3r-266/24 — anularea actelor administrative
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea actelor administrative
- Temei legal
- Depunerea apelului peste termenul prevazut de art.232 alin.1 din Codul adminstrativ
3r-266/24 — anularea actelor administrative (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
D E C I Z I E
cu privire la respingerea recursului depus de Direcția Generală pentru
Protecția Drepturilor Copilului
în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în
judecată depusă de Spînu Igor către Direcția Generală pentru Protecția
Drepturilor Copilului, cu privire la anularea parțială a actelor administrative
împotriva încheierii din 17 octombrie 2024 a Curții de Apel Chișinău
(Dosarul nr. 3r-266/24
NR. PIGD 2-22161779-01-3r-13112024)
Depunerea apelului peste termenul prevăzut la art. 232 alin. (1) din Codul
administrativ
Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani: I. Barbacaru,
Instanța de apel: Gh. Mîra, A. Bostan, Gr. Dașchevici
27 noiembrie 2024
Textul corespunde originalului
Examinând în lipsa părților recursul depus de Direcția Generală
pentru Protecția Drepturilor Copilului
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Diana Stăniulă,
Ion Malanciuc, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 05 noiembrie 2022 Spînu Igor a înaintat cerere de chemare în
judecată împotriva Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copiilor
mun. Chișinău, solicitând anularea în baza unei acțiuni în contestare a actului
administrativ individual Dispoziția 1104-d din 24.11.2021 în partea
sintagmei „...din data de 17.11.2021...” a Direcției Generale pentru Protecția
Drepturilor Copiilor mun. Chișinău cu privire la soluționarea cererii S-
3012/36/21 din 08.12.2021; anularea în baza unei acțiuni în contestare a
actului administrativ individual Dispoziția 1105-d din 24.11.2021 în partea
sintagmei „...din data de 17.11.2021...” a Direcției Generale pentru Protecția
Drepturilor Copiilor mun. Chișinău cu privire la soluționarea cererii S-
3012/36/21 din 08.12.2021; obligarea în baza unei acțiuni în realizare,
emiterea actului administrativ individual cu privire la repararea prejudiciul
cauzat în legătură cu tergiversarea și nesoluționarea cerințelor solicitate prin
cererea nr. S- 3012/36/21 din 08.12.2021; obligarea în acțiune DGPDC să
achite în beneficiul reclamantului a sumei de 5 000 de lei cu titlu de
prejudiciu moral pentru neoferirea răspunsului în termen, la cererea depusă.
Prin hotărârea din 17 aprilie 2024 a Judecătoriei Chișinău sediul
Râșcani, a fost admisă parțial acțiunea înaintată Spînu Igor. S-a constatat
nulitatea Dispoziției nr.1104-d din 24.11.2021 „Cu privire la anularea
dispoziției Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului
nr.1438-d din 26.12.2019” și a Dispoziției nr.1105-d din 24.11.2021 „Cu
privire la anularea dispoziției Direcției municipale pentru protecția
drepturilor copilului nr.1439-d din 26.12.2019”, emise de către Direcția
municipală pentru protecția drepturilor copilului. În rest, acțiunea a fost
respinsă ca fiind neîntemeiată.
La data de 22 mai 2024 Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor
Copilului a depus apel împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău sediul
Râșcani din 17 aprilie 2024, solicitând casarea hotărârii primei instanțe și
emiterea unei noi decizii, prin care acțiunea să fie respinsă.
Prin încheierea din 17 octombrie 2024 a Curții de Apel Chișinău apelul
declarat de Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului
împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani din 17 aprilie 2024,
s-a declarat inadmisibil, pe motiv că apelul a fost depus după expirarea
termenului stabilit la art.232 alin.(1) Cod administrativ, iar apelantul nu a
solicitat repunerea în termen.
La 30 octombrie 2024 Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor
Copilului, a depus recurs împotriva încheierii din 17 octombrie 2024 a Curții
de Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea
încheierii instanței de apel cu trimiterea cauzei la rejudecare.
