3r-71/24 — cu privire la obligarea examinării sesizării

3r-71/24 — cu privire la obligarea examinării sesizării (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 3r-71/24

2-22111362-01-3r-18032024

Instanța de fond: Curtea de Apel Chișinău – V. Sîrbu, A. Bostan, I. Dutca

DECIZIE

05 iunie 2024 mun. Chișinău

Curtea Supremă de Justiție

în componența:

Președinte, judecător Stela Procopciuc

judecătorii Ion Malanciuc

Diana Stănilă

examinând recursul declarat de către Viorel Morari,

în cauza de contencios administrativ, intentată la acțiunea înaintată de către Viorel

Morari împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la obligarea examinării

sesizării din 16 august 2021 cu privire la săvârșirea infracțiunilor de către Procurorul

General, înregistrată sub nr. 1937, în ședință publică și deliberativă a Consiliului

Superior al Procurorilor,

împotriva încheierii din data de 26 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, prin

care s-a declarat inadmisibilă acțiunea înaintată de către Viorel Morari,

constată:

La 05 octombrie 2021, Viorel Morari a depus acțiune în contencios administrativ

împotriva Consiliului Superior al Procurorilor, prin care a solicitat obligarea examinării

sesizării din 16 august 2021 cu privire la săvârșirea infracțiunilor de către Procurorul

General, înregistrată sub nr. 1937 în ședință publică și deliberativă a Consiliului

Superior al Procurorilor.

În motivarea acțiunii Viorel Morari a indicat că la 16 august 2021 a depus la

Consiliul Superior al Procurorilor sesizarea înregistrată cu nr.1937 privind săvârșirea

infracțiunii de către Procurorul General, Alexandr Stoianoglo.

Prin scrisoarea nr. 35-13/20-1732 din data de 14 septembrie 2021, din numele

Președintelui Consiliului Superior al Procurorilor, Angela Motuzoc, a fost informat că

adresarea sa exprimă dezacordul cu Ordinul Procurorului General nr. 1294-p din 12

august 2021 privind încetarea raportului de serviciu și că sesizarea a fost greșit depusă,

din perspectiva ordinii juridice stabilite.

În opinia reclamantului prin scrisoarea enunțată, unilateral și ilegal s-a refuzat în

primirea și examinarea plângerii de către Consiliul Superior al Procurorilor, aducându-

se atingere drepturilor și libertăților constituționale ale reclamantului, prevăzute de art.

18, alin. (1), art. 20, alin. (1), art. 52 alin. (1) și art.53 alin. (1) din Constituție.

Viorel Morari a remarcat că sesizarea nr.1937 din 16 august 2021 urma a fi

examinată în ședință deliberativă a Consiliului Superior al Procurorilor, în conformitate

cu art. 70, alin. (1), lit. n) din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la procuratură,

care stipulează că, Consiliul Superior al Procurorilor examinează adresările cetățenilor

și ale procurorilor privind chestiunile date în competența sa.

1

Răspunsul Președintelui Consiliului Superior al Procurorilor, Angela Motuzoc,

nr. 35-13/20-1732 din 14 septembrie 2021, reprezintă în sine refuzul de a examina o

cerere și se consideră drept respingere a acesteia, fiind depășite în mod vădit limitele

drepturilor și atribuțiilor acordate de art.72 din Legea nr. 3 din 25 februarie 2016 cu

privire la procuratură, care nu conferă președintelui Consiliului Superior al

Procurorilor împuterniciri de a examina unilateral sesizările parvenite în adresa

organului colegial.

Reclamantul a specificat că la data de 04 octombrie 2021 a depus la Consiliul

Superior al Procurorilor cerere prealabilă, prin care a solicitat organizarea examinării

sesizării enunțate nr. 1937 din 16 august 2021, în cadrul ședințelor deliberative, deși

consideră inutilă respectarea acestei proceduri.

Viorel Morari a indicat că nu există o practică judiciară referitoare la contestarea

refuzului de a primi și a examina o sesizare cu privire la infracțiuni comise de

Procurorul General, precum și nu au existat până în anul 2021 sesizări cu privire la

infracțiuni săvârșite de Procurorul General, depuse în adresa Consiliului Superior al

Procurorilor.

