2) din Codul
administrativ, reglementează că:
„Pentru procedura de recurs se aplică corespunzător prevederile cap. III din cartea
a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă altceva. Pentru procedura în
apel se aplică corespunzător prevederile cap. II din cartea a treia, dacă din prevederile
prezentului capitol nu rezultă altceva.”
Art.245 din Codul administrativ prevede următoarele:
„Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la
pronunțarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabilește un alt termen.”
Art. 248, alin. (1), lit. a) din Codul administrativ reglementează că:
„În urma examinării recursului, Curtea Supremă de Justiție adoptă una dintre
următoarele decizii: respinge recursul și menține hotărârea și/sau decizia.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
În debut, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
menționează că, prin încheierea din 08 februarie 2023 s-a numit recursul
depus de către Viorel Morari spre examinare în complet din cinci judecători,
însă, având în vedere modificările ulterioare ce vizează activitatea Curții
Supreme de Justiție, în vigoare începând cu 16 august 2024, recursul depus
de către Viorel Morari se examinează în complet de trei judecători.
7
Cu referire la termenul de declarare a recursului, completul de
judecată al Curții Supreme de Justiție atestă că, decizia Curții de Apel
Chișinău a fost pronunțată public în data de 14 septembrie 2022. Conform
extrasului din poșta electronică a Curții de Apel Chișinău, copia
dispozitivului deciziei a fost expediat în adresa participanților la proces, în
data de 15 septembrie 2022, iar decizia motivată în data de 25 octombrie
2022, fapte confirmate prin extrasele din poșta electronică, anexate la dosar.
(f.d.174, 179, vol.I)
Viorel Morari a depus recursul nemotivat în data de 22 septembrie 2022
și motivarea recursului a prezentat-o în data de 31 octombrie 2022.
În asemenea circumstanțe completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție consideră că, în speță, calea de atac în ordine de recurs a fost
demarată în interiorul termenului legal.
Având în vedere că legea procedural civilă, care impune obligații noi
anulează sau reduce drepturile procedurale ale participanților la proces,
limitează exercitarea unor drepturi ori stabilește sancțiuni procedurale noi
sau suplimentare, nu are putere retroactivă, recursul declarat de Viorel
Morari, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 246 din 31 iulie 2023 va fi
examinat în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii acestuia, însă
procedura de examinare conform noilor reglementări.
Verificând argumentele invocate în recurs, prin prisma materialelor
din dosar, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție a ajuns la
concluzia necesității admiterii recursului depus de către Viorel Morari,
casării deciziei din 14 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău și
menținerii hotărârii din data de 25 noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău,
sediul Rîșcani, din considerentele ce succed.
Recapitulând esența litigiului, în scopul verificării aplicării corecte a
dreptului material și procedural, instanța de recurs reține starea de fapt
constatată de instanțe și confirmată de părți.
Astfel, probatoriul acumulat la materialele dosarului și dosarul
administrativ atestă că, în data de 31 ianuarie 2020, la Administrația
Națională a Penitenciarilor a fost înregistrată sub nr.M-279/20 petiția depusă
de Viorel Morari, prin care a sesizat Administrația Națională a
Penitenciarelor despre unele încălcări admise de personalul escortei la
aplicarea cătușelor, precum și prin interdicția de a discuta cu reprezentanții
mass-media, propunând autorității publice întreprinderea unor măsuri
concrete ce țin de reglementarea procedurilor în cazul preveniților care au
deținut funcții de demnitate publică și/sau în cazul cauzelor penale de
rezonanță social-sporită sub aspectul aplicării mijloacelor speciale -
cătușelor și de interacțiune cu reprezentanții mass-media în timpul escortării
la ședințele de judecată, în vederea evitării lezării în continuare a drepturilor
și libertăților fundamentale ale omului. (f.d. 8-9, dosar administrativ)
Prin răspunsul nr.3/2-M-279/20 din 18 februarie 2020, Administrația
Națională a Penitenciarelor a respins petiția depusă de către Viorel Morari
8
ca neîntemeiată, motivând că aplicarea cătușelor în procesul escortării nu a
avut drept scop lezarea demnității acestuia, dar a fost dictată de faptul că
încăperile (celulele) de deținere temporară din incinta Judecătoriei Chișinău,
sediul Ciocana, nu dispun de acces direct către sălile de ședință, iar
deplasarea către aceste săli este efectuată prin spații deschise și publice
(culoarele instanței de judecată), regulă care este aplicată față de toate
persoanele deținute.