În motivarea recursului a invocat că cauza civilă nominalizată a fost
examinată de către instanța de fond, în lipsa pârâtului/recurentului, care nu a
fost citat pentru ședința de judecată din 17 aprilie 2024.
A relatat recurenta că faptul că, Direcția Generală pentru Protecția
Drepturilor Copilului cunoștea despre aflarea pe rol a cauzei nu presupune
în mod automat că aceasta cunoștea despre data emiterii hotărârii, or, nu este
obligația sa de a verifica permanent portalul instanțelor, dar al instanței de a
informa participanții la proces despre data ședinței și emiterii hotărârii
conform art. 236 alin.(4) din Codul de procedură civilă, iar omisiunea
instanței nu poate fi imputată apelantei/recurentei.
A mai invocat că nu a fost înștiințată despre data examinării cauzei și
nici nu a recepționat o citație în acest sens.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 24 alin. (1) din Codul administrativ:
„Participanții la procedura administrativă și procedura de contencios administrativ
trebuie să își exercite drepturile și să își îndeplinească obligațiile cu bună-credință, fără a
încălca drepturile procesuale ale altor participanți.”
Art. Art. 63 alin. (1) din Codul administrativ:
„Calcularea termenelor în procedura administrativă se efectuează în conformitate cu
prevederile art.383-390 din Codul civil.”
Art.65 alin. (1) din Codul administrativ:
„Dacă o persoană, din motive independente de voința ei, nu a putut respecta un termen
legal, atunci, la cerere, ea poate fi repusă în termen. Culpa unui reprezentant legal sau
împuternicit se atribuie reprezentatului.”
Art. 191 alin. (5) lit. b) din Codul administrativ:
„Curtea Supremă de Justiție soluționează cererile de recurs împotriva hotărârilor, a
deciziilor și a încheierilor curților de apel.”
Art. 232 alin. (1) din Codul administrativ:
„Apelul se depune la instanța de judecată care a emis hotărârea contestată în termen
de 30 de zile de la pronunțarea dispozitivului hotărârii, dacă legea nu stabilește un termen
mai mic. Instanța de judecată care a emis hotărârea contestată transmite neîntârziat apelul
împreună cu dosarul judiciar, după motivarea hotărârii, instanței de apel.”
Art. 236 alin. (2) lit. d) din Codul administrativ:
„Apelul se declară inadmisibil în special când apelul a fost depus după expirarea
termenului stabilit la art. 232 alin. (1).”
Art. 241 alin. (1) din Codul administrativ:
„Încheierile primei instanțe și ale instanței de apel pot fi contestate cu recurs, separat
de hotărâre, în cazurile prevăzute de prezentul cod și de alte legi.”
Art. 241 alin. (3) din Codul administrativ:
„Pentru contestarea cu recurs a încheierilor judecătorești se aplică corespunzător
prevederile cap. III din cartea a treia, dacă din prevederile prezentului capitol nu rezultă
altceva.”
Art. 242 din Codul administrativ:
„Recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată
care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii
judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic.”
Art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ:
„Examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una dintre
următoarele decizii: respinge recursul.”
Art. 243 alin. (2) din Codul administrativ:
„Instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără
ședință de judecată. Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții
la proces.”
Art. 385 alin. (1) din Codul civil:
„Dacă începutul curgerii termenului este determinat de un eveniment sau moment în
timp care va surveni pe parcursul zilei, atunci ziua survenirii evenimentului sau
momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
Cu referire la termenul de declarare a recursului prevăzut de art. 242
din Codul administrativ, instanța de recurs reține că recurentul a respectat
acest termen, or, încheierea Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată pe 17
octombrie 2024, a fost expediată pentru notificare participanților la proces,
prin intermediul poștei electronice la 20 octombrie 2024 (f. d. 154). Direcția
Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului a depus recursul la 30
octombrie 2024, prin intermediul poștei electronice (f.d. 157).