Astfel, existența termenilor de prescripție și lipsa unei proceduri clare referitoare

la examinarea sesizării privind săvârșirea infracțiunilor de către Procurorul General,

face dificilă stabilirea procedurii aplicabile la caz – fie procedura în contencios

administrativ, fie contestarea la judecătorul de instrucție în ordinea art. 313 din Codul

de procedură penală.

În opinia reclamantului temeiul prezentei acțiuni este refuzul examinării adresării

subsemnatului de către Consiliul Superior al Procurorilor, iar obiectul acțiunii îl

reprezintă obligarea examinării acestei sesizări de organul colegial în ședință publică.

În susținerea poziției expuse în acțiune, reclamantul a indicat că, Consiliul

Superior al Procurorilor reprezintă o autoritate publică în sensul corespunderii

criteriilor stabilite de art. 7 din Codul administrativ.

De asemenea, cu referire la prevederile art. 20 din Codul administrativ, a

menționat că, dacă printr-o activitate administrativă se încalcă un drept legitim sau o

libertate stabilită prin lege, acest drept poate fi revendicat printr-o acțiune în contencios

administrativ, cu privire la care decid instanțele de judecată competente pentru

examinarea procedurii de contencios administrativ, conform prezentului cod.

Totodată, prin prisma art.62, alin.(1), (2) din Codul administrativ, autoritatea

publică este obligată să soluționeze o cerere potrivit competențelor sale și în termenul

stabilit de lege. Refuzul de a primi sau examina o cerere se consideră drept respingere

a cererii.

Astfel, reieșind din conținutul prevederilor expuse supra și luând în considerare

că, la caz, se contestă refuzul primirii și examinării sesizării depuse, Viorel Morari a

considerat că instanța competentă să examineze prezentul litigiu aparține Judecătoriei

Chișinău, sediul Rîșcani.

Reclamantul a subliniat că potrivit art.137, alin. (1) din Codul administrativ, în

exercitarea dreptului discreționar atribuit, autoritățile publice trebuie să acționeze cu

bună-credință în limitele legal stabilite și cu respectarea scopului pentru care le-a fost

atribuit dreptul.

Viorel Morari a indicat că coroborarea art.163, lit. c) din Codul administrativ cu

prevederile art.79 din Legea cu privire la procuratură, permit a constata că, nu este

necesară efectuarea procedurii de examinare a cererii prealabile, legislația în vigoare

prevăzând adresarea nemijlocită în instanța de judecată.

2

Prin încheierea din data de 12 octombrie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Rîșcani, s-a atras în proces în calitate de terț Procurorul General suspendat, Alexandr

Stoianoglo. (f.d.19, vol. I)

Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani prin încheierea din 28 decembrie 2021 a

declarat admisibilă acțiunea depusă de către Viorel Morari împotriva Consiliului

Superior al Procurorilor cu privire la obligarea examinării sesizării din 16 august 2021

privind săvârșirea infracțiunii de către Procurorul General, înregistrată sub nr. 1937, în

ședință publică și deliberativă a Consiliului Superior al Procurorilor. (f.d. 94-98, vol.I)

Prin hotărârea din data de 21 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Rîșcani s-a admis acțiunea în contencios administrativ înaintată de Viorel Morari, s-a

obligat Consiliul Superior al Procurorilor să examineze sesizarea nr.1937 din 16 august

2021 depusă de Viorel Morari, în ședință publică și deliberativă a Consiliului Superior

al Procurorilor. (f.d. 165-175, vol. I)

Exprimându-și dezacordul cu soluția primei instanțe, Alexandr Stoianoglo și

Consiliul Superior al Procurorilor au contestat-o cu apel. (f.d.180-200, 210-222, vol.I)

Prin decizia din 22 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău s-a casat integral

hotărârea din data de 21 februarie 2022 și încheierea din 28 decembrie 2021 ale

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-a emis o nouă decizie, prin care acțiunea lui

Viorel Morari împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la obligarea

examinării sesizării cu privire la săvârșirea infracțiunilor de către Procurorul General

din 16 august 2021, înregistrată sub nr. 1937 în ședință publică și deliberativă a

