3ra-882/24 — anularea actulului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea actulului administrativ
- Temei legal
- recusrul este vadit neintemeiat art. 246 alin. 2 lit. h Codul administrativ
3ra-882/24 — anularea actulului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Î N C H E I E R E
cu privire la inadmisibilitatea recursului depus de ÎCS „Reforma Art”
SRL,
în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în
ÎCS „Reforma Art” Societate cu Răspundere Limitată împotriva
Consiliului Audiovizualului privind anularea pct. 4, ce se referă la
sancționarea cu amendă de 5 000 lei, și anularea parțială a pct. 8, 9 și 10 din
decizia Consiliului Audiovizualului nr. 265 din 23 octombrie 2024 „Cu
privire la examinarea Raportului de monitorizare a zilelor de sâmbătă și
duminică (19-20 octombrie 2024), când agitația electorală este interzisă” și
compensarea cheltuielilor de judecată,
împotriva hotărârii din 29 octombrie 2024 a Curții de Apel Chișinău
(Dosarul nr. 3ra-882/24
NR. PIGD 2-24121202-01-3ra-30102024)
Recursul este vădit neîntemeiat. Art. 246 alin. (2) lit. h) Cod administrativ.
Dezacordul recurenților cu hotărârea instanței de apel nu constituie un
temei de casare a deciziei contestate.
Curtea de Apel Chișinău, jud. V. Sîrbu, A. Braga, G. Dașchevici
01 noiembrie 2024
Textul corespunde originalului
Examinând în lipsa părților recursul depus de ÎCS „Reforma Art”
SRL
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Diana Stănilă,
Ion Malanciuc, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 25 octombrie 2024, ÎCS „Reforma Art” SRL, fondatorul serviciului
media de televiziune ”Jurnal TV”, a depus cerere de chemare în judecată
împotriva Consiliului Audiovizualului, solicitând anularea integrală a pct. 4
în partea ce se referă la sancționarea ÎCS „Reforma Art” SRL cu amendă de
5 000 lei și anularea parțială a pct. 8, 9 și 10 din decizia Consiliului
Audiovizualului nr. 265 din 23 octombrie 2024 „Cu privire la examinarea
Raportului de monitorizare a zilelor de sâmbătă și duminică (19-20
octombrie 2024), când agitația electorală este interzisă” anularea hotărârii
CEC nr. 3126 din 18 octombrie 2024 și obligarea emiterii actului
administrativ individual – hotărârea de acreditare a observatorilor naționali
din partea Asociației Obștești „Sufletul și Inima Moldovei” în vederea
monitorizării referendumului constituțional republican și în cadrul alegerilor
prezidențiale din 20 octombrie 2024.
În motivare, a invocat că prin pct. 4 din decizia Consiliului
Audiovizualului nr.265 din 23 octombrie 2024 ”Cu privire la examinarea
Raportului de monitorizare a zilelor de sâmbătă și duminică (19-20
octombrie 2024), când agitația electorală este interzisă”, reclamanta a fost
sancționată cu amendă în mărime de 5000 de lei, pentru încălcarea
prevederilor art. 90 alin. (1) din Codul electoral (pct. 118 din Regulamentul
privind reflectarea alegerilor de către instituțiile mass - media).
În motivare deciziei s-a fapt că: rezultatele controlului pentru zilele de
sâmbătă și duminică au atestat că serviciul media de televiziune „Jurnal TV",
pe data de 20.10.2024, la ora 15:00, a difuzat programul de știri și actualități
„Jurnalul orei 15:00”, în cadrul căruia a fost difuzat un subiect cu genericul
„își doresc un viitor mai bun”, unde mai mulți cetățeni, la ieșirea din secțiile
de votare, si-au exprimat deschis opinia la vot.
Autoritatea publică a concluzionat că informațiile și expunerile
consemnate, constituie agitație electorală.
Reclamantul a susținut că, nu este de acord cu actul administrativ, pe
care îl apreciază ca fiind vădit ilegal și care atentează inadmisibil asupra
libertății de exprimare a presei.
Prin cererea reclamantei din 23 octombrie 2024, pârâtei i-au fost
prezentate argumentele de fapt și de drept ce atestă vădita netemeinicie și
ilegalitate a constatărilor expuse supra.