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, reținând
prevederile art. 243 alin. (2) din Codul administrativ a decis examinarea
cererii de recurs fără înștiințarea participanților la proces, cu plasarea datei
ședinței pe pagina web a Curții Supreme de Justiție, fiind inoportună
invitarea părților, întrucât argumentele expuse în cererea de recurs au fost
formulate cu suficientă precizie pentru a permite instanței examinarea
acesteia.
Cercetând starea de fapt în baza materialelor și lucrărilor dosarului,
completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că, la 05
noiembrie 2022 Spînu Igor a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva
Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copiilor mun. Chișinău,
solicitând anularea actelor administrative.
Prin hotărârea din 17 aprilie 2024 a Judecătoriei Chișinău sediul
Râșcani, a fost admisă parțial acțiunea înaintată Spînu Igor.
La 22 mai 2024, Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor
Copiilor mun. Chișinău a declarat apel împotriva hotărârii instanței de fond.
Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 17 octombrie 2024 a
declară inadmisibil apelul depus de Direcția Generală pentru Protecția
Drepturilor Copiilor, pe motiv că apelul a fost depus după expirarea
termenului stabilit la art.232 alin.(1) Cod administrativ, iar apelantul nu a
solicitat repunerea în termen.
Efectuând controlul judiciar al încheierii din 17 octombrie 2024 a
Curții de Apel Chișinău, instanța de recurs a constatat că aceasta a fost emisă
în concordanță cu normele de drept procedural, ori în corespundere cu art.
236 alin. (2) lit. d) din Codul administrativ apelul se declară inadmisibil în
special când apelului a fost depus după expirarea termenului stabilit la art.
232 alin.(1).
Articolul 232 din Codul administrativ reglementează procedura de
depunere a apelului, stabilind că acesta trebuie să fie depus la instanța de
judecată care a emis hotărârea contestată, într-un termen de 30 de zile de la
pronunțarea dispozitivului hotărârii, cu excepția cazurilor în care legea
prevede un termen mai scurt.
Completul de judecată menționează că această normă impune
obligația apelantului de a respecta termenul legal, asigurând astfel
continuitatea și eficienta procesului judiciar. De asemenea, instanța de
judecată care a emis hotărârea contestată are obligația de a transmite apelul,
împreună cu dosarul judiciar, instanței de apel după motivarea hotărârii.
La rândul său, articolul 236 alin. (1) din Codul administrativ instituie
obligația instanței de apel de a examina din oficiu admisibilitatea apelului,
ceea ce înseamnă că, înainte de a începe analiza fondului cauzei, instanța
trebuie să verifice dacă apelul respectă toate condițiile de formă și termen.
Astfel, dacă instanța constată că apelul nu îndeplinește aceste cerințe, el
poate fi declarat inadmisibil printr-o încheiere care poate fi atacată cu recurs.
Această procedură are scopul de a filtra apelurile care nu respectă condițiile
legale, evitând astfel suprasolicitarea instanțelor cu cereri nejustificate sau
tardive.
Mai mult, articolul 236 alin. (2) lit. d) din Codul administrativ
specifică unul dintre cazurile principale în care apelul este declarat
inadmisibil: dacă a fost depus după expirarea termenului stabilit la art. 232
alin. (1). Această dispoziție subliniază importanța respectării termenelor
procedurale, care sunt esențiale pentru asigurarea bunei administrări a
justiției și a securității juridice. Termenele sunt peremptorii și, în general,
nerespectarea lor duce la pierderea dreptului de a exercita o cale de atac, cu
excepția cazurilor în care repunerea în termen este justificată de circumstanțe
excepționale.
Analizând prevederile legale, Completul de judecată al Curții
Supreme de Justiție statuează că depunerea apelului în termenul de 30 de zile
de la pronunțarea dispozitivului hotărârii este o cerință imperativă prevăzută
de lege. Nerespectarea acestui termen, fără a solicita repunerea în termen și
fără a prezenta probe care să justifice imposibilitatea respectării termenului,
conduce la inadmisibilitatea apelului, conform art. 236 alin. (2) lit. d). Acest
cadru legal urmărește să asigure disciplina procesuală și să prevină
întârzierile nejustificate în soluționarea litigiilor.