Consiliului Superior al Procurorilor, a fost reținută pentru examinare în Curtea de Apel

Chișinău, ca primă instanță. (f.d. 4,5-12, vol. II)

Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din data de 26 februarie 2024 a declarat

inadmisibilă acțiunea înaintată de Viorel Morari împotriva Consiliului Superior al

Procurorilor cu privire la obligarea examinării sesizării din 16 august 2021 privind

săvârșirea infracțiunii de către Procurorul General, înregistrată sub nr. 1937 în ședință

publică și deliberativă a Consiliului Superior al Procurorilor. (f.d.129-138, vol. II)

Împotriva încheierii instanței de apel, la 07 martie 2024 a depus recurs Viorel

Morari, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond,

emițând o nouă hotărâre privind obligarea Consiliului Superior al Procurorilor să

organizeze examinarea sesizării nr. 1937 din 16 august 2021 în ședință deliberativă și

publică. (f.d.144-149, vol. II)

În motivarea recursului Viorel Morari a indicat că instanța de judecată a încălcat

normele de drept material, deoarece nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată și a

interpretat în mod eronat legea, iar prin erorile comise a admis încălcarea dreptului la

un proces echitabil, garantat de art. 6 al Convenției Europene pentru Drepturile

Omului.

În acest sens a indicat că în temeiul art. 52, alin. (1) din Constituție, art. 73, alin.

(1) și art. 85-93 din Codul administrativ, are dreptul la petiționare ce înglobează dreptul

de a depune petiția, de a primi spre examinare și de a primi răspuns la petiția formulată,

iar autoritatea publică este obligată să primească și să înregistreze imediat pretenția.

Viorel Morari a susținut că răspunsul președintelui Consiliului Superior al

Procurorilor, nu poate fi echivalat cu examinarea sesizării în ședința Consiliului

Superior al Procurorilor, care este organ colegial și nu poate fi considerat act

administrativ. Răspunsul reprezintă refuzul de a examina o cerere și se consideră drept

respingerea acesteia.

3

În opinia recurentului președintele Consiliului Superior al Procurorilor și-a

depășit în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate de art. 72 din Legea nr.

3 din 25 februarie 2016 cu privire la procuratură, care nu-i oferă împuterniciri să

examineze unilateral sesizările parvenite în adresa organului colegial.

Totodată, recurentul a menționat că prin declararea inadmisibilă a acțiunii de

contencios administrativ i se îngrădește dreptul de a beneficia de un control

judecătoresc garantat asupra activității administrative a președintelui Consiliului

Superior al Procurorilor în procesul organizării examinării sesizării depuse.

Viorel Morari a relatat că instanța de judecată a ignorat alegațiile acestuia

referitoare la faptul că sesizarea nu a fost examinată în ședință de Consiliul Superior al

Procurorilor, dar președinta Consiliului Superior al Procurorilor, unilateral a formulat

un răspuns formal. Prin scrisoarea menționată, președintele Consiliului Superior al

Procurorilor, unilateral și ilegal a refuzat în primirea și examinarea plângerii de către

Consiliul Superior al Procurorilor, astfel, aducându-i atingere drepturilor și libertățile

constituționale și anume protecția cetățenilor, accesul la justiție, dreptul la petiționare

și dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică din Constituția Republicii

Moldova.

Totodată, a indicat că temeiul prezentei acțiuni este refuzul examinării sesizării

de către Consiliul Superior al Procurorilor, iar obiectul acțiunii reprezintă obligarea

examinării în ședință publică a acestei sesizări, de organul colegial. Altfel, obligarea

examinării nu presupune un anumit răspuns pozitiv sau negativ pentru petiționar.

Consiliului Superior al Procurorilor, fiind obligat să examineze sesizarea depusă poate

decide să o respingă sau să o admită, adoptând în acest sens o hotărâre în ședință

publică și deliberativă.