Totodată, s-a menționat că, cătușele în timpul escortării către sala de
ședință și retur, au fost aplicate în conformitate cu prevederile art.7, lit. e) și
g) din Legea nr.218 din 19 octombrie 2012 privind modul de aplicare a forței
fizice, a mijloacelor speciale și a armelor de foc, pct.219 din Statutul
executării pedepsei de către condamnați, aprobat prin Hotărârea Guvernului
nr.583 din 26 mai 2006, subpct.2 pct.228 din Ghidul privind intervenția
profesională în exercițiul funcției, aprobat prin Ordinul nr.44 din 11 ianuarie
2018 al Ministerului Justiției.
Referitor la interacțiunea cu mass-media, Administrația Națională a
Penitenciarelor a comunicat că, aceasta poate fi efectuată în condițiile
art.181, alin. (2)-(4) din Codul de executare. (f.d.9, vol.I)
Nefiind de acord cu răspunsul nr.3/2-M-279/20 din 18 februarie 2020 a
Administrației Naționale a Penitenciarelor, în data de 24 februarie 2020
Viorel Morari a înregistrat cererea prealabilă cu nr.M-516/20, prin care a
solicitat reexaminarea petiției și informarea scrisă despre măsurile
întreprinse. (f.d.7-8,vol.I)
Prin răspunsul nr.4/3-M-516/20 din 10 martie 2020, Administrația
Națională a Penitenciarelor a respins cererea prealabilă depusă de către
Viorel Morari, menționând că alegațiile cuprinse în cererea anterioară nu
reprezintă obiectul examinării acestora în ordinea Codului administrativ,
deoarece s-au invocat pretinse încălcări admise în privința lui Viorel Morari
din partea angajaților din cadrul Detașamentului de destinație specială
„Pantera”, manifestate prin aplicarea cătușelor și refuzul de a permite
comunicarea cu mass-media.
În context s-a precizat că art. 2, alin. (3), lit. b) din Codul administrativ
statuează că prevederile Codului nu se aplică raporturilor juridice ale
autorităților publice care acționează în baza Codului contravențional sau
Codului penal.
Astfel, cererea ce vizează procesul penal, inclusiv, la faza de executare,
care se examinează în baza actelor normative ce reglementează procesul
penal (Codul penal, Codul de procedură penală, cartea a doua din Codul de
executare și alte acte normative aprobate în baza acestuia). Actele, inclusiv,
acțiunile organului care pune în executare hotărârea judecătorească de
condamnare privată de liberate, inclusiv, măsura preventivă arestul, pot fi
contestate în ordinea prevăzută de art.4731din Codul de procedură penală.
Astfel, cererea anterioară depusă de Viorel Morari a fost examinată în
baza normelor speciale, care reglementează procesul penal, din acest motiv
9
răspunsul nu reprezintă un act administrativ în sensul legislației
administrative și respectiv nu putea să conțină mențiunea despre exercitarea
căilor de atac în această procedură.
În partea ce ține de alegațiile cu privire la aplicarea pretins ilegal a
cătușelor în privința lui Viorel Morari, Administrația Națională a
Penitenciarelor a informat că acestea sunt neîntemeiate, or, pct.219 din
Statutul executării pedepsei de către condamnați, aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr.583/2006, prevede că, aplicarea acestor mijloace speciale este
obligatorie inclusiv în timpul escortării deținuților.
În ceea ce privește al doilea capăt al cererii, Administrația Națională a
Penitenciarelor a informat că, în conformitate cu prevederilor art. 2422, pct.
19) în coroborare cu art. 306 din Codul de executare, deținuților le este
interzisă comunicarea cu exteriorul penitenciarului în alte condiții și prin alte
metode decât cele stabilite prin reglementările în vigoare. Comunicarea cu
lumea exterioară a deținuților poate avea loc numai prin intermediul
următoarelor institute ale legislației execuțional penale:
1) vizitele – art.181 din Codul de executare;
2) corespondența – art.208, alin.(1) din Codul de executare;
3) convorbirile telefonice – art.208, alin.(3) din Codul de executare;
4) întrevederile – art.213 din Codul de executare.