În acest context, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
subliniază că importanța termenelor procedurali este dictată de faptul că ele
determină regimul temporar optimal pentru realizarea justiției, pe de o parte,
mobilizează cercetarea cauzei, pe de altă parte contracarează urgentarea
nejustificată a realizării drepturilor și obligațiilor procesuale, reprezentând
instrumentul prevenirii uzării de către participanții la proces cu rea-credință
de drepturile lor procedurale. Prin urmare, neexecutarea dispozițiilor
normelor de drept material determină aplicarea sancțiunilor procedurale, cu
survenirea efectelor negative.
Instanța de recurs menționează că termenul de procedură instituit de
legiuitor este prevăzut de o normă imperativă și trebuie executat întocmai.
Astfel, art. 232 alin. (1) din Codul administrativ stipulează că începutul
curgerii termenului de depunere a apelului este determinat doar de un singur
eveniment, de la data pronunțării dispozitivului hotărârii.
Coroborând prevederile art. 63 alin. (1) din Codul administrativ cu
art.385 alin. (1) din Codul civil se constată că în condițiile speței începutul
curgerii termenului de depunere a apelului este ziua imediat următoare datei
calendaristice pronunțării dispozitivului hotărârii, adică ziua de 18 aprilie
2024, iar ultima zi fiind data de 17 mai 2024.
Din materialele dosarului rezultă cu certitudine că Direcția Generală
pentru Protecția Drepturilor Copiilor nu s-a conformat prevederilor art. 232
alin. (1) din Codul administrativ, or apelul a fost depus la 22 mai 2024.
Astfel, este în afara oricărui dubiu că Direcția Generală pentru
Protecția Drepturilor Copiilor nu a depus apelul în termenul legal prevăzut
la art. 232 alin. (1) din Codul administrativ, deși, de la momentul pronunțări
dispozitivului hotărârii a dispus de timp suficient și rezonabil pentru a face
uz de acest drept procedural și a prezenta apelul în interiorul termenului
legal.
Cu referire la argumentul adus de recurent precum că nu a cunoscut
despre ședința de judecată și despre aflarea pe rolul instanțe de judecată a
prezentei cauze civile, Completul de judecată nu îl poate reține ca temei de
anularea a încheierii contestate. Or, conform materialelor cauzei,
reprezentantul Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copiilor, a
fost prezent în cadrul ședinței de judecată din 29 martie 2023 și a depus
referință la cererea de chemare în judecată depusă de Igor Spînu.
De asemenea, instanța de recurs menționează că recurentul a
recepționat copia dispozitivului hotărârii instanței de fond la data de 24
aprilie 2024, fapt confirmat prin avizul de recepție anexat la marțialele cauzei
(f.d.123).
Termenul de procedură instituit de legiuitor pentru demararea căii de
atac în ordine de apel este prevăzut de o normă imperativă. Astfel, articolul
232 alin. (1) din Codul administrativ stipulează că începutul curgerii
termenului de depunere a apelului este determinat doar de un singur
eveniment – pronunțarea dispozitivului hotărâri. Prin urmare, momentul
notificării/comunicării hotărârii judecătorești nu influențează data de când
începe să curgă termenul de 30 de zile de contestare a hotărârii judecătorești
prin depunerea cererii de apel.
Prin urmare, instanța de recurs conchide că nerespectarea termenului
de depunere a apelului se datorează în exclusivitate comportamentului pasiv
al apelantului/recurentului, care trebuia să dea dovadă de responsabilitate și
atitudine activă, folosindu-se cu bună-credință de drepturile și obligațiile sale
procedurale.
În urma celor constatate, Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție menționează că neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea
oricărui alt act de procedură în modul expres prevăzut și în termenul legal
atrage decăderea din drept, afară de cazul când legea dispune altfel sau când
partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de
voința ei să efectueze acțiunea în termen.