Viorel Morari a mai relatat că instanța de judecată nu a intrat în esența cererii de

chemare în judecată și a confundat două aspecte și anume sesizarea inițială, care a fost

depusă la Consiliul Superior al Procurorilor la 16 august 2021, înregistrată sub nr.1937

și cererea prealabilă, care a fost depusă la 04 octombrie 2021. Astfel, instanța de

judecată a ignorat că sesizarea inițială nu a fost examinat de Consiliul Superior al

Procurorilor, nu a fost nici propusă, nici inclusă în ordinea de zi a ședințelor organului

colegial, iar neîntrunirea numărului de voturi pentru includerea în ordinea de zi a cererii

prealabile, denotă refuzul soluționării litigiului în contencios administrativ în

procedură prealabilă de către Consiliul Superior al Procurorilor.

La fel a indicat că instanța de judecată nu a aplicat legea care trebuia să fie

aplicată, or a precizat că acțiunile în contestare au ca scop anularea unui act

administrativ. De regulă, o acțiune în contestare este formulată pentru a contesta un act

administrativ anulabil.

La caz, Viorel Morari a înaintat în baza art.206, alin.(l), lit. b) din Codul

administrativ acțiunea în obligare, solicitând obligarea autorității publice să emită un

act administrativ individual, care nu este o acțiune în contestare.

Cu referire la concluzia instanței de judecată precum că acțiunea nu corespunde

exigențelor de admisibilitate și că acesta pretinde să fie dat răspuns la cerere conform

propriei formulări sau într-un anumit sens, recurentul a indicat că prin acțiunea

înaintată a solicitat obligarea examinării sesizării în ședință publică și deliberativă cu

emiterea unui act administrativ individual, care poate fi favorabil sau nefavorabil.

Totodată a specificat că prin neexaminarea sesizării nr.1937 din 16 august 2021

i-a fost încălcat, în primul rând, dreptul la petiționare, care este un drept fundamental,

ce conferă cetățenilor posibilitatea de a se adresa organelor de stat cu propuneri,

4

sesizări, reclamații și cereri privind interesele personale sau obștești, survenind

obligația acestor organe de a primi, examina și rezolva petițiile, precum și de a

comunica petiționarilor soluțiile adoptate. Altfel, dreptul la petiționare are un caracter

complex exprimat în posibilitatea cetățenilor de a participa în treburile statului,

reprezintă o interacțiune dintre individ și stat și conține în sine dreptul de a comunica

organelor statului și persoanelor responsabile despre încălcările de lege de care au

cunoștință.

Exercitarea dreptului de petiționare este o modalitate eficientă de rezolvare a unor

probleme personale sau care privesc o colectivitate. Acest drept este încadrat în

clasificările de drepturi în categoria drepturilor garanții, el fiind și o garanție juridică

generală pentru celelalte drepturi și libertăți. Indiferent de modul de soluționare al

petițiilor, este dreptul fiecărui cetățean de ași exprima o anumita nemulțumire cu

privire la modul în care autoritățile statului își desfășoară activitatea.

În aceiași ordine de idei, dreptul de petiționare reprezintă modalitatea prin care

cetățenii își pot valorifica dreptul de a cere o explicație cu privire la orice problemă

personală sau de interes general în relațiile cu o autoritate publică. Or, integritatea

procurorului general și corectitudinea exercitării atribuțiilor prevăzute de lege

constituie un interes general.

Suplimentar, exercitarea dreptului de petiționare dă naștere la obligația organului

sesizat de a răspunde în termenul prevăzut de lege, iar în cazul dezacordului cu

răspunsul primit la contestarea prealabilă dă naștere la dreptul de adresare, ulterioară,

în instanța de contencios administrativ.

Curtea Supremă de Justiție a expediat, prin intermediul poștei electronice, pentru

notificare Consiliului Superior al Procurorilor și lui Alexandr Stoianoglo, copia

recursului depus de către Viorel Morari împotriva încheierii din data de 26 februarie

2024 a Curții de Apel Chișinău.