Prin urmare, comunicarea cu lumea exterioară, inclusiv, cu
reprezentanții mass-media, prin alte modalități decât cele menționate,
constituie abatere disciplinară. (f.d.5-6, vol. I)
Manifestându-și dezacordul cu răspunsul Administrației Naționale a
Penitenciarelor, în data de 13 martie 2020, Viorel Morari a depus prezenta
acțiune împotriva Administrației Naționale a Penitenciarelor, prin care a
solicitat constatarea nulității răspunsurilor nr.3/2-M-279/20 din 18 februarie
2020 și nr.4/3-M-516/20 din 10 martie 2020, ca fiind ilegale, cu obligarea
reexaminării petiției; obligarea Administrației Naționale a Penitenciarelor de
a iniția tragerea la răspundere disciplinară a persoanelor ce se fac vinovate
pentru aplicarea ilegală a cătușelor în privința lui Viorel Morari în perioada
deținerii; constatarea existenței deficienților în procesul de aplicare de către
funcționarii publici cu statut special al Administrației Naționale a
Penitenciarelor a mijloacelor speciale – cătușelor și în procesul de
interacțiune cu mass-media, în ambele cazuri a preveniților ce au deținut
funcții de demnitate publică și/sau în cazul cauzelor penale de rezonanță
social-sporită; obligarea Administrației Naționale a Penitenciarelor de a
întreprinde măsuri concrete ce țin de reglementarea procedurilor în cazul
preveniților care au deținut funcții de demnitate publică și/sau în cazul
cauzelor penale de rezonanță social-sporită sub aspectul aplicării mijloacelor
speciale – cătușelor și de interacțiune cu reprezentanții mass-media în timpul
escortării la ședințele de judecată în vederea evitării lezării în continuare a
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. (f.d.2-4,114-115, vol.I)
10
Fiind învestită cu judecarea cauzei în prima instanță, Judecătoria
Chișinău, sediul Rîșcani a admis parțial acțiunea depusă de Viorel Morari și
a anulat ca ilegale răspunsurile Administrației Naționale a Penitenciarelor, a
obligat Administrația Națională a Penitenciarelor să reexamineze petiția din
31 ianuarie 2020 depusă de Viorel Morari prin prisma argumentelor invocate
în petiție. În rest, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. (f.d.126, 130-138,
vol.I)
Pentru a ajunge la această soluție instanța de fond a constatat că,
temeiurile indicate în răspunsul Administrației Naționale a Penitenciarelor
cu nr.3/2-M-279/20 din 18 februarie 2020, reiterate în răspunsul la cererea
prealabilă 4/3-M-516/20 din 10 martie 2020, sunt invocate într-un mod
formalist, ca un răspuns de blanchetă, în condițiile în care autoritatea sesizată
a ignorat solicitările și argumentele invocate în cereri, apelând la justificări
iluzorii.
Judecând cauza în ordine de apel, Curtea de Apel Chișinău, prin
decizia din data de 14 septembrie 2022 a admis apelul depus de către
Administrația Națională a Penitenciarelor, a casat parțial hotărârea din 25
noiembrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani și a emis în partea
casată o nouă decizie, prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea depusă de
Viorel Morari, în rest, a menținut hotărârea din 25 noiembrie 2021 a
Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani. (f.d.161-173, vol.I)
Curtea de Apel Chișinău a conchis că, instanța nu poate discuta
conținutul unui răspuns la o cerere adresată unei autorități publice, deoarece
petiționarul nu poate să pretindă ca răspunsul la cerere să fie dat conform
propriei sale formulări sau într-un anumit sens, după dorința personală,
stabilirea conținutului răspunsului fiind atributul exclusiv al autorității
publice.
Totodată, instanța de apel a precizat că, răspunsul nr.3/2-M-279/20 din
18 februarie 2020, emis de către Administrația Națională a Penitenciarelor,
este motivat în conformitate cu normele legale unde sunt indicate
argumentele, care sunt bazate pe o cercetare amplă a materialelor cauzei în
raport cu poziția părților în procedura administrativă.