Argumentele ce țin de ilegalitatea și netemeinicia acuzațiilor, au fost
ignorate și lăsate fără nici o apreciere de pârâtă.
Susține că, nu a regăsit în conținutul actului administrativ contestat o
analiză și motivare a sancțiunii aplicate prin prisma combaterii argumentelor
și referirilor la lege făcute de reclamantă prin scrisoarea sa, ceea ce îi permite
să afirme că actul administrativ contestat este nemotivat.
Nu are nimic de obiectat în partea ce se referă la starea de fapt indicată
în Raport, din care reiese că în emisia postului au fost enunțate diferite
expuneri ale unor cetățeni sau participanți la emisiunile LIVE organizate în
ziua scrutinului, pe care pârâta le indică ca fiind „exprimări deschise a
opiniilor la vot”, pe care le transformă, în mod neclar ca fiind „agitație
electorală”.
Anume cu modul de interpretare și aplicare a cadrului legal relevant,
reclamantul exprimă dezacordul, deoarece în conținutul actului administrativ
contestat nu este indicat cum informațiile și expunerile consemnate pot fi
catalogate având caracter de agitație electorală.
Reclamantul a reiterat că, pârâtul face referire la prevederile art.70
alin.(12) Cod electoral, reieșind din care agitația electorală se admite doar
până în ziua de vineri înainte de ziua votării, precum și la prevederile pct.118
din Regulamentul privind reflectarea alegerilor de către instituțiile mass-
media, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1137 din 28
iulie 2023, potrivit cărora agitația electorală prin intermediul instituțiilor
mass-media este admisă doar până în ziua de vineri înainte de ziua votării.
Instanța urmează să ateste că pârâta nu a indicat și nici nu a făcut
referire la o normă prohibitivă expresă care ar interzice agitația electorală în
ziua premergătoare zilei alegerilor cât și în ziua alegerilor.
Cu toate acestea, în lipsa unor astfel de norme în Codul electoral și
Codul serviciilor media audiovizuale, există art.52 alin.(1) Cod
contravențional, reieșind din care, efectuarea agitației electorale în ziua
votării sau în ziua precedentă zilei votării se sancționează cu amendă de la
40 la 60 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la
100 la 150 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.
În asemenea mod, pentru ca pârâta să stabilească că „informațiile și
expunerile consemnate pot fi catalogate având caracter de agitație
electorală", trebuie să existe un act contravențional irevocabil, întocmit de
autoritatea responsabilă (potrivit art.400 Cod contravențional contravenția
prevăzută de art.52 se constată și se examinează de către poliție), care să
ateste că reclamanta a efectuat agitație electorală în ziua votării. Astfel de
act nu există și nici nu poate exista.
În opinia reclamantului, pârâta nu dispune de prerogativa și
competența de a constata dacă anumite afirmații sau informații constituie
agitație electorală, împrejurări în care actul administrativ este emis și cu
depășirea vădită a competențelor, deoarece nici o prevedere din Codul
serviciilor media audiovizuale nu-i permite Consiliului Audiovizualului să
stabilească că anumite enunțuri sunt sau nu agitație electorală.
Instanța urmează să constate că, potrivit tezei doi din art.90 alin. (16)
Cod electoral, în termen de 3 zile după ziua votării (până în ziua de miercuri),
Consiliul Audiovizualului prezintă public un raport de monitorizare a zilelor
de sâmbătă și duminică, când agitația electorală este interzisă.
Reclamantul indică această prevedere nu-i permite Consiliului
Audiovizualului sancționarea furnizorilor de servicii media, atribuție ce este
reglementată prin art.84 Codul serviciilor media audiovizuale, reieșind din
care, doar pentru încălcarea anumitor norme din Codul electoral, Consiliul
poate aplica sancțiuni.
Presupusă încălcare a art.70 Codul electoral nu este inclusă în
competența pârâtei. Instanța trebuie să țină cont la caz de prevederile art. 57
alin. (1) Cod administrativ, potrivit cărora activitatea administrativă se
realizează numai de autoritatea publică competentă și în limitele competenței
legale.