La 26 martie 2024 Consiliul Superior al Procurorilor a depus referință, prin care

a solicitat declararea recursului inadmisibil, întrucât argumentele invocate în recurs nu

sunt întemeiate și admisibile, iar încheierea contestată este motivată, atât de fapt cât și

de drept. (f.d. 162-165,vol.II)

Conform art. 242 din Codul administrativ, recursul împotriva încheierii

judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată

în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește

un termen mai mic. Instanța de judecată care a emis încheierea contestată transmite

neîntârziat recursul împotriva încheierii judecătorești împreună cu dosarul judiciar

instanței competente să soluționeze recursul.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că recursul depus de

Viorel Morari în data de 07 martie 2024 este în termen, având în vedere că încheierea

contestată emisă la 26 februarie 2024 a fost recepționată de către recurent în data de 06

martie 2024. (f.d.143, vol.I)

Conform art. 243, alin. (2) din Codul administrativ, instanța competentă

soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată.

Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție a decis examinarea cererii de

recurs fără înștiințarea participanților la proces, cu plasarea datei ședinței pe pagina

web a Curții Supreme de Justiție, fiind inoportună invitarea părților, întrucât

argumentele expuse în cererea de recurs au fost formulate cu suficientă precizie pentru

a permite instanței examinarea acesteia.

5

Studiind materialele dosarului, Completul de judecată al Curții Supreme de

Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea

încheierii din 26 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău.

În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente.

În conformitate cu art. 243, alin. (1), lit. b) din Codul administrativ, examinând

recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă o deciziei prin care respinge

recursul.

Cercetând starea de fapt în baza materialelor și lucrărilor dosarului, Completul de

judecată constată că la 16 august 2021 Viorel Morari a depus la Consiliul Superior al

Procurorilor plângere privind săvârșirea infracțiunii de Procurorul General, Alexandr

Stoianoglo. (f.d.7-9, vol.I)

Prin răspunsul Președintelui Consiliului Superior al Procurorilor nr. 35-13/20-

1732 din 14 septembrie 2021 i s-a explicat lui Viorel Morari că adresarea din 16 august

2021, înregistrată cu numărul 1937, a fost greșit depusă din perspectiva ordinii juridice

stabilite, deoarece, în esență, a exprimat dezacordul cu ordinul Procurorului General

nr. 1294-p din 12 august 2021 privind încetarea raporturilor de serviciu. Totodată, s-a

notat că ordinul la care s-a făcut referire reprezintă un act administrativ ce vizează

raporturile de muncă și poate fi contestat în instanța de judecată. (f.d.10, vol.I)

La 05 octombrie 2021, Viorel Morari a depus acțiune în contencios administrativ

împotriva Consiliului Superior al Procurorilor, prin care a solicitat obligarea examinării

sesizării din 16 august 2021 cu privire la săvârșirea infracțiunilor de către Procurorul

General, înregistrată sub nr. 1937 în ședință publică și deliberativă a Consiliului

Superior al Procurorilor.

Curtea de Apel Chișinău, în temeiul art. 207, alin. (2), lit. e) din Codul

administrativ, prin încheierea din 26 februarie 2024 a declarat inadmisibilă acțiunea în

contencios administrativ înaintată de către Viorel Morari împotriva Consiliului

Superior al Procurorilor privind contestarea actelor administrative, obligarea emiterii

actului administrativ.

În susținerea acestei concluzii Curtea de Apel Chișinău, ca instanța de fond, a

reținut că Viorel Morari, în acțiunea de contencios administrativ, nu a indicat un drept

al său personal vătămat prin activitatea administrativă a Consiliului Superior al

Procurorilor, or, după cum rezultă din art.17 din Codul administrativ, actele

administrative urmează a fi contestate de persoanele interesate cărora nemijlocit le sunt

încălcate careva drepturi și libertăți prevăzute prin lege.

Astfel, Curtea de Apel Chișinău a subliniat că prevederile art. 17, art. 39 și art.

189 din Codul administrativ interzic un contencios obiectiv de legalitate și denotă

opțiunea legiuitorului pentru un contencios administrativ subiectiv efectiv, implicând

revendicarea apărării unui drept subiectiv propriu al reclamantului prin activitatea

administrativă, astfel încât înaintarea oricărei acțiuni din categoria acțiunilor în

contencios administrativ prevăzute de art.206 alin. (1) din Codul administrativ evocă

pentru admisibilitate întrunirea condițiilor nominalizate.

Această concluzie a Curții de Apel Chișinău este considerată de către Completul

de judecată al Curții Supreme de Justiție corectă din considerente ce preced.