Viorel Morari, prin recursul înaintat, a criticat soluția instanței de
apel, solicitând casarea integrală a deciziei instanței de apel și emiterea unei
noi decizii privind respingerea apelului declarat de către Administrația
Națională a Penitenciarelor, susținând că, răspunsurile Administrației
Naționale a Penitenciarelor sunt neîntemeiate, iar administrația urmează să
fie impusă la acțiuni, exprimate în întreprinderea măsurilor în vederea
reglementării procedurii de aplicare a mijloacelor speciale - cătușelor și în
procesul de interacțiune cu mass-media și de a iniția tragerea la răspundere
disciplinară a funcționarilor cu statut special.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că,
prin prezenta acțiune Viorel Morari a solicitat impunerea Administrației
Naționale a Penitenciarelor de a întreprinde măsuri concrete ce țin de
11
reglementarea procedurilor în cazul preveniților, care au deținut funcții de
demnitate publică și/sau în cazul cauzelor penale de rezonanță social-sporită
sub aspectul aplicării mijloacelor speciale - cătușelor și de interacțiune cu
reprezentanții mass-media în timpul escortării la ședințele de judecată, în
vederea evitării lezării în continuare a drepturilor și libertăților fundamentale
ale omului.
Deci, cerința menționată constituie o acțiune în realizare, or,
urmărește impunerea autorității publice la acțiune, la realizarea unor acțiuni
de interes public, acțiune care este parte a procedurii administrative.
Prin urmare, obiectul acțiunii îl constituie impunerea autorității
publice să întreprindă măsuri concrete în vederea evitării lezării în continuare
a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Din materialele dosarului și a dosarului administrativ se atestă că, în
data de 31 ianuarie 2020 Viorel Morari a depus în adresa Administrației
Naționale a Penitenciarelor o petițe, prin care a invocat încălcările admise de
către colaboratorii Administrației Naționale a Penitenciarelor față de acesta
în procesul de escortare la ședința din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul
Ciocana, unde au fost aplicate cătușele și i-a fost interzisă interacțiunea cu
mass-media, totodată, solicitând revizuirea procedurii de escortare în
instanța de judecată a preveniților care au deținut funcții de demnitate
publică, pe aspectele invocate în prezenta cerere, atât în privința sa, cât și a
altor persoane, ca fiind contrară legii și întreprinderea măsurilor pe marginea
abaterilor în cauză, adică fiind invocate 2 aspecte.
Deci, prin petiția înaintată Viorel Morari printre altele a urmărit și
realizarea de către autoritatea publică a unor acțiuni de interes public și
anume obligarea Administrației Naționale a Penitenciarelor de a întreprinde
măsuri concrete ce țin de reglementarea procedurilor în cazul preveniților
care au deținut funcții de demnitate publică și/sau în cazul cauzelor penale
de rezonanță social-sporită sub aspectul aplicării mijloacelor speciale –
cătușelor și de interacțiune cu reprezentanții mass-media în timpul escortării
la ședințele de judecată în vederea evitării lezării în continuare a drepturilor
și libertăților fundamentale ale omului.
Astfel, completul de judecată, reținând prevederile legale sus-citate
în coraport cu materialele cauzei, concluzionează că, prezentului litigiu îi
sunt aplicabile prevederile cu privire la petiționare din Codul administrativ,
care la art. 9, alin. (3) stabilește că prin petiție poate fi urmărit un interes
public.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, analizând
conținutul răspunsurilor Administrației Naționale a Penitenciarelor conchide
că, autoritatea publică pârâtă a examinat petiția și cererea prealabilă doar
prin prisma primului argument și anume a acțiunilor Administrației
Naționale a Penitenciarelor privind legalitatea și temeinicia aplicării a
cătușelor și de interacțiune cu mass-media. Soluționarea cerinței din petiție
privind revizuirea procedurii de escortare în instanța de judecată a
12
preveniților ce au deținut funcții de demnitate publică pe aspectele invocate
în prezenta cerere, atât în privința sa, cât și a altor persoane nu a fost analizată
și examinată.
În aceste circumstanțe instanța de recurs consideră ca fiind
întemeiate criticele recurentului în acest sens și greșită concluzia instanței de
apel precum că, instanța nu poate discuta conținutul unui răspuns la o cerere
adresată unei autorități publice, deoarece petiționarul nu poate să pretindă ca
răspunsul la cerere să fie dat conform propriei sale formulări sau într-un
anumit sens, după dorința personală, stabilirea conținutului răspunsului fiind
atributul exclusiv al autorității publice.