Pe de altă parte, pentru a analiza mai detaliat și a argumenta mai
profund dacă o simplă mențiune a opțiunii de vot propriu sau a menționării
numelui unui concurent electoral poate fi considerată agitație electorală, este
important de distins între mai multe aspecte legale și contextuale.
Conform definiției reglementată prin art. l din Codul electoral, agitație
electorală reprezintă apeluri, declarații, precum și acțiuni de difuzare a
informației care au scopul de a-i determina pe alegători să își dea votul pentru
unii sau pentru alți concurenți electorali sau pentru una dintre opțiunile la
referendum. Esențial este că agitația electorală nu constă doar în prezentarea
de informații, ci în activități care au ca scop declarat sau implicit influențarea
votului.
Așadar, pentru a fi calificată drept agitație electorală, o acțiune trebuie
să urmărească direct sau indirect determinarea altor persoane să voteze într-
un anumit fel. În acest sens, definiția impune o legătură clară între acțiunea
desfășurată și intenția de a convinge sau îndruma alegătorii către o anumită
alegere.
Menționarea despre ce sau pe cine a votat o persoană, trebuie să fie
privită ca o exprimare a unei opinii personale. Conform legislației referitoare
la libertatea de exprimare, fiecare persoană are dreptul de a-și exprima
opiniile politice, inclusiv cu privire la preferințele electorale. A face o
declarație despre cine sau ce a votat, nu implică în sine, o acțiune care să
îndeplinească criteriile de agitație electorală, în măsura în care nu există un
apel direct sau indirect la influențarea alegătorilor.
Diferența crucială între agitația electorală și exprimarea unei opinii
constă în intenția cu care este făcută declarația și efectul acesteia asupra
publicului. În cazul agitației electorale, trebuie să existe o intenție de a
determina votul altora. Dacă o persoană doar își declară opțiunea de vot fără
a încerca să convingă sau să îndrume pe alții în același sens, cum a fost
constatat în textul actului contestat, acest act nu îndeplinește, în principiu,
criteriile de agitație electorală.
În jurisprudența din Republica Moldova au existat dezbateri legate de
mențiuni publice ale preferințelor politice în mediul online, în timpul
campaniilor electorale sau în perioada de tăcere electorală (cazul Andrei
Năstase: după ce instanțele au pronunțat hotărâri abuzive de catalogare a
îndemnurilor acestuia ca cetățenii să iasă ia vot, ca fiind agitație electorală,
cauza a ajuns în procedura CtEDO și a fost comunicată Guvernului, după
care instanțele au revizuit această soluție atestând lipsa caracterului de
agitație electorală și constatarea lezării dreptului la libera exprimare - art.10
din Convenție, recunoscând după ei mandatul ales de primar al mun.
Chișinău).
Aceeași soluție este valabilă și în prezenta cauză. În asemenea mod
reiterează că o simplă mențiune despre ce sau cine a votat o persoană sau
enunțarea numelui concurentului electoral, fără îndemnuri explicite sau
mesaje de influențare, nu trebuie să fie considerată agitație electorală și nu
poate să fie calificată ca agitație electorală, deoarece nu urmărește direct sau
indirect influențarea deciziei altor alegători.
Pârâta nu a analizat aceste aspecte și nici nu s-a expus asupra lor,
emițând un act nemotivat. Revenind la fondul acuzațiilor, inclusiv acele
legate de menționarea numelui unor candidați în emisiunile reclamantei, se
desprinde faptul că în ziua votării și ziua premergătoare acesteia, chipurile,
nu pot apărea nici o informație despre ei sau cu opțiunile de vot a persoanelor
particulare și că toate acestea se califică automat ca fiind agitație electorală,
chiar dacă aceste mențiuni nu sunt susținute prin scopul de a-i determina pe
alegători să își dea votul pentru unii sau pentru alți concurenți electorali sau
pentru una dintre opțiunile la referendum, cum expres obligă legea.
Autoritatea publică, admite o gravă eroare când cataloghează că
menționarea numelui unor concurenți sau a opțiunii de vot ar fi agitație
electorală și că ar fi interzise prin lege. Or, în cadrul acelor emisiuni nu s-a
făcut agitație electorală, ci doar au fost expuse informații ce nu au fost
însoțite de scopul de a-i determina pe alegători să își dea votul pentru unii
sau pentru alți concurenți electorali sau pentru una dintre opțiunile la
referendum.