În conformitate cu prevederile art. 207, alin. (1) și (2) lit. e) din Codul

administrativ, instanța verifică din oficiu dacă sunt întrunite condițiile pentru

admisibilitatea unei acțiuni în contenciosul administrativ. Dacă este inadmisibilă,

acțiunea în contencios administrativ se declară ca atare prin încheiere judecătorească

susceptibilă de recurs. Acțiunea în contencios administrativ se declară inadmisibilă în

6

special când reclamantul nu poate revendica încălcarea, prin activitatea administrativă,

a unui drept în sensul art.17.

Conform art. 20 din Codul administrativ, dacă printr-o activitate administrativă se

încalcă un drept legitim sau o libertate stabilită prin lege, acest drept poate fi revendicat

printr-o acțiune în contencios administrativ, cu privire la care decid instanțele de

judecată competente pentru examinarea procedurii de contencios administrativ,

conform prezentului cod.

Prin urmare, unul din elementele definitorii ale acțiunii în contencios

administrativ este revendicarea unui drept propriu vătămat prin una din formele

activității administrative, or, acțiunea în contencios administrativ trebuie să urmărească

revendicarea unui drept subiectiv vătămat.

În conformitate cu art. 5 din Codul administrativ, activitatea administrativă

reprezintă totalitatea actelor administrative individuale și normative, a contractelor

administrative, a actelor reale, precum și a operațiunilor administrative realizate de

autoritățile publice în regim de putere publică, prin care se organizează aplicarea legii

și se aplică nemijlocit legea.

Articolul 39, alin. (1) și (2) din Codul administrativ garantează controlul

judecătoresc al activității administrative este garantat și nu poate fi îngrădit. Orice

persoană care revendică un drept vătămat de către o autoritate publică în sensul art.17

sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa instanței de

judecată competente.

La rândul său, art. 189, alin. (1) din Codul administrativ prevede expres că orice

persoană care revendică încălcarea unui drept al său prin activitatea administrativă a

unei autorități publice poate înainta o acțiune în contencios administrativ.

Instanța de recurs menționează, că sub aspect procesual, accesul liber la justiție se

materializează în prerogativele pe care le implică dreptul la acțiune, ca aptitudine legală

ce este recunoscută de ordinea juridică oricărei persoane fizice sau juridice care

pretinde un drept împotriva unei alte persoane, ori are un interes pentru constatarea

existenței sau inexistenței unui drept.

Astfel, pentru a pune pe rol o acțiune în contenciosul administrativ, este necesară

îndeplinirea cumulativă a unor condiții de formă și conținut, precum ar fi: respectarea

competenței jurisdicționale, existența capacității procesuale, revendicarea unui drept

încălcat, etc.

La caz, Viorel Morari, prin acțiunea înaintată a solicitat obligarea Consiliului

Superior al Procurorilor să examineze sesizarea nr. 1937 din 16 august 2021 cu privire

la săvârșirea infracțiunilor de către Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, nu a

indicat, prin prisma art. 17 din Codul administrativ, care drepturi sau interese legitime

ale sale au fost încălcate de către Președintele Consiliul Superior al Procurorilor.

În acest sens este de menționat că prin sesizarea nr. 1937 din 16 august 2021,

Viorel Morari a invocat că Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, prin acțiunile sale

legate de emiterea ordinului cu privire la sistarea suspendării din funcție și încetarea

raporturilor de serviciu cu procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari,

și-a depășit atribuțiile de serviciu, prin ce i-a cauzat prejudiciu moral și material în

proporții considerabile.

Prin răspunsul Președintelui Consiliului Superior al Procurorilor nr. 35-13/20-

1732 din 14 septembrie 2021 i s-a explicat lui Viorel Morari că adresarea din 16 august

2021, înregistrată cu numărul 1937, a fost greșit depusă din perspectiva ordinii juridice

stabilite, odată ce ordinul cu privire la sistarea suspendării din funcție și încetarea

7

raporturilor de serviciu cu procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari

constituie un act administrativ, care poate fi contestat în instanța de judecată. (f.d.10,

vol.I)

În corespundere cu art. 17 din Codul administrativ, drept vătămat este orice drept

sau libertate stabilit/stabilită de lege căruia/căreia i se aduce atingere prin activitate

administrativă.