Nu se poate discuta conținutul răspunsului dacă este acordat, la caz
nu se atestă a fi acordat răspuns în măsură deplină.
În susținerea acestei concluzii instanța de recurs evidențiază că, la
caz, nu se pune în discuție conținutul răspunsului, dar analizându-l se
stabilește că autoritatea publică nu a dat răspuns în deplină măsură pentru
ambele cetinițe din petiție, inclusiv pe chestiunea de revizuire a cadrului
legal ce vizează procedura de escortare în instanța de judecată a preveniților
ce au deținut funcții de demnitate publică.
Din analiza răspunsurilor contestate nu rezultă că cețința lui Viorel
Morari privind revizuirea procedurilor de escortare în instanța de judecată a
preveniților care au deținut funcții de demnitate publică a fost examinată, cu
acordarea unei soluții.
Prin prezenta acțiune Viorel Morari a insistat supra faptul de
revizuire a acestor măsuri pentru demnitarii publicii pe viitor, deci,
Administrația Națională a Penitenciarelor era obligată la examinarea petiției
în latura dată.
Împrejurările de fapt și de drept expuse mai sus determină completul
de judecată al Curții Supreme de Justiție să conchidă că, pretențiile lui Viorel
Morari privind anularea răspunsurilor nr.3/2-M-279/20 din 18 februarie
2020, nr. 4/3-M-516/20 din 10 martie 2020 și obligarea Administrația
Națională a Penitenciarelor să reexamineze petiția din 31 ianuarie 2020 în
latura revizuirii procedurii de escortare în instanța de judecată a preveniților
ce au deținut funcții de demnitate publică, sunt întemeiate, ori s-a demonstrat
că, Administrația Națională a Penitenciarelor a examinat superficial petiția
lui Viorel Morari, iar răspunsurile primite în legătură cu această petiție sunt
nemotivate, deoarece nu oferă răspuns la toate cerințele invocate.
Astfel, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide
că, instanța de apel la pronunțarea deciziei greșit a concluzionat asupra
acordării răspunsurilor de către Administrația Națională a Penitenciarelor la
petiția recurentului, or răspunsul s-a acordat doar la prima chestiune nu și la
a doua legată de revizuirea procedurii de escortare în instanța de judecată a
preveniților ce au deținut funcții de demnitate publică, care impune casarea
actului judecătoresc contestat.
13
Pe baza celor constatate, instanța de recurs este de acord cu soluția
instanței de fond privind admiterea acțiunii depuse de către Viorel Morari în
partea anulării răspunsurilor nr.3/2-M-279/20 din 18 februarie 2020 și
nr.4/1-M-516/20 din 10 martie 2020 ale Administrației Naționale a
Penitenciarelor și obligarea Administrația Națională a Penitenciarelor să
reexamineze petiția din 31 ianuarie 2020 depusă de Viorel Morari prin
prisma argumentelor invocate în petiție.
În ansamblu, ținând cont de natura litigiului și de marja de apreciere
a instanței de judecată, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
opinează că a examinat principalele întrebări juridice puse în prezenta cerere.
Drept consecință, instanța de recurs subscrie criticilor recurentului potrivit
căruia instanța de apel neîntemeiat a casat hotărârea instanței de fond și a
respins acțiunea înaintată de către Viorel Morari.
Din considerentele menționate și având în vedere faptul că hotărârea
instanței de fond este legală și întemeiată, iar decizia instanței de apel a fost
emisă cu interpretarea eronată a circumstanțelor faptice și a normelor de
drept material, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la
concluzia de a admite recursul depus de către Viorel Morari, de a casa decizia
din data de 14 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău și a emite o nouă
decizie, prin care se menține hotărârea din data de 25 noiembrie 2021 a
Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.
Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 247, art. 248, alin. (1)
lit. b) și alin. (3) din Codul administrativ,
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Admite recursul declarat de către Viorel Morari.
Casează decizia din 14 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău și
emite o nouă decizie prin care se menține hotărârea din data de 25 noiembrie
2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, emisă în cauza de contencios
administrativ, intentată la acțiunea depusă de către Viorel Morari împotriva
Administrației Naționale a Penitenciarelor privind constatarea nulității
răspunsurilor și impunerea la acțiune.
Decizia este irevocabilă.
Președinte Stela Procopciuc
Judecători Ion Malanciuc
Diana Stănilă
14