Deoarece în textul actului contestat nu se regăsește vreo argumentare
a modului de determinare a acestui scop, reclamantul solicită instanței de
judecată să ateste că pârâta nu a motivat în vreun fel existența acestui scop,
precum și nici nu a indicat cum s-a ajuns la această calificare a unor fapte
nevinovate ca fiind abateri.
În asemenea mod, în opinia reclamantului există limitarea libertății de
exprimare prin actul administrativ contestat și aplicarea unei sancțiuni
administrative pentru niște fapte ce nu pot fi calificate ca încălcări, abateri
nici în sens electoral și nici în sens audiovizual, fără o motivare a restrângerii
acestei libertăți de exprimare.
În această privință atrage atenția instanței că, libertatea de exprimare
a presei este protejată de orice imixtiune și această protecție survine în
temeiul art.10 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului
si a Libertăților Fundamentale din 04.11.1950; art.32, 34 din Constituția
Republicii Moldova, prevederile Legii cu privire la libertatea de exprimare
nr.64 din 23.04.2010.
În esența lor, normele citate asigură garanții presei de a supune
dezbaterii și de a expune public orice chestiune de interes public în orice
interval de timp, chiar și în perioada campaniei electorale, inclusiv în ziua
votului, cu condiția că în această zi să nu se facă agitație electorală.
Actul administrativ contestat sugerează și induce că în ziua alegerilor
presa este limitată în posibilitatea de a menționa numele concurenților
electorali sau informații despre opțiunile de vot ale persoanelor simple
intervievate, însă acest fapt nu corespunde legii.
Reclamantul nu poate să susțină această concluzie a pârâtei și
consideră că nu este corectă limitarea de exprimare insinuată de aceasta, în
condițiile în care această limitare nu se circumscrie acelor posibile limitări
stabilite prin reglementări speciale.
Legislatorul a impus astfel de limitări doar mesajelor de agitație
electorală, care conțin în sine și scopul de a-i determina pe alegători să își
dea votul pentru unii sau pentru alți concurenți electorali sau pentru una
dintre opțiunile la referendum.
Reclamanta consideră că a fost sancționată nejustificat și prin
aplicarea eronată a legii pentru simpla comunicare a unor raționamente si
judecăți de valoare expuse în contextul analizei politice despre anumiți
funcționari sau pretendenți la funcțiile publice, ceea ce nu poate fi compatibil
cu statul de drept si nu poate fi tolerat într-o societate democratică.
Astfel cum este garantată de paragraful 1 al articolului 10 din
Convenție, libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele
esențiale ale unei societăți democratice, într-adevăr una dintre condițiile de
bază pentru progresul acesteia și pentru autorealizarea individual. Sub
rezerva paragrafului 2, se aplică nu numai „informațiilor" sau „ideilor” care
sunt primite în mod favorabil sau considerate inofensive sau indiferențe, ci
și celor care jignesc, șochează sau deranjează statul sau orice secțiune a
populația.
Acestea sunt exigențele acelui pluralism, toleranță și deschidere de
minte fără de care nu există „societate democratică”. Testul dacă ingerința
reclamată a fost „necesară într-o societate democratică” îi impune Curții de
Apel să stabilească dacă aceasta corespundea unei „nevoi sociale stringente",
dacă a fost proporțională cu scopul legitim urmărit și dacă motivele invocate
de legislativ pentru a-l justifica sunt relevante și suficiente.
Pentru a evalua dacă o astfel de „nevoie” există și ce măsuri ar trebui
adoptate pentru a face față acesteia, autorităților naționale li se lasă o anumită
marjă de apreciere, însă această putere de apreciere nu este, totuși, nelimitată,
ci merge mână în mână cu supravegherea europeană a Curții, a cărei sarcină
este să se pronunțe definitiv cu privire la compatibilitatea unei restricții cu
libertatea de exprimare, așa cum este protejată de articolul 10 din Convenție.
Pentru o analiză mai detaliată a principiilor relevante, a se vedea Gündüz
împotriva Turciei, nr. 35071/97, § 38, CEDO 2003 - XI; Murphy împotriva
Irlandei, nr. 44179/98 , §§ 65-69, CEDO 2003 - IX (extrase), inclusiv
referințele ulterioare citate acolo; Aydin Tatlav împotriva Turciei, nr.