Prin urmare, articolul 17 din Codul administrativ se aplică oricărui drept subiectiv

reglementat de normele dreptului material. Aici, dreptul substanțial definește situațiile

juridice subiective care caracterizează statutul juridic al persoanelor implicate, în timp

ce dreptul procedural stabilește modalitățile și procedurile de protejare a acestor

drepturi subiective conform dispozițiilor legale.

Este cert că, din dispozițiile art. 207, alin. (2), lit. e) în coroborare cu art. 39,

alin. (2), art. 17 și art.189, alin. (1) și (2) din Codul administrativ, rezultă că, sesizarea

instanței de judecată de către orice persoană care în opinia sa revendică încălcarea unui

drept al său prin activitatea administrativă a unei autorități publice, fie prin refuzul

autorității administrative de a soluționa în termenul legal o cerere, implică existența

obligatorie a două condiții, și anume existența vătămării unui drept recunoscut de lege

a reclamantului și vătămarea dreptului său să fie cauzat printr-un act administrativ, fie

prin refuzul autorității administrative de a soluționa în termenul legal o cerere.

Revendicarea unui drept trebuie să rezulte din argumentele prezentate în acțiunea

depusă, prin care se demonstrează afectarea dreptului personal. Expresiile utilizate în

textul articolelor 17, 39 și 189 din Codul administrativ, precum „drept vătămat” și

„încălcarea unui drept al său”, se referă la drepturi subiective concrete și nu includ

drepturile prin ricoșeu, ipotetice, iluzorii sau virtuale, sau acțiunile populare. Este

necesar ca reclamantul să prezinte argumente clare și concrete privind afectarea

dreptului său propriu într-un mod real și direct.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reiterează că admisibilitatea

acțiunii în contencios administrativ se referă la respectarea strictă a unor criterii legale

și procedurale care trebuie îndeplinite pentru ca acțiunea să fie acceptată și examinată

de instanța de judecată. Aceste criterii pot varia în funcție de legislația aplicabilă și de

specificul fiecărui caz, dar în general includ următoarele aspecte: calitatea procesuală,

interesul legitim, respectarea termenelor și procedurilor legale, claritatea și

specificitatea cererii, fondul de drept.

Astfel, pentru ca o acțiune în contencios administrativ să fie considerată

admisibilă, trebuie să îndeplinească criteriile legale și procedurale aplicabile în funcție

de fiecare caz în parte.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că interesul legitim

reprezintă un aspect crucial în procesul de contencios administrativ, reprezentând un

criteriu esențial pentru admisibilitatea acțiunii. Acest concept se referă la capacitatea

reclamantului de a demonstra că are un interes direct și legitim în contestarea unui act

administrativ sau a unei decizii luate de o autoritate publică.

Pentru a fi considerat legitim, interesul reclamantului trebuie să fie real, concret

și să fie afectat în mod direct de actul administrativ contestat. Este important de

menționat că interesul legitim nu poate fi bazat pe speculații sau pe simple bănuieli.

Trebuie să existe dovezi clare și convingătoare care să demonstreze că drepturile sau

interesele reclamantului au fost afectate în mod real și direct de acțiunea administrativă

contestată.

8

Din analiza cererii de chemare în judecată depusă de către Viorel Morari nu se

desprinde dreptul subiectiv pretins a fi încălcat de Consiliului Superior al Procurorilor,

or, revendicarea unui drept subiectiv exclusiv al reclamantului reprezintă o condiție

obligatorie pentru ca acțiunea în contencios administrativ să treacă testul de

admisibilitate.

În contextul celor relatate Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

reține că concluzia Curții de Apel Chișinău precum că Viorel Morari prin acțiunea

depusă nu a revendicat încălcarea unui drept propriu subiectiv al său prin activitatea

administrativă a Consiliului Superior al Procurorilor este corectă.