În corespundere cu prevederile art. 24 alin. (1) din Codul
administrativ, Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copiilor urma
să îndeplinească obligațiile cu bună-credință.
Buna-credință prezumă că partea este obligată să respecte modul și
termenul prevăzut de lege, ori termenul de depunere a apelului este
imperativ, absolut și peremptoriu, astfel că nerespectarea acestei condiții
atrage după sine decăderea părții din dreptul de a mai exercita această cale
de atac. Prin urmare, nerespectarea termenului de depunere a apelului se
datorează în exclusivitate comportamentului pasiv al Direcției Generale
pentru Protecția Drepturilor Copiilor mun. Chișinău, care trebuia să dea
dovadă de responsabilitate și atitudine activă, folosindu-se cu bună-credință
de drepturile și obligațiile procedurale.
Astfel, prin prisma art. 24 alin. (1) din Codul administrativ, Direcția
Generală pentru Protecția Drepturilor Copiilor fiind parte a procesului, aveau
obligația prezumată de a manifesta diligență și atitudine activă să se
intereseze de soarta dosarului și să prezinte apelul în termen. Această acțiune
procesuală era vital necesară pentru întreprinderea măsurilor de protejare a
drepturilor de acces la instanță și declararea căii de atac (apelul), în caz
contrar intervenind cu titlu de sancțiune procedurală, declararea apelului
inadmisibil în temeiul art. 232 alin. (1) coroborat cu art. 236 alin. (2) lit. d)
din Codul administrativ.
Cu privire la acest aspect Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
notat în cauza Van Harn v. Germania (nr.7557/03 din 11 septembrie 2007)
că ține de obligația părților de a lua măsurile necesare privind protecția
drepturilor sale de acces la justiție.
Astfel, soluția instanței de apel, de a declara apelul inadmisibil, este în
concordanță cu prevederile art. 236 alin. (2) lit. d) din Codul administrativ,
or termenul de depunere a apelului este imperativ, iar prelungirea acestuia
prin explicarea lacunele apelului, ar încălca principiul securității raporturilor
juridice.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat în jurisprudența sa
că reglementarea referitoare la formalitățile și termenele ce trebuie respectate
pentru exercitarea unei căi de atac, urmărește să asigure o bună administrare
a justiției și, în particular, să respecte principiul securității raporturilor
juridice și că cei interesați trebuie să aibă posibilitatea de a se aștepta ca
aceste reguli să fie aplicate. Or, aceste termene urmăresc mai multe scopuri
importante, și anume să garanteze securitatea juridică fixând un termen
pentru acțiuni, să pună pe eventualii pârâți la adăpost de plângeri introduse
foarte târziu care ar fi, probabil, mai dificil de combătut, și să împiedice
nedreptățile ce s-ar putea produce dacă tribunalele ar fi chemate să se
pronunțe în legătură cu evenimente consumate cu mult timp în urmă, plecând
de la elemente de probă cărora nu li s-ar mai putea acorda credit și care ar fi
incomplete din cauza timpului scurs (cauza Brumărescu v. România, cauza
Marckx v. Belgia).
În lumina acestor circumstanțe, instanța de recurs ajunge la concluzia
că instanța de apel întemeiat a declarat inadmisibil apelul depus de Direcția
Generală pentru Protecția Drepturilor Copiilor mun. Chișinău împotriva
hotărârii din 17 aprilie 2024 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani.
Din aceste considerente, Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Direcția
Generală pentru Protecția Drepturilor Copiilor, cu menținerea încheierii
contestate.
Ținând cont de cele expuse și în conformitate cu art. 243 alin. (1) lit.
b) și alin. (2) din Codul administrativ,
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Respinge recursul declarat de Direcția Generală pentru Protecția
Drepturilor Copiilor mun. Chișinău împotriva încheierii din 17 octombrie
2024 a Curții de Apel Chișinău.
Decizia nu se supune niciunei căi de atac.
Președinte Stela Procopciuc
Judecători Diana Stănilă
Ion Malanciuc