50692/99 , §§ 22 - 27, 2 mai 2006 și Giniewski împotriva Franței, nr.
64016/00 , §§ 43-54, CEDO 2006 - I).
Consideră că pârâta a ignorat starea de fapt existentă cât și cadrul legal
citat, ce a dus la sancționarea ilegală a reclamantei, motive din care instanța
de judecată urmează să anuleze actul administrativ de aplicare a sancțiunii,
în partea ce se referă la reclamantă.
Prin hotărârea din 29 octombrie 2024 a Curții de Apel Chișinău s-a
respins ca neîntemeiată acțiunea înaintată de ÎCS „Reforma Art” SRL.
În motivarea hotărârii, instanța de judecată a subliniat că, Consiliul
Audiovizualului a ajuns la o concluzie corectă despre faptul că furnizorul de
servicii media ÎCS „Reforma Art” SRL, fondator al serviciului media de
televiziune „Jurnal TV”, a încălcat legislația electorală, prin admiterea
agitației electorale în zilele de 19-20 octombrie 2024, în care aceasta este
interzisă.
De asemenea a indica că, reclamantul a exprimat dezacordul cu
sancțiunile aplicate, invocând că pârâtul nu a indicat și nici nu a făcut referire
la o normă prohibitivă expresă care ar interzice agitația electorală în ziua
premergătoare zilei alegerilor cât și în ziua alegerilor.
În acest context instanța de apel a menționa că prin actul administrativ
contestat, este combătut argumentul reclamantului, întrucât în decizia
contestată sunt menționate expres prevederile art. 70 alin. (3) și (12) din
Codul electoral. La fel, în actul administrativ contestat este menționat și pct.
118 al Regulamentului privind reflectarea alegerilor de către instituțiile
mass-media, aprobat prin Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.
1137/2023.
Astfel instanța de judecată a ajuns la concluzie că aceste prevederi
legale sunt suficient de clare, ori legiuitorul expres a prevăzut că agitația se
admite doar până în ziua de vineri înaintea de ziua votării. Prin utilizarea
cuvântului „doar”, care exprimă ideea unei delimitări sau restricții, norma
respectivă este prohibitivă, argumentul contrariu al reclamantului fiind lipsit
de suport probatoriu.
A apreciat ca nefondate argumentele reclamantului, precum că
informațiile și expunerile pot fi catalogate de Consiliul Audiovizualului ca
fiind cu caracter de agitație electorală, numai în baza unui act contravențional
irevocabil, astfel că pârâta nu dispune de prerogativa și competența de a
constata dacă anumite afirmații sau informații constituie agitație electorală.
Instanța a reținut prevederile art. 75 alin. (4) lit. g), art. 84 alin. (1),
(2), art. 84 alin. (5) lit. n), art. 84 alin. (11), (12) din Codul serviciilor media
audiovizuale, art. 90 alin. (16) din Codul electoral.
Completul judiciar a conchis că Consiliul Audiovizualului deține
competența legală de aplicare a sancțiuni pentru încălcările comise de
reclamant, mai mult ca atât fiind o obligație a Consiliului Audiovizualului
de a monitoriza zilele tăcerii și după caz aplică sancțiunile ce se impun
conform Codului serviciilor media audiovizuale, de către reclamant urmând
a fi făcută delimitarea între răspunderea contravențională și răspunderea
administrativă, or, Consiliul Audiovizualului nu are competență de aplicare
a sancțiunilor prevăzute de Codul contravențional.
A notat că, actul administrativ contestat atestă că sancțiunea în cauză,
nu a fost aplicată în exclusivitate pentru încălcarea art. 70 din Codul
electoral, așa cum pretinde reclamantul, dar pentru faptul că reclamantul a
încălcat prevederile pct. 118 al Regulamentului privind reflectarea alegerilor
de către instituțiile mass-media, aprobat prin Hotărârea Comisiei Electorale
Centrale nr. 1137/2023, în conformitate cu care, agitația electorală prin
intermediul instituțiilor mass-media este admisă doar până în ziua de vineri
înainte de ziua votării, iar art.90 alin. (1) din Codul electoral obligă furnizorii
să respecte Regulamentul menționat supra.