Simplul dezacord cu faptul că Președintele Consiliului Superior al Procurorilor

prin răspunsul nr. 35-13/20-1732 din 14 septembrie 2021 i-a explicat că sesizarea a

fost depusă contrar ordinii juridice, indicându-i asupra dreptului acestuia de a contesta

actul administrativ prin intermediul instanței de judecată, nu denotă încălcarea unui

drept subiectiv al recurentului, care poate fi apărat prin intermediul justiției.

Mai mult materialele cauzei atestă că Viorel Morari a contestat în instanța de

contencios administrativ ordinul Procurorul General, Alexandr Stoianoglo cu privire la

sistarea suspendării din funcție și încetarea raporturilor de serviciu cu procurorul-șef al

Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari.

În acest context instanța de recurs a reținut hotărârea din 18 aprilie 2022 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, prin care s-a anulat ca ilegal ordinul Procurorului

General nr.1294-p din 12 august 2021 cu privire la încetarea raportului de serviciu,

care ulterior, în urma examinării apelului prin decizia din 19 aprilie 2023 a Curții de

Apel Chișinău s-a casat integral hotărârea din 18 aprilie 2022 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Rîșcani și s-a emis o decizie nouă prin care s-a respins ca neîntemeiată acțiunea

înaintată de Morari Viorel. Iar prin încheierea din 13 martie 2024 a Curții Supreme de

Justiție s-a declarat inadmisibil recursul depus de către Viorel Morari.

În ce privește argumentul lui Viorel Morari privind încălcarea dreptului la

petiționare, instanța de recurs reține că potrivit art. 9 din Codul administrativ prin

petiție se înțelege orice cerere, sesizare sau propunere adresată unei autorități publice

de către o persoană fizică sau juridică. Prin cerere se solicită emiterea unui act

administrativ individual sau efectuarea unei operațiuni administrative. Prin sesizare se

informează autoritatea publică cu privire la o problemă de interes personal sau public.

Prin propunere se urmărește realizarea de către autoritatea publică a unor acțiuni de

interes public.

Totodată art. 78, alin. (1) din Codul administrativ prevede că procedura

administrativă se finalizează prin efectuarea unei operațiuni administrative sau prin

emiterea unui act administrativ individual, respectiv încheierea unui contract

administrativ.

La caz, plângerea depusă de către Viorel Morari privind săvârșirea infracțiunii de

către Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a fost înregistrată la 16 august 2021 cu

nr. 1937. Prin răspunsul nr. 35-13/20-1732 din 14 septembrie 2021 Consiliul Superior

al Procurorilor i-a comunicat lui Viorel Morari că sesizarea a fost depusă greșit și care

este ordinea juridică corectă.

În aceste circumstanțe Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție nu

poate reține ca întemeiată pretinsa încălcare a dreptului la petiționare, or răspunsul la

petiție potrivit propriei convingeri, formulări, nu constituie încălcarea dreptului la

petiționare.

9

În această ordine de idei, instanța de recurs conchide că soluția adoptată de către

Curtea de Apel Chișinău de a declara inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ

depusă de către Viorel Morari împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire

la obligarea examinării sesizării din 16 august 2021 cu privire la săvârșirea

infracțiunilor de către Procurorul General, înregistrată sub nr. 1937, în ședință publică

și deliberativă a Consiliului Superior al Procurorilor, în temeiul articolului 207, alin.

(1) și (2), lit. e) din Codul administrativ, este întemeiată.

Din considerentele menționate supra și având în vedere că soluția emisă prin

încheierea din data de 26 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău este corectă, instanța

de recurs consideră necesar de a respinge recursul depus de către Viorel Morari.

În conformitate cu art. 243, alin. (1), lit. b) din Codul administrativ, Completul de

judecată al Curții Supreme de Justiție

decide:

Se respinge recursul depus de către Viorel Morari.

Se menține încheierea din data de 26 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău,

emisă în cauza de contencios administrativ, intentată la acțiunea înaintată de către

Viorel Morari împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la obligarea

examinării sesizării din 16 august 2021 cu privire la săvârșirea infracțiunilor de către

Procurorul General, înregistrată sub nr. 1937, în ședință publică și deliberativă a

Consiliului Superior al Procurorilor.

Decizia este irevocabilă.

Președinte, judecător Stela Procopciuc

judecători Ion Malanciuc

Diana Stănilă

10