A fost apreciat ca lipsit de temei argumentul reclamantului că
informațiile difuzate nu ar fi avut scopul de a determina alegătorii să își dea
votul pentru unii sau pentru alți concurenți electorali sau pentru una dintre
opțiunile la referendum și că acestea reprezintă exprimarea unor opinii
personale, or în speță autoritatea publică pârâtă a sancționat reclamanta din
motivul nerespectării obligațiunilor de a respecta unele prevederi legale
specifice în timpul campaniei electorale, una din care fiind interzicerea
difuzării unor informații care au scopul de a-i determina pe alegători să își
dea votul pentru unii sau pentru alți concurenți electorali sau pentru una
dintre opțiunile la referendum.
Astfel, faptul că furnizorul de servicii media a ales să difuzeze aceste
opinii ale unor persoane care pot determina alegătorii, demonstrează
prezența scopului furnizorului de servicii media de a difuza informații care
să determine alegătorii să voteze într-un anumit fel.
A subliniat instanța de judecată că, scopul este demonstrat și prin un
număr mare de subiecte difuzate în direct și în reluare, care conțineau
informații care pot determina alegătorii pentru cine să voteze, fiind cert
faptul că furnizorul prin difuzarea acestor mesaje/subiecte, a avut drept scop
să determine alegătorii să își dea votul pentru una dintre opțiunile la
referendum.
La argumentele reclamantului privind pretinsa îngrădire a libertății de
exprimare, a menționat că, dreptul la libera exprimare este un drept
fundamental și este asigurat atât prin prisma prevederilor legislației
naționale, cât și a tratatelor internaționale, acesta nu are un caracter absolut.
A reținut instanța de judecată că, aplicarea unei sancțiuni pentru
încălcarea prevederilor Codului electoral și a Codului serviciilor media
audiovizuale, nu poate fi catalogată ca imixtiune asupra libertății de
exprimare și independentei editoriale, or, respectarea prevederilor
Regulamentului privind reflectarea alegerilor de către instituțiile mass-media
și prevederile Codului electoral, reprezintă o obligație legală impusă
furnizorului de servicii media.
În concluzie, în urma efectuării controlului judecătoresc asupra
deciziei Consiliului Audiovizualului nr. 365 din 23 octombrie 2024,
Completul judiciar a considerat că actul administrativ contestat a fost emis
cu respectarea normelor procedurale, cât și a normelor materiale, autoritatea
publică pârâtă ajungând la o concluzie corectă că furnizorul de servicii media
audiovizuale „Jurnal TV”, în perioada monitorizată 19-20 octombrie 2024,
a încălcat legislația electorală, prin admiterea agitației electorale în zilele în
care aceasta a fost interzisă, or, motivele invocate de reclamant în cererea de
chemare în judecată nu și-au găsit confirmare, ceea ce denotă că sunt formale
și nu pot pune la îndoială legalitatea actului administrativ contestat.
Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 29 octombrie 2024
avocatul Dumitru Pavel în interesele ÎCS „Reforma Art” SRL, a depus
recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii Curții de Apel
Chișinău din 29 octombrie 2024, pronunțarea unei noi decizii privind
admiterea cererii.
În susținerea recursului recurentul a reiterat cele invocate în cererea de
chemare în judecată și suplimentar a indicat că instanța a apreciat vădit
nerezonabil probele și a adoptat o soluție contrară acestora, precum contrară
cadrului legal și normativ.
Totodată menționând că prima instanță a ignorat starea de fapt
existență cât și cadrul legal ce a dus la pronunțarea unei hotărâri arbitrare de
menținere a sancționării ilegale, împrejurări în care prima instanța trebuia să
anuleze actul administrativ de aplicare a sancțiunii în partea ce se referă la
recurentă, ceea ce nu s-a realizat.
Prin referința depusă la 25 octombrie 2024 prin intermediul poștei
electronice Comisiei Electorale Centrale a solicitat respingerea recursului ca
fiind neîntemeiat și menținerea hotărârii Curții de Apel Chișinău din 20
octombrie 2024.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 244 alin. (1) din Codul administrativ prevede următoare:
„(1) Hotărârile curții de apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de
apel pot fi contestate cu recurs.”
Art. 245 Cod administrativ relevă că:
„Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la
pronunțarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabilește un alt termen.”
Art. 2451 alin. (1) și (3) din Codul administrativ:
„Recursul este admis dacă:
a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată este contrară jurisprudenței
uniforme a Curții Supreme de Justiție;
b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții
Supreme de Justiție;
c) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces;
d) hotărârea sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe
aprecierea vădit nerezonabilă a probelor;
e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv;
f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu
încălcarea competenței jurisdicționale.
Aprecierea probelor dată de prima instanță și instanța de apel este obligatorie pentru
instanța de recurs, cu excepția cazului în care se invocă temeiul de la alin. (1) lit. d) sau a
cazului în care Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după trimitere la rejudecare.
La examinarea recursului într-o cauză care a fost trimisă anterior la rejudecare pot fi
prezentate probe noi dacă acestea au fost restituite nejustificat sau nu au fost reclamate
de către instanța de judecată contrar prezentului cod.”
Art. 246 alin. (1) și (2) din Codul administrativ:
(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de
recurs. Dacă recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere
irevocabilă. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele
cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții
Supreme de Justiție și se comunică părților.
Alineatul (2) al aceluiași articol statuează la lit. h) că, ”recursul se declară
inadmisibil în special când recursul este vădit neîntemeiat.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
Referitor la termenul de depunere a recursului, Completul de judecată
al Curții Supreme de Justiție atestă că decizia motivată a instanței de apel a
fost notificată recurentului la data de 30 octombrie 2024, prin intermediul
poștei electronice, fapt ce se confirmă prin extrasul din poșta electronică
anexat la dosar (f.d. 72).
În asemenea circumstanțe Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție consideră că, în speță, calea de atac în ordine de recurs a fost
demarată în interiorul termenului legal.
Din analiza prevederilor art. 2451 – 246 din Codul administrativ,
rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, urmează să
însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui
control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.
Astfel, normele pre citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a
filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.
În această ordine de idei, completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul
nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva
invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material
capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz,
hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond
și invocare ex officio a erorilor de drept.
Completul Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul
de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare
convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În
consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se
referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea
rezistării testului și filtrului de admisibilitate.
Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs de
ÎCS ”Reforma Art”, SRL, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.
2451 din Codul administrativ, deoarece se referă la dezacordul recurentului
cu soluția pronunțata de către Curtea de Apel Chișinău și nu relevă
interpretarea contrară a legii și aplicarea eronată a normelor de drept material
sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea
vădit nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie temei de casare a
deciziei recurate.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că
recursul depus de ÎCS ”Reforma Art”, SRL, conține obiecții de fapt și de
drept similare celor expuse în cererea de chemare în judecată, care au fost
analizate de către Curtea de Apel Chișinău, fiind apreciate în mod
corespunzător. În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului
recurentului la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea
cauzei în prima instanță, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al
Convenției.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că
dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în
sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera
netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute
la art. 2451 din Codul administrativ.
Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale
cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de
netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea
recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de
dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din
punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.
Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci
implică determinarea greșelilor imputate Curții de Apel Chișinău și o minimă
argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care
se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea
pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către
Curtea de Apel Chișinău, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la
examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții
Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala
cu un control efectuat din oficiu.
Completul de judecată al Curții Supreme de justiție accentuează că
admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției
legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea
și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios
administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont
pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de
ordin legal fundamental.
În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul
de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder
împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.
230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,
întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care
se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo
împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi
mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva
Franței, pct. 45).
Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor
în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale
procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în
sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest
sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1,
p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire
la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de
drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a
se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).
În circumstanțele menționate, Completul de judecată al Curții
Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul
depus de ÎCS „Reforma Art” SRL.
Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 și art. 246 alin.(2) lit.h)
din Codul administrativ,
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Declară ca inadmisibil recursul depus de ÎCS ”Reforma Art”, Societate cu
Răspundere Limitată.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte Stela Procopciuc
Judecători Diana Stănilă
Ion Malanciuc